Sari la conținut
HiFi Tech
  • Ascultatul muzicii in forma sa profunda. Alegeti un album, ascundeti telefonul, inchideti ochii.


    dinica

    A auzi si a asculta

    Ce muzica preferi? Care este albumul tau de suflet? Cand a fost ultima data cand ai ascultat un album de muzica de la inceput si pana la sfarsit. Scriu ascultat si ma gandesc la auditia unei inregistrari transformata intr-o experienta imersiva, ca si cum ai privi un film, sau ai citi un roman. 

    Iti propun sa faci un lucru la care ai renuntat de mult. Elibereaza-ti programul pentru cateva ore si asculta 2 -3  albume preferate. Incepe cu albumul care iti aminteste de o intamplare din viata si termina cu cel pe care il iubesti cel mai mult.  Lasa muzica sa umple camera. Asculta cum notele se tranforma in muzica si cum muzica se transforma in sunet. Aminteste-ti cum este sa fii implicat intr-un moment ca acesta. Apoi gandeste-te cum artistii muncesc ani de zile la realizarea unui album. Nopti intregi pierdute in fata instrumentelor, ore fara sfarsit in studioul de inregistrare, discutii interminabile cu inginerul de sunet, atentia la fiecare detaliu al inregistrarii, cuvintele grele aruncate de producatorul albumului nemultumit de calitatea inregistrarii, etc. 

    Oare cati dintre noi se gandesc la munca din spatele unei inregistrari. Majoritatea inghit pe nerasuflate single-ul lansat de casa de productie si il pastreaza intr-o lista cu muzica preferata pe Spotify sau Tidal. In cel mai bun caz reusim ca printre postari pe Facebook sau Twitter sa adaugam in lista cu muzica preferata inca o melodie de pe acest album. Facem toate acestea instinctual, mecanic, fara a ne gandi pentru o secunda ca artistul impreuna cu echipa lui a muncit o perioada lunga la acest album. Taiem o secventa din aceasta munca, din talentul artistului vazut ca intreg, si o transformam intr-un moment Kodak, intr-un instantaneu limitat la cateva minute. 

    Poate fi o asemenea secventa suficienta pentru a intelege mesajul, munca, talentul, pasiunea, din spatele unei inregistrari muzicale? Pierdem sau castigam daca limitam auditia unui album la una sau doua melodii? Tu, ce crezi?

    La inceputurile existentei sunetului inregistrat ascultatorii tratau acest fapt ca pe un miracol. O minune, o calatorie in timp si spatiu care te apropia de gratia lui Dumnezeu. Adevarat, acest nou Dumnezeu era diferit, renunta la a fi o fiinta a patimilor si oferea omului placerea sunetului si a dansului. Cauta cu Google  imagini de la inceputul erei audio HiFi.  Vei fi surprins. Reclamele de epoca prezinta cupluri asezate in jurul sistemului HiFi, ca si cum ar fi fost asezate la masa de pranz sau in jurul bradului. Sugestia acestor reclame este evidenta. Oamenii erau invitati sa asculte muzica la modul profund, sa transforme auditia intr-un moment de intimitate alaturi de cei dragi.

    Profesoara Pauline Oliveros a inventat expresia 'ascultare profunda' doar pentru acest mod de a asculta muzica. Definindu-l ca un fel de 'atentie radicala'. Ea spune ca exista o diferenta evidenta intre  'a auzi si a asculta'. A auzi este mijlocul fizic care permite perceptia. A asculta inseamna a da atentie la ceea ce este perceput atat acustic cat si psihologic.

     

    Ascult muzica profund, deci exist

    A venit momentul sa te invit la auditia exclusiva a trei albume preferate. Inainte sa incepi auditia arunca telefonul, zavoraste usa casei , scoate televizorul si pc-ul din priza. Acum aseaza-te confortabil pe canapea in pozitia ideala de auditie sau puneti castile pe cap. Pentru a creste gradul de perceptie deschide o sticla de vin sau umple un pahar mare de wisky. Ai ales muzica. Porneste. 

    Renunta la modul obisnuit in care percepi muzica. Asculta muzica cu urechile in acelasi mod in care citesti o carte. Absoarbe aroma notelor asa cum ar face un pasionat de vin care imprastie licoare peste papilele gustative fara graba. Lasa notele sa se transforme in imagini dispersate pe care mai tarziu le vei asambla intr-o amintire. Fii partasul povestii narate de muzician. Voi doi in jurul unui foc de tabara in apropierea muntelui Kilimanjaro, o chitara atinsa cu degete experte, o voce ce insira amintiri pe note. Asculti muzica profund, asta faci.

    Factorul snob

    Snobii iti vor spune ca muzica poate fi ascultata profund doar daca ai un sistem format dintr-un pick-up, un amplificator foarte scump, o pereche de boxe cu design italian sau o pereche de casti pe care ai platit o suma ce depaseste salariul mediu pe economie. Mai mult decat atat, in universul snob toate acestea nu sunt suficiente, muzica ascultata trebuie sa fie imprimata pe un disc de vinil audiofil sau japonez. Nu spun ca este o idee rea sa poti avea toate acestea, insa o auditie profunda nu depinde de suma investita in sistemul audio HiFi. Ar mai fi ceva. Discutia despre calitatea oferita de diferitele moduri in care muzica este livrata catre ascultator. Pasionatii numesc aceasta poveste razboiul formatelor audio. Banda de magnetofon, vinil, CD, fisiere audio, streaming audio, sunt modalitatile prin care muzica ajunge la noi acasa. Sunt acestea atat de importante pentru o auditie profunda? Tu ce crezi? Eu unul ma multumesc si cu un stream Spotify de 320 kb. 

     

    Your path you must decide (Yoda)

    Muzica nu este si nu poate fi redusa la o insiruire de note si ritmuri. In spatele fiecarei inregistrari se afla o serie de intamplari si  momente care au marcat viata artistului sau viata comunitatii. Uneori aceste naratiuni au un sens muzical profund personal, alteori artistii incearca sa influenteze societatea si cultura, alteori sunt doar o simpla picatura comerciala in marele ocean reprezentat de industria muzicala. 

    Asculta melodia lui Eric Clapton - 'Tears in Heaven' si vei simti toata tristetea unui tata al carui fiu a murit in copilarie. Muta-te cu auditia in universul provocator creat de David Bowie  pe albumul 'The Rise and Fall of Ziggy Stardust and the Spiders from Mars' si incearca sa intelegi temerile unei generatii speriata de posibilitatea unei apocalipse nucleare si a unui probabil viitor lipsit de sens. Danseaza alaturi de Dire Straits pe melodia 'Money for Nothing' daca vrei sa intelegi ce a insemnat canalul de muzica MTV pentru generatia anilor '90. La final treci prin albumul 'The Wall' - Pink Floyd si intra in pielea insinguratului star rock, Pink, al caruit  tata a murit in razboi. 

    Cu putina rabdare muzica ascultata profund se transforma intr-un univers al miracolelor si al povestilor fara de sfarsit. Aventureaza-te inauntrul ei si nu vei fi dezamagit. 

     

    Articol scris de Robert Flescan

    Cine sunt eu si de ce ati avea incredere in mine.
    Sunt pasionat audiofil de mai bine de 15 ani. Timp de 3 ani am lucrat ca PR-ist pentru unul din dealerii audio consacrati din Romania, JackFi (Audio Concept). In acesti ani am trecut printr-un proces de invatare complex. Am experimentat empiric sunetul audiofil testand mii de sisteme audio si am invatat de la Jack o partea din arta audiofila. In tot acest timp am citit o multime de materiale legate de tehnologia audio, pentru ca mi-am dorit sa descopar ce se afla dincolo de marketingul producatorilor. In ultimii ani am scris o perioada  articole pentru blog-ul unuia din dealerii audio cu o ascensiune remarcanta in ultima vreme, iar acum 2 ani am inceput sa scriu pentru HiFi Tech. Pentru mine a fi audiofil inseamna inainte de toate dragoste pentru muzica. In colectia personala de muzica am peste 1000 de cd-uri si 300 viniluri.

     

     

    • Like 1
    • Thanks 3

    Recenzie utilizator

    Comentarii Recomandate

    Spre finalul rubrici ai ghicit ceva despre muzica , nu doresc sa intru in polemici cu si despre snobism si sau muzica , un pikup, o statie si o pereche de boxe iar la final 2 vinyluri  Black cat bones - Barbed wire sandwich si Daft punk . Si apoi mai stam de vorba despre calitate etc

    Link spre comentariu
    Distribuie pe alte site-uri

    Acum 4 ore, VIC a spus:

    Spre finalul rubrici ai ghicit ceva despre muzica , nu doresc sa intru in polemici cu si despre snobism si sau muzica , un pikup, o statie si o pereche de boxe iar la final 2 vinyluri  Black cat bones - Barbed wire sandwich si Daft punk . Si apoi mai stam de vorba despre calitate etc

    Iti multumesc pentru opinie. Rareori se intampla sa isi face cineva cont pentru a posta opinia legata de un articol al meu.

    Articolul nu este despre calitatea muzicala, asa ca nu aveam cum sa ghicesc un subiect inexistent. Am dorit sa atrag atentia oamenilor care asculta muzica, sa o faca mai putin superficial. Fara sa imi doresc o polemica cu tine, senzatia mea este ca ai citit acest articol la fel cum asculta unii muzica. A auzi si a asculta. A citi si a intelege.

    Link spre comentariu
    Distribuie pe alte site-uri

    Acum 1 oră, Trancotistul a spus:

    Da dinica, articolul e superb și resetează dar omu' a oferit o propunere bună. Bravo VIC, mai recomandă, nu fi egoist...

    Senzatia mea este ca Vic nu a inteles subiectul articolului. 

    Link spre comentariu
    Distribuie pe alte site-uri

    Da, a fost un "răutăcism", așa am perceput și eu....Dar caut să scot de la el partea luminoasă, asta dacă tot vrea să arate că știe cu adevărat, așa cum lasă să se înțeleagă. 

    Editat de Trancotistul
    Link spre comentariu
    Distribuie pe alte site-uri



    Join the conversation

    You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

    Vizitator
    Adaugă un comentariu...

    ×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

      Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

    ×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

    ×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

    ×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Acest site foloseste cookie-uri! Prin continuarea navigarii va exprimati acordul asupra folosirii acestora. Citeste Politică Intimitate si Termeni de Utilizare.