Sari la conținut
HiFi Tech
  • Audiophile Blog

    • HiFi Tech
      Marantz SR7013  este un receiver multicanal adresat entuziastilor, deoarece vorbim despre un receiver monstru la care pot fi conectate  9 boxe si 2 subwoofere. Pretul este pe masura acestei performante  si il plaseaza in categoria premium. Marantz SR7013 este un receiver  mare. Are o greutate de 14 kg si masoara 44 x 41,1 x 18,5 cm. Din cauza dimensiunii, recomand ca inainte de cumparare  sa gasiti un spatiu suficient de mare in care sa asezati aparatul. Am citit pe net cum ca acest aparat se incalzeste foarte tare si are nevoie de un spatiu ventilat. Receiverul a stat aproape o luna la mine si nu am observant acest fenomen. Se incalzea usor, insa nimic ingrijorator. 
      Designul acestui aparat este specific receiverelor moderne, in partea din fata avem doua butoane mari destinate selectarii volumului si al sursei, iar in centru se gaseste afisajul rotund, caracteristic receiverelor Marantz. Sub afisajul rotund se afla o trapa de deschidere, care ascunde toate butoanele si porturile. Este o abordare comuna receiverelor, pentru ca acestea inglobeaza o multime de functii si setari. Cu clapa inchisa, panoul frontal are un aer distins si modern. 

      Deschizand trapa din fata, ne trezim in fata unei  multimi de butoane de control, precum si un al doilea ecran de afisare care ofera informatii detaliate comparativ cu ecranul circular superior. Nu cred ca veti folosi des aceste butoane, pentru ca toate comenzile se gasesc pe telecomanda. Puteti sa le considerati ca o varianta de urgenta in cazul in care ati ramas fara baterii la telecomanda.
      In partea stanga gasim un grup de patru butoane pentru Pure Direct, MDAX2 audio si funcțiile Audyssey Dynamic EQ si Dynamic Volume. In partea dreapta a ecranului exista butoanele obisnuite de navigare in meniu.
      Sub ecran exista o linie subtire cu 11 butoane pentru diverse functii, cum ar fi modurile de sunet, controlul zonei 2, status, HDMI și dimmer. Sub acestea gasim toate porturile frontale care includ o mufa pentru casti, intrarea microfonului pentru calibrarea audio, un port USB pentru conectarea unui hard disk extern, un port HDMI , o intrare video  impreuna cu o intrare stereo analogica, toate conexiunile de baza de care aveti nevoie.
      Receiverul poate reda toate tipurile de sunet surround pana la Dolby Atmos si DTS: X, precum si Auro-3D. Inginerii de la Marantz nu s-au oprit la formatele standard, asa ca au inzestrat  aparatul cu tehnologii de mixare a sunetului cum ar fi Dolby Surround și DTS Neural: X care pot prelucra sunetul stereo in sunet audio pe 11 canale si 2 subwoofere. 
      Receiverul ofera o putere de 110 W @ 8 ohmi pe toate cele 9 canale si puteti conecta maxim 2 subwoofere . Poate fi configurat in aproape toate variantele posibile, de la surround-ul clasic 5+1 pana la Dolby Atmos 5.2.4.  Entuziastii extremi pot extinde configuratia Dolby Atmos pana la un numar de 11 canale si 2 subwoofere  folosind un amplificator extern pe doua canale. Din cate cunosc eu, configuratia 7.2.4 este maximul pe care il puteti atinge intr-un home cinema. 

      Am trait cu SR7013 timp de o luna. Cand a trebuit sa inapoiez bestia celor de la Tehnica Vizuala, am simtit ca nu voi putea sa ma uit la un film cel putin cateva luni. Schimbarea a fost dramatica.  Dupa doua o luna in care sunetul surround  a oferit fiecarei vizionari dramatism si emotie, m-am trezit ca priveam aproape absent chiar si filmele de actiune. Pe ecranul televizorului OLED imaginile se miscau rapid, dinamic, si ar fi trebuit sa ma atraga, insa eu nu ma simteam implicat in actiune.
      Am testat Marantz atat pe filme cat si pe muzica folosind ca sursa un cdplayer Yamaha CDS 3000. Sistemul a fost format din urmatoarele componente: 
      ⦁    OLED TV LG C8 65 inch – televizor SMART UHD
      ⦁    Dune HD Max – sursa video
      ⦁    Marantz SR 7013 – amplificator multicanal, compatibil Dolby Atmos, IMAX Enhanced, Alexa Voice, Aurora-3D, AirPlay 2, Alexa Voice, 9+2 canale.
      ⦁    GoldenEar Super Center XL – boxa centru
      ⦁    GoldenEar Tritone One. R – boxe frontale  (stanga / dreapta)
      ⦁    GoldenEar Super Sat 50 – boxe spate  (stanga / dreapta)
      ⦁    GoldenEar Tritone One. R – subwoofer (pentru partea de bas profund am folosit difuzoarele active din aceste boxe cu rezultate spectaculoase)
      ⦁    InAkustik – cabluri  
      Te-ar mai putea interesa si urmatorul articol:
      Teste 
      Timp de o luna  am vizionat o multime de filme de la Netflix, HBO GO, folosind conexiunea HDMI ARC cu care este dotat receiverul, dar si cateva concerte folosit  Dune HD Max. In acest articol am sa ma opresc la doua filme de actiune si la unul din concertele mele favorite, Sade: Bring Me Home. 
      Marantz s-a descurcat excelent cu boxele GoldenEar, chiar si in momentele in care a trebuit sa conduca sarcini dificile. Coloanele sonore multicanal au fost reproduse impecabil. Gama dinamica excelent prezentata, iar momentele de tranzitie au fost rapide. Puterea instantanee nu pare o problema pentru acest aparat.  
      Underworld: Awakening
      SR7013 a creat o scena sonora uimitoare in jurul meu. Am simtit ca sunt aruncat chiar in mijlocul actiunii. Separarea sunetelor, efectelor speciale, au fost excelente. Fiecare sunet s-a simtit precis, exact in locul unde a fost gandit. Basul a fost complet si puternic, transformand fiecare intalnire violenta dintre vampiri si varcolaci intr-o experienta reala, palpabil. M-am bucurat cu adevarat de fiecare secunda din acest film.
      Pacific Rim
      Un film SF in care omenirea foloseste roboti gigantici in lupta cu o specie invadatoare de monstri biologici numiti  kaiju. Efectele sonore sunt gandite sa simuleze senzatia unor fiinte avand inaltimea de cateva sute de metri. Luptele roboti vs monstri sunt incredibile, atat vizual cat si sonic. Camera se misca cu repeziciune in jurul combatantilor, cladiri care se darama in urma loviturilor, oameni alergand ingroziti, zgomotul robotilor in timp ce isi folosesc armele, totul conceput sa te atraga direct in actiune. In jurul tau se creaza o bula imersiva, spectaculoasa, care te aspira direct in centrul actiunii. In timp ce vizionam acest film, m-am trezit in cateva situatii scrutand tavanul dupa robotii aflati undeva la cateva sute metri de mine altitudine. Asa cum va asteptati priveam la un tavan gol, insa senzatia aceasta de realism 3D a fost o adevarata incantare.
      Sade: Bring Me Home
      Eu folosesc acasa pentru vizionarea concertelor un sistem stereo. In varianta multicanal gradul de imersivitate creste considerabil. Te simti in mijlocul spectatorilor, canti, dansezi, aplauzi  alaturi de ei. Concertul este chiar la tine in casa cu intreaga lui atmosfera si energie, iar asta te face sa te simti FANTASTIC.  
      Diana Krall – test stereo
      SR7013 este un receiver conceput sa exceleze in primul rand la vizionarea de filme in varianta multicanal, dar eu am testat acest aparat si pe muzica. Am folosit ca sursa un SACD player Yamaha CDS 3000 si am ascultat o inregistrare Diana Krall, Love Scenes, in varianta stereo. Primul lucru simtit a fost caldura sunetului, muzicalitatea lui cu aroma usor dulceaga. Pianul a fost reprodus  fluent. Un atac mai bun ar fi sporit  doza de realism. Toba cu un kick coerent, contrabasul are profunzime, cinele nu sunt niciodata sibilante, iar vocea Dianei este gestionata realist. Sunetul pe ansamblu a fost destul de clar si precis.

      Concluzie
      Valoare acestui aparat in bani poate actiona ca o frana pentru un comparator mai putin avizat. Daca cumparatorul incearca sa treaca de acest fapt, poate sa descopere un aparat  cu o constructie de calitate, un set de caracteristici si performante de top, si un design exterior placut. 
      Pro:
      Calitate excelenta a sunetului
      9.2 canale cu posibilitatea de extindere la 11.2 
      Putere suficienta chiar si in cazul boxelor gurmande
      Dolby Atmos, DTS: X și Auro 3D
      Compatibil IMAX 
      Sunet bun in varianta stereo
      Contra:
      Pretul
       
      Articol scris de Robert Flescan
      Cine sunt eu si de ce ati avea incredere in mine.
      Sunt pasionat audiofil de mai bine de 15 ani. Timp de 3 ani am lucrat ca PR-ist pentru unul din dealerii audio consacrati din Romania, JackFi (Audio Concept). In acesti ani am trecut printr-un proces de invatare complex. Am experimentat empiric sunetul audiofil testand mii de sisteme audio si am invatat de la Jack o partea din arta audiofila. In tot acest timp am citit o multime de materiale legate de tehnologia audio, pentru ca mi-am dorit sa descopar ce se afla dincolo de marketingul producatorilor. In ultimii ani am scris o perioada  articole pentru blog-ul unuia din dealerii audio cu o ascensiune remarcanta in ultima vreme, iar acum 2 ani am inceput sa scriu pentru HiFi Tech. Pentru mine a fi audiofil inseamna inainte de toate dragoste pentru muzica. In colectia personala de muzica am peste 1000 de cd-uri si 300 viniluri.
       

    • Sunt un iubitor si ascultator de muzica pasionat de peste 30 ani. In anii ’80 am inceput sa ascult muzica pe un casetofon de productie germana, apoi am trecut prin diferite etape. Am ascultat muzica  pe un boombox  Sony, apoi diferite variante putin mai complexa tot de la Sony, ca intr-un final sa achizitionez primul meu sistem audiofil format dintr-o linie NAD si boxe Monitor Audio. De la un pasionat de muzica in adolescenta, pana la transformarea ulterioara intr-un audiofil infocat au trecut aproape 20 ani. Acest proces lung si anevoios a inceput in perioada comunista, cand pana si accesul la muzica din occident era interzis. Dupa ce am devenit audiofil cu ‘acte’, o perioada destul de lunga am lucrat  alaturi de un dealer HiFi. In acea perioada, am avut ocazia sa experimentez empiric aproape totul legat de audio. Ultima fraza ar putea fi considerata infatuare. Nu este. In trei ani de showroom, am participat activ la peste 1500 ore de teste. Imi amintesc cum lucruri fara importanta in aparenta, reuseau sa schimbe sunetul substantial. Jack, acesta este numele de alint al dealerului, mesterea si construia frecvent accesorii a caror rol era imbunatatirea sunetului. Pe langa cele construite in regim DIY,  foloseam in sisteme si accesorii manufacturate de firme specializate. Unele accesorii reuseau sa produca  diferente remarcabile in sunet, altele au fost ineficiente, sau pur si simplu nu se potriveau cu filosofia noastra de sunet. Cei care ma cunosc, stiu ca nu pot fi considerat un ‘credincios’ audiofil. Intotdeauna am cautat o explicatie stiintifica. Ganditi-va pentru o secunda la cei care dezvolta si construiesc aparatura HiFi.  Sunt ingineri, specialisti in electronica, acusticieni, metalurgisti, oameni de stiinta. Oamenii acestea folosesc stiinta pentru a dezvolta si construi aparatura audiofila, nu incantatii voodoo. Exista o intreaga discutie despre industria infloritoare a accesoriilor destinate audiofililor. Sintagma ‘ulei de sarpe’ este cea mai des intalnita. Va spun sincer, si eu cred ca sunt produse  care merita aceasta eticheta. Dar sunt si alte produse bazate pe stiinta, care promit potentarea sunetului in conditiile unui sistem audio revelator, in ciuda naturii lor aparent ezoterice.
       
      Nu este un secret in industria audio ca vibratiile degradeaza performantele individuale ale componentele unui sistem in ansamblu. In cazul boxelor, degradarea sonica este cea mai evidenta. Din cauza acestor vibratii sunetul are tendinta sa piarda focusul, muzica pierde cursivitatea, etc. Generarea vibratiilor intr-o boxa se datoreaza in principal actiunii de piston a difuzoarelor. Acestea se misca inainte si inapoi, si produce miscarea aerului in exterior dar si in interiorul boxei. Toata aceasta miscare de piston genereaza energie mecanica si implicit vibratii. Aceste vibratii se deplaseza in interiorul boxei, si conform legilor de baza ale dinamicii, energia se va indeparta de sursa ei punctuala, in cazul nostru difuzorul. Pornind de la acest principiu, scopul nostru trebuie sa fie canalizat catre eliberarea energiei din interiorul boxei. Aceasta trebuie sa calatoreasca mai departe, altfel interiorul boxei risca sa se satureze. 
      Te-ar mai putea interesa si urmatorul articol:
      Sunetele de frecventa joasa  generate de o boxa amplasata direct pe podea vor fi absorbite de podea, chiar o vor penetra, dar se vor intoarce in camera si chiar in corpul boxei, producand vibratii mecanice suplimentare. Pentru a impiedica acest fenomen, este necesara decuplarea mecanica a boxei de podea printr-o metoda care sa atenueze transmisia undelor sonore joase de la boxa la podea si invers. 
      Aproape toate boxele din prezent sunt dotate cu spike-uri. Forma conica permite concentrarea vibratiilor catre varf, apoi energia este disipata pe suprafata podelei. Aceasta este metoda standard, insa  exista si metode considerate mai eficiente:
      1: Picioare / suporti care folosesc o suspensie interna. 
      2. Platforme de decuplare special gandite pentru audio. (EX: platforma turnata dintr-un material compozit cu picioare si diferite tipuri de suspensie interna, platforma simpla turnata dintr-un material absorbant)
      3. Varianta ieftina: intercalam intre boxa si podea un material elastic cu rol de amortizare al frecventele joase, sau un material rigid, un bloc de granit de exemplu. Acesta din urma poate amortiza partial rezonantele datorita inertiei, dar va furniza alte vibratii catre podeaua. Orice material rigid transfera sunet. 
      Daca decidem sa folosim un material  elastic, frecventa de rezonanta  trebuie sa fie sub frecventa minima a boxei. In caz contrar  materialul elastic va deveni un amplificator al acelei frecvente din spectrul audio.  
      Cum aflam daca boxele noastre vibreaza ?
      Cea mai simpla varianta este sa folosim o melodie cu bas profund, de la 50 Hz  in jos. Asezati un pahar de apa pe suprafata superioara a boxei, ascultati muzica si observati daca apa vibreaza in pahar. Incepeti auditia la un volum scazut, apoi cresteti volumul treptat. Daca boxa nu permite amplasarea unui pahar cu apa, puneti palma pe cutia boxei in zona inferioara a boxei. Teoretic, daca boxa vibreaza, veti simti imediat. Din pacate aceasta metoda este direct proportional cu gradul de sensibilitate al palmei fiecaruia.
      Atasez un video cu boxele mele Electra 1038 Be. Fiecare spike este asezat pe un dispozitiv din aluminiu si cauciuc manufacturat de Dynavox. Dupa cum puteti observa  apa nu vibreaza, in ciuda faptului ca folosesc o melodie cu bas abundent.
      Ajustarea sunetului boxelor trebuie facuta cu grija. Va atentionez ca nu este o chestiune simpla, asa cum ar parea la prima vedere. Incepeti cu o verificare a rezonantei boxelor. Apoi verificati daca suprafata pe care sunt sprijinite boxele rezoneaza, nu reuseste sa absoarba vibratiile pana la un nivel care nu afecteaza sunetul pe ansamblu. Podele de lemn sunt primele la care trebuie sa fiti atenti, dar si podeaua de beton din blocuri poate intra in aceasta categorie. Daca descoperit existenta unor rezonante, cautati o solutie de decuplare potrivita sistemului si bugetului. 
      Daca aveti intrebari punctuale, sunteti invitati sa comentati in sectiunea dedicata de la sfarsitul articolului.
       
      Articol scris de Robert Flescan
      Cine sunt eu si de ce ati avea incredere in mine.
      Sunt pasionat audiofil de mai bine de 15 ani. Timp de 3 ani am lucrat ca PR-ist pentru unul din dealerii audio consacrati din Romania, JackFi (Audio Concept). In acesti ani am trecut printr-un proces de invatare complex. Am experimentat empiric sunetul audiofil testand mii de sisteme audio si am invatat de la Jack o partea din arta audiofila. In tot acest timp am citit o multime de materiale legate de tehnologia audio, pentru ca mi-am dorit sa descopar ce se afla dincolo de marketingul producatorilor. In ultimii ani am scris o perioada  articole pentru blog-ul unuia din dealerii audio cu o ascensiune remarcanta in ultima vreme, iar acum 2 ani am inceput sa scriu pentru HiFi Tech. Pentru mine a fi audiofil inseamna inainte de toate dragoste pentru muzica. In colectia personala de muzica am peste 1000 de cd-uri si 300 viniluri.

       
       
       

    • Acesta este primul articol dintr-o serie dedicata albumelor de muzica, pe care orice pasionat  ar trebui sa le asculte cel putin odata in viata. Ideea nu imi apartine. Este inspirata de un subiect pornit pe forumul HiFi Tech de colegul nostru Trancotistul. Articolele vor fi scurte, sub forma unor pastile muzicale inchise intr-un flacon. Fiecare doza sper sa va apropie de muzica buna.
      Am ales sa incep aceasta serie cu albumul ‘Kind of Blue’ al lui Miles Davis. Albumul a fost lansat la 17 August, 1959, si a fost inregistrat in studioul Columbia's 30th Street Studio, New York City.  Este unul din albumele de care chiar si fanii muzicii comerciale au auzit. Mai mult decat atat, multi dintre acestea este posibil sa il aiba acasa. ‘Kind of Blue’ nu numai ca a schimbat fata muzicii, dar a si convertit o multime de melomani la jazz. Evaluat constant nu doar ca unul dintre cele mai mari albume de jazz, ci si ca una dintre cele mai mari declaratii muzicale ale secolului XX, cele 46 de minute de improvizatie si rafinament raman fara egal. Este unul din acele momente in care timpul s-a oprit pentru o secunda si a facut o plecaciune in fata geniului unui muzician.
      ‘Kind of Blue’ a fost momentul 0 pentru nenumaratii fani convertiti la jazz. 

      Indiferent unde ati citit despre jazz, veti afla ca aceasta este una din inregistrarile cu care trebuie sa incepeti. Daca sunteti ascultatori de rock, pop, electro, renuntati la ideea cum ca jazz-ul este o muzica complicata, greu de inteles. Adevarat, jazz-ul nu iti izbeste simturile la fel ca ritmul muzicii rock, insa ofera o anumita placere subtila, greu de identificat la inceput. Daca reuseste sa te prinda,  ritmului de jazz se transforma intr-o zeita de abanos ce iti sopteste cuvinte dulci intr-un bar newyorkez,  pe 52nd Street. ‘Kind of Blue’ este asemeni usii care se deschide catre unul din cluburile de jazz  atat de populare in anii ’50. Muzica curge calm, te poarta cu delicatete in atmosfera de club. Intri prin aceasta usa direct in anul 1959. Astepti ca ochii sa se obisnuiasca cu lumina crepusculara din interior, privesti la ceilalti oaspeti, te asezi la bar si comanzi un pahar de wisky. Ritmul celor sase instrumentisti te inconjoara cu delicatete. Notele se misca prin aer asemeni pensulei unui pictor. Te simti viu, real, adanc infipt in atmosfera unei nopti tarzii petrecute in compania unei zeite de culoare. Imaginea de ansamblu este eleganta si relaxata. Auzi ritmul de blues-ul, dar acel tempo in patru timpi este complet schimbat in ceva care suna modern, chiar daca au trecut 61 de ani. Asculti muzica lui Miles si iti imaginezi ca esti in cel mai tare loc de pe planeta.
      Te-ar mai putea interesa si urmatorul articol:
      Sper ca la finalul auditiei rabdarea sa va fie rasplatita. Jazz-ul poate fi placut si usor de ascultat, chiar daca uneori pare complex. Lasatii pe muzicieni sa isi cante muzica in ritmul lor. Trebuie doar sa simtiti cum muzicienii  vorbesc  prin instrumentele lor si construiesc o melodie intreaga, coerenta, perfect construita. Aceasta este muzica de jazz chiar in momentul crearii ei, o serie complexa de improvizatii  inspirate din radacinile muzicii negre.
      Acesta este jazz-ul lui Miles Davis cu al sau album, Kind of Blue.

      Pe acest album apar alaturi de Miles Davis unii dintre cei mai grozavi muzicieni din istoria jazz-ului:  Julian „Cannonball” Adderley  saxofon alto, John Coltrane saxofon tenor, Bill Evans sau Wynton Kelly pian, Paul Chambers bas si Jimmy Cobb tobe. Albumul a fost inregistrat in doua zile diferite, 2 martie si 22 aprilie 1959. Artistii au petrecut in total noua ore in studio si au fost folosite 4 role de magnetofon. 
      Auditie placuta!
      Articol scris de Robert Flescan
      Cine sunt eu si de ce ati avea incredere in mine.
      Sunt pasionat audiofil de mai bine de 15 ani. Timp de 3 ani am lucrat ca PR-ist pentru unul din dealerii audio consacrati din Romania, JackFi (Audio Concept). In acesti ani am trecut printr-un proces de invatare complex. Am experimentat empiric sunetul audiofil testand mii de sisteme audio si am invatat de la Jack o partea din arta audiofila. In tot acest timp am citit o multime de materiale legate de tehnologia audio, pentru ca mi-am dorit sa descopar ce se afla dincolo de marketingul producatorilor. In ultimii ani am scris o perioada  articole pentru blog-ul unuia din dealerii audio cu o ascensiune remarcanta in ultima vreme, iar acum 2 ani am inceput sa scriu pentru HiFi Tech. Pentru mine a fi audiofil inseamna inainte de toate dragoste pentru muzica. In colectia personala de muzica am peste 1000 de cd-uri si 300 viniluri.
       

    • Acesta este interviul cu numarul doi al seriei dedicate membrilor marcanti ai comunitatii audiofile. Sper ca raspunsurile unor oameni cu experienta sa  ofera putin ajutor celor aflati la inceput de drum in HiFi. Astazi cel intervievat este Bogdan. Nickname-ul sau pe forum este Bogdanozaurus.
      1. Cum ai ajuns audiofil?
      Am inceput pe la sfirsitul anilor `70. Pur si simplu pentru ca ma deranja chiar si atunci sunetul prost, la fel cum ma deranja sa vad reproduceri proaste in albumele romanesti de arta, carti prost tiparite cu pagini lipsa sau pagini dublate, sau sa intru in sala de cinema si sa vad un film cu o imagine stearsa si sunet grohait din care nu intelegeai mare lucru. Cel mai mult imi placea sa ascult muzica, asadar sunetul prost ma deranja cel mai tare. Vedeam si ascultam pe la altii diferite sisteme, mai bune sau mai putin bune, dar peste radiocasetofonul obisnuit al romanului, asa ca am decis ca trebuie sa detin si eu un sistem audio, ca sa ma pot bucura de muzica asa cum trebuie.
      2. Cum a inceput aceasta pasiune?
      Totul a inceput cu un casetofon mono rusesc cumparat pe la 14 ani si cu doua boxe incropite de mine, una pentru bass si alta pentru inalte. Cutiile erau identice, facute din placaj, lacuite, masca de pinza neagra, dar difuzoarele erau diferite, unul mare de bass, altul mic pentru inalte, aveam si un filtru, un soi de pseudostereo inventat de mine la 15 ani. Nu aveam prea multe cunostinte si nici de unde invata.

      3. De cati ani esti un pasionat audiofil?
      As zice ca de aproape 40 de ani. Borna ar fi momentul in care am inceput sa string bani si sa fac sacrificii pentru a cumpara aparatura cit mai buna. A urmat perioada aceea prin care am trecut cu totii, vindeam, stringeam bani, luam altceva mai bun si tot asa. Banii erau putini dar pasiunea era mare. Din pacate, cind eram pe drumul cel bun, viata mi-a tras un sut si a trebuit sa vind totul pentru a supravietui. Mi-am revenit incet pe linia de plutire si dupa o lunga pauza  m-am reapucat de audiofilie
      4. De ce audiofil si nu meloman?
      Pentru a fi meloman trebuie sa fi complet dedicat muzicii. Sa asculti enorm, dar asta nu este suficient. Trebuie sa si studiezi fenomenul muzical, trebuie sa stii detalii despre artisti, sa cunosti contextul in care au creat, sa intelegi conexiunile dintre ei. Nu sint in stare de asta, am si alte preocupari si incerc sa le echilibrez. Avatarul meu (emblema clubului Real Madrid) nu este intimplator. Audiofilia insa nu are nici un sens fara muzica. Asculti muzica dar te concentrezi asupra sunetului si a imbunatatirii lui, apar si provocarile tehnice si asa cum stim, multi barbati sint pasionati de tehnologie. Eu ascult muzica si de multe ori nu-mi bat capul cu numele piesei, componenta trupei sau numarul de la pantofi al solistului. Asa ca nu ma pot lauda ca sint meloman, nici nu ar fi corect sa o fac.
      5. Ce este mai important pentru tine, muzica sau sistemul audio?
      Ambele sint importante, nu se poate una fara alta. Nu investesti bani, timp si munca, intr-un sistem doar ca sa il ai. Faci toate astea pentru a asculta muzica la cea mai buna calitate. Este la fel si cu filmul, una e sa vezi un film pe laptop si alta e sa il vezi pe un televizor de OLED cu ecran mare si cu un sistem de sunet dedicat. Sau cu pozele de vacanta, unii se multumesc cu poze facute cu telefoane modeste, altii cumpara camere foto performante. Nu dai banii pe aparate daca nu te pasioneaza muzica, filmul sau fotografia. Toate pasiunile sint costisitoare, dar cit de tristi sint oameni care nu au nici o pasiune.
      6. Exista un proces prin care trece un pasionat de muzica ca sa ajunga audiofil?
      Eu ascult muzica dupa starea de spirit, pe vremuri ascultam in special rock, metal si progres, acum mai mult jazz, latino si clasica. Ma trezesc ca am chef sa ascult un anume gen, sau un anume interpret, si dau drumul la muzica. Dar daca nu-mi place sunetul pur si simplu nu pot asculta. Altii pot, eu nu.
      Cu mai multi ani in urma eram la un mare magazin de electronice si am remarcat-o pe Dna. Aura Urziceanu. Cumpara un sistem Logitech 2.1 pentru PC, venise cu muzica pe un stick si se arata foarte entuziasmata de calitatea sunetului. Dinsa era incintata, a repetat de citeva ori "vai ce bine se aude" in timp ce eu eram socat de asta. Multi ramin la stadiul asta, altii nu pot si doresc mai mult. Si daca incepi drumul , incep si problemele. Cind esti la inceput poti gresi foarte usor si nu cred ca este vreunul care sa nu fi gresit la inceput. Pe masura ce acumulam experienta, ascultind multe sisteme, citind, discutind cu alti pasionati incepem sa intelegem ce vrem si sa fim din ce in ce mai pretentiosi. Din pacate, cu cit sintem mai experimentati si mai pretentiosi, cu atit drumul parcurs devine din ce in ce mai greu. Dar si mai frumos. E usor sa ajung la poalele muntelui, dar pe masura ce urci e mai greu, insa rasplata e in frumusetea care te inconjoara.
      Te-ar mai putea interesa si urmatorul articol:
      7. Iti amintesti care a fost primul tau sistem audiofil?
      Pe vremea aia nu exista conceptul de sistem audiofil, se vorbea de aparatura care este HIFI sau nu, cablurile nu contau, equalizer-ul era must have, cel mai mult conta banda de frecvente reprodusa si raportul S/N. Problemele erau distorsiunile, zgomotul de fond al benzii si reproducerea inaltelor. Primul sistem HIFI a fost format dintr-un amplificator Electromures, un casetofon deck cu sertar si pick-up de la aceiasi firma, plus boxe Meloman de la IEI.
      8. Poti sa enumeri o parte din aparatele, boxele, sistemele avute?
      In tinereta am tot schimbat la aparate si boxe. Cred ca am avut toate pick-upurile posibile pina am facut rost de un Thorens TD160, mai multe magnetofoane Mayak, un casetofon deck rusesc Mayak 232, foarte bun. Apoi am trecut la un sistem SONY cumparat cu sacrificii din magazin, nu mai retin modelele, un deck dublu, un amplificator, un tuner, un fel de fel de boxe, si evident nelipsind boxele Unitra de 75W.
      In "epoca moderna" am avut boxe Wharfedale Diamond 10.3, Focal Chorus 716, amplificatoare Rotel RA 10, Sugden A21, DAC-uri Karat si MeTech Evo. 
      9. Exista un aparat (o pereche de boxe) din trecut care a ramas lipit(a) de sufletul tau?
      Da,  amplificatorul Sugden A21, un aparat minunat in clasa A, cu un phono stage foarte bun, dar din pacate mai putin potrivit cu noile boxe.
      10. Ce sistem audio ai in prezent si cum ai ajuns la acest sistem?  Exista o idee in jurul careia ai construit actualul tau sistem audio?
      Surse: CD player Xindak Muse 2.0, streamer Pro-Ject Stream Box S2 Ultra, DAC-uri NAIM V1 si Denafrips ARES, pick-up Acoustic Solid Metal 111
      Amplificatoare: Audiolab 8300A  si YAQIN MC-10L
      Boxe: Opera Callas
      Casti: Meze 99 Classics
      Am pornit de la boxe si playerul Xindak care sint componente excelente si am cautat sa brodez sistemul in jurul lor. Eram constient de problemele de acustica, asa ca am incercat sa obtin maximul posibil.

      11. Care crezi ca este cea ma importanta componenta a unui sistem audio?
      Cea mai slaba. Un sistem audio este ca un lant, de fapt termenul a si fost folosit destul de mult, iar taria unui lant este dat de cea mai slaba veriga.
      12. Stiu ca nu ai o camera de auditie amenajata acustic. De ce nu ai lucrat la acest amanunt? Crezi in vocile care spun: acustica nu are importanta, un sistem bun va canta in orice conditii?
      Camera este cu adevarat importanta. Poti avea un sistem bine pus la punct care sa aibe un sunet de vis in showroom si de cosmar la tine acasa. Pentru multi este o mare problema, trebuie sa amenajeze spatiul de auditie fara a sacrifica functionalitatea spatiului de locuit si de multe ori acest lucru nu este posibil, mai ales in camerele obisnuite de bloc. Dupa decesul tatalui meu si preluarea apartamentului am reusit cu multe eforturi sa amenajez un dormitor decent si o camera de zi in care sa pot lucra pe calculator, sa ma uit la televizor, sa ascult muzica si sa primesc musafiri. 
      O camera, patru functii. Aproape inposibil sa o aranjez astfel ca sa pot avea conditii de auditie bune. Boxele de podea nu se mai potriveau, am descoperit intimplator ca boxele de raft sint o solutie mai buna si asa a ramas. Boxele nu au deloc o pozitie buna, dar este cel mai mic rau posibil. Sper sa fac niste modificari in apartament pe la sfirsitul verii, dar ramine de vazut daca o sa si pot. Trebuie bani, timp si energie si nu stiu daca o sa le am.
      13. Cat de importante sunt cablurile (interconect, boxe, alimentare) intr-un sistem audio?
      Depinde de nivelul la care esti. Clar nu recomand in nici o situatie sirme de veioza pentru boxe si interconect de pe taraba din Obor. Dar nici cabluri care sa coste cit jumatate din sistem. Trebuie muncit la sistem cu cabluri bune si de abia dupa ce am ajuns la rezultate bune, putem incerca tunning cu cabluri scumpe. Insa numai pe ascultat acasa, nu pe povesti cu zine citite pe net. Trebuie sa existe un echilibru. Cablurile pot fi foarte scumpe si de regula nu fac minuni. Un sistem de 10000 de euro care suna prost, nu va suna bine daca folosim cabluri de 5000 de euro. Mai bine identificam daca ceva nu se potriveste, sau daca este necesar un upgrade si astfel folosim mai bine cei 5000 de euro. Garantat castigul sonor va fi mai mare. 
      14. Matching audio. Conteaza? Exista sau este un mit audiofil?
      Nu este nici un mit, conteaza extrem de mult. Am vazut destule aparate  care suna bine in anumite sisteme si prost in altele. Nu orice boxa canta cu orice amplificator si daca ai reusit sa potrivesti amplificatorul cu boxele, nu orice player sau DAC va suna bine cu ele. Revenind la cabluri, nu trebuie sa uitam ca un cablu scump nu va fi mai bun in toate situatiile. Uneori un cablu mai ieftin poate suna mai bine decit unul mai scump.
      15. Masuratori vs auditie. Ce crezi ca este mai important?
      Depinde pe cine intrebi. Electronisti sint interesati de masuratori, cei care nu se pricep la electronica se bazeaza pe ureche. Cel mai evident este la DAC-uri, azi toate masoara bine. Jitter-ul nu mai este de mult un Bau-Bau, dinamica e foarte buna. Ce te faci insa ca nu toate suna la fel ? Este bine insa sa intelegi si chestiile da baza. De exemplu te pot ajuta sa iti dai seama care amplificator nu va suna bine cu boxele si asta inseamna timp cistigat. Dar daca facem un upgrade sau luam o componenta noua, urechea trebuie sa fie de baza.
      16. Ce crezi ca este mai important? Masterul de studio sau codarea digitala a sunetului? Ex: DSD, fisiere HiRes, Red Book audio.
      Masterul de studio. In prezent sunt mii de inregistrari proaste. Un CD cu o inregistrare buna va produce cu siguranta mai multa placere decit un fisier Hi Res prost. Din pacate casele de discuri au folosit tehnici de oversampling in multe situatii, pentru a oferi aceleasi inregistrari de pe CD pe post de Hi Res, dar la preturi mult mai mari. Multe din inregistrarile actuale de rock sau pop sint foarte proaste, comprimate, trase la un volum ridicat si chiar daca muzica e buna, devine greu de digerat. As exemplifica cu albumul Amaretti al cintaretei franceze Helene Segara, muzica buna, voce foarte frumoasa, masterizare si productie imbecile.

      17. Vinil vs digital audio. Ce preferi si de ce?
      Imi place sa ascult vinil, am citeva discuri care suna mai bine pe vinil decit in format digital. Totusi sunt foarte costisitoare si problemele cu masterizarea se aplica si aici. Mai sint si alte probleme, uzura, materialele de proasta calitate. Dozele optice inca nu au patruns din cauza pretului, noile tehnici de gravare au ramas in stadiu de proiect, sa vedem ce va urma. Digitalul e de preferat din motive economice, chiar daca vinilul sau banda pot sa ne placa mai mult ca sunet.
      18. Daca ar fi sa o iei de la capat cu aceasta pasiune, ce ai face si la ce ai renunta?
      Greu de spus, ar depinde in mare masura de buget. Poate as renunta la CD player, DAC si integrat si as lua un streamer care sa aibe un DAC foarte bun si control de volum, un amplificator de putere care sa se potriveasca si eventual un CD transport daca as constata ca CD-urile  suna mai bine pe transport decit fisierele realizate de pe aceleasi CD-uri.
      19.  Sfaturi pentru tinerii audiofili. Cateva sfaturi pe care le consideri importante pentru cei aflati la inceput de drum audiofil.
      Daca au avut rabdare sa citeasca pina aici sunt pe drumul cel bun. Trebuie sa intrebe, sa citeasca, sa urmareasca forumurile de specialitate si dupa acea sa inceapa sa asculte pe la dealeri sau pe unde au ocazia. Sa incerce sa evite capcanele. Multi incearca sa profite si sa vinda produse slabe sau cu defecte ascunse. Sa evite persoanlele care se cred atotstiutoare, sa ceara intotdeauna o a doua sau a treia parere. 
      Ocaziile nu apar exact cind au ei nevoie, aparatele vechi nu mai functioneaza la fel de bine dupa 25 de ani, indiferent de blazon. Daca sunt din provincie si nu au unde sa asculte, sa incerce o minivacanta la Bucuresti, altfel e foarte complicat.

       
      Articol scris de Robert Flescan
       

    • Acum mai bine de 10 ani, am lucrat o perioada destul de lunga alaturi de unul din dealerii romani cu vechime in aceasta afacere. La un moment, acesta a hotarat sa se mute dintr-o locatie mica in una mai mare. Motivele erau cat se poate de obiective, afacerea crestea si avea nevoie de spatiu. Prima lui actiune dupa mutat a fost amenajarea acustica. Procesul a fost unul lung si plin de probleme complicat de rezolvat. Nu am sa va povestesc intreaga istorie, dar am sa va spun ca timpul petrecut cu amenajarea acustica a 4 camere s-a intins pe o perioada de 11 luni. 
      Sunt tare curios care este reactia voastra dupa citirea primelor randuri. De momentul cand ajungeti la cele 11 luni petrecute cu amenajarea acustica profesionala a unui showroom. Ma asez pentru cateva secunde in locul vostru si imi inchipui ca sariti asemeni unui arc de pe scaun si va spuneti usurati: Iata, sunt oameni mai nebuni ca mine. Vreau sa intelegeti, sunetul bun nu este o intamplare. Este nevoie de munca, rabdare, experienta si bani. Am lasat banii la sfarsit intr-un gest de curtoazie fata de portofelele voastre aglomerate. In realitate, pentru a cultiva pasiunea pentru sunet, este nevoie sa investim sume considerate de majoritatea locuitorilor acestei planete ca fiind mari. 
      Asa ajungem la unul din argumentele cele mai interesante ale universului HiFi. Cum cheltuim banii? Adica, cum ar trebui sa cheltuim banii castigati atat de greu cand asamblam un sistem stereo de inalta performanta? Care este  cea mai importanta  componenta? Este vorba de boxe? Este amplificatorul? Este sursa, digitala sau analogica? Sunt cablurile? Oricare ar fi raspunsul, exista posibilitatea ca cineva sa spuna ceva de genul, “cea mai importantă componenta a oricarui sistem audio este camera”. Cine credeti ca are dreptate?
      Te-ar mai putea interesa si urmatorul articol:
      Pe roca aceasta albastra se construiesc o multime de sisteme audio HiFi. Posibilitatile de alegere a echipamentelor sunt aproape nelimitate. Din acest motiv este greu sa gasesti sisteme stereo identice prin casele pasionatilor. Intotdeauna va exista o mica diferenta considerata importanta de fiecare in parte. Poate fi un cablu, mobilierul HiFi, conectorii, etc. Totusi, in ciuda acestei diversitati, toate aceste sisteme au un numitor comun, camera de auditie. Nimeni nu cumpara un sistem audio dedicat auditiilor pe un camp inverzit. 
      Camerele pot afecta dramatic calitatea sunetului oricarui sistem. Nodurile de camera, anularile, reflectiile - toate acestea (si multe altele) pot contribui la o experienta cu adevarat magica sau oribila. Din acest motiv este bine sa existe cineva care sa te sfatuiasca. Poate fi dealerul de la care ai cumparat sistemul, sau poate fi un prieten cu o experienta reala HiFi. Pe internet gasim o multime de sfaturi. Cu siguranta acestea sunt utile si pot ajuta, insa nu uitati ca in cele mai multe cazuri acestea sunt ‘intelepciune generala’. Cel mai important este cum aplicam aceste sfaturi in camera noastra, pe sistemul nostru. Cum combinam idei generale cu gusturile noastre particulare si cu situatia reala de acasa. Acusticienii spun: boxele mari nu trebuie inghesuite niciodata in spatii mici; camerele acoperite cu rigips sunt improprii pentru sunet; peretii neregulati pot ucide sunetul. 
      Specialistii in acustica ne indeamna sa potrivim sistemul cu camera. Nu exista o alta alegere. Sau poate ca exista. In viata reala nimeni nu cumpara o casa pentru un sistem stereo, sau chiar multicanal. Camera exista. Incepem sa ne gandim la un sistem potrivit ca dimensiune. Sistemul stereo devine piciorul Cenusaresei. Trebuie sa incapa in pantof, in spatiul de auditie. Daca este prea mare, nu reusim sa il introducem in pantof. Daca este prea mic, iese din pantof in timp ce ne deplasam. Ce facem? Renuntam la de gusturile personale. Am o camera mica, dar imi doresc boxe mari. Cum potrivesc o pereche de boxe mari in acest spatiu limitat conform teoriei acustice?

      Am sa rasucesc ideea potrivirii sistemului stereo cu spatiul de auditie si am sa va provoc cu o intrebare. Cum ar fi ca spatiul sa fie potrivit cu sistemul? Draga cititorule simt ca urmeaza un blocaj si iti inchipui ca am pierdut firul logic. Oare ce doreste nebunul acesta sa spuna?
      Renuntati pentru o secunda la teoriile acustice generale, la logica audio obisnuita.
      Avem un sistem stereo asezat in spatiul camerei folosind principii acustice traditionale. Totul este masurat, cuantificat, matematic asezat. Acesta este modelul ideal, cel intalnit la dealeri, expozitii HiFi, prieteni audiofili. Sistemul este potrivit cu camera. Intrebarea mea rasucita va provoaca sa ganditi in afara cutiei plina cu idei traditionale. Sunetul este important, modul in care reusim sa avem un sunet magic la noi acasa, in ciuda faptului ca tavanul  este scund, spatiul de auditie este neregulat, boxele sunt mari. Cautam si gasim solutii ideale pentru sunet in functie de camera. Uitam ca boxele sunt prea mari. In mintea noastra acestea se pot transforma cu usurinta in boxe de raft. Uitam de pozitionarea traditionala a boxelor si gasim varianta potrivita camerei noastre. Maria Sa Sunetul trebuie sa triunfe in ciuda traditiilor audiofile, sau a sfaturilor care reduc sunetul la matematica. Este posibil ca dupa zile, chiar saptamani de munca, boxele sa fie asezate in coltul camerei, pentru ca in acea pozitie sunetul a atins magia cautata. Este posibil sa primiti vizita unui prieten pasionat de HiFi si acesta sa priveasca razand aranjamentul. Asezati-l in scaun si lasati-l sa asculte cel mai bun sunet posibil la voi acasa. Daca vor exista obiectii dupa auditie, intampinati-le cu maturitate. Ar fi pututut sistemul acesta sa sune mai bine intr-o camera mai buna? Probabil, sunt sanse favorabile. Dar asta nu inseamna ca nu poate parea uimitor in camera voastra, asa ‘shitty’ cum este.
      Nu renuntati pentru ca aveti o camera proasta, aproape toate sunt. Sunt sanse foarte  mari sa puteti avea un sunet uimitor.
      Deci, este camera cea mai importanta componenta?  Nu / Da. Care credeti ca este cea mai importanta componenta?
      Va astept cu comentarii. Acestea pot fi facute la finalul articolului in sectiunea comentarii. Accept orice provocare.
       
      Articol scris de Robert Flescan
      Cine sunt eu si de ce ati avea incredere in mine.
      Sunt pasionat audiofil de mai bine de 15 ani. Timp de 3 ani am lucrat ca PR-ist pentru unul din dealerii audio consacrati din Romania, JackFi (Audio Concept). In acesti ani am trecut printr-un proces de invatare complex. Am experimentat empiric sunetul audiofil testand mii de sisteme audio si am invatat de la Jack o partea din arta audiofila. In tot acest timp am citit o multime de materiale legate de tehnologia audio, pentru ca mi-am dorit sa descopar ce se afla dincolo de marketingul producatorilor. In ultimii ani am scris o perioada  articole pentru blog-ul unuia din dealerii audio cu o ascensiune remarcanta in ultima vreme, iar acum 2 ani am inceput sa scriu pentru HiFi Tech. Pentru mine a fi audiofil inseamna inainte de toate dragoste pentru muzica. In colectia personala de muzica am peste 1000 de cd-uri si 300 viniluri.
       

    • In articolul de astazi am sa va invat, cum sa construiti bass trap-uri (capcane de bas) in cel mai simplu si ieftin mod posibil. 
      Definitie: acestea sunt niste amortizoare acustice construite pentru  a absorbi energia sonora a frecventelor joase, cu scopul de a obtine un raspuns cat mai plat al frecventelor joase, prin reducerea rezonantelor joase in camera. 
      Cele mai intalnite sunt amortizoarele de tip poros. Avantajele acestora sunt urmatoarele: au dimensiuni mici,  sunt usor de construit si sunt mai putin costisitoare. Din pacate exista si un aspect negativ. Atenuarea profunda a basului la un absorbant poros este in general inferioara, astfel incat utilitatea sa pentru atenuarea rezonantelor cu frecventa mica este limitata.
      Bass trap structura 
      In general, o capcana de bas este compusa dintr-un material poros, un cadru si o panza care acopera suprafata din considerente estetice.
      Baza – in mod obisnuit se utilizeaza placi de izolare din lana, vata minerala sau spuma densa cu celule deschise.
      Rama – se foloseste un cadru metallic sau un schelet construit din lemn; rama actioneaza ca o carcasa si permite montarea pe pereti.
      Acoperire – se foloseste o panza poroasa, similara cu panza pe care o gasiti pe protectiile boxelor audio.
      Pozitionare
      Bass trap-urile poroase se aseaza in colturile camerei. Daca dorim sa actioneze si sa fie eficiente la frecventele inferioare, acestea trebuie sa fie foarte groase. Din acest motiv sunt construite incat sa fie pozitionate pe diagonala. Pentru a imbunatati amortizarea frecventelor joase, dar si pentru a extinde latimea de banda, este bine ca intre bass trap si perete sa existe un gol de aer. Ideal ar fi ca acestea sa acopere suprafata unui colt al camerei complet, de la podea pana la tavan.

      Te-ar mai putea interesa si urmatorul material: 
       
      Materiale necesare
      Varianta pe care o propun, va scapa de cateva mici probleme de constructie si garanteaza  o reducere substantiala a bugetului, pentru ca nu foloseste o rama metalica sau din lemn. 
      Am scapat de rama. Acum avem nevoie de un materialul poros si panza cu care acoperim totul la final. Materialul poros pe care il propun este HD Foam +, iar materialul de acoperire este o panza de sac.
      HD Foam +, este un material fonoabsorbant din spuma poliuretanica cu insertii de material textile Ultra High Density, cu densitate controlata pe toata suprafata placii. Va atasez o fotografie cu caracteristicile de absorbtie ale HD Foam +. Atentie! Acestea sunt masurate cu o foaie de otel de 1,5 mm asezata peste suprafata materialului poros. Intr-o asemenea situatie, logica ne conduce catre o concluzie evidenta. Acest material are o capacitate de absorbtie superioara acestor masuratori. 

       
      Lipsa acestor masuratori precise este posibil sa provoace cateva intrebari din partea voastra. Anticipez si raspund folosind imagini cu produse similare, unde producatorul nu ofera specificatii si imagini unde aceste specificatii exista. Atentie la pret!


       
      Panza sac, structura acestei tesaturi permite trecerea aerului. Un aspect foarte important in cazul nostru, pentru ca aerul trebuie sa treaca de aceasta suprafata catre materialul poros si sa fie cat mai putin reflectat inapoi catre interiorul camerei.

       
      Constructie 
      Materiale necesare pentru construirea a doua bass trap-uri: 3 placi HD Foam +, adeziv , 3 m liniari panza de sac cu latime minima de 1,2 m, cutit cu zimti, capsator profesional sau indemanare la cusutul cu ac si ata. 
      Dimensiunile unei placi HD Foam +  sunt urmatoarele: 100 cm x 100 cm x 3/4/5 cm. Eu am ales sa folosesc placi de 4 cm grosime, dar voi puteti alege si alte grosimi.  Taiati prima placa in jumatate. Dimensiunile dupa taiere vor fi urmatoarele:  latime 50 cm, lungime de 100 cm, grosime 4 cm.  Placa a doua o taiati in doua bucati cu o latime de 40 cm (dimensiuni: latime 40 cm, lungime 100 cm, grosime 4 cm). Placa a treia o taiati in 3 bucati cu o latime de 30 cm (dimensiuni: latime 30 cm, lungime 100 cm, grosime 4 cm).
      Folositi ca baza placa de 50 cm peste care lipiti cu adeziv placa de 40 cm si mai apoi placa de 30 cm. Presati cu o greutate constanta cele 3 panouri cateva minute, pentru a va asigura ca procesul de lipire este bine facut. Prindeti cu capse sau coaseti panza de sac peste cele doua bass trap-uri.
      Pretul pentru 2 bucati ar trebui sa nu depaseasca suma de 270 lei (55 euro). Depinde de unde achizitionati materialele. 

      Dupa terminarea partii de manufacturare, alegeti colturile in care pozitionati cele doua bass trap-uri. Acestea se aseaza in spatele boxelor, stanga / dreapta, sau in spatele pozitiei de ascultare, stanga / dreapta. 
      Sfatul meu este sa construiti cel putin 4 bass trap-uri. Dupa constructie incepeti sa experimentati. Le pozitionati in cele 4 colturi ale camerei, sau alegeti doar doua colturi si le asezati perechi, in pozitie verticala, una peste alta. Din cauza greutatii acestea se vor sustine singure, fara sa fie nevoie de o rama.

      Succes!
       
      Articol scris de Robert Flescan

       

    • Este o perioada complicata pentru toata lumea. Suntem obligati sa ne izolam in spatiul sigur al casei din cauza pandemiei starnite de virusul Covid 19. O facem pentru noi dar si pentru ceilalti. Izolarea sociala ne ajuta sa luptam impotriva pandemiei, dar ne ofera si mai mult timp alaturi de familie. Ce facem cu acest timp liber? O parte din acest timp este dedicat momentelor de interactiune sociala in familie, discutiilor la modul general, jocurilor - daca in familie exista copii. O alta parte este dedicata muncii, cititului, gatitului, vizionarii de filme. Spre aceasta ultima activitate am sa incerc sa mut discutia. 
      Din fericire pentru noi traim in epoca glorioasa a streamingului. Cu siguranta majoritatea vizionam seara filme/seriale folosind platformele de streaming video, incercand sa ne relaxam si sa uitam de stresul provocat de Covid 19. Exista atat de mult continut de vizionat si avem atat de mult timp liber, incat ar fi pacat sa nu incercam sa imbunatatim calitatea vizionarii. Acasa aveti un televizor SMART cu diagonala mare. Acest lucru va face sa fiti foarte aproape de o experienta cinematografica de calitate. Pentru a imbunatati acest aspect mai aveti nevoie de un soundbar. Imersivitatea unui film este impartita intre imagine si sunet. Calitatea imaginii o aveti, insa sunetul oferit de difuzoarele televizorului nu se ridica la acelasi nivel. Daca doriti sa cresteti gradul de imersivitate aveti nevoie de un soundbar. Acest dispozitiv atasat televizorului printr-o conexiune HDMI ARC o sa imbunatateasca calitatea sunetului atat de mult, incat cu greu o sa va dezlipiti de filmele favorite. Acum este perioada cea mai buna sa testati un soundbar. Timpul a devenit aliatul dumneavoastra. Magazinele de electronice se lupta pentru orice comanda, ofertele sunt extrem de avantajoase si exista posibilitatea de retur in 30 zile.

      Eu in ultimile saptamani am profitat de aceasta situatie si am vizionat destul de multe filme. Intr-o seara am vazut unul din filmele seriei Underworld, Awakening,  pe televizorul meu OLED LG C8 @ 65 inch, cu un soundbar Polk Audio MagniFi Max conectat direct la televizor printr-o conexiune HDMI ARC. Acesta este un film de actiune dedicat fanilor filmelor cu vampiri. In acest tip de film efectele sonore sunt o parte esentiala pentru crearea atmosferei. Filmul vizionat fara soundbar se simte de parca ai privi o piesa de teatru din holul de la intrare al cladirii. Daca pornesti soundbarul esti imediat aruncat in primele randuri. Actiunea incepe sa se desfasoare langa tine, sunetul este bogat, imersiv. Exploziile te lovesc in piept cu intreaga putere, coloana sonora iti maximeaza perceptiile senzoriale, te trezesti implicat in actiune fara voia ta. Au existat momente cand parul de pe maini s-a electrizat din cauza emotiilor. Au fost nouazeci minute de placere vizuala si sonica. Un moment de pauza totala in care am uitat de cele trei saptamani de carantina si de nelinistea provocata de Covid 19. 
      Dupa vizionarea acestui film am decis sa pastrez conectat permanent acest soundbar. Urmeaza sa petrec o lunga perioada uitandu-ma la filme si daca folosirea unui soundbar ma ajuta sa trec mai usor peste momentele actuale, atunci asta am sa fac.
      Intr-o alta zi am vizionat alaturi de fiica mea de sapte ani un documentar despre planeta Pamant. Incercasem si inainte, dar isi pierdea repede interesul. A fost prima data cand fiica mea a ramas lipita de ecran urmarind cu atentie povestea. Dintr-o data documentarul a devenit un mediu real, colorat, misterios. Naratiunea a absorbit-o atat de mult, incat a inceput sa topaie si sa comenteze plina de emotie. Miile de animale filmate in marea migratia africana, norii de furtuna ce se pregatesc sa loveasca savana, sunetele indepartate ale pasarilor aflate in zbor, toate acestea s-au transformat intr-un univers complet si captivant aflat chiar in fata noastra. Am petrecut o seara intreaga in familie privind episoadele acestui documentar.

      Inlaturarea obiectiilor
      Este foarte posibil sa nu fi observant sunetul teribil al televizorului, pentru ca sunteti obisnuiti sa priviti la televizor in timp ce copiii se joaca in apropierea dumneavoastra, sau televizorul functioneaza ca fond sonor in timp ce gatiti sau discutati cu ceilalti membri ai familiei. Ce ati remarcat cu siguranta este diferenta sonica intre vizionarea unui film la cinema si acasa. De fiecare data cand v-ati intors de la cinematograf, ati simtit ca ceva s-a schimbat in mod substantial. Filmele vizionate acasa au ramasa fara stralucire. Ar fi interesant sa aflam cati dintre voi ati renuntat sa va uitati la filme, pentru ca undeva in inconstient s-a aprins becul rosu al insatisfactiei generate de calitatea sunetului. De aici pana la scuzele de tipul: sunt obosit astazi pentru un film; nu am chef de film, mai bine ne uitam la stiri. Va provoc cu acest articol sa incercati un soundbar. Garantez o schimbare a perceptiei imediata in momentul vizionarii unui film. Nivelul de serotonina (hormonul fericirii) va fi in crestere, iar asta o sa va indeparteze de emisiunele de stiri. Castigul dumneavoastra va fi imediat si am sa va spun de ce. Scapati de stirile negative, iar asta o sa va imbunatateasca starea de spirit. 
      Te-ar mai putea interesa si urmatorul articol:
      Detalii tehnice
      Televizoarele moderne sunt subtiri. Din acest motiv difuzoarele sunt foarte mici. Urmariti un film 4K / HD cu o imagine superba, dar cu un sunet venit din difuzoare de dimensiuni mici, ca cele de laptop, asezate in spate, care trimit undele sonore catre peretele din spate, nu catre dumneavoastra. In aceste conditii sunetul nu poate fi altfel decat prost.
      Mare parte din energia sonica a unui film vine de la bas. Pentru ca acesta sa fie generat este nevoie de un difuzor mare si de o cutie acustica pe masura. Acest lucru este imposibil de realizat de sistemul de sunet al unui televizor modern dotat cu difuzoare mici. Exista o bariera fizica imposibil de trecut, care nu permite generarea undelor joase, a basului. Fizica de liceu, ar spune un prieten al meu.
      Un soundbar rezolva problemele mentionate in frazele de mai inainte. Este pozitionat in fata televizorului si trimite sunetul direct catre ascultator, are un difuzor dedicat pentru voce si alte difuzoare dedicate celorlalte sunete. In functie de constructie exista soundbaruri care au si un subwoofer wireless activ, dedicat sunetelor joase.
      Conectarea unui soundbar la televizor nu trebuie sa va sperie. Daca aveti un televizor lansat dupa anul 2009, acesta ar trebui sa fie dotat cu o conexiune HDMI ARC. Alegeti un soundbar compatibil cu acest tip de conexiune si cumparati un cablu HDMI. Conectati televizorul folosind cablul HDMI la portul aflat in spatele televizorului si notat HDMI ARC, cu portul HDMI ARC aflat pe soundbar. Gata.

      Recomandari soundbar
      Prima mea recomandare este un soundbar Polk Audio MagniFi Max . Pe acesta il folosesc in acest moment. Alte recomndari: Sony HT-ZF9, Samsung HW-Q80R, Yamaha MusicCast BAR 400.
      Stiu ca in acest moment un soundbar nu este chiar o prioritate. Achizitia unui asemenea dispozitiv nu rezolva problemele cu care ne confruntam in prezent. Din pacate aceasta perioada  a fost prelungita. Urmeaza sa petrecem alte cateva saptamani consemnati in acasa, fara sa avem posibilitatea sa ne intalnim cu prietenii, copiii nostri sa isi vada bunicii, etc. Un soundbar poate functiona ca un element de distragere de la starea de asteptare neputincioasa. Va asezati pe canapea, urechea se agerizeaza imediat din cauza zgomotul pe care antilopele Gnu il fac in timp ce alearga catre rau. In timpul acesta copiii rad fericiti, sunt asezati pe covor in apropierea televizorului si sunt atenti la vibratiile loviturilor de copita pe care le simt puternic, din cauza subwooferului.
       
      Articol scris de Robert Flescan

    • Pe bancul de proba HiFi Tech a ajuns un gadget audio ‘all in one’. Numele lui este WAMP 200 si conform paginii de prezentare a celor de la D-Stream Audio este un streamer - amplificator inteligent dedicat audiofililor.
      ‘Streaming pentru audiofili’ este mesajul cu care te intampina  pagina celor de la D-Stream. Trebuie sa recunosc, este un mesaj indraznet pentru o companie franco-chineza aproape necunoscuta. Cand intri pe pagina online D-Stream observi imediat grija cu care se prezinta, modul simplu si intuitiv cu care incearca sa isi cucereasca publicul tinta. Designul paginii transmite un mesaj direct: tehnologia simplifica viata, renuntati sa va complicati existenta cotidiana, apasati un buton si bucurati-va de placerea delicioasa a muzicii.
      Am rasfoit paginile site-ului D-Stream in cautarea de informatii despre companie. Tot ce am gasit au fost 3 fraze scurte. Este o companie inovatoare cu capital  francez si chinez. Aplicatiile software sunt dezvoltate in Franta, iar hardware-ul este fabricat in China. Avantajul unic al D-Stream este combinatia dintre creativitatea, designul francez, si tehnicile de fabricatie eficiente realizate in China. Asta a fost totul.
      Dupa cum am spus la inceputul articolului WAMP 200 este un streamer - amplificator inteligent dedicat audiofililor. Decodarea semnalului digital in analogic se face cu ajutorul unui DAC  Burr-Brown. Partea de amplificare este asigurata de o solutie in Clasa D si are o putere de 60 W RMS. Aparatul este dotat cu doua antene Wi-Fi (banda duala), doua intrari auxiliare (optica si analogica) si este compatibil cu principalii furnizori de muzica online. Lista serviciilor de streaming muzical acopera  toate gusturile si preferintele. In aceasta lista gasim Qobuz, Tidal, Spotify, Napster. Pentru a usura folosirea WAMP 200 producatorul ofera o telcomanda cu care puteti actiona direct si rapid aparatul, dar si o aplicatie numita D-Stream Air ce poate fi instalata pe telefon. Aplicatia poate fi gasita pe App Store si Google Play.
      Te-ar mai putea interesa si urmatorul articol:
      Aparatul are o infatisare exterioara minimalista, fapt care il face usor de integrat in aproape orice spatiu disponibil. Este construit in proportie de 90% din aluminiu curbat. In partea frontala exista o zona plata unde se afla cele 7 taste sensibile la atingere care permit controlul volumului, selectarea modului Wi-Fi si intrarea auxiliara. In partea din spate avem montate cele doua  antene Wi-Fi, conexiunile pentru boxe, conexiunea Ethernet, o intrare optica si o intrare auxiliara Jack 3,5 mm.

      Auditie
      Am ascultat si evaluat acest gadget audio pe urmatorul sistem:
      WAMP 200 – folosit ca streamer si DAC
      Focal Electra 1038 Be - boxe 
      Vicol Audio – cabluri de boxe
      Tidal si Spotify – servicii de muzica online
      Nu a fost o evaluare specifica componentelor de top audiofile. Ar fi fost nedrept sa compar acest streamer – amplificator inteligent, aflat in zona entry level a HiFi-ului, cu amplificatorul meu Pass sau cu un alt aparat costand de 10 ori mai mult. Tot ce am facut, a fost sa il leg la boxele Focal Electra 1038 Be si sa ascult muzica folosind Tidal sau Spotify. Timp de 3 zile am ascultat muzica cateva ore pe zi. Artistii care au intrat in lista dedicata auditiei au fost: Natalie Merchant, James Bay, OMD, David Gilmour, Jackson Brown, Steve Hackett.
      Sunetul pe ansamblu a fost cuminte, cu o tenta rece, usor digitala. Nu stiu daca senzatia de sunet rece este din cauza incompatibilitatii cu boxele Focal, sau pentru ca acesta este modul de a se exprima sonic al aparatului. Din pacate in timpul in care WAMP 200 a fost la mine, nu am avut niste boxe potrivite. O pereche de boxe usor de condus de un asemenea amplificator, sau poate niste boxe cu un sunet poetic, cu frecventele medii evidentiate, ar fi fost mai potrivite. In cele 3 zile de auditii am ascultat muzica fara ca sunetul sa ma oboseasca. Sunetul a curs bland indiferent de genul  muzical, iar boxele au parut ca se descurca cu puterea livrata la un volum al auditiei de 70 dB. Basul a avut o prezenta decenta, vocile au fost separate de restul instrumentelor, muzica a avut o fluiditate neasteptata pentru un asemenea aparat. Daca nu ar fi existat aceasta tendinta digitala a sunetului, WAMP 200 ar fi fost un adevarat ‘easter egg’  in zona de pret in care se afla.

       
      Concluzie
      HiFi-ul  este o ecuatie complexa, cu suficiente necunoscute, iar asta inseamna zile intregi de migrene si intrebari pentru orice pasionat. Alegerea unei componente audio este un asemenea moment. Ce sa aleg? Cum sa aleg? Incerc sa anticipez intrebarile legata de WAMP 200 si va raspund scurt.
      Pro:
      - ergonomic (streamer + amplificator intr-o singura cutie)
      - pretul 
      - decodarea semnalului digital in analogic pana la o rata de esantionare de 24 biti @ 192 kHz
      - compatibilitatea Qobuz,Tidal, Spotify
      - implementarea aplicatiei de telefon 
      Contra:
      - sunet cu tenta digitala
      - lipsa rafinamentului sonic
      La final va reamintesc ca orice evaluare a unei componente este pur subiectiva. Din acest motiv va sfatuiesc, sa ascultati cu propriile urechi componenta audio pe care doriti sa o cumparati. 
       

    • Incepand din Martie, revista HiFi Tech va incerca sa publice un interviu lunar cu unul din membrii marcanti ai comunitatii audio vintage din Romania. Deschidem aceasta serie de interviuri cu Eugen (Horex 1952 pe forumul HiFi Tech). El este unul dintre cei mai vechi si cunoscuti pasionati audio vintage din Romania. 
      1. Cum ai ajuns sa fii pasionat de magnetofoane?
      Pana la magnetofoane a fost cale lunga, intai a fost o „GALENA“  adica o capsula telefonica dotata cu o dioda de detectie si o sarma la burlan. Asta a fost prin anii 1968-69. A urmat  muzica pe un pick-up al parintilor, apoi un casetofon mic mono, iar prin 1970-71 primul meu magnetofon, un INEI 201(cred) mic si mono pe 4 piste.

      2. Cum a inceput aceasta pasiune? Exista un moment 0?
      Pasiunea pentru magnetofoane a inceput, cum am relatat mai sus, prin anii 1970-71.
      3. De cati ani este un pasionat de HiFi la modul general?
      Pasionat de HIFI pot spune ca am inceput sa fiu odata cu cumpararea primului meu  magnetofon stereo un Majak 203, urmat in 1980 de un Majak 205. Pana la acest magnetofon a fost pentru mine o perioada didactica, experimentari in domeniul electronicii
      4. De ce te atrage sunetul magnetofonului si nu al cd-ului, vinilului?
      Poate fiindca a fost primul mediu audio. Trebuie sa recunosc ca imi place si vinilul si detin o colectie mare de CD-uri si SACD.

      5. Ce este mai important pentru tine, muzica sau sistemul audio?
      Totul a inceput cu muzica, si muzica se poate savura numai pe un sistem de calitate.
      6. Exista un proces prin care trece un pasionat de muzica ca sa ajunga pasionat de HiFi?
      La mine si cred ca la toti iubitorii de muzica si aparate, totul a inceput de la „0“.
      7.Iti amintesti care a fost primul tau sistem audio? Dar primul magnetofon?
      Primul meu sistem mai serios, a fost un amplificator construit de mine, un pick-up Accord Stereo si o orga de lumini cu reflectoare si un panou. Ca boxe, chiar aparusera boxele RFT de 50W, tin minte ca a costat 1575 de lei bucata.
      Te-ar mai putea interesa urmatorul articol:
      8. Exista un aparat (o pereche de boxe) din trecut care a ramas lipit(a) de sufletul tau?
      Pe mine m-a marcat Majak 205 si boxele RFT. Am reusit dupa indelungi cautari sa le cumpar si sa le am in colectie.
      9. Ce sistem audio ai in prezent si cum ai ajuns la acest sistem?  Exista o idee in jurul careia ai construit actualul tau sistem audio?
      Sistemul este compus practic din mai multe sisteme, adica 8 boxe si 3 amplificatoare. Intotdeauna am incercat sa ascult un aparat, ajungand la rezultatul ca nu intotdeauna un nume cu rezonanta si un pret ridicat este cel mai bun.

      10. Care crezi ca este cea ma importanta componenta a unui sistem audio?
      Dupa parerea mea fiecare componenta este importanta, dar cea mai imortanta este sursa.
      11. Camera de auditie este amenajata acustic?
      Camera actuala nu este amenanjata acustic, dar este dedicata numai aparatelor.
      12. Masuratori vs auditie. Alegi un aparat dupa masuratori sau dupa o auditie?
      As spune auditie, cu toate ca multe aparate le-am cumparat inainte sa le ascult. Aparatele fiind vintage, nu prea ai unde sa le asculti in prealabil.
      13. Ce crezi ca este mai important? Masterul de studio sau formatul in care ascultam muzica. Exemplu: Masterul este digital, dar este mai important sa ascultam muzica in varianta analogica.
      Cu masterul digital nu prea am experienta cu toate ca dupa benzi master mai fac si copii digitale in format DSD. Eu inclin inspre varianta ‘masterband’. In ultima vreme in Elvetia apar tot mai multe studiouri pur analogice, ca de exemplu:
      https://www.2inch-records.ch/
      Aici  inregistrarea si mixajul se face analog.

      14. Daca ar fi sa o iei de la capat cu aceasta pasiune, ce ai face si la ce ai renunta?
      As face la fel, nu as renunta la nimic
      15. Sfaturi pentru tinerii pasionati de HiFi si implicit de sunetul analogic. Cateva sfaturi pe care le consideri importante pentru cei aflati la inceput de drum. Exemplu: Cineva doreste sa isi cumpere primul sau magnetofon.
      Greu de dat sfaturi, important este studiul individual pentru imbogatirea cunostiintelor generale in domeniul magnetofoanelor si atractia pentru tehnologia analogica. Pe HiFi Tech este posibil deoarece  numarul colegilor experimentati este mare si sunt convins ca si domnia lor, ca si mine de altfel, am ajuta pe oricine doreste sa-si cumpere primul magnetofon.
      16. Multumesc pentru acest interviu Eugen.
      Cu placere.
       
      Articol scris de Robert Flescan



    • Dragi cititori si prieteni, in urmatoarele saptamani va sfatuim sa ramaneti in case si sa va bucurati de muzica. Profitati de aceasta perioada. Ascultati muzica si petreceti cat mai mult timp cu familia. Ganditi-va la sanatatea voastra, a familiei, a celor cu care interactionati. Fiti responsabili.
      Sanatate! 

       
      Aceasta este o campanie de responsabilizare. Mesajul acesta va ramane online pana la terminarea epidemiei de Covid 19. 
      Sustinatori ai campaniei: Audioweb.ro, AVmall.ro, HiFi Center.ro, Highend Audio.ro, Sono.ro, Tehnica Vizuala.ro
       

    • Incepand din Martie, revista HiFi Tech va publica un interviu lunar cu unul din membrii marcanti ai comunitatii audiofile din Romania. Deschidem aceasta serie de interviuri cu Marian S, unul dintre cei mai vechi si cunoscuti audiofili romani. 
      1. Cum ai ajuns audiofil?
      MarianS: Totul a inceput acum multi ani, pe vremea cand eram elev la scoala generala. Atunci parintii mi-au cumparat un casetofon fabricat in Ungaria. Cu el am pierdut multe nopti inregistrand, de multe ori cu microfonul, discuri dupa discuri, de la colegii care aveau pick-up. Mai tarziu, in timpul facultatii, am trecut la lucruri mai serioase. Aveam propriul meu magnetofon (Majak, ZK246, Kashtan) si propriul pick-up, un NAD cu bratul plat din fibra de carbon. Ehe, ce vremuri. Dupa studentie s-au schimbat prioritatile.
      2. Cum a inceput aceasta pasiune?
      MarianS: Cred ca aceasta pasiune a continuat si s-a dezvoltat datorita ambitiei de a rezolva problemele de sunet cu care m-am confruntat cand mi-am schimbat domiciliul. Noua locuinta s-a dovedit a fi anti sunet, fiind finisata in totalitate cu rigips, spatii vitrate foarte mari, etc. Totul suna ca intr-o gara, dupa spusele unora ...
      3. De cati ani este un pasionat audiofil?
      MarianS: Practic, as putea spune ca am inceput sa privesc cu seriozitate acest hobby acum aproximativ 15 ani.

      4. De ce audiofil si nu meloman?
      MarianS: Greu de raspuns. Am pornit de la muzica. Am frecventat intr-o perioada salile de concert de la Ateneu, Sala radio, Opera Romana si nu numai. Am prins gustul acestora, m-am deprins cu sunetul real al instrumentelor, asa cum suna live. Vizitand diverse showroom-uri hifi, am descoperit ca se poate asculta si acasa la o calitate foarte apropiata de sunetul live. In acea perioada audiofilia a devenit una din pasiunile mele fiind preocupat de obtinerea unui sunet cat mai apropiat de cel din salile de concert. Consider ca audiofilii sunt intr-o oarecare masura (fara modestie) niste perfectionisti. Fara aceasta trasatura nu poti ajunge audiofil, te multumesti cu orice.
      5. Ce este mai important pentru tine, muzica sau sistemul audio?
      MarianS: Amandoua sunt importante, dar pentru mine, conteaza mai mult cum este reprodus sunetul. De aceea as pune pe primul loc sistemul. Ascult orice cu placere. Conditia este sa fie o inregistrare buna.
      6. Exista un proces prin care trece un pasionat de muzica ca sa ajunga audiofil?
      MarianS: Da, toti pornim de la muzica. Este un proces foarte complicat prin care, functie de experientele fiecaruia, ajungem sa ne dorim mai mult, sa cautam acel sunet. Un audiofil cauta permanent sa-si imbunatateasca sunetul sistemul propriu. De aceea am spus ca suntem niste perfectionisti.
      7. Iti amintesti care a fost primul tau sistem audiofil?
      MarianS: Primul meu sistem audiofil a fost format din:
      Sursa: cdp Sony (entry level), Amplificator: Rotel 1062, Boxe: B&W 602 S3
      8. Poti sa enumeri o parte din aparatele, boxele, sistemele avute?
      MarianS:
      Sistemul 2:
      Sursa: CDP Roksan Caspian, Amplificator: Accuphase E-307, Boxe: B&W 804 S
      Sistemul 3:
      Sursa: Simaudio Moon Supernova, Amplificator: Simaudio Moon I-7, Boxe:  Sonus Faber Cremona M
      Sistemul 4
      Sursa: Accuphase DP-500, Amplificator: Accuphase E-550, Boxe: Sonus Faber Amati Anniversario
      Sistemul 5
      Sursa: Accuphase DP-600, Amplificator: Accuphase E-560, Boxe: Sonus Faber Amati Anniversario
      Sistem 6
      Sursa: Acuphase DP-600, Preu: Accuphase C-2410, Final: Accuphase P-7100, Conditionator: Accuphase PS-1210, Boxe: Opera Unison Malibran
      Sistem 7
      Sursa: Simaudio Moon Andromeda, Preu: VTL TL 7.5, Final: Pass x350.5, Boxe: Opera Unison Malibran
      Sistem 8
      Sursa: Simaudio Moon Andromeda, Preu: Mark Levinson 326S, Final:  Mark Levinson 532H, DAC: Simaudio Moon 380D Neo DSD, Boxe: Piega Classic 80.2
      Te-ar mai putea interesa si urmatorul articol:
       
      9. Exista un aparat (o pereche de boxe) din trecut care a ramas lipit(a) de sufletul tau?
      MarianS: Da. Mi-a placut foarte mult integratul Accuphase E-560 si boxele SF Amati. Oricand m-as intoarce le ele. E-560 este un amplificator clasa A.
      10. Ce sistem audio ai in prezent si cum ai ajuns la acest sistem?  Exista o idee in jurul careia ai construit actualul tau sistem audio?
      MarianS:
      Sursa: Simaudio Moon Andromeda
      Preu: Mark Levinson 326S
      Final: Mark Levinson 532H
      DAC: Simaudio Moon 380D Neo DSD
      Boxe: Piega Classic 80.2
      Acest sistem a fost construit avand ca idee de baza matchingul dintre componente. Practic, l-am rugat pe Jack sa-mi recomande un sistem, verificat de el, care se matchuieste perfect.
      11. Care crezi ca este cea ma importanta componenta a unui sistem audio?
      MarianS: In afara de camera de auditie, care reprezinta, dupa mine, 50% din sunet, boxele sunt cele mai importante din sistem. Ele au un voiceing propriu de la care se pleaca in alcatuirea sistemului.
      12. Stiu ca ai o camera de auditie amenajata acustic. De ce ai lucrat la acest amanunt? Exista voci care spun: acustica nu are importanta, un sistem bun va canta in orice conditii.
      MarianS: Un sistem oricat ar fi de bun nu va suna bine intr-o camera neamenajata. Acelasi sistem va suna diferit in camere de auditie diferite. Niciodata la fel. Am fost obligat sa-mi amenajez camera. Altfel toata investitia in electronice si boxe ar fi fost inutila.
      13. Cat de importante sunt cablurile (interconect, boxe, alimentare) intr-un sistem audio?
      MarianS: Totul este important. Cu cat sistemul este mai rezolut, cu atat va fi influentat de fiecare „sarma”. Ma feresc sa mentionez care dintre cablurile de alimentare, interconnect sau boxe sunt mai importante. Totul conteaza. Am testat cabluri de curent scumpe (Transparent Reference si Siltech Ruby Mountain). Prin schimbarea conectorilor am constatat o imbunatatire considerabila a sunetului. As mai adauga aici prizele de alimentare. Recomand tuturor sa nu faca rabat si sa priveasca cu seriozitate aceste MICI detalii.
      14. Matching audio. Conteaza? Exista sau este un mit audiofil?
      MarianS: Matchimgul este totul. Am sa dau un exemplu: am incercat finalul Pass x350.5 (350w/8ohm, 700 w/4ohm) cu boxele Piega Classic 80.2. Un dezastru de sunet, fara timing. Cu Mark Levinson 532H totul s-a schimbat.
      15. Masuratori vs auditie. Ce crezi ca este mai important?
      MarianS: Poate pentru electronisti. Pentru mine nu. Am ascultat amplificatoare care masurau foarte bine dar nu reuseau sa sune cu nimic. In audiofilie s-a dovedit ca nu exista reguli. Totul se bazeaza pe teste si auditii repetate.
      16. Ce crezi ca este mai important? Masterul de studio sau codarea digitala a sunetului? Ex: DSD, fisiere HiRes, Red Book audio.
      MarianS: Noi ascultam rezultatul muncii inginerului care a realizat masterizarea respectiva. Daca ne referim la noile inregistrari as putea spune ca fisierele DSD native, reprezinta cel mai ridicat standard. Legat de intrebarea, care element este mai important dintre masterul de studio si codarea digitala, imi este greu sa raspund direct. Nu am studiat foarte mult fenomenul. Principala sursa, la mine, este cdp.

      17. Vinil vs digital audio. Ce preferi si de ce?
      MarianS: Prefer cd-ul. Consider ca dinamica acestuia nu se pot compara cu a vinilului. Pe de alta parte orice vinil se deterioreaza pe masura ce este ascultat. Timpul este foarte pretios astazi. Prefer sa ascult un cd, sa trec la piesa urmatoare, sa repet o melodie actionand un buton, rapid, decat ritualul de miscari necesare vinilului. Mi-a placut intr-o perioada. Am avut un pick-up performant, un VPI Scout. Treptat mi-am dat seama ca nu am timp suficient sa ascult atat vinil cat si cd, asa ca am renuntat la pick-up.
      18. Daca ar fi sa o iei de la capat cu aceasta pasiune, ce ai face si la ce ai renunta?
      MarianS: Daca ar fi sa iau de la inceput as incerca sa nu mai fac pasi laterali. Solutiile de compromis nu dau rezultatele scontate. Am exagerat cautand tot felul de variante necastigatoare ...Poate odata voi dezvolta acest subiect.
      19.  Sfaturi pentru tinerii audiofili. Cateva sfaturi pe care le consideri importante pentru cei aflati la inceput de drum audiofil.
      MarianS: Pentru cei aflati la inceput de drum le sugerez sa aibe incredere in ce aud si sa-si construiasca sistemele ca atare.  Le sugerez sa asculte cat mai multe sisteme, la cunoscuti, dealeri audio. Sa nu cumpere pana nu asculta componenta respectiva in sistemul lor. Sa acorde atentia cuvenita cablurilor. Sa participe la concerte, sa-si defineasca niste repere, sa stie ce cauta. Sa experimenteze cat mai mult, sa nu se dea batuti si sa aiba rabdare. Sistemul audio se construieste in timp. Niciodata de pe o zi pe alta. 
       
      Articol scris de Robert Flescan

    • Kristoff este un amplificator in clasa A pura, dezvoltat si construit in Romania de doi pasionati ai HiFi-ului de calitate, cu scopul declarat de a produce acest aparat pe scara industriala. Nita Cristian-Nelu este cel care s-a ocupat de construirea amplificatorului, iar Koszti Andrei Ovidiu este cel care a avut curajul sa investeasca in aceasta idee. Dorinta dezvoltatorilor este sa ofere un amplificator fara compromisuri. Din acest motiv cei doi au ales sa construiasca acest amplificator cu componente de top. Am sa va ofer cateva exemple:
      -  PCB 2mm FR4, 105u grosime strat Cu (standard e 35u), gold plated.
      -  Conectori gold plated.
      -  Conductori  Cu OFC.
      -  Cabluri ecranate  Cu OFC Tasker.
      -  Bindig post: Charming Music Conductor USA, alama placata cu aur cu cap striat, conector Cupru OFC. 
      -  Inputs: RCA Charming Music Conductor USA, Cupru OFC dublu placat cu aur,
      finisaj satinat, dielectric teflon.
      -  Aliaj lipire Amtech USA, 2% Ag.
      -  Rezistori Dale RN, 0,1% toleranta, 25-50 PPM deviatie termica, -60dB zgomot propriu.
      -  Capacitori filtraj etaj de putere: custom, executati la comanda.
      -  Capacitori surse secundare : Nichicon KA for audio, 105 grade.
      -  Tranzistori finali ultima generatie, pentru aplicatii audio high-end, selectionati pentru Hfe si Vbe matching.
      -  Tranzistori etaj intrare, VAS si etaj driver selectionati pentru Hfe si Vbe 1% matching.

      Descriere 
      La exterior amplificatorul arata masiv. Este usor de remarcat datorita dimensiunilor generoase, 44 cm latime  x 21,2 cm inaltime  x 51,1 cm adancime, panoul frontal are 22 cm inaltime, 45 cm latime, 10 mm grosime. Are  o greutate de peste 30 kg, iar asta il face greu de deplasat fara ajutor. La exterior arata ca un bloc compact de stanca neagra. Prin comparatie amplificatorul meu Pass Labs Int 150 si receiverul Marantz SR 7013 arata ca niste amplificatoare cu dimensiuni medii, desi niciunul nu poate fi considerat un pitic in universul HiFi. Carcasa este construita in Italia din aluminiu periat, este neagra si are un aspect ingrijit. Partea frontala are o prezentare spartana, avem un buton argintiu (ON / OFF) pozitionat central, deasupra lui se afla butonul de volum, in stanga intr-un colt este inscriptionat numele modelului, iar undeva in partea superioara exista un mic patratel pe care care apar urmatoarele cuvinte: SMART, Silicone Maximized Audio Restored Technology. In spate avem o singura intrare RCA pentru a conecta o sursa digitala sau analogica si conexiunile stanga / dreapta necesare conectarii boxelor. 
      Sobrietatea exteriorului este compensata de interiorul luxuriant. Dupa ce deschidem capacul, usa catre inima lui Kristoff, intelegem ca tocmai am intalnit un lup imbracat in haine de oaie. Iata parametrii tehnici ai acestei bijuterii:
      Aplificare:
      - Clasa A, biasare 1,55 A pe ramura.
      - Puterea maxima la intrarea in clipping: 35 W RMS pe canal in 8 ohmi.
      - THD (+ noise): <0.002%  
      - Frequency Response: +0, –0.4dB, DC to 40kHz, -3dB / 100 kHz
      Alimentare:
      - Configuratie FULL DUAL MONO.
      - Filtru retea integrat 10 A.
      - ON-OFF telecomandat.
      - Trafo: 2x500VA construite pe miez de 630VA pentru minimizare fluxului.
      - Trafo separat pentru modulul de stand-by /ON-OFF / Remote control.
      - Infasurari separate pentru fiecare etaj / sursa de alimentare.
      - Inrush Current Protector: cate un modul pentru fiecare trafo, cu o capabilitate de load de 30 A si un delta T de 8 secunde, cu autoalimentare, fara NTC.
      - Redresare dubla rapida snuberizata, 64 A pe ramura.
      - Reservoir Capacitor pentru rail-ul de putere: 0,792F (792.000uF) per canal, riplu 51 mV la 4 A, triplu filtru Pi CRC.
      - Reservoir Capacitor pentru etajul de intrare si VAS :0,5F (500.000uF) per canal, cu shunt activ, riplu 0,00 mV.
      Input:
      - JFET Buffer Input 1:1 ratio, 100 Kohm impedanta, reduce dependenta de impedance matching cu sursa de intrare.
      - Intrare variabila, volum motorizat inteligent (revine la ora 8 la fiecare pornire, pentru prevenirea startarii cu volum ridicat), telecomandat.
      - Dezactivarea sunetului si optiune de reducere automata a volumului.

      Sistem de test
      Am testat acest amplificator pe un sistem compus din urmatoatele componente: 
      Yamaha CDS 3000 – cd player 
      Kristoff – amplificator
      GoldenEar Tritone One.R, Focal Electra 1038 Be – boxe
      InAkustik Excelence – cablu interconect
      Vicol Audio – cablu boxe 
      Muzica: Requiem - Verdi, Amused to Death - Roger Waters.

      Auditie
      Requiem –  Verdi
      Rareori am auzit aceasta compozitie interpretata la o asemenea dimensiune. Muzica a avut un caracter tonal perfect. A fost un mix de senzații palpabile, reale, cu un sunet sofisticat si glorios. Muzicalitate a atins zonele fundamentale ale sunetului, a fost lichida, relaxata, si a umplut camera de auditie cu o magie subtila imbracata in imagini spectaculoase si luxuriante. 
      Imaginati-va cum in fata voastra se deschide spatiul acustic al unei catedrale maiestoase. Sunteti martori la prima auditie a recviemului in fata unei audiente, in ziua de 22 mai, anul 1874, biserica San Marco. Muzica vibreaza asemeni unei paduri uriase din secolul XVIII, sunetul pluteste deasupra unui abis de liniste. Aveti ocazia sa ascultati cele mai delicate si bine definite texturi corale, cel mai autentic sunet posibil, pentru ca de fapt va aflati chiar in momentul 0. Nimic nu va distrage de la atmosfera maiestoasa in care se desfasora concertul, de la lumina lumanarilor aprinse pentru a oferi solemnitate momentului, de la mirosul puternic de tamaie. Sunteti acolo, sunetul este tactil, are energie, este rapid, acopera toate dimensiunile spatiului de auditie. Din locul in care va aflati puteti sa auziti fiecare detaliu muzical. Mici reverberatii incep sa se auda din pereti. Sunt asemeni unei vibratii subtile ce va gadila urechea. Va simtiti de parca peretii catedralei s-au transformat in sufletele damnate ale celor aflati pe drumul catre infern. Soaptelor lor vin de peste tot, va inconjoara si va cer ajutorul. Sunteti prinsi la granita dintre viata si moarte, speriati dar in acelasi timp fericiti pentru ca sunteti martorii unui asemenea moment. 
      Te-ar mai putea interesa si urmatorul articol:
      Roger Waters – Amused to Death
      Muzica a fost libera, bogata, tonifianta, plina de dinamism, asa cum mi-am dorit intotdeauna. Vocea lui Waters a fost incarcata de umbre subtile, intunecata, bogata si texturata. Rareori am auzit-o atat de densa, puternica si reala. Contrastele dinamice au fost asemeni unor explozii solare. Fiecare ton vocal si instrumental a inceput si s-a incheiat intr-o maniera proaspata, ferma, completa. Schimbarile in timbrul vocii lui Waters, sau al cantaretelor care au oferit suport vocal, le-am perceput  de parca as fi folosit un microscop electronic, cu care am putut privi fiecare detaliu multiplicat de o mie de de ori. Chitarile  au sunat extrem de bogat si tactil. Genul de sunet iubit de fanii muzicii rock, energic, agresiv, luminos. ’Rock’n’roll until death’ ar fi expresia potrivita pentru acest sunet.

      Concluzie 
      Amplificatorul integrat Kristoff  a condus cele doua perechi de boxe folosite in teste cu usurinta si autoritate naturala. Cu acest amplificator am avut ocazia sa aud unele din cele mai realiste timbre si unele dintre cele mai bune voci imaginabile. Sunetul in ansamblu este echilibrat sonic, cu o usoara tendinta catre zona frecventelor medii. Totusi, lipsa de excese este caracteristica care il defineste. Nu este luminos sau intunecat, cald sau uscat, moale sau energic, este pure Kristoff sound. Kristoff reuseste sa creeze o legatura invizibila intre boxe si sursa de muzica, iar acesta este principalul sau atu.
       
      Articol scris de Robert Flescan
       

    • Imi doresc de mult sa scriu un articol despre un sistem audio-video home theater de top.In una din serile in care ascultam muzica pe sistemul meu am inceput sa ma gandesc la acest proiect. Auditiile muzicale nu se reduc doar la sunetul stereo. Exista o multime de concerte, albume muzicale masterizate in varianta multicanal si nu in ultimul rand filmele, unele cu o coloana sonora impresionanta. Am decis sa caut o varianta de sistem cu adevarat deosebit, altfel riscam sa fiu nemultumit de sunet. Nu este usor ca dupa ce ai testat un SACD de 18 mii euro intr-un sistem ca al meu, sau dupa ce ai participat la doua teste audio blind pe un sistem audio valorand  100 mii de euro, sa auzi un sunet multicanal mediocru. Ca sa evit dezamagirea am privit catre stele. Am ales boxele producatorului american GoldenEar, pentru ca le cunostema foarte bine potentialul si un receiver Marantz SR7013. Boxele principale din sistem sunt multipremiatele GoldenEar Tritone One.R, boxa centrala  este SuperCenter XL, iar boxele din spate sunt SuperSat 50. Cand am ales acest sistem, am fost sfatuit sa adaug si un subwoofer activ. Am refuzat politicos sfatul dintr-un motiv obiectiv. GoldenEar Tritone One.R sunt boxe care au partea de frecvente  joase amplificata activ. Practic fiecare boxa are propriul subwoofer integrat amplificat separat. Cum aceste boxe pot cobora pana la 13 Hz, nu cred ca mai era nevoie de inca o cutie in casa. M-am gandit si la avantajul sonic pe care il voi avea daca folosesc doua subwoofere asezate simetric. Obiectivul meu a fost crearea unui sistem care sa ofere o experienta totala simturilor, fara sa fii nevoit sa iti vinzi un rinichi. 

      Prezentare Sistem
      Triton One, fara R in coada, au fost o lunga perioada boxele de varf ale celor de la GoldenEar si au primit numeroase premii, inclusiv ‘Boxele Anului’ in USA. Eu am testat varianta cu R (Top Pick 2018 – Sound & Vision, Editors Choice 2019 – The Absolute Sound), care dupa spusele producatorului american reprezinta un pas inainte. Am mentionat anterior ca aceste boxe au  subwoofere active integrate de 1600 de watt, insa ar fi o nedreptate sa amintim doar acest fapt. Sunetul lor de ansamblu este generos, dinamic si indraznet, dar in acelasi timp pot fi si delicate, oferind un sunet matasos. Cu un pret de doar 5 mii dolari perechea, aceste boxe sunt considerate un chilipir in USA. Triton One.R sunt niste boxe mari pe care nu ai cum sa nu le observe in camera. Au o inaltime de 137.5 cm, o latime de 20.3 cm, o adancime de 42.3 cm si o greutate de 36.3 kg. Fiecare boxa este dotata cu 3 difuzoare  dedicate frecventelor joase, 4 radiatoare pasive dedicate frecventelor joase, doua difuzoare cast-basket pentru frecventele medii si un tweeter ribbon (Reference High-Velocity Folde Ribbon HVFR). Triton Ones.R, include si o intrare LFE separata pentru a va conecta la iesirile LFE ale receiverului dumneavoastra. 
      Boxa dedicata canalului central este GoldenEar SuperCenter XL. Si aceasta la randul ei este o boxa destul de mare, dimensiunile sunt 69 cm lungime, 28 cm adancime si 16 cm inaltime. Este dotata cu doua difuzoare cast-basket mid/bass, 2 radiatoare pasive si un tweeter ribbon (High-Velocity Folde Ribbon HVFR). Pretul acestei boxe este de aproximativ 600 euro.
      Pentru partea din spate am ales o pereche de SuperSat 50. Acestea sunt construiti din aluminiu aerospatial si sunt finisati in negru lucios. In interior gasim doua difuzoare dedicate frecventelor medii cast-basket si un tweeter ribbon (High-Velocity Folde Ribbon HVFR). Pretul satelitilor este de aproximativ 800 euro. 
      La final am obtinut o configuratie de tipul 5+2. Boxele frontale, fiecare cu subwooferul sau activ conectat  la receiver folosind conexiunea separata LFE, boxa centrala si cei doi sateliti.
      Marantz SR7013 este un receiver compatibil Dolby Atmos care ofera suport pentru 9 canale plus 2 subwoofere.Desi poate amplifica doar 9 canale, SR7013 poate procesa sunetul a 11+2 canale. Acest lucru inseamna ca puteti adauga un al doilea amplificator de putere cu doua canale si asta o sa va permita o experienta completa 11+2. Partea de amplificare foloseste un circuit HDAM (Hyper Dynamic Amplifier Modules) si poate oferi o cantitate decenta de putere pentru a conduce chiar si cele mai dificile boxe. SR7013 accepta toate formatele audio actuale, de la IMAX Enhanced, pana la Dolby Atmos, DTS:X si Aurora 3D. Partea video este la fel de spectaculoasa. Exista suport pentru HDR, HDR10, HLG si Dolby Vision prin toate cele 8 intrari HDMI si de asemenea avem suport HDMI eARC.
      Componente utilizate pentru evaluare:
      LG OLED C8 65 inch
      Dune HD Max
      Marantz SR7013
      Triton One.R, SuperCenter XL, SuperSat 50
      InAkustik - cabluri conectare si HDMI

      Experienta Audio
      In 70% din timp am vizionat filme / seriale folosind serviciile de streaming Netflix si HBO GO. Sunetul a fost natural, invaluitor si am fost cu adevarat impresionat. In functie de coloana sonora a filmului, pareau sa existe mai mult de 5 boxe, sunetul  venea de pretutindeni. In timp ce vizionam filme cu acest sistem redus la doar 5 boxe,  ma  intrebam cum ar fi fost daca as fi avut cel putin inca doua boxe deasupra capului, pentru un sunet Dolby Atmos. In scenele de actiune cu impact sonic mare, am putut sa aud si sa simt toate detaliile. Nu a existat un moment in care sa am senzatia ca lipsesc frecventele joase, cele care ofera dinamism actiunii. Basul s-a simtit adanc pana in maruntaie, carnal, energetic, viu.
      Am vizionat si cateva concerte in varianta Blu-ray si va spun cu mana pe inima, diferenta fata de sunetul stereo este evidenta. Pana la acest sistem am crezut ca nu am nevoie de un sistem multicanal pentru concerte. M-am inselat. Experienta unui concert Blu-ray pe un asemenea sistem, cu sunetul inconjarandu-te din toate partile, este reala, palpabila, dramatica, te simti transportat in mijlocul multimii. In cazul concertelor ma asteptam ca basul sa fie oarecum difuz, cu accente exagerate in zona frecventelor aflate sub 50 hz, chiar cu o coada de frecvente joase in stilul efectelor speciale din filme. Spre surprinderea mea nu a fost deloc asa. Basul a fost scurt, bine focusat si destul de curat.
      Film – experienta de vizionare
       
      Edge of Tomorrow 
      Am vazut acest film pe Netflix. Este un film de actiune perfect pentru testat un sistem home cinema de top. In film omenirea se confrunta cu o specie de extraterestri mecanici.  Acestea au atacat si cucerit pamantul intr-o proportie covarsitoare. Eroul principal ajunge fara voia lui intr-o situatie limita, o misiune de salvare a omenirii. Folosindu-se de acest scenariu producatorii filmului ofera privitorului un adevarat festin visual cu zeci de secvente de lupta intense intre oameni si extraterestii mecanici. Filmul este plin de batalii epice in care sunt implicati mii de oameni, cu elicoptere de asalt, diferite tipuri de arme si o intreaga armada de extraterestri mecanici. La prima batalie, o debarcare pe tarmurile Frantei, campul sonor este imersiv, totul este la o scara incredibila. Esti asaltat din toate partile de zgomotul luptei si de coloana sonora a filmului creata special pentru a spori intensitatea si dramatismul intalnirii dintre oameni si extraterestrii mecanici. Exista o prima scena in care echipa din care face parte eroul principal este transportata catre zona de lupta. Elicopterul este lovit si incepe nebunia. In fata ta vocea sergentului urla catre soldati ordine scurte de evacuare, in jurul tau se aud vocile celorlalti soldati, iar peste toate acestea se aude zgomotul produs de elicopterul lovit. Imaginea acestui moment si sunetul care te inconjoara te fac sa simti intreaga angoasa a momentului. Incepi sa transpiri de teama si te gandesti pentru o secunda ca nu vei reusi sa scapi dintre fiarele contorsionate ale elicopterului. Cateva momente mai tarziu eroul ajunge pe plaja. Este inconjurat de mii de oameni inarmati care alearga catre interior si trag cu diferite arme. Imediat sunetul boxelor se schimba. Acum poti sa simti ca te afli intr-un spatiu mare, sunetul de elicopter care aproape te imbratisa a disparut. Alergi alaturi de ceilati soldati, din spatele tau un alt soldat lanseaza o racheta, unul din camarazii tai striga la tine undeva in spate, apoi privesti fara sa poti face nimic cum peste el cade un elicopter urias. Explozia este devastatoare, basul acopera intreaga camera, pamantul (camera in cazul nostru) se cutremura din cauza energiei masive a exploziei. Imediat dupa prabusirea elicopterului, mii de particule de nisip sunt improscate prin aer catre tine. Stai asezat pe canapea si te uiti in jurul tau sa vezi unde a cazut nisipul. Dintr-o data, gloantele zboara din toate direcțiile in jurul camerei cu o claritate uimitoare. Nu par sa provina de la 5 boxe, ci mai degraba de pretutindeni, de parca ar fi fost mai multe boxe. Apoi o salva de mortiere trimise de extraterestrii mecanici  incepe sa loveasca terenul din jurul tau, simti cum pamantul explodeaza, basul te loveste in piept. Sunt literalmente pe campul de lupta din scena. Primul atac al unui extraterestru mecanic este o incantare senzoriala. Miscarea tentaculelor lui se simte foarte reala in jurul tau, te simti prins fara nicio sansa de scapare in timp ce incerci sa iti deblochezi arma automata de pe costumul tau de lupta.
      Debarcarea si scenele de lupta din acest film sunt foarte intense si pot fi folosite oricand pentru un demo al unui asemenea sistem. Indiferent de tipul de efecte sonore, boxele GoldenEar Technology le-au recreat cu o autoritate totala, oferind un realism care a depasit spatiul camerei. 
      David Gilmour – Live  at Pompeii 
      Cand vorbesti despre unul din membrii marcanti ai celebrei trupe Pink Floyd, poti presupune ca performanta artistica va fi spectaculoasa. Adaugati si ingredientul minune, spatiul de desfasurare al acestui concert, celebrul amfiteatru roman din Pompeii. Acum 48 de ani Pink Floyd a filmat un documentar regizat de Adrian Maben in care este prezentata trupa in timp ce canta in acest amfiteatru. Acest concert este o intoarcere la acel moment, un tribut emotionant adus anilor de glorie ai rockului progresiv. Sunetul a fost masiv si sensorial.  Modul in care sunetul este amestecat cu acustica spatiului amfiteatrului, chitara lui Gilmour care pare sa vina de pretutindeni, vocile publicului inconjurandu-te asemeni unui amfiteatru uman, miile de detalii sonice ce sosesc fara efort in cel mai natural mod posibil, te fac sa uiti ca privesti la o inregistrare a acestui concert si ca de fapt esti acolo, in Pompeii.
      Te-ar mai putea interesa si urmatorul articol:
      Concluzie
      Dupa aproape 30 de zile, sistemul compus din boxele GoldeEar si receiverul Marantz se va intoarce la distribuitorul acestor produse . Anticipez ca va urma o perioada in care imi va fi aproape imposibil sa ma uit la un film. 
      Dupa acest articol vor exista voci care vor spune ca acesta este un sistem dedicat entuziastilor. Pretul sistemului presupune un oarecare efort  financiar si de aici posibil sa apara tot felul de obiectii. Cu toate acestea, va invit ca inainte sa va ganditi chiar si pentru o secunda la aspectul financiar, sa mergeti la o auditie a acestui sistem la cei de la Tehnica Vizuala. Cand veti compara sunetul acestui sistem cu sunetul de acasa, sau cu sunetul oferit de alti producatori, veti intelege de ce imi este atat de greu sa ma despart de boxele GoldenEar.
      Pro:
      Sunet foarte bun pentru filme si muzica
      Subwoofere incorporate si amplificate activ
      Sunet masiv, curat, total si invaluitor
      Sinergia sonica dintre boxele GoldeEar si Marantz
      Nu mai aveti nevoie de un subwoofer separat
      Contra:
      Pretul 
      Cablurile pe care trebuie sa le insirati prin casa
       
      Articol scris de Robert Flescan
       
       

    • Introducere
      In partea I a acestui articol gasiti informatii despre tehnologia HDMI ARC – Audio Return Channel si cum puteti folosi aceasta tehnologie pentru a transforma televizorul intr-o sursa de sunet multicanal, pe care sa o puteti folosi la vizionarea filmelor difuzate de Netflix, HBO GO, Amazon Prime. Partea a-II-a ar fi trebuit sa fie compusa dintr-un material video si cateva fraze cu explicatii. Materialul video urma sa fie inregistrat cu o camera si un microfon profesional pentru a va oferi un sunet apropiat de realitate. Am pregatit camera, am pornit luminile, demoul cu sunet Dolby Atmos - Mad Max a inceput sa ruleze, am inregitrat, apoi am mutat inregistrarile pe calculator si am inceput sa le ascult in casti. In primele 30 de secunde am realizat limitarile microfonului. Acesta este stereo si nu are cum sa recreeze atmosfera sunetului multicanal. Diferente audibile intre sunetul oferit de televizor, soundbar si sistemul multicanal, sunt limitate de capacitatile tehnice ale microfonului, de faptul ca acesta comprima sunetul dinamic si spatial cu avantaj pentru sunetul direct, cel venit din difuzoarele televizorului. Din acest motiv sunt obligat sa scriu un articol in cel mai traditional fel posibil, bazat pe cuvinte.
      Daca nu ati citit primul articol, va sfatuiesc sa o faceti. Link articol aici.
      In acest prim articol faceam urmatoarea afirmatie: 
      Din pacate experienta unui film se reduce la jumatate daca partea vizuala nu este insotita de un sunet la fel de bun. Imaginea buna, fara un sunet pe masura, este ca o plaja la ocean fara soare. 
      O asemenea afirmatie merita sa primeasca dovezi empirice. Eram pregatit sa le ofer si sa va las pe voi sa trageti propriile concluzii. Din cauza motivelor tehnice amintite in partea introductiva, nu am reusit sa finalizez aceasta demonstratie asa cum as fi dorit, asa ca am sa va descriu in cuvinte aceasta experienta.
      Te-ar mai putea interesa si urmatorul articol:
      Componente de test
      Sistemul pregatit pentru acest experiment a fost alcatuit din urmatoarele componente: 
      ⦁    OLED TV LG C8 65 inch – televizor SMART UHD
      ⦁    Dune HD Max – sursa audio-video  
      ⦁    Polk Audio MagniFi Max -  soundbar cu subwoofer wifi, compatibil ARC, Dolby Audio, DTS, Chromecast.
      ⦁    Marantz SR 7013 – amplificator multicanal, compatibil Dolby Atmos, IMAX Enhanced, Alexa Voice, Aurora-3D, AirPlay 2, Alexa Voice, 9+2 canale.
      ⦁    GoldenEar Super Center XL – boxa centru
      ⦁    GoldenEar Tritone One. R – boxe frontale  (stanga / dreapta)
      ⦁    GoldenEar Super Sat 50 – boxe spate  (stanga / dreapta)
      ⦁    GoldenEar Tritone One. R – subwoofer (pentru partea de bas profund am folosit difuzoarele active din aceste boxe cu rezultate spectaculoase)
      ⦁    InAkustik – cabluri 
      ⦁    Mad Max - video de test 4K  in varianta Dolby Atmos 
      Mentiuni: 
      HDMI ARC nu are capacitatea de a sustine transmiterea nativa a continutului Dolby Atmos. Acesta este decodat ca fiind continut Dolby TrueHD. Pentru o experienta completa Dolby Atmos aveti nevoie de tehnologie HDMI eARC.
      In acest test ar fi trebuit sa folosesc filme difuzate de Netflix, HBO GO, Amazon Prime. Imbunatatirea experientei vizionarii unui film difuzat de aceste canale este subiectul acestui articol si in directia aceasta ar fi trebuit sa merg. Din cauza drepturilor de autor am preferat sa folosesc demoul Mad Max, altfel erau sanse destul de mari ca videoul inregistrat pentru acest articol si urcat pe YouTube sa fie sters.

       
      Teste & Experienta sonica
      1.    Mad Max (video test 4K  in varianta Dolby Atmos ) vizionat folosind sistemul de sunet al televizorului.  LG OLED C8 este un televizor premium in privinta tuturor aspectelor. Imaginea oferita de panoul OLED este considerata de toata presa de specialitate ca fiind de top. Sunetul pastreaza aceleasi coordonate premium. LG C8 foloseste un DSP intern foarte avansat. Acest DSP foloseste elemente imprumutate din psihoacustica si reuseste sa ofere o senzatie sonica atractiva, cu sunete care se aud dincolo de suprafata televizorului. Sunetul demoului este decent. Vocea fetitei se aude usor proiectata in fata televizorului, efectele sonore au o oarecare spatialitate, vocea masculina se simte suficient de reala, ecoul vocilor se misca undeva in zona panoului televizorului, zgomotul motorului accelerat are energie. Partea de bas  adaugata intentionat peste zgomotul de motor, pentru a crea senzatia de putere bruta, lipseste cu desavarsire. Masinile care il urmaresc pe Max ar trebui sa tranziteze sonic zona de auditie din spatele privitorului catre fata. Nu se intampla acest lucru, se aud doar in planul televizorului. Experienta sonica de ansamblu este decenta, insa nu are imersivitate si nu te implica emotional in film.

      2.    Mad Max (video test 4K  in varianta Dolby Atmos ) vizionat folosind un soundbar Polk Audio  MagniFi Max. Inca de la inceput simti sunetul diferit. Vocea fetitei are mai multa energie si este proiectata catre zona de ascultare. Ecoul vocii are un efect 3D amplificat. Monologul lui Max este convingator, are o tonalitate eroica, pare vocea unui zeu coborat in desertul postapocaliptic al unui Pamant din viitor. Motorul accelerat al masinii se transforma intr-un tunet. Se simte basul cum vibreaza in camera. Caii putere ai masinii sunt reali, nu doar niste gloabe amarate. Masinile care il urmaresc pe Max se deplaseaza in spatiul camerei destul de real. Sunetul pe ansamblu s-a tranformat major. A crescut dinamica, imaginea 3D s-a imbunatatit, iar senzatia de imersivitate este mult mai aproape de ce au dorit producatorii acestui film.

      3.    Mad Max (video test 4K  in varianta Dolby Atmos ) vizionat folosind un sistem complet home cinema format din Marantz SR 7013, GoldenEar Super Center XL, GoldenEar Tritone One. R, GoldenEar Super Sat 50. Vocea fetitei se aude undeva in spate spre stanga. Privesti  speriat catre acea zona cautand sursa sunetului. Vocea se aude soptit, fantomatic, de parca o fiinta fara forma ar vorbi in imediata apropiere a urechii stangi. Apoi se misca asemeni unui ecou spre dreapta. In urmatorul moment sunetul se muta catre deplasarea iguanei cu doua capete, transformand spatiul intr-un obiect palpabil. Monologul lui Max se porneste undeva in fata si se termina in spate. Sunetul acesta se aude compact, ca un intreg, de parca Max ar fi multiplicat pe intreaga suprafata a desertului. Combinatia intre vocea masculina, alergatul iguanei catre Max si mai apoi momentul in care aceasta este prinsa sub talpa bocancului eroului umple spatiul 3D cu o multime de informatii. Experienta vizuala capata profunzime, te simti ca si cum ai face parte din actiune. Urmeaza cadrul cu motorul masinii. Zgomotul de turbina acopera intreaga camera. Este puternic, agresiv, loveste corpul cu o energie ce cu greu poate fi descrisa in cuvinte. Te simti de parca ai fi fost lovit de un ciocan urias. Masina lui Max se indeparteaza, iar zgomotul se atenuiaza pana la disparitie. Apoi totul explodeaza in spatele tau, zecile de cai putere ale masinilor urmaritorilor lui Max te lovesc in spate, te feresti de masini si apoi privesti peste desert cum alearga asemeni unor copoi de vanatoare dupa Max, prada perfecta pentru o zi postapocaliptica. Privesti totul de la distanta, tensiunea interioara se acumuleaza, te transformi dintr-un privitor intr-un participant al acestei curse nebune. Simti nevoia sa intervii si strigi catre Max. Hei Max, accelereaza baiete, altfel te halesc copoii acestea slabanogi vopsiti in alb!

      Cu sistemul complet home cinema sunetul a castigat in dinamica. Obiectele sonice au capatat o definitie precisa si spatiala. Intregul ansamblu 3D s-a transformat intr-o copie fidela a realitatii. Folosesc acest sistem home cinema  de aproape o luna si ma gandesc cu regret la momentul cand voi fi nevoit sa il inapoiez celor de la Tehnica Vizuala. Experienta sonica, gradul de imersivitate si realism pe care il aduce filmelor si serialelor este extraordinar.

      Daca ati avut rabdare sa cititi cele scrise de mine pana acum, sper ca ati inteles cat de mult inseamna coloana sonora in desfasurarea actiunii unui film. Sunetul unui film este la fel de important ca imaginea. Sfatul meu este sa nu ignorati acest aspect. Un film complet este compus din doua elemente, imagine si sunet. Sunetul este asemeni mirodeniilor dintr-o mancare. Vizual, totul arata bine in oala, insa cand ai aruncat mirodeniile, mancare capata gust. 
      Articol scris de Robert Flescan
       
       

       
       

    • Davis Acoustics este unul din cei 3 producatorii de boxe francezi cu o traditie de peste 30 de ani.  Inca de la inceputuri Davis Acoustics a proiectat si construit propriile componente (difuzoare, bobine, magneti, etc). Toate componentele sunt produse  manual in fabrica din Troyes, Franta. Exista si o exceptie, sarma de cupru (PTFE) folosita pentru cablarea interna. Aceasta este produsa de HiFi Cables & Co, un alt producator de traditie francez. Inginerii Davis Acoustics spun ca acest tip de sarma este foarte important pentru a pastra  energia sunetului specific acestor boxe.
      Olympia One Master este o boxa de raft din seria Heritage, eleganta, discreta, cu un design rafinat, potrivita unui spatiu de locuit contemporan. Este disponibila in varianta de culoare cires natural si are urmatoarele dimensiuni  21 cm (L) x 26 cm (P) x 35 cm (H) si o greutate de 8,5 kg. Este o boxa pe doua cai, partea de bas si medii este asigurata  de un difuzor de kevlar de 13 cm, iar inaltele sunt acoperite de un tweeter de matase cu dimensiunea de 28 mm. 
      Potrivit inginerilor francezi, Olympia One Master nu este doar un epitet al elegantei, ci si un model cu un sunet de cea mai inalta calitate. Difuzorul 13 KLV5 R are o istorie de 30 ani. In timpul acesta a suferit multe schimbari. Acum este la a-5-a generatie. In acest timp inginerii francezi au invatat sa foloseasca avantajele acestui difuzor impletit din fibre de Kevlar si sa mascheze deficientele emisive neliniare. Tweeterul de 28 mm din matase completeaza difuzorul de Kevlar oferind un sunet neutru, perfect echilibrat. Boxa are un SPL de 90 dB, coboara pana la 47 Hz si poate suporta o putere maxima a amplificarii de 120 W. Producatorul recomanda un amplificator de minim 80 W pentru un sunet coerent.
      Date tehnice
      Tweeter : cupola matase 28 mm
      Difuzor:  con kevlar 13 cm                                                                                                                                                     
      Randament : 90 dB
      Latime de banda : 47-21000 Hz
      Impedanta : 4 ohmi (minim)
      Frecventa de taiere : 4000 Hz
      Bas reflex:  spate                                                                                                                                                             
      Dimensiuni  (L x P x H): 21 x 26 x 35 cm.
      Greutate : 8,5 kg

      Teste
      Am testat boxele pe urmatorul sistem:
      Accuphase DP 750  – CD player
      Pass Labs Int 150 - amplificator
      Olympia One Master – boxe (fara grila de protectie)
      Cabluri balansate DIY din sarma Neotech si cabluri de boxe Vicol Audio
      Ascultarea acestor boxe a coincis cu testele audio  ale superbului cdplayer Accuphase DP 750. Am profitat de acest moment si am oferit acestor boxe o sursa audio de top. Muzica de test:  Beethoven - Symphony No. 5 / Baremboim / Staatskapelle Berlin (CD),  Miles Davis – Kind of Blue (hybrid SACD /CD),  Dire Straits – Communiqué (CD).
      Beethoven - Symphony No. 5
      Fara sa fie niste boxe mari sunetul oferit este substantial. Sincer, am fost putin contrariat de acest amanunt. Spatiul meu de auditie este unul generos. Camera are o latime de 4,65 m si o lungime de 10 metri, iar boxele au fost pozitionate la o distanta de 2 metri fata de peretele din spate si peste 1 metru fata de peretii laterali. In mod normal te astepti ca sunetul unor boxe atat de mici sa isi piarda consistenta si energia intr-un asemenea spatiu. Nu s-a intamplat acest lucru. Adevarat, sunetul nu a avut amploarea si dinamica unei boxe ca Focal Electra 1038 Be sau GoldenEar Triton One , dar a reusit sa pastreze o buna parte din ingredientele acestuia. In cei 15 ani de pasiune audiofila am avut ocazia sa ascult multe sisteme audio stereo cu boxe mari care esuau in a oferi o imagine convingatoare pe muzica clasica. Sunetul unei orchestre mari este greu de redat de un sistem audio cu intreaga grandoare  dinamica, asa ca nu ar trebui sa ne mire aceasta situatie. Pe ansamblu sunetul a fost neutru, bogat  si precis. Constructia orchestrei insa a avut de suferit, parca as fi dorit o scena mai mare si bogata. Muzical nu am ce sa reprosez acestor boxe. Muzica a invaluit camera cu o tandrete incredibila, instrumentele cu coarde au curs suav catre urechi, detaliile timbrale ale fiecarui instrument au fost corect definite si au oferit un echilibru consistent interpretarii artistice. Pasajele dinamice cu instrumente de suflat din alama, sau chiar cele in care corzile contrabasului sunt evidentiate, au fost redate cu un curaj extraordinar de micutele boxe. Oboiul, viorile, flautul, ciupituri delicate ale corzilor cu micile lor bucati de partitura, au fost evidentiate si nu s-au pierdut in zgomotul muzical de ansamblu. Acest echilibru intre cele mai mici valori audibile si cele maxime mi s-a parut a fi una din calitatile cele mai importante pe aceasta inregistrare.
      Miles Davis – Kind of Blue
      Pe aceasta inregistrare sunetul trompetei lui Miles este oarecum evidentiat. Cu boxele Olympia One Master trompeta este prezentata delicat, fara sa fie aruncata catre urechea ascultatorului. Restul instrumentelor se strang intr-o imbratisare generoasa in jurul sunetului de trompeta asemeni coconului unui fluture. Asculti muzica si te minunezi de profunzimea creativitatii lui Miles Davis. Detaliile micutului grup de acompaniament au fost bine pastrate. Spatiul studioului este bine proportionat, exista aer intre instrumente, nu ai senzatia ca instrumentele au fost ingramadite intr-un metru patrat. Muzica este directa, placuta, autoritara. 
      Te-ar mai putea interesa si urmatorul articol:
      Dire Straits – Communiqué
      Muzica Dire Straits a umplut camera fara ca in primele secunde sa simt ca exista o diferenta majora intre Olympia One Master si boxele Focal Electra 1038 Be. Cu trecerea secundelor aceasta senzatia s-a atenuat, totusi trebuie sa remarc energia incredibila a acestor boxe de raft. Tonusul și kick-ul tobei au fost reproduse cu o greutate excelenta si o definitie buna, oferind un spectacol intins pe intreaga scena. Chitara electrica a pastrat tonusul, ritmul tobei, asemeni partenerului unui cuplu ce danseaza sincronizat. Sunetul chitarei a avut energie, a fost jucaus, luminos si uneori distorsionat.  Vocea lui Mark Knopfler am simtit-o intr-un echilibru aproape perfect cu restul instrumentelor, surprinzator de bogata, dar si bine evidentiata, ceea ce este extraordinar pentru un difuzor relativ mic. Ganditi-va ca acest difuzor trebuie sa ofere ascultatorului un balans foarte bun intre frecventele joase si cele medii, sunet de toba vs voce umana in cazul acesta. Olympia One Master reuseste cu brio sa pastreze acest echilibru, fara a favoriza o anumita zona de frecvente.

      Concluzie
      Olympia One Master inseamna sunet transparent si neutru, cu o imagine stereo stabila, bine definita si cu frecvente joase mai extinse decat va asteptati de la o boxa de aceasta dimensiune. 
      Atentie la matching-ul cu restul sistemului! Daca aveti un sistem cu un sunet luminos, Olympia One Master va evidentia aceasta caracteristica pentru ca este o boxa neutra si asta ar putea sa nu va placa.
      Pro
      Neutralitate & muzicalitate.
      Frecvete joase suficient de extinse pentru o boxa de raft.
      Lipsa distorsiunilor audibile.
      Pretul.
      Contra
      Au nevoie de un amplificator solid.
      Limitari ale imaginii stereo pe muzica clasica.
      Articol scris de Robert Flescan
       

    • In prezent orice posesor al unui televizor SMART Ultra HD poate sa vizioneze filmul pe care il doreste, cand are chef, la o calitate superioara a imaginii si sunetului, folosind serviciile de streaming oferite de Netflix, HBO GO, Amazone Prime TV. Traim vremuri frumoase dragi prieteni. Acum 3-4 ani nu indrazneam sa visam la asa ceva. La un buton de telecomanda distanta avem  filme si seriale la o calitate video exceptionala, 1080P sau 4K, imagine Dolby Vision, sunet Dolby Atmos, Dolby True HD, THX, etc. Nu mai suntem obligati sa acceptam calitatea imaginilor transmise de televiziunile romanesti care doar in teorie sunt HD, pentru ca in realitate calitatea transmisiunilor in Romania este departe de imaginea oferita de Netflix, HBO GO, Amazone Prime TV.
      Din pacate experienta unui film se reduce la jumatate daca partea vizuala nu este insotita de un sunet la fel de bun. Imaginea buna, fara un sunet pe masura, este ca o plaja la ocean fara soare. 
      Va provoc la un  un exercitiu de imaginatie. Mergeti la cinema, imaginea este proiectata pe un ecran mare, doar ca obisnuitul sunet transmis prin mai multe boxe asezate pe intreaga suprafata a cinematografului este inlocuit cu un sunet asemanator cu al televizorului pe care il aveti acasa. Va garantez ca la iesire o sa fiti nemultumiti. Filmul o sa vi se para slab, lipsit de emotii si de energia cu care erati obisnuiti. Exact aceeasi senzatie o aveti si acasa. Va prefaceti ca nu conteaza, dar cum apare un film din saga Star Wars, alergati la cinema cu limba scoasa de un cot. 
      Ne intoarcem la televizorul de acasa. Aveti un televizor cu ecran mare (60-65-75 inch), este un SMART TV Ultra HD capabil sa decodeze Dolby Atmos, Dolby True HD, THX, sau un alt format audio folosit in industria cinematografica si totusi continuati sa va uitati la filme folosind sistemul audio al televizorului. Acum serios, cum reusiti? Toate televizoarele in ziua de astazi sunt plate, subtiri. Oricat de dezvoltata este tehnologia audio in prezent, forma plata a televizoarelor  face imposibila plasarea unui sistem audio decent in interiorul acestora. O experienta sonica asemantoarea cu cea de la cinematograf presupune existenta unui sistem audio format din mai multe boxe si chiar un subwoofer . Parca ati mai citit asta undeva, totusi rezistati eroic si plangeti pe ascuns dupa imersivitatea salii de cinematograf. Va doriti sa fiti mai mult in centrul actiunii, sa simtiti cum sunetul se misca in jurul vostru, cum un elicopter zboara pe deasupra voastra. Trebuie sa faceti un efort. Doar cu sunetul oferit de cele doua difuzoare ascunse in interiorul televizorului nu veti putea avea toate acestea. S-a terminat filmul cu James Bond, s-a terminat si castronul cu pop-corn, sunetul v-a dezamagit, dar  va promiteti in gand:  Urmatorul film cu Bond o sa il vad la cinema.

      Pana la noul film cu super-spionul inconjurat de femei frumoase va propun sa incercati o varianta de cinema acasa. Utilizati capacitatile televizorului vostru SMART Ultra HD daca tot ati platit o gramada de bani pe el. Cel mai simplu mod este sa folositi iesirea HDMI ARC – Audio Return Channel. 
      Ce este ARC? 
      Este o caracteristica HDMI incorporata in multe televizoare, amplificatoare multicanal home cinema si soundbar-uri.  ARC utilizeaza o singura conexiune HDMI pentru a trimite semnal audio de la un televizor la soundbar sau la un amplificator multicanal home cinema. 
      Cum utilizam ARC?
      Conectam televizorul de acasa prin iesirea HDMI notata cu simbolul ARC, folosind un cablu HDMI compatibil, la intrarea HDMI de pe soundbar sau de pe amplificatorul multicanal. In acest mod sunetul este transmis catre soundbar / amplificator multicanal si nu mai sunteti obligati sa va chinuiti cu sunetul celor doua difuzoare din televizor. Imbunatatirea sonica va fi masiva. Daca aveti mai multe surse digitale (blu-ray player, receptor TV, streamer video), dar doar o singura intrare pe soundbar, cu ARC puteti conecta totul la televizor, iar televizorul va trimite semnalul audio receptionat de la celelate surse video prin cablul HDMI via ARC catre soundbar.
      Implementare ARC
      In teorie, daca exista aceasta functie, televizorul este compatibil cu o gama variata de tehnologii audio folosite in industria cinematografica. Verificati pe pagina online a producatorului  compatibilitatea televizorului de acasa. ARC nu functioneaza intotdeauna. Multi producatori de televizoare nu au implementat ARC pentru a trimite semnal audio prin HDMI. Exista si posibilitatea unei implementari partiale, nu aveti sunet surround 5+1, 7+2, dar puteti beneficia de sunet stereo. 

      Sunet de cinema la tine acasa folosind conexiunea ARC
      Avem un televizor SMART Ultra HD cu conexiune ARC si un abonament Netflix, HBO GO, etc. In acest moment jumatate din problema este rezolvata. Exista imagine video, decodare audio si o conexiune digitala audio care ne permite sa folosim un alt dispozitiv (soundbar, amplificator multicanal + boxe) pentru redarea sunetului in format 3+1, 5+1, 7+2, etc. Netflix ofera calitatea originala a sunetului unui film. Asta inseamna ca informatia sonica este identica cu cea de la cinematograf. Urmeaza sa decideti cat de real, imersiv, va fi sunetul de acasa. Alegerea aceasta se face in functie de mai multi parametri:
      Buget – suma de bani pe care dorim sa o investim Design – modul in care este amenajat interiorul casei Comoditate – disponibilitatea noastra de a face schimbari in casa Cea mai simpla si comoda varianta este alegerea unui soundbar cu conexiune ARC. Conectati televizorul prin ARC cu soundbar-ul si aveti un sunet imbunatatit. ATENTIE! Soundbar-ul trebuie sa fie compatibil ARC. Un exemplu de soundbar compatibil ARC cu sunet Dolby Atmos ar fi LG SK9Y.
      https://www.lg.com/us/home-audio/lg-SK9Y-sound-bar
      Te-ar mai putea interesa si urmatorul articol:
      Urmatoarea varianta este mai complexa dar ofera si un grad de satisfactie superior, pentru ca va apropie cu adevarat de sunetul unui cinematograf. Aceasta varianta presupune achizitionarea unui set de boxe pasive, a unui subwoofer  si a unui amplificator multicanal compatibil ARC. Atasez linkuri cu cateva exemple:
      - Amplificator multicanal
      https://www.us.marantz.com/us/Products/Pages/ProductDetails.aspx?CatId=avreceivers&ProductId=SR7013
      - Boxe 
      https://www.goldenear.com/products/supersat-series
      - Subwoofer
      https://www.goldenear.com/products/forcefield-subwoofers

      Cu exemplele de aparate si boxe inchid partea introductiva a seriei de articole dedicate imbunatatirii experientei cinematografice la voi acasa. In urmatorul articol am sa va povestec despre diferentele sonice dintre un soundbar si un sistem format din mai multe boxe.
      La final am sa le multumesc celor de la Tehnica Vizuala pentru suport. Partea a doua a articolului ar fi fost imposibil de scris fara ajutorul lor logistic. 
       
      Articol scris de Robert Flescan
       

×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Acest site foloseste cookie-uri! Prin continuarea navigarii va exprimati acordul asupra folosirii acestora. Citeste Politică Intimitate si Termeni de Utilizare.