Sari la conținut
HiFi Tech
  • Revista audio video


    • dinica
      In articolul de astazi testam un amplificator integrat cu lampi produs de compania greceasca Tsakiridis Devices. Compania a fost infiintata in anul 1987 de un grup de ingineri pasionati cu o lunga experienta in producerea de aparatura audio in regim DIY. Dupa ce ani la randul au manufacturat asemenea aparate pentru prieteni, au hotarat sa transforme pasiunea lor intr-o afacere. Putem spune ca intai a fost pasiunea si mai apoi afacerea. Filosofia acestei companii este simpla. Producerea de  echipamente audio de inalta calitate, care contin in interior component de top, dar care sa aiba un raport  pret/performanta foarte bun. Genul acesta de fraza copiata din manualele de marketing este des intalnit in present. Din pacate  rareori  avem ocazia sa vedem cum arata interiorul aparatelor. Pentru acest articol am trimis grecilor un email cu rugamintea de a trimite cateva fotografii edificatoare. Marturisesc ca am fost surprins de raspunsul lor pozitiv, asa ca in acest articol  vom avea fotografii din fabrica cu interiorul unor aparate Tsakiridis. 

      Prezentare
      Aeolos Ultra este o varianta imbunatatita a cunoscutului Aeolos. Ultra folosește tuburi KT150, iar asta se traduce intr-o putere mai mare. Pastreaza carecteristicile de baza de la Aeolos cu un design modern si mai multa putere. La exterior aparatul are o infatisare clasica de amplificator cu lampi (tuburi electronice). Cele 8 lampi sunt plasate deasupra in doua siruri paralele, 4 lampi 12AT7 pentru partea de preamplificare si alte 4 lampi rusesti KT150 pentru partea de putere / amplificare. In spatele acestora sunt pozitionate transformatoarele. Acestea au dimensiuni generoase pentru a sustine sarcini de 2 ohmi si sunt acoperite de un capac mare pe care este inscriptionata sigla companiei. In fata lampilor se gasesc doua vumetre  ce arata puterea debitata pe fiecare canal. Partea frontala este evidentiata printr-o  culoare mai deschisa. Pe centru avem butonul de volum, in dreapta acestuia patru leduri care se aprind in functie de intrarea folosita, iar in stanga butonul de pornire al amplificatorului si un led verde de dimensiune mare care se aprinde in momentul in care amplificatorul functioneaza.  In spatele amplificatorului gasim conexiunile pentru boxe, intrarile analoge si locasul pentru conectarea cablului de alimentare.

      Amplificatorul are o putere de 70 wati pe canal daca opereaza in varianta pentoda si 36 wati pe canal in varianta trioda. Puterea aceasta este suficienta pentru o gama variata de boxe, indiferent de dimensiune, in conditii normale de auditie. Cu boxele mele Focal Electra 1038 BE amplificatorul s-a descurcat foarte bine pe orice gen muzical. Grecii spun ca lampile sunt riguros selectate si potrivite atat in cazul lampilor KT150 cat si al lampilor 12AT7.Ultra este construit numai cu componente de calitate. Rezistente metal film cu tolerant mai mica de 1%, un circuit dublu printat, separat pentru semnal si pentru calea de alimentare,  condensatori de top Mundorf pentru partea de semnal, condensatori Chemicon United pentru alimentarea electrica, conectori de intrare placati cu aur Ultimax, tranformatoare ultraliniare construite manual, etc.
      Aeolos Ultra are 21.6 kg. In ciuda acestei greutati arata foarte compact, iar asta il face usor de asezat chiar si in spatii mici. Dimensiunile lui sunt urmatoarele: partea frontala 29 cm, inaltime 22 cm, adancime 47 cm.


      Sistemul de test a fost format din Yamaha CDS3000 (cd player / DAC), Aeolos Ultra (amplificator), Focal Electra 1038 BE, Kimber Kable Hero (interconect), Vicol Audio (cablu boxe).
      Am testat amplificatorul folosind urmatoarele albume: Dire Straits – Brothers in Arms (varianta  SACD), Verdi – Messa da Requiem, fisier hi-res 24/88.2, (Chicago Symphony Orchestra & chorus, Olga Borodina, Barbara Frittoli, Ricardo Muti), Massive Attack – Mezzanine.
      Inainte sa incep auditiile am lasat amplificatorul o ora sa se incalzeasca. Exista o multime de discutii despre timpul de care are nevoie o lampa pentru a intra in regim termic optim. De exemplu, pasionatii de tuburi entuziasti afirma ca este nevoie de cel putin 2-3 ore pentru ca amplificatorul sa isi atinga potentialul sonic. Din experienta mea pot sa va spun ca nu este nevoie de mai mult de 30 minute.
      Dire Straits – Brothers in Arms 
      Sunetul a fost vivace, energic. Muzica a fost prezentata dinamic cu un ritm constant bun si o scena sonora transparenta. Accentele superioare ale chitarilor electrice au fost un amestec de pasaje dure si neplacute, cu momente in care sunetul dur-electric se simtea cremos, lin, lipsit complet de duritate. Ultra a construit o scena sonora precisa si usor curgatoare, un spatiu real umplut cu muzica rock’n’roll si blues. Vocea lui … a fost neteda, bogata in tonuri joase, texturata pana intr-acolo incat urechea sa atinga zone ascunse pe inregistrare din cauza diferentelor dinamice. Toba a fost o experienta in sine, a avut punch, viteza. Midbasul a presat aerul foarte energic si a produs o unda sonica concentrata ce a lovit pieptul cu greutate la cei aproape 3 metri distanta, locul  auditiei mele. Contrastul dintre chitara si toba a fost asemeni unei fotografii digitale la rezolutie mare. In camera puteam sa simt aerul dintre note, pielea tobelor lovita cu pofta pentru a oferi ritm muzicii, vioiciunea corzilor de chitara, ritmul dezlantuit al unui rock’n’roll dansat pana dimineata. 
      Verdi – Messa da Requiem
      Stiu ca va streses cu obsesia mea pentru aceasta compozitie de muzica culta si ca o parte dintre voi preferati sa ascultati jazz &  blues, insa daca doriti sa verificati de ce este in stare cu adevarat o componenta audio, este nevoie sa hraniti sistemul cu un sunet exigent. Stresati sistemul / componenta pana-i atingeti limitele si asumati-va acest fapt. Pana la urma sistemul perfect este asemeni mirajelor create de soare si nisip in desert. Mereu in fata noastra, imposibil de atins. Ma intorc la muzica si la testul meu cu impresiile auditiei recviemului lui Verdi. Ultra exceleaza la efectele sonice. Instrumentele cu coarda se simt usor indepartate. Intre ascultator si scena ramane un spatiu liber evident. Mai tarziu ascultatorul descopera ca acest spatiu urmeaza sa fie umplut de  cantaretii solo. Corul acopera spatiul pe vertical, vocile feminine si masculine se combina fericit formand un ansamblu monolitic, un perete de  voci ce se inalta dincolo de barierele tavanului casei. Muzicalitatea este impresionanta si in acest caz nu este un termen codificat pentru  echilibru tonal, vreau sa intelegeti cuvantul in sensul lui literar. Simturile sunt asaltate constat, spatiul dintre boxe se transforma intr-o reprezentare holografica a scenei. Sunetul este euforic si se intinde stratificat pe adancime definind  pozitia cantaretilor solo, instrumentistilor si coristilor. Vocile cantaretii solo sunt prezentate cu detalii sonore naturale, fara obisnuita colorare  a sunetului specifica amplificatoarelor cu tuburi. Acest amplificator reuseste sa pastreze un echilibru excelent intre textura si culoarea sunetului. Eu asociez acest tip de sunet cu aparatele cu lampi bine construite, cele cu un sunet aproape neutru. Acelasi tip de sunet il puteti intalni la amplificatoarele Audio Research (USA) si Octave (Germania). In timp ce ascultam recviemul si notam cu constiinciozitate detaliile auditie, am inceput sa ma gandesc serios daca exista si o parte intunecata in sunetul acestui amplificator. Sincer sa fiu am gasit cu greu asemenea momente. In pasajele de crescendo, de atingere a maximului dinamic, scena pare ca se micsoreaza si se pierde partial focusul. Altceva nu am gasit. Necredinciosii sunt invitati sa sape mai adanc.
      Te-ar mai putea interesa si urmatorul articol:
      Massive Attack – Mezzanine
      Cu acest album am dorit sa verific daca amplificatorul este capabil sa struneasca boxele Focal Electra 1038 BE in cazul unui bas care coboara foarte jos. Basul pe acest album este generat electronic si coboara pana in zona de 20 Hz. La o presiune acustica cu varfuri atinse de 91 db sirul de frecvente joase a fost corect scalat si interpretat. Basul a fost dinamic, energic, suficient de scurt, gras si bine strunit. Nu au existat interferente ale basului cu restul spectrului audio. Vocea aflata in zona mediilor s-a auzit distinct, a fost bine texturata, detaliata si nu am simtit nici o clipa ca ar fi obstructionata de eventualele ramasite energetic ale basului din camera. La cresterea presiunii acustice in camera,  varfuri atinse de 98 db, basul a capatat o corpolenta suplimentara, de parca ar fi fost aplicat un DSP in zona joaselor si a pierdut din  elasticitate. Vocea nu a suferit o transformare majora, a ramas in fata, bine definita, insa au aparut momente in care notele inalte se simteau crispate. Motivul acestei schimbari poate fi raspunsul camerei. Posibil ca dupa o anumita valoare a presiunii acustice camera sa interfereze substantial in sunetul final.

      Concluzie
      Aeolos Ultra este un amplificator cu lampi atipic. La prima vedere arata ca orice amplificator cu lampi si te astepti sa presteze ca atare; sunetul usor colorat in zona mediilor,  basul unflat si impresionant, inalte pieptanate si cuafate ca pentru o petrecere. Ultra nu este asa. Ultra este un amplificator cu un ‘voicing’ neutru, ce te poate face sa crezi ca asculti un amplificator SS. 
      Pro: 
      sunet neutru
      pretul
      designul minimalist
      calitatea componentelor folosite
      posibilitatea de a conduce boxe dificile
      Contra:
      nu are un sunet colorat ca un amplificator cu lampi clasic
      exista unele limitari la cresterea sarcinii


    • Marca germana VINCENT a fost inregistrată în 1995 ca marca comerciala de Sintron Vertriebs GmbH in Iffezheim / Germania. Inca de la inceputuri, Sintron dezvolta continuu produse audio high-end. Cunostintele germane garanteaza o fabricare a unor serii de inalta calitate. Piese de inalta clasa si carcase prelucrate peste medie ofera plus valoare considerabila. Dezvoltarea produselor are loc în Germania. Forta motrica a celor de la VINCENT este, fara indoiala, directorul general al Sintron si principalul inginer Uwe Bartel.

      VINCENT are o orientare continua catre stereo si clasa high-end. Exista doua concepte de sunet. Pe de o parte exista produsele solid-state, echipamente care se bazeaza pe tehnologia tranzistorului pur. Produsele Solid Line sunt un exemplu de mentionat. Acestea sunt gandite sa aiba un sunet precis, usor si dinamic.
      Cealalta orientare este catre tehnologia hibrida. Acestea sunt dispozitive care sunt partial echipate cu tuburi pentru a conferi sunetului tipicul „caracter de tub”, dar care utilizeaza puterea tranzistorului in amplificarea finala. In acest fel se poate obtine suficienta  putere pentru a conduce chiar si boxe dificile. Caracterul sonor este atat aerisit, cat si dinamic, iar unitatile hibride ofera o anumita caldura sunetului.

      Vincent Phono PHO-701
      De ceva timp ascult destul de mult vinil, recunosc ca imi place sunetul analog al unui vinil de calitate. Din acest motiv am fost foarte incantat cand mi s-a propus sa scriu aceste impresii despre un preamplificator Phono din zona medie de pret, dar cu asteptari mari.
      Din start se observa o constructie cel putin interesanta si promitatoare, cu sursa de curent in cutie separata fata de preamplificarea phono. Acest lucru aduce multe avantaje in sunet si ofera o libertate mai mare de proiectare inginerilor.
      Alt aspect foarte important este folosirea unui tub audio in partea de preamplificare. Acest lucru aduce un plus de caldura sunetului, ceea ce ofera o experienta audio foarte placuta.
      Acest preamplificator phono ofera reglaje variate de impedanta si capacitanta, atat pentru doze MM cat si pentru doze MC. Un lucru foarte bun, mai ales la acest nivel de pret.  Asadar se poate folosi orice doza, MM sau MC si se poate obtine o calibrare optima cu rezultate foarte bune in sunet.

      Sistemul de test:
      Boxe: Arcus Anniversary 300
      Amplificator:  Pathos Logos
      Sursa: Pickup Project RPM 5 cu doza Goldring MM 1042
      Cabluri: Siltech

      1. Modern Talking  - Geronimo’s Cadillac
      O piesa vintage, dar energica si cu un sunet inconfundabil. Inca de la primele acorduri am sesizat o buna precizie a sunetului. Totul este liniar si curat, cu un bass adanc si strans. Scena instrumentelor este frumoasa si mare. Pot identifica cu usurinta in spatiu sunetele. Un lucru pe care il percep si imi place este scena de spate, exista si se intinde destul de mult si clar. Se pare ca cei de Vincent chiar au facut treaba buna cu acest preamplificator phono. Instrumentele au sunetul real, cald, placut. Aceasta piesa trebuie sa duca cu gandul la sunetul acelor ani si reuseste. In partea de medie se observa prezenta acelei lampi in etajul de preamplificare.  Vocea tinde sa fie moale, dulce, parca te mangaie. Mie unul imi place, insa uneori acest lucru poate fi usor colorat. Acest aspect poate sa fie un plus sau un minus, depinde de cerinte, nevoi si inregistrare. 
      2. John Lenon – Imagine
      Aceasta piesa aduce in prim plan pianul si vocea lui John. O simbioza perfecta. Notele pianului sunt grave si curate. Cu toate ca piesa este mai veche, se simt bine instrumentele in scena: pianul, toba, vioara, vocea. Vocea se simte intim intre instrumente, bine determinata si rafinat redata. Nu pot decat sa ma bucur de aceasta superba melodie. Tobele sunt scurte si energice, mi-ar fi placut sa coboare ceva mai mult, sa fie mai adanci. Nivelul de iesire nu este unul foarte mare, amplificatorul trebuie urcat ceva mai mult decat de obicei in volum, dar acest lucru nu pare a fi o problema. 
      3.  Diana Krall – The look of love
      Se simte in aceasta melodie nivelul ridicat de detaliu si precizie, adus de era moderna a vinilului. Acum scena de spate este mult mai bine evidentiata. Vocea este precis pozitionata intre boxe. Apar ceva elemente si pe inaltime. Lucrurile sunt clar mai “moderne” in masterizare. Acesta este un lucru foarte bun, pre-ul isi pastreaza un caracter neutru si evidentiaza ce se afla pe inregistrare. Are totusi sunetul usor cald si dulce, dat de lampa folosita in constructia lui. Sunetul modern de vinil, adus prin acest premplificator ofera o atmosfera foarte placuta de auditie. Precizia masterizarii si sunetul curat, dar cald adus de Vincent, imbina lucrurile foarte bine. Am ascultat tot albumul cu Diana cu mare placere.
       
      Concluzie:
      O prezenta foarte placuta in sistem acest preamplificator. Constructie foarte buna, finisaje de calitate si un look atragator, fac din acest produs un concurent puternic in zona aceasta de pret. Va recomand cu caldura sa incercati acest produs in sistemul vostru sau la distribuitor. Sunetul precis, dar cald, muzical, il fac sa fie exact pe gustul meu. Pentru cei care iubesc sunetul de vinil si vor sa aduca un upgrade considerabil preamplificatorului integrat, acesta este clar un pas in fata mare. 
      Te-ar mai putea interesa si urmatorul articol:
      Pro:
      -    Constructie exemplara pentru acest nivel de pret, sursa de alimentare separata
      -    Sunet precis, fin si muzical.
      -    Posibilitate folosire doze MM si MC
      -    Reglaj de impedanta si capacitanta atat pentru MM cat si pentru MC.
      -    Un rapot calitate/pret excelent.
      Contra:
      In functie de inregistrare si masterizare uneori poate fi usor moale si dulce, , insa aceasta perceptie depinde de sistem si de preferintele ascultatorului. 


    • TAGA Harmony este o companie poloneza de produse audio HiFi deschisa de doi specialist in domeniu audio la inceputul anilor ’90. Numele TAGA provine de la primele litere ale sloganului:  T o A chieve G lorious A coustics. 
      Acest slogan spune totul despre oamenii din spatele marcii, pasiunea lor, devotamentul, filozofia si eforturile constante catre perfectiune. Este ADN-ul mărcii. Inseamna ca tot ceea ce proiecteaza sau construieste aceasta companie este realizat cu un scop bine determinat: sa ofere cel mai bun sunet si bucurie iubitorilor de muzica din întreaga lume.  
      Dupa cum am spus, istoria TAGA Harmony incepe la inceputul anilor '90. 
      P. Kokocinski si K. Richard, iubitori de muzica si specialisti in domeniul audio de inalta performanta, au realizat ca majoritatea marcilor de boxe care pretind ca produsele lor au performante de top, sunt oferite la preturi extrem de ridicate, fara sa existe un raport pret-calitate real. Acest lucru i-a determinat sa-si stabileasca propriul brand TAGA Harmony.
      La inceput compania opera in domeniul serviciilor de inginerie sonora si imbunatatirea produselor audio. A fost nevoie de aproape 2 ani pentru a dezvolta primele prototipuri de difuzoare care au fost primite cu mult entuziam de audiofili.
      In prezent, TAGA Harmony ofera produse de inalta calitate pentru piata hi-fi, audio-video si profesionala. Principalele tipuri de produse sunt: boxe high-end, hi-fi și home theater, boxe interioare / de tavan si exterioare, boxe multimedia, electronice hi-fi, cabluri audio si accesorii si echipamente audio pentru piata audio pro.

      Prezentare generala Taga TAV-606F SE 
      In articolul de astazi am sa testez o pereche de boxe de podea cu un pret situat sub suma de 2000 lei. Cu siguranta amicii mei audiofili cu sisteme de zeci de mii de euro nu vor fi interesati de acest articol, insa vreau sa le amintesc ca majoritatea lor au pornit pe lungul drum al acestei pasiuni din aceasta zona. Numele boxelor este Taga TAV-606F SE. Prima intalnire cu aceste boxe este una de bun augur. Aspectul exterior este inspirat de designul traditional cu cateva tuse moderne. Boxa sosita pentru articol are culoarea neagra. Partea frontala  este glossy black, iar restul boxei este acoperit cu furnir de culoare neagra. In jurul difuzorului de medii si a celor doua difuzoare de bas exista niste insertii argintii de forma circulara. Tot pe partea frontala avem si portul de bas. Pozitionarea acestuia frontal este un lucru bun, pentru ca permite plasarea boxei aproape de peretele din spate. Pe spatele boxei se afla conectorii de tip banana, placati cu aur, compatibili cu cabluri de pana la 10 AWG.
      Tehnologic boxa se prezinta la fel de interesant. Tweeter-ul este de tip dom de matase cu magnet supradimesionat, racirea ferofluida si bobina plata de mare putere. Difuzorul de medii este construit din fibra de sticla cu suspensie de cauciuc. Aceasta abordare a constructiei conului face ca acesta sa fie rigid si foarte usor. Si aici avem o bobina de mare putere si un magnet supradimensionat. Difuzorul de bas (va reamintesc ca sunt doua) este format dintr-un con de hartie presata, o bobina mobila si un magnet supradimensionat.
      Date tehnice
      Constructie: 3 cai
      Tweeter: 25 mm, TWG faceplate
      Difuzor medii: 133 mm
      Difuzor bas: 2 x 165 mm
      Raspuns in frecventa: 40 Hz – 25 KHz
      Impedanta: 6 ohm
      Sensitivitate: 90 dB
      Dimensiuni: 98x23x25 cm
      Putere amplificator recomandata: 20 – 120 W
       
      Sistemul de test a fost format din Yamaha CDS3000 (cd player / DAC), Pass Labs Int 150 (amplificator), Taga TAV-606F SE (boxe), XLO Reference (interconect balansat), Vicol Audio (cablu boxe).
      Pentru acest articol am folosit exclusiv muzica redata de pe cd. Albumele de test au fost: Norah Johnes – Come Away with Me, Portishead – Dummy, Mozart – Le nozze di Figaro (Rene Jacobs).

      Teste
      Am inceput auditia cu albumul "Come Away with Me". Cei care aveti rabdare sa cititi articolele mele stiti ca sunt foarte atent la imaginea stereo. Pentru mine evaluarea unei boxe, sau a unui sistem, incepe de aici. Dupa ce pornesc muzica vreau sa simt ca fac parte din inregistrare. Devin un fel de martor invizibil al momentului inregistrarii. Un sistem care te face sa te simti ca si cum ai sprijini un perete in interiorul studiolului, in timp ce artistii canta langa tine, are toate premizele sa fie reusit. Cu Taga TAV-606F SE in sistemul meu am simtit ca totul este la locul lui. Vocea cantaretei Norah Johnes s-a postat direct in fata mea la 3-4 metri departare cu o multime de detalii. Chiar la prima melodie exista cateva pasaje pe voce unde se aud distorsiuni. Neasteptat pentru mine a fost faptul ca boxele Taga TAV-606F SE nu le acopera in nici-un fel. Ba din contra, distorsiunile se aud cu o claritate aproape enervanta. Senzatia ca inginerul de studio a lucrat de mantuiala la masterizare este evidenta si asta reuseste sa imi tulbure auditia. Dupa aceasta prima constatare apare si prima concluzie.  Boxele Taga TAV-606F SE  reusesc sa ofere o senzatie de transparenta  comparabila cu boxe din seriile superioare. Am continuat auditia incercand sa disting informatiile pe care le cauta orice audiofil in momentul in care asculta ceva nou. Mica orchestra se aude echilibrat, vocea feminina are un usor ecou imprimat din inregistrare, iar mixul format din instrumente cu coarda, pian si toba ofera o senzatia de asezare coerenta si spatiala. Te simti ca intr-un studio, nimic nu este fortat in sunetul acestei inregistrari. Personal as fi preferat ca inaltele sa fie mai bine detaliate, pentru ca din acesta cauza sunt momente in care nivelul de detalii are de suferit. O sa imi spuneti ca eu am un tweeter construit din berilium si ca o comparatie ca aceasta este nedreapta. Asa este. Eu incerc sa va ofer o imagine complete a unui produs, iar asta inseamna ca trebuie sa scriu si despre partile mai putin bune ale unui produs HiFi.
      Portishead – Dummy, tonurile de frecventa joasa au fost reproduse destul de bine. Basul adaugat sintetic se simte scurt si ofera impreuna cu basul provenit din toba ritm melodiilor. Aproape iti vine sa dansezi. Frecventele medii sunt prezente pe aceasta inregistrare de sunetul synth al clapelor si  vocea artistei Beth Gibbons. Intre voce si clapa se creaza un echilibru fin, o imagine sonica stabila si convingatoare din punct de vedere musical. Trip-hop de cea mai buna calitate, muzica cu fior pe coloana, ca sa spun asa. Sunetul pe ansamblu este echilibrat si ofertat, aproape fara repros. Exista unele sincope in prezentarea totala a ansamblului musical, dar acestea vor fi evindetiate exclusiv pe un sistem audio high end ca al meu. Cum boxele acestea se adreseaza celor aflati la inceput de drum, nu cred ca vor aparea comentarii de la posesori.
      Mozart – Le nozze di Figaro (Rene Jacobs), uvertura  acestei frumoase opere este plin de vioiciune. Viorile se afla in primplan. Au o energie, viteza si dinamica incredibila. Instrumentele de suflat secondeaza sunetul viorilor rotunjind scena si pregatind ascultatorul pentru momentele de crescendo.  Sunetul se acumuleaza si creste  progresiv asemeni unui rau stavilit de un baraj, apoi se dezlantuie cu o energie uriasa catre ascultator. Cu Taga TAV-606F SE sunetul pe ansablu a fost discret, cu o dinamica si un atac care arata clar ca aceste boxe costa mai putin de 2000 lei. Exista scena sonora, orchestra este prezentata spatial, cantaretii se misca pe scena, ecoul scenei si pasii sunt acolo in fata mea, totul pare asezat ‘confortabil’. Pentru mine aceasta prezentare ‘confortabila’ inseamna un sunet politicos. Mi-as fi dorit sa simt pasiunea interpretarii, zbaterile emotionale ale artistilor aflati pe scena, sa fiu aruncat in valtoarea povestirii, etc. Am primit partial ce imi doream, mai putin intensitatea necesara auditiei unei asemenea opere. Pana la urma am reusist sa ascult cele aproape 3 ore de muzica si sa ma bucur de geniul mozartian, iar acest fapt trebuie trecut la plusuri avand in vedere pretul acestor boxe.
      Te-ar mai putea interesa si urmatorul articol:
       
      Concluzie
      Taga TAV-606F SE sunt niste boxe sincere. Au transparent, inaltele sunt placute, media nu este evindentiata pentru a impresiona fals urechea si au un bas consistent pentru categoria de pret din care fac parte. Recomand aceste boxe celor care asculta muzica pop, electro, hip-hop, rock, folk, jazz. 
      Pro:
      Pretul
      Transparenta
      Neutralitatea
      Usor de pozitionat datorita portului de bas asezat in fata.
      Contra:
      La acest pret nimic.
       

    • Acul unui pick-up este una din componentele vitale ale unei auditii muzicale la pick-up . Este elementul de legatura dintre pick-up si discul de vinil. Fara acul montat pe doza, un pick-up este doar un platan invartit de un motor.


      Cum functioneaza si care este rolul acului aflat montat pe doza? Atunci cand acul atinge discul de vinil, acesta se deplaseaza de-a lungul santurilor imprimate pe disc si transmite vibratiile prin doza si brat. Doza transforma acele vibratii in semnale electrice, care sunt apoi amplificate printr-un amplificator separat sau preamplificator incorporate  si apoi transmise in boxe.
      In prezent pick-up(rile) entry level sunt dotate cu tot ce este necesar pentru a reda muzica de pe discurile de vinil. Au brat, contragreutate, doza, ac si chiar un preamplificator incorporat. Acestea au devenit aparate complete plug and play.  Tot ce ai de facut este sa conectezi la reteaua electrica pick-up(ul), apoi sa il conectezi la sistemul stereo cu un cablu, apoi arunci pe platan un vinil si asculti muzica. Amintesc aici si pick-up(rile) automate unde doar apesi un buton si bratul se misca singur catre pozitia de incepere a discului, coboara pe disc, iar la terminarea acestuia din urma se ridica automat si revine la pozitia de asteptare. Nu iti ramane decat sa intorci discul pe partea cealalta si sa apesi din nou butonul ce pune in miscare bratul automat. 
      Care este durata de viata unui ac de pick-up? Majoritatea acelor sunt realizate fie din diamante, fie din safir. Acestea sunt doua dintre cele mai dure materiale naturale de pe planeta, așa ca nu trebuie sa ne gandim sa le inlocuim prea des. Evident, perioada aceasta depinde de cat de mult folosim pick-up(ul).  Il folosim mult, acul se uzeaza mai repede. Printre producatorii de asemenea componente vom gasi diferite referinte privind durata de viata a unui ac de doza. Cei de la Jico spun ca un ac produs de ei va functiona in parametrii initiali, ca si cum ar fi nou, intre 150 de ore (ac eliptic) si 250 ore (ac sferic, conic). In cazul celor de la Shibata perioada este de 400 ore. Cei de la Nagaoka spun ca acele lor ar trebui schimbate la 200 de ore. Fiecare interpreteaza aceste informatii cum crede de cuvinta. Posibil ca pasionatii de vinil mai pretentiosi sa simta nevoia schimbarii acului dupa 150 de ore. In partea opusa putem gasi pasionati de vinil care folosesc un ac peste 1000 de ore de auditie.

      Exista modalitati de a prelungi viata unui ac? Da. Cea mai usoara modalitate de a extinde durata de viata a unui ac este sa ai grija de el.  Asta inseamna in primul rand sa ai grija ca discurile tale sa fie curate, fara praf, fara murdarie lipita in interiorul canalelor discului. De asemenea mare grija la forta cu care bratul apasa discul. Daca aceasta este prea mare, forta de frecare va creste deteriorand atat acul cat si discul. Fenomen se repeta aproape identic  si cu praful si mizerie depusa in santuri. Creste forta de frecare si acul se deterioreaza. 
      Din pacate pentru noi ascultatorii de vinil timpul si auditiile indelungate uzeaza acul unui pick-up. Atingerea acului de discul de vinil inseamna frecare. Fara aceasta frecare acul nu ar putea sa urmareasca vibratiile imprimate pe disc. Cu trecerea timpului procesul acesta de frecare uzeaza acul. Din aceasta cauza la un moment dat acul trebuie inlocuit. 
      Cum stim cand trebuie sa inlocuim acul? Exista semne atat audibile cat si fizice care ne vor anunta ca acul ar trebui inlocuit. Pe partea audibila, inregistrarile  nu vor suna la fel de bine daca acul este vechi sau deteriorat. Vom auzi mai multe distorsiuni, paraituri, zgomot static si alte diferite tulburari care strica placerea auditiei. Practic, daca discurile nu suna asa cum sunteti obisnuit, inseamna ca a venit timpul sa verificati acul pick-up(ului).
      In ceea ce priveste partea fizica, exista cateva moduri de a observa daca acul este deteriorat. In primul rand  verificati daca este stramb. Chiar daca nu auziti distorsiuni ce denatureaza informatia muzicala, este posibil ca acul sa sara peste santuri in timp ce ascultati muzica. Daca se intampla asta fara un motiv tehnic, acul trebuie inlocuit.
       


      Ce fel de ac ar trebui sa cumpar daca doresc sa il schimb pe cel vechi? Daca doriti sa schimbati acul unui pick-up, de fapt este posibil sa va ganditi la actualizarea dozei ca ansamblu. Daca totusi doriti sa schimbati doar acul, doza trebuie sa permita acest lucru. Exista suficiente doze la care acul nu poate fi demontat si schimbat. Din acest motiv va trebui sa schimbari doza ca intreg.
      Te-ar mai putea interesa si urmatorul articol:
       

      La schimbarea acului aveti mare grija la datele tehnice ale dozei. Recomand sa verificati manualul produsului pe site-ul web al producatorului pentru a vedea ce recomanda. Daca doriti sa faceti upgrade la un ac diferit de ceea ce este recomandat, este important sa retineti ca acele de pick-up sunt diferite. Acele pot fi fie sferice (cunoscute si sub numele de conice), fie eliptice. Diferenta aceasta constructiva  poate avea un impact mare asupra calitatii sunetului. In general, un ac de forma eliptica este mai precis decat un ac sferic, deoarece are un contact mai bun cu santurile imprimate pe discul de vinil si prin urmare poate sa extraga mai multa informatie.
      In cazul in care cumparati un pick-up second hand, va sfatuiesc sa inlocuiti acul, pentru ca nu stiti cat de mult a fost folosit inainte. Un ac stricat poate sa va deterioreze discurile de vinil. Nu riscati, nu merita.
       
      Sper ca acest articol sa va fie de ajutor. 

    • De ceva vreme ascult aceste doua monitoare de studio in paralel. Din acest motiv am decis sa scriu putin despre experienta mea cu JBL 4406 si Spendor 15/1 Prof.
       Jbl este o companie arhicunoscuta in domeniul audio si mai ales in materie de constructie de incinte acustice, in special pe zona de studio. JBL a fost infintata de catre J.B Lansing si Ken Decker in 1927. La inceput au proiectat si produs exclusiv difuzoare audio. JBL nu numai ca se confunda cu traditia si istoria HiFi-ului mondial, dar este si una din firmele cu un success urias commercial. De exemplu boxa JBL L100 a fost cea mai bine vanduta boxa din istorie, in anii 1970 cele mai multe studiouri foloseau produse JBL, faimosul studio Capitol Records folosea monitorul de studio JBL 4320. Fara sa exista dubii, JBL este poate unul dintre cei mai mari constructori de boxe din lume, cu multa experienta in acest domeniu.

      Spendor este o companie fondata in Marea Britanie de catre Spencer si Dorothy Hughes –  ‘Spen’ si ‘Dor’.  Compania a fost fondata in anul 1960 si a debutat cu prima pereche de boxe Spendor BC1. Spencer a fost inginer de sunet la BBC, loc unde a acumulat o experienta solida in domeniul audio. Spendor BC1 a fost un mare succes, acesta fiind indragit de publicul larg cat si de catre studiourile profesionale. Spendor a incercat mereu, iar in multe cazuri a si reusit, sa ofere un sunet natural, transparent si muzical. Ei spun ca aceasta este directia, atat pentru zona audiofila, cat si pentru zona de studio. Una dintre cele mai mari realizari ale Spendor este fara indoiala realizarea monitorului LS3/5A dupa licenta BBC. Monitor care se aseamana destul de mult cu 15/1 Prof. Spendor a produs 22.000 de perechi de LS 3/5a aducand companiei britaice notorietate la nivel mondial.

      Fara indoiala avem de a face cu doua perechi de boxe cu multa istorie si traditie in sunet. Fiecare producator aducand inovatii tehnologice inedite in produsele lor.
      JBL 4406
      Specificatii
      Tip: 2 way, 2 driver loudspeaker system
      Raspuns in frecventa: 55Hz to 20kHz
      Putere suportata: 75W
      Frecventa srossover: 3000Hz
      Impedanta: 8Ω
      Sensitivitate: 87dB
      Difuzor bas: 1 x 165 mm cone
      Tweeter: 1 x 25 mm pure titanium dome
      Culoare: nuc
      Dimensiune: 390 x 238 x 216 mm
      Greutate: 7.7kg
      Year: 1987
       Spendor 15.1 Prof
      Tip: 2 way, 2 driver loudspeaker system
      Raspuns in frecventa: 70Hz to 20kHz
      Putere suportata: 80W
      Impedanta: 8Ω
      Difuzor bas: 1 x 160 mm cone
      Tweeter: 1 x 25 mm soft dome
       
      Sistemul de test: Scientelec Mach A50 (amplificator), Yamaha CDS-1000 (cd-player), JBL 4406 si Spendor 15/1 Prof (boxe)

      Hai sa vedem cum au sunat cele doua boxe. Am inceput testul cu piesa Temptation – Diana Krall. Nu am mai ascultat de ceva timp aceasta piesa si parca imi era dor de ea. Am inceput auditia pe JBL 4406. Scena este ampla si completa, se aude bine tot spectrul audio. Mi-au placut mereu aceste boxe pentru ca eu le consider a fi foarte naturale. Sunetele sunt reale, vii, le poti compara cu instrumentele live dintr-o sala de auditie. Efectul 3d al sunetului este foarte bine evidentiat, pur si simplu muzica nu este in boxe, este ca un tablou de muzica pe inaltime, latime si adancime. Boxele sunt dinamice si rapide, nu scapa nici un acord, dar in acelasi timp canta muzica cu viteza si implicare. Desi sunt foarte transparente, nu sunt tipatoare sau suparatoare.
      Cand am trecut pe Spendor lucrurile s-au schimbat putin sau putin mai mult. Nu pot sa zic ca este bine sau rau, sunt pur si simplu diferite. Prezentarea este mai relaxata, daca JBL te tine in priza si viteza, Spendor pur si simplu te relaxeaza, iar asta se simte cel mai bine in zona de voce. Scena este mai restransa, acordurile nu mai sunt atat de complete, insa vocea este fantastica. Se simt mai multe inflexiuni  in partea de voce, parca cumva vocea este mult mai bine prezentata, cumva izolata de celelalte instrumente, cu un fundal mai negru in jurul ei, pentru a o putea auzi foarte clar. Cred ca aceasta este filozofia BBC, vocea cat mai curata si bine evidentiata. Doar ele au fost gandite pentru monitorizare de voce in transmisiunile BBC. Sunetele inalte sunt mai catifelate, insa parca nu la fel de precise ca la JBL. Diferenta intre cele doua este clar in zona de performanta vs relaxare si placere de a asculta muzica. Pe Spendor intri intr-o stare in care ai asculta 2 zile fara sa inchizi sistemul, iar pe JBL esti tinut mai in priza si dinamica.
      Am continuat auditia folosind melodia  Scent of a Woman: Tango (Por una Cabeza) Itzhak Perlman. Am ales aceasta melodie pentru instrumentele ei si complexitate. Din punctul meu de vedere, referinta in materie de audio si evaluare a unui sistem audio sau a unei incinte, trebuie sa fie instrumentul rece cu timbrele si inflexiunile lui naturale. Asa iti dai seama daca sistemul canta corect timbral sau incearca sa te minta frumos.
      Jbl se descurca foarte bine, prezentarea este foarte curata si clara, nimic nu se incurca, lucrurile se desfasoara cu viteza si control. Scena este mare si adanca. Aceste boxe construite acum mai bine de 20 de ani, inca pot fi considerate o referinta. Nu degeaba JBL a fost si va ramane un nume in domeniu. Imi place mult cum se prezinta sunetele in zona de medie-tw, zona in care sunetele sunt foarte curate, fara a incerca sa fie prea moi sau prea muzicale, insa nici nu te deranjeaza. Timbral suna corect, natural, sunetele au mult in comun cu cele care se aud live la Ateneu.
      Spendor aduce din nou o tenta de muzicalitate si relaxare. Aici pe instrumente observ o catifelare mai mare a sunetului, clar boxele acestea sunt facute sa nu deranjeze. Imi place prezentarea, cu toate ca nu este la fel de dinamica si rapida ca pe JBL, insa are o savoare aparte, savoare care te face repede sa uiti de una si de alta si te pune efectiv sa te bucuri de muzica. In cele din urma cedezi si nu te mai gandesti la nimic, doar asculti muzica cu placere si drag.
      Te-ar mai putea interesa si urmatorul articol.
       
      Am incheiat auditia comparata  cu melodia Billie Jean - Michael Jackson. Am ales aceasta melodie pentru mai mult impact si presiune acustica. Probabil ca este zona de joaca a JBL pentru ca piesa ruleaza impecabil pe aceste boxe, rapid, adanc, cu putere, slam si impact. Americanii stiu ca faca boxe si exceleaza la capitolele mentionate mai sus. Chiar daca sunt de dimensiuni mici, boxele nu lasa aceasta impresie si acorda cu forta si putere si zona de joase, nu lasa nimic in spate sau pierdut pe drum. Difuzorul de bass lucreaza foarte putin, rapid si scurt, semn ca lucrurile sunt in mare control.
      Spendor este ceva mai mult depunctat pe aceasta piesa, unde nu este cazul de mult rafinament. Cu toate acestea, prestatia este una buna si pot spune corecta. Prezentarea este curata si corecta, insa nu la fel de dinamica si rapida ca pe JBL. De asemenea Spendor nu se simt chiar bine daca le impingi la volume foarte mari, sunt boxe rafinate, nu pentru presiuni acustice mari. JBL nu dau semne insa de asa ceva, ai impresia ca poti impinge linistit curent in ele.
       Concluzie
       Ambele perechi de boxe sunt o referinta in domeniul audio, pot fi comparate cu multe boxe moderne cu rezultate remarcabile. Diferentele intre ele sunt destul de mari, depinde foarte mult de ce cauti atunci cand asculti muzica, sa te relaxezi si sa te afunzi in fotoliu sau sa fii in priza si sa mai si dansezi din cand in cand. Cam aceasta este diferenta intre cele doua perechi de boxe. Spendor ofera un aer linistit  cu o medie curata ce potenteaza vocile. Sunt extraordinare pe muzica vocal-jazz si instrumente reci. Foarte muzicale si placute la ascultat pe termen lung.
      Jbl sunt mai dinamice, mai rapide, creaza presiune acustica mai mare. Cred ca se poate da si o mica petrecere cu ele, cu senzatie de live. Fara indoiala, JBL este o boxa care canta orice gen de muzica si il canta bine. Pe ele poti oberva bine tot spectrul de frecventa, de la cele mai joase acorduri pana la cele mai ascutite acute, insa fara a te deranja.

    • Cablul de boxe Chord Clearway este unul din cablurile mele favorite inca de pe vremea cand lucram intr-un showroom. Cunosc acest cablu foarte bine pentru ca am avut ocazia sa il testez in nenumarate sisteme. Daca imi amintesc corect, cand lucram in showroom se intampla in multe situatii sa incercam diferite cabluri intr-un sistem situat in zona entry level si sa avem senzatia ca nimic nu se potriveste. Dupa ore de teste fara succes unul din noi spunea ca a venit momentul sa incercam ’aproape cablul universal’. Nu exista asa ceva in realitate, insa acest cablu reuseste sa ofere un echilibru in anumite sisteme greu de obtinut cu alte sarme. Introduceam cablul in sistem si dintr-o data sunetul parea sa se aseze. Posibil sa fi fost si putin placebo sau oboseala acumulata dupa ore si ore de teste. Cert este ca la final conexiunea dintre amplificator si boxe se facea folosind Chord Clearway. 
      Inainte de a incepe sa va spun ce s-a intamplat cu acest cablu in sistemul meu, am sa va introduc putin in istoria acestei firme britanice de cabluri. Compania Chord  este o afacere audio britanica 100%. Acestea proiecteaza, dezvolta si manufactureaza cabluri audio-video pentru entuziaști de mai bine de 30 de ani. Cablurile lor sunt fabricate manual de tehnicieni calificati in fabrica din Wiltshire, Anglia, oferind o performanta cu un raport calitate pret bun. Scopul declarat al celor de la The Chord Company este de a produce cabluri care sa pastreze semnalul audio/digital cat mai nealterat. Doar in acest mod putem fi siguri ca muzica ascultata acasa isi pastreaza forma originala si este redata exact cum a fost conceputa in studio de enginerul de sunet. Pentru a oferi cabluri cat mai bune cei de la Chord au o camera speciala de teste. Camera este gandita sa fie asemanatoare unei camere obisnuit in care oamenii traiesc. Legenda spune ca inginerii lor testeaza zilnic cablurile aflate in dezvoltare sau cablurile aflate pe piata in diferite sisteme audio stereo & home cinema. In fabrica la Chord nu am fost, asa ca nu pot decat sa-i cred pe cuvant.

       
      Clearway este un cablu ieftin comparativ cu alte cabluri la care preturile au ajuns usor exagerate. Este construit din conducatori de cupru OFC si este  izolat cu cu FEP – polietilena. Aceasta din urma este considerata a avea propietati dielectrice mult mai bune comparativ cu PVC-ul. Conform materialelor de prezentare ale seriei Clearway, alegerea izolatiei are un efect profund asupra performantei superioare a unui cablu de boxe, iar FEP contribuie la neutralitatea cablului. Cei de la Chord spun ca alte tipuri de izolatie vor produce adesea coloratii tonale nedorite. Conductorii sunt aranjati intr-o configuratie de perechi rasucite, apoi este aplicata o carcasa interna de PVC, care ce ajuta la minimizarea zgomotului mecanic si separa conducatorii intre ei, dar si de stratul de ecranare. 
      Am testat cablul Clearway in urmatorul sistem: NUC+Daphile, Yamaha CDS3000, Pass Labs Int 150, Focal Electra 1038BE, XLO Reference (cablu balansat), Clearway (cablu boxe).
      Muzica de test a fost urmatoarea: 
      Katie Melua – cu atentie la detaliile si microdetaliile vocii umana
      Massive Attack – am urmarit  basul si efectele generate electronic
      Dire Strait – pentru punch-ul & kick-ul tobei, atacul chitarilor si voce                                                                                                                                                              Recviem (Verdi) – am urmarit imaginea 3D, separarea timbrala a instrumentelor intr-o orchestra mare, prezentarea vocilor din cor.
      Katie Melua – in cautarea unei muze. Am pornit cd-ul si am inceput sa ascult. Katie Melua in carne si oase s-a materializat in camera mea. Vocea ei inregistrata cu pricepere de inginerul de studiou, pasiunea muzicii ce transcende experienta pamanteasca, totul si inca mai mult se gasesc pe aceasta inregistrare solara. O simteam acolo langa mine, plina de detalii, fina ca matasea unui chimonou japonez, melancolica si tandra, vocea aceea de care nu te saturi niciodata. Nu stiu daca cunoasteti vocea acestei artiste. Daca nu ati ascultat niciodata o inregistrare cu ea, va spun, a venit momentul sa o faceti. Timbrul vocal al Katiei este unul special. Este construit din note inalte perfect rotunjite si consoane sclipitoare ca sunetul unui clopotel. Inregistrarea evidentiaza delicatetea pronuntiei oferind ascultatorului note sibilante ce imbraca vocea artistei fara sa deranjeze auditia. Cablul Clearway introdus in sistemul meu a reusit cumva sa pastreze vocea curata si corecta, fara sa introduca asperitati deranjante, sau sa ascunda vocea undeva in spatele scenei. Scena sonora a ramas coerenta, cu instrumentele asezate tridimensional, oferindu-mi posibilitatea sa disting pozitia in spatiu a instrumentelor. Iubesc senzatia prezentei artistului la mine in camera si va pot spune ca aceasta senzatie nu a parasit camera in momentul in care Clearway a intrat in sistem. 
      Te-ar mai putea interesa si urmatorul articol:
      Massive Attack – sa fie bas, da’ sa fie bun. Basul a avut  kick, punch si suficient  control. La partea de control parca as fi dorist sa simt basul mai strans. La partea de bas profund, aflata sub 50 Hz, senzatia a fost una de sunet usor castrata. Basul sub 50 Hz nu se mai aude, se simte ca o vibratie, un punct de energie pompat catre ascultator. In cazul basului profund  corpul devine principalul receptor si inlocuieste urechea. Creierul traduce vibratia receptata de corp si o transforma intr-un fel de zumzet, de parca un roi de albine s-ar afla in corp. Cu Clearway senzatia aceasta a fost stearsa. In ciuda acestui aspect basul a avut o energie debordanta.  S-a intins in cei 45 metri patrati ai camerei cu vioiciunea unui Praslea pus pe sotii. Experienta muzicala a fost completa atat la mine cat si la vecini.
       


      Dire Straits - cortina s-a ridicat, artistii au intrat pe scena. Money For Nothing  si incepe dansul. Ritm de chitara, coarda ciupita rock’n’roll, degete miscate frenetic pe grif, pielea tobei lovita cu pofta de viata si chef de muzica.  Clearway pare construit pentru acest gen de muzica. Intregul sistem produce placere muzicala. Ascultam muzica si bateam ritmul cu mainile si picioarele. Sunetul pe ansamblu are energie si  dinamica. Imaginea stereo are realism, naturalete, nimic nu pare fortat. De aici si senzatia ca totul este acolo in fata mea si ca nu trebuie sa caut in memoria mea o poveste veche asemanatoare, ceva care sa ma minta frumos. Chitara are atack, suna metalic-distorsionat, se simte incandescenta  si gata sa ofere placere ascultatorului. Brother in Arms, piesa aceasta are tendinta sa invite ascultatorul la reflectie si o face perfect. Vocea lui Mark Knopfler  se insinuiaza in ureche asemeni soaptei unui djinn. Te astepti sa te sperie pentru ca djinnul acesta nu este unul oarecare, este reprezentantul zeului Rock’n Roll, cel care a speriat in anii ’50 generatii intregi de parinti. Nu se intampla nimic de genul acesta. Knopfler toarce ca o pisica uriasa chiar in fata mea. Termin intregul album Dire Straits cu un singur gand, personajul Clearway este indragostit de rock’n’roll.
      Recviem – pierderea unui prieten se poate transforma intr-o capodopera lirica. Corul canta apasat ”recviem”, instrumentele cu coarda isi fac simtita prezenta undeva in planul secund, urmeaza un moment de acalmie, apoi furtuna  se abate cu intreaga ei putere peste omenire. Momentul este marcat de revenirea corului care pare sa tranziteze sonic spatiul catre primul rand si revine cu mai multa putere acoperind instrumentele. Peretii camerei se transforma intr-o catedrala uriasa prin mijlocul careia se misca un cortegiu funerar. Intru in atmosfera acestui alai trist purtat de geniul lui Verdi. Ma asez in liniste la locul meu si astept cuminte sa se sfarseasca totul. Acesta este tabloul de inceput, momentul in care ascultatorul este invitat in universul Recviemului verdian. Daca doriti sa intelegeti mai mult din aceasta compozitie lirica va invit sa o ascultati. Eu am sa ma intorc la sunet si la cablul Clearway. Sunetul este neutru in ansamblul lui, nu simt ca a aparut o coloratie undeva. Imaginea tridimensionala este destul de coerenta si focusata. Exista mici scapari in plasarea in spatiu. Corul se ingramadeste catre partea frontala a scenei, iar asta creaza uneori senzatia unei scene lipsite de adancime. Din aceasta cauza in momentele in care corul canta la unison cu cantaretii solo, vocea acestora din urma pare se auda din mijlocul corului. Scena sonora este bogata si ofertanta dinamic. Realismul pasajelor dinamice faca ca ascultatorul sa simta dramatismul acestei compozitii pe deplin. Viteza insa nu este punctul forte al sistemului cu acest cablu. Exista suficiente momente in care muzica pare cantata cu o viteza inferioara si asta afecteaza timing-ul si tranzientii. Muzical nu am ce sa reprosez acestui cablu, sunetul are ritm, este placut la ascultare, lipsit de sibilante si reuseste sa ofere o buna parte din grandoarea unui asemenea moment ascultatorului.

       
      In incheierea articolului am sa va spun ca opinia mea despre acest cablu a ramas neschimbata. Clearway este un cablu aproape neutru. Din acest motiv poate fi considerat un cablu bun la toate. Fara sa fie un cablu de top, nici nu are cum, un metru liniar de Claerway costa cat un pachet de tigari cumparat de pe strazile Londrei, reuseste sa ofere un sunet direct si muzical. 
      Pro:
      Pretul
      Neutralitatea
      Mare iubitor de muzica rock & blues & pop
      Contra:
      Pentru pretul la care se vinde acest cablu nu ar trebui sa am obiectii
      Limitat pe inregistrari muzicale ample

    • Acest articol este un experiment inedit. Nu știu să fi fost incercat până acum, motiv pentru care sunt curios ce reacții va stârni. Subiectul este unul ce pare să stârnească un oarecare interes pe grupurile audiofile de pe Facebook. Din acest motiv am hotărât ca acest articol să fie scris de doi oameni diferiți, cu sisteme diferite și cu opinii diferite despre sunet.
       
      Opinia lui Andi
      Nu sunt un mare fan al produselor chinezești. Chiar deunăzi am văzut pe toate știrile cum Bucureștiul e invadat de oale chinezești care imită aproape la perfecțiune oalele tradiționale din ceramică românești, însă conțin cantități exagerate de plumb, fiind toxice pe termen lung. Hai să nu ne mai ascundem după deget, știm toți: chinezii sunt copiatori prin excelență, la calitate mai proastă. Dar să nu generalizăm, totuși: cel puțin în audio, se pare că există unii producători chinezi care parcă vor să spele din imaginea creată de ceilalți (așa cum facem chiar noi de multe ori, încercând din răsputeri, cu fiecare ocazie, să ne spălăm imaginea creată în occident de diverse „naționalități conlocuitoare”…), producând aparate  remarcabile din punct de vedere al raportului preț-calitate oferit.
      Destul de recent am testat în revista noastră un DAC superb, Aune S6 (https://www.hifitech.ro/revista/audio-hi-fi/aune-s6-r40/), chiar și acum, amintindu-mi de el, sunt impresionat de calitatea audio pe care o oferă în prețul lui. Și acest lucru se datorează, fără putință de tăgadă, chinezilor. O firmă occidentală ar fi oferit așa ceva undeva la triplu preț.
      DAC-ul pe care l-am primit acum spre test, deși produs relativ recent, este deja celebru: DAC-ul chinezesc Topping D70.  Spun celebru, deoarece el creează în acest moment destul de multă agitație și admirație pe diverse forumuri, adică între utilizatorii reali și nu în ceva review-uri dubioase.  Admirație mai ales prin măsurători. Dar pe mine, personal, măsurătorile mă cam lasă rece, eu trebuie să ascult ceva, să aud dacă îmi place cum sună sau nu, nu să mă uit pe măsurători. Ce să aflu de acolo? Vai, că măsoară superb. So what? Mă interesează cum sună. Am avut la mine în sistem DAC-uri cu măsurători admirabile, dar care sunau horror, cel puțin pentru mine.
      Topping-ul D70 vine foarte bine ambalat, la un nivel aproape profesional (îmi amintește de NuPrime DAC9 la acest capitol) și nu doar atât: ci și arată foarte bine și e admirabil construit. Când l-am luat în mâini am fost ferm convins că are undeva pe la 5 kg și am fost destul de surprins să aflu că are chiar sub 2 kg. Atât de bine e închegat.
      Topping D70 folosește componente aproximativ de la aceeași producători ca Aune pe care l-am admirat atât: convertoare Asahi Kasei, însă 4497 în loc de 4495 și tot o interfață XMOS.

      Am comparat Toppingul atât cu Metrum Acoustics Octave Nos, cât și cu Philips DFR9000 (folosit strict ca DAC, fără boxe conectate la el).
      Ce mi-a plăcut la D70 încă de la început e că nu are nici urmă de stridență în sunet. Dimpotrivă, are o neutralitate greu de găsit în gama lui de preț și o naturalețe care te dezarmează dacă te gândești la același segment financiar.
      În cele câteva zile în care a stat la mine, am testat D70 cu muzica pe care o ascult eu de obicei: în mare parte cu metal extrem de extrem, cu Queen, Pink Floyd, Roger Waters, Mahler, Wagner etc. Cu metalul extrem, Toppingul a prezentat într-o anumită măsură o caracteristică specifică DAC-urilor de calitate superioară: a clarificat lucrurile, a „săpat” în amalgamul de sunete, de multe ori premeditat, și a încercat pe cât posibil să ți le prezinte în forma în care se manifestau în studio. Nu mai rețin exact la care dintre DAC-urile recenzate de mine am observat această caracteristică, de „așezare” în poziție a instrumentiștilor. Dar D70 o are.
      Cu Dark Side of the Moon în varianta Blu-Ray, Topping-ul însă a demonstrat că cea mai bună caracteristică a lui, cea de naturalețe, poate fi și un dezavantaj: atunci când e forțată. Pe „Time”, D70 parcă a încercat să fie prea politicos, prea audiofil, prea „natural” și a pierdut ceva din vâna necesară acestei piese, din impactul interpretării. A recuperat însă pe „The great gig…”, unde acea naturalețe râvnită în mod evident de D70 s-a mulat perfect pe vocea lui Clare Torry. Aici m-am gândit că D70 e genul de amplificator intim cu care poți crea o atmosferă specială în anumite momente. Comparat cu DAC-ul Metrum, acesta din urmă are în mod evident un soundstage mai amplu, mai învăluitor, dar este posibil ca în anumite momente să te simți mai apropiat de Topping; de exemplu, cred că o capodoperă precum Kind of Blue ar fi trăită probabil mai suav cu Topping decât cu Metrum.
      Cu Queen, însă, lucrurile se pot schimba și o piesă precum capodopera Innuendo îți poate fi prezentată cu un impact mult mai mare de către Philips DFR9000 cu cipurile sale CS4391, însă construit pentru orchestre ample, decât de Topping, cu atmosfera lui mai intimă. De exemplu, atunci când intră magnificul Steve Howe cu chitara lui spaniolă (Freddie i-a spus de la început ce anume vrea să audă, Howe s-a chinuit ore în șir să obțină ceea ce dorea Freddie Mercury, ajungând să se gândească chiar că nu e bun de nimic, până să îi dea ultra-perfecționistul Freddie „OK”-ul), deci: trecerea bruscă la chitara spaniolă e prezentată cam prea intim de Topping, comparativ cu Philips-ul DFR9000. Intim, dar fermecător, însă totuși, personal, cred că ideea din spatele acestei piese era alta. Îi lipsește un anumit impact cu Topping, o anumită doză de „shock value” pe care eu cred că și-a dorit-o Freddie la acea trecere la pasajul intepretat de Steve Howe.
      Pe de altă parte, la o piesă precum „Don’t try so hard” parcă aș prefera din nou Topping-ul. Este o piesă extrem de personală pentru Freddie și dacă ai studiat cât de cât viața acestui geniu absolut al umanității este imposibil să nu te lași impresionat de această melodie. Și, zic eu, să nu preferi redarea oferită de Topping celei oferite de Metrum Acoustics sau de Philipsul DFR9000. Totul devine mai intim, mai cald (nu în sensul de sunet „warm”, atenție), mai personal.
      Acum deja cred că v-ați lămurit, Topping D70 nu este un DAC pentru simfoniile lui Beeethoven sau Mahler, însă sunt convins că l-ați putea prefera unor convertoare mult mai scumpe atunci când redați un Triplu Concert al aceluiași Beethoven.
      Ca de fiecare dată, vă atrag atenția că aceasta este părerea mea subiectivă, în sistemul meu alcătuit cât se poate de subiectiv. Dacă sunteți atrași de diverse păreri ale unor utilizatori sau de măsurătorile extraordinare ale acestui DAC, atunci: go for it. De un lucru sunt sigur: raportul preț-calitate oferit de acest DAC este chiar deosebit și mai mult ca sigur nu veți considera că ați pierdut banii.
      Din partea mea, recomandare maximă pentru raportul calitate-preț oferit.

       
      Opinia lui Dinică
      Sar peste prezentarea fizică a produsului pentru că a fost facută de Andi. Eu am ascultat Topping D70 într-un sistem format din următoarele componente: NUC+Daphile, Topping D70, Pass Labs Int 150, Focal Electra 1038BE, XLO Reference (cablu balansat), Vicol Audio (cablu boxe).
      Am început testul cu Recviemul lui Verdi. Prima impresie a fost o surpriză placută. Muzica curge coerent din boxe. Am ascultat mai bine de jumătate de oră recviemul fără să mă gandesc serios la sunet. Nimic nu a părut să îmi distragă atenția de la audiție. Senzația aceasta este un plus pentru mine și am să explic de ce. Experiența mea de aproape 20 de ani in domeniu îmi spune că după un timp creierul se obișnuieste cu sunetul și tinde să îl manipuleze. Informații ample despre acest subiect găsiți în tratatele de psihoacustică. Din acest motiv eu sunt foarte atent la primele minute, pentru că nu vreau să las creierul să se joace cu mine.
      După această primă parte a audiției am început să fiu atent la detalii. În fața mea aveam o orchestră, un cor și patru cântăreți solo. Spațiul dintre ei l-am găsit destul de realist, puteam să identific ușor pozițiile tuturor pe scenă. Ce lipsea acestei prezentări de ansamblu era senzația de adancime și de extindere a scenei dincolo de zidurile camerei. Să nu mă ințelegeți gresit, scena sonoră are dimensiune, doar ca aș fi preferat să se întindă mai mult. Am continuat concentrâdu-mă pe voci. Am remarcat imediat o oarecare politețe tonală. Vocea sopranei avea vigoare și dinamică, insă se oprea undeva la ultima octava de parcă ar fi rămas fără aer în plămâni. Intervențiile corului sunt tratate cam în acelasi fel. Primești o mulțime de informații, muzica se revarsă peste tine, simți acumularea energiei și tensiunii muzicale, valul de sunet te izbește, dar pare ca lipseste ultimul detaliu al acestui tablou. Din cauza acestui mic amănunt  sunetul pare să nu atingă intregul potențial si să fie mai puțin imersiv. Dincolo de aceste observații sunetul este convingător, detaliat și muzical.
       Am încheiat audiția recviemului și am trecut la rock. Urmatorul album a fost Amused To Death – Roger Waters. Pe această înregistrare a fost clar pentru mine ca acest DAC este gândit / tunat să aibă un sunet voit analogic. Chinezii au construit un DAC care pe lânga măsuratori excelente oferă și un sunet de bandă magnetică, de casetă audio. Am să explic de unde această senzație. Dacă ați avut ocazia să comparați sunetul oferit de un casetofon versus un cd-player, probabil ați remarcat  cum sunetul casetofonului pare mai usor de ascultat. Același lucru se intâmplă și când ascultăm muzică în format mp3 sau comprimată dinamic. Informația importantă pentru creier este ingrămădită dinamic oferind senzația unui sunet complet la un volum al audiției mic, sau se foloseste un algoritm psihoacustic care evidențiaza frecvențele aflate în zona vocii umane. De ce această zona? Urechea noastra este foarte sensibilă aici, pentru că in această zonă a spectrului audio comunicăm între noi. Topping D70 nu comprimă sunetul, insă are tendința să minimalizeze anumite frecvențe. Din acest motiv este posibil ca o chitară sau o tobă să nu sune suficient de incisiv. De exemplu, sunetul adaugat unei chitări din pedala de distors trebuie să fie sfredelitor, asemeni zgomotului unui burghiu electric ce se înfinge în ureche, cu Topping D70 sunetul nu are aceasta agresivitate. Sună convingător, oferă energie și dinamică, dar ratează în unele momente partea aceea numită realism muzical. Pe ansamblu audiția albumului lui Roger Waters a fost plăcuta. Vocea lui Roger a fost bine evidențiata cu toate detaliile inregistrării, fetele din backing vocals au completat scena sonoră fără să deranjeze vocea centrala și fără să se amestece cu instrumentele. Sunetul a avut focus, instrumentele au fost separate, spațiul tridimensional destul de realist. Pe acest album sunt folosite o mulțime de efecte  audio menite să ofere ascultătorului senzația unui sunet circular. La partea aceasta Topping D70  a avut o oarecare slăbiciune. Sunetul s-a desfășurat  împrejurul boxelor destul de limitat.
      Te-ar mai putea interesa si urmatorul articol.
       Închei partea mea de articol cu câteva concluzii. Pe ansamblu Topping D70  a fost o surpiză plăcută. Mă așteptam să sune ca o placă de sunet infiptă intr-un calculator. Nu a fost deloc așa. Sunetul lui te acaparează cu ușurință și oferă o felie consistentă din ceea ce ar trebui să fie sunetul unei surse digitale bune. Aceasta este principala lui calitatea. Cu un preț de 500 euro poate fi o alegere atractivă pentru cei aflați la început de drum în audiofilie sau pentru cei care caută produse cu un raport  preț-performanță bun. 
       

    • In decursul ultimelor patru decenii, Produsul Intern Brut al Chinei s-a multiplicat de 37 de ori, de la 305 miliarde dolari in 1980 la 12.725 miliarde dolari in 2017. În aceasta perioada, tara a inregistrat un ritm mediu de crestere al PIB de peste 10% pe an. Dinamismul economiei chineze a atras de asemenea din ce in ce mai multi investitori. Daca  in 1980 investitiile provenite din strainatate erau practic inexistente, in 2017 aceste s-au ridicat la 168 de miliarde de dolari. In paralel cu aceasta deschidere, China a inceput si ea sa investeasca in strainatate, astfel ca in 2016 a cheltuit in afara frontierelor aproximativ 216 miliarde dolari. (Sursa: stiripesurse.ro)
      Asa  arata economia Chinei in present. Dupa cum va imaginati aceasta crestere extraordinara se regaseste  si in dezvoltarea pietei de HiFi. Expansiunea marcilor HiFi chineze este usor de identificat. Sunt prezente in aproape toate revistele dedicate, dealerii se inmultesc, social media este plina cu fotografii ale unor sisteme audio-video in care se vad aparate 100% chinezesti. Dincolo de prejudecatile unora dintre noi, firmele chineze de HiFi reusesc sa iasa la suprafata cu produse de calitate la preturi scazute.

      In articolul de astazi am sa va prezint unui amplificator in clasa A, Xindak PA-M (II). Amplificatorul  este  dezvoltat si manufacturat in China de Chengdu XINDAK Electronics. 
      Chengdu XINDAK Electronics Co, Ltd. a aparut pe piata in 1988 si a devenit aproape imediat  principala companie HI-Fi de pe piata asiatica, a carei portofoliu abunda de produse de inalta fidelitate la un pret echilibrat. Pe langa productia sub brand-ul propriu XINDAK, Chengdu XINDAK Electronics reuneste pe aceeasi linie de productie si brandurile Audreal si Soundright.  Cu o reputatie buna in industria audio HiFi, Chengdu XINDAK Electronics  ofera cunoscatorilor produse  HiFi de calitate ca amplificatoare, CD playere, difuzoare, cabluri hi-fi si accesorii, precum si produse OEM si ODM pentru diferite alte marci audio din lumea intreaga.
      Xindak PA-M(II) este o versiune  imbunatatita a amplificatorului integrat PA-M. Este un amplificator in clasa A pura, cu o schema interna dual mono si o putere de iesire de 20 de W. Are acelasi circuit de amplificare cu al predecesorului sau, insa foloseste un etaj de preamplificare mult imbunatatit. Xindak PA-M(II)  are intrari balansate si nebalansate, asa ca puteti lega orice fel de sursa digitala la el. Totodata, prin conexiunea USB, PA-M(II) poate fi folosit si ca DAC.  La exterior trebuie sa va marturisesc ca arata extraordinar. Carcasa este taiata din aluminiu gros si este vopsita in negru. Pe lateral se intind cele doua radiatoare masive necesare pastrarii unei temperature optime de functionare. In fata, in zona centrala, avem 4 butoane rotunde si discrete cu care putem selecta sursele, volumul si display-ul. In lateralele partii frontale exista doua superbe vu-metre in nuanta albastra. In partea din spate avem conexiunile analogice balansate (XLR) si nebalansate, o intrare USB pentru DAC, conexiunile dedicate boxelor, intrarea pentru cablul de curent  si butonul ON/OFF.

      Specificatii tehnice:
      S/N Ratio ≥90dB
      Numar de canale - 2
      Sensibilitate de intrare - 330mV
      raspuns in frecventa - 10Hz-100KHz (±1.5dB)
      Intrari - 2*RCA, 1*XLR, 1*USB
      Putere nominala - 20W(8Ω, Class A)
      Greutate - 22Kg
      Dimensiune (W*H*D)  - 430mm*118mm*445mm
       

       
      Am testat acest amplificator in urmatorul sistem:
      NUC + Daphile + Intona (transport digital) + Yamaha CDS3000 (DAC) – sursa digitala
      Xindak PA-M(II) - amplificator
      Focal Electra 1038BE – boxe 
      XLO Reference (cablu analogic balansat), Vicol Audio (cablu boxe)
      Muzica de test: Verdi – Messa da Requiem, fisier hi-res 24/88.2, Chicago Symphony Orchestra & chorus, Olga Borodina, Barbara Frittoli, Ricardo Muti; 
      Roger Waters – Amused To Death, fisier hi-res 24/192; Massive Attack – Protection, varianta CD.

      Roger Waters – Amused To Death 
      Acest  album este masterizat folosind tehnolgia Q Sound. Cu ajutorul acestei tehnologii se poate crea senzatia unui sunet tridimensional circular. Barierele acusticii traditionale sunt depasite. Sunetul stereo este manipulat psihoacustic pentru a oferi ascultatorului o senzatie de imersiune autentica.  Inca de la primele acorduri am remarcat dulceata sonica caracteristica amplificatoatelor in clasa A. Media este impinsa usor in fata, iar sunetul pare ca se rotunjeste la capetele spectrului sonor. Ascultand muzica cu Xindak PA-M(II) in sistem m-am reintors la sunetul vechiului meu Pass Labs Int 30A. Vocea iese imediat in evidenta de parca zona aceea ar fi luminata cu un proiector. Intr-o descriere plastica as compara genul acesta de sunet cu scena unui teatru liric. Mare parte din suprafata este luminata discret, dar undeva in mjloc exista o pata de lumina proiectata direct pe artistul principal. Pe langa aceasta dulceata sonica am remarcat si dinamica specifica acestei clase. Amplificatorul impinge curent in boxe asemeni unui taur puternic. Boxele se hranesc cu acest curent si ofera un sunet complet.  Scena sonora are greutate si tangibilitate. Instrumentele sunt plasate tridimensional in spatiul camerei, iar vocea lui Roger Waters este coplesitor de realista. Toba se simte incredibil. Sunetul misca aerul pana in pozitia de ascultare. Simt totul, kick & punch, energie dinamica in cea mai pura forma. Intregul sistem canta de parca in camera s-ar afla Roger Waters si trupa lui de acompaniament, cu mentiunea ca exista un accent evident pe voce. Din acest motiv sunt situatii in care imaginea 3D pare lipsita de focus in ciuda unei bune dimensionari a scenei sonore.

      Verdi – Messa da Requiem 
      Cred ca sunteti satui de obsesiile mele muzicale, insa cu toata parerea de rau nu am de gand sa renunt prea usor la aceasta compozitie grandioasa. Inca nu am gasit o inregistrare care sa poata inlocui cu succes Recviemul verdian. Motivele va sunt bine cunoscute. Fiind o compozitie corala ampla, scrisa pentru a fi interpretata de 4 cantareti solo, un cor dublu si orchestra, este foarte greu de redat de un sistem audio stereo. Cantitatea de informatii este uriasa, iar dinamica inregistrarii este asemanatoare unui eveniment real. In opinia mea cu acest gen de inregistrare este cel mai usor sa identifici slabiciunile unui sistem audio stereo. 
      Inca de la debutul Recviemului senzatia de ‘dulceata clasa A’  isi face simtita prezenta. Sunetul instrumentelor cu coarde este cald si matasos. Urechea este purtata fara graba in interiorul muzicii, de parca ar fi o barca ce se misca alene pintre meandrele unui fluviu. Corul isi face simtita prezenta in camera depasind granitele peretilor. Vocile sunt proeminente, viguroase,  asezate vertical in fata mea. Orchestra completeaza intregul tablou cu tonuri extreme intr-o alternanta dinamica greu de urmarit.  Interventiile grave ale cantaretilor solo ofera  solemnitate si sacralitate muzicii. Ascultatorul incepe sa simta dincolo de vointa lui durerea  pierderii unei persoane dragi, aceasta fiind tema recviemului. Ce pot sa va spun, Xindak PA-M(II) stie sa construiasca atmosfera necesara unei asemenea auditii. Sunetul lui este emotionant si melancolic. Te absoarbe particula cu particula si te transforma  intr-un zombi meloman.
      Massive Attack - Protection
      Am ales acest album pentru a testa acest amplificator in conditiile unui bas profund generat electronic. Genul acesta de bas este aproape imposibil de obtinut cu un instrument muzical. Voiam sa aud cum acest amplificator de 20 wati in clasa A se descurca in conditiile in care este solicitat la maxim de boxele Focal Electra 1038 BE. Boxele acestea au trei difuzoare de 7 inch dedicate basului. Ca sa poata reproduce un bas profund real, apropiat de 20 Hz, este nevoie de mult curent. Cum resursele acestui amplificator sunt limitate, muream de curiozitate sa vad cum se comporta ‘chinezul’. La volum mediu sunetul a fost decent. Basul este usor unflat de parca ar avea o cocoasa. Sunetul in ansamblu este placut, rotund si coerent. Mi-as fi dorit sa fie putin mai dinamic si cu mai mult kick. La melodia “Protection” vocea cantaretei Tracey Thorn este clara si placuta. Amplificatorul reuseste sa tina in frau basul si sa ofere suficient juice vocii. La cresterea puterii debitate in boxe amplificatorul a inceput sa isi arate limitele. Basul a inceput sa se amestece, sa piarda din atac, sa acopere restul spectrului sonor si sa ramana fara focus. Vocea a parut ca s-a speriat si a disparut ascunsa undeva in spatele basului generat electronic. 
      Te-ar mai putea interesa si urmatorul articol:
       
      Dupa o saptama de auditii cu acest amplificator va pot spune ca am ramas cu o impresie pozitiva. Este genul de amparat  care reuseste sa te provoace la ascultat muzica. Schimbi cd-uri, fisiere audio, viniluri si te bucuri de sunet. Nu este cel mai transparent amplificator ascultat in sistemul meu, insa cu siguranta este unul din cele mai muzicale. 
      Pro: 
      capacitate acestui amplificator de a crea atmosfera; te indeamna la ascultat muzica indiferent de gen.
      pretul si clasa A
      calitatea impecabila a constructiei atat la interior cat si la exterior
      Contra:
      puterea limitata 
      o usoara tendinta in a evidentia midbasul


    • Am sa incerc sa va retin atentia cu un mic dispozitiv care mie mi se pare foarte interesant, un streamer micut care in afara de "meseria de baza" mai stie cite ceva, la fel ca zugravii nostrii care la o adica mai monteaza si o baterie la baie sau repara instalatia electrica. . 
       Probabil vazind poza unii or sa fie sceptici considerind ca e doar o jucarie care nu se compara cu cele din gama de doua, trei mii de euro, iar altii se vor gindii ca se poate asculta foarte bine direct de pe laptop si investitia nu se justifica. In opinia mea nu e chiar asa.
       Stream Box S2 Ultra este produs de austriecii de la Pro-Ject, firma cunoscuta mai mult pentru pick-up-urile lor, dar care iata ca reusesc sa ofere produse interesante si in gama digital audio si chiar daca S2 Ultra poate ca nu este la acelasi nivel cu streamere care costa de citeva ori mai mult in nici un caz nu este o jucarie deoarece sunetul pe care il ofera este clar mai bun decit in cazul in care conectam PC-ul sau MAC-ul la DAC. Pina la urma acest produs este un bun punct de plecare in orice sistem audio si in parteneriat cu un DAC de calitate sigur nu va dezamagi.
      Am sa incep cu citeva rinduri despre cei care l-au produs. Pro-Ject este o companie relativ tinara , infiintata de catre Heinz Lichtenegger in anul 1991, tocmai intr-o perioada in care CD-ul audio era pe val, formatul mp3 era cel mai interesant fenomen iar cei mai multi cintau prohodul vinyl-ului. Dar tocmai atunci Herr Lichtenegger avea alte idei, dorind sa ofere cele mai bune pick-upuri la cel mai bun pret posibil pentru ca nu credea deloc in moartea vinylului. Acum, dupa 28 de ani a demonstrat ca avea perfecta dreptate iar compania fondata de domnia sa este o poveste de succes. Astazi Pro-Ject Audio Systems este o multinationala care produce in Cehia si Slovacia nu numai pick-up-uri dar si electronice, preamplificatoare de doza (evident) amplificatoare integrate, pre sau power, DAC-uri, transport CD, surse de alimentare, pina si casti si boxe, pe care le vind in peste 80 de tari. Produsele lor se adreseaza tuturor pasionatilor de toate categoriile, cu bugete mai mici sau mai mari, oricum ar fi insa raportul pret calitate este unul foarte bun reusind sa multumeasca pe toata lumea. Un punct comun este marimea lor redusa, Heinz Lichtenegger afirmind ca tehnologia a facut suficiente progrese pentru a se putea realiza electronice mici dar fara a compromite performantele si calitatea. 
       Designerul acestui dispozitiv este inginerul John Westlake, un nume binecunoscut pasionatilor, un specialist cu un CV absolut impresionant ale carui produse au primit nenumarate distinctii de-a lungul anilor. In cei 30 de ani de cariera a colaborat cu firme de prestigiu cum ar fi Cambridge Audio (DAC Magic si altele), Quad, Peachtree (Nova, IDecco), Audiolab (gama 8200, MDAC) iar in ultimii ani cu cei de la Pro-Ject pe gama de produse digitale intre care evident si StreamBox S2 Ultra, produs recompensat cu EISA  Best Product 2018 - 2019 la categoria Streamer, si extrem de bine apreciat de catre presa si bloggeri de specialitate.
      Din capul locului trebuie sa spun ca NU este un DAC, este doar un streamer la care se pot conecta DOAR DAC-urile cu intrare USB. Pe panoul frontal se gaseste butonul Power si un al doilea marcat USB/PC, trei leduri minuscule si un port USB destinat conectarii dispozitivelor de stocare. Pe panoul din spate avem mufa de antena WIFI/Bluetooth, mufa de retea, o mufa HDMI la care putem conecta un monitor, eventual unul touch daca se doreste sa se controleze in acest mod dispozitivul, doua mufe USB intre care una este dedicata conectarii la DAC iar cealalta pentru HDD-uri externe, stick-uri sau pentru a alimenta  DAC Box S2+ sau Pre Box S2 Digital de exemplu, mufa de alimentare precum si o mufa micro USB marcata Bypass si un mic orificiu marcat Boot. Despre ultimele doua si butonul USB/PC am sa explic mai tirziu. Produsul este oferit in variantele negru si argintiu.
       

       
      Trecind la partea de hardware, streamerul este construit pe platforma Raspberry Pi 3 dar nu cea binecunoscuta ci in varianta CM3, destinata aplicatiilor industriale dotata cu 16GB memorie interna.  Modulul CM3 se conecteaza la placa de baza cu un conector paralel, in mod asemanator cu memoriile de laptop. Pe placa de baza vedem  regulatoarele de tensiune ce permit alimentarea separata a diferitelor etaje, adaptorul wireless, conectorul ethernet care este bine ecranat si separat galvanic si doua circuite distincte pentru cele doua porturi USB din spate si foarte important, un clock separat.

      Se vede foarte clar ca este o constructie foarte ingrijita si proiectata special pentru audio spre deosebire de multe solutii mult mai scumpe oferite de catre diferite firme care de fapt nu sint altceva decit PC-uri obisnuite asamblate cu componente banale in carcase care sa ia ochii, eventual mai bine racite si alimentate.
       
      Sistemul de operare este Volumio, fiind customizat pentru Pro-Ject chiar de catre dezvoltatorul acestuia, Michelangelo Guarise. Nu o sa insist prea mult aici pe Volumio deoarece intentionez sa o fac intr-un articol separat. Streamer-ul poate face resampling sau bypass la DAC la cam toate formatele audio pina la PCM 32bit/352.8kHz si DSD256 fisierele putind fi accesate de pe NAS, PC sau MAC prin retea, dispozitivele mobile prin Bluetooth, protocoalele suportate fiind  DLNA , Shairport (Apple Airplay) si RAAT (Roon endpoint). DSD-urile pot fi convertite la PCM sau redate direct daca DAC-ul o permite. Continutul platformelor Tidal sau Spotify poate fi accesat dupa autentificare in setari - My Music,din pacate nu am putut testa Tidal pentru ca nu am cont dar Spotify functioneaza destul de bine. De asemenea pot fi ascultate posturile de radio online. 
       Setup-ul se face foarte simplu, se conecteaza toate mufele apoi cu un soft gen Advanced IP Scanner se afla IP-ul aparatului care apoi se introduce bara de adrese din orice browser. Are un mic first config wizard, apoi softul incepe sa scaneze folderele cu muzica si in scurt timp putem da drumul la auditie. Controlul se poate face din browser dar exista aplicatii gratuite pentru iOS (evident versiunea 10 sau mai sus pentru ca Apple doreste ca utilizatorii sa fie motivati sa-si cumpere dispozitive mai noi) si Android care functioneaza foarte bine. Spuneam la inceput ca acest streamer stie mai multe si am sa explic in continuare. Primul lucru este functia pe care producatorul a numit-o "USB Detox". In acest mod aparatul "curata" semnalul care vine de la PC la DAC, pentru asta se conecteaz PC-ul printr-un cablu de telefon obisnuit la mufa Bypass si se apasa butonul USB/PC sau se activeaza functia din interfata. Pentru a reveni este suficient sa se comute in oricare din celelalte moduri. Al doilea este si mai interesant pentru cei mai priceputi la IT, ei bine producatorul ofera posibilitatea de a instala pe dispozitiv alte sisteme de operare compatibile cu Raspberry Pi cum ar fi Kodi, MoOde etc. Pentru asta trebuie conectat un monitor, tastatura si mouse, trebuie pregatit un stick cu noul sistem de operare si se apasa timp de 5s butonul Boot dupa care pe ecran apar optiunile  de bootare. Desigur ca in caz de probleme producatorul nu isi asuma nici o raspundere. Posibil sa se poata face un back-up la sistemul instalat dar nu am studiat problema. Update-urile oficiale se fac din interfata grafica iar producatorul promite sa le faca regulat. Aparatul, lansat cu un an in urma a fost actualizat de mine cu ultima versiune disponibila, 1.032 din mai 2019. Exista si alte setari  de unde se pot modifica optiunile de playback, configuratia retelei, etc. In general totul merge bine, am intilnit citeva mici buguri, de exemplu streaming-ul de pe Spotify unde playlist-urile salvate pe PC sau telefon nu se regasesc, iar functia de browsing nu merge, solutia fiind sa se caute dupa nume, unele posturi de radio de pe web nu pot fi ascultate si de asemenea nu am putut reda unele fisiere prin DLNA, e de precizat insa ca pentru obtinerea celor mai bune rezultate producatorul recomanda folosirea conexiunii prin cablu. Oricum am inteles ca va urma curind un nou update care poate va rezolva aceste mici probleme.
      Sistemul pe care l-am ascultat este format din Naim DAC V1 folosit ca si preamplificator, amplificator Audiolab 8300A folosit doar partea de power, boxe Opera Callas. Fisierele se aflau pe un NAS QNAP, un SSD extern, PC i5 (pentru a testa Detox) dar si Spotify, telefon Android si iPad pentru a verifica functionalitatea. Aici ar fi de mentionat ca spatiul liber lasat de sistemul de operare, 12GB  mai exact, este disponibil pentru stocare. In sistemul mentionat Stream Box S2 Ultra a inlocuit un NUC Intel pe care era instalat Daphile. Am ascultat cam toate genurile si am folosit si inregistrari foarte bune dar si unele mai slabe pentru ca fiecare din noi cu siguranta ca are si asa ceva. Cel mai repede am remarcat ca sunetul era mai curat iar adincimea scenei a crescut. Pe masura ce ascultam am observat ca si reproducerea detaliilor si a mid bassului au avut de cistigat. 
       
      Ascultind Feeling Of Jazz, prima piesa de pe albumul The Magic Hour al Wynton Marsalis Quartet aveam senzatia extraordinara ca sint prezent intr-un club la citiva metri de artisti. Pozitia instrumentelor era foarte bine definita iar solista - Dianne Reeves - parea ca se afla undeva in fata instrumentistilor dar si a boxelor, scena continuind si in spatele lor. Vocea ei superba cit si instrumentele erau foarte bine reproduse transformind piesa intr-o mica bijuterie pentru suflet, cea ce m-a facut sa o pun de citeva ori in vre-o doua ore, lucru pe care nu obisnuiesc sa-l fac decit foarte rar.
      Serghei Rahmaninov - Rapsodia pe o tema de Paganini interpretata de Daniil Trifonov alaturi de Orchestra din Philadelphia ofera o mare bucurie micului meloman din mine de cite ori o ascult. Si de data asta a fost la fel, magia lui Trifonov transportindu-ma intr-o lume fantastica unde nu exista decit bucurie si culoare. Scena mi s-a parut mai degraba adinca decit larga, pianul se auzea mai in fata iar orchestra mai in spate si putin cam strinsa. Timbrurile instrumentelor erau insa bine reproduse iar dinamica era foarte buna asa ca dialogul dintre pian si orchestra dirijata de catre Yannick Nezet-Seguin decurgea cum nu se poate mai firesc.
      Am trecut apoi la o inregistrare din 1949 fara pretentii audiofile, Concertul pentru vioara in D major de Beethoven interpretat de Jascha Heifetz si Royal Philarmonic Orchestra. In acest caz nu prea mai putem vorbi de o scena larga si nici de pozitionarea instrumentelor. Sunetul are un usor iz retro, acel sunet specific pe care il stiu si din filmele epocii, dar nu este nimic deranjant incit se te faca sa renunti cu parere de rau la auditie, asa ca m-am putut bucura si de aceasta inregistrare document.
      Era timpul si pentru putin rock clasic si am ales The Logical Song, piesa de pe unul dintre albumele mele preferate, Breakfast in America al celor de la Supertramp. Din nou o scena bine conturata, cu solistul plasat putin mai in fata si spatiu intre instrumente. Bassul a fost adinc si bine controlat, vocea si restul instrumentelor fiind de asemenea foarte bine reproduse. Cind a intrat saxofonul ma asteptam la mai multa incisivitate dar acesta a fost cam potolit asa ca am pus inca o data melodia de pe PC (folosind USB Detox) dar a fost la fel, totusi piesa a sunat mai bine pe Stream Box S2. Apoi inca o piesa de pe lista mea de preferinte, Spread Your Wings, Queen - News of the World. Ce mai e de spus? Imperial, intra pianul, apoi cinelii si vocea si totul incepe sa curga culminind cu pasajul de chitara a lui May de la sfirsit, vocea lui Freddie a fost perfect reprodusa, bassul era maiestuos, corzile chitarei faceau sa vibreze si aerul dimperjur, astfel incit nu a lipsit nimic pentru ca sa simt emotia cu fiecare particica din suflet.
      Trebuie totusi sa amintesc si minusurile, am pomenit de problemele cu radiourile online si Spotify dar nu stiu daca de vina e streamer-ul, furnizorii de continut sau vina se imparte. As fi dorit foarte tare sa aibe posiblitatea de a-l porni remote dar din pacate functia de WOL (Wake on LAN) nu este implementata asa ca trebuie sa ma scol de pe canapea si sa ma chinui sa apas cu degetul pe buton. Groaznic. As mai mentiona ca se incalzeste destul, nu devine fierbinte dar este totusi un dispozitiv cu racire pasiva asa ca trebuie tinut cont de asta cind se pozitioneaza. Alta problema mai grava a fost ca functia de resampling nu merge  intotdeauna, atunci cind o face, o face bine dar unele fisiere nu le putea procesa, se auzea doar un zgomot alb puternic care acoperea muzica ce se auzea slab si ditorsionat in fundal. Totusi testind dupa citeva zile cu alt aparat, mai exact cu Burson HA-160D (amplificator de casti, DAC si preamplificator) problema nu s-a mai manifestat, deci se pare ca exista o problema de compatibilitate intre  Naim DAC V1 si Stream Box S2 Ultra.
      Te-ar mai putea interesa si urmatorul articol.
      Oare este necesara achizitia acestui aparat?  La un moment dat am facut un test la Dinica si NUC cu Daphile a fost declarat invingator.    Cititi mai multe aici 
      Si eu dupa ce am incercat multe variante PC, MAC minicomputere, diferite playere software, pina la urma tot la Daphile m-am oprit. Ar fi desigur si Roon (acum nu pot sa nu ma gindesc cit de bine trebuie sa sune S2 Ultra ca Roon endpoint). Stiam totusi ca pina la urma va aparea altceva si mai bun si iata ca a aparut. Care e secretul? Dupa parerea mea in primul rind abordarea hardware optimizata pentru audio, facuta cu multa pricepere, si folosind componente de calitate iar apoi sistemul de operare customizat. Previzibil rezultatul nu putea sa fie decit unul foarte bun. Pentru mine Stream Box S2 Ultra reprezinta un pas inainte si cred ca este o optiune foarte buna pentru cei care folosesc calculatorul ca sursa dar nu sint deplin multumiti de aceasta solutie dorind un sunet mai bun, un control mai simplu si comod si mai multa flexibilitate. 
       

       
       
       
       
       
       
       
       
       
       
       
       

    • De cateva luni ma gandesc la un articol despre alegerea unui pick-up. Sunt atatea variante de luat in seama pentru un comparator, incat alegerea nu este tocmai simpla.
      Pentru cei care nu stiu ce este un pick-up am sa fac o scurta descriere. Este un dispozitiv analogic de extragere a undelor sonore  imprimate pe un disc de vinil sub forma unor vibratii. Acest dispozitiv transforma undele analogice in sunet, muzica. Un pick-up este compus dintr-o baza (plinta) pe care sunt montate urmatoarele componente: un motor, o placa rotunda turnanta (platan), un brat si o doza cu ac.  
      Am descris pe scurt cum arata un pick-up. Spun asta pentru ca descrierea mea vorbeste foarte putin despre ce inseamna un pick-up. Nu ma credeti? Sa va explic. Pick-up(rile) nu sunt toate construite la fel. 
      1.Incep prin a va vorbi despre motorul care invarte platanul. Acesta, ca orice mecanism aflat in miscare genereaza  pe langa miscare si vibratii. Aceste vibratii trebuie amortizate deoarece pot interfera cu muzica. Cu siguranta nu dorim acest lucru. Pentru a opri ca aceste vibratii sa ajunga in muzica noastra producatorii de pick-up(uri) folosesc 3 metode. 
      a.    Transmisia miscarii folosind o curea de cauciuc: Aceasta este cea mai populara si cea mai ieftina implementare. Platanul este conectat la motor printr-o curea de cauciuc care elimina vibratiile motorului. In aceasta implementare, de obicei, sunt folosite motoarele mici cu cuplurare si rotire rapida. Modelele vechi au folosit servomotoare DC, in timp ce modelele moderne pot fi elaborate, cu motoarele AC alimentate de o sursa de alimentare ce regenereaza sinusoida. Aceasta implementare are si neajunsuri. Intre curea si platan apare fenomenul de alunecare, iar din cauza asta pot aparea probleme de acuratete a vitezei.

       
      b.    Transmisie intermediara: In cazul acesta se foloseste o roata mica de cauciuc care este un intermediar intre motor si platan. Unele modele folosesc intre aceasta micuta roata  de ghidare si platan o curea pentru a reduce vibratiile produse de motor. In acest fel vibratia de la motor este absorbita de roata dinamometrica.  Motoarele cu transmisie intermediara pot fi predispuse la ceea ce cunoscatorii numesc rumble – un zgomot ce se manifesta sub forma unui usor vuiet. Pentru a reduce acest zgomot sunt folositi rulmentii speciali cu frecare redusa, prinsi intr-o plinta solida. Motoarele folosite cel mai des in acest caz sunt motoare sincrone dependente de frecventa. Din acest motiv stabilitatea vitezei este in functie de cea a retelei electrice.

       
      c.    Transmisie directa: Acesta este cel mai elaborat sistem de miscare a platanului . In termeni simpli, platanul este cuplat direct la sistemul motor. Practic acesta este plasat pe un ax metalic aflat in centrul sau. Pentru a atenua vibratiile se folosesc diferite material absorbante. La inceput au existat diferite probleme legate de aceasta implementare. Exista o oarecare predispozitie la aparitia de iregularitati ale rotatiei platanului. In present acest lucru a fost diminuat. Noile motoarele cu camp magnetic continuu provenit de la magneti asezati in forma de gogoasa, precum si o mai buna integrarea a platanului au rezolvat aceste problema. Acum motorul platanului integrat se rotește in mod eficient cu aceeasi viteza pe care o necesita inregistrarile. Cu acest tip de implementare se obtine un noise floor scazut comparativ cu celelalte variante. Plus ca transmisia directa ofera o stabilitate superioara a vitezei controlata cu cuart.


      2.  Designul plintei, greutatea si materialele – dupa cum vedeti diferentele constructive continua. Exista doua abordari cu privire la izolarea vibratiilor atunci cand vine vorba de modelele de plinta. Cele mai populare abordari sunt:
      a.    Suprafata fixa: in acest caz, platanul si bratul se aseaza pe un soclu fix, cu motorul amplasat pe plinta sau in afara. Variatiile modelelor de plinte fixe pot fi extreme deoarece furnizorii de plinte usoare, cum ar fi Rega, cred ca materialele usoare disipa energia mai repede pentru a reduce coloratia in timp ce alti producatori, de exemplu Micro Seiki, VPI, cred ca masa impiedica rezonantele si  absoarbe vibratiile. 
      b.    Suspensie subsasiu: montarea platanului si a bratului se face pe un subsasiu suspendat. Aceasta implementare permite dozei sa traduca si sa transmita vibratiile inregistrate pe disc complet izolat de vibratiile plintei. Subsasiul se afla, de obicei, pe o suspensie cu arc in 3 puncte, folosind metale, cauciuc sau elastomeri. Seria Linn Sondek LP12  este un exemplu clasic de design suspendat in trei puncte.
       


      Dupa cum v-am spus plintele pot fi construite din diferite materiale. Toate materialele au diferite frecvente de rezonanta naturala. In acest caz important este sa se potriveasca  preferintei dumneavoastre muzicale. Producatorii abordeaza diferite tipuri de constructiei al plintei, de la laminare pana la folosirea diferitelor sendvisuri compuse din mai multe materiale, precum si alegerea materialelor de amortizare, toate acestea vor avea efect asupra sunetului rezultat.
      Acelasi lucru este valabil si pentru platan, unde se utilizeaza materiale precum sticla (Rega), acril (Pro-Ject), aluminiu (VPI), etc. Este cunoscut faptul ca producatorii de pick-up(ri) performante colaboreaza cu diferiti metalurgisti pentru a crea aliaje cu performante sonice deosebite. 


      3.  Nu in ultimul rand trebuie sa vorbim despre brat si doza. Din pacate in cele mai multe cazuri nu prea putem alege ce fel de brat dorim sa folosim, pentru ca acesta vine preinstalat si este potrivit cu designul ales de producator. Multe pick-up(ri) dispun de functii de reglare automata ceea ce le face usor de utilizat de incepatori, altele, cum ar fi cele high-end sau modele vintage, au optiunea de a monta alte brate. In cazul dozelor lucrurile sunt oarecum mai complicate. Pe un pick-up ieftin puteti gasi o doza preinstalata si asta va scapa de stresul alegerii unei doze. Daca pick-up(ul) nu are o asemenea doza preinstalata, atunci veti fi nevoiti sa alegeti una potrivita cu sistemul dumneavoastra. Dozele sunt de doua feluri: Moving Magnet si Moving Coil. 
      Te-ar mai putea interesa si urmatorul articol.
      a. Dozele Moving Magnet sunt cele mai des intalnite. Acestea au doi magneti la capatul acului, cate unul pentru fiecare canal. Pe masura ce se misca acul pe discul de vinil, magnetii isi schimba relatia cu bobinele din corpul cartusului generand un mic voltaj. Avantajul acestui tip de doze este livrarea unui semnal de mare putere. Acest amanunt le face compatibile cu cele mai multe phono-amplificatoare. Cum multe dintre aceste doze au un ac detasabil, asta inseamna ca putem inlocui oricand acul, fie ca acesta s-a rupt, sau pentru ca dorim sa il schimbam cu unul nou. Dezavantajul acestui tip de doza este greutatea magnetilor comparative cu o doza ce foloseste o bobina in miscare. Aceasta valoare mai mare inseamna ca acul nu se poate misca foarte repede pe inregistrare. Din acest motiv este posibil ca schimbarile subtile de la suprafata canalelor vinilului sa nu fie redate cu acuratete.
      b. Dozele Moving Coil folosesc in locul celor doi magneti de la capatul acului doua bobine mici. Bobinele sunt mai mici decat omologii lor din magnet si cantaresc mai putin, oferind acului mai multa agilitate si totodata posibilitatea de a capta cu mai mare usurinta subtilitatile unor inregistrari inscriptionate pe vinil, creste acuratetea  si scade distorsiunile in sunet. Dezavantajul acestui tip de doza este faptul ca genereaza o tensiune mai mica, astfel incat doza MC necesita un preamplificator special. Din pacate la acest tip de doza acul nu poate fi inlocuit.  
       
       
       
      Daca dupa ce ati citit acest articol va cuprinde o dorinta nebuna sa cumparati primul dumneavoastra  pick-up, iata care sunt sfaturile mele.
      Incepeti cu un buget clar si incercati sa aveti o minte deschisa in ceea ce priveste alegerile disponibile. Cumparati un produs nou, deoarece beneficiati de asistenta si garantie. Un produs nou ofera tehnologii recente, componente lucrate cu unelte de mare precizie, motoare mai silentioase si surse de alimentare stabile. Totusi, daca preferinta dumneavoastra se indreapta catre un pick-up vintage, trebuie sa tineti cont ca aceste difera destul de mult de un pick-up modern. Sunetul unui pick-up vintage este cu siguranta special si poate sa va atraga, insa inainte de achizitie incercati sa va asigurati ca acesta este perfect functional si ca in cazul unui defect gasiti piese pentru reparatii.
      Din experienta mea va spun ca nu exista pick-up perfect, doar compromisuri. Cel mai bine este sa ascultati cateva pick-up(ri) aflate in bugetul dumneavoastra  inainte de a va hotara. Bafta!
       

×
×
  • Creează nouă...