Sari la conținut
HiFi Tech
  • Revista audio video


    • dinica
      Aurender A10 este o sursa digitala all-in-one dedicata pasionatilor audiofili. Pe un singur sasiu avem un player de muzica complet. A10 este player de muzica, server, streamer si convertor digital analogic.  Personal cred ca acesta este viitorul. One box cu posibilitati nelimitate de ascultare a muzicii. Vrei sa asculti fisiere cu muzica depozitate pe un hard disk sau pe un server?  A 10 are un hard disk de 4T si poate sa se conecteze la un server de muzica extern. Vrei sa asculti muzica on line? A 10 se conecteaza prin intermediul internetului la Qobuz, Tidal. Vrei sa cresti performanta folosind un DAC aflat in zona ultra high-end, A10 poate fi folosit via iesirea USB dedicata ca server si streamer de muizca.  Stiu, totul suna minunat, trebuie sa fie o chichita pe undeva. Am gasit. Ce fac cei cu colectii mari de cd-uri? Raspunsul este foarte simplu. Puteti sa copiati intreaga colectie de cd-uri sub forma unor fisiere wav / flac folosind un soft ca EAC si un pc/laptop. Mai sunt si alte variante, cautati pe Google.
      Despre Aurender Inc  nu am gasit informatii suficiente pe net. Firma functioneaza oficial din anul 2010 si are sediul in Coreea de Sud. In acelasi an au lansat primul server dedicate audiofililor si anume Aurender S10. Curiosii pot sapa in continuare pe dark web dupa informatii, eu ma opresc aici.

      Prezentare generala Aurender A10
      La exterior avem un sasiu solid construit din aluminiu. (varianta sosita pentru acest articol are culoarea neagra) Pe partea frontala  gasim un ecran Amoled de 3 inch, un buton de volum, un buton de pornire si patru butoane de control.  Ecranul Amoled este de calitate dar aproape nefolositor. Informatiile afisate sunt vizibile de la o distant de maxim 1,5 metri si oricum poti gasi tot ce te intereseaza pe aplicatia instalata pe dispozitivul Apple sau Android. In partea din spate gasim iesirile analogice XLR si RCA, o intrare digitala optica limitata la o rata de esantionare de 24 / 192, o iesire USB dedicate audio (ecranata, proiectata cu circuite care elimina zgomotul), o conexiune LAN, doua conexiuni USB si butonul care inchide si deschide alimentarea aparatului. 
      In interior A 10 este o adevarata bijuterie tehnologica. Partea dedicata computer-audio, serverul de muzica,  este construita pe o placa de baza proiectata special pentru Aurender. Aici avem instalat un hard disk de 4 TB pentru stocarea muzicii, un SSD de 120 GB folosit pentru stocarea muzicii pentru perioade scurte in timpul auditiei si o sursa de alimentare liniara dedicate acestei zone. Sa va explic cum functioneaza partea pe care eu am denumito generic ‘computer audio’. Vrei sa asculti muzica. Accesezi serverul via aplicatia instalata pe telefon sau tableta. Fisierele muzicale nu sunt deschise direct din hard disk-ul de 4 TB traditional pentru ca acesta din urma genereaza zgomot electric. Softul Aurender muta aceste fisiere in hard disk-ul SSD (acesta produce zgomot electric neglijabil) si trece in repaus hard disk-ul traditional. SSD-ul este folosit la fel ca memoria unui PC. Informatia este depozitata pentru o perioda scurta. Acest sistem permite o reducere a zgomotului electric dar si o accesare rapida a informatiei.
      Parte de conversie digital/analogical este construita dual-mono cu doua cipuri AK4490 Verita DAC. Fiecare cip gestioneaza un singur canal. AK4490 este un cip-dac capabil 32 biti / 768 kHz si DSD 11,2 MHz.  Circuitul digital este de asemenea alimentat dintr-o sursa liniara cu transformatoare dedicate celor doua cipuri AKM si celorlalte circuite digitale. Un alt aspect foarte important in constructia acestui Aurender A10 este faptul ca partea de ‘computer audio’ si partea de procesare D/A este separata fizic printr-o bucata groasa de tabla de aluminiu. Stiu ca aceasta separare nu este neaparat ceva avangardist dar este de remarcat. Acest mic amanunt arata ca inginerii si tehnicienii Aurender s-au straduit sa maximizeze performanta prin orice mijloc.
      Aurender A10 este compatibil MQA. Tehnologia aceasta este destul de controversata in mediile audiofile, insa dincolo de aceste dezbateri compatibilitatea MQA face din acest aparat un produs gandit pentru viitor. De asemenea puteti asculta muzica folosind servicii de streaming ca Tidal si Quboz.
      Inchei prezentarea cu o mentiune foarte importanta. A 10 poate fi folosit si ca preamplificator. Il puteti conecta direct la un amplificator de putere folosind volumul digital in trepte de 0,5 dB (Velocity Sensitive Operation @ -90 dB) al aparatului.

      Teste audio
      Sistemul de test a fost compus din urmatoarele componente:
      Aurender A10 
      Pass Labs Int 150 
      Focal Electra 1038 BE
      XLO Reference (interconect balansat)
      Vicol Audio (cablu boxe)
      Producatorul A10 recomanda ca muzica sa fie depozitata pe hard diskul intern. Din acest motiv am copiat cateva albume de muzica folosind aplicatia ‘Conductor’ instalata pe telefonul meu cu Android. Cum aplicatie este valabila si pentru sistemele Apple toata lumea este fericita.
      Muzica de test:
      Carmen Gomez Inc, Holding Back the Years, Little Blue, fisier hi-res 24 / 96
      Gamba & London Symphony Orchestra, The Thieving Magpie, Rossini Overtures,  fisier 16 / 44, 1
      Lisa Gerrard & Pieter Bourke, Shadow Magnet, Duality, fisier 16 / 44,1
      Roger Waters, The Ballad of Bill Hubbard, Amused To Death, fisier 24 / 192
      Aurender A10 este la mine acasa de mai bine de o saptamana. Aparatul a ajuns  sigilat. Din acest motiv am fost nevoit sa ma ocup de instalarea completa a aparatului. Am actualizat softul la ultima versiune (5.17.15) , am instalat softului de control pe telefon si am copiat cateva albume de muzica pe hardul intern. Dupa cum intuiti prima auditie a fost cu aparatul nerodat. Eram constient ca nu acesta este sunetul final, insa muream de nerabdare sa ascult A10 in sistemul meu. Prima impresie sonica a fost aceea a unui sunet rotund cu media usor impinsa in fata si cu inaltele discrete. Un sunet evident musical, asemanator celui produs de auditia unui vinil. Am ascultat cateva melodii dupa care am lasat aparatul la rodat aproximativ 50 de ore.

       
      Carmen Gomez Inc, Holding Back the Years 
      Am apasat butonul virtual play now al aplicatiei ‘Conductor’ si am inceput auditia. Vocea cantaretei Carmen Gomez s-a material fantomatic in camera. Sper sa va fie cunoscuta aceasta senzatie, altfel care ar fi rostul unui sistem audiofil. Momentul acela cand imaterialul bitilor este transformat de boxe, electronice, cabluri, acustica camerei, in senzatia unei prezente reale aflate in apropierea voastra. Micuta trupa formata din Carme Gomez – vocal, Folker Tettero – chitara, Peter Bjornild – chitara bas, Bert Kamsteed – toba, s-a asezat precis in spatiul dintre boxe. Ascultam muzica dar in acelasi timp priveam in interiorul camerei unde s-a inregistrat acest album. Sunetul curgea natural catre mine, vocea avea un fel de cumparatare, retinere, de parca nu ar fi dorit sa iasa in evidenta. La prima vedere parea uscata, insa daca priveai in ansablu modul in care a fost masterizat acest album  realizai imediat ca asta a dorit inginerul de studio. Pe aceasta inregistrare nu exista staruri si nu este gandita sa impresioneze psihoacustic. Sunetul este curat, fara inflorituri, iar A10 il lasa sa curga catre boxe nealterat. Cinelul lovit nu reverbereaza  aiurea in spatiu, ramane in camera cu toate detaliile, oferind senzatia unui spatiu limitat, asemanator unei camere de inregistrari. Am sa explic in cateva cuvinte la ce ma refer. Semnalul sonor poate fi prelucrat pentru a realiza un efect analogic asemanator cu reverberatiile unei incaperi. Folosind  acest efect un inginer de studio poate crea senzatia unui spatiu intins de la cativa metri patrati la zeci de metri.  Aici este clar ca inginerul a dorit sa ofere ascultatorului un sunet intim. Contrabasul ramane in aceeasi nota, are adancime, coboara catre basul profund, fara a incerca sa se urce pe tine. Cand a intrat chitara in scena am fost usor surprins. Timbrul acesteia pare mixat din combinatia a doua instrumente diferite. O parte este o chitara amplificata cu tuburi electronice, cealalta este o chitara acustica. Ultimile note ale melodiei m-au gasit intr-o stare melancolica. Amintirea unui adolescent ce asculta muzica la casetofon intins pe canapea s-a infiripat in memoria afectiva. Sunetul acela cu miros de banda analogica si vacanta este din nou prezent in viata mea. 
      Gamba & LSO, The Thieving Magpie
      La aceasta inregistrare remarci inca de la primele acorduri existent unei texturi sonice deosebite. Se simte ca este o inregistrare facuta pe banda magnetica. A10 nu altereaza in niciun fel acest detaliu oferind ce este mai bun din aceasta combinatie analogic – digitala. Un nostalgic va remarca imediat aceasta aroma de vechi impachetat in digiti. Zgomotul de banda analogical este prezent aproape de limita inaudibilului, muzica este reala si se simte atat vertical cat si orizontal. Din spatele zidului de sunet apar cateva microdetalii cum ar fi freamatul orchestrei, miscarea unui scaun, scartaitul unui pantof ce apasa mai tare podeaua, etc. Uvertura debuteaza energic, o toba mica este lovita rapid in partea dreapta undeva in spatele scenei. Sunetul acesteia defineste imediat adancimea spatiului de auditie. Apoi instrumentele cu coarda se desfasoara maiestuos pe intreaga scena pozitionate undeva in partea din fata a acesteia. Un oboi atinge o nota inalta si este imediat completat de sunetul cornului francez. Combinatia acestor instrumente de suflat amplifica si mai mult senzatia de adancime a scenei sonore. Sunetul este descriptiv, se simte in straturi bine definite. Instrumentele au locul lor bine delimitat in scena de parca un chirurg ar fi taiat precis spatiul cu un bisturiu urias. In ciuda acestei senzatii sunetul nu este clinic. Muzica are culoarea unui pastel inspirat de primavara, este lirica si contemplativa. Timbral totul pare asezat in regulile unei inregistrari din anii ’60. Exista o usoara atenuare a notelor inalte observabila in sunetul viorilor, dar acest neajuns este compensat de dinamica incredibil de realista a inregistrarii. 
      Lisa Gerrard & Pieter Bourke, Shadow Magnet
      Albumul acesta este inregistrat intr-un studio din Australia de cei doi artisti. Literalmente pe acest album gasim doi interpreti, Lisa care acopera partea vocala si Pieter care creaza intreaga plaja de sunete folosind instrumente electronice si de percutie. Muzical albumul este un mix de ritmuri arabe, asiatice si mediteraneene intr-un intreg mistic. Vocea Lisei este aerisita, puternica si are o vivacitate si o stralucire atotcuprinzatoare. Abilitatea ei de a atinge register inalte si joase construieste alaturi de ritmurile din spate scheletul unei reprezentatii entuziasmante. A10 reuseste sa asambleze spatiul tridimensional al acestei inregistrari  intr-o maniera amintind de vechii alchimisti. In cazul acestora plumbul avea sa devina aur, in cazul A10 muzica produsa electronic pare sa fie cantata de o orchestra compusa din oameni reali. Senzatia de sunet venit din boxe dispare si ca prin miracol peretii camerei se transforma in jurul meu. Ma trezesc aruncat intr-o piata araba unde negustorii isi striga marfa, vantul desertului sufla molatec printre tesaturile de bumbac intinse peste tarabe, o cobra danseaza hipnotic in ritmurile unui fluier bheen, aerul miroase a curmale coapte, tamaie, za’tar, cardamom si menta uscata. Dragi cititori aceasta este puterea muzicii ascultata intr-un sistem care reuseste sa transforme bitii digitali int-o experienta organica. 
      Roger Waters, The Ballad of Bill Hubbard
      Imi place acest album foarte mult. Cei care imi cititi articolele cunoasteti acest aspect. Am explicat aproape la fiecare articol de ce folosesc in teste aceasta inregistrare. Recapitulez pentru cei care citesc pentru prima oara un articol al meu.  Albumul este inregistrat foarte curat, fara distorsiuni. Nu exista loudness. Dinamica albumului rivalizeaza cu inregistrari mult mai pretentioase cum ar fi cele de muzica clasica. Tehnologia QSound.
      Pornesc auditia. Astept sa treaca cele 2-3 secunde pana A10 incarca in cache muzica. Sunetul umple camera. Un caine latra in departare. Zgomotul latratului este pozitionat undeva la cativa zeci de metri de boxe. Soloul de chitara electrica se infinge cu putere in simturi. A10 sapa adanc in sunet acestuia eliberand detaliile atacului chitarei, scotand la iveala inflexiunile armonice si tonale, eliberand dinamic sunetul codat matematic. Chitara se simte tactil, energia ei pare concentrata asemeni unei raze de lumina ce porneste din spatele boxei stangi direct catre urechea mea. Undeva in stanga mea, la doi metri in fata boxei, incepe sa murmure un radio. Tehnologiei QSound a intrat in actiune. Acesta este unul din efectele ce contribuie la farmecul aceastei inregistrari. A10 aseaza scena sonora asemeni unui regizor de teatru care nu isi permite sa greseasca. Totul este in fata ta si poate fi atins. Intra in scena actorul principal, Roger Waters. Vocea lui indeamna la revolutie, este acida, energica, electrica. Te absoarbe asemeni unei tornade uriase in interiorul ei. La suprafata exista o acumulare de energie, insa in interior totul se transforma in liniste. Aceasta este vocea lui Waters, dura si energica la suprafata, moale si placuta in interior. Cu A10 Waters suna putin diferit. Elementele recognoscibilitatii sunt asezata in fata ta fara niciun dubiu. Se infiripa o forma, puzzle-ul se aseaza piesa cu piesa, din pacate la final constati ca ai pierdut ultima piesa. Lipseste senzatia de profunzime, notele joase au o prezenta discrete in compunerea vocii, iar asta creaza senzatia de sunet uscat. Este timpul ca fetele din backing vocals sa apara pe scena. Vocile lor sunt perfect ajustate rolului pe care il au in aceasta productie rock. Au primit textul cu descrierea rolului, stiu exact in ce masura muzicala sa cante si o fac ireprosabil. Sunt acolo pe scena interpretand rolul vietii, alternand momentele de isterie cu cele de duiosie materna. Prin contrast sunetul pianului este cald, matasos, fin ca un portelan. Bataile tobei ofera ritm melodiei, sunt asemeni inimii ce pulseaza in vene sange. Kick, punch, note joase, bas profund, inspira, expira, piciorul loveste pedala, betele lovesc pielea tobei, cinelele se aud asemeni unui rau de munte naravas, gata. A10 aduna totul la un loc si ofera senzatia unui autentic show de rock progresiv.  
      Nu o mai lungesc pentru ca nu vreau sa va plictisesc. A10 ofera o experienta muzicala moderna,  exceptional de placuta. Cu A10  ascultatorul are de facut un singur lucru pentru a primi muzica preferata impachetata intr-un sunet rotund-analogic. Apasati butonul de play din aplicatia ‘Conductor’.
      Te-ar mai putea interesa si urmatorul articol:
      Concluzie
      Aurender A10 este unul din cele mai bune streamere muzicale ascultate de mine in ultimii ani. Inginerii din spatele acestui produs au reusit sa faca uitate vechile probleme intalnite in computer-audio. Sunetul este neted, cu un flux perfect sincronizat si cu un ritm natural. Acum cativa ani sursele acestea digitale erau atacate de pasionatii cu experienta audiofila ca avand un sunet ‘digital’,  lipsit de naturalete. A10 a depasit aceasta bariera. Este o sursa cu un sunet matur ce poate fi inclusa in orice sistem audiofil indiferent de pretul lui. 
      Pro:
      Streamer + DAC + server + stocare interna intr-o singura cutie.
      Sunet analogic de cea mai buna calitate.
      Constructie solida, state of the art. 
      Raport pret calitate foarte bun. Stiu ca pretul acestuia (5500 euro) nu este la indemana pentru majoritatea dintre noi. Din pacate asta inseamna high-end audio in prezent. Tinta acestui produs sunt pasionatii cu sisteme audio performante. In zona aceasta, a celor cu asemenea sisteme, A10 este un adevarat ‘easter egg’ audiofil. 
      Contra:
      Temperatura ridicata de functionare. Recomand sa fie asezat intr-o zona cu un bun circuit al aerului.
      Lipsa unei conexiuni SPDIF
      Vocile masculine sunt prezentate uneori intr-o maniera discreta.


    • Intona 5kV 7055  este un transmitator si decuplator galvanic dedicat USB bazat pe procesarea semnalului digital folosind tehnologia FPGA. Cu acest aparat puteti optimiza, imbunatati, sunetul sistemului audio de acasa daca sunteti pasionati de computer-audio. 
      Intona Technology GbmH este o companie de inginerie electronica cu sediul in Germania. Compania activeaza in domeniul inginerii electronice de aproape doua decenii. In acest timp a furnizat  servicii catre diversele ramuri ale industriei electronice la nivel mondial. Intona furnizeaza echipamente pentru mai multe industrii cum ar fi  tehnologie medicala, laboratoare de masurare, industria aviatiei, universitati si centre de cercetare. De asemenea produce diverse aparate  pentru sisteme audio profesionale sau sisteme audio casnice. Conform paginii lor de web, germanii de la Intona Technology GbmH sunt inventatorii izolarii galvanice USB 2.0 Hi-Speed. Inchid aceasta scurta prezentare cu urmatoarea mentiune. Toate produsele acestei companii sunt dezvoltate si asamblate in Germania.

      Prezentare general Intona 5kV 7055 B
      Noul izolator USB 2.0 Hi-Speed are o carcasa din aluminiu cu panouri frontale si spate negre. Pe panoul din spate avem o intrare USB 2.0 de tip B si o iesire USB de tip A. Pe acelasi panou gasim si o intrare micro-USB  dedicata alimentarii auxiliare a iesirii USB tip A. Dupa cum vedeti utilizatorii pretentiosi au primit dorita alimentare auxiliara a aparatului. Aparatul poate fi alimentat separat cu o baterie de 2000 mA. Intona USB 2.0 Hi-Speed Isolator functioneaza fara sa fie nevoie de instalarea unor drivere de sistem de operare si se alimenteaza singur via USB. Alimentarea separata este gandita sa rezolve situatiile in care receptorul DAC-ului nu ofera suport electric pentru receptionarea datelor folosind un asemenea aparat.  Acest produs este dedicat pasionatilor de computer audio si ofera o solutie pentru a sparge buclele la sol, pentru a evita cuplarea zgomotului via USB si pentru a proteja porturile de supratensiuni si varfuri de tensiune in aplicatiile care necesita transferuri de mare viteza via USB. Bariera de izolare galvanica suporta diferenta de potential de 5.000 V RMS . Noul model foloseste regulatoarele electrice ultraliniare LT3045. Acestea ofera o performanta sporita comparativ cu vechiul model. 


      Intona  7054 vs 7055-B
      Am comparat sonic cele doua aparate fiind curios daca exista o imbunatatire evidenta a sunetului cu noul model. Sistemul de test a fost urmatorul: NUC+Daphile, Intona model 7054 si 7055B, Yamaha CDS3000, amplificator Pass Labs Int 150, Focal Electra 1038 BE,  XLO Reference – cablu interconect, Vicol Audio – cablu boxe, Cromo – cabluri USB.
      Noul model s-a dovedit a suna superior in comparație cu izolatorul mai vechi. Scena sonora a fost mai larga si mai profunda cu 7055-B. Inaltele parca au primit mai mult aer si energie, iar asta a crescut senzatia de spatialitate. In cazul vocilor si instrumentelor cu coarda sunetul a fost mai bine focusat, cu detalii ale notelor rotunde si gingase. Mid-basul si basul profund au fost mai bine conturate si cu un impact superior. Noul izolator USB de la Intona aduce o crestere a preciziei, aspect usor de regasit in prezentare muzicala de ansamblu care a castigat claritate si corectitudine. Cu siguranta senzatia aceea de ‘analogic sound’ este mult mai realista cu Intona 7055-B.
      Ar putea sa te mai intereseze si urmatorul articol.
      Concluzie
      Noul izolator de la Intona  s-a dovedit a fi un dispozitiv care poate sa imbunatateasca sunetul eficient. Este usor de folosit si este superior fata de vechiul model. Recomand acest izolator celor pasionati de computer-audio, celor care doresc ca printr-o modificare minora sa imbunatateasca sunetul sistemului. Cei care aveti acasa vechiul model nu intrati in panica. Intona 7054 ofera in continuare suficienta performanta incat sa va puteti bucura de muzica preferata. 
      https://pro.intona.eu/en/products/7055-b#features


    • Am devenit un fan al produselor NuPrime după experiența cu DAC-9, DAC care mi s-a părut că oferă foarte mult sunet high-quality în gama lui de preț.
      Băieții de la NuPrime au propria filozofie în proiectarea sculelor și, de exemplu, dacă mulți producători atunci când implementează un cip SABRE se mulțumesc să urmeze circuitul de referință livrat de ESS Technology, cei de la NuPrime preferă să vină cu diverse inovații proprii, care să le diferențieze DAC-urile în „turma” de procesoare care deja aproape suprasaturează piața.
      Și cu SABRE ajungem la noua creație a celor de la NuPrime și anume DAC-10H,  care folosește așa-numitul SABRE Reference DAC ES9018 bazat pe tehnologii precum arhitectura pe 32-bit Hyperstream și Time Domain Jitter Eliminator de la ESS. Acest cip dac poate atinge un uluitor SNR de 135dB, ceea ce înseamnă true high-end.
      Jason Lim, fondatorul NuPrime, a fost încântat de ideea că va apărea un review pentru DAC-10H în România și ne-a furnizat diverse materiale media, expunându-ne în același timp și filosofia care a stat la baza creării lui DAC-10H. Foarte pe scurt, DAC-10H își dorește să fie o combinație unică între un DAC de referință și un amplificator de căști orientat către audiofilii care folosesc căști high-end.

      Pentru acest lucru, echipa de design a pornit de la trei idei principale: DAC-10H trebuie să fie capabil să conducă orice căști high-end cu ușurință; să poată livra toate microdetaliile în timpul celor mai silențioase pasaje din cadrul unei simfonii, dar în același timp și explozia sonică în timpul pasajelor crescendo; și 3: toate acestea în cel mai natural sunet posibil.
      Dar 10H nu este doar un DAC și amplificator de căști. Este și un preamplificator de mare clasă. Iar aici a împrumutat multe caracteristici de la preamplificatorul Reference Class P-20. Volumul este ajustabil individual pentru fiecare intrare în 99 de incrementuri extrem de precise de 0,5 dB.
      Pe partea de procesare audio, 10H poate lucra cu PCM384 și DSD256.
      Ieșirile au 2V/4V prin RCA și 4V/8V prin XLR. Are inclusiv ieșire balansată pentru căști, cu diverse setări de putere.

       
      Am apreciat construcția monolită, solidă, parcă dintr-o singură bucată. Designul frontal este foarte interesant, conferind un aspect tip „Star Trek”.
       
       

       
      Telecomanda este foarte … ciudată, atipică, nu am mai văzut până acum un astfel de design pentru o telecomandă. Deși nu mi s-a părut că ar fi foarte ergonomică. Mă rog, chestie de obișnuință probabil.
       

       
      Am testat 10H pe parcursul mai multor zile în câteva sisteme, de exemplu într-un sistem alcătuit din boxe Ohm C2 pilotate de un amplificator pe lămpi Musical Paradise MP-301 MK3 cu upgrade la lămpi KT88, iar apoi într-un sistem cu boxe Kef Reference 107 (cu Kube) pilotate de diverse integrate capabile să le livreze suficientă putere (de exemplu, Marantz 1150D, Philips DFR9000, Onkyo Integra 9711 etc.). Toate cablurile au fost de la Kimber.
      Bineînțeles, 10H fiind cu Sabre, are o amprentă sonică ușor diferită de DAC-9, construit cu cip dac AKM.
      Prima senzație este că sunetul e mult mai chirurgical. Bisturiul lui 10H ajunge mai adânc în informația muzicală, ca atare scena este mai bogată. În plus este și ceva mai largă. De fapt, mult mai largă. Dar este și mai adâncă? Hm ... cred că scena lui DAC-9 era ceva mai adâncă. Pe de altă parte, 10H este totuși încă destul de puțin rodat și s-ar putea ca adâncimea scenei să se modifice odată cu un rodaj mai extins.
      Apropos de rodaj: în primele două zile am fost destul de dezamăgit și mă gândeam dacă merită 10H un preț de trei ori mai mare comparativ cu DAC-9. Sunetul mi se părea excesiv de clinic și destul de inert. Începând cu a treia zi însă, a început să se schimbe, să înflorească, să fie chiar expansiv și extrovertit, dacă pot să mă exprim așa.
      La redarea Triplului Concert al lui Beethoven, în ediție XRCD24, de la Hi-Q Records, am observat că 10H este și un DAC foarte fluid, aici având un avantaj clar comparativ cu DAC-9. Muzica se desfășoară mai bine, micro-informațiile redate neobstrucționând în nici un fel desfășurarea muzicală și ușurința de asimilare a informației.
      La redarea ultimului album Tool, Fear Inoculum (un album absolut fantastic, hipnotizant, cu care Tool au mai urcat câteva locuri în topul primelor 10 trupe care au umblat vreodată pe această planetă), în versiune hi-res 24/96, am admirat din nou senzația de fluiditate, de ușurință cu care e redat sunetul.  La redarea pasajelor cu frecvențe joase, 10H mi-a adus aminte pe undeva de glorioasele cd playere de top de la Sony, din trecut, cu acele frecvențe joase ample, care par mai degrabă o fundație masivă pe care se sprijină restul informației muzicale, dar în același timp sunt foarte bine închegate în spectrul sonor. Masivele boxe Kef Reference 107 trimiteau valuri de energie de magnitudine ridicată spre poziția de ascultare, atât de puternice, încât la un moment dat am vrut să cobor la vecinii de jos să-i întreb dacă admiră și ei ca mine combinația dintre joasele extrase de 10H și preluate de boxele KEF R107. Totuși, am zis să nu-i deranjez și să-i las să se bucure și ei în liniște de acest festin audio.
      Deoarece îmi plac DAC-urile care sunt extrem de rezolute, dar nu obosesc și nu epatează prin detalii redate excesiv, mi-am spus că 10H e un DAC bun pentru a asculta metale, pentru că le poate reda percutant, extrem de dinamic, dar fără să te ia durerea de cap după o jumătate de oră. Printre altele am ascultat „Life, Death and Other Morbid Tales”, un superb album de doom metal al celor de la Memento Mori. Aici am observat o altă caracteristică a lui 10H: deoarece redă muzica atât de fluid și cu atâta ușurință, creează la fiecare album o senzație că parcă ai urmări totodată o poveste. Adică după ce ai terminat de ascultat albumul, senzația e că parcă ai urmărit un film sau ai citit o carte, și cred că asta vine din ușurința și cursivitatea cu care creierul asimilează informația muzicală redată de 10H. Aici e diferența pe care o face un DAC de clasă.
      Doar câteva cuvinte despre setările lui 10H, și anume despre setările high-gain/low-gain. Eu l-am folosit cu low-gain. Setarea de high-gain, prin care 10H livrează 4V pe ieșirea RCA, mi s-a părut oarecum exagerată și ia din farmecul și fluiditatea redării. Nu înțeleg de ce producătorii de DAC-uri insistă cu acest output agresiv și nu se limitează la cei 2V standard.

      Tot legat de acest aspect, mi-ar fi plăcut ca explicațiile din manual pentru setările high-gain/low-gain să fie totuși ceva mai ușoare și mai explicite, să nu se rezume doar la un simplu tabel. Chiar cei de la NuPrime menționează în manual „brief explanation”. Poate ar fi fost mai adecvată o explicație mai detaliată a acestor setări, deoarece în fond nu sunt niște setări comune, care să fie întâlnite la toate DAC-urile.
      Aș mai avea un comentariu făcut și legat de telecomandă: ok, e frumoasă (mă rog, discutabil, poate altora nu le place), atipică. Dar nu cred că e normal să fie necesar să citești manualul ca să afli cum se bagă bateriile. Și nici ca atunci când bagi bateriile, firele modulului de baterii să iasă pe afară. În sfârșit, e o operațiune pe care o faci probabil doar de vreo două ori pe an, dar la această clasă de preț poate ar fi fost bună o altă variantă.
      Una peste alta, nu pot spune că 10H a fost vreo surpriză, pe undeva mă așteptam să presteze la nivel ridicat. Întrebarea e dacă până la urmă 10H merită un preț de trei ori mai mare decât DAC-9…Mie mi-a plăcut DAC-9. Mult. Chiar cei de la NuPrime recunosc că, datorită cipurilor din ce în ce mai bune, în lumea DAC-urilor e mai valabilă ca niciodată cunoscuta „law of diminishing returns”. Dar dacă vrei să urci cu un nivel mai sus, chiar și un nivel mic din punct de vedere sonic, și nu te mulțumești să fii locul doi, asta e, trebuie să scoți bani. Nu există o cale ușoară și ieftină. Pasiunile sunt costisitoare. 😉




    • In articolul de astazi testam un amplificator integrat cu lampi produs de compania greceasca Tsakiridis Devices. Compania a fost infiintata in anul 1987 de un grup de ingineri pasionati cu o lunga experienta in producerea de aparatura audio in regim DIY. Dupa ce ani la randul au manufacturat asemenea aparate pentru prieteni, au hotarat sa transforme pasiunea lor intr-o afacere. Putem spune ca intai a fost pasiunea si mai apoi afacerea. Filosofia acestei companii este simpla. Producerea de  echipamente audio de inalta calitate, care contin in interior component de top, dar care sa aiba un raport  pret/performanta foarte bun. Genul acesta de fraza copiata din manualele de marketing este des intalnit in present. Din pacate  rareori  avem ocazia sa vedem cum arata interiorul aparatelor. Pentru acest articol am trimis grecilor un email cu rugamintea de a trimite cateva fotografii edificatoare. Marturisesc ca am fost surprins de raspunsul lor pozitiv, asa ca in acest articol  vom avea fotografii din fabrica cu interiorul unor aparate Tsakiridis. 

      Prezentare
      Aeolos Ultra este o varianta imbunatatita a cunoscutului Aeolos. Ultra folosește tuburi KT150, iar asta se traduce intr-o putere mai mare. Pastreaza carecteristicile de baza de la Aeolos cu un design modern si mai multa putere. La exterior aparatul are o infatisare clasica de amplificator cu lampi (tuburi electronice). Cele 8 lampi sunt plasate deasupra in doua siruri paralele, 4 lampi 12AT7 pentru partea de preamplificare si alte 4 lampi rusesti KT150 pentru partea de putere / amplificare. In spatele acestora sunt pozitionate transformatoarele. Acestea au dimensiuni generoase pentru a sustine sarcini de 2 ohmi si sunt acoperite de un capac mare pe care este inscriptionata sigla companiei. In fata lampilor se gasesc doua vumetre  ce arata puterea debitata pe fiecare canal. Partea frontala este evidentiata printr-o  culoare mai deschisa. Pe centru avem butonul de volum, in dreapta acestuia patru leduri care se aprind in functie de intrarea folosita, iar in stanga butonul de pornire al amplificatorului si un led verde de dimensiune mare care se aprinde in momentul in care amplificatorul functioneaza.  In spatele amplificatorului gasim conexiunile pentru boxe, intrarile analoge si locasul pentru conectarea cablului de alimentare.

       
      Amplificatorul are o putere de 70 wati pe canal daca opereaza in varianta pentoda si 36 wati pe canal in varianta trioda. Puterea aceasta este suficienta pentru o gama variata de boxe, indiferent de dimensiune, in conditii normale de auditie. Cu boxele mele Focal Electra 1038 BE amplificatorul s-a descurcat foarte bine pe orice gen muzical. Grecii spun ca lampile sunt riguros selectate si potrivite atat in cazul lampilor KT150 cat si al lampilor 12AT7.Ultra este construit numai cu componente de calitate. Rezistente metal film cu tolerant mai mica de 1%, un circuit dublu printat, separat pentru semnal si pentru calea de alimentare,  condensatori de top Mundorf pentru partea de semnal, condensatori Chemicon United pentru alimentarea electrica, conectori de intrare placati cu aur Ultimax, tranformatoare ultraliniare construite manual, etc.
      Aeolos Ultra are 21.6 kg. In ciuda acestei greutati arata foarte compact, iar asta il face usor de asezat chiar si in spatii mici. Dimensiunile lui sunt urmatoarele: partea frontala 29 cm, inaltime 22 cm, adancime 47 cm.


      Sistemul de test a fost format din Yamaha CDS3000 (cd player / DAC), Aeolos Ultra (amplificator), Focal Electra 1038 BE, Kimber Kable Hero (interconect), Vicol Audio (cablu boxe).
      Am testat amplificatorul folosind urmatoarele albume: Dire Straits – Brothers in Arms (varianta  SACD), Verdi – Messa da Requiem, fisier hi-res 24/88.2, (Chicago Symphony Orchestra & chorus, Olga Borodina, Barbara Frittoli, Ricardo Muti), Massive Attack – Mezzanine.
      Inainte sa incep auditiile am lasat amplificatorul o ora sa se incalzeasca. Exista o multime de discutii despre timpul de care are nevoie o lampa pentru a intra in regim termic optim. De exemplu, pasionatii de tuburi entuziasti afirma ca este nevoie de cel putin 2-3 ore pentru ca amplificatorul sa isi atinga potentialul sonic. Din experienta mea pot sa va spun ca nu este nevoie de mai mult de 30 minute.
      Dire Straits – Brothers in Arms 
      Sunetul a fost vivace, energic. Muzica a fost prezentata dinamic cu un ritm constant bun si o scena sonora transparenta. Accentele superioare ale chitarilor electrice au fost un amestec de pasaje dure si neplacute, cu momente in care sunetul dur-electric se simtea cremos, lin, lipsit complet de duritate. Ultra a construit o scena sonora precisa si usor curgatoare, un spatiu real umplut cu muzica rock’n’roll si blues. Vocea lui … a fost neteda, bogata in tonuri joase, texturata pana intr-acolo incat urechea sa atinga zone ascunse pe inregistrare din cauza diferentelor dinamice. Toba a fost o experienta in sine, a avut punch, viteza. Midbasul a presat aerul foarte energic si a produs o unda sonica concentrata ce a lovit pieptul cu greutate la cei aproape 3 metri distanta, locul  auditiei mele. Contrastul dintre chitara si toba a fost asemeni unei fotografii digitale la rezolutie mare. In camera puteam sa simt aerul dintre note, pielea tobelor lovita cu pofta pentru a oferi ritm muzicii, vioiciunea corzilor de chitara, ritmul dezlantuit al unui rock’n’roll dansat pana dimineata. 
      Verdi – Messa da Requiem
      Stiu ca va streses cu obsesia mea pentru aceasta compozitie de muzica culta si ca o parte dintre voi preferati sa ascultati jazz &  blues, insa daca doriti sa verificati de ce este in stare cu adevarat o componenta audio, este nevoie sa hraniti sistemul cu un sunet exigent. Stresati sistemul / componenta pana-i atingeti limitele si asumati-va acest fapt. Pana la urma sistemul perfect este asemeni mirajelor create de soare si nisip in desert. Mereu in fata noastra, imposibil de atins. Ma intorc la muzica si la testul meu cu impresiile auditiei recviemului lui Verdi. Ultra exceleaza la efectele sonice. Instrumentele cu coarda se simt usor indepartate. Intre ascultator si scena ramane un spatiu liber evident. Mai tarziu ascultatorul descopera ca acest spatiu urmeaza sa fie umplut de  cantaretii solo. Corul acopera spatiul pe vertical, vocile feminine si masculine se combina fericit formand un ansamblu monolitic, un perete de  voci ce se inalta dincolo de barierele tavanului casei. Muzicalitatea este impresionanta si in acest caz nu este un termen codificat pentru  echilibru tonal, vreau sa intelegeti cuvantul in sensul lui literar. Simturile sunt asaltate constat, spatiul dintre boxe se transforma intr-o reprezentare holografica a scenei. Sunetul este euforic si se intinde stratificat pe adancime definind  pozitia cantaretilor solo, instrumentistilor si coristilor. Vocile cantaretii solo sunt prezentate cu detalii sonore naturale, fara obisnuita colorare  a sunetului specifica amplificatoarelor cu tuburi. Acest amplificator reuseste sa pastreze un echilibru excelent intre textura si culoarea sunetului. Eu asociez acest tip de sunet cu aparatele cu lampi bine construite, cele cu un sunet aproape neutru. Acelasi tip de sunet il puteti intalni la amplificatoarele Audio Research (USA) si Octave (Germania). In timp ce ascultam recviemul si notam cu constiinciozitate detaliile auditie, am inceput sa ma gandesc serios daca exista si o parte intunecata in sunetul acestui amplificator. Sincer sa fiu am gasit cu greu asemenea momente. In pasajele de crescendo, de atingere a maximului dinamic, scena pare ca se micsoreaza si se pierde partial focusul. Altceva nu am gasit. Necredinciosii sunt invitati sa sape mai adanc.
      Te-ar mai putea interesa si urmatorul articol:
      Massive Attack – Mezzanine
      Cu acest album am dorit sa verific daca amplificatorul este capabil sa struneasca boxele Focal Electra 1038 BE in cazul unui bas care coboara foarte jos. Basul pe acest album este generat electronic si coboara pana in zona de 20 Hz. La o presiune acustica cu varfuri atinse de 91 db sirul de frecvente joase a fost corect scalat si interpretat. Basul a fost dinamic, energic, suficient de scurt, gras si bine strunit. Nu au existat interferente ale basului cu restul spectrului audio. Vocea aflata in zona mediilor s-a auzit distinct, a fost bine texturata, detaliata si nu am simtit nici o clipa ca ar fi obstructionata de eventualele ramasite energetic ale basului din camera. La cresterea presiunii acustice in camera,  varfuri atinse de 98 db, basul a capatat o corpolenta suplimentara, de parca ar fi fost aplicat un DSP in zona joaselor si a pierdut din  elasticitate. Vocea nu a suferit o transformare majora, a ramas in fata, bine definita, insa au aparut momente in care notele inalte se simteau crispate. Motivul acestei schimbari poate fi raspunsul camerei. Posibil ca dupa o anumita valoare a presiunii acustice camera sa interfereze substantial in sunetul final.

      Concluzie
      Aeolos Ultra este un amplificator cu lampi atipic. La prima vedere arata ca orice amplificator cu lampi si te astepti sa presteze ca atare; sunetul usor colorat in zona mediilor,  basul unflat si impresionant, inalte pieptanate si cuafate ca pentru o petrecere. Ultra nu este asa. Ultra este un amplificator cu un ‘voicing’ neutru, ce te poate face sa crezi ca asculti un amplificator SS. 
      Pro: 
      sunet neutru
      pretul
      designul minimalist
      calitatea componentelor folosite
      posibilitatea de a conduce boxe dificile
      Contra:
      nu are un sunet colorat ca un amplificator cu lampi clasic
      exista unele limitari la cresterea sarcinii


    • Marca germana VINCENT a fost inregistrată în 1995 ca marca comerciala de Sintron Vertriebs GmbH in Iffezheim / Germania. Inca de la inceputuri, Sintron dezvolta continuu produse audio high-end. Cunostintele germane garanteaza o fabricare a unor serii de inalta calitate. Piese de inalta clasa si carcase prelucrate peste medie ofera plus valoare considerabila. Dezvoltarea produselor are loc în Germania. Forta motrica a celor de la VINCENT este, fara indoiala, directorul general al Sintron si principalul inginer Uwe Bartel.

      VINCENT are o orientare continua catre stereo si clasa high-end. Exista doua concepte de sunet. Pe de o parte exista produsele solid-state, echipamente care se bazeaza pe tehnologia tranzistorului pur. Produsele Solid Line sunt un exemplu de mentionat. Acestea sunt gandite sa aiba un sunet precis, usor si dinamic.
      Cealalta orientare este catre tehnologia hibrida. Acestea sunt dispozitive care sunt partial echipate cu tuburi pentru a conferi sunetului tipicul „caracter de tub”, dar care utilizeaza puterea tranzistorului in amplificarea finala. In acest fel se poate obtine suficienta  putere pentru a conduce chiar si boxe dificile. Caracterul sonor este atat aerisit, cat si dinamic, iar unitatile hibride ofera o anumita caldura sunetului.

      Vincent Phono PHO-701
      De ceva timp ascult destul de mult vinil, recunosc ca imi place sunetul analog al unui vinil de calitate. Din acest motiv am fost foarte incantat cand mi s-a propus sa scriu aceste impresii despre un preamplificator Phono din zona medie de pret, dar cu asteptari mari.
      Din start se observa o constructie cel putin interesanta si promitatoare, cu sursa de curent in cutie separata fata de preamplificarea phono. Acest lucru aduce multe avantaje in sunet si ofera o libertate mai mare de proiectare inginerilor.
      Alt aspect foarte important este folosirea unui tub audio in partea de preamplificare. Acest lucru aduce un plus de caldura sunetului, ceea ce ofera o experienta audio foarte placuta.
      Acest preamplificator phono ofera reglaje variate de impedanta si capacitanta, atat pentru doze MM cat si pentru doze MC. Un lucru foarte bun, mai ales la acest nivel de pret.  Asadar se poate folosi orice doza, MM sau MC si se poate obtine o calibrare optima cu rezultate foarte bune in sunet.

      Sistemul de test:
      Boxe: Arcus Anniversary 300
      Amplificator:  Pathos Logos
      Sursa: Pickup Project RPM 5 cu doza Goldring MM 1042
      Cabluri: Siltech

      1. Modern Talking  - Geronimo’s Cadillac
      O piesa vintage, dar energica si cu un sunet inconfundabil. Inca de la primele acorduri am sesizat o buna precizie a sunetului. Totul este liniar si curat, cu un bass adanc si strans. Scena instrumentelor este frumoasa si mare. Pot identifica cu usurinta in spatiu sunetele. Un lucru pe care il percep si imi place este scena de spate, exista si se intinde destul de mult si clar. Se pare ca cei de Vincent chiar au facut treaba buna cu acest preamplificator phono. Instrumentele au sunetul real, cald, placut. Aceasta piesa trebuie sa duca cu gandul la sunetul acelor ani si reuseste. In partea de medie se observa prezenta acelei lampi in etajul de preamplificare.  Vocea tinde sa fie moale, dulce, parca te mangaie. Mie unul imi place, insa uneori acest lucru poate fi usor colorat. Acest aspect poate sa fie un plus sau un minus, depinde de cerinte, nevoi si inregistrare. 
      2. John Lenon – Imagine
      Aceasta piesa aduce in prim plan pianul si vocea lui John. O simbioza perfecta. Notele pianului sunt grave si curate. Cu toate ca piesa este mai veche, se simt bine instrumentele in scena: pianul, toba, vioara, vocea. Vocea se simte intim intre instrumente, bine determinata si rafinat redata. Nu pot decat sa ma bucur de aceasta superba melodie. Tobele sunt scurte si energice, mi-ar fi placut sa coboare ceva mai mult, sa fie mai adanci. Nivelul de iesire nu este unul foarte mare, amplificatorul trebuie urcat ceva mai mult decat de obicei in volum, dar acest lucru nu pare a fi o problema. 
      3.  Diana Krall – The look of love
      Se simte in aceasta melodie nivelul ridicat de detaliu si precizie, adus de era moderna a vinilului. Acum scena de spate este mult mai bine evidentiata. Vocea este precis pozitionata intre boxe. Apar ceva elemente si pe inaltime. Lucrurile sunt clar mai “moderne” in masterizare. Acesta este un lucru foarte bun, pre-ul isi pastreaza un caracter neutru si evidentiaza ce se afla pe inregistrare. Are totusi sunetul usor cald si dulce, dat de lampa folosita in constructia lui. Sunetul modern de vinil, adus prin acest premplificator ofera o atmosfera foarte placuta de auditie. Precizia masterizarii si sunetul curat, dar cald adus de Vincent, imbina lucrurile foarte bine. Am ascultat tot albumul cu Diana cu mare placere.
       
      Concluzie:
      O prezenta foarte placuta in sistem acest preamplificator. Constructie foarte buna, finisaje de calitate si un look atragator, fac din acest produs un concurent puternic in zona aceasta de pret. Va recomand cu caldura sa incercati acest produs in sistemul vostru sau la distribuitor. Sunetul precis, dar cald, muzical, il fac sa fie exact pe gustul meu. Pentru cei care iubesc sunetul de vinil si vor sa aduca un upgrade considerabil preamplificatorului integrat, acesta este clar un pas in fata mare. 
      Te-ar mai putea interesa si urmatorul articol:
      Pro:
      -    Constructie exemplara pentru acest nivel de pret, sursa de alimentare separata
      -    Sunet precis, fin si muzical.
      -    Posibilitate folosire doze MM si MC
      -    Reglaj de impedanta si capacitanta atat pentru MM cat si pentru MC.
      -    Un rapot calitate/pret excelent.
      Contra:
      In functie de inregistrare si masterizare uneori poate fi usor moale si dulce, , insa aceasta perceptie depinde de sistem si de preferintele ascultatorului. 


    • TAGA Harmony este o companie poloneza de produse audio HiFi deschisa de doi specialist in domeniu audio la inceputul anilor ’90. Numele TAGA provine de la primele litere ale sloganului:  T o A chieve G lorious A coustics. 
      Acest slogan spune totul despre oamenii din spatele marcii, pasiunea lor, devotamentul, filozofia si eforturile constante catre perfectiune. Este ADN-ul mărcii. Inseamna ca tot ceea ce proiecteaza sau construieste aceasta companie este realizat cu un scop bine determinat: sa ofere cel mai bun sunet si bucurie iubitorilor de muzica din întreaga lume.  
      Dupa cum am spus, istoria TAGA Harmony incepe la inceputul anilor '90. 
      P. Kokocinski si K. Richard, iubitori de muzica si specialisti in domeniul audio de inalta performanta, au realizat ca majoritatea marcilor de boxe care pretind ca produsele lor au performante de top, sunt oferite la preturi extrem de ridicate, fara sa existe un raport pret-calitate real. Acest lucru i-a determinat sa-si stabileasca propriul brand TAGA Harmony.
      La inceput compania opera in domeniul serviciilor de inginerie sonora si imbunatatirea produselor audio. A fost nevoie de aproape 2 ani pentru a dezvolta primele prototipuri de difuzoare care au fost primite cu mult entuziam de audiofili.
      In prezent, TAGA Harmony ofera produse de inalta calitate pentru piata hi-fi, audio-video si profesionala. Principalele tipuri de produse sunt: boxe high-end, hi-fi și home theater, boxe interioare / de tavan si exterioare, boxe multimedia, electronice hi-fi, cabluri audio si accesorii si echipamente audio pentru piata audio pro.

      Prezentare generala Taga TAV-606F SE 
      In articolul de astazi am sa testez o pereche de boxe de podea cu un pret situat sub suma de 2000 lei. Cu siguranta amicii mei audiofili cu sisteme de zeci de mii de euro nu vor fi interesati de acest articol, insa vreau sa le amintesc ca majoritatea lor au pornit pe lungul drum al acestei pasiuni din aceasta zona. Numele boxelor este Taga TAV-606F SE. Prima intalnire cu aceste boxe este una de bun augur. Aspectul exterior este inspirat de designul traditional cu cateva tuse moderne. Boxa sosita pentru articol are culoarea neagra. Partea frontala  este glossy black, iar restul boxei este acoperit cu furnir de culoare neagra. In jurul difuzorului de medii si a celor doua difuzoare de bas exista niste insertii argintii de forma circulara. Tot pe partea frontala avem si portul de bas. Pozitionarea acestuia frontal este un lucru bun, pentru ca permite plasarea boxei aproape de peretele din spate. Pe spatele boxei se afla conectorii de tip banana, placati cu aur, compatibili cu cabluri de pana la 10 AWG.
      Tehnologic boxa se prezinta la fel de interesant. Tweeter-ul este de tip dom de matase cu magnet supradimesionat, racirea ferofluida si bobina plata de mare putere. Difuzorul de medii este construit din fibra de sticla cu suspensie de cauciuc. Aceasta abordare a constructiei conului face ca acesta sa fie rigid si foarte usor. Si aici avem o bobina de mare putere si un magnet supradimensionat. Difuzorul de bas (va reamintesc ca sunt doua) este format dintr-un con de hartie presata, o bobina mobila si un magnet supradimensionat.
      Date tehnice
      Constructie: 3 cai
      Tweeter: 25 mm, TWG faceplate
      Difuzor medii: 133 mm
      Difuzor bas: 2 x 165 mm
      Raspuns in frecventa: 40 Hz – 25 KHz
      Impedanta: 6 ohm
      Sensitivitate: 90 dB
      Dimensiuni: 98x23x25 cm
      Putere amplificator recomandata: 20 – 120 W
       
      Sistemul de test a fost format din Yamaha CDS3000 (cd player / DAC), Pass Labs Int 150 (amplificator), Taga TAV-606F SE (boxe), XLO Reference (interconect balansat), Vicol Audio (cablu boxe).
      Pentru acest articol am folosit exclusiv muzica redata de pe cd. Albumele de test au fost: Norah Johnes – Come Away with Me, Portishead – Dummy, Mozart – Le nozze di Figaro (Rene Jacobs).

      Teste
      Am inceput auditia cu albumul "Come Away with Me". Cei care aveti rabdare sa cititi articolele mele stiti ca sunt foarte atent la imaginea stereo. Pentru mine evaluarea unei boxe, sau a unui sistem, incepe de aici. Dupa ce pornesc muzica vreau sa simt ca fac parte din inregistrare. Devin un fel de martor invizibil al momentului inregistrarii. Un sistem care te face sa te simti ca si cum ai sprijini un perete in interiorul studiolului, in timp ce artistii canta langa tine, are toate premizele sa fie reusit. Cu Taga TAV-606F SE in sistemul meu am simtit ca totul este la locul lui. Vocea cantaretei Norah Johnes s-a postat direct in fata mea la 3-4 metri departare cu o multime de detalii. Chiar la prima melodie exista cateva pasaje pe voce unde se aud distorsiuni. Neasteptat pentru mine a fost faptul ca boxele Taga TAV-606F SE nu le acopera in nici-un fel. Ba din contra, distorsiunile se aud cu o claritate aproape enervanta. Senzatia ca inginerul de studio a lucrat de mantuiala la masterizare este evidenta si asta reuseste sa imi tulbure auditia. Dupa aceasta prima constatare apare si prima concluzie.  Boxele Taga TAV-606F SE  reusesc sa ofere o senzatie de transparenta  comparabila cu boxe din seriile superioare. Am continuat auditia incercand sa disting informatiile pe care le cauta orice audiofil in momentul in care asculta ceva nou. Mica orchestra se aude echilibrat, vocea feminina are un usor ecou imprimat din inregistrare, iar mixul format din instrumente cu coarda, pian si toba ofera o senzatia de asezare coerenta si spatiala. Te simti ca intr-un studio, nimic nu este fortat in sunetul acestei inregistrari. Personal as fi preferat ca inaltele sa fie mai bine detaliate, pentru ca din acesta cauza sunt momente in care nivelul de detalii are de suferit. O sa imi spuneti ca eu am un tweeter construit din berilium si ca o comparatie ca aceasta este nedreapta. Asa este. Eu incerc sa va ofer o imagine complete a unui produs, iar asta inseamna ca trebuie sa scriu si despre partile mai putin bune ale unui produs HiFi.
      Portishead – Dummy, tonurile de frecventa joasa au fost reproduse destul de bine. Basul adaugat sintetic se simte scurt si ofera impreuna cu basul provenit din toba ritm melodiilor. Aproape iti vine sa dansezi. Frecventele medii sunt prezente pe aceasta inregistrare de sunetul synth al clapelor si  vocea artistei Beth Gibbons. Intre voce si clapa se creaza un echilibru fin, o imagine sonica stabila si convingatoare din punct de vedere musical. Trip-hop de cea mai buna calitate, muzica cu fior pe coloana, ca sa spun asa. Sunetul pe ansamblu este echilibrat si ofertat, aproape fara repros. Exista unele sincope in prezentarea totala a ansamblului musical, dar acestea vor fi evindetiate exclusiv pe un sistem audio high end ca al meu. Cum boxele acestea se adreseaza celor aflati la inceput de drum, nu cred ca vor aparea comentarii de la posesori.
      Mozart – Le nozze di Figaro (Rene Jacobs), uvertura  acestei frumoase opere este plin de vioiciune. Viorile se afla in primplan. Au o energie, viteza si dinamica incredibila. Instrumentele de suflat secondeaza sunetul viorilor rotunjind scena si pregatind ascultatorul pentru momentele de crescendo.  Sunetul se acumuleaza si creste  progresiv asemeni unui rau stavilit de un baraj, apoi se dezlantuie cu o energie uriasa catre ascultator. Cu Taga TAV-606F SE sunetul pe ansablu a fost discret, cu o dinamica si un atac care arata clar ca aceste boxe costa mai putin de 2000 lei. Exista scena sonora, orchestra este prezentata spatial, cantaretii se misca pe scena, ecoul scenei si pasii sunt acolo in fata mea, totul pare asezat ‘confortabil’. Pentru mine aceasta prezentare ‘confortabila’ inseamna un sunet politicos. Mi-as fi dorit sa simt pasiunea interpretarii, zbaterile emotionale ale artistilor aflati pe scena, sa fiu aruncat in valtoarea povestirii, etc. Am primit partial ce imi doream, mai putin intensitatea necesara auditiei unei asemenea opere. Pana la urma am reusist sa ascult cele aproape 3 ore de muzica si sa ma bucur de geniul mozartian, iar acest fapt trebuie trecut la plusuri avand in vedere pretul acestor boxe.
      Te-ar mai putea interesa si urmatorul articol:
       
      Concluzie
      Taga TAV-606F SE sunt niste boxe sincere. Au transparent, inaltele sunt placute, media nu este evindentiata pentru a impresiona fals urechea si au un bas consistent pentru categoria de pret din care fac parte. Recomand aceste boxe celor care asculta muzica pop, electro, hip-hop, rock, folk, jazz. 
      Pro:
      Pretul
      Transparenta
      Neutralitatea
      Usor de pozitionat datorita portului de bas asezat in fata.
      Contra:
      La acest pret nimic.
       

    • Acul unui pick-up este una din componentele vitale ale unei auditii muzicale la pick-up . Este elementul de legatura dintre pick-up si discul de vinil. Fara acul montat pe doza, un pick-up este doar un platan invartit de un motor.


      Cum functioneaza si care este rolul acului aflat montat pe doza? Atunci cand acul atinge discul de vinil, acesta se deplaseaza de-a lungul santurilor imprimate pe disc si transmite vibratiile prin doza si brat. Doza transforma acele vibratii in semnale electrice, care sunt apoi amplificate printr-un amplificator separat sau preamplificator incorporate  si apoi transmise in boxe.
      In prezent pick-up(rile) entry level sunt dotate cu tot ce este necesar pentru a reda muzica de pe discurile de vinil. Au brat, contragreutate, doza, ac si chiar un preamplificator incorporat. Acestea au devenit aparate complete plug and play.  Tot ce ai de facut este sa conectezi la reteaua electrica pick-up(ul), apoi sa il conectezi la sistemul stereo cu un cablu, apoi arunci pe platan un vinil si asculti muzica. Amintesc aici si pick-up(rile) automate unde doar apesi un buton si bratul se misca singur catre pozitia de incepere a discului, coboara pe disc, iar la terminarea acestuia din urma se ridica automat si revine la pozitia de asteptare. Nu iti ramane decat sa intorci discul pe partea cealalta si sa apesi din nou butonul ce pune in miscare bratul automat. 
      Care este durata de viata unui ac de pick-up? Majoritatea acelor sunt realizate fie din diamante, fie din safir. Acestea sunt doua dintre cele mai dure materiale naturale de pe planeta, așa ca nu trebuie sa ne gandim sa le inlocuim prea des. Evident, perioada aceasta depinde de cat de mult folosim pick-up(ul).  Il folosim mult, acul se uzeaza mai repede. Printre producatorii de asemenea componente vom gasi diferite referinte privind durata de viata a unui ac de doza. Cei de la Jico spun ca un ac produs de ei va functiona in parametrii initiali, ca si cum ar fi nou, intre 150 de ore (ac eliptic) si 250 ore (ac sferic, conic). In cazul celor de la Shibata perioada este de 400 ore. Cei de la Nagaoka spun ca acele lor ar trebui schimbate la 200 de ore. Fiecare interpreteaza aceste informatii cum crede de cuvinta. Posibil ca pasionatii de vinil mai pretentiosi sa simta nevoia schimbarii acului dupa 150 de ore. In partea opusa putem gasi pasionati de vinil care folosesc un ac peste 1000 de ore de auditie.

      Exista modalitati de a prelungi viata unui ac? Da. Cea mai usoara modalitate de a extinde durata de viata a unui ac este sa ai grija de el.  Asta inseamna in primul rand sa ai grija ca discurile tale sa fie curate, fara praf, fara murdarie lipita in interiorul canalelor discului. De asemenea mare grija la forta cu care bratul apasa discul. Daca aceasta este prea mare, forta de frecare va creste deteriorand atat acul cat si discul. Fenomen se repeta aproape identic  si cu praful si mizerie depusa in santuri. Creste forta de frecare si acul se deterioreaza. 
      Din pacate pentru noi ascultatorii de vinil timpul si auditiile indelungate uzeaza acul unui pick-up. Atingerea acului de discul de vinil inseamna frecare. Fara aceasta frecare acul nu ar putea sa urmareasca vibratiile imprimate pe disc. Cu trecerea timpului procesul acesta de frecare uzeaza acul. Din aceasta cauza la un moment dat acul trebuie inlocuit. 
      Cum stim cand trebuie sa inlocuim acul? Exista semne atat audibile cat si fizice care ne vor anunta ca acul ar trebui inlocuit. Pe partea audibila, inregistrarile  nu vor suna la fel de bine daca acul este vechi sau deteriorat. Vom auzi mai multe distorsiuni, paraituri, zgomot static si alte diferite tulburari care strica placerea auditiei. Practic, daca discurile nu suna asa cum sunteti obisnuit, inseamna ca a venit timpul sa verificati acul pick-up(ului).
      In ceea ce priveste partea fizica, exista cateva moduri de a observa daca acul este deteriorat. In primul rand  verificati daca este stramb. Chiar daca nu auziti distorsiuni ce denatureaza informatia muzicala, este posibil ca acul sa sara peste santuri in timp ce ascultati muzica. Daca se intampla asta fara un motiv tehnic, acul trebuie inlocuit.
       


      Ce fel de ac ar trebui sa cumpar daca doresc sa il schimb pe cel vechi? Daca doriti sa schimbati acul unui pick-up, de fapt este posibil sa va ganditi la actualizarea dozei ca ansamblu. Daca totusi doriti sa schimbati doar acul, doza trebuie sa permita acest lucru. Exista suficiente doze la care acul nu poate fi demontat si schimbat. Din acest motiv va trebui sa schimbari doza ca intreg.
      Te-ar mai putea interesa si urmatorul articol:
       

      La schimbarea acului aveti mare grija la datele tehnice ale dozei. Recomand sa verificati manualul produsului pe site-ul web al producatorului pentru a vedea ce recomanda. Daca doriti sa faceti upgrade la un ac diferit de ceea ce este recomandat, este important sa retineti ca acele de pick-up sunt diferite. Acele pot fi fie sferice (cunoscute si sub numele de conice), fie eliptice. Diferenta aceasta constructiva  poate avea un impact mare asupra calitatii sunetului. In general, un ac de forma eliptica este mai precis decat un ac sferic, deoarece are un contact mai bun cu santurile imprimate pe discul de vinil si prin urmare poate sa extraga mai multa informatie.
      In cazul in care cumparati un pick-up second hand, va sfatuiesc sa inlocuiti acul, pentru ca nu stiti cat de mult a fost folosit inainte. Un ac stricat poate sa va deterioreze discurile de vinil. Nu riscati, nu merita.
       
      Sper ca acest articol sa va fie de ajutor. 

    • De ceva vreme ascult aceste doua monitoare de studio in paralel. Din acest motiv am decis sa scriu putin despre experienta mea cu JBL 4406 si Spendor 15/1 Prof.
       Jbl este o companie arhicunoscuta in domeniul audio si mai ales in materie de constructie de incinte acustice, in special pe zona de studio. JBL a fost infintata de catre J.B Lansing si Ken Decker in 1927. La inceput au proiectat si produs exclusiv difuzoare audio. JBL nu numai ca se confunda cu traditia si istoria HiFi-ului mondial, dar este si una din firmele cu un success urias commercial. De exemplu boxa JBL L100 a fost cea mai bine vanduta boxa din istorie, in anii 1970 cele mai multe studiouri foloseau produse JBL, faimosul studio Capitol Records folosea monitorul de studio JBL 4320. Fara sa exista dubii, JBL este poate unul dintre cei mai mari constructori de boxe din lume, cu multa experienta in acest domeniu.

      Spendor este o companie fondata in Marea Britanie de catre Spencer si Dorothy Hughes –  ‘Spen’ si ‘Dor’.  Compania a fost fondata in anul 1960 si a debutat cu prima pereche de boxe Spendor BC1. Spencer a fost inginer de sunet la BBC, loc unde a acumulat o experienta solida in domeniul audio. Spendor BC1 a fost un mare succes, acesta fiind indragit de publicul larg cat si de catre studiourile profesionale. Spendor a incercat mereu, iar in multe cazuri a si reusit, sa ofere un sunet natural, transparent si muzical. Ei spun ca aceasta este directia, atat pentru zona audiofila, cat si pentru zona de studio. Una dintre cele mai mari realizari ale Spendor este fara indoiala realizarea monitorului LS3/5A dupa licenta BBC. Monitor care se aseamana destul de mult cu 15/1 Prof. Spendor a produs 22.000 de perechi de LS 3/5a aducand companiei britaice notorietate la nivel mondial.

      Fara indoiala avem de a face cu doua perechi de boxe cu multa istorie si traditie in sunet. Fiecare producator aducand inovatii tehnologice inedite in produsele lor.
      JBL 4406
      Specificatii
      Tip: 2 way, 2 driver loudspeaker system
      Raspuns in frecventa: 55Hz to 20kHz
      Putere suportata: 75W
      Frecventa srossover: 3000Hz
      Impedanta: 8Ω
      Sensitivitate: 87dB
      Difuzor bas: 1 x 165 mm cone
      Tweeter: 1 x 25 mm pure titanium dome
      Culoare: nuc
      Dimensiune: 390 x 238 x 216 mm
      Greutate: 7.7kg
      Year: 1987
       Spendor 15.1 Prof
      Tip: 2 way, 2 driver loudspeaker system
      Raspuns in frecventa: 70Hz to 20kHz
      Putere suportata: 80W
      Impedanta: 8Ω
      Difuzor bas: 1 x 160 mm cone
      Tweeter: 1 x 25 mm soft dome
       
      Sistemul de test: Scientelec Mach A50 (amplificator), Yamaha CDS-1000 (cd-player), JBL 4406 si Spendor 15/1 Prof (boxe)

      Hai sa vedem cum au sunat cele doua boxe. Am inceput testul cu piesa Temptation – Diana Krall. Nu am mai ascultat de ceva timp aceasta piesa si parca imi era dor de ea. Am inceput auditia pe JBL 4406. Scena este ampla si completa, se aude bine tot spectrul audio. Mi-au placut mereu aceste boxe pentru ca eu le consider a fi foarte naturale. Sunetele sunt reale, vii, le poti compara cu instrumentele live dintr-o sala de auditie. Efectul 3d al sunetului este foarte bine evidentiat, pur si simplu muzica nu este in boxe, este ca un tablou de muzica pe inaltime, latime si adancime. Boxele sunt dinamice si rapide, nu scapa nici un acord, dar in acelasi timp canta muzica cu viteza si implicare. Desi sunt foarte transparente, nu sunt tipatoare sau suparatoare.
      Cand am trecut pe Spendor lucrurile s-au schimbat putin sau putin mai mult. Nu pot sa zic ca este bine sau rau, sunt pur si simplu diferite. Prezentarea este mai relaxata, daca JBL te tine in priza si viteza, Spendor pur si simplu te relaxeaza, iar asta se simte cel mai bine in zona de voce. Scena este mai restransa, acordurile nu mai sunt atat de complete, insa vocea este fantastica. Se simt mai multe inflexiuni  in partea de voce, parca cumva vocea este mult mai bine prezentata, cumva izolata de celelalte instrumente, cu un fundal mai negru in jurul ei, pentru a o putea auzi foarte clar. Cred ca aceasta este filozofia BBC, vocea cat mai curata si bine evidentiata. Doar ele au fost gandite pentru monitorizare de voce in transmisiunile BBC. Sunetele inalte sunt mai catifelate, insa parca nu la fel de precise ca la JBL. Diferenta intre cele doua este clar in zona de performanta vs relaxare si placere de a asculta muzica. Pe Spendor intri intr-o stare in care ai asculta 2 zile fara sa inchizi sistemul, iar pe JBL esti tinut mai in priza si dinamica.
      Am continuat auditia folosind melodia  Scent of a Woman: Tango (Por una Cabeza) Itzhak Perlman. Am ales aceasta melodie pentru instrumentele ei si complexitate. Din punctul meu de vedere, referinta in materie de audio si evaluare a unui sistem audio sau a unei incinte, trebuie sa fie instrumentul rece cu timbrele si inflexiunile lui naturale. Asa iti dai seama daca sistemul canta corect timbral sau incearca sa te minta frumos.
      Jbl se descurca foarte bine, prezentarea este foarte curata si clara, nimic nu se incurca, lucrurile se desfasoara cu viteza si control. Scena este mare si adanca. Aceste boxe construite acum mai bine de 20 de ani, inca pot fi considerate o referinta. Nu degeaba JBL a fost si va ramane un nume in domeniu. Imi place mult cum se prezinta sunetele in zona de medie-tw, zona in care sunetele sunt foarte curate, fara a incerca sa fie prea moi sau prea muzicale, insa nici nu te deranjeaza. Timbral suna corect, natural, sunetele au mult in comun cu cele care se aud live la Ateneu.
      Spendor aduce din nou o tenta de muzicalitate si relaxare. Aici pe instrumente observ o catifelare mai mare a sunetului, clar boxele acestea sunt facute sa nu deranjeze. Imi place prezentarea, cu toate ca nu este la fel de dinamica si rapida ca pe JBL, insa are o savoare aparte, savoare care te face repede sa uiti de una si de alta si te pune efectiv sa te bucuri de muzica. In cele din urma cedezi si nu te mai gandesti la nimic, doar asculti muzica cu placere si drag.
      Te-ar mai putea interesa si urmatorul articol.
       
      Am incheiat auditia comparata  cu melodia Billie Jean - Michael Jackson. Am ales aceasta melodie pentru mai mult impact si presiune acustica. Probabil ca este zona de joaca a JBL pentru ca piesa ruleaza impecabil pe aceste boxe, rapid, adanc, cu putere, slam si impact. Americanii stiu ca faca boxe si exceleaza la capitolele mentionate mai sus. Chiar daca sunt de dimensiuni mici, boxele nu lasa aceasta impresie si acorda cu forta si putere si zona de joase, nu lasa nimic in spate sau pierdut pe drum. Difuzorul de bass lucreaza foarte putin, rapid si scurt, semn ca lucrurile sunt in mare control.
      Spendor este ceva mai mult depunctat pe aceasta piesa, unde nu este cazul de mult rafinament. Cu toate acestea, prestatia este una buna si pot spune corecta. Prezentarea este curata si corecta, insa nu la fel de dinamica si rapida ca pe JBL. De asemenea Spendor nu se simt chiar bine daca le impingi la volume foarte mari, sunt boxe rafinate, nu pentru presiuni acustice mari. JBL nu dau semne insa de asa ceva, ai impresia ca poti impinge linistit curent in ele.
       Concluzie
       Ambele perechi de boxe sunt o referinta in domeniul audio, pot fi comparate cu multe boxe moderne cu rezultate remarcabile. Diferentele intre ele sunt destul de mari, depinde foarte mult de ce cauti atunci cand asculti muzica, sa te relaxezi si sa te afunzi in fotoliu sau sa fii in priza si sa mai si dansezi din cand in cand. Cam aceasta este diferenta intre cele doua perechi de boxe. Spendor ofera un aer linistit  cu o medie curata ce potenteaza vocile. Sunt extraordinare pe muzica vocal-jazz si instrumente reci. Foarte muzicale si placute la ascultat pe termen lung.
      Jbl sunt mai dinamice, mai rapide, creaza presiune acustica mai mare. Cred ca se poate da si o mica petrecere cu ele, cu senzatie de live. Fara indoiala, JBL este o boxa care canta orice gen de muzica si il canta bine. Pe ele poti oberva bine tot spectrul de frecventa, de la cele mai joase acorduri pana la cele mai ascutite acute, insa fara a te deranja.

    • Cablul de boxe Chord Clearway este unul din cablurile mele favorite inca de pe vremea cand lucram intr-un showroom. Cunosc acest cablu foarte bine pentru ca am avut ocazia sa il testez in nenumarate sisteme. Daca imi amintesc corect, cand lucram in showroom se intampla in multe situatii sa incercam diferite cabluri intr-un sistem situat in zona entry level si sa avem senzatia ca nimic nu se potriveste. Dupa ore de teste fara succes unul din noi spunea ca a venit momentul sa incercam ’aproape cablul universal’. Nu exista asa ceva in realitate, insa acest cablu reuseste sa ofere un echilibru in anumite sisteme greu de obtinut cu alte sarme. Introduceam cablul in sistem si dintr-o data sunetul parea sa se aseze. Posibil sa fi fost si putin placebo sau oboseala acumulata dupa ore si ore de teste. Cert este ca la final conexiunea dintre amplificator si boxe se facea folosind Chord Clearway. 
      Inainte de a incepe sa va spun ce s-a intamplat cu acest cablu in sistemul meu, am sa va introduc putin in istoria acestei firme britanice de cabluri. Compania Chord  este o afacere audio britanica 100%. Acestea proiecteaza, dezvolta si manufactureaza cabluri audio-video pentru entuziaști de mai bine de 30 de ani. Cablurile lor sunt fabricate manual de tehnicieni calificati in fabrica din Wiltshire, Anglia, oferind o performanta cu un raport calitate pret bun. Scopul declarat al celor de la The Chord Company este de a produce cabluri care sa pastreze semnalul audio/digital cat mai nealterat. Doar in acest mod putem fi siguri ca muzica ascultata acasa isi pastreaza forma originala si este redata exact cum a fost conceputa in studio de enginerul de sunet. Pentru a oferi cabluri cat mai bune cei de la Chord au o camera speciala de teste. Camera este gandita sa fie asemanatoare unei camere obisnuit in care oamenii traiesc. Legenda spune ca inginerii lor testeaza zilnic cablurile aflate in dezvoltare sau cablurile aflate pe piata in diferite sisteme audio stereo & home cinema. In fabrica la Chord nu am fost, asa ca nu pot decat sa-i cred pe cuvant.

       
      Clearway este un cablu ieftin comparativ cu alte cabluri la care preturile au ajuns usor exagerate. Este construit din conducatori de cupru OFC si este  izolat cu cu FEP – polietilena. Aceasta din urma este considerata a avea propietati dielectrice mult mai bune comparativ cu PVC-ul. Conform materialelor de prezentare ale seriei Clearway, alegerea izolatiei are un efect profund asupra performantei superioare a unui cablu de boxe, iar FEP contribuie la neutralitatea cablului. Cei de la Chord spun ca alte tipuri de izolatie vor produce adesea coloratii tonale nedorite. Conductorii sunt aranjati intr-o configuratie de perechi rasucite, apoi este aplicata o carcasa interna de PVC, care ce ajuta la minimizarea zgomotului mecanic si separa conducatorii intre ei, dar si de stratul de ecranare. 
      Am testat cablul Clearway in urmatorul sistem: NUC+Daphile, Yamaha CDS3000, Pass Labs Int 150, Focal Electra 1038BE, XLO Reference (cablu balansat), Clearway (cablu boxe).
      Muzica de test a fost urmatoarea: 
      Katie Melua – cu atentie la detaliile si microdetaliile vocii umana
      Massive Attack – am urmarit  basul si efectele generate electronic
      Dire Strait – pentru punch-ul & kick-ul tobei, atacul chitarilor si voce                                                                                                                                                              Recviem (Verdi) – am urmarit imaginea 3D, separarea timbrala a instrumentelor intr-o orchestra mare, prezentarea vocilor din cor.
      Katie Melua – in cautarea unei muze. Am pornit cd-ul si am inceput sa ascult. Katie Melua in carne si oase s-a materializat in camera mea. Vocea ei inregistrata cu pricepere de inginerul de studiou, pasiunea muzicii ce transcende experienta pamanteasca, totul si inca mai mult se gasesc pe aceasta inregistrare solara. O simteam acolo langa mine, plina de detalii, fina ca matasea unui chimonou japonez, melancolica si tandra, vocea aceea de care nu te saturi niciodata. Nu stiu daca cunoasteti vocea acestei artiste. Daca nu ati ascultat niciodata o inregistrare cu ea, va spun, a venit momentul sa o faceti. Timbrul vocal al Katiei este unul special. Este construit din note inalte perfect rotunjite si consoane sclipitoare ca sunetul unui clopotel. Inregistrarea evidentiaza delicatetea pronuntiei oferind ascultatorului note sibilante ce imbraca vocea artistei fara sa deranjeze auditia. Cablul Clearway introdus in sistemul meu a reusit cumva sa pastreze vocea curata si corecta, fara sa introduca asperitati deranjante, sau sa ascunda vocea undeva in spatele scenei. Scena sonora a ramas coerenta, cu instrumentele asezate tridimensional, oferindu-mi posibilitatea sa disting pozitia in spatiu a instrumentelor. Iubesc senzatia prezentei artistului la mine in camera si va pot spune ca aceasta senzatie nu a parasit camera in momentul in care Clearway a intrat in sistem. 
      Te-ar mai putea interesa si urmatorul articol:
      Massive Attack – sa fie bas, da’ sa fie bun. Basul a avut  kick, punch si suficient  control. La partea de control parca as fi dorist sa simt basul mai strans. La partea de bas profund, aflata sub 50 Hz, senzatia a fost una de sunet usor castrata. Basul sub 50 Hz nu se mai aude, se simte ca o vibratie, un punct de energie pompat catre ascultator. In cazul basului profund  corpul devine principalul receptor si inlocuieste urechea. Creierul traduce vibratia receptata de corp si o transforma intr-un fel de zumzet, de parca un roi de albine s-ar afla in corp. Cu Clearway senzatia aceasta a fost stearsa. In ciuda acestui aspect basul a avut o energie debordanta.  S-a intins in cei 45 metri patrati ai camerei cu vioiciunea unui Praslea pus pe sotii. Experienta muzicala a fost completa atat la mine cat si la vecini.
       


      Dire Straits - cortina s-a ridicat, artistii au intrat pe scena. Money For Nothing  si incepe dansul. Ritm de chitara, coarda ciupita rock’n’roll, degete miscate frenetic pe grif, pielea tobei lovita cu pofta de viata si chef de muzica.  Clearway pare construit pentru acest gen de muzica. Intregul sistem produce placere muzicala. Ascultam muzica si bateam ritmul cu mainile si picioarele. Sunetul pe ansamblu are energie si  dinamica. Imaginea stereo are realism, naturalete, nimic nu pare fortat. De aici si senzatia ca totul este acolo in fata mea si ca nu trebuie sa caut in memoria mea o poveste veche asemanatoare, ceva care sa ma minta frumos. Chitara are atack, suna metalic-distorsionat, se simte incandescenta  si gata sa ofere placere ascultatorului. Brother in Arms, piesa aceasta are tendinta sa invite ascultatorul la reflectie si o face perfect. Vocea lui Mark Knopfler  se insinuiaza in ureche asemeni soaptei unui djinn. Te astepti sa te sperie pentru ca djinnul acesta nu este unul oarecare, este reprezentantul zeului Rock’n Roll, cel care a speriat in anii ’50 generatii intregi de parinti. Nu se intampla nimic de genul acesta. Knopfler toarce ca o pisica uriasa chiar in fata mea. Termin intregul album Dire Straits cu un singur gand, personajul Clearway este indragostit de rock’n’roll.
      Recviem – pierderea unui prieten se poate transforma intr-o capodopera lirica. Corul canta apasat ”recviem”, instrumentele cu coarda isi fac simtita prezenta undeva in planul secund, urmeaza un moment de acalmie, apoi furtuna  se abate cu intreaga ei putere peste omenire. Momentul este marcat de revenirea corului care pare sa tranziteze sonic spatiul catre primul rand si revine cu mai multa putere acoperind instrumentele. Peretii camerei se transforma intr-o catedrala uriasa prin mijlocul careia se misca un cortegiu funerar. Intru in atmosfera acestui alai trist purtat de geniul lui Verdi. Ma asez in liniste la locul meu si astept cuminte sa se sfarseasca totul. Acesta este tabloul de inceput, momentul in care ascultatorul este invitat in universul Recviemului verdian. Daca doriti sa intelegeti mai mult din aceasta compozitie lirica va invit sa o ascultati. Eu am sa ma intorc la sunet si la cablul Clearway. Sunetul este neutru in ansamblul lui, nu simt ca a aparut o coloratie undeva. Imaginea tridimensionala este destul de coerenta si focusata. Exista mici scapari in plasarea in spatiu. Corul se ingramadeste catre partea frontala a scenei, iar asta creaza uneori senzatia unei scene lipsite de adancime. Din aceasta cauza in momentele in care corul canta la unison cu cantaretii solo, vocea acestora din urma pare se auda din mijlocul corului. Scena sonora este bogata si ofertanta dinamic. Realismul pasajelor dinamice faca ca ascultatorul sa simta dramatismul acestei compozitii pe deplin. Viteza insa nu este punctul forte al sistemului cu acest cablu. Exista suficiente momente in care muzica pare cantata cu o viteza inferioara si asta afecteaza timing-ul si tranzientii. Muzical nu am ce sa reprosez acestui cablu, sunetul are ritm, este placut la ascultare, lipsit de sibilante si reuseste sa ofere o buna parte din grandoarea unui asemenea moment ascultatorului.

       
      In incheierea articolului am sa va spun ca opinia mea despre acest cablu a ramas neschimbata. Clearway este un cablu aproape neutru. Din acest motiv poate fi considerat un cablu bun la toate. Fara sa fie un cablu de top, nici nu are cum, un metru liniar de Claerway costa cat un pachet de tigari cumparat de pe strazile Londrei, reuseste sa ofere un sunet direct si muzical. 
      Pro:
      Pretul
      Neutralitatea
      Mare iubitor de muzica rock & blues & pop
      Contra:
      Pentru pretul la care se vinde acest cablu nu ar trebui sa am obiectii
      Limitat pe inregistrari muzicale ample

    • Acest articol este un experiment inedit. Nu știu să fi fost incercat până acum, motiv pentru care sunt curios ce reacții va stârni. Subiectul este unul ce pare să stârnească un oarecare interes pe grupurile audiofile de pe Facebook. Din acest motiv am hotărât ca acest articol să fie scris de doi oameni diferiți, cu sisteme diferite și cu opinii diferite despre sunet.
       
      Opinia lui Andi
      Nu sunt un mare fan al produselor chinezești. Chiar deunăzi am văzut pe toate știrile cum Bucureștiul e invadat de oale chinezești care imită aproape la perfecțiune oalele tradiționale din ceramică românești, însă conțin cantități exagerate de plumb, fiind toxice pe termen lung. Hai să nu ne mai ascundem după deget, știm toți: chinezii sunt copiatori prin excelență, la calitate mai proastă. Dar să nu generalizăm, totuși: cel puțin în audio, se pare că există unii producători chinezi care parcă vor să spele din imaginea creată de ceilalți (așa cum facem chiar noi de multe ori, încercând din răsputeri, cu fiecare ocazie, să ne spălăm imaginea creată în occident de diverse „naționalități conlocuitoare”…), producând aparate  remarcabile din punct de vedere al raportului preț-calitate oferit.
      Destul de recent am testat în revista noastră un DAC superb, Aune S6 (https://www.hifitech.ro/revista/audio-hi-fi/aune-s6-r40/), chiar și acum, amintindu-mi de el, sunt impresionat de calitatea audio pe care o oferă în prețul lui. Și acest lucru se datorează, fără putință de tăgadă, chinezilor. O firmă occidentală ar fi oferit așa ceva undeva la triplu preț.
      DAC-ul pe care l-am primit acum spre test, deși produs relativ recent, este deja celebru: DAC-ul chinezesc Topping D70.  Spun celebru, deoarece el creează în acest moment destul de multă agitație și admirație pe diverse forumuri, adică între utilizatorii reali și nu în ceva review-uri dubioase.  Admirație mai ales prin măsurători. Dar pe mine, personal, măsurătorile mă cam lasă rece, eu trebuie să ascult ceva, să aud dacă îmi place cum sună sau nu, nu să mă uit pe măsurători. Ce să aflu de acolo? Vai, că măsoară superb. So what? Mă interesează cum sună. Am avut la mine în sistem DAC-uri cu măsurători admirabile, dar care sunau horror, cel puțin pentru mine.
      Topping-ul D70 vine foarte bine ambalat, la un nivel aproape profesional (îmi amintește de NuPrime DAC9 la acest capitol) și nu doar atât: ci și arată foarte bine și e admirabil construit. Când l-am luat în mâini am fost ferm convins că are undeva pe la 5 kg și am fost destul de surprins să aflu că are chiar sub 2 kg. Atât de bine e închegat.
      Topping D70 folosește componente aproximativ de la aceeași producători ca Aune pe care l-am admirat atât: convertoare Asahi Kasei, însă 4497 în loc de 4495 și tot o interfață XMOS.

      Am comparat Toppingul atât cu Metrum Acoustics Octave Nos, cât și cu Philips DFR9000 (folosit strict ca DAC, fără boxe conectate la el).
      Ce mi-a plăcut la D70 încă de la început e că nu are nici urmă de stridență în sunet. Dimpotrivă, are o neutralitate greu de găsit în gama lui de preț și o naturalețe care te dezarmează dacă te gândești la același segment financiar.
      În cele câteva zile în care a stat la mine, am testat D70 cu muzica pe care o ascult eu de obicei: în mare parte cu metal extrem de extrem, cu Queen, Pink Floyd, Roger Waters, Mahler, Wagner etc. Cu metalul extrem, Toppingul a prezentat într-o anumită măsură o caracteristică specifică DAC-urilor de calitate superioară: a clarificat lucrurile, a „săpat” în amalgamul de sunete, de multe ori premeditat, și a încercat pe cât posibil să ți le prezinte în forma în care se manifestau în studio. Nu mai rețin exact la care dintre DAC-urile recenzate de mine am observat această caracteristică, de „așezare” în poziție a instrumentiștilor. Dar D70 o are.
      Cu Dark Side of the Moon în varianta Blu-Ray, Topping-ul însă a demonstrat că cea mai bună caracteristică a lui, cea de naturalețe, poate fi și un dezavantaj: atunci când e forțată. Pe „Time”, D70 parcă a încercat să fie prea politicos, prea audiofil, prea „natural” și a pierdut ceva din vâna necesară acestei piese, din impactul interpretării. A recuperat însă pe „The great gig…”, unde acea naturalețe râvnită în mod evident de D70 s-a mulat perfect pe vocea lui Clare Torry. Aici m-am gândit că D70 e genul de amplificator intim cu care poți crea o atmosferă specială în anumite momente. Comparat cu DAC-ul Metrum, acesta din urmă are în mod evident un soundstage mai amplu, mai învăluitor, dar este posibil ca în anumite momente să te simți mai apropiat de Topping; de exemplu, cred că o capodoperă precum Kind of Blue ar fi trăită probabil mai suav cu Topping decât cu Metrum.
      Cu Queen, însă, lucrurile se pot schimba și o piesă precum capodopera Innuendo îți poate fi prezentată cu un impact mult mai mare de către Philips DFR9000 cu cipurile sale CS4391, însă construit pentru orchestre ample, decât de Topping, cu atmosfera lui mai intimă. De exemplu, atunci când intră magnificul Steve Howe cu chitara lui spaniolă (Freddie i-a spus de la început ce anume vrea să audă, Howe s-a chinuit ore în șir să obțină ceea ce dorea Freddie Mercury, ajungând să se gândească chiar că nu e bun de nimic, până să îi dea ultra-perfecționistul Freddie „OK”-ul), deci: trecerea bruscă la chitara spaniolă e prezentată cam prea intim de Topping, comparativ cu Philips-ul DFR9000. Intim, dar fermecător, însă totuși, personal, cred că ideea din spatele acestei piese era alta. Îi lipsește un anumit impact cu Topping, o anumită doză de „shock value” pe care eu cred că și-a dorit-o Freddie la acea trecere la pasajul intepretat de Steve Howe.
      Pe de altă parte, la o piesă precum „Don’t try so hard” parcă aș prefera din nou Topping-ul. Este o piesă extrem de personală pentru Freddie și dacă ai studiat cât de cât viața acestui geniu absolut al umanității este imposibil să nu te lași impresionat de această melodie. Și, zic eu, să nu preferi redarea oferită de Topping celei oferite de Metrum Acoustics sau de Philipsul DFR9000. Totul devine mai intim, mai cald (nu în sensul de sunet „warm”, atenție), mai personal.
      Acum deja cred că v-ați lămurit, Topping D70 nu este un DAC pentru simfoniile lui Beeethoven sau Mahler, însă sunt convins că l-ați putea prefera unor convertoare mult mai scumpe atunci când redați un Triplu Concert al aceluiași Beethoven.
      Ca de fiecare dată, vă atrag atenția că aceasta este părerea mea subiectivă, în sistemul meu alcătuit cât se poate de subiectiv. Dacă sunteți atrași de diverse păreri ale unor utilizatori sau de măsurătorile extraordinare ale acestui DAC, atunci: go for it. De un lucru sunt sigur: raportul preț-calitate oferit de acest DAC este chiar deosebit și mai mult ca sigur nu veți considera că ați pierdut banii.
      Din partea mea, recomandare maximă pentru raportul calitate-preț oferit.

       
      Opinia lui Dinică
      Sar peste prezentarea fizică a produsului pentru că a fost facută de Andi. Eu am ascultat Topping D70 într-un sistem format din următoarele componente: NUC+Daphile, Topping D70, Pass Labs Int 150, Focal Electra 1038BE, XLO Reference (cablu balansat), Vicol Audio (cablu boxe).
      Am început testul cu Recviemul lui Verdi. Prima impresie a fost o surpriză placută. Muzica curge coerent din boxe. Am ascultat mai bine de jumătate de oră recviemul fără să mă gandesc serios la sunet. Nimic nu a părut să îmi distragă atenția de la audiție. Senzația aceasta este un plus pentru mine și am să explic de ce. Experiența mea de aproape 20 de ani in domeniu îmi spune că după un timp creierul se obișnuieste cu sunetul și tinde să îl manipuleze. Informații ample despre acest subiect găsiți în tratatele de psihoacustică. Din acest motiv eu sunt foarte atent la primele minute, pentru că nu vreau să las creierul să se joace cu mine.
      După această primă parte a audiției am început să fiu atent la detalii. În fața mea aveam o orchestră, un cor și patru cântăreți solo. Spațiul dintre ei l-am găsit destul de realist, puteam să identific ușor pozițiile tuturor pe scenă. Ce lipsea acestei prezentări de ansamblu era senzația de adancime și de extindere a scenei dincolo de zidurile camerei. Să nu mă ințelegeți gresit, scena sonoră are dimensiune, doar ca aș fi preferat să se întindă mai mult. Am continuat concentrâdu-mă pe voci. Am remarcat imediat o oarecare politețe tonală. Vocea sopranei avea vigoare și dinamică, insă se oprea undeva la ultima octava de parcă ar fi rămas fără aer în plămâni. Intervențiile corului sunt tratate cam în acelasi fel. Primești o mulțime de informații, muzica se revarsă peste tine, simți acumularea energiei și tensiunii muzicale, valul de sunet te izbește, dar pare ca lipseste ultimul detaliu al acestui tablou. Din cauza acestui mic amănunt  sunetul pare să nu atingă intregul potențial si să fie mai puțin imersiv. Dincolo de aceste observații sunetul este convingător, detaliat și muzical.
       Am încheiat audiția recviemului și am trecut la rock. Urmatorul album a fost Amused To Death – Roger Waters. Pe această înregistrare a fost clar pentru mine ca acest DAC este gândit / tunat să aibă un sunet voit analogic. Chinezii au construit un DAC care pe lânga măsuratori excelente oferă și un sunet de bandă magnetică, de casetă audio. Am să explic de unde această senzație. Dacă ați avut ocazia să comparați sunetul oferit de un casetofon versus un cd-player, probabil ați remarcat  cum sunetul casetofonului pare mai usor de ascultat. Același lucru se intâmplă și când ascultăm muzică în format mp3 sau comprimată dinamic. Informația importantă pentru creier este ingrămădită dinamic oferind senzația unui sunet complet la un volum al audiției mic, sau se foloseste un algoritm psihoacustic care evidențiaza frecvențele aflate în zona vocii umane. De ce această zona? Urechea noastra este foarte sensibilă aici, pentru că in această zonă a spectrului audio comunicăm între noi. Topping D70 nu comprimă sunetul, insă are tendința să minimalizeze anumite frecvențe. Din acest motiv este posibil ca o chitară sau o tobă să nu sune suficient de incisiv. De exemplu, sunetul adaugat unei chitări din pedala de distors trebuie să fie sfredelitor, asemeni zgomotului unui burghiu electric ce se înfinge în ureche, cu Topping D70 sunetul nu are aceasta agresivitate. Sună convingător, oferă energie și dinamică, dar ratează în unele momente partea aceea numită realism muzical. Pe ansamblu audiția albumului lui Roger Waters a fost plăcuta. Vocea lui Roger a fost bine evidențiata cu toate detaliile inregistrării, fetele din backing vocals au completat scena sonoră fără să deranjeze vocea centrala și fără să se amestece cu instrumentele. Sunetul a avut focus, instrumentele au fost separate, spațiul tridimensional destul de realist. Pe acest album sunt folosite o mulțime de efecte  audio menite să ofere ascultătorului senzația unui sunet circular. La partea aceasta Topping D70  a avut o oarecare slăbiciune. Sunetul s-a desfășurat  împrejurul boxelor destul de limitat.
      Te-ar mai putea interesa si urmatorul articol.
       Închei partea mea de articol cu câteva concluzii. Pe ansamblu Topping D70  a fost o surpiză plăcută. Mă așteptam să sune ca o placă de sunet infiptă intr-un calculator. Nu a fost deloc așa. Sunetul lui te acaparează cu ușurință și oferă o felie consistentă din ceea ce ar trebui să fie sunetul unei surse digitale bune. Aceasta este principala lui calitatea. Cu un preț de 500 euro poate fi o alegere atractivă pentru cei aflați la început de drum în audiofilie sau pentru cei care caută produse cu un raport  preț-performanță bun. 
       

×
×
  • Creează nouă...