Sari la conținut
HiFi Tech
  • Revista audio video


    • dinica
      In ultima vreme piata audio este invadata de o multime de dispozitive mobile de ascultat muzica. Avem playere mobile cu amplificator de casti, amplificatoare analogice pentru casti, DAC-uri cu amplificator de casti sau DAC-uri mobile ce pot fi folosite cu casti dar pot fi conectate si la un sistem audio. Tinta acestor produse sunt utilizatorii pretentiosi, cei care vor sa asculte muzica in conditii cat mai bune. 
      Un asemenea dispozitiv mobil de ascultat muzica a ajuns la teste si la noi. Numele produsului este SMSL IQ si este un DAC mobil cu amplificator de casti. Pretul SMSL IQ in Romania este de 799 lei. Acesta poate fi folosit in combinatie cu un laptop, PC sau un smartphone. Fiind un dispozitiv destinat pietei mobile, are dimensiuni mici, asa ca poata incapea in orice buzunar. La exterior avem o carcasa de aluminiu prelucrata foarte curat. In partea stanga se afla un micut afisaj OLED pe care sunt afisate ratele de esantionare ale stremului digital, volumul, selectia balansat / nebalansat in functie de castile folosite, cele 3 filtre PCM digitale ce pot fi folosite (mini / slow / fast), cele 4 filtre DSD (47 kHz / 50 kHz / 60 kHz / 70 kHz) si modul prin care DAC-ul este conectat prin USB - USB 1.1 sau USB 2.0. Toate operatiunile se activeaza prin apasarea butonului de volum aflat pe una din laturile inguste alaturi de conexiunea micro USB si de cele doua conexiuni destinate castilor. In interiorul dispozitivului gasim un DAC Sabre 9012Q2C  si un chip XMOS xCore-200 XU208.

       
      SMSL IQ  este construit de firma chineza Shenzhen ShuangMuSanLin Electronice Co LTD. Acesta este un brand relativ nou pe piata audio. Firma a fost infiintata in anul 2009  si are sediul in Shenzhen, China. SMSL este specializata in productia de DAC-uri audio, amplificatoare stereo pentru casti si amplificatoare de putere. SMSL isi comercializeaza produsele in intreaga lume, acestea fiind apreciate de clientii din peste 30 de tari. 
      Inainte sa va descriu experienta mea cu acest aparat, am sa va atasez specificatiile tehnice oferite de producator.
      Interval Dinamic: 125 dB
      Raspuns in frecventa: 10 Hz−100 kHz
      THD + N: 0.0003%
      SNR: 118 dB
      Adancime de biti: 16, 24, 32, 1 bit
      Rata de esantionare: PCM (44.1, 48, 88.2, 96, 176.4, 192, 352.8, 384, 705.6, 768 kHz); DSD64, DSD128, DSD256, DSD512
      Putere de iesire in varianta balansata: 91 mW (32 ohms, THD+N = 0.1%); 53 mW (150 ohms, THD+N = 0.1%); 78 mW (64 ohms, THD+N = 0.1%); 32 mW (300 ohms, THD+N = 0.1%)
      Putere de iesire in varianta nebalansata: 55 mW (32 ohms, THD+N = 0.1%); 21 mW (150 ohms, THD+N = 0.1%); 33 mW (64 ohms, THD+N = 0.1%); 12 mW (300 ohms, THD+N = 0.1%)
      Charge: DC 5V
      USB: Windows 7/8/8.1/10, Mac OS X 10.6
      Intrare jack: MicroUSB
      Iesire jack: 2.5mm balanced, 3.5mm unbalanced
      Dimensiune: L x W x H: 3.7 x 2.2 x 0.4 in (95 x 56 x 9 mm)
      Greutate: 200 g 

      Pentru testarea acestui DAC - amplificator de casti am folosit o pereche de casti Sennheiser Momentum 2 si o pereche de Meze 99 Neo. Ca sursa digitala am folosit PC-ul sau telefonul meu Nexus 6. La inceputul testului am ascultat muzica de pe Tidal Free. Dupa prima serie de teste am realizat ca varianta aceasta nu ofera calitatea audio cu care sunt obisnuit si am facut un abonament Tidal premium. 


      Test  

      Capitol 1 – sursa muzicala: Tidal Free

      Prima melodie ascultata a fost Perfect Sense, album Amused to Death, artist Roger Waters, pe casti Sennheiser Momentum 2 cu SMSL IQ si PC. Sunetul placut, rotund, cu o scena sonora medie. Instrumentele sunt ingramadite in jurul meu, nu exista aer intre ele, totul pare strans ca intr-o cutie de conserve. Vocea lui Roger in aparenta este definita corect, insa ceva nu pare a fi in regula. Din pacate exista un exces de mid-bas care pare sa acopere anumite detalii. Dinamic totul pare aliniat in aceleasi valori, diferentele intre pasajele dinamice sunt inexistente. Ascultam muzica si ma gandeam, ceva este putred aici. Nu exista realism. Muzica se aude in capul meu, insa senzatia unor artisti in carne si oase lipseste cu desavarsire. Am decis sa schimb castile Sennheiser Momentum 2 cu Meze 99 Neo. Momentum 2 au midbass- ul usor in fata si m-am gandit ca niste casti o idee mai neutre vor rezolva aceasta problema. In afara corectiei in zona de midbass si a unei usoare cresteri in dimensiune a scenei, sunetul a fost la fel, lipsit de dinamica si realism, cu instrumentele inghesuite. Dupa aceasta prima experienta am renuntat complet la micutul SMSL IQ. Am inceput sa ascult muzica direct din PC folosind castile Meze 99 Neo. Surpriza, sunetul este in aceeasi parametri. Nu exista nicio schimbare. Teoretic, sunetul ar fi trebuit sa sufere o oarecare transformare. Din pacate realitatea se prezinta cu totul diferit. Am schimbat PC-ul cu telefonul meu Nexus 6. Si in acest caz sunetul ramane la fel de plat si fara culoare. Adaug in sistem SMSL IQ  cu speranta unei imbunatatiri. Sunetul se prezinta la fel. 
      Am trecut la Liber scriptus, album Messa da Requiem, compozitor Giuseppe Verdi, artist Staatskapelle Dresden, dirijor Christian Thielemann. Sper ca o inregistrare de muzica clasica sa ma ajute, sa identific, sa inteleg, ce se intampla cu muzica pe care o ascult prin intermediul acestui DAC-amplificator de casti. Am continuat auditia folosind castile Meze 99 Neo. Primul lucru pe care il remarc este acela ca sala in care se canta lipseste. Am o intrega orchestra in cap, un cor, o solita, dar lipseste cu desavarsire senzatia salii. Artistii par intrupati direct in capul meu, sunt ca niste alter ego-uri ce poarta o conversatie cantata. Sincer, muzica curge frumos, vocea sopranei pare scaldata in miere de albine, corul completeaza fericit tabloul muzical, muzica reuseste sa aiba un oarecare dramatism. Ce lipseste cu desavarsire este realismul. Sunetul alamurilor este castrat, soprana pare ca nu poate atinge note inalte, exploziile dinamice sunt asemeni eruptiei unui vulcan noroios, mai mult niste gaze lesinate. Scot din sistem SMSL IQ si las muzica sa vina direct din telefon. Nici o schimbare. Daca aceasta exista, este subtila si urechile mele nu o percep. Reintroduc in sistem SMSL IQ si incep sa ma joc cu filtrele digitale. Sunetul este aproximativ acelasi cu o usoara diferenta pentru filtru minim. Cu acest filtru vocea tinde sa devina mai curata, expresiva. De asemenea controlul in zona midbass-ului se imbunateste.
      Cu filtrele digitale am incheiat prima parte a testului. Dezamagit, am hotarat sa aman continuare evaluarii cateva zile mai tarziu.


      Capitol 2 – sursa muzicala: Tidal Premium

      Am revenit cu testarea cutiutei SMSL IQ, dupa ce am trecut la abonamentul Tidal Premium. Va spun sincer abonamentul gratuit a celor de la Tidal este o mare porcarie. Acest abonament este bun pentru cei care au nevoie sa asculte muzica in timp ce alearga, sau merg cu bicicleta, dar nu poate fi o optiune pentru un pasionat HiFi. Tidal Free ofera un sunet atat de prost, incat nici cel mai scump dCS nu poate sa te scoata la lumina. Printre pasionatii de hifi exista o vorba: gunoi bagi, gunoi iese. Am inceput auditia folosind ca sursa PC-ul la care am conectat castile Meze 99 Neo. Diferenta este uriasa. La finalul bucatii muzicale  Liber Scriptus pielea mi s-a facut de gaina. Cunoasteti cu totii senzatia aceasta foarte bine, este manifestare somatica a unei emotii puternice. Cu Tidal Premium  muzica transmite emotie, spune o poveste, incearca sa te impresioneze. Dinamica muzicala este extraordinara, vocea sopranei se aude ca si cum ar fi intr-o sala de concert, vocile sunt detaliate, nuantate.  Instrumentele de alama sunt vibrante, apare senzatia unui instrument construit din metal. Dintr-o data scena a capatat dimensiune si nu mai este limitata la spatiul aflat intre urechile mele. Inainte sa introduc cutiuta SMSL IQ am zis sa ascult si melodia Perfect Sense a lui Roger Waters. Vocile au capatat spatialitate, instrumentele nu se mai simt ca si cum ar fi ingramadite  peste voce, muzica pe ansamblu devine palpabila. Am continuat testul schimband PC-ul cu telefonul Nexus 6. Parametrii generali ai sunetului au ramas neschimbati.
      A venit vremea sa reintroduc cutiuta chinezeasca in sistem. Pana la urma acesta este scopul articolului de astazi. Am conectat SMSL IQ  via micros USB  la telefon. Partea de decodare a trecut in responsabilitatea SMSL IQ , telefonul ramand sa se ocupe cu transportul datelor. Prima melodie folosita Perfect Sense. Sunetul a ramas la fel de bun cu cateva diferente. Inainte sa intru in detalii vreau sa precizes ca aceste diferente sunt mai degraba subtile. Nu va asteptati la ceva major pentru ca veti fi dezamagiti. Vocea lui Waters a devenit uscata, asta intr-un sens bun. Inainte parea inconjurata de un halou, acum este curata, detaliata si puternica. Scena sonora in ansamblul ei a crescut in dimensiune, de parca creierul a devenit constient ca intre instrumente exista spatiu si ca acestea nu sunt cocotate unele peste altele. Am schimbat din nou melodia cu Liber Scriptus. Vocea sopranei nu se mai opinteste in notele de sus, au aparut niste detalii la finalul unor cuvinte sub forma unor consoane care inchid cuvantul, se simte randul doi al corului, au aparut microdetalii legate de miscarile celor care au participat la inregistrare. Toate acestea sunt semnele  ca SMSL IQ reuseste sa scada zgomotul de fond. In incheierea testului am schimbat inca odata sursa. PC-ul a inlocuit telefonul pentru partea de streaming, SMSL IQ  a ramasa sa se ocupe de partea de decodare si de amplificarea castilor. Urechile mele nu au perceput diferente evidente. Ma asteptam ca telefonul sa iasa castigator pentru ca este alimentat cu baterie si acest fapt, in teorie, ar fi ajutat cutiuta chinezeasca. Nu s-a intamplat acest lucru. Implementarea USB pare facuta corect, iar asta face ca  SMSL IQ sa fie imun la schimbarea transportului digital.

      Concluzie – varianta filosofica
      Imaginati-va ca aveti in fata un vas de lut spart in doua bucati. Impreuna acestea formeaza un ansamblu. Ca sa ne putem bucura de un obiect finit, de forma completa a vasului, de frumusetea acestuia, este necesar sa lipim cele doua bucati perfect.

      Concluzie – varianta audiofila
      Exista o multime de oameni care nu cred in existenta diferentelor intre  formatele muzicale. Dupa cum ati putut citi, prima parte a testului a fost un esec. Atata timp cat am folosit un format muzical comprimat, nu am putut sesiza diferente audibile intre aparate. Pentru ca testul sa fie relevant, a fost necesar un upgrade al calitatii materialului digital. 
      Dupa upgrade  a devenit evident ca SMSL IQ  aduce o usoara imbunatatire a sunetului comparativ cu sunetul venit direct din telefon sau PC. Daca merita sa investiti intr-un asemenea dispozitiv, doar voi puteti sa decideti. Eu il recomand exclusiv incepatorilor si celor cu bugete reduse.


    • După cum s-a putut vedea într-un review anterior, sunt un fan absolut al DAC-ului Chord Mojo. Consider că are un raport preț/calitate sonică imbatabil. Așadar, am primit cu mare entuziasm însărcinarea de a face o recenzie pentru fratele său mult mai mare, dacă ne gândim la diferența de preț, Hugo 2, noua iterație Hugo a celor de la Chord. Hugo a fost un succes pentru cei de la Chord, însă nici chiar ei, după spusele lor, nu se așteptau la succesul imens pe care l-a avut și încă îl are Mojo.
      După cum se știe, în concepția lui Rob Watts, principalul designer de la Chord, mai multe taps = mai bun. Cu cât ai mai multe taps, cu atât recreezi mai bine semnalul original. Mojo avea dublul taps-urilor lui Hugo și ținând cont că foarte mulți dintre cei care le-au ascultat pe ambele au preferat Mojo, părea că formula magică a celor de la Chord chiar funcționează. Îmi puteți înțelege așadar entuziasmul pentru noul Hugo 2, care triplează numărul de taps-uri. M-am gândit: dacă Mojo sună așa, oare cum sună un DAC urcat mult mai sus în ierarhia sonică a lui Rob Watts? Pe scurt: mi-am zis că trăiesc un eveniment audiofil de excepție.
      Pentru a afla mai multe despre tehnologiile din spatele DAC-urilor Chord, vă invit să citiți review-ul pentru Mojo, pentru a nu mai fi nevoit să repet toate acele detalii aici (https://www.hifitech.ro/revista/audio-hi-fi/chord-mojo/).
      Ca design, Hugo 2 are din nou acel aspect de artefact specific produselor Chord. Extrem de solid (probabil vă amintiți acele filmulețe cu tancurile care trec peste DAC-urile Chord), cizelat la perfecțiune, cu o senzație tactilă deosebită a butoanelor, în special în cazul butonului de volum. Când l-am pornit, datorită tuturor acelor culori în care luminează, mi-am adus aminte instantaneu de concertele Pink Floyd din anii 60, cu acele jocuri de lumini multicolore. În plus, acel „ochi” prin care poți vedea în interior e de mare efect, mai ales că circuitele care pot fi văzute lasă impresia de tehnologie extrem de avansată.

       

      Pentru cineva care nu este deloc obișnuit cu schemele de culori ale produselor Chord, utilizarea poate părea puțin complicată și confuză la început, dar în scurt o deprinzi și îți pare foarte logică, ba chiar te gândești cum de nu s-au gândit și alții la așa ceva până acum.
      Să notăm câteva din funcționalitățile lui Hugo 2:
      În primul rând folosește același cip, Xilinx Artix 7, ca Mojo. Are patru intrări digitale (optice, coaxiale și USB), Bluetooth (cu Aptx), hi-res până la 768kHz și până la DSD512 (Octa DSD) prin intrarea USB. Filtru digital cu patru poziții, crosfeed pentru căști, un efect care imită senzația că ai asculta la boxe atunci când asculți în căști, plus telecomandă.
      Dacă toate acestea nu vă sunt suficiente (deși nu văd ce v-ar putea lipsi), trebuie să știți că se pare că cei de la Chord pregătesc un modul 2Go, care se va atașa la Hugo 2, pentru a-i adăuga, printre altele, sloturi de card, DLNA, UPNP etc. Ceva în genul modulului Poly pentru Mojo.
      La fel ca Mojo, Hugo poate fi setat în modul de line out fix, și vă sfătuiesc să nu aveți căști conectate în acel moment.
      Am observat că unii utilizatori se plâng cum că ar fi conectorii cam fragili. Sincer, nu am observat nimic în neregulă, cel puțin exemplarul de la mine pare solid din acest punct de vedere.
      În timpul utilizării, Hugo 2 devine la fel de fierbinte ca Mojo, însă autonomia bateriei pare să fie mai bună, cu aproximativ o oră, o oră și ceva în plus comparativ cu Mojo.
      Ok, vorbăria lungă, sărăcia omului, așa că să îl punem pe Hugo 2 la treabă:
      Ce am auzit încă de la primele audiții: un nivel al detaliilor și o rezoluție chirurgicală cum eu unul nu am mai auzit până acum. Plus viteza, probabil specifică tuturor DAC-urilor Chord, deoarece deja sunt familiarizat cu ea de la Mojo.
      Am început cu un superb album Anno Domini HD al celor de la Riverside. Despre primul Hugo știam că era oarecum bright, așa că îmi făcusem niște griji ca nu cumva să observ brightness și la Hugo 2. Urăsc brightness-ul, o să repet asta cu fiecare ocazie. Însă nici urmă de brightness cu Hugo 2, mai ales că pot fi utilizate și filtrele, care pot imprima sunetului un caracter mai cald.
      Deci, Riverside. Încă de la Hyperactive am fost asaltat de acele detalii, unele care înainte parcă îmi fuseseră ascunse și acum Hugo 2 îmi arătau că ele există, ca și când până în acel moment fusesem oarecum surd. Poate aș fi dorit ceva mai multă adâncime, poate aș fi dorit ca sunetul să fie uneori ceva mai detașat de boxe, în special cinelul rămânea uneori agățat de difuzoare.
      Deoarece am prins gustul modului de redare al lui Hugo 2 și am vrut să aud cum redă și un alt album de la Riverside, am trecut la Rapid Eye Movement și apoi la Shrine of… Cam pe la Shrine of…mi-am dat seama că trecuseră mai bine de două ore, timp în care ascultam doar modul în care redă Hugo 2 Riverside și nu Riverside. Toate simțurile receptoare îmi fuseseră încordate la maxim, deoarece părea că aud brusc atâtea detalii încât îmi era teamă să nu pierd ceva. Mi-am spus că trebuie să mă relaxez și să ascult totuși și niște muzică. Dar parcă obosisem, așa că am trecut la DAC-ul meu Metrum Octave, care mi s-a părut cumva o ușurare, m-am relaxat brusc. Am zis să îl las pe Hugo pornit, pentru a relua sesiunea de ascultare a doua zi.
      A doua zi, lucrurile au stat cam la fel. Am început cu Queensryche, Rage for Order. Unul dintre cele trei albume pe care eu le consider a fi beneficiat de „aportul unei inteligențe nepământene”. Dacă tot am ajuns aici, celelalte două sunt Dark Side of the Moon și albumul „Like Gods of the Sun” al celor de la My Dying Bride. Rage for Order este un album atât de complex și sofisticat, încât în mod clar beneficiază de aportul unei surse capabile să redea cele mai ascunse detalii. Da, Hugo 2 reda acest album de parcă era supramodulat. Detaliile te atacau din toate flancurile. Dacă stau bine să mă gândesc, un player care este o nouă revelație audiofilă pentru mine, Philips DVP9000S, care folosește cipuri dac CS4398, face aproximativ același lucru, inclusiv convertind sunetul la DSD. Însă Philips ți le face cunoscute, te face să conștientizezi că acele detalii există, pe când, comparativ, Hugo 2 ți le cam aruncă în față.
      Am vrut să ascult primul album Black Sabbath în variantă hi-res. Piesa Black Sabbath de pe albumul Black Sabbath al trupei Black Sabbath, de exemplu. A fost cam aceeași senzație, parcă ascultam alt master sau eventual remaster. Detalii, detalii și iar detalii. Din nou atenție la redare și nu la muzică. Nu e o chestie controlabilă, pur și simplu acest DAC îți atrage atenția asupra modului său de redare. Moment în care mi-am dat seama că ceva nu e tocmai în regulă. Am schimbat și amplificatorul, de la Scott-ul vintage 440A am trecut la un amplif în clasa D (UcD mai exact, cea mai avansată tehnologie în clasa D), Philips FDR9000, sperând la un matching care să îmi amintească faptul că ascult totuși muzică, nu sunete.
      Așa am început să încerc să văd care e problema cu acest DAC, de ce nu mă lasă să mă bucur de muzică.

      Piesa Black Sabbath trebuie să sune greu, trebuie să sune apăsător, să creeze o anumită atmosferă de plumb, ca o poezie de Bacovia. Trebuie să sune creepy. Însă acea combinație de viteză și detalii pe care o are Hugo 2 îi fură pur și simplu caracterul și atmosfera acestei piese. O devalorizează oarecum. Piesa pur și simplu nu mai are greutate. Nu mai are farmec.
      Ok, am început să analizez cum e totuși treaba cu aceste detalii. După nenumărate comparații, am ajuns la concluzia că problema lui Hugo e că redă detaliile atât de pregnant (tweeterele boxelor pur și simplu „scuipă” detaliile) încât sunetul își pierde pur și simplu tridimensionalitatea. Detaliile care trebuiau să fie oarecum în spate ajung în față alături de detaliile care sunt în mod normal în față și totul devine bidimensional, totul devine prea uniformizat. Sunetul complex devine simplu din cauza detaliilor excesive! În plus, acea combinație excesivă de detalii și viteză duce, după un anumit timp de ascultare, la un sunet nenatural, nefiresc, excesiv. Nu asta aud eu când merg la concerte. Iar asta îmi ține simțurile excesiv de încordate și am ajuns să nu mai simt plăcerea de a asculta muzică.
      Hugo 2 îmi aduce aminte de niște boxe pe care le avusesem la un moment dat și în care investisem o sumă considerabilă. La început îmi păruseră fascinante prin nivelul de detalii în, special în frecvențele înalte. Era ca și când îmi ascultam albumele din nou, cu alte urechi. Așa am și ajuns să le cumpăr. Apoi, după vreo două săptămâni deja mă oboseau excesiv. După alte câteva săptămâni, am ajuns atât de rău încât îmi era groază să vin acasă de la job și să le ascult. Știu că pare ridicol, dar așa era. Iar după ce intram în casă îmi era groază să dau cu ochii de ele. Gândul la banii băgați în acele boxe mă reținea să nu le arunc pe geam. Până la urmă, mi-am spus „ori eu, ori boxele” și am hotărât să scap de ele pronto și le-am vândut pe nimic, doar să nu le mai văd în fața ochilor. Cam așa și cu Hugo 2. După nenumărate tentative de ascultare, mi-am spus, orice doar să nu mai fiu nevoit să îl ascult.
      Vreau să subliniez un lucru: știu că poate unii rămân cu un gust amar după acest review, dar trebuie să țineți cont că aceasta este strict părerea mea, bazată pe sistemul meu și pe gusturile mele. Știu că Hugo 2 are succes, unii îl apreciază, chiar dacă observă aceleași probleme pe care le-am observat eu, totuși tocmai asta apreciază la el! Deci nu este exclus să fiți fascinați și voi, la rândul vostru, de el. Fără doar și poate, e un DAC diferit, deosebit de ceea ce se aude în mod normal. Dacă acest lucru vă atrage sau nu, rămâne la latitudinea voastră. Încercați să îl ascultați înainte de a-l cumpăra, mai ales că este un DAC scump.
      Ca o concluzie personală legată de Hugo 2: în acest moment nu mai sunt atât de convins de validitatea afirmațiilor lui Rob Watts, cum că mai multe taps = mai bine. Știu că părerea mea nu înseamnă nimic comparativ cu părerea lui, un inginer intrat în legendă deja. Dar totuși, el creează acest DAC pentru mine, eu sunt utilizatorul final. Cred că sunt și alte aspecte de luat în considerare, nu doar numărul de taps și mi-e teamă că Rob Watts a intrat deja într-o cursă de marketing cu el însuși, încercând să se convingă că trebuie să crească numărul de taps. Posibil să nu fie așa, dar aceasta este părerea mea după ce am comparat Mojo cu Hugo 2. Iar dacă stau să mă gândesc că aproape toți utilizatorii spun că Hugo 1 suna bright comparativ cu Hugo 2, mă apucă sincer groaza. Pe scurt: dacă mi s-ar oferi Mojo și Hugo 2, ambele la același preț, aș alege Mojo fără să stau pe gânduri.
      Pro: construcție superbă, facilități de redare, rezoluție chirurgicală
      Contra: nix muzicalitate
       



    • Subtitlul acestui articol se numeste  american hifi. Cele doua cuvinte se gasesc imprimate undeva in zona de suport a tweeter-ului pe boxele Polk Signature S55E . Nu ai cum sa le ratezi. Odata descoperite exercita o oarecare magie asupra privitorului. Imediat am simtit nevoia sa verific pe cutie locul unde sunt manufacturate aceste boxe. Am descoperit ca sunt ansamblate in China. M-am reintors la boxe si am inceput sa le privesc in amanunt. Muchii curbate, materiale de calitate, o solutie pentru disiparea energiei basului high tech si inca multe alte detalii care te duc cu gandul la o boxa de top. Am asezat boxele in sistem si am inceput sa le ascult. Am ascultat boxele timp de 3 zile. In aceasta perioada mi-am notat cu constiinciozitate tot ce am auzit. Astazi, 2 Aprilie, ziua in care ma apuc sa scriu acest articol descopar  pretul acestor boxe. Este ora 11:43 AM si acum 10 minute am aflat ca aceste boxe costa  4199 lei. Oauuu! Genul acesta de exclamatii nu ar trebui sa apara intr-un articol de HiFi, insa simt nevoia sa punctez entuziasmul meu legat de pretul acestor boxe. Cu siguranta multi dintre voi o sa spuneti ca nu sunt chiar atat de ieftine, ca exista boxe frumoase si cu un sunet bun la jumatate de pret. Nu va pot contrazice aceasta opinie si eu am ascultat asemenea boxe. Ce pot spune cu certitudine este urmatorul fapt: boxele Polk Signature S55E sunt dovada irefutabila ca se poate construi HiFi de calitate si la bani putini. Ultima fraza este o afirmatia bazata de experienta mea de aproape 20 de ani in acest domeniu. Preturile in HiFi au tendinta sa creasca asemeni lui Fat Frumos si nu intotdeauna din ratiuni care au legatura cu performanta. 

      Prezentare
      Polk Signature S55E este o boxa frumoasa, cu linii moderne, usor de integrat intr-o casa contemporana. Cumva americanii au reusit sa construiasca o boxa pe langa care nu poti trece indiferent. Design, materiale, finisaje, manopera, totul arata calitate. Furnirul aplicat arata extraordinar. Daca nu esti foarte atent poti crede ca este vorba de lemn. Am intors boxa aceasta pe toate partile in speranta ca voi gasi ceva in neregula. Nimic. Ba din contra. Cand am ajuns in partea inferioara a boxei am descoperit una din tehnologiile proprietare Polk Audio si anume Polk Power. Aceasta este o tehnologie exclusiva pentru portul de bass reflex. Americanii au montat pe plinta aflata sub portul de bass reflex un con. Acesta sparge undele de energie sonica provenite din cutia boxei oferind un bas mai clar.
      Va atasez si o scurta prezentare a departamentului de marketing :
      Este o boxa  construita pentru a aduce performanta sunetului surround și o experiența muzicala  deosebita in confortul camerei dvs. de zi. Boxele Polk Signature S55e continua traditia Polk in domeniul HIFI la un pret accesibil. Dispunand de certificarea Hi-Res, o noua tipologie de sunet, foarte dinamic, o gama acustica de precizie, o grila anti-difractie, stilul modern al cabinetului si tehnologia exclusiva de amplificare a intensitatii basului, veti obtine un sunet fabulos pentru filme și muzica. Indiferent daca va faceti upgrade la configuratia home theater cu o configuratie avansata Atmos sau va bucurati de muzica preferata, Dynamic Balance va asigura un sunet bogat, curat și complet, indiferent de ceea ce ascultati. Aceasta tehnologie brevetata creste intregul sistem electro-acustic si mecanic al difuzorului pentru o selectie imbunatatita a materialului si o geometrie mai eficienta. Acesta identifica si elimina problemele care diminueaza performantele incintelor inainte de a deveni produs finit.

      Specificatii tehnice:
      Prezentarea difuzoarelor:
      1x  1" (2.54 cm) d (Round) Terylene High-Res Dome - Tweeter
      2x  6.5" (16.51 cm) d (Round) Dynamic Balance Mica Reinforced Polypropylene Drivers - Mid/Woofer
      Tipul incintei: Bass reflex cu port ventilat
      Raspuns frecventa : 32 Hz → 40000 Hz
      Impedanta nominala : 8 ohms
      Sensibilitate (1 watt @ 1 metre) : 90 dB
      Tip crossover : 2-way
      Tweeter/Midrange Crossover Frequency : 2500 Hz
      Putere : 20 watts → 200 watts
      Speaker Inputs (1) Set of 5-Way Binding Posts - Gold-Plated
      Dimensiuni :
      Inaltime :  41.5" (105.41 cm)
      Latime : 11.7" (29.72 cm)
      Adancime : 12.5" (31.75 cm)
      Greutate : 44 lbs (19.96 kg)
      Americanii promoveaza aceasta boxa ca fiind destinata sistemelor home cinema, din pacate, sau din fericire, eu nu am asa ceva acasa. Auditia si testele au fost facute pe un sistem stereo compus din:
      transport – NUC + Daphile + Intona
      sursa digitala – Yamaha CDS3000 
      amplificator – Pass Labs Int 150
      boxe – Polk Signature S55E
      cabluri  - interconect balansat manufacturat de Jack, cablu boxe manufacturat de  Vicol Audio Romania

      Muzica:
      Roger Waters - Amused To Death, fisier hi-res 24/192 (una din cele mai bune inregistrări de rock)
      Verdi – Messa da Requiem, fisier hi-res 24/88.2, Chicago Symphony Orchestra & chorus, Olga Borodina, Barbara Frittoli, Ricardo Muti (o inregistrare extraordinară, cu o dinamică care iți taie răsuflarea)
      Massive Attack – Mezzanine  (pe aceasta inregistrare bassul coboara mult pentru ca este generat electronic)
      Roger Waters - Amused To Death
      Vocea lui Roger este usor ragusita, vibranta si dinamica, cu momente in care energia din voce coboara si devine usor melancolica. Recunosc cu usurinta vocea lui Roger pentru ca boxele nu par sa fie colorate. Vocile feminine au completat acest tablou curat,  fara sa schimbe structura sunetului, fara sa iasa in evidenta. Toba are un sunet rotund, suficient de gras, cu impact dinamic  si cu un kick percutant si suficient de energic. Sunetul de chitara electrica are ritm, energie si se dezvolta detaliat pe intreaga scena sonora. Exista momente cand pare uscat, insa imaginea generala este aceea a unui sunet real-electric. Instrumentele sunt asezate in plan 3D, le pot distinge pozitia pe scena, vocea lui Roger este aruncata undeva in fata, iar vocile feminine sunt pozitionate undeva in lateral si mai in spate. Intreaga scena sonora este corect conturata, nu am nimic de reprosat. Mi-ar fi placut ca imaginea 3D sa fie mai larga si adanca, dar acest lucru este imposibil din cauza dimensiunilor acestor boxe. 
      Verdi – Messa da Requiem
      Messa debuteaza cu cateva acorduri ale instrumentelor cu coarda, apoi vocile corului isi fac simtita prezenta. Vocile din cor largesc spatiul de auditie dincolo de spatiul camerei. Scena se transforma intr-un monolit bine definit. Pot simti fiecare detaliu, sunetul devine tactil, asta ma ajuta sa disting cu usurinta freamatul instrumentistilor si agitatia coristilor. In fata mea, de la stanga la dreapta, se afla un cor mixt complet, iar in fata acestuia este pozitionata orchestra si cei 4 cantareti solo. Vocile feminine sunt suave, matasoase, fara asperitati. Vocile masculine sunt solemne, grave, apasatoare, te fac sa tremuri cand se dezlantuie. Sunt surprins. Nu ma asteptam ca boxele acestea ieftine sa fie atat de ofertante. Continui auditia, senzatia unui tot atotcuprinzator nu dispare. Ciupitul corzilor este acolo. Alamurile se inalta catre cer. Cei 4 solisti, soprana, mezzo-soprana, tenorul si basul conduc aceasta armata triunfator. Intreaga camera este scaldata in muzica divina. Recviemul lui Verdi este o lucrare grandioasa, greu de reprodus de un sistem audio. Impinse de la spate de restul sistemului boxele Polk reusesc sa nu se faca de ras. Boxele sunt departe de a fi perfecte, exista anumite limitari pe care am sa le detaliez la finalul articolului, dar toate aceste slabiciuni parca dispar in fata muzicii lui Verdi.

      Massive Attack – Mezzanine  
      Basul generat electronic este bine controlat, fortos si cu suficienta dinamica. Din pacate detaliile basului profund sunt destul de firave si asta se simte imediat. Adevarat, boxele reusesc sa compenseze acest neajuns oferind energie si vivacitate sunetului. Instrumentele electronice s-au impletit foarte bine cu basul si muzica pastrand un echilibru si o curatenie timbrala excelenta. Vocea  a fost bine separata de restul instrumentelor si a pastrat ritmul fara a iesi in evidenta. Fara sa realizez, muzica s-a insinuat in picioare, iar acestea au inceput  sa  bata ritmul fara sa imi ceara acordul constient. 

      Concluzie
      Pro: raport calitate pret excelent, sunet echilibrat, bas corect (nu este unflat), sunet cu tenta neutra, capacitatea de a acoperi un spatiu mare. 
      Contra: basul profund este firav, inaltele ar fi putut avea mai multa energie


    • Cand am luat aceste boxe acasa pentru a le testa, recunosc ca am fost putin sceptic. De ce? Pentru ca recunosc, imi place sunetul muzical, mai dulce, iar boxele produse in Danemarca au in general o amprenta a neutralitatii extrema, totul precis. Insa nu a fost asa si o sa va povestesc mai jos cum si de ce m-au surprins placut.
      Sa va spun cate ceva despre acest brand de boxe cu pedigree danez. Audiovector a fost fondat in anul 1979 de catre Ole Klifoth. Viziunea lor in materie de sunet este o reproduce cat mai naturala, apropiata de real, a ceea ce inseamna muzica pentru iubitorii acestui fenomen. Filozofia acestui sunet consta intr-o dinamica si faza cat mai liniara. Audiovector este un producator care acorda mare atentie detaliilor din spatele difuzoarelor si aici ma refer la cutia boxei, materialele care se folosesc in interiorul acesteia, proiectarea crossoverului, chiar si prinderea difuzoarelor este atent studiata. In general toate difuzoarele lor au o prindere in 3 puncte, sunt special proiectate in acest fel.
      Sistemul de test a fost compus din urmatoarele electronice:
      Boxe : Audiovector QR 3
      Amplificator: Musical Fidelity M3si
      Cd-Player: Musical Fidelity M3scd
      Cabluri interconect rca: XLO PRO
      Cabluri Boxe : XLO HT

      Muzica de test a fost aleasa pentru a urmarii in special dinamica si capacitatea boxei de a canta muzical, placut, natural, fara artefacte suparatoare sau detalii extreme care sa oboseasca ascultatorul.
      Leonard Cohen – Banjo
      O piesa mai chill insa foarte rafinata, placuta, o muzica care trebuie sa te mangaie placut. Cohen are o voce mai greu de reprodus, fiind grava si usor ragusita. Multe boxe au tendinta sa ingroase excesiv vocea lui, insa nu si aici. Audiovector reusesc sa aiba un sunet echilibrat. Ce imi place este ca frecventele joase sunt redate curat, controlat, fara sa aiba tendinta de a iesi in evidenta fata de restul spectrului, insa sunt prezente si destul de adanc reproduse. Scena este curata, bine proportionata, iar asta ajuta la crearea unei imagini stereo cu instrumentele asezate in plan tridimensional.  Mi-ar fi placut o adancime mai mare a sunetului, dar chiar si asa, exista suficiente elemente pentru o senzatia muzicala realista. Ce m-a surprins placut pentru o boxa daneza, a fost muzicalitatea. Sunetul este catifelat si rafinat, nu te jeneaza sau deranjeaza nimic pe durata auditiei. Vocile sunt frumos redate de aceasta boxa, tonalitatile si tibrele sunt asa cum le cunosc si cum ar trebui sa sune, bineinteles pentru acest nivel de pret. Boxele sunt listate cu un pret de 8000 lei la distribuitor si pot sa va spun ca merita ascultate si luate in considerare.
      Corcovado – Joao Gilberto
      O piesa pe care o indragesc foarte mult. Note fine de pian, voci calde, saxofon, chitara clasica, ce iti mai poti dori altceva decat sa ai o sesiune adanca de auditie audiofila. Raman iar surprins de partea muzicala a acestor boxe, cred ca cei de la Audiovector au vrut sa arate ca o boxa daneza poate sa fie si muzicala si neutra in acelasi timp. Pot spune ca le-a reusit acest lucru. Boxele sunt transparente, instrumentele se simt curat, destul de precis in spectrul auditiv, iar in acelasi timp te bucuri si de timbre calde si muzicale. Audiovector folosesc o tehnologie speciala pentru acest model, este asa numita “dispersion mesh”, mai exact o bucata de material pusa in fata tweeterului pentru a stopa efectul crisp si ascutit al sunetelor venite din tweeter. Poate ca aceasta tehnologie face ca sunetul sa fie asa placut.
      Cu toate ca ascult o melodie piano, destul de lenta, care te impinge intr-o zona de confort si relaxare, muzica are ritm, tobele, corzile grave de chitara, sunt bine redate, cu un contur bun si prezent. Pe aceasta melodie mi-ar fi placut ceva mai multa transparenta si rafinament. Nu ma intelegeti gresit, boxele sunt curate, clare si placute, insa vreau sa spun ca este loc si de mai bine. Cei de la Audiovector spun ca poti face upgrade la orice boxa de-a lor prin schimbarea componentelor, iar aici ma refer la tot, difuzoare, crossover, damping interior, doar carcasa ramane aceeasi. In acest fel clientul plateste mai putin cand doreste sa treaca intr-o gama superioara de pret si sunet. De acest lucru se ocupa distribuitorul local.
      Camile Saint-Saens – Danse Macabre
      Daca nu ati ascultat aceasta piesa, va recomand cu caldura sa o faceti. Consider ca poate fi o referinta in materie de dinamica si forta. Daca sistemul poate reda cum trebuie asa ceva, e ceea ce trebuie. Pe aceasta piesa, boxele arata ca au si sange danez. Dinamica este la ea acasa, trebuie doar sa ai vecini intelegatori. Boxele pastreaza o coerenta si liniaritate buna, mi-ar fi placut sa coboare totusi ceva mai mult in frecventa pe pasajele de forta, poate ca aveam nevoie si de un amplificator ceva mai puternic. Totusi am asculat cu placere aceasta piesa fabuloasa. Timbrele viorilor sunt naturale, suflatorii sunt asa cum ii stiu. In general boxele daneze stiu sa cante muzica clasica.
      Cand se asculta o piesa cu atat de multe instrumente, este destul de greu pentru sistem sa pastreze o claritate buna, asta ca sa intelegi ce se canta acolo in piesa, sa nu fie doar o mare de sunet si galagie. In cazul acestor boxe notele raman curate, fara distorsiuni evidente, chiar daca pe anumite pasaje nivelul de auditie este foarte ridicat.
      Te-ar mai putea interesa si articolul urmator. Apasa pe imaginea de jos.
       
      Concluzie
      O boxa buna pentru acest segment de pret oferita de Audiovector. Pot spune ca fost placut si interesant de ascultat acest model de la ei. Observ ca in ultima vreme producatorii ofera multa valoare pentru banii platiti. Materialele folosite si aspectul boxei lasa impresia unui produs premium, poate mai scump decat pretul de lista. Acest producator nu este foarte cunoscut, insa incearca si reuseste sa ofere un produs bun, care inglobeaza tehnologii inovatoare in ceea ce priveste auditia muzicala. Este o boxa pentru cei care iubesc muzica, o boxa placuta, muzicala si dinamica. Nu ofera poate cel mai adanc bass sau cea mai detaliata inalta, insa echilibrul este optim in opinia mea. Ca un bonus, acest producator ofera posibilitatea de a comanda finisajul exterior intr-o paleta de 16 culori diferite. In acest fel integrarea boxelor in diferite medii estetice si arhitecturale se poate face cu mai multa usurinta.


    • LXear a luat naștere în anul 2016, în Bucuresti, din dorința de a duce la un alt nivel piața locala de monitoare in ear custom. Un inginer de sunet a pus bazele micii afaceri, care a luat amploare în ultimii ani, impunandu-se cu celebrele monitoare in-ear pe piața locală și internaționala de căsti pentru artisti și audiofili.
      Căștile cu mulaj LXear sunt fabricate prin tehnologia 3D, folosind echipamente de top, în cel mai bine dotat laborator de 3D printing local. Confortul și calitatea audio sunt obținute în urma unor indelungi studii și teste aprofundate, efectuate de specialiștii LXear de-a lungul anilor.
      În productia de căsti personalizate LXear se folosesc materiale premium, rășini biocompatibile și materiale made in USA. Difuzoarele folosite sunt de cea mai bună calitate, produse special de către cel mai important producator din lume.

      1. Cine sunteți voi? Cum ați început? 
      LXear a fost înființată in 2016, din dorința de a aduce ceva mai bun pe piața de monitoare in ear. Făcusem deja multe modele de casti ca hobby, fiind pasionat de electronică, așa ca m-am gândit sa transform asta într-un business. Știam ce vor artistii, stiam ca nu o primesc, așa ca nu a trebuit decât sa le livram un produs conform cererii, și rezultatele au apărut. Am construit monitoare in ear intr-un modest laborator, timp de un an și jumătate, pana când nu am mai încăput in locația respectiva, și a trebuit sa ne mutam. Acum ne întindem pe patru etaje. Am trecut prin toate etapele de evoluție și modernizare, pana ce ne-am aliniat la cele mai înalte standarde. Am ales calea cea mai sigura: metoda 3D. Dacă înainte exista riscul ca un set de monitoare construite "manual" sa dea greși, in ceea ce tine de confort sau sigiliu in ureche, acestea au dispărut odată cu upgrade-ul la tehnologia 3D. Este cea mai exactă modalitate de a obține orice implica un mulaj, fie ca e o proteza auditivă, dentară sau de alt tip, este cel mai înalt standard posibil in momentul de față. Procesul de tranziție între tehnologii a fost lung și meticulos, însă rezultatele sunt uimitoare. Precizia de replicare a mulajului este de un micron, deja nu cred ca se poate mai exact de atât.


      2. Aveți o echipă dedicata dezvoltării produselor?
      Da. Intreaga echipa LXear este implicata in dezvoltarea produselor, fie ca vorbim despre inginer de sunet, tehnicieni 3D, marketing s.a. In procesul de product development ne uitam in mai multe zone pentru a ne asigura ca produsul final este potrivit pentru clienții noștri, și că întrunește nevoile lor, la cele mai înalte standarde tehnologice. In prezent, lucram intens la un model universal, pe care piața de audiofili il tot așteaptă. Va fi o surpriza.

      3. Tehnologie sau design? Pe ce puneți accent? Ce considerați că este mai important?
      E clar că ambele sunt importante, ambele definesc nevoia clienților noștri. De cand am trecut de la productia manuala la tehnologia 3D printing, am crescut acuratetea produselor si, desigur, am scurtat perioada de productie si de livrare catre clienti, crescând totodata capacitatea de producție. Suntem in 2019, nu prea mai exista tehnologie fără design; deja printăm 3D orice, de la încălțăminte la organe, deci orice e posibil, la un click distanță, cu costurile de rigoare. Mai putem vorbi apoi de design, de personalizare, in funcție de cerințele fiecărui client: culoare, grafica sau materiale deosebite ca lemn nobil, fibra de carbon, insertii de pietre sau metale pretioase etc.; aici intervine partea "manuala" a procesului, partea artistica; cea pe care roboții încă nu o pot face și cu care noi ne mândrim tare mult. 


      4. Cu ce sunt diferite produsele LXear fața de competiție?
      Tind sa spun foarte scurt: prin raportul calitate pret. Insa clar este mai mult de atat. Inca de cand am pus bazele LXear am avut grija sa alegem cele mai bune materiale existente la nivel mondial. Nu ne-am gandit sa facem rabat la calitate ci, din contra, sa oferim tot ce este mai bun, de la partea electronica, la materialul din care este facut shell-ul. Totul este facut sa dureze, din materiale testate riguros. Folosim exclusiv materiale biocompatibile, și echipamente pe măsura; spre exemplu, una dintre imprimantele noastre 3D, ce printează folosind lumina UV, poate printa elemente medicale, proteze, orteze, țesuturi, și este folosită in prezent la stabilirea unor factori critici in vindecarea diverselor tipuri de cancer. Când a fost nevoie de ceva, ne-am construit singuri. N-am reinventat apa caldă, dar nici n-am vrut sa fim "comuni". Am vrut sa ne punem amprenta peste tot procesul de producție, așa ca ni l-am făcut așa cum ne-ar fi plăcut noua cândva sa găsim in alte părți. Dacă ne-au trebuit niște case-uri pentru transport rezistente la șocuri și intemperii pentru căștile noastre, ne-am pus pe treabă și le-am făcut, de la cutie până la spuma personalizată din interior, și la accesoriile ascunse sub manualul de utilizare, de exemplu. In 2018, am introdus pentru prima oară pe piață monitoarele discrete din material flexibil. Avand un design aparte, au intrat mai greu pe piață, însă lumea a văzut rapid avantajele. Fiind extrem de robuste si rezistente, practic indestructibile, si oferind confort superior monitoarelor clasice, acestea sunt tot timpul o optiune si pentru marii artisti; sunt mult mai portabile și confortabile, pot fi dotate și cu microfon, practic sunt cea mai buna soluție casual. 

      5. Am ințeles ca voi produceți căsti folosind mulajul urechilor. Te rog să detaliezi intregul proces.
      Deși pare complicat, tot procesul este lejer, chiar distractiv, ținând cont ca nu oricine își poate personaliza castile cu ajutorul carora va urma sa își câștige probabil traiul. Ne-am gândit să facem totul cât mai accesibil și rapid, întrucât și pentru noi timpul este la fel de prețios. Cel mai important pas este acela in care se execută mulajul(amprentarea) canalului urechii. Procesul este simplu si se rezolvă rapid printr-o vizită la un cabinet de audiologie (avem parteneriate cu clinici de audiologie din intreaga țară, pentru a facilita procesul pentru clienții noștri). Avem și variante in care trimitem noi o echipă la domiciliul clientului sau acolo unde este nevoie, pentru mulaje. Tot procesul de amprentare durează maxim 5 minute, pentru ambele urechi. După execuția mulajului, monitoarele intra in producția propriu-zisa, după cum urmează: mulajul este scanat prelucrat și printat 3D, intr-un laborator state of the art, apoi produsul obținut in urma imprimării 3D, ce are forma urechii clientului, este umplut cu partea electronica, cu difuzoare, urmând ca mai apoi sa treacă la partea de artwork, unde procesul este in totalitate manual. După încheierea procesului, castile sunt riguros testate, trecând printr-un filtru de control de calitate. Pasul final este acela al ambalării și expedierii pachetului către client.


      6. Traducătoarele căstilor sunt produse de voi?
      Toată lumea ne întreabă asta. Nu sunt făcute de noi, însă sunt făcute pentru noi, de către cel mai mare producător de componente specifice din lume. Același răspuns este valabil și pentru cabluri, rășini biocompatibile, conectori și tot ce tine de partea electronică, cât și pentru accesorii; până și adaptoarele jack sunt personalizate conform cerințelor noastre. După cum spuneam, nu facem rabat de la nimic, trebuie sa fie premium de la cartonul manualului de utilizare, pana la instrumentul pentru curățarea și întreținerea căștilor.

      7. Ce fel de public țintiti cu căstile voastre?
      Clar nu vrem sa ne limitam publicul si piata. Tocmai de aceea am diversificat portofoliul de monitoare, pentru a putea oferi aceste experiente auditive unui spectru cat mai larg din piață. Ne adresăm tuturor pasionaților de muzica, tuturor celor ce vor sa fie profesioniști, fie ca aleargă ture de parc in "liniștea" monitoarelor, fie că se bucura de ea pe scene imense.

      8. Mulți dintre clienții vostri sunt artisti profesionisti. Produceți căști și pentru pasionații de HiFi?
      Sigur. Pasinatii de HiFi pot opta pentru oricare dintre modelele din portofoliu. Prin tehnologiile pe care le folosim, am introdus pe piata modelul MOON, ce se adresează utilizatorului de zi cu zi, un model de buget, fara sa facem rabat de la calitate, pentru a satisface nevoile audiofililor care nu au nevoie neaparat de o personalizare complexa, ci doar de un sunet mult superior castilor "de linie". Pot fi dotate cu microfon sau cu cabluri premium, deci combinațiile pot fi multe totuși, și la acest model. De asemenea, lucrăm intens la un model de casti universale, care va fi adresat in mod special pasionaților de Hi-Fi.

      9. AV Club este o revistă dedicată pasionaților HiFi. De ce ar cumpăra un pasionat de HiFi o pereche de căsti de la voi?
      Pentru ca se vor bucura de cel mai personalizat sistem audio, la ei in ureche, fara a face o investitie enorma. 
      Te-ar mai putea interesa si articolul urmator. Apasa pe imaginea de jos.
       

      10. Iți ofer ocazia să convingi cititorii nostri să cumpere o pereche de căsti LXear. Ce le spui?
      Dacă nu s-au convins citind articolul, ceva e gresit. In momentul de față sunt câteva locuri in lume de unde poți obține niște monitoare construite așa; aici e unul. Încă e ieftin, cât suntem in creștere; cat încă nu avem zeci de angajați, încă putem tine preturile la nivel de România. Deja cererea pentru export exista, probabil ca nu vor mai fi așa pentru multă vreme.

      11. În încheiere te rog să transmiți un mesaj cititorilor nostri.
      Ascultați stereo!

      12. Mulțumim și succes!
      Multumim, la fel!

       

    • Nu știu alții cum sunt, dar eu când mă gândeam înainte la NuPrime, mă gândeam la ceva „out of my reach”, financiar vorbind. Știam aproximativ că NuPrime e divizia „de lux” a celor de la NuForce, ceva gen cum e Lexus pentru Toyota. Din acest motiv, atunci când mi s-a propus un review pentru ceva de la NuPrime, primul meu gând a fost „Wow, ceva super scump!”. Cu atât mai surprins am fost atunci când am aflat că aparatul propus, un DAC NuPrime, mai exact DAC9, se încadrează în segmentul de 1000 de euro. Adăugați la aceasta faptul că atunci când mi-a predat DAC-ul pentru test, Robert de la AVClub mi-a spus: „E un DAC care cred că e pe gustul tău, are un sound spre dark….”.
      Pe scurt, m-am năpustit literalmente cu NuPrime-ul în sistemul meu, să văd dacă e așa: adică DAC până în 1000 de euro cu o tonalitate dark, ceea ce pentru mine înseamnă un singur lucru: naturalețe. Realism sonic. Paletă tonală veridică. Nu uitați: reiterez ce am spus și cu alte ocazii, parafrazându-i pe cei de a HiFi World: blestemul audiofiliei sunt sculele care sună strident, cu frecvențe înalte accentuate, pentru a-i fermeca pe profani. Cam ca un televizor setat pe modul „Dynamic”, care îți atrage privirea din momentul în care intri în magazin. Însă fără nicio legătură cu realitatea cromatică.
      Totuși, se cuvine să vă spun câte ceva despre DAC9. E cel mai ieftin DAC produs sub brandul NuPrime. Proiectat în întregime în SUA.
      Ceea ce m-a atras în primul rând la el este construcția lui. Este primul DAC în gama de 1000 de euro în sistemul meu care are o bază multistrat. Această bază multistrat îi conferă o ținută și un feeling tactil specifice sculelor scumpe. Pe ambalajul lui DAC9, cei de la NuPrime specifică, oarecum cu mândrie, „for Studio Professionals”.  Iar ambalajul, senzația tactilă și construcția lui DAC9 exact asta spun. Cu alte cuvinte: aici e vorba de lucrătură serioasă. Un DAC proiectat de ingineri pentru profesioniști.

      Inclusiv picioarele de susținere ale lui DAC9 sunt proiectate profesional, fiind imune la vibrații și izolând DAC-ul optim față de mediul extern. Insist asupra acestor picioare: aici nu e vorba de niște suporturi uzuale, care pot fi întâlnite și la alte scule, ci de niște suporturi dezvoltate special de NuPrime și brevetate. Repet: brevetate. Cu alte cuvinte: unice.
      DAC9 este construit în jurul unui cip high-class AK4490 EQ, care decodează până la PCM 384 kHz și până la DSD256. AK4490 înseamnă un sunet cald, analogic, realist. Acest cip AKM face parte din seria foarte apreciată Velvet Sound a celor de la Asahi Kasei. Așa cum îi spune și numele, vă puteți aștepta la un sunet natural, mătăsos, fără tonalități artificiale.
      Insist, totuși, asupra designului lui DAC9: exterior: un design serios, plăcut, care poate conferi sistemului vostru un aer profesional. Pentru că este un DAC profesional. Interiorul este impecabil lucrat: nu sunt vreun expert în electronică, dar acea capsulare metalică a intrării de alimentare am văzut-o doar la DAC-urile mult mai scumpe decât DAC9. Izolarea galvanică este evidentă. Componente de calitate, fabricate în Japonia, totul denotă o lucrare de nivel ridicat.
      Pentru software, DAC9 se bazează pe inevitabilul XMOS (spun „inevitabil” în sens pozitiv, din ce în ce mai multe DAC-uri de calitate apelează la acest chipset), iar upsamplingul se bazează pe un FPGA programat de cei de la NuPrime pentru a converti orice intrare PCM la nivelul megahertzilor.
      Cred că deja v-ați lămurit că acest DAC9 de la NuPrime nu este doar o altă alternativă mid-level la sutele de DAC-uri de acest nivel, ci este o încercare (reușită, după cum veți vedea) a celor de la NuPrime de a introduce caracteristici high-end în sectorul mid-end.
      DAC9 vine foarte frumos ambalat și încă pe ambalaj este evidentă, din nou, o doză bună de mândrie: „Designed by NuPrime in USA”. Este însoțit de o telecomandă destul de simplă, dar care îndeplinește fără reproș cerințele de control de bază pentru utilizare. De asemenea, manualul este exemplar, explicând, pe lângă modul de funcționare și utilizare, inclusiv detalii tehnice generale, cum ar fi diferența sonică dintre PCM și DSD, exemplificată inclusiv prin grafice. Pe scurt, profesionalism.
      Pe partea din spate se găsesc toate intrările posibile, inclusiv intrări analogice pentru a folosi DAC9 ca preamplificator. Mai mult, există inclusiv un port USB pentru modul Bluetooth sau Wi-Fi. Pe partea din față se găsesc două butoane, unul de pornire-oprire/comutare între intrări, iar celălalt pentru volum. DAC9 are un output considerabil, livrând nu mai puțin de 4V prin ieșirile RCA și 5V prin cele balansate. Pt 0dB, volumul trebuie fixat la 94 (pe scala de la 0 la 99, faptul că volumul este astfel incrementat – la 0,5 -  permite o reglare extrem de fină a acestuia).

      Să trecem la ce ne interesează, sunetul. Fac o afirmație de la bun început, pe care voi încerca să o exemplific în cele ce urmează: DAC9 este cel mai bun DAC pe care l-am avut la mine în sistem atunci când e vorba de prestația cu DSD!
      Dacă la redarea PCM-urilor, DAC9 proiecta o scenă destul de în față, la redarea DSD-ului scena era trimisă  automat în spate și totul devenea holografic și 3D. De ce folosesc timpul trecut? Deoarece după aproximativ o săptămână în care am ascultat foarte des DAC-9, rodajul a început să își facă radical simțită prezența, scena la redarea PCM-ului a pătruns treptat în spatele boxelor, făcând să dispară peretele din spate, adică exact așa cum îmi place mie. Diferența dintre DSD exista încă, dar au fost și situații, cu unele înregistrări, în care nu mai știam exact ce ascult, PCM sau DSD.
      Doar cu unele înregistrări și când începeam să analizez și să compar, diferența dintre PCM și DSD era sesizabilă imediat. Apropos, revin asupra manualului: deși cei de la NuPrime explică (chestie destul de atipică…) diferențele dintre PCM și DSD (inclusiv prin grafice, așa cum am menționat anterior), în nici un moment nu sugerează care format ar fi preferat de acest DAC9. Dimpotrivă, ei chiar scot în evidență faptul că „DAC-9 is designed to faithfully reproduce the music irrespective of the format used”. Ați sesizat o ușoară nuanță în această afirmație din manual? Ei nu spun „să reproducă semnalul indiferent de format”, ci „să reproducă MUZICA indiferent de format”. Am insistat asupra acestui fapt deoarece pe lângă „excesele sonice” cu DSD, mai fac o afirmație: DAC-9 este cel mai muzical DAC ascultat de mine până în 1000 de euro. „Îl depășește la muzicalitate chiar și pe Chord Mojo?”, parcă vă aud pe unii dintre voi întrebând. Ei bine, da. Și aici cred că un cuvânt foarte greu de spus îl are acest cip dac AKM. Da, știu, implementarea contează. Așa e, dar implementarea aceea se construiește în jurul unui mic cip. Nu poți face o implementare absolut identică în jurul a două cipuri dac diferite. Deci acel convertor are un cuvânt serios de spus. Cei de la Asahi Kasei nu și-au denumit degeaba această serie „Velvet”. Sunetul este chiar mătase, în sensul că te unge pe suflet, este pansament pentru niște nervi supramodulați pe parcursul zilei la job, de exemplu. Sau supramodulați de nevastă, mă rog, fiecare după caz :D.
      Dacă în cazul lui Chord Mojo, un DAC foarte muzical, te poți trezi totuși de multe ori exclamând „Wow!”, și asta mai ales datorită vitezei și timing-ului cu care reproduce muzica, în cazul lui DAC9 ai tendința de a uita că te-ai pus să asculți ceva și de a te lăfăi pur și simplu în sunete. De exemplu, să luăm Dark Side of the Moon în versiune blu-ray. Dacă la prima piesă „Speak to Me”, Mojo pare să articuleze oarecum mai bine senzația mecanică și psihotică ce te introduce în atmosfera albumului, la „The Great Gig in the Sky”, același Mojo nu poate egala căldura și fluiditatea limpede ale lui DAC9. Nu o veți auzi niciodată pe Clare Torry pe Mojo așa cum o auziți pe DAC9. Am folosit termenul „limpede”, deoarece unele DAC-uri cu sunet warm și dark au o anumită tendință de a atenua top-end-ul înregistrărilor, adică mai direct și fără menajamente spus, ai senzația că nu auzi la fel de multe detalii ca în cazul unui DAC care favorizează spectrul înalt. Nu și în cazul lui DAC-9. Și aici seamănă foarte mult cu DAC-ul meu de referință Metrum Acoustics Octave: absolut nimic nu este neglijat în spectrul înaltelor, doar că ele sunt integrate mult mai armonios în tonalitatea sonică.
      Trecând la un album recent, Firepower-ul celor de la Judas Priest, tot în versiune hi-res, mă așteptam ca DAC-9 să nu aibă același impact sonic ca Mojo, însă nici vorbă, în cazul în care v-ați făcut vreo idee din cele scrise mai sus că DAC-9 ar suna cumva prea soft, vă spun clar că nu e deloc așa:  DAC9 face trecerea de la psihedelic la metalic mult mai bine decât Mojo, schimbarea feelingului și dinamicii fiind atât de pregnante încât ai senzația că ai schimbat întregul sistem! E ca și când DAC-9 ar spune, „a, metal, păi schimbăm placa…” și ar începe să redea metalul așa cum trebuie redat metalul, cu dinamică explozivă și ritm alert, ca apoi, dacă treci la un jazz relaxant, să se relaxeze și el odată cu tine.

      Am încercat chiar și o înregistrare execrabilă: albumul One Second al celor de la Paradise Lost. Cu acest album (unul foarte bun din punct de vedere compozițional) cei de la Paradise Lost au vrut să dea lovitura în mainstream, albumul a fost distribuit de Sony în colaborare cu BGM, s-a bucurat de promovare intensă etc. Din păcate, din dorința de a suna bine pe radio sau eventual în căști, unele piese, în special cele de pe la jumătatea albumului, sună atât de plasticos și artificial încât sunt de-a dreptul „moartea pasiunii”, cum se zice. Deoarece trupeții de la Paradise Lost și-au dat seama că albumul sux din punct de vedere al înregistrării, fiind mai degrabă o înregistrare „demnă” de Rihanna, decât de o trupă care a scris (și încă scrie) istorie în metal, au încercat chiar anul trecut să îl remasterizeze. Din păcate, piesele care sunau artificial sună la fel și acum, ce a fost făcut prost și cu ochii pe dolari, și nu pe integritate artistică de la început, așa a rămas.
      Bun, hai să vedem ce poate face un DAC profesional, cum este DAC-9, din tot acest plastic…Acum, o să credeți că exagerez, dar DAC-9 a reușit să facă oarecum ceva digerabil chiar și dintr-un mare „E” (adică aromă artificială”) cum este o piesă ca „Soul Courageous”. Iar aici nu vorbim de vreo înfrumusețare, sau vreun machiaj sonic. Spun asta deoarece rezoluția a crescut, de asemenea, (acest AK4490 este un fenomen, cu greu mă abțin să nu mă las dus de val și să vă spun să puneți mâna pe DAC-9, așa o implementare nu mai găsiți) și te face să crezi că indiferent de cât de bou a fost producătorul, parcă ceva din naturalețea interpretării din studio tot a rămas. Am reușit să disting un spectru al joaselor doar când am redat această piesă cu DAC-ul Metrum, dar iată că și DAC-9 reușește să îți arate că există totuși o tobă mare în această înregistrare și că basistul nu era complet absent în momentul transpunerii digitale. Ba chiar reușește să îți arate că poate face cu ușurință ce face un Mojo, poziționând și delimitând instrumentele și membrii trupei, poți să arăți cu degetul unde se află fiecare în cadrul scenei și aici vorbim de o scenă cvadridimensională, în care boxele nu există, există doar interpretarea.
      După cum am spus la început, DAC-9 excelează literalmente cu DSD. DAC-9 procesează DSD sub formă DoP inclusiv prin intrările digitale optic și coaxial. Cea mai mare diferență în sistemul meu dintre PCM și DSD este la adâncimea scenei, dar nu în sensul că totul este proiectat în spatele boxelor, ci scena se întinde din față spre spate: cu DSD totul devine mai holografic, de multe ori senzația fiind că îți vine să bagi mâna prin sunet, parcă te poți plimba prin scenă așa cum a fost de exemplu atunci când am redat cea mai bună piesă a tuturor timpurilor, din punctul meu de vedere, Bohemian Rhapsody. Aici nu era vorba că aș fi ascultat „o altă interpretare” atunci când am trecut de la PCM la DSD, ci pur și simplu scena pe care mă plimbam a devenit mai…„aievea”.
      Te-ar mai putea interesa si articolul urmator. Apasa pe imaginea de jos.
       

      Acum, parcă vă aud pe unii dintre voi spunând „Păi dacă DAC-9, un DAC de 1000 de euro, sună așa, cum sună un DAC de 10.000 de euro?”. Sincer, nu știu. Nu am ascultat niciodată un DAC de 10000 de euro în sistemul meu. Am ascultat doar în diverse setup-uri care nu îmi aparțineau. Dar cred cu sinceritate că dacă asculți un DAC proiectat așa cum este DAC-9, asculți o mare parte din acel high-end la care visăm cu toții.

    • Musical Fidelity este una din firmele cu o trandiție solidă în construirea de aparatura HiFi din Anglia. Din păcate, in România această firma nu a reusit să fie niciodata atât de populară comparativ cu un alt brand de tradiție cum este Naim. In cei aproape 20  ani de pasiune audiofilă, rareori am reușit să mă întâlnesc cu un aparat produs de Musical Fidelity. Am citit o mulțime de articole despre produsele lor. Unele din aceste articole au reușit să mă entuziasmeze. Apoi, căutam aparatul cu pricina pe la dealeri, nu îl găseam și renunțam oarecum frustrat. Din fericire timpurile s-au schimbat. Acum puteți asculta o gamă variată de produse Musical Fidelity, de la DAC-uri si CD playere, până la amplificatoare integrate, chiar solutii All In One la importatorul oficial din București.
      Astăzi am să vă prezint un amplificator integrat cu o putere de 85 wati pe canal, intrare phono MM, plus un DAC integrat ce decodează semnal digital pana la 24 biti @ 96 kHz.

       
      Prezentare generală

      La exterior amplificatorul se prezinta intr-o carcasa din tabla galvanizată de culoare neagra. În partea din fața, pe centru, avem un buton de volum de culoare gri. În jurul acestuia se găsesc alte sase mici butoane de culoare gri cu care poti selecta intrările. În stânga  avem o frumoasă inserție dreptunghiulară din plastic de calitate cu tipul aparatului si codul de produs. Lângă aceasta siglă este printat numele producătorului.  În partea din spate se găsesc conexiunile pentru boxe, intrarea USB a DAC-ului, intrările auxiliare și intrarea de phono.
      Specificații:
      Putere de ieșire: 85 Watts pe canal în 8 Ohmi
      THD (+ zgomot): <0,014% tipic, de la 20Hz la 20kHz
      Raportul semnal zgomot:> 98dB 'A'-ponderat
      Răspunsul în frecvență: +0, -0.1dB, 10Hz până la 20 kHz
      Intrări
      4x linie RCA / Phono
      1x conector "B" tip USB - flux de date asincron la frecvențe de până la 24 biti / 96 kHz
      1x intrare MM Phono
      Input Phono
      Sensibilitate (nominală): 3mV (adecvată pentru doze de 1.5mV sau mai mult, inclusiv tipuri MC de mare putere)
      Raportul semnal / zgomot:> 70dB 'A'-ponderat
      Impedanță de intrare: 50k Ohmi
      Răspunsul de frecvență: RIAA / IEC ± 1dB, de la 20Hz la 20 kHz
      General
      Dimensiuni - LxAx (mm): 440 x 100 x 400
      Greutate (neambalată / ambalată): 9.2 kg / 13 kg
      Test
      Ce urmăresc eu la un sistem.
      Unu - imaginea stereo - sunet holografic, prezentarea și dimensiunea scenei sa fie generoasă, spațiul dintre instrumente să fie structurat corect.
       Doi – realism – senzația ca artistul este in cameră; sau in cazul audiției unei interpretări dificile din zona muzicii culte, sa pot simți trecerile dinamice ca si cum aș fi prezent în studioul de înregistrări.
      Trei - controlul basului - basul să fie scurt, percutant, exploziv, plin de energie.
      Patru – frecvențele medii si inalte – aici totul trebuie să curgă natural, intr-o maniera placuta urechii, cu acute bine temperate.
      Muzică:
      Roger Waters - Amused To Death, fisier hi-res 24/192 (una din cele mai bune inregistrări de rock)
      Verdi – Messa da Requiem, fisier hi-res 24/88.2, Chicago Symphony Orchestra & chorus, Olga Borodina, Barbara Frittoli, Ricardo Muti (o inregistrare extraordinară, cu o dinamică care iți taie răsuflarea)
      Carlos Santana – Supernatural, fisier hi-res 24/96 (mixul de artisti, voci, stiluri muzicale, oferă o paletă largă in cazul unui test)
      Sistem de test:
      NUC + Daphile + Intona - transport  digital
      Yamaha CDS 300 - DAC / sursă digitală
      M3si - amplificator integrat
      Cabluri – interconect Kimber Kable, cablu USB de la un producător englez care nu activează în industria audio, cablu boxe manufacturat de Vicol Audio.
      Roger Waters - Amused To Death
      Am început audiția cu celebrul album al lui Roger Waters. Prima impresie a fost că  scena sonoră este proiectată catre ascultător. M3si este genul de amplificator ce impinge sunetul in fata. Scena sonora nu se formeaza în spatele boxelor, pare că inconjoara boxa, proiectând sunetul in față și în spate. Dacă boxele ar fi instrumente, ar fi așezate undeva la mijlocul orchestrei. Din cauza acestei situatii ascultătorul este proiectat în imediata apropiere a orchestrei. Distanța dintre ascultător și orchestră dispare aproape în totalitate, este ca si cum ai pătrunde adânc în intimitatea sunetului, a modului în care se formeaza notele și acordurile muzicale. Cu siguranța o parte din cititorii acestui articol vor iubi acest tip de sunet. Instrumentele sunt plasate corect în spatiul 3D și sunt  suficient de bine conturate încât să păcăleasca simțurile. Vocile au sunet realist, plăcut, bogat timbral. Informația pe ansamblu nu este alterată. Am putut sa mă bucur pe deplin de vocea lui Roger Waters așa cum o cunosc de atația ani. Basul a avut energie bună, o dinamică pe masura  si a fost suficient de exploziv. Mid-basul are o oarecare tendința sa iasă în evidență. Nu este o senzație deranjantă, insă este prezentă și trebuie sa fie cunoscută de cititori. 
      Verdi – Messa da Requiem
      Găsesc potrivită această inregistrare pentru testarea aparatelor audio HiFi din cel puțin doua motive: 1) dinamica uriașa, 2) bogația de informații. Messa da Requiem inseamnă o orchestră sinfonică completă, un cor dublu si 4 soliști (o soprana, o mezzo-soprana, un tenor si un bass). În această lucrare ritmurile viguroase se intrepătrund cu momentele lirice și contrastele dinamice. Pentru a putea reda totul cu intensitatea si realismul potrivit ai nevoie de un sistem perfect echilibrat. Messa da Requiem este un fel de ucigaș al sistemelor audio prost concepute. Un sistem care reuseste să transforme această înregistrare într-un eveniment real, este cu siguranță un sistem de referință. Am pornit muzica și am început să ascult. Scena sonoră a rămas în aceeași parametri ca la Roger Waters. Sunetul inconjoara boxele și este proiectat în apropierea ascultătorului. Lipsa distanței între ascultător și orchestră transformă întreaga experiență audio în ceva similar audiției la căsti, doar că în acest caz sunetul nu este situat asemeni unei coroane în jurul capului. Spațiul scenei se conturează pornind din zona urechilor și se extinde către o zonă aflată la cațiva metri in fața ascultătorului. Totul pare natural și firesc,  te obișnuiești repede cu acest tip de prezentare. Îți închipui că te afli în primul rand la una din reprezentațiile de gală unde ascultătorii sunt puțini și aleși pe sprânceană. Vocile cântăreților solo sunt prezentate în fața orchestrei bine conturate, sunt chiar lângă tine, iar asta te transformă într-un fel de martor imediat al momentului 0. Simți și auzi totul. Corul este împărtit de la stânga la dreapta și se simte asemeni unei imbrățisări strânse, spațiul având tendința să se comprime. Personal aș fi preferat să fie mai mult aer intre cor, orchestră și soloiști, dar asta este o opțiune personală. În momentele dinamice există o ușoara pierdere de energie în zona frecventelor audio aflate la cele două capete ale spectrului sonor. Basul este usor simplificat, insă fără să afecteze informațiile importante. Cu toate acestea basul a avut energie bună, coerență și a reușit să ofere suport constant si realism desfășurării muzicale.
      Carlos Santana – Supernatural
      Muzica acestui album nu este chiar supranaturală, ba din contra, se prezintă ca un mix pământesc intre rock, blues, latino si pop. Înregistrarea nu pune multe probleme unui sistem audio. Este o înregistrare curată, fără distorsiuni evidente. Inginerul de master a maltratat dinamic înregistrarea, dar a lucrat curat, fără clipping digital. Auditia acestui album a fost o experiență placută. M-am bucurat de vocile lui Dave Matthew,  Rob Thomas, Lauryn Hill si de ritmul tobelor aflat la intersectia dintre muzica africană și latino. Chitara lui Carlos Santana a sunat plăcut, a avut ritm și a fost suficient de electrică. Scena sonoră  a păstrat același tip de prezentare în fata, catre ascultator. Instrumentele au fost atent conturate in spațiul scenei, bine focusate, fără să se amestece. Ce să vă spun, muzica a avut energie si ritm. Au fost momente cand am simțit nevoia să mă ridic de pe canapea și să dansez.
      Te-ar mai putea interesa si articolul urmator. Apasa pe imaginea de jos.
       
      Concluzie
      Pentru mine M3si este un amplificator britanic cu personalitate. Are un sunet specific amplificatoarelor din insulă, cu un timing  bun, usor dark, înalte discrete si cu un mid-bas evidentiat. Îl recomand posesorilor de boxe cu sunet deschis / luminos și celor care se plâng de lipsa basului acasă. Dacă aveti boxe lenese acasă, sub 88 dB, acesta nu este un amplificator potrivit pentru dumneavoastra.
       


    • Chord Mojo

      De Andi, în Audio Hi-Fi.

      „….am avut aceeași experiență cu Hugo. Părea că devine din ce în ce mai bun și au fost necesare aproximativ 9 luni înainte ca senzația de îmbunătățire continuă a sunetului să se estompeze. Șocul a fost când am descoperit că un Hugo nerodat suna exact ca Hugo-ul rodat timp de 9 luni! Așa am dedus că de fapt creierul meu se roda la modul în care Hugo recrea tranzienții, lucru care mi s-a părut unic comparativ cu toate DAC-urile ascultate anterior.
      Mă aștept ca în cazul lui Mojo lucrurile să stea la fel”
      Așa anticipa Rob Watts, designerul șef de la Chord, crearea lui Mojo.
      Ce știa Rob Watts în acel moment, adică acum vreo 4 ani, iar utilizatorii cărora le era destinat Mojo nu știau?...
      Toată filosofia celor de la Chord se învârte în jurul deja celebrelor „taps” (instanțe procesate în interval de o secundă). Watts a studiat ani și ani de zile acest aspect, asta în timp ce majoritatea celorlalți ingineri studia cum să obțină un sunet mai bun în jurul cipurilor dac deja existente. Watts spune că pentru a recrea perfect un semnal analogic înregistrat, e nevoie de aproximativ 1 milion de „taps”. Lucru  imposibil la început, dar a luat-o încet, cu câteva mii de taps în cazul primelor DAC-uri Chord și ajungând la câteva zeci de mii pentru Hugo, fapt care pentru el a fost o victorie.

      Lucru ciudat însă, Rob Watts a refuzat să spună de câte taps se bucură Mojo, la lansarea micului DAC.
      Acum nu mai e nici un secret: Mojo procesează dublul taps-urilor procesate de Hugo. Cu alte cuvinte, în ierarhia Chord, Mojo este peste Hugo. E explicabil acum de ce Watts a evitat un răspuns la întrebarea privind numărul instanțelor: Chord erau pe punctul de a-și da singuri cu stângul în dreptul, adică de a recunoaște că un produs mai ieftin este peste un produs mai scump, ambele fiind comercializate în același timp. Acum, că Hugo a intrat la categoria „legacy” (între timp a apărut Hugo 2), Watts a putut recunoaște ceea ce au observat o mulțime de utilizatori care au vândut Hugo după ce au ascultat Mojo: Mojo e pur și simplu mai bun.

      Mojo beneficiază de un FPGA mai avansat. A, am uitat să menționez că cei de la Chord nu folosesc clasicele cipuri dac, ci folosesc FPGA-uri (https://en.wikipedia.org/wiki/Field-programmable_gate_array) programate de Rob. Rob nu mai crede în clasicele cipuri dac. Le consideră depășite. Așa că folosește FPGA-uri pe care le programează așa cum vrea el, emulând clasicele cipuri dac. Acestea sunt mult mai puternice decât convertoarele obișnuite, însă ca atare sunt mult mai scumpe, necesită cunoștințe de programare extrem de avansate, necesită timp de dezvoltare, din acest motiv sunt folosite în acest moment de foarte puțini producători de scule audio. E mult mai simplu să iei un convertor produs de un terț și să construiești rapid în jurul lui un DAC și ceva mai greu să programezi efectiv un DAC de la zero. Mai mult ca sigur companiile mamut, care trebuie să lanseze câte o serie de scule noi în fiecare trimestru, nu se vor apuca în viitorul apropiat să se ocupe cu ceva atât de complicat cum sunt FPGA-urile, unde timpul de dezvoltare este foarte greu de anticipat. Așa că acestea rămân unor companii high-end, care lucrează mult mai personalizat, dacă se poate spune așa, și nu au planuri gen „lansarea urgentă a colecției toamnă-iarnă din acest an”.
      Cum a ajuns Mojo să folosească un hardware mai avansat decât fratele său mai scump, Hugo? Simplu: între timp, adică între Hugo și Mojo, Xilinx, firma de la care Rob își ia fpga-urile, a scos un fpga mult mai puternic. Și, deoarece miniaturizarea tehnologică avansează de la o lună la alta, Rob a putut să miniaturizeze literalmente etajul analogic din Hugo și să îl integreze în Mojo.


      În acest moment Mojo este un succes fantastic pentru Chord. În urmă cu doi ani, toate statisticile spuneau că cei de la Chord au vândut aproape 80.000 de Mojo. Vă dați seama cum stă situația acum. Calculați aproximativ 500 de dolari pentru un Mojo, înmulțiți și vă puteți da seama câți bani fac cei de la Chord doar cu cel mai ieftin DAC al lor.
      Este Rob Watts găina cu ouăle de aur sau nu?
      Mulți spun că Mojo înseamnă în acest moment pentru piața DAC-urilor, exact ceea ce a însemnat Linn Sondek în anii 70 pentru piața pickup-urilor: un „game changer”.
      Am primit Chord Mojo în urmă cu mai multe luni împreună cu alte DAC-uri pentru a le testa. Era într-o seară. Vă spun sincer că a doua zi m-am dus și mi-am cumpărat un Mojo, deoarece mi-am spus că trebuie să îl am. Vă dați seama cam ce efect a avut asupra mea.
      Da, știu, majoritatea cumpără Mojo pentru a-l folosi cu căști. Pe mine, sincer, căștile mă cam lasă rece în acest moment. Am avut perioada mea, când ascultam doar în căști. Însă acum îmi permit să am spațiul meu în care să încerc pe cât posibil să recreez atmosfera din studio. Cu alte cuvinte, cum sună Mojo cu căști m-a interesat prea puțin. Am avut la îndemână superbele Meze 99Neo pentru un scurt test: da, sună extraordinar, dar nicio cască nu îți poate crea o scenă aievea la câțiva metri în fața ta.
      Ce m-a frapat prima dată la Mojo? Naturalețea sunetului. Instrumentele reproduse cu un realism fantastic. Apoi, fluiditatea cu care muzica era reprodusă. Am tot citit de la diverși cum că Hugo ar fi bright. Nici vorbă de așa ceva cu Mojo. Sunetul avea neutralitate, lucru care contrasta puternic cu dimensiunea lui Mojo. De obicei, „brichetele”, ca să folosesc un termen des folosit de Robert de la AV Club, sunt deficitare la acest capitol. Da, sunt total de acord, dar nu Mojo. Acest lucru se datorează în mod sigur faptului că nu folosește clasica schemă bazată pe clasicele cipuri dac, ci folosește fpga-uri. Cu un fpga, ieși direct din acesta în etajul analogic în clasa A, fără filtre decimatoare și alte componente care digitalizează sunetul.
      Stop! Acum realizez că în entuziasmul meu pentru Mojo, am uitat să îl prezint…Ok, hai să fim serioși, chiar trebuie să vă spun că pare construit din fier beton sau să vă explic ce indică prin diverse culori cele trei butoane luminescente ale lui Mojo? Rob Watts spune că Mojo e atât de puternic încât poate conduce direct, fără amplificator intermediar, boxe. Cei de la Hi-Fi World au vrut să verifice cât de adevărată este această afirmație și l-au conectat pe Mojo direct la o pereche de Tannoy Westminster Royal! Repet: Tannoy Westminster. Cu succes. Cu alte cuvinte, cumpărându-l pe Mojo cumpărați un DAC – preamplificator – amplificator de super calitate.

      În imaginea de mai sus, Chord Mojo conducând direct, fără niciun alt amplificator intermediar, Tannoy Westminster Royal, așa cum a fost conectat de cei de la HiFi World
      Totuși, câteva indicații prețioase nu strică, mai ales că Mojo nu vine cu un manual inclus.
      Dacă doriți să folosiți Mojo strict ca DAC, trebuie să îl porniți apăsând simultan timp de 5 secunde cele două butoane de volum în timp ce apăsați butonul de pornire. În acest fel obțineți un output de 3 volți. Dacă vi se pare cam mare și boxele încep să aibă un bas bubuit, după ce efectuați operația de mai sus apăsați butonul Volume – de exact patru ori: în acest fel obțineți tradiționalul output de 2 V.
      Eu l-am folosit pe Mojo la 3 V.
      Ascultând Innuendo (Queen) în variantă SACD (DSD – Mojo acceptă DSD64, 128 și 256 prin DoP), Mojo relevă o scenă superbă, pe care o vezi aievea. Te uiți la Mojo, te uiți la scenă și nu îți vine să crezi că scena respectivă e realmente proiectată de acest micuț DAC alimentat de o baterie. Sunetul are putere, are dinamică, instrumentele sunt poziționate și diferențiate precis, tridimensionalitatea sonică fiind evidentă. Poate aș fi dorit o mai mare prezență în zona mediilor. Comparându-l pe Mojo cu DAC-ul meu de referință în acest moment, Metrum Acoustics Octave, Metrum-ul are o prezență mult mai bună a mediilor, vocile în special beneficiind de acest lucru. Cu Mojo, vocile nu pierd deloc din dimensiune, dar parcă nu au aceeași „grosime”, aceeași plinătate. O piesă ca „Barcelona” (interpretată de zeul Freddie Mercury și de Monserrat Caballé), chiar și în versiune 16/44 îți poate face pielea de găină și la cinci ascultări una după alta, dacă este redată de un DAC cu prezență a mediilor, iar aici aș depuncta puțin Mojo, deoarece nu reușește întocmai acest lucru. Aici se vede faptul că până la urmă o sursă liniară solidă chiar contează. Mojo reușește totuși să emoționeze cu „Barcelona” prin prezența scenică, prin fundalul complet negru din care se reverberează fenomenalele voci ale lui Freddie și Monserrat, poți auzi fiecare inflexiune a vocii lor, îl poți auzi pe Freddie cum aproape își strigă versurile pe finalul piesei, așa cum recunoaște chiar el că a fost nevoit să facă, pentru a putea ține pasul cu forța uluitoare a vocii lui Monserrat. E un DAC revelator, fără doar și poate. Două ediții diferite ale aceluiași album sunt redate exact așa cum sunt ele: diferit. Chiar dacă sunt din același master, Mojo le dezvăluie imediat ca aparținând unor transferuri diferite. Nu foarte multe DAC-uri până în 1000 de euro pot face acest lucru, nu foarte multe au această neutralitate sonică. Da, multe îți pot reda niște detalii uluitoare, dar fac acest lucru împreună cu un anumit brightness care „reușește” să ascundă cel mai important detaliu: caracterul general al înregistrării. Din păcate, în cazul sculelor ieftine, cu scheme nu foarte complicate și cu piese ieftine, detaliile vin la pachet cu brightness-ul. Mojo nu aparține acestei categorii decât din punct de vedere al gamei de preț. Ca sunet joacă în liga mare, în liga DAC-urilor serioase.
      Mai mult, îl consider pe Mojo un DAC optim pentru metalele extreme. În momentul în care asculți ceva de genul albumului In the Nightside Eclipse al celor de la Emperor, în special nemuritorul șlagăr (he he!) „I am the Black Wizards”, nu trebuie să ai deloc senzația de „wall of sound”, de amalgam, specifică surselor ieftine. Am spus cu mai multe ocazii: înregistrările sunt mult mai puțin proaste decât cred unii. Important e să  „decodezi” înregistrarea la un nivel cât mai ridicat. Mojo decodifică poziționarea trupeților din Emperor (țineți cont că aceasta nu este o înregistrare lucrată, adică de genul în care fiecare membru își predă după șapte mii de take-uri contribuția unui inginer de sunet și acesta masterizează albumul. Nu. Aici e vorba de o înregistrare one-take, ceva în genul primelor albume Sabbath – aici stă farmecul unor legendare albume din cel de-al doilea val de black metal), deci revin, Mojo decodifică poziționarea trupeților și îți redă cu precizie modul în care aceștia stăteau în momentul înregistrării. Datorită dinamicii ultra-high-end fără exagerare (țineți cont că Mojo are o dinamică de 125 dB minim măsurată, cei de la Hi-Fi World au măsurat cu un semnal de test de -60 dB o dinamică de 143 dB!! – asta în condițiile în care cele mai multe DAC-uri high-end nu depășesc 130 dB), Mojo îți redă acest album în singurul mod în care acesta poate fi redat: devastator. O înregistrare pe care mulți o consideră proastă din punct de vedere audiofil, poate deveni chiar audiofilă, dar nu pentru că Mojo ți-ar prezenta-o „mânărind-o” (cum spun unii despre anumite scule) sau adăugându-i ceva delicatețuri și rafinamente care nu existau inițial acolo, ci prin simpla clarificare și descifrare a informației muzicale. Sesizezi totul, pătrunzi efectiv mult mai mult în înregistrare. Sau să luăm albumul „Rebel Extravaganzza” al celor de la Satyricon. Bookletul acestui album menționează cât se poate de clar și de arogant: „Correct listening at maximum level”. Bun, acest lucru este imposibil cu Mojo chiar și în căști, din cauza outputului extrem de ridicat (atenție cu căștile sensibile când porniți Mojo după ce l-ați folosit ca desktop DAC cu outputul la 3V) și cu atât mai puțin prin amplificator cu boxe. Însă cu multe surse, când crești volumul la redarea acestui album, din cauza senzației de amalgam și de stridență, după câteva piese te doare capul și vei vrea să reduci volumul. Nu cu Mojo. Redă atât de natural și decodifică atât de precis surplusul de informație din această înregistrare, care de multe ori lasă senzația de supramodulare, încât vei dori să dai volumul din ce în ce mai tare pentru și mai multă imersiune în muzică.

      Există totuși câteva probleme în cazul lui Mojo, însă acestea nu sunt de factură sonică, ci de factură „administrativă”, dacă îi pot spune așa. Bateria, în primul rând. Poate fi un avantaj, practic scapi de „blestemul” mizeriei de la rețea, dar și un dezavantaj. Dezavantajul clasic: se descarcă J. Acum, serios, e o problemă destul de mare și să vă explic de ce. Cei de la Chord spun că 4 ore de încărcare îți dau aproape 10 ore de ascultare. Eu zic că asta e o variantă optimistă, ba chiar extrem de optimistă. Mai degrabă undeva pe la 6 ore de ascultare, ar fi varianta realistă. Primul Mojo pe care l-am primit la test era folosit și am crezut că probabil bateria e obosită, însă și nici cu Mojo-ul nou cumpărat nu am reușit să ajung la 7 ore de ascultare după o încărcare completă. Și aici apare de fapt problema: cei de la Chord spun că poți încărca Mojo în timp ce asculți, dar e recomandabil să eviți acest lucru, pentru a prelungi durata de viață a bateriei. Asta înseamnă că în cele 4 ore în care îl ții pe Mojo la încărcat, acesta stă inutilizabil. Dacă acesta este singurul tău DAC, aceasta poate fi o problemă. Patru ore în care stai și te uiți la scule fără să poți asculta, așteptând să se încarce Mojo. Cam deprimant, nu? Dacă totuși încerci să încarci Mojo în timp ce asculți, lucru pe care mărturisesc că îl fac și eu din când în când, atenție că devine fierbinte. Iar când spun fierbinte, să nu înțelegeți că devine cald. Nu, ci fierbinte în sensul în care poți prăji un ou pe el! Acel FPGA se încălzește tare de tot, mai adăugați la asta și etajul din componente discrete în clasă A, plus bateria pusă la încărcat și o să înțelegeți de ce Mojo se înfierbântă atât de tare. Nu știu exact care e durata de viață a bateriei din Mojo, însă am dubii că ar depăși 5 ani. Partea bună e că poate fi schimbată destul de ușor. Partea și mai bună e că Mojo poate fi folosit și fără baterie, însă în acest caz va trebui ținut conectat permanent la curent.

      Bun, o altă problemă poate fi dată de cabluri. Deoarece Mojo este prea mic pentru RCA-uri, ai la dispoziție doar mufe de 3,5 mm pentru output, iar în cazul intrării coaxiale, chiar și pentru input. Iar aici problema, evident, este dată de calitatea cablurilor pe care le poți găsi pentru Mojo. Mojo fiind un DAC extrem de sensibil și rezolut beneficiază ca orice alt DAC rezolut de o calitate cât mai bună a cablurilor. Dacă în cazul interconnectului 3,5 mm – 2RCA să spunem că poți găsi ceva cât de cât de calitate pentru a-l conecta pe Mojo la amplificator, vreau să văd cum găsiți un coaxial cu RCA la un capăt și 3,5 mm la celălalt capăt. Succes! Pentru a-l conecta pe Mojo la un streamer, am fost nevoit să folosesc un adaptor 3,5 mm – RCA, și acesta găsit cu greu. Atenție, jack-ul de 3,5 mm trebuie să fie mono, deci dacă vă gândiți la cablurile acelea destinate unor scule ca Fiio, puteți uita de ele.

      Te-ar mai putea interesa si articolul urmator. Apasa pe imaginea de jos.
       
      Recomandarea lui Rob Watts pentru Mojo este de fiecare dată conexiunea optică, preferata lui, deci dacă vă limitați la USB și optic, vă veți bucura de Mojo fără probleme. Mojo acceptă 24 bit/192 khz prin conexiunea optică, ba chiar și DSD64 în format DoP!
      Una peste alta, Mojo este un DAC cu adevărat special și poate fi într-adevăr un game changer prin prisma prețului său. Practic ai ultima tehnologie disponibilă și una dintre cele mai avansate în domeniul DAC-urilor (FPGA), de obicei rezervată gamelor high-end, ai o neutralitate uluitoare și, practic, chiar un pachet complet DAC – preamplificator – amplificator de căști/boxe, toate astea în nici 500 de euro.
      Cine mai oferă așa ceva?

    • Oare mai trebuie explicat cine este Technics? Una din primele firme importante de audio care s-au promovat in Romania dupa 1989. Sunt foartemulte lucruri de spus si explicat despre acest brand. Istoria scurta a acestui brand este urmatoarea.
      Technics s-a infiintat in anul 1965 in Japonia( Tekunikusu) ca producator de aparate electronice audio hi-fi. A fost unul din competitorii directi ai celebrului brand Nakamichi, un alt mare brand si producator japonez. A fost una din primele companii japoneze de hifi ce a produs cam orice in domeniul audio, pick-up, boxe, amplificatoare, casetofoane, magnetofoane si multe alte aparate din aria audio.
      In industria audio s-au remarcat prin cateva modele din care amintesc:
      BoxeleTechnics SB-M10000, Pick-up Technics SL-1200, Magnetofonul Technics RS-1800, setul format din  preamplificator + amplificator Technics SU-A2 + SE-A1, amplificatoare integrate precum Technics SU-8099, Technics SU-V10, Technics SU-MA10.
      In acest articol am sa va impartasesc experienta mea cu doua dintre amplificatoarele produse de aceasta firma, Technics SU-8080 si SU-V8.
      Sunt amplificatoare integrate construite foarte bine, respectand o topologie de top in constructia de amplificatoare si anume integral dual-mono.
      Din punctul meu de vedere, cam asa trebuie sa arate un amplificator de calitate si cu un potential bun in domeniul auditie audio. Cum in multe cazuri, sunetul inseamna o alimentare buna intr-un aparat, mai ales in cazul amplificatoarelor audio, este important ca cele doua canale stereo sa fie cat mai independente.
      Prezentare
      Technics SU-8080 - amplificator integrat, 2 x 72w @ 8 ohm, 13.5kg, constructie dual-mono, 4 tranzistori finali, 490w consum.
      Technics SU-V8 - amplificator integrat, 2 x 105w @ 8 ohm, 16kg, constructie dual-mono, 8 tranzistori finali, 1000w consum.
      Pentru auditia acestor doua amplificatoare am incercat sa creez un mediu cat mai vintage.

      Sistemul de test
      Amplificatoare: Technics SU-8080 si Technics SU-V8
      Surse: Pick-up Dual 701 – DozaOrtofon VMS 30 si CD Yamaha CDS 1000
      Boxe: Kef 103/3

      Muzica si teste
      Din start am stiut ca aceste aparate au fost gandite sa fie folosite in mediu analogic, astfel au integrat un preamplificator phono foarte bun. Din acest motiv am ales sa folosesc in cadrul auditiei si un pick-up.
      Muzica folosita a fost diversificata, am incercat sa vad daca aceste aparate pot sustine cerintele actuale ale lumii audiofile: finete, transparenta, scena aerisita, instrumente reale, naturale, toate ingredientele pentru a te lasa purtat de muzica intr-o alta lume si a intelege si trai emotia transmisa de interpreti.
      Prima piesa a fost Dave Brubeck – Take Five pe vinil, primul amplificator testat a fost SU-8080. Am sesizat ca partea phono a amplificatorului presteaza foarte bine. Sunetul este curat, se contureaza scena, incerc sa urmaresc pozitionarea instrumentelor si reusesc sa faca cest lucru. Simt o coerenta buna si sunetul curge, ma bucur si ma las purtat de muzica. Incerc sa urmaresc neajunsurile si ma gandesc ca poate sunetul nu este destul de transparent sau clar, insa nu, pot urmari cu usurinta ce se intampla in fata mea, tobele lovesc curat, pianul canta bine delimitat in spectrul sonor. Unde pot avea o obiectie este adancimea scenei, care nu este tocmai adanca asa cum mi-arplacea sa fie. Sesizez instrumentele puse in acelasi plan, iar acest lucru nu este chiar asa cum il stiu pe aceasta melodie. Pun piesa din nou, insa de aceasta data pe SU-V8. Se simte imediat o diferenta, parca am apasat pe acceleratie, muzica este mai live, sunetele sunt mai ample, joasele sunt mai adanci si mai bine controlate. Amplificatorul acesta chiar stie sa cante. Separatia intre canale este mai buna, pot sesiza cu usurinta imaginea stereo, ce instrumente sunt centrate si care se afla in stanga/dreapta. Un lucru il urmaresc cu interes, realismul sunetului afisat in fata mea. Imi doresc sa urmaresc comunicarea intre artisti prin instrumentele lor insa si de aceasta data observ aceeasi lipsa a adancimei. Scena este in fata mea, insa nu se intinde in spate, asa cum sunt obisnuit. Recunosc ca nu imi place sa fiu agresat de muzica, imi place sa o privesc ca un tablou, nu sa se urce pe mine. Dincolo de acest neajuns, ma bucur de ceea ce aud si simt. Am muzica in camera mea si asta e tot ce conteaza.
      Continui cu o piesa care imi place foarte mult si anume Anne Bison  -Septembre in Montreal. Am ales aceasta piesa pentru rafinamentul si finetea muzicala. Am vrut sa vad daca aparatele acestea vintage pot avea asa ceva. Daca tot am ascultat pe SU-V8 am continuat cu el. Impresia este foarte placuta, delicatetea vocii si a pianului se simt in sunet. Textura intrumentelor este naturala, acestea aduc aminte de o sesiune live de sunet. Incerca sa nu ma obisnuiesc cu sunetul si il trec pe micutul SU-8080 la treaba. Da, ceva mai greu de ascultat dupa sesiunea cu fratele mai mare V8. Scena se micsoreaza, sunetul nu mai are aceeasi energie si viata, parca se aplatizeaza, trairile artistului nu se mai simt la fel de bine. Aduce insa o liniste in sunet, cumva nu te face sa inchizi muzica, ba din contra sa asculti in continuare. Un lucru este clar, muzicalitatea e cea care place si te face sa poti asculta pe termen lung.
      Sunt un ascultator de blues si aleg mai departe Daniel Castro - I'll Play The Blues For You, o piesa aparent linistita insa cu acorduri clare si puternice. Vreau sa vad cum stiu aceste amplificatoare sa loveasca, vreau sa vad daca percutia este cum trebuie si daca senzatia de presiune acustica este reala. Pot spune ca nu dezamageste niciunul dintre cele doua amplificatoare, insa clar SU-V8 reuseste sa ma surprinda. Probabil si datorita faptului ca poate consuma pana la 1000w din retea la nevoie. Acest amplificator este un exemplu de arta electronica in materie de amplificatoare integrate. Se simte bine rezerva de putere, iar muzica nu este constransa cu nimic in a se exprima liber si clar.
      Te-ar mai putea interesa si articolul urmator. Apasa pe imaginea de jos.
       
      Concluzie
      A fost o sesiune interesanta de auditie cu acest doua amplificatoare in mica mea sufragerie. Pot spune ca am putut asculta muzica mai mult decat decent. Daca “micutul” SU-8080 mi-a parut putin cam sters pe alocuri si retinut in a exprima muzica asa cum imi place mie, fratele mai mare SU-V8 este un amplificator cu adevarat de luat in calcul chiar si pentru o auditie serioasa. Pentru cei care vor sa obtina maxim de la aceste aparate, recomand o verificare electronica la un specialist in domeniu. Cred ca se pot obtine lucruri  interesante daca sunt folosite intr-un sistem potrivit. Unde pierd putin aceste aparate este la capitolul transparenta si adancimea de scenei. Ca o comparatie, sunetul modern se intinde mai mult in spate, iar sunetele sunt ceva mai precise, insa mare atentie, acest lucru poate duce la un sunet steril, sintetic, chiar daca aparent mai detaliat, sunet care pe termen lung oboseste. Din acest motiv recomand un sunet in primul rand muzical, dulce, usor de ascultat si asimilat, care nu oboseste in sesiuni lungi de auditie.

       
       

       

       

    • Din seria de DAC-uri testate de AV Club, de această dată vă prezentăm un DAC ceva mai special: Musical Fidelity MX.
      De ce este special, vă spun imediat. Însă, înainte, o prezentare „estetică”:
      MX vine foarte frumos ambalat, iar DAC-ul în sine este superb realizat. Foarte solid, pare din fier beton, fiind construit din aluminiu de grad militar, iar această soliditate contrastează cu delicatețea butoanelor, comutatoarelor și inscripționărilor de pe carcasă. Este un aparat frumos, fără doar și poate.
      Nu are un afișaj digital, ci se bazează pe nu mai puțin de 15 leduri (care luminează foarte atrăgător în albastru) pentru a indica, de exemplu, input-ul, filtrele folosite sau formatul redat. Plus încă 2 leduri pentru power și lock.
      În spate avem toate intrările și ieșirile necesare, inclusiv ieșiri balansate. MX este future-proof.

      Totuși, un lucru nu mi-a prea plăcut: adaptorul de alimentare cu care vine MX. Înțeleg că cei de la Musical Fidelity s-au străduit să mențină prețul în jurul sumei de 1000 de euro, dar acel adaptor nu cred că are ce căuta lângă o astfel de bijuterie. Recomand schimbarea lui degrabă cu unul dintre adaptoarele aftermarket de calitate care au apărut deja de la diverși producători exact pentru MX. Ceva gen SBooster. Sau cum este cel din imaginea de mai jos. Sunt convins că ar fi un upgrade serios.

      Ca de obicei, nu vă voi plictisi cu toate detaliile tehnice cum fac o grămadă de alte review-uri, e suficient să intrați pe pagina de prezentare a celor de la Musical Fidelity pentru asta: https://www.musicalfidelity.com/uploads/catalogerfiles/mx-dac/5_MF_MX-DAC_Flier_v1-1_web.pdf
      Deci, ce îl face pe MX special? Ei bine, Musical Fidelity MX convertește toate semnalele primite în DSD. Chiar și în prezent, când DSD-ul a devenit un fel de „găina cu ouăle de aur” a audiofiliei, numărul DAC-urilor care știu converti PCM-ul primit în DSD și apoi direct în analog este destul de redus.
      MX se bazează pentru aceasta pe misteriosul cip dac PCM1795 de la Burr-Brown. Spun „misterios” deoarece posibilitățile acestui cip s-au dovedit ca depășind cu mult specificațiile furnizate inițial de Burr Brown. Destul de mulți producători au descoperit acest lucru și au folosit  PCM1795 în diverse implementări, de la unele basic și relativ ieftine la unele exotice și scumpe, cu procesare în DSD. Unul dintre DAC-urile care folosesc acest cip și deja a intrat în legendă este celebrul DAC 8 DSD de la T+A.

      Cei de la Musical Fidelity au muncit ani buni de zile la acest MX și este una dintre cele mai importante realizări ale lor în domeniu.
      Să revenim la ce ne interesează: operarea în domeniul DSD. Aceasta se face în doi pași. În primul rând, toate semnalele primite, indiferent dacă vin prin USB sau coaxial/optic sunt eșantionate la 32 bit/192 khz. Acest semnal este convertit apoi în DSD și ulterior trimis direct în etajul analogic.
      Bineînțeles, în acest mod nu poate rezulta decât un sunet lipsit de orice urmă de „digitalitis”. Dacă fugi de diversele nuanțe de digital dar nu ai curajul sau poate timpul necesar pentru a trece la vinil sau bandă, soluția e doar una: DSD.
      Am testat MX-ul cu două trupe esențiale pentru mine: Pink Floyd și Queen, pe care, personal, le consider cele mai mari din istoria muzicii contemporane, aproape toate albumele lor beneficiind de producții sofisticate, de mare clasă.
      Sistemul folosit a fost același pe care l-am utilizat și cu DAC-ul Aune S6 (amplificator Scott 440A, boxe MB Quart seria QL, cabluri Kimber 4PR/XLO UltraPlus).
      Am început cu capodopera Animals. Deși în ultimul timp am tendința de a converti apriori în DSD absolut tot ceea ce ascult, cu MX nu a fost cazul, ținând cont că face el în timp real acest lucru pentru mine. Deci, Animals. Încă de când am auzit prima dată acest album, mi l-am imaginat ascultat pe lămpi, deoarece spre asta invită, asta sugerează producția lui, un sunet cald, diafan, cu o scenă intimă, de ascultat în fața șemineului, la un pahar de whisky, meditând la perisabilitatea politicului și la „porcii” („Pigs”) care alcătuiesc de obicei acest politic. Am căutat acest sunet cu MX și nu a fost greu să îl găsesc cu filtrul 2. Apropos, filtrele MX-ului lucrează în domeniu analogic pur, nu veți găsi aici IC-uri care să se ocupe de asta. Vorbim de DSD pur. Această abordare am întâlnit-o și în cazul admirabilelor DAC-uri de la iFi.
      Ascultând mai multe zile MX-ul, cred totuși că filtrul 1 este mai apropiat de realitate, însă filtrul 2 are un sound atât de fermecător și seducător încât mai mult ca sigur că cei mai mulți posesori vor folosi acest filtru. 

      Am trecut la o altă capodoperă și anume Innuendo. Acesta este un album extrem de divers, alcătuit din piese care par mai degrabă ca făcând parte dintr-o compilație de capodopere decât piese aparținând aceluiași album. Fiecare piesă creează și induce propria stare. Ascultați de exemplu I’m Going Slightly Mad, cu atmosfera ei psihotică, psihedelică. O sursă bună trebuie neapărat să îți inducă acea stare și să rupă atmosfera progresivă, acaparatoare la rândul ei, generată de prima melodie a albumului, piesa titlu Innuendo. Dacă asculți acest album și ai senzația de album „legat” înseamnă că mai ai de lucru la sistemul tău.
      MX îți prezintă acest album mai degrabă ca pe un fel de Greatest Hits decât ca pe un album uniform. Și asta cu filtrul 2, cu care am insistat, deși creierul îmi spunea că filtrul 1 e mai apropiat de ceea ce s-a întâmplat în studio, însă efectiv nu am putut scăpa de seducția filtrului 2. E ca o vrajă.
      Nu pot spune că scena este neapărat adâncă. Un DAC testat de noi anterior, și anume iFi Micro DSD Black Label, prin comparație, are o scenă mai adâncă, însă MX nu lasă nici un moment senzația că ar avea o scenă „ieftină”, agățată exact între boxe. Scena e undeva în spatele boxelor și lasă senzația de scenă corectă. Un fel de „nici prea prea, nici foarte foarte”. Scena nici nu trece dincolo de spațiul boxelor, în laterale vorbind. Unii apreciază o scenă lăbărțată în stânga și în dreapta boxelor, cum aveau playerele în anii 90. Nu, mulțumesc. Eu vreau o scenă adâncă, situată în spațiul delimitat de boxe, pe care să o pot focaliza inclusiv cu ochii atunci când ascult. Nu vreau să îmi plimb privirea ca la un joc de tenis, dintr-o parte în alta.
      Deși, așa cum am spus anterior, MX convertește totul în DSD, diferența dintre fișierele DSD trimise spre MX și cele PCM este clar auzită. Asta chiar și în cazul în care am convertit inițial PCM-ul în DSD pe PC și apoi am comparat PCM-ul original cu DSD-ul obținut din acel PCM. Semn că, în mod evident, cu cât sarcina procesării este ușurată pentru MX, cu atât mai bun va fi sunetul obținut.
      O paranteză legat de asta: deși cipurile dac au avansat mult de-a lungul anilor, totuși puterea lor de procesare nu poate fi comparată cu cea a unui CPU de PC. Singurele care se apropie sunt FPGA-urile, gen Xilinx Spartan. Din acest motiv, dacă aș folosi MX-ul ca DAC, parcă aș transforma PCM-ul în DSD folosind PC-ul, chiar și în timp real cu ceva gen JRiver sau HQ Player și apoi aș trimite sunetul către MX.
      MX are circuite separate pentru PCM și DSD, deci semnalul ar intra direct pe circuitul de DSD și s-ar evita o conversie în timp real care în mod sigur îngreunează procesarea MX-ului.
      Am testat MX inclusiv conectat la câteva CD-Playere folosite ca transport. Atât prin coaxial, cât și prin PCM. Pentru coaxial am folosit un Cordial Peak cu conectori Neutrik, iar pentru optic un Hama Performance. Acum, probabil unii știu părerea mea în acest caz: folosind PCM 16/44 (adică CD) cu un CD Player ca transport, sunetul mi s-a părut mai bun decât cu același PCM16/44 folosind PC-ul ca transport. Asta atât prin coaxial, cât și prin optic. Folosind  CD Playerul ca transport, sunetul pare mai ușor de asimilat, mai firesc, atenția se îndreaptă mult mai rapid către muzica în sine, decât în cazul PC-ului. Însă, subliniez, doar cu PCM 16/44. Cu hi-resolution/DSD, datele problemei se schimbă, iar rezoluția acestor formate plus masterul lor, de obicei foarte bun, nu pot fi egalate de multe ori de vechiul 16/44.
      Te-ar mai putea interesa si articolul urmator. Apasa pe imaginea de jos.
      În altă ordine de idei, rezoluția acestui DAC este extraordinară în acest preț, sunetul are o bogăție, o scenă pe care eu personal le-am mai auzit doar în liga superioară a DAC-urilor. Da, DSD-ul este magic, modul în care acest format este procesat, faptul că PCM-ul este dezbărat de toate „digitalitățile” lui și transformat în DSD este nota aparte a acestui DAC, ceea ce îl diferențiază de majoritatea celorlalte DAC-uri. Pe undeva, deși 1000 de euro nu sunt la îndemâna oricui, îl consider chiar ieftin prin ceea ce oferă. În mod sigur nu e un DAC de care să te plictisești. Te poate ține sub vraja lui mult timp.


×
×
  • Creează nouă...