Sari la conținut
HiFi Tech
  • Revista audio video


    • dinica
      Introducere
      Acum cateva luni am inceput sa caut o varianta de  video player 4K, pe care să il folosesc acasa, cand vreau sa ma uit la filmele din colectia personala. Cerintele acestui aparat erau foarte simple: conexiune WiFi, o imagine foarte buna, usor de utilizat si un pret rezonabil. Dupa ce o perioada am explorat oferta magazinelor on line, mi-a venit ideea sa construiesc un video player 4K /  hub multimedia cu ce am prin casa. Am pornit de la premiza ca in ziua de astazi toata lumea are acasa un computer personal, conexiune WiFi / internet / retea locala acasa si un Smart TV 4K. Pornind de la aceste 3 componente am inceput asamblare unui hub multimedia. 
      Ca sa pot construi acest hub aveam nevoie de un server UPnP (universal plug and play). Acesta este un set de protocoale de retea care permite aparatelor din retea, cum ar fi computere personale, dispozitive mobile, imprimante, televizoare, conexiune internet prin WiFi, sa descopere fara probleme prezenta altor aparate in retea si sa stabileasca servicii de retea functionale pentru schimbul de date, comunicatii si divertisment. In cazul acesta, cu ajutorul serverului UPnP, putem conecta televizorul SMART cu computerul personal. Conexiunea dintre televizor si computer se face folosind reteaua de acasa. Asta inseamna ca televizorul este conectat printr-un cablu sau printr-o conexiune WiFi la reteaua de acasa.
      Am încercat doua variante gratuite de servere, Universal Media Server si KODI. După cateva saptamani am decis sa folosesc KODI. Daca nu stiti ce este KODI,  a venit momentul sa aflati. Acesta este un hub media player gratuit ce poate fi instalat pe Windows, Linux, iOS și Android.  Permite utilizatorilor sa redea si sa vizualizeze filme, videoclipuri, muzica, podcasturi, fisiere media digitale stocate in reteaua locala de acasa si de pe internet.
      Asamblare
      Instalam pe calculator KODI. Dupa ce am instalat acest program, intram in setarile KODI folosind butonul dedicat. (imagine 1)

      Imagine 1
      In urmatoarea fereastra gasim toate setarile de care avem nevoie pentru a viziona filme sau asculta muzica. De aceste setari, ne vom ocupa intr-un alt articol, daca va fi nevoie. Gasiti o multime de tutoriale pe youtube. Apasati casuta Services. (imagine 2)

      Imagine 2

      Activam protocolul UPnP / DLNA exact ca in fotografie. (imagine 3)

      Imagine 3

      Dupa activarea serviciului UPnP, continutul audio-video aflat pe calculator este disponibil spre a fi accesat folosind alte dispozitive aflate in retea. In cazul nostru, asta inseamna ca putem sa vizionam filme, sau sa ascultam muzica, folosind televizorul SMART de acasa. 
      Aplicatia KODI  trebuie pornita de fiecare data cand dorim sa vizionam filme sau sa ascultam muzica. Dupa ce am pornit KODI, deschidem televizorul si cautam functia ce ne permite sa vizualizam materiale multimedia. Pe un televizor SMART aceasta aplicatie este preinstalata si in cele mai multe cazuri poate fi gasita apasand butonul Home aflat pe telecomanda. Numele aplicatiei difera de la un televizor la altul, insa de obicei are inclus in nume cuvantul video. (imagine 4)

      Imagine 4
      Gasim aplicatia, o pornim, pe ecran vor aparea  diferite pictograme. Una din aceste pictograme se numeste KODI. (imagine 5)

      Imagine 5

      Apasam pictograma KODI. Pe ecran vor aparea alte doua pictograme, Music Library si Video Library. (imagine 6)

      Imagine 6

      Apasam pictograma Video Library. Pe ecran vor aparea toate filmele din calculator. Pregatim popcorn-ul, scoatem o bautura racoritoare de la frigider si incepem vizionarea filmului preferat. (imagine 7)

      Imagine 7
      Pentru muzica vom repeta aceeasi pasi, cu mentiunea ca inlocuim fisierele video cu fisiere audio.
      Vizionare placuta!
       
       

    • De aceasta data am avut placerea sa ascult un amplificator pe lampi contruit in regim Diy profesionist. Spun profesionist pentru ca cel care l-a construit nu e chiat un Diy-er, avand peste 60 de amplificatoare construite pana in prezent. Totodata el activeaza si in zona de amplificatoare pe lampi pentru chitara, avand o lunga istorie in acest segment. Multi chitaristi canta folosind amplificatoare produse de el. 
      Fenomenul diy este unul interesant, insa este nevoie de cunostiinte temeinice in domeniu. Din acest punct de vedere nu am nici o indoiala, cel care a construit acest amplificator a depus mult efort pentru a realiza un aparat ce poate fi comparat cu produse similare construite industrial. 
      Amplificatorul
      Dupa ce m-am luptat efectiv cu el pentru a-l aduce la mine in camera de auditie, amplificatorul avand aproximativ 30kg, a trebuit sa ii gasesc un loc, lucru nu chiar usor datorita dimensiunilor mari ale acestuia. La prima vedere observ piese de calitate folosite in constructia lui: transformatoare de alimentare si de iesire Hammond (Canada) si lampi KT88 Electro-Harmonix (Rusia). Aceste semne ma fac sa inteleg ca amplificatorul nu a fost conceput sa fie unul de buget (ieftin). Sper doar ca aceste aspecte sa se regaseasca si in sunet. Carcasa este una simpla, de culoare neagra, finisata decent. In partea din spate observ iesiri de 4 si 8 ohmi pentru boxe, un lucru bun pentru amplificatoarele pe lampi. Din cate am inteles, amplificatorul are o putere de 40w pe canal, cu distorsiuni de 0.3 THD, ceea ce este foarte bine pentru un amplificator pe lampi.  
      Amplificatorul are urmatoarele caracteristici tehnice:
      Topologie Push-Pull Clasa A
      Plaja de lucru: 30hz – 30khz
      Lampi folosite:
      Lampi finale – 4 x KT88 Electro-Harmonix
      Lampi Pre – 2 x ECC83 Nos Tungsram si 2 x ECC82 Nos Nippon Electric

      Sistemul de test
      Boxe: Kef Reference 103/3
      Amplificator: VioTUBE 
      Sursa: Cd-Player Yamaha CDS-1000
      Muzica de test
      1. Eugene Ruffolo - The Same Kind Words
      Imiplac instrumentele reci, asa ca am ales pentru inceput o piesa mai linistita insa cu multe corzi. Datorita faptului ca amplificatorul este la propriu mare si de putere mare pentru un amplificator cu lampi, are nevoie de ceva mai mult timp pentru a ajunge in echilibru termic. Spun asta pentru ca la inceput mi-a lasat impresia de sunet puternic, dar brut, neslefuit, nefinisat. Dupa circa 30-40 minute lucrurile s-au schimbat radical, urmand ca dupa o ora sunetul sa se transforme si sa intre in parametri. Din acest punct de vedere va recomand sa nu va grabiti sa judecati un sunet in primele minute de auditie, sa lasati putin aparatele sa ajunga intr-un echilibru termic si electric. Asadar, despre sunet, pot spune ca amplificatorul are forta, se poate compara cu aparate mult mai puternice. In materie de atac si control acest amplificator sta foarte bine. Nu lasa loc de comentarii, notele de bass sunt bine redate, cu autoritate si precizie. Chitara bass, desi fina si linistita, se aude foarte clar si bine definit. In ceea ce priveste media, datorita faptului ca amplificatorul chiar are o transparenta incredibila, claritatea este impresionanta. Acest lucru poate fi insa delicat, datorita faptului ca anumite inregistrari pot fi usor deranjante, era digitalului aducand destul de multe sibilante in sunet. Asadar aici trebuie avut grija cu ce boxe se imperecheaza amplificatorul, datorita faptului ca are control, putere si transparenta, acesta deschide boxele si ofera un grad mare de rezolutie. Nu este chiar un amplificator cu sunet dulce si siropos, chiar neutru pentru o lampa pot spune.
      2.  Crown Imperial (Coronation March) London Philharmonic Orchestra
      Hai sa vedem ce poate in materie de dinamica. Am ales o piesa pe cat de frumoasa si impunatoare, pe atat de greu de redat de un sistem audio si mai ales de amplificator. Piesa alterneaza pasaje fine si suave cu segmente in forta care te pot zgudui bine. Amplificatorul poate, e corect, nu pierde din control, chiar si in pasaje aglomerate, lucrurile sunt clare si bine reprezentate. Lasa impresia ca are rezerva mare de putere, cei 40 wati de lampa chiar se simt altfel fata de un amplificator solid state. Deci da, partea de bass este foarte buna la acest amplificator. Prezentarea este putin cam in fata, muzica vine catre tine. Pe piese usor galagioase, acest lucru se poate simti putin agresiv. Anumite pasaje mi-au parut urcate cam sus, insa per total muzica, chiar daca la nivel mare de auditie, nu a fost chinuitoare pentru urechi. Am ascultat piesa chiar de doua ori, mi-a placut foarte mult felul in care ataca acest amplificator boxele. Pur si simplu ai impresia ca se joaca cu ele.
      3. Christian Willisohn – Caruso
      La final am ales sa ma delectez cu o melodie foarte draga mie. O piesa cu o puternica incarcatura  emotionala. Vocea lui Christian cat si pianul lui sunt incredibile, notele pianului se duc foarte jos, iar vocea, desi destul de grava, are momente in care urca vertiginos. Separatia este foarte buna intre instrumente, ma pot aseza linistit in mijlocul lor si savura melodia. Observ ca mediile s-au mai catifelat putin, semn ca amplificatorul poate nici nu a fost rodat destul. Eu l-am primit destul de repede dupa ce acesta a fost construit. Cine stie, poate dupa cateva saptamani, lucrurile stau altfel. Imi place pianul, este redat complet, cu notele de jos redate foarte bine si autoritar. In general pianul este destul de greu de redat corect, acesta are o plaja foarte mare de frecvente, multe sisteme nu reusesc sa atinga corect aceste frecvente, insa aici lucrurile stau foarte bine. Nuantele si inflexiunile vocii sunt curat si in detaliu redate. Sistemul reuseste sa transmita emotie si sentimente ascultatorului.
      Concluzie:
      A fost o placere sa ascult acest amplificator in camera mea. Consider ca merita ascultat si luat in considerare pentru cei carora le place sunetul neutru, transparent si autoritar. Nu este pentru cei care vor un sunet dulce, siropos, sau mai dark. Posibil sa fie usor obositor pe perioada lungi de auditie daca nu este imperecheat cu boxe potrivite. Amplificatorul este suficient de rezolut incat sa scoata in evidenta problemele unei inregistrari.
      Pro: dinamica, transparenta, putere, control; capacitatea de a controla si conduce cu usurinta boxele.
      Contra: usor strident pe anumite inregistrari, are nevoie de un timp destul de mare pentru a ajunge la un echilibru termic si electric; dimensiuni si greutate destul de mari; poate fi dificil de incadrat si mutat in spatiu.


       
       
       

    • Metrum Acoustics este o firmă destul de puțin cunoscută în mediul audiofil de la noi. Provine din Olanda și a fost înființată de Cees Ruijtenberg, un inginer din domeniul electronicii marine, care se ocupa cu proiectarea sonarelor, radarelor etc.
      DAC-ul pe care vi-l prezint este așa numitul Mini NOS DAC Octave, fiind primul DAC creat de Metrum. Se bazează pe mai multe cipuri misterioase de uz industrial, lucrând în mod R2R și NOS (non-oversampling). Este produs complet in-house în Olanda, după cercetări întreprinse de-a lungul multor ani obositori, marcați de teste neîntrerupte.
      Cum au ajuns cei de la Metrum Acoustic la aceste DAC-uri, bazate pe cipuri total necunoscute, atât de apreciate în acest moment?
      Cel mai bine e să îl lăsăm chiar pe Cees Ruijtenberg să povestească:
      „ - În 2008, am decis să încep o investigație proprie pentru a determina caracteristicile sonice  ale diferitelor convertoare digital-analog. Performanța lor s-a dovedit a fi în mare măsură neconvingătoare, însă nu am putut identifica ce anume cauza aceste deficiențe. Nemulțumirea mea a fost sporită și de vizitele frecvente la concerte și de imposibilitatea aparentă de a depăși decalajul dintre ceea ce auzeam live și ceea ce ascultam în înregistrările digitale.
      - Înțelegeam iubitorii de vinil, în ciuda zgomotelor și artefactelor inerente acestui mediu. Exista senzația de realism, care lipsea în cazul digitalului și am vrut să recreez aceeași senzație folosind echipamente digitale, așa am și început investigația mea.
      - Datorită experienței mele în difuzoare electrostatice, aveam multe cunoștințe în acest domeniu și asta mi-a oferit șansa de a avea acces și de a asculta mai multe convertoare non-oversampling de uz industrial, create in-house. În ciuda neajunsurilor ușor de observat, am experimentat ceva ce lipsea tuturor celorlalte DAC-uri: emoție, implicare emoțională. M-am întrebat dacă nu cumva acesta este drumul pe care ar trebui să-l urmez…?
      - Deși am devenit optimist după ceea ce am auzit, mi-am spus să fiu totuși prudent în ceea ce privește sunetul acestor convertoare NOS și am început să caut mai multe informații pe acest subiect. Așa am dat peste un articol scris de Ryohei Kusunoki, care explica în mod extins metodele de oversampling folosite de obicei. În articol, Kusunoki arăta că, dacă ai o viziune sonică bazată pe experiența oferită de muzica live, pare ciudat să depinzi în același timp de oversampling. Din acel moment am decis să renunț la tot ceea ce știam până atunci despre înregistrările digitale și să îmi urmez inima.
      - Atât pasionații, cât și profesioniștii care sunt convinși de principiul NOS au fost nevoiți să folosească vechile cipuri dezvoltate de Philips și introduse pe piață în anii 80. Pentru vremea lor, aceste convertoare erau cu adevărat uimitoare. Companii precum 47Labs, Zanden, Audio Note și AMR sunt convinse de valabilitatea principiului NOS. Însă, din cauza lipsei de convertoare mai moderne, ele sunt obligate să utilizeze cipuri vechi cum ar fi TDA1543 / 1541. Și au dreptate în a face acest lucru, deoarece cipurile mai moderne de pe piață au devenit din ce în ce mai complicate și sunt împovărate în majoritatea cazurilor cu filtre FIR.
      - Eu, ca designer de componente de uz industrial, am beneficiat de multe cunoștințe în domeniul componentelor industriale: în special în domeniul proceselor și tehnologiei medicale convertoarele digital-analog sunt utilizate fără filtre FIR. Am început să mă gândesc dacă nu cumva aceste convertoare ar putea fi utilizate și în domeniul audio….Și dacă aș putea cumva să ajung la ceva mai bun decât ceea ce ofereau vechile TDA 1541/1543.
      - Din 2008 până la mijlocul lui 2010, am încercat să găsesc un cip DAC industrial care să aibă caracteristicile căutate. În cele din urmă am găsit cip-urile adecvate și le-am folosit în DAC-urile Octave (Quad, Octave și Hex). Că această alegere a fost cea corectă a fost dovedit și de numărul de recenzii pozitive pe care le-am primit în întreaga lume.
      - DAC-urile NOS au câștigat din ce în ce mai multă popularitate în ultimii ani, mai ales în urma unor teste subiective de ascultare. În special persoanele care au experiență muzicală live par să aibă o preferință puternică pentru acest tip de DAC. După cum a spus și Kusunoki în articolul său, în primul rând comportamentul din domeniul temporal (time domain) imprimă DAC-urilor care folosesc oversampling calitatea lor "nenaturală". Acest lucru este dovedit de felul în care instrumentele de percuție își pierd bogăția tonală și primesc un fel de "detaliere excesivă", anumite instrumente pierzându-și timbrul și căldura naturală. Întrebarea dacă trebuie să ne urmăm urechile sau trebuie să ne bazăm pe obișnuitele rezultate ale măsurătorilor rămâne o întrebare deschisă. Dezvoltarea sistemelor audio digitale nu a atins încă zenitul. Cu siguranță ne vom confrunta cu noi evoluții în viitor. Ce este sigur este că datorită noilor înregistrări de înaltă definiție, nevoia de oversampling și de filtre sharp s-a diminuat. Însă cum ar trebui să abordăm vechile CD-uri, vechiul 16/44, încă preponderent? Să-l supra-eșantionăm sau nu? Non-oversampling-ul pare să fie preferința muzicienilor și profesioniștilor din domeniul audio. Cel mai bine e să vă lăsați urechile să decidă!”
      După această relatare a lui Cees Ruijtenberg, să privim mai îndeaproape DAC-ul Octave. Acesta a fost produs în trei versiuni: Duo (cu câte un cip pe fiecare canal), Quad (cu câte două cipuri pe canal) și Octa (cu patru cipuri pe canal) – de aici a și venit numele de Octave.
      Versiunea pe care o studiem noi acum este cea din mijloc, Quad – două cipuri pe fiecare canal.

      Quad vine în două unități: prima unitate conține partea de DAC propriu-zisă, iar cea de-a doua unitate conține unitatea de alimentare, dotată cu transformatoare toroidale. Cele două unități sunt conectate printr-un cablu de calitate mini XLR, prevăzut cu miezuri de ferită.
      Deși simplu ca aspect, Octave este foarte curat lucrat, carcasele sunt foarte rigide, complet metalice, iar comutatoarele sunt solide. Interiorul este, de asemenea, excepțional lucrat, totul fiind lucrat în mare parte manual, in-house. Deoarece vorbim de NOS, lipsește cu desăvârșire un etaj analogic clasic, cu amplificatoare operaționale (op-amp) și alte filtre digitale: cipurile sunt practic conectate direct la ieșiri, filtrarea electrică fiind făcută prin intermediul unei armate de condensatoare.
      Cei de la Metrum vor să își păstreze secretul tehnologic (acest lucru fiind normal, ținând cont că mai mult de doi ani de zile au studiat diverse convertoare până să ajungă la ceea ce doreau), ca atare cipurile propriu-zise au șterse orice semne de identificare. Inevitabil, unii diy-eri au încercat să afle ce fel de cipuri sunt, s-a ajuns la mai multe variante, însă niciuna confirmată până acum.
      Trebuie spus totuși ceva: Octave a ajuns la diverse reviste/review-eri care l-au băgat în diverse comparații și au ajuns să-l compare cu DAC-uri de zeci de mii de euro în sisteme de sute de mii de euro (https://www.criticalsound.co.nz/products/octave-1/). Din toate interviurile și materialele pe care le-am citit cu Cees Ruijtenberg, mi s-a părut că, deși deține vaste cunoștințe de electronică, este totuși modest și nu a avut niciodată astfel de pretenții de ultra-high-end. Faptul că Octave a ajuns în astfel de comparații nu este vina lui.
      Bun, să revenim: Octave nu are USB. Are doar intrări coaxial și optic. Și este limitat la o rezoluție maximă de 24/176,4. Poate acest lucru ar putea fi un dezavantaj în prezentul ultra-rezoluțiilor. A, nu procesează nici DSD. În cazul în care redați DSD-uri, cea mai indicată conversie ar fi la 176,4 și nu la 88,2 kHz, asta după testele mele.

      După mai multe luni în care m-am bucurat (și încă mă bucur) de Octave și în care am mai testat o grămadă de alte DAC-uri, pot spune că nu am auzit un DAC care să fie atât de sensibil la sursa utilizată. Orice schimbare a sursei era resimțită imediat în sunet. Uluitoare această sensibilitate. Chiar și amplasarea lui Octave își făcea simțită imediat amprenta sonică. Așa am ajuns să țin cele două unități Octave pe doi bolțari subtilizați de la o clădire în construcție din apropiere 😄  În ceea ce privește sursa, până la urmă cea mai reușită combinație s-a dovedit a fi prin utilizarea unui blu-ray player Sony S580 pe post de streamer (puțini știu că acest player redă stock inclusiv SACD-R!), cu fișiere servite wireless de Jriver. De ce s-a dovedit acest player ca fiind cea mai bună sursă pentru Octave, deși puteam folosi surse mai scumpe, sincer nu știu. După cum spunea recent un renumit proiectant de scule (îmi scapă în acest moment numele lui, dar îl voi insera în articol ulterior, dacă mi-l amintesc), nici chiar cel mai bun inginer din lume nu poate anticipa interconexiunile subtile și „chimia” electrică dintre două aparate audio. Există subtilități care încă ne scapă.
      Lucrul care frapează prima dată la Octave este plinătatea și bogăția timbrală, revelate în cadrul unui soundstage masiv și adânc. Ascultarea ediției XRCD24 a Triplului Concert al lui Beethoven interpretat de Oistrakh/Rostropovich/Richter ghidați de von Karajan devine un eveniment în sine. Toată bogăția tonală a acestei ediții, net superioară celorlalte ediții existente, ți se desfășoară aievea în față. Textura și balansul tonal al celor trei instrumente sunt o adevărată desfătare. Și peste toate acestea, naturalețea. Firescul. Nu firescul interpretării, deoarece vorbim de trei genii în instrumentele lor, ci firescul sunetului, nu te mai afli în situația în care să îți pui problema dacă sună cum trebuie sau nu, ci pur și simplu simți că așa sună și nu are cum să sune altfel. Realismul scenic îți face pielea de găină și te aștepți dintr-un moment în altul să îi vezi pe cei trei materializându-se în fața ta, concentrați asupra instrumentelor lor, cu von Karajan agitându-se în fața lor, cu figura lui neiertătoare și dârză.
      În cazul versiunii hi-res a albumului The Fall of Hearts al celor de la Katatonia, lucrul care frapează din nou este aceeași bogăție timbrală, se clarifică o paletă de tonalități mult mai largă decât cea cu care eram eu obișnuit înainte. Din nou același soundstage masiv, mai mult ca sigur datorită sursei de alimentare serioase. Piesa Takeover de pe acest album, în special în partea de mijloc, pare să plutească din față spre spatele boxelor, e ciudată acea senzație în care peretele din spate pare să se volatilizeze în sunet.
      În special pianul este redat atât de firesc, dar în același timp atât de sofisticat de Octave, toată bogăția cromatică a notelor de pian devenind o desfătare auditivă.
      În plus, nu se mai pune problema de cum sună înaltele, joasele, mediile etc etc, ci te gândești doar cum să te poziționezi mai comod în fața sistemului pentru a absorbi doza de muzică ce îți va fi oferită.

      Dinamica redării este, din nou, de excepție, trecerea de la pasajele lente la cele rapide, sau de la cele minimaliste la cele aglomerate este complet naturală.
      DAC-urile R2R nu sunt neapărat recunoscute pentru rezoluția lor, dar, așa cum au observat și alți review-uri cu Metrum, acest lucru nu se aplică în cazul lui Octave. Probabil, sau mai mult ca sigur că această diferență vine din cipurile total diferite. Se pare că aceste cipuri industriale integrate în Octave sunt extrem de puternice, un alt motiv pentru care în Octave nu există etaj analogic.
      Redând The Wall al celor de la Pink Floyd și revenind din nou la 16/44, efectele anterioare piesei Another Brick in the Wall 2 sunt atât de dinamice și au atâta forță încât parcă mă aflu la un film de acțiune în sala de cinema. Mă gândesc ce or fi zis vecinii mai ales la sunetul elicopterului. Acest realism covârșitor vine din dinamica redării acestui DAC, din vâna lui.
      Modul în care este redat SACD-ul Innuendo al celor de la Queen, convertit de playerul Sony la 176,4, mi-a adus aminte pe undeva de un alt DAC excepțional testat de noi în revistă, Musical Fidelity MX. Însă Octave îl duce la un nivel și mai ridicat și ascultând vocea lui Freddie Mercury am realizat o altă caracteristică a acestui DAC: cât de mari și voluminos redă vocile. Vocea lui Freddie este „larger than life” și are o forță care de multe ori te țintuiește. Chiar și la un volum foarte redus al amplificatorului, sunetul și scena tot pari mari și nu par nici un moment că s-ar „pipernici”. Ba mai mult, inclusiv bogăția tonală se păstrează. Probabil că pe lângă faptul că alimentarea este solid realizată, o mare influență o are și faptul că este complet separată de partea electronică. Și ce ciudat e acel cablu mini XLR! Oare de ce l-au folosit? În mod sigur Cees a făcut nenumărate teste auditive, pe care de fapt el și pune întotdeauna accentul, pentru a găsi cea mai bună combinație.
      În momentul în care scriam acest review tocmai mi-au căzut ochii pe un mic DAC aflat pe biroul meu, al cărui review va apărea în revista noastră. Metrum Octave are măsurători foarte bune pentru un DAC R2R (se știe că acesta nu este un capitol la care aceste DAC-uri să exceleze), dar acest lucru nu a fost urmărit în mod special de cei de la Metrum. Că s-a nimerit să fie așa, probabil vine din cipurile industriale și din construcția generală foarte bună. Totuși, micul DAC de care vă ziceam are niște măsurători excepționale, de mare clasă, comparativ cu Octave. Și din acest motiv mă umflă râsul, acum, stând la birou, gândindu-mă la cei care cred că măsurătorile sunt totul. Mă umflă râsul pentru că știu cum sună acest mic DAC la o comparație cu Octave. A, sună onorabil și chiar foarte decent pentru prețul lui, dar hai să fim serioși…E ca și când ai compara un Logan cu un S Classe.
      Metrum Octave depășește cu mult toate DAC-urile și playerele pe care le-am avut vreodată la mine în sistem. Na, că acum am intrat și eu în rândul celor care îl comparau cu scule de zeci de ori mai scumpe, dar asta simt și o spun cu toată sinceritatea, nu văd ce aș ascunde acest lucru.




    • In ultima vreme piata audio este invadata de o multime de dispozitive mobile de ascultat muzica. Avem playere mobile cu amplificator de casti, amplificatoare analogice pentru casti, DAC-uri cu amplificator de casti sau DAC-uri mobile ce pot fi folosite cu casti dar pot fi conectate si la un sistem audio. Tinta acestor produse sunt utilizatorii pretentiosi, cei care vor sa asculte muzica in conditii cat mai bune. 
      Un asemenea dispozitiv mobil de ascultat muzica a ajuns la teste si la noi. Numele produsului este SMSL IQ si este un DAC mobil cu amplificator de casti. Pretul SMSL IQ in Romania este de 799 lei. Acesta poate fi folosit in combinatie cu un laptop, PC sau un smartphone. Fiind un dispozitiv destinat pietei mobile, are dimensiuni mici, asa ca poata incapea in orice buzunar. La exterior avem o carcasa de aluminiu prelucrata foarte curat. In partea stanga se afla un micut afisaj OLED pe care sunt afisate ratele de esantionare ale stremului digital, volumul, selectia balansat / nebalansat in functie de castile folosite, cele 3 filtre PCM digitale ce pot fi folosite (mini / slow / fast), cele 4 filtre DSD (47 kHz / 50 kHz / 60 kHz / 70 kHz) si modul prin care DAC-ul este conectat prin USB - USB 1.1 sau USB 2.0. Toate operatiunile se activeaza prin apasarea butonului de volum aflat pe una din laturile inguste alaturi de conexiunea micro USB si de cele doua conexiuni destinate castilor. In interiorul dispozitivului gasim un DAC Sabre 9012Q2C  si un chip XMOS xCore-200 XU208.

       
      SMSL IQ  este construit de firma chineza Shenzhen ShuangMuSanLin Electronice Co LTD. Acesta este un brand relativ nou pe piata audio. Firma a fost infiintata in anul 2009  si are sediul in Shenzhen, China. SMSL este specializata in productia de DAC-uri audio, amplificatoare stereo pentru casti si amplificatoare de putere. SMSL isi comercializeaza produsele in intreaga lume, acestea fiind apreciate de clientii din peste 30 de tari. 
      Inainte sa va descriu experienta mea cu acest aparat, am sa va atasez specificatiile tehnice oferite de producator.
      Interval Dinamic: 125 dB
      Raspuns in frecventa: 10 Hz−100 kHz
      THD + N: 0.0003%
      SNR: 118 dB
      Adancime de biti: 16, 24, 32, 1 bit
      Rata de esantionare: PCM (44.1, 48, 88.2, 96, 176.4, 192, 352.8, 384, 705.6, 768 kHz); DSD64, DSD128, DSD256, DSD512
      Putere de iesire in varianta balansata: 91 mW (32 ohms, THD+N = 0.1%); 53 mW (150 ohms, THD+N = 0.1%); 78 mW (64 ohms, THD+N = 0.1%); 32 mW (300 ohms, THD+N = 0.1%)
      Putere de iesire in varianta nebalansata: 55 mW (32 ohms, THD+N = 0.1%); 21 mW (150 ohms, THD+N = 0.1%); 33 mW (64 ohms, THD+N = 0.1%); 12 mW (300 ohms, THD+N = 0.1%)
      Charge: DC 5V
      USB: Windows 7/8/8.1/10, Mac OS X 10.6
      Intrare jack: MicroUSB
      Iesire jack: 2.5mm balanced, 3.5mm unbalanced
      Dimensiune: L x W x H: 3.7 x 2.2 x 0.4 in (95 x 56 x 9 mm)
      Greutate: 200 g 

      Pentru testarea acestui DAC - amplificator de casti am folosit o pereche de casti Sennheiser Momentum 2 si o pereche de Meze 99 Neo. Ca sursa digitala am folosit PC-ul sau telefonul meu Nexus 6. La inceputul testului am ascultat muzica de pe Tidal Free. Dupa prima serie de teste am realizat ca varianta aceasta nu ofera calitatea audio cu care sunt obisnuit si am facut un abonament Tidal premium. 


      Test  

      Capitol 1 – sursa muzicala: Tidal Free

      Prima melodie ascultata a fost Perfect Sense, album Amused to Death, artist Roger Waters, pe casti Sennheiser Momentum 2 cu SMSL IQ si PC. Sunetul placut, rotund, cu o scena sonora medie. Instrumentele sunt ingramadite in jurul meu, nu exista aer intre ele, totul pare strans ca intr-o cutie de conserve. Vocea lui Roger in aparenta este definita corect, insa ceva nu pare a fi in regula. Din pacate exista un exces de mid-bas care pare sa acopere anumite detalii. Dinamic totul pare aliniat in aceleasi valori, diferentele intre pasajele dinamice sunt inexistente. Ascultam muzica si ma gandeam, ceva este putred aici. Nu exista realism. Muzica se aude in capul meu, insa senzatia unor artisti in carne si oase lipseste cu desavarsire. Am decis sa schimb castile Sennheiser Momentum 2 cu Meze 99 Neo. Momentum 2 au midbass- ul usor in fata si m-am gandit ca niste casti o idee mai neutre vor rezolva aceasta problema. In afara corectiei in zona de midbass si a unei usoare cresteri in dimensiune a scenei, sunetul a fost la fel, lipsit de dinamica si realism, cu instrumentele inghesuite. Dupa aceasta prima experienta am renuntat complet la micutul SMSL IQ. Am inceput sa ascult muzica direct din PC folosind castile Meze 99 Neo. Surpriza, sunetul este in aceeasi parametri. Nu exista nicio schimbare. Teoretic, sunetul ar fi trebuit sa sufere o oarecare transformare. Din pacate realitatea se prezinta cu totul diferit. Am schimbat PC-ul cu telefonul meu Nexus 6. Si in acest caz sunetul ramane la fel de plat si fara culoare. Adaug in sistem SMSL IQ  cu speranta unei imbunatatiri. Sunetul se prezinta la fel. 
      Am trecut la Liber scriptus, album Messa da Requiem, compozitor Giuseppe Verdi, artist Staatskapelle Dresden, dirijor Christian Thielemann. Sper ca o inregistrare de muzica clasica sa ma ajute, sa identific, sa inteleg, ce se intampla cu muzica pe care o ascult prin intermediul acestui DAC-amplificator de casti. Am continuat auditia folosind castile Meze 99 Neo. Primul lucru pe care il remarc este acela ca sala in care se canta lipseste. Am o intrega orchestra in cap, un cor, o solita, dar lipseste cu desavarsire senzatia salii. Artistii par intrupati direct in capul meu, sunt ca niste alter ego-uri ce poarta o conversatie cantata. Sincer, muzica curge frumos, vocea sopranei pare scaldata in miere de albine, corul completeaza fericit tabloul muzical, muzica reuseste sa aiba un oarecare dramatism. Ce lipseste cu desavarsire este realismul. Sunetul alamurilor este castrat, soprana pare ca nu poate atinge note inalte, exploziile dinamice sunt asemeni eruptiei unui vulcan noroios, mai mult niste gaze lesinate. Scot din sistem SMSL IQ si las muzica sa vina direct din telefon. Nici o schimbare. Daca aceasta exista, este subtila si urechile mele nu o percep. Reintroduc in sistem SMSL IQ si incep sa ma joc cu filtrele digitale. Sunetul este aproximativ acelasi cu o usoara diferenta pentru filtru minim. Cu acest filtru vocea tinde sa devina mai curata, expresiva. De asemenea controlul in zona midbass-ului se imbunateste.
      Cu filtrele digitale am incheiat prima parte a testului. Dezamagit, am hotarat sa aman continuare evaluarii cateva zile mai tarziu.


      Capitol 2 – sursa muzicala: Tidal Premium

      Am revenit cu testarea cutiutei SMSL IQ, dupa ce am trecut la abonamentul Tidal Premium. Va spun sincer abonamentul gratuit a celor de la Tidal este o mare porcarie. Acest abonament este bun pentru cei care au nevoie sa asculte muzica in timp ce alearga, sau merg cu bicicleta, dar nu poate fi o optiune pentru un pasionat HiFi. Tidal Free ofera un sunet atat de prost, incat nici cel mai scump dCS nu poate sa te scoata la lumina. Printre pasionatii de hifi exista o vorba: gunoi bagi, gunoi iese. Am inceput auditia folosind ca sursa PC-ul la care am conectat castile Meze 99 Neo. Diferenta este uriasa. La finalul bucatii muzicale  Liber Scriptus pielea mi s-a facut de gaina. Cunoasteti cu totii senzatia aceasta foarte bine, este manifestare somatica a unei emotii puternice. Cu Tidal Premium  muzica transmite emotie, spune o poveste, incearca sa te impresioneze. Dinamica muzicala este extraordinara, vocea sopranei se aude ca si cum ar fi intr-o sala de concert, vocile sunt detaliate, nuantate.  Instrumentele de alama sunt vibrante, apare senzatia unui instrument construit din metal. Dintr-o data scena a capatat dimensiune si nu mai este limitata la spatiul aflat intre urechile mele. Inainte sa introduc cutiuta SMSL IQ am zis sa ascult si melodia Perfect Sense a lui Roger Waters. Vocile au capatat spatialitate, instrumentele nu se mai simt ca si cum ar fi ingramadite  peste voce, muzica pe ansamblu devine palpabila. Am continuat testul schimband PC-ul cu telefonul Nexus 6. Parametrii generali ai sunetului au ramas neschimbati.
      A venit vremea sa reintroduc cutiuta chinezeasca in sistem. Pana la urma acesta este scopul articolului de astazi. Am conectat SMSL IQ  via micros USB  la telefon. Partea de decodare a trecut in responsabilitatea SMSL IQ , telefonul ramand sa se ocupe cu transportul datelor. Prima melodie folosita Perfect Sense. Sunetul a ramas la fel de bun cu cateva diferente. Inainte sa intru in detalii vreau sa precizes ca aceste diferente sunt mai degraba subtile. Nu va asteptati la ceva major pentru ca veti fi dezamagiti. Vocea lui Waters a devenit uscata, asta intr-un sens bun. Inainte parea inconjurata de un halou, acum este curata, detaliata si puternica. Scena sonora in ansamblul ei a crescut in dimensiune, de parca creierul a devenit constient ca intre instrumente exista spatiu si ca acestea nu sunt cocotate unele peste altele. Am schimbat din nou melodia cu Liber Scriptus. Vocea sopranei nu se mai opinteste in notele de sus, au aparut niste detalii la finalul unor cuvinte sub forma unor consoane care inchid cuvantul, se simte randul doi al corului, au aparut microdetalii legate de miscarile celor care au participat la inregistrare. Toate acestea sunt semnele  ca SMSL IQ reuseste sa scada zgomotul de fond. In incheierea testului am schimbat inca odata sursa. PC-ul a inlocuit telefonul pentru partea de streaming, SMSL IQ  a ramasa sa se ocupe de partea de decodare si de amplificarea castilor. Urechile mele nu au perceput diferente evidente. Ma asteptam ca telefonul sa iasa castigator pentru ca este alimentat cu baterie si acest fapt, in teorie, ar fi ajutat cutiuta chinezeasca. Nu s-a intamplat acest lucru. Implementarea USB pare facuta corect, iar asta face ca  SMSL IQ sa fie imun la schimbarea transportului digital.

      Concluzie – varianta filosofica
      Imaginati-va ca aveti in fata un vas de lut spart in doua bucati. Impreuna acestea formeaza un ansamblu. Ca sa ne putem bucura de un obiect finit, de forma completa a vasului, de frumusetea acestuia, este necesar sa lipim cele doua bucati perfect.

      Concluzie – varianta audiofila
      Exista o multime de oameni care nu cred in existenta diferentelor intre  formatele muzicale. Dupa cum ati putut citi, prima parte a testului a fost un esec. Atata timp cat am folosit un format muzical comprimat, nu am putut sesiza diferente audibile intre aparate. Pentru ca testul sa fie relevant, a fost necesar un upgrade al calitatii materialului digital. 
      Dupa upgrade  a devenit evident ca SMSL IQ  aduce o usoara imbunatatire a sunetului comparativ cu sunetul venit direct din telefon sau PC. Daca merita sa investiti intr-un asemenea dispozitiv, doar voi puteti sa decideti. Eu il recomand exclusiv incepatorilor si celor cu bugete reduse.


    • După cum s-a putut vedea într-un review anterior, sunt un fan absolut al DAC-ului Chord Mojo. Consider că are un raport preț/calitate sonică imbatabil. Așadar, am primit cu mare entuziasm însărcinarea de a face o recenzie pentru fratele său mult mai mare, dacă ne gândim la diferența de preț, Hugo 2, noua iterație Hugo a celor de la Chord. Hugo a fost un succes pentru cei de la Chord, însă nici chiar ei, după spusele lor, nu se așteptau la succesul imens pe care l-a avut și încă îl are Mojo.
      După cum se știe, în concepția lui Rob Watts, principalul designer de la Chord, mai multe taps = mai bun. Cu cât ai mai multe taps, cu atât recreezi mai bine semnalul original. Mojo avea dublul taps-urilor lui Hugo și ținând cont că foarte mulți dintre cei care le-au ascultat pe ambele au preferat Mojo, părea că formula magică a celor de la Chord chiar funcționează. Îmi puteți înțelege așadar entuziasmul pentru noul Hugo 2, care triplează numărul de taps-uri. M-am gândit: dacă Mojo sună așa, oare cum sună un DAC urcat mult mai sus în ierarhia sonică a lui Rob Watts? Pe scurt: mi-am zis că trăiesc un eveniment audiofil de excepție.
      Pentru a afla mai multe despre tehnologiile din spatele DAC-urilor Chord, vă invit să citiți review-ul pentru Mojo, pentru a nu mai fi nevoit să repet toate acele detalii aici (https://www.hifitech.ro/revista/audio-hi-fi/chord-mojo/).
      Ca design, Hugo 2 are din nou acel aspect de artefact specific produselor Chord. Extrem de solid (probabil vă amintiți acele filmulețe cu tancurile care trec peste DAC-urile Chord), cizelat la perfecțiune, cu o senzație tactilă deosebită a butoanelor, în special în cazul butonului de volum. Când l-am pornit, datorită tuturor acelor culori în care luminează, mi-am adus aminte instantaneu de concertele Pink Floyd din anii 60, cu acele jocuri de lumini multicolore. În plus, acel „ochi” prin care poți vedea în interior e de mare efect, mai ales că circuitele care pot fi văzute lasă impresia de tehnologie extrem de avansată.

       

      Pentru cineva care nu este deloc obișnuit cu schemele de culori ale produselor Chord, utilizarea poate părea puțin complicată și confuză la început, dar în scurt o deprinzi și îți pare foarte logică, ba chiar te gândești cum de nu s-au gândit și alții la așa ceva până acum.
      Să notăm câteva din funcționalitățile lui Hugo 2:
      În primul rând folosește același cip, Xilinx Artix 7, ca Mojo. Are patru intrări digitale (optice, coaxiale și USB), Bluetooth (cu Aptx), hi-res până la 768kHz și până la DSD512 (Octa DSD) prin intrarea USB. Filtru digital cu patru poziții, crosfeed pentru căști, un efect care imită senzația că ai asculta la boxe atunci când asculți în căști, plus telecomandă.
      Dacă toate acestea nu vă sunt suficiente (deși nu văd ce v-ar putea lipsi), trebuie să știți că se pare că cei de la Chord pregătesc un modul 2Go, care se va atașa la Hugo 2, pentru a-i adăuga, printre altele, sloturi de card, DLNA, UPNP etc. Ceva în genul modulului Poly pentru Mojo.
      La fel ca Mojo, Hugo poate fi setat în modul de line out fix, și vă sfătuiesc să nu aveți căști conectate în acel moment.
      Am observat că unii utilizatori se plâng cum că ar fi conectorii cam fragili. Sincer, nu am observat nimic în neregulă, cel puțin exemplarul de la mine pare solid din acest punct de vedere.
      În timpul utilizării, Hugo 2 devine la fel de fierbinte ca Mojo, însă autonomia bateriei pare să fie mai bună, cu aproximativ o oră, o oră și ceva în plus comparativ cu Mojo.
      Ok, vorbăria lungă, sărăcia omului, așa că să îl punem pe Hugo 2 la treabă:
      Ce am auzit încă de la primele audiții: un nivel al detaliilor și o rezoluție chirurgicală cum eu unul nu am mai auzit până acum. Plus viteza, probabil specifică tuturor DAC-urilor Chord, deoarece deja sunt familiarizat cu ea de la Mojo.
      Am început cu un superb album Anno Domini HD al celor de la Riverside. Despre primul Hugo știam că era oarecum bright, așa că îmi făcusem niște griji ca nu cumva să observ brightness și la Hugo 2. Urăsc brightness-ul, o să repet asta cu fiecare ocazie. Însă nici urmă de brightness cu Hugo 2, mai ales că pot fi utilizate și filtrele, care pot imprima sunetului un caracter mai cald.
      Deci, Riverside. Încă de la Hyperactive am fost asaltat de acele detalii, unele care înainte parcă îmi fuseseră ascunse și acum Hugo 2 îmi arătau că ele există, ca și când până în acel moment fusesem oarecum surd. Poate aș fi dorit ceva mai multă adâncime, poate aș fi dorit ca sunetul să fie uneori ceva mai detașat de boxe, în special cinelul rămânea uneori agățat de difuzoare.
      Deoarece am prins gustul modului de redare al lui Hugo 2 și am vrut să aud cum redă și un alt album de la Riverside, am trecut la Rapid Eye Movement și apoi la Shrine of… Cam pe la Shrine of…mi-am dat seama că trecuseră mai bine de două ore, timp în care ascultam doar modul în care redă Hugo 2 Riverside și nu Riverside. Toate simțurile receptoare îmi fuseseră încordate la maxim, deoarece părea că aud brusc atâtea detalii încât îmi era teamă să nu pierd ceva. Mi-am spus că trebuie să mă relaxez și să ascult totuși și niște muzică. Dar parcă obosisem, așa că am trecut la DAC-ul meu Metrum Octave, care mi s-a părut cumva o ușurare, m-am relaxat brusc. Am zis să îl las pe Hugo pornit, pentru a relua sesiunea de ascultare a doua zi.
      A doua zi, lucrurile au stat cam la fel. Am început cu Queensryche, Rage for Order. Unul dintre cele trei albume pe care eu le consider a fi beneficiat de „aportul unei inteligențe nepământene”. Dacă tot am ajuns aici, celelalte două sunt Dark Side of the Moon și albumul „Like Gods of the Sun” al celor de la My Dying Bride. Rage for Order este un album atât de complex și sofisticat, încât în mod clar beneficiază de aportul unei surse capabile să redea cele mai ascunse detalii. Da, Hugo 2 reda acest album de parcă era supramodulat. Detaliile te atacau din toate flancurile. Dacă stau bine să mă gândesc, un player care este o nouă revelație audiofilă pentru mine, Philips DVP9000S, care folosește cipuri dac CS4398, face aproximativ același lucru, inclusiv convertind sunetul la DSD. Însă Philips ți le face cunoscute, te face să conștientizezi că acele detalii există, pe când, comparativ, Hugo 2 ți le cam aruncă în față.
      Am vrut să ascult primul album Black Sabbath în variantă hi-res. Piesa Black Sabbath de pe albumul Black Sabbath al trupei Black Sabbath, de exemplu. A fost cam aceeași senzație, parcă ascultam alt master sau eventual remaster. Detalii, detalii și iar detalii. Din nou atenție la redare și nu la muzică. Nu e o chestie controlabilă, pur și simplu acest DAC îți atrage atenția asupra modului său de redare. Moment în care mi-am dat seama că ceva nu e tocmai în regulă. Am schimbat și amplificatorul, de la Scott-ul vintage 440A am trecut la un amplif în clasa D (UcD mai exact, cea mai avansată tehnologie în clasa D), Philips FDR9000, sperând la un matching care să îmi amintească faptul că ascult totuși muzică, nu sunete.
      Așa am început să încerc să văd care e problema cu acest DAC, de ce nu mă lasă să mă bucur de muzică.

      Piesa Black Sabbath trebuie să sune greu, trebuie să sune apăsător, să creeze o anumită atmosferă de plumb, ca o poezie de Bacovia. Trebuie să sune creepy. Însă acea combinație de viteză și detalii pe care o are Hugo 2 îi fură pur și simplu caracterul și atmosfera acestei piese. O devalorizează oarecum. Piesa pur și simplu nu mai are greutate. Nu mai are farmec.
      Ok, am început să analizez cum e totuși treaba cu aceste detalii. După nenumărate comparații, am ajuns la concluzia că problema lui Hugo e că redă detaliile atât de pregnant (tweeterele boxelor pur și simplu „scuipă” detaliile) încât sunetul își pierde pur și simplu tridimensionalitatea. Detaliile care trebuiau să fie oarecum în spate ajung în față alături de detaliile care sunt în mod normal în față și totul devine bidimensional, totul devine prea uniformizat. Sunetul complex devine simplu din cauza detaliilor excesive! În plus, acea combinație excesivă de detalii și viteză duce, după un anumit timp de ascultare, la un sunet nenatural, nefiresc, excesiv. Nu asta aud eu când merg la concerte. Iar asta îmi ține simțurile excesiv de încordate și am ajuns să nu mai simt plăcerea de a asculta muzică.
      Hugo 2 îmi aduce aminte de niște boxe pe care le avusesem la un moment dat și în care investisem o sumă considerabilă. La început îmi păruseră fascinante prin nivelul de detalii în, special în frecvențele înalte. Era ca și când îmi ascultam albumele din nou, cu alte urechi. Așa am și ajuns să le cumpăr. Apoi, după vreo două săptămâni deja mă oboseau excesiv. După alte câteva săptămâni, am ajuns atât de rău încât îmi era groază să vin acasă de la job și să le ascult. Știu că pare ridicol, dar așa era. Iar după ce intram în casă îmi era groază să dau cu ochii de ele. Gândul la banii băgați în acele boxe mă reținea să nu le arunc pe geam. Până la urmă, mi-am spus „ori eu, ori boxele” și am hotărât să scap de ele pronto și le-am vândut pe nimic, doar să nu le mai văd în fața ochilor. Cam așa și cu Hugo 2. După nenumărate tentative de ascultare, mi-am spus, orice doar să nu mai fiu nevoit să îl ascult.
      Vreau să subliniez un lucru: știu că poate unii rămân cu un gust amar după acest review, dar trebuie să țineți cont că aceasta este strict părerea mea, bazată pe sistemul meu și pe gusturile mele. Știu că Hugo 2 are succes, unii îl apreciază, chiar dacă observă aceleași probleme pe care le-am observat eu, totuși tocmai asta apreciază la el! Deci nu este exclus să fiți fascinați și voi, la rândul vostru, de el. Fără doar și poate, e un DAC diferit, deosebit de ceea ce se aude în mod normal. Dacă acest lucru vă atrage sau nu, rămâne la latitudinea voastră. Încercați să îl ascultați înainte de a-l cumpăra, mai ales că este un DAC scump.
      Ca o concluzie personală legată de Hugo 2: în acest moment nu mai sunt atât de convins de validitatea afirmațiilor lui Rob Watts, cum că mai multe taps = mai bine. Știu că părerea mea nu înseamnă nimic comparativ cu părerea lui, un inginer intrat în legendă deja. Dar totuși, el creează acest DAC pentru mine, eu sunt utilizatorul final. Cred că sunt și alte aspecte de luat în considerare, nu doar numărul de taps și mi-e teamă că Rob Watts a intrat deja într-o cursă de marketing cu el însuși, încercând să se convingă că trebuie să crească numărul de taps. Posibil să nu fie așa, dar aceasta este părerea mea după ce am comparat Mojo cu Hugo 2. Iar dacă stau să mă gândesc că aproape toți utilizatorii spun că Hugo 1 suna bright comparativ cu Hugo 2, mă apucă sincer groaza. Pe scurt: dacă mi s-ar oferi Mojo și Hugo 2, ambele la același preț, aș alege Mojo fără să stau pe gânduri.
      Pro: construcție superbă, facilități de redare, rezoluție chirurgicală
      Contra: nix muzicalitate
       



    • Subtitlul acestui articol se numeste  american hifi. Cele doua cuvinte se gasesc imprimate undeva in zona de suport a tweeter-ului pe boxele Polk Signature S55E . Nu ai cum sa le ratezi. Odata descoperite exercita o oarecare magie asupra privitorului. Imediat am simtit nevoia sa verific pe cutie locul unde sunt manufacturate aceste boxe. Am descoperit ca sunt ansamblate in China. M-am reintors la boxe si am inceput sa le privesc in amanunt. Muchii curbate, materiale de calitate, o solutie pentru disiparea energiei basului high tech si inca multe alte detalii care te duc cu gandul la o boxa de top. Am asezat boxele in sistem si am inceput sa le ascult. Am ascultat boxele timp de 3 zile. In aceasta perioada mi-am notat cu constiinciozitate tot ce am auzit. Astazi, 2 Aprilie, ziua in care ma apuc sa scriu acest articol descopar  pretul acestor boxe. Este ora 11:43 AM si acum 10 minute am aflat ca aceste boxe costa  4199 lei. Oauuu! Genul acesta de exclamatii nu ar trebui sa apara intr-un articol de HiFi, insa simt nevoia sa punctez entuziasmul meu legat de pretul acestor boxe. Cu siguranta multi dintre voi o sa spuneti ca nu sunt chiar atat de ieftine, ca exista boxe frumoase si cu un sunet bun la jumatate de pret. Nu va pot contrazice aceasta opinie si eu am ascultat asemenea boxe. Ce pot spune cu certitudine este urmatorul fapt: boxele Polk Signature S55E sunt dovada irefutabila ca se poate construi HiFi de calitate si la bani putini. Ultima fraza este o afirmatia bazata de experienta mea de aproape 20 de ani in acest domeniu. Preturile in HiFi au tendinta sa creasca asemeni lui Fat Frumos si nu intotdeauna din ratiuni care au legatura cu performanta. 

      Prezentare
      Polk Signature S55E este o boxa frumoasa, cu linii moderne, usor de integrat intr-o casa contemporana. Cumva americanii au reusit sa construiasca o boxa pe langa care nu poti trece indiferent. Design, materiale, finisaje, manopera, totul arata calitate. Furnirul aplicat arata extraordinar. Daca nu esti foarte atent poti crede ca este vorba de lemn. Am intors boxa aceasta pe toate partile in speranta ca voi gasi ceva in neregula. Nimic. Ba din contra. Cand am ajuns in partea inferioara a boxei am descoperit una din tehnologiile proprietare Polk Audio si anume Polk Power. Aceasta este o tehnologie exclusiva pentru portul de bass reflex. Americanii au montat pe plinta aflata sub portul de bass reflex un con. Acesta sparge undele de energie sonica provenite din cutia boxei oferind un bas mai clar.
      Va atasez si o scurta prezentare a departamentului de marketing :
      Este o boxa  construita pentru a aduce performanta sunetului surround și o experiența muzicala  deosebita in confortul camerei dvs. de zi. Boxele Polk Signature S55e continua traditia Polk in domeniul HIFI la un pret accesibil. Dispunand de certificarea Hi-Res, o noua tipologie de sunet, foarte dinamic, o gama acustica de precizie, o grila anti-difractie, stilul modern al cabinetului si tehnologia exclusiva de amplificare a intensitatii basului, veti obtine un sunet fabulos pentru filme și muzica. Indiferent daca va faceti upgrade la configuratia home theater cu o configuratie avansata Atmos sau va bucurati de muzica preferata, Dynamic Balance va asigura un sunet bogat, curat și complet, indiferent de ceea ce ascultati. Aceasta tehnologie brevetata creste intregul sistem electro-acustic si mecanic al difuzorului pentru o selectie imbunatatita a materialului si o geometrie mai eficienta. Acesta identifica si elimina problemele care diminueaza performantele incintelor inainte de a deveni produs finit.

      Specificatii tehnice:
      Prezentarea difuzoarelor:
      1x  1" (2.54 cm) d (Round) Terylene High-Res Dome - Tweeter
      2x  6.5" (16.51 cm) d (Round) Dynamic Balance Mica Reinforced Polypropylene Drivers - Mid/Woofer
      Tipul incintei: Bass reflex cu port ventilat
      Raspuns frecventa : 32 Hz → 40000 Hz
      Impedanta nominala : 8 ohms
      Sensibilitate (1 watt @ 1 metre) : 90 dB
      Tip crossover : 2-way
      Tweeter/Midrange Crossover Frequency : 2500 Hz
      Putere : 20 watts → 200 watts
      Speaker Inputs (1) Set of 5-Way Binding Posts - Gold-Plated
      Dimensiuni :
      Inaltime :  41.5" (105.41 cm)
      Latime : 11.7" (29.72 cm)
      Adancime : 12.5" (31.75 cm)
      Greutate : 44 lbs (19.96 kg)
      Americanii promoveaza aceasta boxa ca fiind destinata sistemelor home cinema, din pacate, sau din fericire, eu nu am asa ceva acasa. Auditia si testele au fost facute pe un sistem stereo compus din:
      transport – NUC + Daphile + Intona
      sursa digitala – Yamaha CDS3000 
      amplificator – Pass Labs Int 150
      boxe – Polk Signature S55E
      cabluri  - interconect balansat manufacturat de Jack, cablu boxe manufacturat de  Vicol Audio Romania

      Muzica:
      Roger Waters - Amused To Death, fisier hi-res 24/192 (una din cele mai bune inregistrări de rock)
      Verdi – Messa da Requiem, fisier hi-res 24/88.2, Chicago Symphony Orchestra & chorus, Olga Borodina, Barbara Frittoli, Ricardo Muti (o inregistrare extraordinară, cu o dinamică care iți taie răsuflarea)
      Massive Attack – Mezzanine  (pe aceasta inregistrare bassul coboara mult pentru ca este generat electronic)
      Roger Waters - Amused To Death
      Vocea lui Roger este usor ragusita, vibranta si dinamica, cu momente in care energia din voce coboara si devine usor melancolica. Recunosc cu usurinta vocea lui Roger pentru ca boxele nu par sa fie colorate. Vocile feminine au completat acest tablou curat,  fara sa schimbe structura sunetului, fara sa iasa in evidenta. Toba are un sunet rotund, suficient de gras, cu impact dinamic  si cu un kick percutant si suficient de energic. Sunetul de chitara electrica are ritm, energie si se dezvolta detaliat pe intreaga scena sonora. Exista momente cand pare uscat, insa imaginea generala este aceea a unui sunet real-electric. Instrumentele sunt asezate in plan 3D, le pot distinge pozitia pe scena, vocea lui Roger este aruncata undeva in fata, iar vocile feminine sunt pozitionate undeva in lateral si mai in spate. Intreaga scena sonora este corect conturata, nu am nimic de reprosat. Mi-ar fi placut ca imaginea 3D sa fie mai larga si adanca, dar acest lucru este imposibil din cauza dimensiunilor acestor boxe. 
      Verdi – Messa da Requiem
      Messa debuteaza cu cateva acorduri ale instrumentelor cu coarda, apoi vocile corului isi fac simtita prezenta. Vocile din cor largesc spatiul de auditie dincolo de spatiul camerei. Scena se transforma intr-un monolit bine definit. Pot simti fiecare detaliu, sunetul devine tactil, asta ma ajuta sa disting cu usurinta freamatul instrumentistilor si agitatia coristilor. In fata mea, de la stanga la dreapta, se afla un cor mixt complet, iar in fata acestuia este pozitionata orchestra si cei 4 cantareti solo. Vocile feminine sunt suave, matasoase, fara asperitati. Vocile masculine sunt solemne, grave, apasatoare, te fac sa tremuri cand se dezlantuie. Sunt surprins. Nu ma asteptam ca boxele acestea ieftine sa fie atat de ofertante. Continui auditia, senzatia unui tot atotcuprinzator nu dispare. Ciupitul corzilor este acolo. Alamurile se inalta catre cer. Cei 4 solisti, soprana, mezzo-soprana, tenorul si basul conduc aceasta armata triunfator. Intreaga camera este scaldata in muzica divina. Recviemul lui Verdi este o lucrare grandioasa, greu de reprodus de un sistem audio. Impinse de la spate de restul sistemului boxele Polk reusesc sa nu se faca de ras. Boxele sunt departe de a fi perfecte, exista anumite limitari pe care am sa le detaliez la finalul articolului, dar toate aceste slabiciuni parca dispar in fata muzicii lui Verdi.

      Massive Attack – Mezzanine  
      Basul generat electronic este bine controlat, fortos si cu suficienta dinamica. Din pacate detaliile basului profund sunt destul de firave si asta se simte imediat. Adevarat, boxele reusesc sa compenseze acest neajuns oferind energie si vivacitate sunetului. Instrumentele electronice s-au impletit foarte bine cu basul si muzica pastrand un echilibru si o curatenie timbrala excelenta. Vocea  a fost bine separata de restul instrumentelor si a pastrat ritmul fara a iesi in evidenta. Fara sa realizez, muzica s-a insinuat in picioare, iar acestea au inceput  sa  bata ritmul fara sa imi ceara acordul constient. 

      Concluzie
      Pro: raport calitate pret excelent, sunet echilibrat, bas corect (nu este unflat), sunet cu tenta neutra, capacitatea de a acoperi un spatiu mare. 
      Contra: basul profund este firav, inaltele ar fi putut avea mai multa energie


    • Cand am luat aceste boxe acasa pentru a le testa, recunosc ca am fost putin sceptic. De ce? Pentru ca recunosc, imi place sunetul muzical, mai dulce, iar boxele produse in Danemarca au in general o amprenta a neutralitatii extrema, totul precis. Insa nu a fost asa si o sa va povestesc mai jos cum si de ce m-au surprins placut.
      Sa va spun cate ceva despre acest brand de boxe cu pedigree danez. Audiovector a fost fondat in anul 1979 de catre Ole Klifoth. Viziunea lor in materie de sunet este o reproduce cat mai naturala, apropiata de real, a ceea ce inseamna muzica pentru iubitorii acestui fenomen. Filozofia acestui sunet consta intr-o dinamica si faza cat mai liniara. Audiovector este un producator care acorda mare atentie detaliilor din spatele difuzoarelor si aici ma refer la cutia boxei, materialele care se folosesc in interiorul acesteia, proiectarea crossoverului, chiar si prinderea difuzoarelor este atent studiata. In general toate difuzoarele lor au o prindere in 3 puncte, sunt special proiectate in acest fel.
      Sistemul de test a fost compus din urmatoarele electronice:
      Boxe : Audiovector QR 3
      Amplificator: Musical Fidelity M3si
      Cd-Player: Musical Fidelity M3scd
      Cabluri interconect rca: XLO PRO
      Cabluri Boxe : XLO HT

      Muzica de test a fost aleasa pentru a urmarii in special dinamica si capacitatea boxei de a canta muzical, placut, natural, fara artefacte suparatoare sau detalii extreme care sa oboseasca ascultatorul.
      Leonard Cohen – Banjo
      O piesa mai chill insa foarte rafinata, placuta, o muzica care trebuie sa te mangaie placut. Cohen are o voce mai greu de reprodus, fiind grava si usor ragusita. Multe boxe au tendinta sa ingroase excesiv vocea lui, insa nu si aici. Audiovector reusesc sa aiba un sunet echilibrat. Ce imi place este ca frecventele joase sunt redate curat, controlat, fara sa aiba tendinta de a iesi in evidenta fata de restul spectrului, insa sunt prezente si destul de adanc reproduse. Scena este curata, bine proportionata, iar asta ajuta la crearea unei imagini stereo cu instrumentele asezate in plan tridimensional.  Mi-ar fi placut o adancime mai mare a sunetului, dar chiar si asa, exista suficiente elemente pentru o senzatia muzicala realista. Ce m-a surprins placut pentru o boxa daneza, a fost muzicalitatea. Sunetul este catifelat si rafinat, nu te jeneaza sau deranjeaza nimic pe durata auditiei. Vocile sunt frumos redate de aceasta boxa, tonalitatile si tibrele sunt asa cum le cunosc si cum ar trebui sa sune, bineinteles pentru acest nivel de pret. Boxele sunt listate cu un pret de 8000 lei la distribuitor si pot sa va spun ca merita ascultate si luate in considerare.
      Corcovado – Joao Gilberto
      O piesa pe care o indragesc foarte mult. Note fine de pian, voci calde, saxofon, chitara clasica, ce iti mai poti dori altceva decat sa ai o sesiune adanca de auditie audiofila. Raman iar surprins de partea muzicala a acestor boxe, cred ca cei de la Audiovector au vrut sa arate ca o boxa daneza poate sa fie si muzicala si neutra in acelasi timp. Pot spune ca le-a reusit acest lucru. Boxele sunt transparente, instrumentele se simt curat, destul de precis in spectrul auditiv, iar in acelasi timp te bucuri si de timbre calde si muzicale. Audiovector folosesc o tehnologie speciala pentru acest model, este asa numita “dispersion mesh”, mai exact o bucata de material pusa in fata tweeterului pentru a stopa efectul crisp si ascutit al sunetelor venite din tweeter. Poate ca aceasta tehnologie face ca sunetul sa fie asa placut.
      Cu toate ca ascult o melodie piano, destul de lenta, care te impinge intr-o zona de confort si relaxare, muzica are ritm, tobele, corzile grave de chitara, sunt bine redate, cu un contur bun si prezent. Pe aceasta melodie mi-ar fi placut ceva mai multa transparenta si rafinament. Nu ma intelegeti gresit, boxele sunt curate, clare si placute, insa vreau sa spun ca este loc si de mai bine. Cei de la Audiovector spun ca poti face upgrade la orice boxa de-a lor prin schimbarea componentelor, iar aici ma refer la tot, difuzoare, crossover, damping interior, doar carcasa ramane aceeasi. In acest fel clientul plateste mai putin cand doreste sa treaca intr-o gama superioara de pret si sunet. De acest lucru se ocupa distribuitorul local.
      Camile Saint-Saens – Danse Macabre
      Daca nu ati ascultat aceasta piesa, va recomand cu caldura sa o faceti. Consider ca poate fi o referinta in materie de dinamica si forta. Daca sistemul poate reda cum trebuie asa ceva, e ceea ce trebuie. Pe aceasta piesa, boxele arata ca au si sange danez. Dinamica este la ea acasa, trebuie doar sa ai vecini intelegatori. Boxele pastreaza o coerenta si liniaritate buna, mi-ar fi placut sa coboare totusi ceva mai mult in frecventa pe pasajele de forta, poate ca aveam nevoie si de un amplificator ceva mai puternic. Totusi am asculat cu placere aceasta piesa fabuloasa. Timbrele viorilor sunt naturale, suflatorii sunt asa cum ii stiu. In general boxele daneze stiu sa cante muzica clasica.
      Cand se asculta o piesa cu atat de multe instrumente, este destul de greu pentru sistem sa pastreze o claritate buna, asta ca sa intelegi ce se canta acolo in piesa, sa nu fie doar o mare de sunet si galagie. In cazul acestor boxe notele raman curate, fara distorsiuni evidente, chiar daca pe anumite pasaje nivelul de auditie este foarte ridicat.
      Te-ar mai putea interesa si articolul urmator. Apasa pe imaginea de jos.
       
      Concluzie
      O boxa buna pentru acest segment de pret oferita de Audiovector. Pot spune ca fost placut si interesant de ascultat acest model de la ei. Observ ca in ultima vreme producatorii ofera multa valoare pentru banii platiti. Materialele folosite si aspectul boxei lasa impresia unui produs premium, poate mai scump decat pretul de lista. Acest producator nu este foarte cunoscut, insa incearca si reuseste sa ofere un produs bun, care inglobeaza tehnologii inovatoare in ceea ce priveste auditia muzicala. Este o boxa pentru cei care iubesc muzica, o boxa placuta, muzicala si dinamica. Nu ofera poate cel mai adanc bass sau cea mai detaliata inalta, insa echilibrul este optim in opinia mea. Ca un bonus, acest producator ofera posibilitatea de a comanda finisajul exterior intr-o paleta de 16 culori diferite. In acest fel integrarea boxelor in diferite medii estetice si arhitecturale se poate face cu mai multa usurinta.


    • LXear a luat naștere în anul 2016, în Bucuresti, din dorința de a duce la un alt nivel piața locala de monitoare in ear custom. Un inginer de sunet a pus bazele micii afaceri, care a luat amploare în ultimii ani, impunandu-se cu celebrele monitoare in-ear pe piața locală și internaționala de căsti pentru artisti și audiofili.
      Căștile cu mulaj LXear sunt fabricate prin tehnologia 3D, folosind echipamente de top, în cel mai bine dotat laborator de 3D printing local. Confortul și calitatea audio sunt obținute în urma unor indelungi studii și teste aprofundate, efectuate de specialiștii LXear de-a lungul anilor.
      În productia de căsti personalizate LXear se folosesc materiale premium, rășini biocompatibile și materiale made in USA. Difuzoarele folosite sunt de cea mai bună calitate, produse special de către cel mai important producator din lume.

      1. Cine sunteți voi? Cum ați început? 
      LXear a fost înființată in 2016, din dorința de a aduce ceva mai bun pe piața de monitoare in ear. Făcusem deja multe modele de casti ca hobby, fiind pasionat de electronică, așa ca m-am gândit sa transform asta într-un business. Știam ce vor artistii, stiam ca nu o primesc, așa ca nu a trebuit decât sa le livram un produs conform cererii, și rezultatele au apărut. Am construit monitoare in ear intr-un modest laborator, timp de un an și jumătate, pana când nu am mai încăput in locația respectiva, și a trebuit sa ne mutam. Acum ne întindem pe patru etaje. Am trecut prin toate etapele de evoluție și modernizare, pana ce ne-am aliniat la cele mai înalte standarde. Am ales calea cea mai sigura: metoda 3D. Dacă înainte exista riscul ca un set de monitoare construite "manual" sa dea greși, in ceea ce tine de confort sau sigiliu in ureche, acestea au dispărut odată cu upgrade-ul la tehnologia 3D. Este cea mai exactă modalitate de a obține orice implica un mulaj, fie ca e o proteza auditivă, dentară sau de alt tip, este cel mai înalt standard posibil in momentul de față. Procesul de tranziție între tehnologii a fost lung și meticulos, însă rezultatele sunt uimitoare. Precizia de replicare a mulajului este de un micron, deja nu cred ca se poate mai exact de atât.


      2. Aveți o echipă dedicata dezvoltării produselor?
      Da. Intreaga echipa LXear este implicata in dezvoltarea produselor, fie ca vorbim despre inginer de sunet, tehnicieni 3D, marketing s.a. In procesul de product development ne uitam in mai multe zone pentru a ne asigura ca produsul final este potrivit pentru clienții noștri, și că întrunește nevoile lor, la cele mai înalte standarde tehnologice. In prezent, lucram intens la un model universal, pe care piața de audiofili il tot așteaptă. Va fi o surpriza.

      3. Tehnologie sau design? Pe ce puneți accent? Ce considerați că este mai important?
      E clar că ambele sunt importante, ambele definesc nevoia clienților noștri. De cand am trecut de la productia manuala la tehnologia 3D printing, am crescut acuratetea produselor si, desigur, am scurtat perioada de productie si de livrare catre clienti, crescând totodata capacitatea de producție. Suntem in 2019, nu prea mai exista tehnologie fără design; deja printăm 3D orice, de la încălțăminte la organe, deci orice e posibil, la un click distanță, cu costurile de rigoare. Mai putem vorbi apoi de design, de personalizare, in funcție de cerințele fiecărui client: culoare, grafica sau materiale deosebite ca lemn nobil, fibra de carbon, insertii de pietre sau metale pretioase etc.; aici intervine partea "manuala" a procesului, partea artistica; cea pe care roboții încă nu o pot face și cu care noi ne mândrim tare mult. 


      4. Cu ce sunt diferite produsele LXear fața de competiție?
      Tind sa spun foarte scurt: prin raportul calitate pret. Insa clar este mai mult de atat. Inca de cand am pus bazele LXear am avut grija sa alegem cele mai bune materiale existente la nivel mondial. Nu ne-am gandit sa facem rabat la calitate ci, din contra, sa oferim tot ce este mai bun, de la partea electronica, la materialul din care este facut shell-ul. Totul este facut sa dureze, din materiale testate riguros. Folosim exclusiv materiale biocompatibile, și echipamente pe măsura; spre exemplu, una dintre imprimantele noastre 3D, ce printează folosind lumina UV, poate printa elemente medicale, proteze, orteze, țesuturi, și este folosită in prezent la stabilirea unor factori critici in vindecarea diverselor tipuri de cancer. Când a fost nevoie de ceva, ne-am construit singuri. N-am reinventat apa caldă, dar nici n-am vrut sa fim "comuni". Am vrut sa ne punem amprenta peste tot procesul de producție, așa ca ni l-am făcut așa cum ne-ar fi plăcut noua cândva sa găsim in alte părți. Dacă ne-au trebuit niște case-uri pentru transport rezistente la șocuri și intemperii pentru căștile noastre, ne-am pus pe treabă și le-am făcut, de la cutie până la spuma personalizată din interior, și la accesoriile ascunse sub manualul de utilizare, de exemplu. In 2018, am introdus pentru prima oară pe piață monitoarele discrete din material flexibil. Avand un design aparte, au intrat mai greu pe piață, însă lumea a văzut rapid avantajele. Fiind extrem de robuste si rezistente, practic indestructibile, si oferind confort superior monitoarelor clasice, acestea sunt tot timpul o optiune si pentru marii artisti; sunt mult mai portabile și confortabile, pot fi dotate și cu microfon, practic sunt cea mai buna soluție casual. 

      5. Am ințeles ca voi produceți căsti folosind mulajul urechilor. Te rog să detaliezi intregul proces.
      Deși pare complicat, tot procesul este lejer, chiar distractiv, ținând cont ca nu oricine își poate personaliza castile cu ajutorul carora va urma sa își câștige probabil traiul. Ne-am gândit să facem totul cât mai accesibil și rapid, întrucât și pentru noi timpul este la fel de prețios. Cel mai important pas este acela in care se execută mulajul(amprentarea) canalului urechii. Procesul este simplu si se rezolvă rapid printr-o vizită la un cabinet de audiologie (avem parteneriate cu clinici de audiologie din intreaga țară, pentru a facilita procesul pentru clienții noștri). Avem și variante in care trimitem noi o echipă la domiciliul clientului sau acolo unde este nevoie, pentru mulaje. Tot procesul de amprentare durează maxim 5 minute, pentru ambele urechi. După execuția mulajului, monitoarele intra in producția propriu-zisa, după cum urmează: mulajul este scanat prelucrat și printat 3D, intr-un laborator state of the art, apoi produsul obținut in urma imprimării 3D, ce are forma urechii clientului, este umplut cu partea electronica, cu difuzoare, urmând ca mai apoi sa treacă la partea de artwork, unde procesul este in totalitate manual. După încheierea procesului, castile sunt riguros testate, trecând printr-un filtru de control de calitate. Pasul final este acela al ambalării și expedierii pachetului către client.


      6. Traducătoarele căstilor sunt produse de voi?
      Toată lumea ne întreabă asta. Nu sunt făcute de noi, însă sunt făcute pentru noi, de către cel mai mare producător de componente specifice din lume. Același răspuns este valabil și pentru cabluri, rășini biocompatibile, conectori și tot ce tine de partea electronică, cât și pentru accesorii; până și adaptoarele jack sunt personalizate conform cerințelor noastre. După cum spuneam, nu facem rabat de la nimic, trebuie sa fie premium de la cartonul manualului de utilizare, pana la instrumentul pentru curățarea și întreținerea căștilor.

      7. Ce fel de public țintiti cu căstile voastre?
      Clar nu vrem sa ne limitam publicul si piata. Tocmai de aceea am diversificat portofoliul de monitoare, pentru a putea oferi aceste experiente auditive unui spectru cat mai larg din piață. Ne adresăm tuturor pasionaților de muzica, tuturor celor ce vor sa fie profesioniști, fie ca aleargă ture de parc in "liniștea" monitoarelor, fie că se bucura de ea pe scene imense.

      8. Mulți dintre clienții vostri sunt artisti profesionisti. Produceți căști și pentru pasionații de HiFi?
      Sigur. Pasinatii de HiFi pot opta pentru oricare dintre modelele din portofoliu. Prin tehnologiile pe care le folosim, am introdus pe piata modelul MOON, ce se adresează utilizatorului de zi cu zi, un model de buget, fara sa facem rabat de la calitate, pentru a satisface nevoile audiofililor care nu au nevoie neaparat de o personalizare complexa, ci doar de un sunet mult superior castilor "de linie". Pot fi dotate cu microfon sau cu cabluri premium, deci combinațiile pot fi multe totuși, și la acest model. De asemenea, lucrăm intens la un model de casti universale, care va fi adresat in mod special pasionaților de Hi-Fi.

      9. AV Club este o revistă dedicată pasionaților HiFi. De ce ar cumpăra un pasionat de HiFi o pereche de căsti de la voi?
      Pentru ca se vor bucura de cel mai personalizat sistem audio, la ei in ureche, fara a face o investitie enorma. 
      Te-ar mai putea interesa si articolul urmator. Apasa pe imaginea de jos.
       

      10. Iți ofer ocazia să convingi cititorii nostri să cumpere o pereche de căsti LXear. Ce le spui?
      Dacă nu s-au convins citind articolul, ceva e gresit. In momentul de față sunt câteva locuri in lume de unde poți obține niște monitoare construite așa; aici e unul. Încă e ieftin, cât suntem in creștere; cat încă nu avem zeci de angajați, încă putem tine preturile la nivel de România. Deja cererea pentru export exista, probabil ca nu vor mai fi așa pentru multă vreme.

      11. În încheiere te rog să transmiți un mesaj cititorilor nostri.
      Ascultați stereo!

      12. Mulțumim și succes!
      Multumim, la fel!

       

    • Nu știu alții cum sunt, dar eu când mă gândeam înainte la NuPrime, mă gândeam la ceva „out of my reach”, financiar vorbind. Știam aproximativ că NuPrime e divizia „de lux” a celor de la NuForce, ceva gen cum e Lexus pentru Toyota. Din acest motiv, atunci când mi s-a propus un review pentru ceva de la NuPrime, primul meu gând a fost „Wow, ceva super scump!”. Cu atât mai surprins am fost atunci când am aflat că aparatul propus, un DAC NuPrime, mai exact DAC9, se încadrează în segmentul de 1000 de euro. Adăugați la aceasta faptul că atunci când mi-a predat DAC-ul pentru test, Robert de la AVClub mi-a spus: „E un DAC care cred că e pe gustul tău, are un sound spre dark….”.
      Pe scurt, m-am năpustit literalmente cu NuPrime-ul în sistemul meu, să văd dacă e așa: adică DAC până în 1000 de euro cu o tonalitate dark, ceea ce pentru mine înseamnă un singur lucru: naturalețe. Realism sonic. Paletă tonală veridică. Nu uitați: reiterez ce am spus și cu alte ocazii, parafrazându-i pe cei de a HiFi World: blestemul audiofiliei sunt sculele care sună strident, cu frecvențe înalte accentuate, pentru a-i fermeca pe profani. Cam ca un televizor setat pe modul „Dynamic”, care îți atrage privirea din momentul în care intri în magazin. Însă fără nicio legătură cu realitatea cromatică.
      Totuși, se cuvine să vă spun câte ceva despre DAC9. E cel mai ieftin DAC produs sub brandul NuPrime. Proiectat în întregime în SUA.
      Ceea ce m-a atras în primul rând la el este construcția lui. Este primul DAC în gama de 1000 de euro în sistemul meu care are o bază multistrat. Această bază multistrat îi conferă o ținută și un feeling tactil specifice sculelor scumpe. Pe ambalajul lui DAC9, cei de la NuPrime specifică, oarecum cu mândrie, „for Studio Professionals”.  Iar ambalajul, senzația tactilă și construcția lui DAC9 exact asta spun. Cu alte cuvinte: aici e vorba de lucrătură serioasă. Un DAC proiectat de ingineri pentru profesioniști.

      Inclusiv picioarele de susținere ale lui DAC9 sunt proiectate profesional, fiind imune la vibrații și izolând DAC-ul optim față de mediul extern. Insist asupra acestor picioare: aici nu e vorba de niște suporturi uzuale, care pot fi întâlnite și la alte scule, ci de niște suporturi dezvoltate special de NuPrime și brevetate. Repet: brevetate. Cu alte cuvinte: unice.
      DAC9 este construit în jurul unui cip high-class AK4490 EQ, care decodează până la PCM 384 kHz și până la DSD256. AK4490 înseamnă un sunet cald, analogic, realist. Acest cip AKM face parte din seria foarte apreciată Velvet Sound a celor de la Asahi Kasei. Așa cum îi spune și numele, vă puteți aștepta la un sunet natural, mătăsos, fără tonalități artificiale.
      Insist, totuși, asupra designului lui DAC9: exterior: un design serios, plăcut, care poate conferi sistemului vostru un aer profesional. Pentru că este un DAC profesional. Interiorul este impecabil lucrat: nu sunt vreun expert în electronică, dar acea capsulare metalică a intrării de alimentare am văzut-o doar la DAC-urile mult mai scumpe decât DAC9. Izolarea galvanică este evidentă. Componente de calitate, fabricate în Japonia, totul denotă o lucrare de nivel ridicat.
      Pentru software, DAC9 se bazează pe inevitabilul XMOS (spun „inevitabil” în sens pozitiv, din ce în ce mai multe DAC-uri de calitate apelează la acest chipset), iar upsamplingul se bazează pe un FPGA programat de cei de la NuPrime pentru a converti orice intrare PCM la nivelul megahertzilor.
      Cred că deja v-ați lămurit că acest DAC9 de la NuPrime nu este doar o altă alternativă mid-level la sutele de DAC-uri de acest nivel, ci este o încercare (reușită, după cum veți vedea) a celor de la NuPrime de a introduce caracteristici high-end în sectorul mid-end.
      DAC9 vine foarte frumos ambalat și încă pe ambalaj este evidentă, din nou, o doză bună de mândrie: „Designed by NuPrime in USA”. Este însoțit de o telecomandă destul de simplă, dar care îndeplinește fără reproș cerințele de control de bază pentru utilizare. De asemenea, manualul este exemplar, explicând, pe lângă modul de funcționare și utilizare, inclusiv detalii tehnice generale, cum ar fi diferența sonică dintre PCM și DSD, exemplificată inclusiv prin grafice. Pe scurt, profesionalism.
      Pe partea din spate se găsesc toate intrările posibile, inclusiv intrări analogice pentru a folosi DAC9 ca preamplificator. Mai mult, există inclusiv un port USB pentru modul Bluetooth sau Wi-Fi. Pe partea din față se găsesc două butoane, unul de pornire-oprire/comutare între intrări, iar celălalt pentru volum. DAC9 are un output considerabil, livrând nu mai puțin de 4V prin ieșirile RCA și 5V prin cele balansate. Pt 0dB, volumul trebuie fixat la 94 (pe scala de la 0 la 99, faptul că volumul este astfel incrementat – la 0,5 -  permite o reglare extrem de fină a acestuia).

      Să trecem la ce ne interesează, sunetul. Fac o afirmație de la bun început, pe care voi încerca să o exemplific în cele ce urmează: DAC9 este cel mai bun DAC pe care l-am avut la mine în sistem atunci când e vorba de prestația cu DSD!
      Dacă la redarea PCM-urilor, DAC9 proiecta o scenă destul de în față, la redarea DSD-ului scena era trimisă  automat în spate și totul devenea holografic și 3D. De ce folosesc timpul trecut? Deoarece după aproximativ o săptămână în care am ascultat foarte des DAC-9, rodajul a început să își facă radical simțită prezența, scena la redarea PCM-ului a pătruns treptat în spatele boxelor, făcând să dispară peretele din spate, adică exact așa cum îmi place mie. Diferența dintre DSD exista încă, dar au fost și situații, cu unele înregistrări, în care nu mai știam exact ce ascult, PCM sau DSD.
      Doar cu unele înregistrări și când începeam să analizez și să compar, diferența dintre PCM și DSD era sesizabilă imediat. Apropos, revin asupra manualului: deși cei de la NuPrime explică (chestie destul de atipică…) diferențele dintre PCM și DSD (inclusiv prin grafice, așa cum am menționat anterior), în nici un moment nu sugerează care format ar fi preferat de acest DAC9. Dimpotrivă, ei chiar scot în evidență faptul că „DAC-9 is designed to faithfully reproduce the music irrespective of the format used”. Ați sesizat o ușoară nuanță în această afirmație din manual? Ei nu spun „să reproducă semnalul indiferent de format”, ci „să reproducă MUZICA indiferent de format”. Am insistat asupra acestui fapt deoarece pe lângă „excesele sonice” cu DSD, mai fac o afirmație: DAC-9 este cel mai muzical DAC ascultat de mine până în 1000 de euro. „Îl depășește la muzicalitate chiar și pe Chord Mojo?”, parcă vă aud pe unii dintre voi întrebând. Ei bine, da. Și aici cred că un cuvânt foarte greu de spus îl are acest cip dac AKM. Da, știu, implementarea contează. Așa e, dar implementarea aceea se construiește în jurul unui mic cip. Nu poți face o implementare absolut identică în jurul a două cipuri dac diferite. Deci acel convertor are un cuvânt serios de spus. Cei de la Asahi Kasei nu și-au denumit degeaba această serie „Velvet”. Sunetul este chiar mătase, în sensul că te unge pe suflet, este pansament pentru niște nervi supramodulați pe parcursul zilei la job, de exemplu. Sau supramodulați de nevastă, mă rog, fiecare după caz :D.
      Dacă în cazul lui Chord Mojo, un DAC foarte muzical, te poți trezi totuși de multe ori exclamând „Wow!”, și asta mai ales datorită vitezei și timing-ului cu care reproduce muzica, în cazul lui DAC9 ai tendința de a uita că te-ai pus să asculți ceva și de a te lăfăi pur și simplu în sunete. De exemplu, să luăm Dark Side of the Moon în versiune blu-ray. Dacă la prima piesă „Speak to Me”, Mojo pare să articuleze oarecum mai bine senzația mecanică și psihotică ce te introduce în atmosfera albumului, la „The Great Gig in the Sky”, același Mojo nu poate egala căldura și fluiditatea limpede ale lui DAC9. Nu o veți auzi niciodată pe Clare Torry pe Mojo așa cum o auziți pe DAC9. Am folosit termenul „limpede”, deoarece unele DAC-uri cu sunet warm și dark au o anumită tendință de a atenua top-end-ul înregistrărilor, adică mai direct și fără menajamente spus, ai senzația că nu auzi la fel de multe detalii ca în cazul unui DAC care favorizează spectrul înalt. Nu și în cazul lui DAC-9. Și aici seamănă foarte mult cu DAC-ul meu de referință Metrum Acoustics Octave: absolut nimic nu este neglijat în spectrul înaltelor, doar că ele sunt integrate mult mai armonios în tonalitatea sonică.
      Trecând la un album recent, Firepower-ul celor de la Judas Priest, tot în versiune hi-res, mă așteptam ca DAC-9 să nu aibă același impact sonic ca Mojo, însă nici vorbă, în cazul în care v-ați făcut vreo idee din cele scrise mai sus că DAC-9 ar suna cumva prea soft, vă spun clar că nu e deloc așa:  DAC9 face trecerea de la psihedelic la metalic mult mai bine decât Mojo, schimbarea feelingului și dinamicii fiind atât de pregnante încât ai senzația că ai schimbat întregul sistem! E ca și când DAC-9 ar spune, „a, metal, păi schimbăm placa…” și ar începe să redea metalul așa cum trebuie redat metalul, cu dinamică explozivă și ritm alert, ca apoi, dacă treci la un jazz relaxant, să se relaxeze și el odată cu tine.

      Am încercat chiar și o înregistrare execrabilă: albumul One Second al celor de la Paradise Lost. Cu acest album (unul foarte bun din punct de vedere compozițional) cei de la Paradise Lost au vrut să dea lovitura în mainstream, albumul a fost distribuit de Sony în colaborare cu BGM, s-a bucurat de promovare intensă etc. Din păcate, din dorința de a suna bine pe radio sau eventual în căști, unele piese, în special cele de pe la jumătatea albumului, sună atât de plasticos și artificial încât sunt de-a dreptul „moartea pasiunii”, cum se zice. Deoarece trupeții de la Paradise Lost și-au dat seama că albumul sux din punct de vedere al înregistrării, fiind mai degrabă o înregistrare „demnă” de Rihanna, decât de o trupă care a scris (și încă scrie) istorie în metal, au încercat chiar anul trecut să îl remasterizeze. Din păcate, piesele care sunau artificial sună la fel și acum, ce a fost făcut prost și cu ochii pe dolari, și nu pe integritate artistică de la început, așa a rămas.
      Bun, hai să vedem ce poate face un DAC profesional, cum este DAC-9, din tot acest plastic…Acum, o să credeți că exagerez, dar DAC-9 a reușit să facă oarecum ceva digerabil chiar și dintr-un mare „E” (adică aromă artificială”) cum este o piesă ca „Soul Courageous”. Iar aici nu vorbim de vreo înfrumusețare, sau vreun machiaj sonic. Spun asta deoarece rezoluția a crescut, de asemenea, (acest AK4490 este un fenomen, cu greu mă abțin să nu mă las dus de val și să vă spun să puneți mâna pe DAC-9, așa o implementare nu mai găsiți) și te face să crezi că indiferent de cât de bou a fost producătorul, parcă ceva din naturalețea interpretării din studio tot a rămas. Am reușit să disting un spectru al joaselor doar când am redat această piesă cu DAC-ul Metrum, dar iată că și DAC-9 reușește să îți arate că există totuși o tobă mare în această înregistrare și că basistul nu era complet absent în momentul transpunerii digitale. Ba chiar reușește să îți arate că poate face cu ușurință ce face un Mojo, poziționând și delimitând instrumentele și membrii trupei, poți să arăți cu degetul unde se află fiecare în cadrul scenei și aici vorbim de o scenă cvadridimensională, în care boxele nu există, există doar interpretarea.
      După cum am spus la început, DAC-9 excelează literalmente cu DSD. DAC-9 procesează DSD sub formă DoP inclusiv prin intrările digitale optic și coaxial. Cea mai mare diferență în sistemul meu dintre PCM și DSD este la adâncimea scenei, dar nu în sensul că totul este proiectat în spatele boxelor, ci scena se întinde din față spre spate: cu DSD totul devine mai holografic, de multe ori senzația fiind că îți vine să bagi mâna prin sunet, parcă te poți plimba prin scenă așa cum a fost de exemplu atunci când am redat cea mai bună piesă a tuturor timpurilor, din punctul meu de vedere, Bohemian Rhapsody. Aici nu era vorba că aș fi ascultat „o altă interpretare” atunci când am trecut de la PCM la DSD, ci pur și simplu scena pe care mă plimbam a devenit mai…„aievea”.
      Te-ar mai putea interesa si articolul urmator. Apasa pe imaginea de jos.
       

      Acum, parcă vă aud pe unii dintre voi spunând „Păi dacă DAC-9, un DAC de 1000 de euro, sună așa, cum sună un DAC de 10.000 de euro?”. Sincer, nu știu. Nu am ascultat niciodată un DAC de 10000 de euro în sistemul meu. Am ascultat doar în diverse setup-uri care nu îmi aparțineau. Dar cred cu sinceritate că dacă asculți un DAC proiectat așa cum este DAC-9, asculți o mare parte din acel high-end la care visăm cu toții.

    • Musical Fidelity este una din firmele cu o trandiție solidă în construirea de aparatura HiFi din Anglia. Din păcate, in România această firma nu a reusit să fie niciodata atât de populară comparativ cu un alt brand de tradiție cum este Naim. In cei aproape 20  ani de pasiune audiofilă, rareori am reușit să mă întâlnesc cu un aparat produs de Musical Fidelity. Am citit o mulțime de articole despre produsele lor. Unele din aceste articole au reușit să mă entuziasmeze. Apoi, căutam aparatul cu pricina pe la dealeri, nu îl găseam și renunțam oarecum frustrat. Din fericire timpurile s-au schimbat. Acum puteți asculta o gamă variată de produse Musical Fidelity, de la DAC-uri si CD playere, până la amplificatoare integrate, chiar solutii All In One la importatorul oficial din București.
      Astăzi am să vă prezint un amplificator integrat cu o putere de 85 wati pe canal, intrare phono MM, plus un DAC integrat ce decodează semnal digital pana la 24 biti @ 96 kHz.

       
      Prezentare generală

      La exterior amplificatorul se prezinta intr-o carcasa din tabla galvanizată de culoare neagra. În partea din fața, pe centru, avem un buton de volum de culoare gri. În jurul acestuia se găsesc alte sase mici butoane de culoare gri cu care poti selecta intrările. În stânga  avem o frumoasă inserție dreptunghiulară din plastic de calitate cu tipul aparatului si codul de produs. Lângă aceasta siglă este printat numele producătorului.  În partea din spate se găsesc conexiunile pentru boxe, intrarea USB a DAC-ului, intrările auxiliare și intrarea de phono.
      Specificații:
      Putere de ieșire: 85 Watts pe canal în 8 Ohmi
      THD (+ zgomot): <0,014% tipic, de la 20Hz la 20kHz
      Raportul semnal zgomot:> 98dB 'A'-ponderat
      Răspunsul în frecvență: +0, -0.1dB, 10Hz până la 20 kHz
      Intrări
      4x linie RCA / Phono
      1x conector "B" tip USB - flux de date asincron la frecvențe de până la 24 biti / 96 kHz
      1x intrare MM Phono
      Input Phono
      Sensibilitate (nominală): 3mV (adecvată pentru doze de 1.5mV sau mai mult, inclusiv tipuri MC de mare putere)
      Raportul semnal / zgomot:> 70dB 'A'-ponderat
      Impedanță de intrare: 50k Ohmi
      Răspunsul de frecvență: RIAA / IEC ± 1dB, de la 20Hz la 20 kHz
      General
      Dimensiuni - LxAx (mm): 440 x 100 x 400
      Greutate (neambalată / ambalată): 9.2 kg / 13 kg
      Test
      Ce urmăresc eu la un sistem.
      Unu - imaginea stereo - sunet holografic, prezentarea și dimensiunea scenei sa fie generoasă, spațiul dintre instrumente să fie structurat corect.
       Doi – realism – senzația ca artistul este in cameră; sau in cazul audiției unei interpretări dificile din zona muzicii culte, sa pot simți trecerile dinamice ca si cum aș fi prezent în studioul de înregistrări.
      Trei - controlul basului - basul să fie scurt, percutant, exploziv, plin de energie.
      Patru – frecvențele medii si inalte – aici totul trebuie să curgă natural, intr-o maniera placuta urechii, cu acute bine temperate.
      Muzică:
      Roger Waters - Amused To Death, fisier hi-res 24/192 (una din cele mai bune inregistrări de rock)
      Verdi – Messa da Requiem, fisier hi-res 24/88.2, Chicago Symphony Orchestra & chorus, Olga Borodina, Barbara Frittoli, Ricardo Muti (o inregistrare extraordinară, cu o dinamică care iți taie răsuflarea)
      Carlos Santana – Supernatural, fisier hi-res 24/96 (mixul de artisti, voci, stiluri muzicale, oferă o paletă largă in cazul unui test)
      Sistem de test:
      NUC + Daphile + Intona - transport  digital
      Yamaha CDS 300 - DAC / sursă digitală
      M3si - amplificator integrat
      Cabluri – interconect Kimber Kable, cablu USB de la un producător englez care nu activează în industria audio, cablu boxe manufacturat de Vicol Audio.
      Roger Waters - Amused To Death
      Am început audiția cu celebrul album al lui Roger Waters. Prima impresie a fost că  scena sonoră este proiectată catre ascultător. M3si este genul de amplificator ce impinge sunetul in fata. Scena sonora nu se formeaza în spatele boxelor, pare că inconjoara boxa, proiectând sunetul in față și în spate. Dacă boxele ar fi instrumente, ar fi așezate undeva la mijlocul orchestrei. Din cauza acestei situatii ascultătorul este proiectat în imediata apropiere a orchestrei. Distanța dintre ascultător și orchestră dispare aproape în totalitate, este ca si cum ai pătrunde adânc în intimitatea sunetului, a modului în care se formeaza notele și acordurile muzicale. Cu siguranța o parte din cititorii acestui articol vor iubi acest tip de sunet. Instrumentele sunt plasate corect în spatiul 3D și sunt  suficient de bine conturate încât să păcăleasca simțurile. Vocile au sunet realist, plăcut, bogat timbral. Informația pe ansamblu nu este alterată. Am putut sa mă bucur pe deplin de vocea lui Roger Waters așa cum o cunosc de atația ani. Basul a avut energie bună, o dinamică pe masura  si a fost suficient de exploziv. Mid-basul are o oarecare tendința sa iasă în evidență. Nu este o senzație deranjantă, insă este prezentă și trebuie sa fie cunoscută de cititori. 
      Verdi – Messa da Requiem
      Găsesc potrivită această inregistrare pentru testarea aparatelor audio HiFi din cel puțin doua motive: 1) dinamica uriașa, 2) bogația de informații. Messa da Requiem inseamnă o orchestră sinfonică completă, un cor dublu si 4 soliști (o soprana, o mezzo-soprana, un tenor si un bass). În această lucrare ritmurile viguroase se intrepătrund cu momentele lirice și contrastele dinamice. Pentru a putea reda totul cu intensitatea si realismul potrivit ai nevoie de un sistem perfect echilibrat. Messa da Requiem este un fel de ucigaș al sistemelor audio prost concepute. Un sistem care reuseste să transforme această înregistrare într-un eveniment real, este cu siguranță un sistem de referință. Am pornit muzica și am început să ascult. Scena sonoră a rămas în aceeași parametri ca la Roger Waters. Sunetul inconjoara boxele și este proiectat în apropierea ascultătorului. Lipsa distanței între ascultător și orchestră transformă întreaga experiență audio în ceva similar audiției la căsti, doar că în acest caz sunetul nu este situat asemeni unei coroane în jurul capului. Spațiul scenei se conturează pornind din zona urechilor și se extinde către o zonă aflată la cațiva metri in fața ascultătorului. Totul pare natural și firesc,  te obișnuiești repede cu acest tip de prezentare. Îți închipui că te afli în primul rand la una din reprezentațiile de gală unde ascultătorii sunt puțini și aleși pe sprânceană. Vocile cântăreților solo sunt prezentate în fața orchestrei bine conturate, sunt chiar lângă tine, iar asta te transformă într-un fel de martor imediat al momentului 0. Simți și auzi totul. Corul este împărtit de la stânga la dreapta și se simte asemeni unei imbrățisări strânse, spațiul având tendința să se comprime. Personal aș fi preferat să fie mai mult aer intre cor, orchestră și soloiști, dar asta este o opțiune personală. În momentele dinamice există o ușoara pierdere de energie în zona frecventelor audio aflate la cele două capete ale spectrului sonor. Basul este usor simplificat, insă fără să afecteze informațiile importante. Cu toate acestea basul a avut energie bună, coerență și a reușit să ofere suport constant si realism desfășurării muzicale.
      Carlos Santana – Supernatural
      Muzica acestui album nu este chiar supranaturală, ba din contra, se prezintă ca un mix pământesc intre rock, blues, latino si pop. Înregistrarea nu pune multe probleme unui sistem audio. Este o înregistrare curată, fără distorsiuni evidente. Inginerul de master a maltratat dinamic înregistrarea, dar a lucrat curat, fără clipping digital. Auditia acestui album a fost o experiență placută. M-am bucurat de vocile lui Dave Matthew,  Rob Thomas, Lauryn Hill si de ritmul tobelor aflat la intersectia dintre muzica africană și latino. Chitara lui Carlos Santana a sunat plăcut, a avut ritm și a fost suficient de electrică. Scena sonoră  a păstrat același tip de prezentare în fata, catre ascultator. Instrumentele au fost atent conturate in spațiul scenei, bine focusate, fără să se amestece. Ce să vă spun, muzica a avut energie si ritm. Au fost momente cand am simțit nevoia să mă ridic de pe canapea și să dansez.
      Te-ar mai putea interesa si articolul urmator. Apasa pe imaginea de jos.
       
      Concluzie
      Pentru mine M3si este un amplificator britanic cu personalitate. Are un sunet specific amplificatoarelor din insulă, cu un timing  bun, usor dark, înalte discrete si cu un mid-bas evidentiat. Îl recomand posesorilor de boxe cu sunet deschis / luminos și celor care se plâng de lipsa basului acasă. Dacă aveti boxe lenese acasă, sub 88 dB, acesta nu este un amplificator potrivit pentru dumneavoastra.
       


×
×
  • Creează nouă...