Sari la conținut
HiFi Tech
  • Revista audio video


    • HiFi Tech

      Topping D 70

      De HiFi Tech, în Audio Hi-Fi.

      Acest articol este un experiment inedit. Nu știu să fi fost incercat până acum, motiv pentru care sunt curios ce reacții va stârni. Subiectul este unul ce pare să stârnească un oarecare interes pe grupurile audiofile de pe Facebook. Din acest motiv am hotărât ca acest articol să fie scris de doi oameni diferiți, cu sisteme diferite și cu opinii diferite despre sunet.
       
      Opinia lui Andi
      Nu sunt un mare fan al produselor chinezești. Chiar deunăzi am văzut pe toate știrile cum Bucureștiul e invadat de oale chinezești care imită aproape la perfecțiune oalele tradiționale din ceramică românești, însă conțin cantități exagerate de plumb, fiind toxice pe termen lung. Hai să nu ne mai ascundem după deget, știm toți: chinezii sunt copiatori prin excelență, la calitate mai proastă. Dar să nu generalizăm, totuși: cel puțin în audio, se pare că există unii producători chinezi care parcă vor să spele din imaginea creată de ceilalți (așa cum facem chiar noi de multe ori, încercând din răsputeri, cu fiecare ocazie, să ne spălăm imaginea creată în occident de diverse „naționalități conlocuitoare”…), producând aparate  remarcabile din punct de vedere al raportului preț-calitate oferit.
      Destul de recent am testat în revista noastră un DAC superb, Aune S6 (https://www.hifitech.ro/revista/audio-hi-fi/aune-s6-r40/), chiar și acum, amintindu-mi de el, sunt impresionat de calitatea audio pe care o oferă în prețul lui. Și acest lucru se datorează, fără putință de tăgadă, chinezilor. O firmă occidentală ar fi oferit așa ceva undeva la triplu preț.
      DAC-ul pe care l-am primit acum spre test, deși produs relativ recent, este deja celebru: DAC-ul chinezesc Topping D70.  Spun celebru, deoarece el creează în acest moment destul de multă agitație și admirație pe diverse forumuri, adică între utilizatorii reali și nu în ceva review-uri dubioase.  Admirație mai ales prin măsurători. Dar pe mine, personal, măsurătorile mă cam lasă rece, eu trebuie să ascult ceva, să aud dacă îmi place cum sună sau nu, nu să mă uit pe măsurători. Ce să aflu de acolo? Vai, că măsoară superb. So what? Mă interesează cum sună. Am avut la mine în sistem DAC-uri cu măsurători admirabile, dar care sunau horror, cel puțin pentru mine.
      Topping-ul D70 vine foarte bine ambalat, la un nivel aproape profesional (îmi amintește de NuPrime DAC9 la acest capitol) și nu doar atât: ci și arată foarte bine și e admirabil construit. Când l-am luat în mâini am fost ferm convins că are undeva pe la 5 kg și am fost destul de surprins să aflu că are chiar sub 2 kg. Atât de bine e închegat.
      Topping D70 folosește componente aproximativ de la aceeași producători ca Aune pe care l-am admirat atât: convertoare Asahi Kasei, însă 4497 în loc de 4495 și tot o interfață XMOS.

      Am comparat Toppingul atât cu Metrum Acoustics Octave Nos, cât și cu Philips DFR9000 (folosit strict ca DAC, fără boxe conectate la el).
      Ce mi-a plăcut la D70 încă de la început e că nu are nici urmă de stridență în sunet. Dimpotrivă, are o neutralitate greu de găsit în gama lui de preț și o naturalețe care te dezarmează dacă te gândești la același segment financiar.
      În cele câteva zile în care a stat la mine, am testat D70 cu muzica pe care o ascult eu de obicei: în mare parte cu metal extrem de extrem, cu Queen, Pink Floyd, Roger Waters, Mahler, Wagner etc. Cu metalul extrem, Toppingul a prezentat într-o anumită măsură o caracteristică specifică DAC-urilor de calitate superioară: a clarificat lucrurile, a „săpat” în amalgamul de sunete, de multe ori premeditat, și a încercat pe cât posibil să ți le prezinte în forma în care se manifestau în studio. Nu mai rețin exact la care dintre DAC-urile recenzate de mine am observat această caracteristică, de „așezare” în poziție a instrumentiștilor. Dar D70 o are.
      Cu Dark Side of the Moon în varianta Blu-Ray, Topping-ul însă a demonstrat că cea mai bună caracteristică a lui, cea de naturalețe, poate fi și un dezavantaj: atunci când e forțată. Pe „Time”, D70 parcă a încercat să fie prea politicos, prea audiofil, prea „natural” și a pierdut ceva din vâna necesară acestei piese, din impactul interpretării. A recuperat însă pe „The great gig…”, unde acea naturalețe râvnită în mod evident de D70 s-a mulat perfect pe vocea lui Clare Torry. Aici m-am gândit că D70 e genul de amplificator intim cu care poți crea o atmosferă specială în anumite momente. Comparat cu DAC-ul Metrum, acesta din urmă are în mod evident un soundstage mai amplu, mai învăluitor, dar este posibil ca în anumite momente să te simți mai apropiat de Topping; de exemplu, cred că o capodoperă precum Kind of Blue ar fi trăită probabil mai suav cu Topping decât cu Metrum.
      Cu Queen, însă, lucrurile se pot schimba și o piesă precum capodopera Innuendo îți poate fi prezentată cu un impact mult mai mare de către Philips DFR9000 cu cipurile sale CS4391, însă construit pentru orchestre ample, decât de Topping, cu atmosfera lui mai intimă. De exemplu, atunci când intră magnificul Steve Howe cu chitara lui spaniolă (Freddie i-a spus de la început ce anume vrea să audă, Howe s-a chinuit ore în șir să obțină ceea ce dorea Freddie Mercury, ajungând să se gândească chiar că nu e bun de nimic, până să îi dea ultra-perfecționistul Freddie „OK”-ul), deci: trecerea bruscă la chitara spaniolă e prezentată cam prea intim de Topping, comparativ cu Philips-ul DFR9000. Intim, dar fermecător, însă totuși, personal, cred că ideea din spatele acestei piese era alta. Îi lipsește un anumit impact cu Topping, o anumită doză de „shock value” pe care eu cred că și-a dorit-o Freddie la acea trecere la pasajul intepretat de Steve Howe.
      Pe de altă parte, la o piesă precum „Don’t try so hard” parcă aș prefera din nou Topping-ul. Este o piesă extrem de personală pentru Freddie și dacă ai studiat cât de cât viața acestui geniu absolut al umanității este imposibil să nu te lași impresionat de această melodie. Și, zic eu, să nu preferi redarea oferită de Topping celei oferite de Metrum Acoustics sau de Philipsul DFR9000. Totul devine mai intim, mai cald (nu în sensul de sunet „warm”, atenție), mai personal.
      Acum deja cred că v-ați lămurit, Topping D70 nu este un DAC pentru simfoniile lui Beeethoven sau Mahler, însă sunt convins că l-ați putea prefera unor convertoare mult mai scumpe atunci când redați un Triplu Concert al aceluiași Beethoven.
      Ca de fiecare dată, vă atrag atenția că aceasta este părerea mea subiectivă, în sistemul meu alcătuit cât se poate de subiectiv. Dacă sunteți atrași de diverse păreri ale unor utilizatori sau de măsurătorile extraordinare ale acestui DAC, atunci: go for it. De un lucru sunt sigur: raportul preț-calitate oferit de acest DAC este chiar deosebit și mai mult ca sigur nu veți considera că ați pierdut banii.
      Din partea mea, recomandare maximă pentru raportul calitate-preț oferit.

       
      Opinia lui Dinică
      Sar peste prezentarea fizică a produsului pentru că a fost facută de Andi. Eu am ascultat Topping D70 într-un sistem format din următoarele componente: NUC+Daphile, Topping D70, Pass Labs Int 150, Focal Electra 1038BE, XLO Reference (cablu balansat), Vicol Audio (cablu boxe).
      Am început testul cu Recviemul lui Verdi. Prima impresie a fost o surpriză placută. Muzica curge coerent din boxe. Am ascultat mai bine de jumătate de oră recviemul fără să mă gandesc serios la sunet. Nimic nu a părut să îmi distragă atenția de la audiție. Senzația aceasta este un plus pentru mine și am să explic de ce. Experiența mea de aproape 20 de ani in domeniu îmi spune că după un timp creierul se obișnuieste cu sunetul și tinde să îl manipuleze. Informații ample despre acest subiect găsiți în tratatele de psihoacustică. Din acest motiv eu sunt foarte atent la primele minute, pentru că nu vreau să las creierul să se joace cu mine.
      După această primă parte a audiției am început să fiu atent la detalii. În fața mea aveam o orchestră, un cor și patru cântăreți solo. Spațiul dintre ei l-am găsit destul de realist, puteam să identific ușor pozițiile tuturor pe scenă. Ce lipsea acestei prezentări de ansamblu era senzația de adancime și de extindere a scenei dincolo de zidurile camerei. Să nu mă ințelegeți gresit, scena sonoră are dimensiune, doar ca aș fi preferat să se întindă mai mult. Am continuat concentrâdu-mă pe voci. Am remarcat imediat o oarecare politețe tonală. Vocea sopranei avea vigoare și dinamică, insă se oprea undeva la ultima octava de parcă ar fi rămas fără aer în plămâni. Intervențiile corului sunt tratate cam în acelasi fel. Primești o mulțime de informații, muzica se revarsă peste tine, simți acumularea energiei și tensiunii muzicale, valul de sunet te izbește, dar pare ca lipseste ultimul detaliu al acestui tablou. Din cauza acestui mic amănunt  sunetul pare să nu atingă intregul potențial si să fie mai puțin imersiv. Dincolo de aceste observații sunetul este convingător, detaliat și muzical.
       Am încheiat audiția recviemului și am trecut la rock. Urmatorul album a fost Amused To Death – Roger Waters. Pe această înregistrare a fost clar pentru mine ca acest DAC este gândit / tunat să aibă un sunet voit analogic. Chinezii au construit un DAC care pe lânga măsuratori excelente oferă și un sunet de bandă magnetică, de casetă audio. Am să explic de unde această senzație. Dacă ați avut ocazia să comparați sunetul oferit de un casetofon versus un cd-player, probabil ați remarcat  cum sunetul casetofonului pare mai usor de ascultat. Același lucru se intâmplă și când ascultăm muzică în format mp3 sau comprimată dinamic. Informația importantă pentru creier este ingrămădită dinamic oferind senzația unui sunet complet la un volum al audiției mic, sau se foloseste un algoritm psihoacustic care evidențiaza frecvențele aflate în zona vocii umane. De ce această zona? Urechea noastra este foarte sensibilă aici, pentru că in această zonă a spectrului audio comunicăm între noi. Topping D70 nu comprimă sunetul, insă are tendința să minimalizeze anumite frecvențe. Din acest motiv este posibil ca o chitară sau o tobă să nu sune suficient de incisiv. De exemplu, sunetul adaugat unei chitări din pedala de distors trebuie să fie sfredelitor, asemeni zgomotului unui burghiu electric ce se înfinge în ureche, cu Topping D70 sunetul nu are aceasta agresivitate. Sună convingător, oferă energie și dinamică, dar ratează în unele momente partea aceea numită realism muzical. Pe ansamblu audiția albumului lui Roger Waters a fost plăcuta. Vocea lui Roger a fost bine evidențiata cu toate detaliile inregistrării, fetele din backing vocals au completat scena sonoră fără să deranjeze vocea centrala și fără să se amestece cu instrumentele. Sunetul a avut focus, instrumentele au fost separate, spațiul tridimensional destul de realist. Pe acest album sunt folosite o mulțime de efecte  audio menite să ofere ascultătorului senzația unui sunet circular. La partea aceasta Topping D70  a avut o oarecare slăbiciune. Sunetul s-a desfășurat  împrejurul boxelor destul de limitat.
      Te-ar mai putea interesa si urmatorul articol.
       Închei partea mea de articol cu câteva concluzii. Pe ansamblu Topping D70  a fost o surpiză plăcută. Mă așteptam să sune ca o placă de sunet infiptă intr-un calculator. Nu a fost deloc așa. Sunetul lui te acaparează cu ușurință și oferă o felie consistentă din ceea ce ar trebui să fie sunetul unei surse digitale bune. Aceasta este principala lui calitatea. Cu un preț de 500 euro poate fi o alegere atractivă pentru cei aflați la început de drum în audiofilie sau pentru cei care caută produse cu un raport  preț-performanță bun. 
       

    • In decursul ultimelor patru decenii, Produsul Intern Brut al Chinei s-a multiplicat de 37 de ori, de la 305 miliarde dolari in 1980 la 12.725 miliarde dolari in 2017. În aceasta perioada, tara a inregistrat un ritm mediu de crestere al PIB de peste 10% pe an. Dinamismul economiei chineze a atras de asemenea din ce in ce mai multi investitori. Daca  in 1980 investitiile provenite din strainatate erau practic inexistente, in 2017 aceste s-au ridicat la 168 de miliarde de dolari. In paralel cu aceasta deschidere, China a inceput si ea sa investeasca in strainatate, astfel ca in 2016 a cheltuit in afara frontierelor aproximativ 216 miliarde dolari. (Sursa: stiripesurse.ro)
      Asa  arata economia Chinei in present. Dupa cum va imaginati aceasta crestere extraordinara se regaseste  si in dezvoltarea pietei de HiFi. Expansiunea marcilor HiFi chineze este usor de identificat. Sunt prezente in aproape toate revistele dedicate, dealerii se inmultesc, social media este plina cu fotografii ale unor sisteme audio-video in care se vad aparate 100% chinezesti. Dincolo de prejudecatile unora dintre noi, firmele chineze de HiFi reusesc sa iasa la suprafata cu produse de calitate la preturi scazute.

      In articolul de astazi am sa va prezint unui amplificator in clasa A, Xindak PA-M (II). Amplificatorul  este  dezvoltat si manufacturat in China de Chengdu XINDAK Electronics. 
      Chengdu XINDAK Electronics Co, Ltd. a aparut pe piata in 1988 si a devenit aproape imediat  principala companie HI-Fi de pe piata asiatica, a carei portofoliu abunda de produse de inalta fidelitate la un pret echilibrat. Pe langa productia sub brand-ul propriu XINDAK, Chengdu XINDAK Electronics reuneste pe aceeasi linie de productie si brandurile Audreal si Soundright.  Cu o reputatie buna in industria audio HiFi, Chengdu XINDAK Electronics  ofera cunoscatorilor produse  HiFi de calitate ca amplificatoare, CD playere, difuzoare, cabluri hi-fi si accesorii, precum si produse OEM si ODM pentru diferite alte marci audio din lumea intreaga.
      Xindak PA-M(II) este o versiune  imbunatatita a amplificatorului integrat PA-M. Este un amplificator in clasa A pura, cu o schema interna dual mono si o putere de iesire de 20 de W. Are acelasi circuit de amplificare cu al predecesorului sau, insa foloseste un etaj de preamplificare mult imbunatatit. Xindak PA-M(II)  are intrari balansate si nebalansate, asa ca puteti lega orice fel de sursa digitala la el. Totodata, prin conexiunea USB, PA-M(II) poate fi folosit si ca DAC.  La exterior trebuie sa va marturisesc ca arata extraordinar. Carcasa este taiata din aluminiu gros si este vopsita in negru. Pe lateral se intind cele doua radiatoare masive necesare pastrarii unei temperature optime de functionare. In fata, in zona centrala, avem 4 butoane rotunde si discrete cu care putem selecta sursele, volumul si display-ul. In lateralele partii frontale exista doua superbe vu-metre in nuanta albastra. In partea din spate avem conexiunile analogice balansate (XLR) si nebalansate, o intrare USB pentru DAC, conexiunile dedicate boxelor, intrarea pentru cablul de curent  si butonul ON/OFF.

      Specificatii tehnice:
      S/N Ratio ≥90dB
      Numar de canale - 2
      Sensibilitate de intrare - 330mV
      raspuns in frecventa - 10Hz-100KHz (±1.5dB)
      Intrari - 2*RCA, 1*XLR, 1*USB
      Putere nominala - 20W(8Ω, Class A)
      Greutate - 22Kg
      Dimensiune (W*H*D)  - 430mm*118mm*445mm
       

       
      Am testat acest amplificator in urmatorul sistem:
      NUC + Daphile + Intona (transport digital) + Yamaha CDS3000 (DAC) – sursa digitala
      Xindak PA-M(II) - amplificator
      Focal Electra 1038BE – boxe 
      XLO Reference (cablu analogic balansat), Vicol Audio (cablu boxe)
      Muzica de test: Verdi – Messa da Requiem, fisier hi-res 24/88.2, Chicago Symphony Orchestra & chorus, Olga Borodina, Barbara Frittoli, Ricardo Muti; 
      Roger Waters – Amused To Death, fisier hi-res 24/192; Massive Attack – Protection, varianta CD.

      Roger Waters – Amused To Death 
      Acest  album este masterizat folosind tehnolgia Q Sound. Cu ajutorul acestei tehnologii se poate crea senzatia unui sunet tridimensional circular. Barierele acusticii traditionale sunt depasite. Sunetul stereo este manipulat psihoacustic pentru a oferi ascultatorului o senzatie de imersiune autentica.  Inca de la primele acorduri am remarcat dulceata sonica caracteristica amplificatoatelor in clasa A. Media este impinsa usor in fata, iar sunetul pare ca se rotunjeste la capetele spectrului sonor. Ascultand muzica cu Xindak PA-M(II) in sistem m-am reintors la sunetul vechiului meu Pass Labs Int 30A. Vocea iese imediat in evidenta de parca zona aceea ar fi luminata cu un proiector. Intr-o descriere plastica as compara genul acesta de sunet cu scena unui teatru liric. Mare parte din suprafata este luminata discret, dar undeva in mjloc exista o pata de lumina proiectata direct pe artistul principal. Pe langa aceasta dulceata sonica am remarcat si dinamica specifica acestei clase. Amplificatorul impinge curent in boxe asemeni unui taur puternic. Boxele se hranesc cu acest curent si ofera un sunet complet.  Scena sonora are greutate si tangibilitate. Instrumentele sunt plasate tridimensional in spatiul camerei, iar vocea lui Roger Waters este coplesitor de realista. Toba se simte incredibil. Sunetul misca aerul pana in pozitia de ascultare. Simt totul, kick & punch, energie dinamica in cea mai pura forma. Intregul sistem canta de parca in camera s-ar afla Roger Waters si trupa lui de acompaniament, cu mentiunea ca exista un accent evident pe voce. Din acest motiv sunt situatii in care imaginea 3D pare lipsita de focus in ciuda unei bune dimensionari a scenei sonore.

      Verdi – Messa da Requiem 
      Cred ca sunteti satui de obsesiile mele muzicale, insa cu toata parerea de rau nu am de gand sa renunt prea usor la aceasta compozitie grandioasa. Inca nu am gasit o inregistrare care sa poata inlocui cu succes Recviemul verdian. Motivele va sunt bine cunoscute. Fiind o compozitie corala ampla, scrisa pentru a fi interpretata de 4 cantareti solo, un cor dublu si orchestra, este foarte greu de redat de un sistem audio stereo. Cantitatea de informatii este uriasa, iar dinamica inregistrarii este asemanatoare unui eveniment real. In opinia mea cu acest gen de inregistrare este cel mai usor sa identifici slabiciunile unui sistem audio stereo. 
      Inca de la debutul Recviemului senzatia de ‘dulceata clasa A’  isi face simtita prezenta. Sunetul instrumentelor cu coarde este cald si matasos. Urechea este purtata fara graba in interiorul muzicii, de parca ar fi o barca ce se misca alene pintre meandrele unui fluviu. Corul isi face simtita prezenta in camera depasind granitele peretilor. Vocile sunt proeminente, viguroase,  asezate vertical in fata mea. Orchestra completeaza intregul tablou cu tonuri extreme intr-o alternanta dinamica greu de urmarit.  Interventiile grave ale cantaretilor solo ofera  solemnitate si sacralitate muzicii. Ascultatorul incepe sa simta dincolo de vointa lui durerea  pierderii unei persoane dragi, aceasta fiind tema recviemului. Ce pot sa va spun, Xindak PA-M(II) stie sa construiasca atmosfera necesara unei asemenea auditii. Sunetul lui este emotionant si melancolic. Te absoarbe particula cu particula si te transforma  intr-un zombi meloman.
      Massive Attack - Protection
      Am ales acest album pentru a testa acest amplificator in conditiile unui bas profund generat electronic. Genul acesta de bas este aproape imposibil de obtinut cu un instrument muzical. Voiam sa aud cum acest amplificator de 20 wati in clasa A se descurca in conditiile in care este solicitat la maxim de boxele Focal Electra 1038 BE. Boxele acestea au trei difuzoare de 7 inch dedicate basului. Ca sa poata reproduce un bas profund real, apropiat de 20 Hz, este nevoie de mult curent. Cum resursele acestui amplificator sunt limitate, muream de curiozitate sa vad cum se comporta ‘chinezul’. La volum mediu sunetul a fost decent. Basul este usor unflat de parca ar avea o cocoasa. Sunetul in ansamblu este placut, rotund si coerent. Mi-as fi dorit sa fie putin mai dinamic si cu mai mult kick. La melodia “Protection” vocea cantaretei Tracey Thorn este clara si placuta. Amplificatorul reuseste sa tina in frau basul si sa ofere suficient juice vocii. La cresterea puterii debitate in boxe amplificatorul a inceput sa isi arate limitele. Basul a inceput sa se amestece, sa piarda din atac, sa acopere restul spectrului sonor si sa ramana fara focus. Vocea a parut ca s-a speriat si a disparut ascunsa undeva in spatele basului generat electronic. 
      Te-ar mai putea interesa si urmatorul articol:
       
      Dupa o saptama de auditii cu acest amplificator va pot spune ca am ramas cu o impresie pozitiva. Este genul de amparat  care reuseste sa te provoace la ascultat muzica. Schimbi cd-uri, fisiere audio, viniluri si te bucuri de sunet. Nu este cel mai transparent amplificator ascultat in sistemul meu, insa cu siguranta este unul din cele mai muzicale. 
      Pro: 
      capacitate acestui amplificator de a crea atmosfera; te indeamna la ascultat muzica indiferent de gen.
      pretul si clasa A
      calitatea impecabila a constructiei atat la interior cat si la exterior
      Contra:
      puterea limitata 
      o usoara tendinta in a evidentia midbasul


    • Am sa incerc sa va retin atentia cu un mic dispozitiv care mie mi se pare foarte interesant, un streamer micut care in afara de "meseria de baza" mai stie cite ceva, la fel ca zugravii nostrii care la o adica mai monteaza si o baterie la baie sau repara instalatia electrica. . 
       Probabil vazind poza unii or sa fie sceptici considerind ca e doar o jucarie care nu se compara cu cele din gama de doua, trei mii de euro, iar altii se vor gindii ca se poate asculta foarte bine direct de pe laptop si investitia nu se justifica. In opinia mea nu e chiar asa.
       Stream Box S2 Ultra este produs de austriecii de la Pro-Ject, firma cunoscuta mai mult pentru pick-up-urile lor, dar care iata ca reusesc sa ofere produse interesante si in gama digital audio si chiar daca S2 Ultra poate ca nu este la acelasi nivel cu streamere care costa de citeva ori mai mult in nici un caz nu este o jucarie deoarece sunetul pe care il ofera este clar mai bun decit in cazul in care conectam PC-ul sau MAC-ul la DAC. Pina la urma acest produs este un bun punct de plecare in orice sistem audio si in parteneriat cu un DAC de calitate sigur nu va dezamagi.
      Am sa incep cu citeva rinduri despre cei care l-au produs. Pro-Ject este o companie relativ tinara , infiintata de catre Heinz Lichtenegger in anul 1991, tocmai intr-o perioada in care CD-ul audio era pe val, formatul mp3 era cel mai interesant fenomen iar cei mai multi cintau prohodul vinyl-ului. Dar tocmai atunci Herr Lichtenegger avea alte idei, dorind sa ofere cele mai bune pick-upuri la cel mai bun pret posibil pentru ca nu credea deloc in moartea vinylului. Acum, dupa 28 de ani a demonstrat ca avea perfecta dreptate iar compania fondata de domnia sa este o poveste de succes. Astazi Pro-Ject Audio Systems este o multinationala care produce in Cehia si Slovacia nu numai pick-up-uri dar si electronice, preamplificatoare de doza (evident) amplificatoare integrate, pre sau power, DAC-uri, transport CD, surse de alimentare, pina si casti si boxe, pe care le vind in peste 80 de tari. Produsele lor se adreseaza tuturor pasionatilor de toate categoriile, cu bugete mai mici sau mai mari, oricum ar fi insa raportul pret calitate este unul foarte bun reusind sa multumeasca pe toata lumea. Un punct comun este marimea lor redusa, Heinz Lichtenegger afirmind ca tehnologia a facut suficiente progrese pentru a se putea realiza electronice mici dar fara a compromite performantele si calitatea. 
       Designerul acestui dispozitiv este inginerul John Westlake, un nume binecunoscut pasionatilor, un specialist cu un CV absolut impresionant ale carui produse au primit nenumarate distinctii de-a lungul anilor. In cei 30 de ani de cariera a colaborat cu firme de prestigiu cum ar fi Cambridge Audio (DAC Magic si altele), Quad, Peachtree (Nova, IDecco), Audiolab (gama 8200, MDAC) iar in ultimii ani cu cei de la Pro-Ject pe gama de produse digitale intre care evident si StreamBox S2 Ultra, produs recompensat cu EISA  Best Product 2018 - 2019 la categoria Streamer, si extrem de bine apreciat de catre presa si bloggeri de specialitate.
      Din capul locului trebuie sa spun ca NU este un DAC, este doar un streamer la care se pot conecta DOAR DAC-urile cu intrare USB. Pe panoul frontal se gaseste butonul Power si un al doilea marcat USB/PC, trei leduri minuscule si un port USB destinat conectarii dispozitivelor de stocare. Pe panoul din spate avem mufa de antena WIFI/Bluetooth, mufa de retea, o mufa HDMI la care putem conecta un monitor, eventual unul touch daca se doreste sa se controleze in acest mod dispozitivul, doua mufe USB intre care una este dedicata conectarii la DAC iar cealalta pentru HDD-uri externe, stick-uri sau pentru a alimenta  DAC Box S2+ sau Pre Box S2 Digital de exemplu, mufa de alimentare precum si o mufa micro USB marcata Bypass si un mic orificiu marcat Boot. Despre ultimele doua si butonul USB/PC am sa explic mai tirziu. Produsul este oferit in variantele negru si argintiu.
       

       
      Trecind la partea de hardware, streamerul este construit pe platforma Raspberry Pi 3 dar nu cea binecunoscuta ci in varianta CM3, destinata aplicatiilor industriale dotata cu 16GB memorie interna.  Modulul CM3 se conecteaza la placa de baza cu un conector paralel, in mod asemanator cu memoriile de laptop. Pe placa de baza vedem  regulatoarele de tensiune ce permit alimentarea separata a diferitelor etaje, adaptorul wireless, conectorul ethernet care este bine ecranat si separat galvanic si doua circuite distincte pentru cele doua porturi USB din spate si foarte important, un clock separat.

      Se vede foarte clar ca este o constructie foarte ingrijita si proiectata special pentru audio spre deosebire de multe solutii mult mai scumpe oferite de catre diferite firme care de fapt nu sint altceva decit PC-uri obisnuite asamblate cu componente banale in carcase care sa ia ochii, eventual mai bine racite si alimentate.
       
      Sistemul de operare este Volumio, fiind customizat pentru Pro-Ject chiar de catre dezvoltatorul acestuia, Michelangelo Guarise. Nu o sa insist prea mult aici pe Volumio deoarece intentionez sa o fac intr-un articol separat. Streamer-ul poate face resampling sau bypass la DAC la cam toate formatele audio pina la PCM 32bit/352.8kHz si DSD256 fisierele putind fi accesate de pe NAS, PC sau MAC prin retea, dispozitivele mobile prin Bluetooth, protocoalele suportate fiind  DLNA , Shairport (Apple Airplay) si RAAT (Roon endpoint). DSD-urile pot fi convertite la PCM sau redate direct daca DAC-ul o permite. Continutul platformelor Tidal sau Spotify poate fi accesat dupa autentificare in setari - My Music,din pacate nu am putut testa Tidal pentru ca nu am cont dar Spotify functioneaza destul de bine. De asemenea pot fi ascultate posturile de radio online. 
       Setup-ul se face foarte simplu, se conecteaza toate mufele apoi cu un soft gen Advanced IP Scanner se afla IP-ul aparatului care apoi se introduce bara de adrese din orice browser. Are un mic first config wizard, apoi softul incepe sa scaneze folderele cu muzica si in scurt timp putem da drumul la auditie. Controlul se poate face din browser dar exista aplicatii gratuite pentru iOS (evident versiunea 10 sau mai sus pentru ca Apple doreste ca utilizatorii sa fie motivati sa-si cumpere dispozitive mai noi) si Android care functioneaza foarte bine. Spuneam la inceput ca acest streamer stie mai multe si am sa explic in continuare. Primul lucru este functia pe care producatorul a numit-o "USB Detox". In acest mod aparatul "curata" semnalul care vine de la PC la DAC, pentru asta se conecteaz PC-ul printr-un cablu de telefon obisnuit la mufa Bypass si se apasa butonul USB/PC sau se activeaza functia din interfata. Pentru a reveni este suficient sa se comute in oricare din celelalte moduri. Al doilea este si mai interesant pentru cei mai priceputi la IT, ei bine producatorul ofera posibilitatea de a instala pe dispozitiv alte sisteme de operare compatibile cu Raspberry Pi cum ar fi Kodi, MoOde etc. Pentru asta trebuie conectat un monitor, tastatura si mouse, trebuie pregatit un stick cu noul sistem de operare si se apasa timp de 5s butonul Boot dupa care pe ecran apar optiunile  de bootare. Desigur ca in caz de probleme producatorul nu isi asuma nici o raspundere. Posibil sa se poata face un back-up la sistemul instalat dar nu am studiat problema. Update-urile oficiale se fac din interfata grafica iar producatorul promite sa le faca regulat. Aparatul, lansat cu un an in urma a fost actualizat de mine cu ultima versiune disponibila, 1.032 din mai 2019. Exista si alte setari  de unde se pot modifica optiunile de playback, configuratia retelei, etc. In general totul merge bine, am intilnit citeva mici buguri, de exemplu streaming-ul de pe Spotify unde playlist-urile salvate pe PC sau telefon nu se regasesc, iar functia de browsing nu merge, solutia fiind sa se caute dupa nume, unele posturi de radio de pe web nu pot fi ascultate si de asemenea nu am putut reda unele fisiere prin DLNA, e de precizat insa ca pentru obtinerea celor mai bune rezultate producatorul recomanda folosirea conexiunii prin cablu. Oricum am inteles ca va urma curind un nou update care poate va rezolva aceste mici probleme.
      Sistemul pe care l-am ascultat este format din Naim DAC V1 folosit ca si preamplificator, amplificator Audiolab 8300A folosit doar partea de power, boxe Opera Callas. Fisierele se aflau pe un NAS QNAP, un SSD extern, PC i5 (pentru a testa Detox) dar si Spotify, telefon Android si iPad pentru a verifica functionalitatea. Aici ar fi de mentionat ca spatiul liber lasat de sistemul de operare, 12GB  mai exact, este disponibil pentru stocare. In sistemul mentionat Stream Box S2 Ultra a inlocuit un NUC Intel pe care era instalat Daphile. Am ascultat cam toate genurile si am folosit si inregistrari foarte bune dar si unele mai slabe pentru ca fiecare din noi cu siguranta ca are si asa ceva. Cel mai repede am remarcat ca sunetul era mai curat iar adincimea scenei a crescut. Pe masura ce ascultam am observat ca si reproducerea detaliilor si a mid bassului au avut de cistigat. 
       
      Ascultind Feeling Of Jazz, prima piesa de pe albumul The Magic Hour al Wynton Marsalis Quartet aveam senzatia extraordinara ca sint prezent intr-un club la citiva metri de artisti. Pozitia instrumentelor era foarte bine definita iar solista - Dianne Reeves - parea ca se afla undeva in fata instrumentistilor dar si a boxelor, scena continuind si in spatele lor. Vocea ei superba cit si instrumentele erau foarte bine reproduse transformind piesa intr-o mica bijuterie pentru suflet, cea ce m-a facut sa o pun de citeva ori in vre-o doua ore, lucru pe care nu obisnuiesc sa-l fac decit foarte rar.
      Serghei Rahmaninov - Rapsodia pe o tema de Paganini interpretata de Daniil Trifonov alaturi de Orchestra din Philadelphia ofera o mare bucurie micului meloman din mine de cite ori o ascult. Si de data asta a fost la fel, magia lui Trifonov transportindu-ma intr-o lume fantastica unde nu exista decit bucurie si culoare. Scena mi s-a parut mai degraba adinca decit larga, pianul se auzea mai in fata iar orchestra mai in spate si putin cam strinsa. Timbrurile instrumentelor erau insa bine reproduse iar dinamica era foarte buna asa ca dialogul dintre pian si orchestra dirijata de catre Yannick Nezet-Seguin decurgea cum nu se poate mai firesc.
      Am trecut apoi la o inregistrare din 1949 fara pretentii audiofile, Concertul pentru vioara in D major de Beethoven interpretat de Jascha Heifetz si Royal Philarmonic Orchestra. In acest caz nu prea mai putem vorbi de o scena larga si nici de pozitionarea instrumentelor. Sunetul are un usor iz retro, acel sunet specific pe care il stiu si din filmele epocii, dar nu este nimic deranjant incit se te faca sa renunti cu parere de rau la auditie, asa ca m-am putut bucura si de aceasta inregistrare document.
      Era timpul si pentru putin rock clasic si am ales The Logical Song, piesa de pe unul dintre albumele mele preferate, Breakfast in America al celor de la Supertramp. Din nou o scena bine conturata, cu solistul plasat putin mai in fata si spatiu intre instrumente. Bassul a fost adinc si bine controlat, vocea si restul instrumentelor fiind de asemenea foarte bine reproduse. Cind a intrat saxofonul ma asteptam la mai multa incisivitate dar acesta a fost cam potolit asa ca am pus inca o data melodia de pe PC (folosind USB Detox) dar a fost la fel, totusi piesa a sunat mai bine pe Stream Box S2. Apoi inca o piesa de pe lista mea de preferinte, Spread Your Wings, Queen - News of the World. Ce mai e de spus? Imperial, intra pianul, apoi cinelii si vocea si totul incepe sa curga culminind cu pasajul de chitara a lui May de la sfirsit, vocea lui Freddie a fost perfect reprodusa, bassul era maiestuos, corzile chitarei faceau sa vibreze si aerul dimperjur, astfel incit nu a lipsit nimic pentru ca sa simt emotia cu fiecare particica din suflet.
      Trebuie totusi sa amintesc si minusurile, am pomenit de problemele cu radiourile online si Spotify dar nu stiu daca de vina e streamer-ul, furnizorii de continut sau vina se imparte. As fi dorit foarte tare sa aibe posiblitatea de a-l porni remote dar din pacate functia de WOL (Wake on LAN) nu este implementata asa ca trebuie sa ma scol de pe canapea si sa ma chinui sa apas cu degetul pe buton. Groaznic. As mai mentiona ca se incalzeste destul, nu devine fierbinte dar este totusi un dispozitiv cu racire pasiva asa ca trebuie tinut cont de asta cind se pozitioneaza. Alta problema mai grava a fost ca functia de resampling nu merge  intotdeauna, atunci cind o face, o face bine dar unele fisiere nu le putea procesa, se auzea doar un zgomot alb puternic care acoperea muzica ce se auzea slab si ditorsionat in fundal. Totusi testind dupa citeva zile cu alt aparat, mai exact cu Burson HA-160D (amplificator de casti, DAC si preamplificator) problema nu s-a mai manifestat, deci se pare ca exista o problema de compatibilitate intre  Naim DAC V1 si Stream Box S2 Ultra.
      Te-ar mai putea interesa si urmatorul articol.
      Oare este necesara achizitia acestui aparat?  La un moment dat am facut un test la Dinica si NUC cu Daphile a fost declarat invingator.    Cititi mai multe aici 
      Si eu dupa ce am incercat multe variante PC, MAC minicomputere, diferite playere software, pina la urma tot la Daphile m-am oprit. Ar fi desigur si Roon (acum nu pot sa nu ma gindesc cit de bine trebuie sa sune S2 Ultra ca Roon endpoint). Stiam totusi ca pina la urma va aparea altceva si mai bun si iata ca a aparut. Care e secretul? Dupa parerea mea in primul rind abordarea hardware optimizata pentru audio, facuta cu multa pricepere, si folosind componente de calitate iar apoi sistemul de operare customizat. Previzibil rezultatul nu putea sa fie decit unul foarte bun. Pentru mine Stream Box S2 Ultra reprezinta un pas inainte si cred ca este o optiune foarte buna pentru cei care folosesc calculatorul ca sursa dar nu sint deplin multumiti de aceasta solutie dorind un sunet mai bun, un control mai simplu si comod si mai multa flexibilitate. 
       

       
       
       
       
       
       
       
       
       
       
       
       

    • De cateva luni ma gandesc la un articol despre alegerea unui pick-up. Sunt atatea variante de luat in seama pentru un comparator, incat alegerea nu este tocmai simpla.
      Pentru cei care nu stiu ce este un pick-up am sa fac o scurta descriere. Este un dispozitiv analogic de extragere a undelor sonore  imprimate pe un disc de vinil sub forma unor vibratii. Acest dispozitiv transforma undele analogice in sunet, muzica. Un pick-up este compus dintr-o baza (plinta) pe care sunt montate urmatoarele componente: un motor, o placa rotunda turnanta (platan), un brat si o doza cu ac.  
      Am descris pe scurt cum arata un pick-up. Spun asta pentru ca descrierea mea vorbeste foarte putin despre ce inseamna un pick-up. Nu ma credeti? Sa va explic. Pick-up(rile) nu sunt toate construite la fel. 
      1.Incep prin a va vorbi despre motorul care invarte platanul. Acesta, ca orice mecanism aflat in miscare genereaza  pe langa miscare si vibratii. Aceste vibratii trebuie amortizate deoarece pot interfera cu muzica. Cu siguranta nu dorim acest lucru. Pentru a opri ca aceste vibratii sa ajunga in muzica noastra producatorii de pick-up(uri) folosesc 3 metode. 
      a.    Transmisia miscarii folosind o curea de cauciuc: Aceasta este cea mai populara si cea mai ieftina implementare. Platanul este conectat la motor printr-o curea de cauciuc care elimina vibratiile motorului. In aceasta implementare, de obicei, sunt folosite motoarele mici cu cuplurare si rotire rapida. Modelele vechi au folosit servomotoare DC, in timp ce modelele moderne pot fi elaborate, cu motoarele AC alimentate de o sursa de alimentare ce regenereaza sinusoida. Aceasta implementare are si neajunsuri. Intre curea si platan apare fenomenul de alunecare, iar din cauza asta pot aparea probleme de acuratete a vitezei.

       
      b.    Transmisie intermediara: In cazul acesta se foloseste o roata mica de cauciuc care este un intermediar intre motor si platan. Unele modele folosesc intre aceasta micuta roata  de ghidare si platan o curea pentru a reduce vibratiile produse de motor. In acest fel vibratia de la motor este absorbita de roata dinamometrica.  Motoarele cu transmisie intermediara pot fi predispuse la ceea ce cunoscatorii numesc rumble – un zgomot ce se manifesta sub forma unui usor vuiet. Pentru a reduce acest zgomot sunt folositi rulmentii speciali cu frecare redusa, prinsi intr-o plinta solida. Motoarele folosite cel mai des in acest caz sunt motoare sincrone dependente de frecventa. Din acest motiv stabilitatea vitezei este in functie de cea a retelei electrice.

       
      c.    Transmisie directa: Acesta este cel mai elaborat sistem de miscare a platanului . In termeni simpli, platanul este cuplat direct la sistemul motor. Practic acesta este plasat pe un ax metalic aflat in centrul sau. Pentru a atenua vibratiile se folosesc diferite material absorbante. La inceput au existat diferite probleme legate de aceasta implementare. Exista o oarecare predispozitie la aparitia de iregularitati ale rotatiei platanului. In present acest lucru a fost diminuat. Noile motoarele cu camp magnetic continuu provenit de la magneti asezati in forma de gogoasa, precum si o mai buna integrarea a platanului au rezolvat aceste problema. Acum motorul platanului integrat se rotește in mod eficient cu aceeasi viteza pe care o necesita inregistrarile. Cu acest tip de implementare se obtine un noise floor scazut comparativ cu celelalte variante. Plus ca transmisia directa ofera o stabilitate superioara a vitezei controlata cu cuart.


      2.  Designul plintei, greutatea si materialele – dupa cum vedeti diferentele constructive continua. Exista doua abordari cu privire la izolarea vibratiilor atunci cand vine vorba de modelele de plinta. Cele mai populare abordari sunt:
      a.    Suprafata fixa: in acest caz, platanul si bratul se aseaza pe un soclu fix, cu motorul amplasat pe plinta sau in afara. Variatiile modelelor de plinte fixe pot fi extreme deoarece furnizorii de plinte usoare, cum ar fi Rega, cred ca materialele usoare disipa energia mai repede pentru a reduce coloratia in timp ce alti producatori, de exemplu Micro Seiki, VPI, cred ca masa impiedica rezonantele si  absoarbe vibratiile. 
      b.    Suspensie subsasiu: montarea platanului si a bratului se face pe un subsasiu suspendat. Aceasta implementare permite dozei sa traduca si sa transmita vibratiile inregistrate pe disc complet izolat de vibratiile plintei. Subsasiul se afla, de obicei, pe o suspensie cu arc in 3 puncte, folosind metale, cauciuc sau elastomeri. Seria Linn Sondek LP12  este un exemplu clasic de design suspendat in trei puncte.
       


      Dupa cum v-am spus plintele pot fi construite din diferite materiale. Toate materialele au diferite frecvente de rezonanta naturala. In acest caz important este sa se potriveasca  preferintei dumneavoastre muzicale. Producatorii abordeaza diferite tipuri de constructiei al plintei, de la laminare pana la folosirea diferitelor sendvisuri compuse din mai multe materiale, precum si alegerea materialelor de amortizare, toate acestea vor avea efect asupra sunetului rezultat.
      Acelasi lucru este valabil si pentru platan, unde se utilizeaza materiale precum sticla (Rega), acril (Pro-Ject), aluminiu (VPI), etc. Este cunoscut faptul ca producatorii de pick-up(ri) performante colaboreaza cu diferiti metalurgisti pentru a crea aliaje cu performante sonice deosebite. 


      3.  Nu in ultimul rand trebuie sa vorbim despre brat si doza. Din pacate in cele mai multe cazuri nu prea putem alege ce fel de brat dorim sa folosim, pentru ca acesta vine preinstalat si este potrivit cu designul ales de producator. Multe pick-up(ri) dispun de functii de reglare automata ceea ce le face usor de utilizat de incepatori, altele, cum ar fi cele high-end sau modele vintage, au optiunea de a monta alte brate. In cazul dozelor lucrurile sunt oarecum mai complicate. Pe un pick-up ieftin puteti gasi o doza preinstalata si asta va scapa de stresul alegerii unei doze. Daca pick-up(ul) nu are o asemenea doza preinstalata, atunci veti fi nevoiti sa alegeti una potrivita cu sistemul dumneavoastra. Dozele sunt de doua feluri: Moving Magnet si Moving Coil. 
      Te-ar mai putea interesa si urmatorul articol.
      a. Dozele Moving Magnet sunt cele mai des intalnite. Acestea au doi magneti la capatul acului, cate unul pentru fiecare canal. Pe masura ce se misca acul pe discul de vinil, magnetii isi schimba relatia cu bobinele din corpul cartusului generand un mic voltaj. Avantajul acestui tip de doze este livrarea unui semnal de mare putere. Acest amanunt le face compatibile cu cele mai multe phono-amplificatoare. Cum multe dintre aceste doze au un ac detasabil, asta inseamna ca putem inlocui oricand acul, fie ca acesta s-a rupt, sau pentru ca dorim sa il schimbam cu unul nou. Dezavantajul acestui tip de doza este greutatea magnetilor comparative cu o doza ce foloseste o bobina in miscare. Aceasta valoare mai mare inseamna ca acul nu se poate misca foarte repede pe inregistrare. Din acest motiv este posibil ca schimbarile subtile de la suprafata canalelor vinilului sa nu fie redate cu acuratete.
      b. Dozele Moving Coil folosesc in locul celor doi magneti de la capatul acului doua bobine mici. Bobinele sunt mai mici decat omologii lor din magnet si cantaresc mai putin, oferind acului mai multa agilitate si totodata posibilitatea de a capta cu mai mare usurinta subtilitatile unor inregistrari inscriptionate pe vinil, creste acuratetea  si scade distorsiunile in sunet. Dezavantajul acestui tip de doza este faptul ca genereaza o tensiune mai mica, astfel incat doza MC necesita un preamplificator special. Din pacate la acest tip de doza acul nu poate fi inlocuit.  
       
       
       
      Daca dupa ce ati citit acest articol va cuprinde o dorinta nebuna sa cumparati primul dumneavoastra  pick-up, iata care sunt sfaturile mele.
      Incepeti cu un buget clar si incercati sa aveti o minte deschisa in ceea ce priveste alegerile disponibile. Cumparati un produs nou, deoarece beneficiati de asistenta si garantie. Un produs nou ofera tehnologii recente, componente lucrate cu unelte de mare precizie, motoare mai silentioase si surse de alimentare stabile. Totusi, daca preferinta dumneavoastra se indreapta catre un pick-up vintage, trebuie sa tineti cont ca aceste difera destul de mult de un pick-up modern. Sunetul unui pick-up vintage este cu siguranta special si poate sa va atraga, insa inainte de achizitie incercati sa va asigurati ca acesta este perfect functional si ca in cazul unui defect gasiti piese pentru reparatii.
      Din experienta mea va spun ca nu exista pick-up perfect, doar compromisuri. Cel mai bine este sa ascultati cateva pick-up(ri) aflate in bugetul dumneavoastra  inainte de a va hotara. Bafta!
       

    • Te gandesti sa cumperi primul sistem audio. Deschizi calculatorul si incepi sa cautati informatii folosind Google. Cu aceasta ocazie afli ca pentru muzica  cea mai buna varianta este un sistem stereo compus din sursa de muzica, amplificator, boxe; sau chiar un ‘all in one’, un sistem care sa cuprinda sursa de muzica si amplificatorul intr-o singura cutie la care sa adaugi boxele. Ai cumparat sistemul, ai legat sursa de muzica la amplificator, pe acesta din urma la boxe, incepi sa ascultati muzica. Daca ai ascultat sistemul intr-un showroom audio dedicat, sunt sanse destul de mari ca sunetul sa fie diferit. Te gandesti, este ceva in neregula cu sistemul. Incepi sa verifici legaturile dintre componente, poate ai gresit undeva o conexiune si de aici diferenta de sunet. Sunt sanse destul de mari sa fie ceva in neregula si cu conexiunile sistemului, insa cea mai mare problema o reprezinta acustica camerei. Intr-un showroom audio specializat, cu oamenii bine pregatiti, vei primi cel mai bun sunet posibil. Diferenta de sunet dintre camera ta si incaperea de auditii a showroom-ului o face acustica spatiului. Intr-o asemenea incapere sunetul este directionat catre ureche. 

      Sunetul este asemeni unui  fascicul de lumina provenit dintr-o sursa fixa. In cazul nostru boxa este sursa. Sunetul iese din boxa, se imprastie in toata casa si interactioneaza cu toate obstacolele intalnite in cale. Practic avem o unda sonora ce loveste pereti, geamuri, mobilier, bibelouri, ghivece cu flori. Ca sa intelegem cum influenteaza mediul ambiental sunetul, ne intoarcem la  exemplul cu fasciculul de lumina. Obiectele vor arata diferit in functie de cum sunt atinse de lumina. In camera vor exista zone iluminate perfect, zone de umbra si zone intunecate. La fel se va intampla si cu sunetul boxelor. Adaugati fenomenul de reflexie: asta inseamna ca o parte din sunet se va intoarce in camera dupa ce a lovit obiectele intalnite in cale. Sunetul pe care il auzim acasa este compus din toate aceste component. Dincolo de opiniile noastre aceasta este fizica, sau mai precis o ramura a acesteia ce poarta numele de acustica.

      Pentru mine un sunet bun, apropiat de ce ofera sistemul audio, se obtine prin aplicarea unor reguli elementare de acustica. Nu vorbim de fizica atomic sau de matematica avansata, ci de cateva mici interventii in spatiul acustica al camerei. Toate acestea pot fi realizate de oricine, fara sa aiba cunostinte avansate de acustica. Eu unul nu am asemenea cunostinte. Am citit literatura de specialitate, am lucrat 3 ani intr-un showroom si am experimentat acasa, insa toate acestea nu imi ofera o diploma de acustician.
      Calatoria noastra in cautarea sunetului de calitate incepe cu cateva sfaturi usor de aplicat. Am sa numesc aceste sfaturi ‘pasi de furnica’, pentru ca sunt chestii minore ce pot imbunatati experienta muzicala.
      Primul pas de furnica
      Boxele nu trebuie sa fie lipite de pereti, de un corp de mobilier, sau amplasate in coltul camerei (exista boxe la care producatorul recomanda pozitionare in colturi, dar aceste sunt un caz particular). Asigurata-te ca distanta dintre boxe este de 2 metri pentru un efect stereo complet. Pozitia ideala pentru asezarea boxei este la o oarecare distanta de perete, mobila, etc. Cu cat distanta este mai mare, cu atat cresc sansele ca sunetul sa fie mai bun. Acesta este modul cel mai simplu de a evita interactiunea undei sonore pornite din boxe cu obiectele aflate in imediata apropiere . In cazul in care boxele sunt de raft, cel mai bine este ca acestea sa fie amplasate pe un suport dedicat acestui scop. Daca nu avem acest support, asezam boxele pe ceva construit din lemn solid. Un asemenea obiect de mobilier nu va adauga vibratii sumplimentare si nu va modifica sunetul. 
      Pasul doi de furnica
      Dupa ce ati gasit o pozitie care sa respecte cerintele, cautati cea mai buna amplasare a boxelor in camera testand diferite pozitii. Incercati sa pozitionati boxa rotind-o pe axa verticala pornind de la un unghi focalizat spre urechile ascultatorului si continuand catre o pozitie paralela cu urechea. Pozitia difuzorului de medii este de preferat sa fie la aceeasi inaltime cu urechea. Incercati ca locul de unde ascultati sa fie varful unui triunghi isoscel cu baza formata de cele doua boxe. Incercati sa gasiti o pozitia de ascultare nu foarte aproape de perete, pentru ca unda sonora reflectata de peretele aflat in imediata apropiere a urechii influenteaza negativ sunetul.
      Pasul trei de furnica (acesta este de fapt un pas intermediar, nici nu ar trebui sa primeasca un numar)
      Asezati in fata boxelor un covor gros. Incercati sa acoperiti ferestrele in momentul auditiei cu draperii groase. 

      Daca dupa toate cele mentionate in pasajele anterioare sunetul continuie sa nu ofere satisfactie, atunci este timpul pentru urmatoarea etapa. Pornim de la premiza ca am aplicat toate trucurile acustice din prima parte a articolului. Asta inseamna ca boxele sunt asezate la distanta de perete, pe jos avem intins un covor gros, la geam avem draperii groase, pozitia de ascultare se afla in varful unui triunghi isoscel, etc. In ciuda acestor aranjamente sunetul continua sa ne deranjeze urechea. 
      Pot aparea trei situatii: 1. sunetul este sticlos, aspru, obositor; 2. Sunetul este acoperit de bas, tot ce auzim se reduce la bas, vocile par ascunse, frecventele inalte se pierd in spatiul camerei de parca nu ar exista; 3. Sunetul este o combinatie intre punctul 1 si 2.

      1.    Amenajare camera folosind situatia de la punctul  1. 
      Acest tip de sunet este rezultatul amplificarii de catre camera a frecventelor inalte. In acelasi timp este posibil ca frecvente din zona mediilor sa fie atenuate. Pentru a rezolva aceasta situatie avem doua lucruri de facut. Prima data ne asiguram ca spatiul vitrat (ferestre, obiecte de mobilier cu zone acoperite cu geam) este acoperit, sau suficient de bine fixat incat sa nu produca vibratii nedorite. Pasul urmator este aplicarea unor difuzere in zonele de reflexii primare. Acestea sunt materiale cu proprietati acustice ce atenueaza zona de frecvente medii si inalte. Calcularea zonelor de reflexii primare se face foarte simplu. Avem nevoie de o oglinda mobila de dimensiuni medii si de un ajutor. Te asezi pe canapea in pozitia de ascultare, apoi persoana care ajuta plimba oglinda lipita de peretele lateral, intr-o pozitie paralela cu acesta, pornind din zona in care este pozitionata boxa catre dumneavoastra. Oglinda trebuie miscata ca si cum ar fi lipita pe perete, fara ca unghiul sa fie modificat. Din pozitia de ascultare privim catre oglinda. Cand zarim prima bucatica din boxa reflectata in oglinda, il rugam pe cel care misca oglinda sa bifeze cu un creion acel punct. Continuam sa miscam oglinda  pana cand imaginea boxei reflectata va disparea aproape complet. In acel moment, cand o mica parte din boxa se mai zareste, bifam din nou cu creionul acea noua pozitie. Aceasta este zona de reflexie primara de pe primul perete. Repetati aceasta actiune pe peretele celalalt si chiar pe tavan. Dupa ce locurile de reflexie primara au fost insemnate, peste aceste zone se aplica materiale de difuzie. Acesta trebuie sa acopere o suprafata avand latimea masurata de dumneavoastra si o inaltime ce trebuie sa acopere zona tweeterului si difuzorului de medii. Daca pozitia dumneavoastra de ascultare este apropiata de perete (canapea asezata langa perete), ideal ar fi ca in zona urechilor sa plasati materiale de difuzie.

      2.    Amenajare camera folosind situatia de la punctul 2. 
      Acest tip de sunet este rezultatul amplificarii de catre camera a frecventelor aflate in zona inferioara a spectrului audio. Frecventele din aceasta zona au cea mai mare energie. Din acest motiv sunt cel mai greu de stapanit. Pentru stapanirea basului trebuie sa cautam solutii prin care sa absorbim energia acestuia. Solutia cea mai simpla si economica este sa umplem camera de auditie cu materiale absorbante. (Ex: canapele / fotolii masive, covor gros pe jos, tot felul de decoratiuni interioare manufacturate din materiale absorbante.) Daca aplicarea elementele de decor nu este suficienta, pozitionam la colturile camerei bass trap-uri. Acestea sunt construite din materiale fonoabsorbante si au rolul de a optimiza problemele din zona frecventelor joase. Se monteaza in colturi si trebuie sa acopere intregul colt pe vertical.
      3.    Amenajare camera folosind situatia de la punctul 3. 
      In acest caz avem o combinatie de probleme acustice. Logic, rezolvarea este o combinatie intre punctele 1 si 2.  Intr-o asemenea camera vom folosi atat elemente de difuzie cat si elemente de absorbtie
      Te-ar mai putea interesa si urmatorul articol.

      Dupa cum ati putut citi in acest articol amenajarea acustica a unei camere poate fi realizata destul de simplu. Cu un efort minim putem transforma sunetul de acasa intr-o experienta memorabilia. Succes!
       

    • Pe masa de teste HiFi Tech a ajuns un cablu balansat aproape necunoscut in Europa. Situatia este cel putin ciudata, pentru ca in anii 2000 cablurile produse de aceasta firma erau cotate ca fiind cele mai bune din lume. XLO Reference 3 este numele acestui cablu despre care eu nu stiam nimic. Am pus burta pe carte si am inceput sa caut informatii despre aceasta firma.
       
      Am aflat ca XLO este o firma americana de cabluri dedicate sistemelor audio ultra performante. Firma a aparut pe piata in 1991 si a fost fondata de Roger Skoff. Acesta este un cunoscut antrepenor american cu activitati in industria aerospatiala, de extragere a resurselor natural, ziarist si editor pentru reviste ca Sounds Like ... News, Positive Feedback si in cele din urma cunoscut ca fondator si designer XLO. El a lucrat ca consultat pentru diverse companii precum Procter & Gamble, Motown Records și Lear-Baylor Inc.  Este un inventator cunoscut, cu brevete in SUA emise sau in curs de emitere in mai multe discipline. Are o multime de descoperiri  in teoria campului interactiv si efectele de descarcare capacitiva in legatura cu transmisia semnalelor in cabluri. Este considerat una dintre marile autoritati ale lumii privind performanța si caracteristicile electrice ale cablurilor pe lungimi scurte. A fost intervievat de publicații din industria audio din mai multe țări; a fost membru al Comitetului Executiv al AAHEA (Academia pentru Progresul High-End Audio); a funcționat în cadrul comitetelor CEMA (Asociația Producătorilor de Electronică de Consum) și EIA (Alianța Industriilor Electronice); și a fost consultant  pentru un numar de producatori de sisteme audio și Home Theatre din Statele Unite și din strainatate. In 2014 a fost ales vicepreședinte al Societatii Audio din Los Angeles (cu peste 1500 de membri, LAOCAS este considerat cel mai mare Club Hi-Fi din lume) si a produs si a moderat seminarii la The Newport Audio Spectacol.
      Inca de la inceput Roger a cautat sa produca cabluri neutre, care nu adauga nimic si nu trebuie niciodata sa distorsioneze sau sa modifice sunetul. Si pentru a atinge obiectivul, cablurile lui Roger au trebuit sa se ocupe in mod eficient de fizica transmiterii semnalelor. Cu un background de matematician, Roger a aplicat cunostintele sale de matematica pentru a aborda bariera fundamentala a neutralitatii prin cablu - domeniile energiei electromagnetice si electrostatice si relația complexa dintre cele doua domenii. Cercetarile lui in acest domeniu au fost concretizate prin cateva patente in domeniul cablurilor. Aceste descoperiri se regasesc in cablurile XLO.
       
      Am sa va fac o scurta prezentare a celor mai importante tehnologii din cablurile XLO:
      XLO Field Balanced Technology – este inca considerata revolutionara desi au trecut mai bine de 20 ani. Cablurile sunt proiectate si dezvoltate pentru a imbunatati transmiterea semnalului. Acest lucru se face prin optimizarea si echilibrarea relatiei dintre campul electromagnetic controlat de curentul format in jurul conductorilor unui cablu si campul electrostatic format in jurul izolatiei sale atunci cand trece un semnal audio sau digital. Mulți designeri de cablu au incercat sa se ocupe de unul sau de altul din aceste fenomene de camp (de obicei campul electromagnetic), dar pana la XLO, nimeni nu a recunoscut vreodata importanța ambelor domenii și a interelației lor. Faptul este ca exista o singura relatie optima pentru cele doua campuri si acolo unde aceasta relatie este prezenta, transmisia semnalului este imbunatatita semnificativ. Geometria Field Balanced Technology  impune o abordare stricta a constructiei unui cablu si explica de ce cablurile XLO arata diferit fata de alte marci si chiar unul fata de celalalt in functie de utilizarea dorita.Aplicatiile diferite au rapoarte diferite de curent-tensiune, iar tensiunea si curentul controleaza intensitatea campurilor diferite. De exemplu, prin cablurile Phono trec curenti foarte mici la tensiuni la fel de mici; prin cablurile de linie trec tensiuni relativ foarte mari cu un debit de curent foarte mic; si prin cablurile difuzoarelor trebuie sa poata trece curenti foarte mari la tensiuni relativ mici. Cu diferite rapoarte de curent / tensiune care creeaza intensitati diferite ale campului relativ, dar numai o singura relație optima de camp, sunt necesare diferite construcții pentru a atinge același punct de echilibru.
      XLO Capacitive Discharge Artifacts – la trecerea curentului printr-un cablu se formeaza asa numitii ‘curenți de distrugere’  a semnalului, acestea sunt stocați in dielectricul unui cablu si eliberati nesincronizat in calea semnalului de fiecare data cand un semnal audio, digital sau video se schimba. Prin definiție, un condensator este un dispozitiv de stocare a energiei format atunci cand unul sau mai multi non-conductori (dielectricul)  separa doi sau mai multi conductori electrici (placile). Un cablu indeplinește aceasta definitie si va pastra, la fel ca toti condensatorii, energia semnalului care este trecut prin ea.Aceasta energie este stocata in dielectric in timpul fiecarei faze a semnalului de polaritate (pozitiv sau negativ) si eliberata atunci cand aceasta polaritate se schimbă. Deoarece dielectricul stocheaza energie pozitiva in timpul fazei de semnal pozitiv si energie negativa in timpul fazei de semnal negativ, energia ce va fi eliberata la fiecare schimbare de faza va fi intotdeauna nesincronizata cu noua energie de semanl si astfel se vor crea artefacte in afara fazei. Cu ajutorul Capacitive Discharge Artifacts aceste artefacte sunt anulate.
      Tehnologiile patentate din cablurile XLO nu se opresc la cele amintite anterior, insa acestea sunt cele mai importante.

      Inchid scurta prezentare si incep sa va povestesc despre cablul XLO Reference 3. La prima vedere nimic deosebit. Un cablu invelit intr-o camasa colorata din polimer, cu terminatii ce nu par sa fie dintr-un material exotic. Cablul este impachetat intr-o cutie mov protejata de o invelitoare de culoare alba, pe care sunt printate diferite informatii tehnice. Banalul in cea mai pura forma a sa. Am scos cablul din cutie si l-am pus la treaba in sistem, nu inainte de a lasa sistemul sa cante jumatate de ora, timp in care am ascultat muzica cu cablul meu actual construit din sarma Neotech in regim DIY.
      Sistemul:
      transport digital – NUC + Daphile + Intona reclocker
      sursa digitala - Yamaha CDS 3000 
      amplificator – Pass Labs 150
      boxe – Focal Electra 1038 BE
      cabluri – analog XLR XLO Reference 3, analog XLR Neotech, cablu boxe Vicol Audio
      cabluri  de curent  – The Chord Company, Wireworld
      Muzica:
      Verdi – Messa da Requiem, fisier hi-res 24/88.2, Chicago Symphony Orchestra & chorus, Olga Borodina, Barbara Frittoli, Ricardo Muti 
      Roger Waters – Amused To Death, fisier hi-res 24/192
      Miles Davis – Kind of Blue, fisier hi-res 24/192

      Inainte sa va impartasesc experienta mea cu acest cablu, trebuie sa stiti ca eu folosesc acelasi cablu balansat cu sarma Neotech de cel putin 7 ani. In timpul acesta nu am simtit nevoia sa il schimb. De vina poate fi topologia amplificatorul meu Pass Labs. Nelson Pass spune despre amplificatoarele construite de el ca nu au nevoie de cabluri special. Ani la randul acest fapt s-a dovedit foarte real. Am testat diferite cabluri in sistem fara sa gasesc sensul unei schimbari. Un singur cablu balansat din seria Silver Diamond de la Tellurium Q a reusit sa ma convinga de necesitatea unei schimbari, insa am considerat ca nu are rost sa platesc atat de multi bani pe o sarma. Prioritatile mele sunt altele acum. Prefer sa directionez banii catre alte zone de interes.
      Ma intorc la cablul XLO Reference 3 si va spun cu mana pe inima ca acest cablu reuseste sa schimbe in bine sunetul sistemului meu. Greu de digerat pentru unul ca mine, care foloseste acelasi cablu analogic balansat de peste 7 ani.
       
      Am inceput testele cu “Messa da Requiem”. Incep intotdeauna cu muzica lui Verdi din motive considerate de mine obiective. Messa este o lucrare grandioasa din toate punctele de vedere. Avem o orchestra completa, 4 cantareti solo si un cor mixt.Dinamica inregistrarii te lasa fara rasuflare. Linistea dintre pasajele muzicale este angoasanta si are o greutate incredibila. Momente lirice sunt asemeni unei brize usoare ce coboara peste mare, ode ale ingerilor veniti sa ofere consolare umanitatii. Ascultatorul este absorbit undeva intre cele doua taramuri. Se gaseste la granite dintre  viata colorata si plina de promisiuni si moarte. Tensiunea creata de Verdi este incredibila. Muzica se transforma intr-o scena funebra ce obliga ascutatorul la meditatie. Cantitea de informatii din aceasta lucrare are nevoie de un sistem complet. Cu cablul XLO Reference 3 am simtit ca imaginea s-a curatat, a devenit focusata si aerisita. Spatiul ce defineste corul a capatat dimensiune. Vocile corului, pe care le consideram perfecte, au devenit mai bine texturate, au iesit la lumina. Detaliile muzicale s-au transformat in ceva tactil. Camera a prins viata si s-a umplut brusc cu o armata de oameni; instrumentistii frematand la semnalul baghetei dirijorului,  coristii din spate agitati sa pastreze tempoul, soloistii incercand sa isi ascunda respiratia pentru a nu fi captata de microfoane si mai apoi oferita ascultatorului intr-o forma deranjanta pentru ureche. Cu XLO Reference 3 sistemul reuseste sa surprinda detalii dincolo de urechea constienta. Experienta muzicala se transforma intr-o adevarata sarbatoare a simturilor.

      “Amused to Death” a fost asemeni unei eliberari. Dupa toata tensiunea Requiem-ului, melomanul si audiofilul din mine isi dorea putina relaxare. Vocea lui Roger a fost asemeni intalnirii cu un vechi si drag prieten, familiara, calda, vibranta, aproape ca o imbratisare. M-am bucurat de aceasta intalnire si am continuat sa ascult muzica, fara sa fiu in vreun fel agresat de o posibila eroare a sistemului. Roger s-a asezat la microfon, a asteptat rabdator ca fetele de la backing vocals sa isi ocupe pozitiile, a privit fara repros la tobosar in timp ce facea ultimile pregatiri si dupa ce a tras aer in piept, a inceput sa vorbeasca cu mine. Doi prieteni ce se regaseau dupa mult timp, doi oameni care iubesc muzica si sunetul de calitate. Dragii mei, aceasta este scena oferita de acest cablu in sistemul meu. Nu este vorba despre poezie, marketing, milioanele de dolari care au intrat in contul meu. Toata povestea se numeste ‘matching’. Acest cablu pare construit special pentru amplificatoarele Pass Labs.

      Am incheiat seria de teste cu incredibilul album “Kind of Blue”. Cu siguranta a existat un moment in viata voastra audiofila, cand undeva intr-un colt al mintii, a inceput sa infloreasca o crisalida in care se ascundeau sunetele muzicale.  Aceasta a crescut protejata la adapostul cutiei craniene, asteptand maturizarea, explozia finala, momentul cand crisalida isi leapada valul de protectie si se transforma intr-un superb fluture multicolor. Aceasta tranformare poate fi numita ‘ideea sunetului muzical’. In acest moment devenim constienti de toata aceasta frumusete ascunsa in muzica si sunet. Suntem fermecati si cuceriti in acelasi timp de ‘ideea sunetului muzical’. Incepem sa sapam in sunet, sa prelucram in laboratoarele mintii formula muzicii simetrice atotcuprinzatoare. Verdi, Waters, Miles, sunt asemeni unor fiinte demiurgice. Fiecare a creat un univers in sine, o alternativa a vietii, un refugiu palpabil pentru mintile noastre. Va intreb. Care este scopul nostru, al audiofililor? Raspunsul nu poate fi decat unul singur. Incercam sa refacem bucati din aceste universuri, sa le transformam in realitate, sa fim martorii unui moment de gratie. Ascultand albumul “Kind of Blue” in una din zilele in care am fost prins cu evaluare cablului XLO Reference 3, am simtit ca fac parte din istoria acestei inregistrari. Trompeta nu a ramas la stadiul de idee, a devenit momentul initial, clipa cand ceasul a inceput sa numere secundele unei inregistrari memorabile in studioul  CBS 30th Street Studio din New York. Miles Davis alaturi de John Coltrane, Julian Cannonball Adderley, Wynton Kelly, Paul Chambers, Jimmy Cobb si Bill Evans se simt reali, respirand, fumand. Undeva in spate se aude zgomotul benzii de magnetofon pe care a fost imprimata inregistrare, insa il ignori cu buna stiinta. Muzica se insinuiaza ofertant, ritmul te inconjoara, spatiul si timpul devin irelevante. Asculti fermecat cadenta contrabasului, simti atingerile degetelor peste clapele pianului, alamurile se unduiesc aproape carnal in fata ochilor, iar camera pare ca se umple cu parfum de briantina amestecat cu tutun. Ce sa va mai spun,  un moment de reverie de care nu te poti satura. Asta caut eu in sunet si asta am primit.
      Te-ar mai putea interesa si urmatorul articol.
      Concluzie
      XLO Reference 3 este unul dintre cele mai bune cabluri analogice balansate testat in sistemul meu. Pentru cei care au citit articolul este usor de intuit de unde a aparut aceasta concluzie. Nu pot garanta ca acesta este un cablu universal. Audiofilia este o chestiune subiectiva si de aceea ma feresc de concluzii tastate sub forma unor legi. Daca sunteti in cautarea unui cablu analogic balansat, cred ca merita sa incercati si acest cablu.


    • La fel ca si Italia, Franta este una dintre destinatiile mele preferate datorite climei placute, a vinurilor bune si a mancarii rafinate. Fiecare popor are o identitate proprie, iar francezii sunt recunoscuti prin atentie la detalii, rafinament si bun gust. 
      In acest articol am sa va prezint o pereche de boxe Triangle Titus Ez . Triangle este un producator de boxe care si-a inceput activitatea in 1980 in Soissons(Picardy) la nord de Paris, insa acum isi desfasoara activitatea in Bordeaux. La fel ca multi alti producatori, Triangle doreste sa aiba control absolut asupra produselor sale si isi produce singur propriile difuzoare. In acest fel are libertate mare in studierea si proiectarea incintelor acustice. 
      Titus Ez este mezinul seriei Ez, serie care a inlocuit precedenta serie Ex. Finisajele sunt foarte bune, grila care acopera difuzoarele este magnetica, deci incinta nu are gaurele sau alte elemente in partea frontala. Acest lucru asigura o linie fina si curata vizual. Difuzoarele folosite sunt deja traditionale pentru Triangle. Tweeterul este un mic horn cu o diafragma de titan pentru a asigura un raspuns foarte rapid si curat al notelor inalte, iar difuzorul de mid-bass este din hartie de culoare alba. Incinta este bass-reflex, iar portul este pozitionat in partea din spate.

       
      Pentru ca boxele erau noi, a trebuit sa astept doua saptamani inainte de teste. In tot acest timp am lasat boxele sa se rodeze in sistemul meu de acasa. Inainte sa va formati o idee despre sunetul unei boxe noi, recomand minim 100 de ore de rodaj. 
      Sistemul de test:
      Amplificator: Yamaha AS-500
      CD-Player : Yamaha AS-1000
      Boxe: Triangle Titus Ez

       
      Imediat ce le-am pus sa cante, am observat scena sonora mare, cu mult mai mare decat te-ai putea gandi ca pot face aceste mici boxe. Sunetul este captivant si te implica in muzica, te simti cumva invaluit de ea. Muzica nu este in spate, este acolo cu tine, aproape de tine si in jurul tau. 
      Pentru ca Triangle este un producator recunoscut pentru timbrele sale in materie de instrumente reci si muzica clasica, am ales trei piese in acest gen.
      1.George Enescu - Rapsodia Romana nr.1
      Ce am observat inca de la inceput, sunetul este mare, iti umple camera si este vivace. Boxele trebuiesc pozitionate bine si pozitia de ascultare trebuie aleasa cu grija, datorita directivitatii mini hornului din partea superioara a boxei. Insa odata rezolvat acest aspect, te poti delecta cu o auditie de calitate. In partea superioara, tweeterul lucreaza precis, instrumentele sunt redate curat si clar. Inregistrarea trebuie sa fie de calitate pentru ca muzica sa capete textura naturala. Nu am sesizat stridente sau anomalii ale sunetului, eram putin sceptic datorita metalului folosit in constructia difuzorului, dar nu au fost probleme de acest fel. Datorita faptului ca boxele au o sensibilitate de 90db, nu sunt o sarcina dificila pentru amplificator, acest lucru s-a vazut in capacitatea lor de a pastra dinamica si vivacitatea chiar si pe pasajele aglomerate. Se observa o usoara limitare a frecventelor joase, datorita dimensiunilor boxei, insa muzica per ansamblu este redata complet. Recomand aceste boxe pentru camere mici 10-20 m2, pozitionate pe standuri de calitate si asezate la o distanta de 30-35cm fata de peretele din spate. In acest fel, sunetele joase se ramforseaza suficient cat sa ofere un spectru amplu si dinamic, insa si curat in acelasi timp.

      2. Nils Lofgren - Kieth Don't Go
      O piesa acustica, foarte expresiva si energica. Desi la primele acorduri poate parea simpla, pe parcurs lucrurile se agita putin si atmosfera devine exploziva. Chitara lui Kieth suna real, se simte fiecare ciupitura de coarda, boxele sunt in largul lor cu acest stil de muzica. Boxele sunt rapide si au o usurinta in a canta, sunetele stau mult timp in aer, sunt energice si vivace. Vocea este pozitionata corect pe mijlocul scenei de auditie cu instrumentele asezate in forma unei palme deschise. Imaginea de ansamblu este curata si realista, o adevarata desfatare a simturilor. Cand asculti muzica boxele dispar din camera, iar asta inseamna ca boxele au calitate. Atentie mare insa la pozitionare, daca nu se respecta niste principii simple in acest sens, posibil ca lucrurile sa nu fie la fel de frumoase. Imi place si faptul ca boxele ofera ritm muzicii, un tempo usor de inteles si urmarit. Imbinarea intre cele doua difuzoare este buna si sunetul reprodus este curat si clar. Prezentarea este in fata ascultatorului, sunetul nu se duce spre spate, din acest motiv deduc ca boxele sunt pretentioase la inregistrare si pot scoate la iveala imperfectiuni neplacute daca inregistrarea nu este una de calitate. Unele inregistrari pot fi usor obositoare, asta daca ceva acolo, pe inregistrare, nu este cum trebuie.
      3. Dire Straits - Once Upon A Time In The West
      O piesa draga mie, cu o percutie curata si ritmata. Am vrut sa vad pana unde pot fi impinse acest mici boxe in materie de volum si percutie. Am fost surprins sa vad ca boxele accepta un volum considerabil pana sa simti ca lucrurile nu mai sunt sub control. Aici este insa si rolul amplificatorului, am ales special un amplificator nu foarte puternic, pentru a vedea daca se pot imperechea echilibrat cu un amplificator de putere mai mica. Cu o sensibilitate de 90db si un difuzor de mid-bass de hartie, boxele nu sunt greu de controlat de catre amplificator. Astfel la volum mediu si mare, comportamentul este unul bun, claritatea se pastreaza, la fel si pozitionarea instrumentelor in scena. Ce am sesizat, au fost usoare turbulente pe anumite frecvente in zona portului bass-reflex. Daca exista mai mult loc, recomand o pozitionare la o distanta de 50 cm fata de peretele din spate.
      Te-ar mai putea interesa si urmatorul articol:
      Concluzie:
      Boxe cu un raport pret/sunet excelent. Cu aceste incinte se poate face o auditie de calitate si nu este nevoie de un amplificator mare si greu pentru acest lucru. Se preteaza foarte bine la muzica acustica, instrumente, jazz si clasica. Sunt boxe cu un rafinament aparte, detaliate, clare si curate in prezentare. Trebuie avut grija la inregistrari si pozitionare pentru a le pune in valoare cu adevarat. Designul este unul atragator care inspira calitate si bun gust. Boxele se integreaza foarte bine in camere de 10-20 m2. Se poate asculta foarte bine la volum mic, cat si la volum mediu si relativ mare. Nu recomand insa sa fie impinse foarte mult in volum, difuzorul de bass este mic si pot aparea turbulente in zona portului de bass reflex. 

       
       

    • In acest articol am sa va impartasesc experienta mea cu serviciul de streaming Spotify.  Stiu ca in acest moment, in Romania, exista o dezbatere in privinta acestui subiect. Pasionatii cu varste pana in 40 de ani au imbratisat fara reticenta serviciile de streaming audio, insa nu acelasi lucru se intampla cu cei peste aceasta varsta. Dupa o scurta prezentare a serviciului de streaming audio Spotify, am sa amintesc argumentele celor doua grupuri.

      Acum mai bine de 10 ani se lansa serviciul de streaming media cunoscut sub numele de Spotify. In spatele acestui brand gasim o companie suedeza ce poarta numele Spotify Technology SA.  Inca de la inceput acestea si-au propus sa ofere servicii de streaming audio. Seviciul a fost lansat pe 7 octombrie 2008 si in acest moment ofera acces la peste 40  milioane de melodii. Utilizatorii pot alege muzica in functie de o multime de parametri, cum ar fi numele artistului, albumului, genul muzical si pot crea si edita liste cu muzica preferata. Serviciul este disponibil in Europa, America, Australia, Noua Zeelanda si partial in Africa si Asia. Poate fi accesat de pe toate dispozitivele moderne, telefoane, tablete, calculatoare compatibile Windows, Mac OS, Linux, etc. In anul 2019 Spotify avea 217 milioane de utilizatori activi lunar, dintre care 100 milioane sunt platitori de abonament. Aceasta ar fi istoria Spotify in cateva cuvinte.

      Spuneam in introducerea acestui articol despre cele doua grupuri, cei care folosesc acest serviciu, pe care am sa-i numesc Generatia Spotify si cei care prefera sa asculte in continuare muzica pe cd, vinil sau fisiere stocate in reteaua de acasa, pe care am sa-i numesc Generatia X. In cazul celui de al doilea grup folosesc chiar sintagma originala ce se refera la generatia persoanelor nascute in intervalul aproximativ 1961 – 1980.  
      Generatia Spotify este de fapt Generatia Y, cunoscuta sub numele milenials, sunt cei nascuti dupa anii ’80. Aceasta generatie are o caracteristica aparte, pentru ca a crescut in conditii special. Este in general caracterizata prin gradul de utilizare si familiaritatea sporita cu tehnologiile de comunicatie, media si digitale. Dupa cum usor puteti deduce, pentru aceasta generatie tehnologia face parte din viata cotidiana, este un mod de a trai si din acest motiv accepta cu usurinta sa foloseasca un produs conexat cu tehnologia.
      Generația X, a aparut inaintea de epoca internetului si din acest motiv este o generatie foarte activa social. Aceasta generație cunoaște viața dincolo de epoca Internetului. Ei pot compara si intelege avantajele si dezavantajele tehnologiei informatiei si ritmul schimbarilor. Din acest motiv aceasta generatie prefera o atitudine rezervata fata de noile tehnologii.

      Eu fac parte din Generatia X si din acest motiv cand am auzit prima data de Spotify, am spus un NU hotarat tehnologiei. La acea vreme motivele mele erau intemeiate, pentru ca oferta Spotify insemna muzica in format comprimat. Pentru un ascultator de muzica obisnuit acest fapt nu conteaza, insa pentru un audiofil muzica comprimata este aproape o butaforie.  Intre timp Spotify a inceput sa ofere muzica in format necomprimat, la calitate de cd spun ei, si asta m-a determinat sa incep sa folosesc Spotify. La inceput varianta gratuita, pentru ca tot ce doream era sa ascult muzica in masina sau la casti cand merg cu bicicleta. Intr-o zi cand lucram la calculatorul de acasa si ascultam muzica in casti, m-am gandit sa fac un test al calitatii audio. Am cautat cateva inregistrari pe care le cunosteam bine si am inceput sa le ascult. Am ales pentru test Recviemul lui Verdi si albumul Amused To Death al lui Roger Waters. Prima data am ascultat muzica folosind varianta gratuita. A fost o experienta ingrozitoare, intreaga linie dinamica era comprimata, instrumentele cantau toate cu aceeasi intensitate, nu existau pasaje dinamice, totul parea ingramadit intr-o cutie, fara un soundstage realist, etc.

      Sincer, am zambit in barba, m-am bucurat de intuitia mea audiofila si ma pregateam sa imi vad de viata. Nu stiu exact ce s-a intamplat in acel moment. Dracul audiofil sa fie de vina. Greu de spus. Cert este ca am hotarat sa incerc varianta platita de la Spotify. Dragii mei, din negura iadului ascuns intre ideile mele preconcepute, a rasarit insusi Maria Sa Sunetul. Muzica-zgomot  a disparut, intreaga scena sonora  a prins viata. Muzica si sunetul au inceput sa danseze in fata ochilor mei. Aveam dinamica muzicala, instrumentele sa rasfirau pe scena realist, vocile au devenit complete, muzica a inceput sa ma imbratiseze asemeni unei iubite pierdute si acum regasite. Sunetul ‘ca din cutie’ a disparut ca un vis urat.
      Dupa aceasta prima intalnire cu Spotify Premium am continuat sa folosesc acest serviciu timp de doua luni. Momentan am renuntat  pentru ca nu am timp suficient pentru muzica. Iar cand am timp, platesc tribut nostalgiei Generatiei X si folosesc cd-uri sau viniluri. 

      In cele doua luni de Spotify Premium am remarcat cateva aspecte interesante, pe care vreau sa le impartasesc cu voi. Puteti sa le considerati ca fiind concluziile acestui articol.
      Te-ar putea interesa si urmatorul articol:
      Calitatea audio: 
      - Depinde foarte mult de varianta oferita de casele de discuri. Tendinta este ca on line sa fie variante remasterizate recent. Din acest motiv veti gasi o multime de inregistrari  proaste, gandite sa se auda tare, loudness war si toata povestea din spate.  
      - In contrapartida veti gasi inregistrari superbe, nealterate de un mana unui inginer de studio din motive comerciale.
      - Existenta acestor inregistrari nealterate, este pentru mine dovada faptului ca Spotify Premium poate fi considerat o variant serioasa chiar si pentru cei mai pretentiosi dintre noi. Pana la urma cu totii avem acasa cd-uri cu masteruri / remasteruri proaste, insa asta nu ne impiedica sa continuam cu acest hobby.
      Avantajele Spotify:
      - Varietatea muzicala.
      - Playlist-urile oferite de Spotify in functie de preferintele ascultatorului.
      - Recomandarile de artisti noi oferite de Spotify in functie de preferintele ascultatorului.
      - Pretul unui abonament. Cu 5 euro primesti acces la o cantitate de muzica ce nu poate fi ascultata intr-o viata de om.

    • Daca sunteti pasionati de audio HiFi, cu siguranta ati citit o multime articole sau opinii personale despre importanta cablurilor intr-un sistem audio stereo sau multicanal. In privinta acestui subiect universul HiFi este impartit in doua mari grupuri asezate in pozitii antagoniste. Inchipuiti-va  lumea pasionatilor de HiFi sub forma  unui ring de box. Intr-un colt  sunt cei care cred in imbunatatirea sunetului unui sistem audio folosind cabluri potrivite. In celalalt colt se afla cei care nu cred in aceasta poveste si sustin ca este un mit fara acoperire stiintifica. Din experienta mea, cei care trec din tabara necredinciosilor in tabara credinciosilor reprezinta o cifra semnificativa. De cele mai multe ori acest lucru se intampla in urma unei experiente empirice. Necredinciosul testeaza cateva cabluri intr-un showroom HiFi  sau pe sistemul audio de acasa, dupa care incepe sa se gandeasca serios la importanta cablurilor intr-un sistem audio stereo sau multicanal. 
      Sincer sa fiu, dupa aproape 20 ani de pasiune neintrerupta pentru audio HiFi,  raman in continuare surprins de diferentele sonice pe care un cablu le poate aduce intr-un sistem. Am citit o multime de articole in legatura cu acest subiect, am facut mii de teste, am cautat raspunsuri din zona metalurgica pana in zona psihoacustica, am vorbit cu electronisti, etc. Totul in speranta unui raspuns rational. In toti acesti ani am incercat sa validez incredibilul, pentru ca trebuie sa recunoasteti si voi, nu este usor de digerat o asemenea concluzie. Mai mult decat atat, dupa ce am cumparat un amplificator Pass Labs, am sperat ca nu voi mai fi nevoit sa alerg dupa cabluri. Pentru cei care nu cunoasteti istoria creatorului acestor amplificatoare, am sa va spun ca acesta, Nelson Pass pe numele lui, nu crede in cabluri. In brosura aparatelor Pass Labs exista un text in care povestea aceasta este ironizat. Cu toate acestea, chiar si amplificatoarele Pass Labs par sa fie afectate de schimbarea cablurilor. Adevarat, acest lucru se intampla intr-o masura mai mica comparativ  cu alte amplificatoare, dar se intampla.
      In articolul de astazi am sa va impartasesc experienta mea legata de doua cabluri de boxe produse de firma britanica The Chord Company si anume C-screen si Shawline X. Inainte de a incepe sa vorbesc despre aceste doua cabluri, am sa va fac o scurta prezentare  a acestei firme britanice.

       
      Bazele companiei au fost stabilite in anul 1984 de Sally Gibb. Idea a prins contur dupa o solicitare a reprezentantilor Naim USA catre Naim UK prin care cereau cabluri dedicate DIN catre RCA. Sally Gibb a propus sa construiasca aceste cabluri dedicate, idea a fost acceptata si cu sprijinul celor de la Naim a inceput productia primelor cabluri. La inceput a fost destul de greu pentru ca trebuiau gasite surse serioase care sa poata furniza sarma de calitate. Dupa nenumarate teste si cu ajutorul expertilor de la Naim Audio primul prototip a fost finalizat si denumit Chrysalis. Americanii au comandat imediat 250 de bucati. Cablurile au fost testate, impachetate si livrate catre USA. Dupa doi ani a aparut si primul articol scris de Malcom Stewart in care se vorbea elogios despre cablurile Chord. Dupa acest moment comenzile au inceput sa curga. In acest moment The Chord Company sunt una dintre cele mai cunoscute companii de cabluri dedicate audio / video din lume.
      Cele doua cabluri fac parte din gama de produse adresate celor aflati la inceputul calatoriei in universul HiFi. 
      C-screen este un cablu din cupru multi-catenar fara oxigen, acoperit cu un material izolator din polietilena de joasa densitate, dispus intr-o configuratie de perechi torsadate pentru a reduce interferențele. Conductorii sunt acoperiti de o jacheta din PVC care reduce zgomotul mecanic si separa conductorii. Pe deasupra acestora exista un alt strat dublu-ecrant.
      Shawline X este un cablu construit in jurul celebrului cablu Chord Rumors. Conductorii de cupru sunt placati cu argint, apoi sunt izolati cu XLPE (polietilena reticulara) si sunt dispusi intr-o configuratie torsadata. Conductorul este apoi acoperit cu o jacheta din PVC pentru reducerea zgomotului mecanic, apoi peste toate acestea este aplicata o folie de inalta densitate ce actioneaza asemeni unui scut, la fel ca in cazul cablului Chord Epic.
      Am testat cele doua cabluri pe urmatorul sistem:
      sursa digitala - Yamaha CDS 3000 
      amplificator – Pass Labs Int 150
      boxe – Focal Electra 1038 BE
      interconect –  XLO Reference 3
      cablu boxe – Shawline X si C-screen
      Muzica de test: Verdi - Recviem,  Roger Waters - Amused To Death
      In acest articol voi incerca sa descriu influenta cablurilor asupra sistemului cat mai simplu. De obicei, articolele HiFi sunt scrise spre a oferi cititorul o imagine descriptiva a sunetului, o varianta in care emotiile noastre stimulate de sunet se transforma in scurte povestioare. De data aceasta, am sa incerc sa fiu precis ca o masina.
      C-screen
      Bas –basul cu o extensie buna, kick, punch si control rezonabil.
      Medii – instrumentele si vocile au fost curate, bine evidentiate, cu texturi si detalii destul de precise. 
      Inalte – luminoase si energice, cu o tenta aspra.  
      Voce -  vocea placuta, realista si suficient de detaliata, cu o tenta usor exagerata in zona acutelor. 
      Detalii - detaliile si microdetaliile aflate in limite multumitoare, muzica prezentata energic si dinamic. Imaginea stereo realista si bine focusata. Informatia muzicala este oferita curat, fara  distorsiuni evidente.
       
      Cablul are o usoara tendinta luminoasa. Din acest motiv il recomand celor cu sisteme dark. Cu acest cablu se poate indrepta aceasta tendinta. Un mix C-screen cu un sistem dark ar putea oferi un sunet echilibrat.  

      Shawline X
      Bas –comparativ cu C-screen basul a castigat extensie, control si energie dar si curatenie. Cu noul cablu basul tinde sa fie mai corect, parca a iesit din ceata. Urmatoarea mea afirmatie o sa imi atraga critici, insa imi voi asuma acest fapt. Noua perceptie a basului se simte ca o crestere a muzicalitatii.
      Medii – vocile au un sunet rotund si natural, nimic nu parea sa deranjeze urechea, instrumentele se aud corect si sunt bine integrate.
      Inalte -  netede si detaliate, placute urechilor in cea mai mare parte a auditiei. Si la acest cablu se pastreaza tendinta luminoasa cu accent pe acute. 
      Voce - vocea placuta si neasteptat de calda, umana. Exista un castig la prezentare, au aparut texturi noi in sunet, sunetul vocii se simte realist si natural.
      Detalii – comparativ cu C-screen, muzica a capatat vivacitate si dinamica, imaginea scenei a devenit robusta si o idee mai realista. Informatia muzicala a castigat contrast si amplitudine. Nuante noi au aparut in spatiul de auditie, sporind placerea auditiei. Sunetul a ramasa curat, fara  distorsiuni evidente.
      Shawline X pastreaza  tendinta luminoasa intalnita si la C-screen. Recomandarile mele de la C-screen raman valabile si in cazul acesta. Exista si deosebiri evidente intre cele doua cabluri. Shawline X este superior in zona informatiei si a subtilitatii muzicale.

      Te-ar mai putea interesa si articolul din link.
      Concluzie
      Pro: raport calitate pret excelent, pot fi cablurile ideale pentru sistemele dark, dar si pentru sisteme in care media are tendinta sa iasa in evidenta. 
      Contra: tendinta luminoasa, usor aspra.


    • Introducere
      Acum cateva luni am inceput sa caut o varianta de  video player 4K, pe care să il folosesc acasa, cand vreau sa ma uit la filmele din colectia personala. Cerintele acestui aparat erau foarte simple: conexiune WiFi, o imagine foarte buna, usor de utilizat si un pret rezonabil. Dupa ce o perioada am explorat oferta magazinelor on line, mi-a venit ideea sa construiesc un video player 4K /  hub multimedia cu ce am prin casa. Am pornit de la premiza ca in ziua de astazi toata lumea are acasa un computer personal, conexiune WiFi / internet / retea locala acasa si un Smart TV 4K. Pornind de la aceste 3 componente am inceput asamblare unui hub multimedia. 
      Ca sa pot construi acest hub aveam nevoie de un server UPnP (universal plug and play). Acesta este un set de protocoale de retea care permite aparatelor din retea, cum ar fi computere personale, dispozitive mobile, imprimante, televizoare, conexiune internet prin WiFi, sa descopere fara probleme prezenta altor aparate in retea si sa stabileasca servicii de retea functionale pentru schimbul de date, comunicatii si divertisment. In cazul acesta, cu ajutorul serverului UPnP, putem conecta televizorul SMART cu computerul personal. Conexiunea dintre televizor si computer se face folosind reteaua de acasa. Asta inseamna ca televizorul este conectat printr-un cablu sau printr-o conexiune WiFi la reteaua de acasa.
      Am încercat doua variante gratuite de servere, Universal Media Server si KODI. După cateva saptamani am decis sa folosesc KODI. Daca nu stiti ce este KODI,  a venit momentul sa aflati. Acesta este un hub media player gratuit ce poate fi instalat pe Windows, Linux, iOS și Android.  Permite utilizatorilor sa redea si sa vizualizeze filme, videoclipuri, muzica, podcasturi, fisiere media digitale stocate in reteaua locala de acasa si de pe internet.
      Te-ar mai putea interesa si articolul din link.
       
      Asamblare
      Instalam pe calculator KODI. Dupa ce am instalat acest program, intram in setarile KODI folosind butonul dedicat. (imagine 1)

      Imagine 1
      In urmatoarea fereastra gasim toate setarile de care avem nevoie pentru a viziona filme sau asculta muzica. De aceste setari, ne vom ocupa intr-un alt articol, daca va fi nevoie. Gasiti o multime de tutoriale pe youtube. Apasati casuta Services. (imagine 2)

      Imagine 2

      Activam protocolul UPnP / DLNA exact ca in fotografie. (imagine 3)

      Imagine 3

      Dupa activarea serviciului UPnP, continutul audio-video aflat pe calculator este disponibil spre a fi accesat folosind alte dispozitive aflate in retea. In cazul nostru, asta inseamna ca putem sa vizionam filme, sau sa ascultam muzica, folosind televizorul SMART de acasa. 
      Aplicatia KODI  trebuie pornita de fiecare data cand dorim sa vizionam filme sau sa ascultam muzica. Dupa ce am pornit KODI, deschidem televizorul si cautam functia ce ne permite sa vizualizam materiale multimedia. Pe un televizor SMART aceasta aplicatie este preinstalata si in cele mai multe cazuri poate fi gasita apasand butonul Home aflat pe telecomanda. Numele aplicatiei difera de la un televizor la altul, insa de obicei are inclus in nume cuvantul video. (imagine 4)

      Imagine 4
      Gasim aplicatia, o pornim, pe ecran vor aparea  diferite pictograme. Una din aceste pictograme se numeste KODI. (imagine 5)

      Imagine 5

      Apasam pictograma KODI. Pe ecran vor aparea alte doua pictograme, Music Library si Video Library. (imagine 6)

      Imagine 6

      Apasam pictograma Video Library. Pe ecran vor aparea toate filmele din calculator. Pregatim popcorn-ul, scoatem o bautura racoritoare de la frigider si incepem vizionarea filmului preferat. (imagine 7)

      Imagine 7
      Pentru muzica vom repeta aceeasi pasi, cu mentiunea ca inlocuim fisierele video cu fisiere audio.
      Vizionare placuta!
       
       

    • De aceasta data am avut placerea sa ascult un amplificator pe lampi contruit in regim Diy profesionist. Spun profesionist pentru ca cel care l-a construit nu e chiat un Diy-er, avand peste 60 de amplificatoare construite pana in prezent. Totodata el activeaza si in zona de amplificatoare pe lampi pentru chitara, avand o lunga istorie in acest segment. Multi chitaristi canta folosind amplificatoare produse de el. 
      Fenomenul diy este unul interesant, insa este nevoie de cunostiinte temeinice in domeniu. Din acest punct de vedere nu am nici o indoiala, cel care a construit acest amplificator a depus mult efort pentru a realiza un aparat ce poate fi comparat cu produse similare construite industrial. 
      Amplificatorul
      Dupa ce m-am luptat efectiv cu el pentru a-l aduce la mine in camera de auditie, amplificatorul avand aproximativ 30kg, a trebuit sa ii gasesc un loc, lucru nu chiar usor datorita dimensiunilor mari ale acestuia. La prima vedere observ piese de calitate folosite in constructia lui: transformatoare de alimentare si de iesire Hammond (Canada) si lampi KT88 Electro-Harmonix (Rusia). Aceste semne ma fac sa inteleg ca amplificatorul nu a fost conceput sa fie unul de buget (ieftin). Sper doar ca aceste aspecte sa se regaseasca si in sunet. Carcasa este una simpla, de culoare neagra, finisata decent. In partea din spate observ iesiri de 4 si 8 ohmi pentru boxe, un lucru bun pentru amplificatoarele pe lampi. Din cate am inteles, amplificatorul are o putere de 40w pe canal, cu distorsiuni de 0.3 THD, ceea ce este foarte bine pentru un amplificator pe lampi.  
      Amplificatorul are urmatoarele caracteristici tehnice:
      Topologie Push-Pull Clasa A
      Plaja de lucru: 30hz – 30khz
      Lampi folosite:
      Lampi finale – 4 x KT88 Electro-Harmonix
      Lampi Pre – 2 x ECC83 Nos Tungsram si 2 x ECC82 Nos Nippon Electric

      Sistemul de test
      Boxe: Kef Reference 103/3
      Amplificator: VioTUBE 
      Sursa: Cd-Player Yamaha CDS-1000
      Muzica de test
      1. Eugene Ruffolo - The Same Kind Words
      Imiplac instrumentele reci, asa ca am ales pentru inceput o piesa mai linistita insa cu multe corzi. Datorita faptului ca amplificatorul este la propriu mare si de putere mare pentru un amplificator cu lampi, are nevoie de ceva mai mult timp pentru a ajunge in echilibru termic. Spun asta pentru ca la inceput mi-a lasat impresia de sunet puternic, dar brut, neslefuit, nefinisat. Dupa circa 30-40 minute lucrurile s-au schimbat radical, urmand ca dupa o ora sunetul sa se transforme si sa intre in parametri. Din acest punct de vedere va recomand sa nu va grabiti sa judecati un sunet in primele minute de auditie, sa lasati putin aparatele sa ajunga intr-un echilibru termic si electric. Asadar, despre sunet, pot spune ca amplificatorul are forta, se poate compara cu aparate mult mai puternice. In materie de atac si control acest amplificator sta foarte bine. Nu lasa loc de comentarii, notele de bass sunt bine redate, cu autoritate si precizie. Chitara bass, desi fina si linistita, se aude foarte clar si bine definit. In ceea ce priveste media, datorita faptului ca amplificatorul chiar are o transparenta incredibila, claritatea este impresionanta. Acest lucru poate fi insa delicat, datorita faptului ca anumite inregistrari pot fi usor deranjante, era digitalului aducand destul de multe sibilante in sunet. Asadar aici trebuie avut grija cu ce boxe se imperecheaza amplificatorul, datorita faptului ca are control, putere si transparenta, acesta deschide boxele si ofera un grad mare de rezolutie. Nu este chiar un amplificator cu sunet dulce si siropos, chiar neutru pentru o lampa pot spune.
      2.  Crown Imperial (Coronation March) London Philharmonic Orchestra
      Hai sa vedem ce poate in materie de dinamica. Am ales o piesa pe cat de frumoasa si impunatoare, pe atat de greu de redat de un sistem audio si mai ales de amplificator. Piesa alterneaza pasaje fine si suave cu segmente in forta care te pot zgudui bine. Amplificatorul poate, e corect, nu pierde din control, chiar si in pasaje aglomerate, lucrurile sunt clare si bine reprezentate. Lasa impresia ca are rezerva mare de putere, cei 40 wati de lampa chiar se simt altfel fata de un amplificator solid state. Deci da, partea de bass este foarte buna la acest amplificator. Prezentarea este putin cam in fata, muzica vine catre tine. Pe piese usor galagioase, acest lucru se poate simti putin agresiv. Anumite pasaje mi-au parut urcate cam sus, insa per total muzica, chiar daca la nivel mare de auditie, nu a fost chinuitoare pentru urechi. Am ascultat piesa chiar de doua ori, mi-a placut foarte mult felul in care ataca acest amplificator boxele. Pur si simplu ai impresia ca se joaca cu ele.
      3. Christian Willisohn – Caruso
      La final am ales sa ma delectez cu o melodie foarte draga mie. O piesa cu o puternica incarcatura  emotionala. Vocea lui Christian cat si pianul lui sunt incredibile, notele pianului se duc foarte jos, iar vocea, desi destul de grava, are momente in care urca vertiginos. Separatia este foarte buna intre instrumente, ma pot aseza linistit in mijlocul lor si savura melodia. Observ ca mediile s-au mai catifelat putin, semn ca amplificatorul poate nici nu a fost rodat destul. Eu l-am primit destul de repede dupa ce acesta a fost construit. Cine stie, poate dupa cateva saptamani, lucrurile stau altfel. Imi place pianul, este redat complet, cu notele de jos redate foarte bine si autoritar. In general pianul este destul de greu de redat corect, acesta are o plaja foarte mare de frecvente, multe sisteme nu reusesc sa atinga corect aceste frecvente, insa aici lucrurile stau foarte bine. Nuantele si inflexiunile vocii sunt curat si in detaliu redate. Sistemul reuseste sa transmita emotie si sentimente ascultatorului.
      Te-ar mai putea interesa si articolul din link.
      Concluzie:
      A fost o placere sa ascult acest amplificator in camera mea. Consider ca merita ascultat si luat in considerare pentru cei carora le place sunetul neutru, transparent si autoritar. Nu este pentru cei care vor un sunet dulce, siropos, sau mai dark. Posibil sa fie usor obositor pe perioada lungi de auditie daca nu este imperecheat cu boxe potrivite. Amplificatorul este suficient de rezolut incat sa scoata in evidenta problemele unei inregistrari.
      Pro: dinamica, transparenta, putere, control; capacitatea de a controla si conduce cu usurinta boxele.
      Contra: usor strident pe anumite inregistrari, are nevoie de un timp destul de mare pentru a ajunge la un echilibru termic si electric; dimensiuni si greutate destul de mari; poate fi dificil de incadrat si mutat in spatiu.


       
       
       

    • Metrum Acoustics este o firmă destul de puțin cunoscută în mediul audiofil de la noi. Provine din Olanda și a fost înființată de Cees Ruijtenberg, un inginer din domeniul electronicii marine, care se ocupa cu proiectarea sonarelor, radarelor etc.
      DAC-ul pe care vi-l prezint este așa numitul Mini NOS DAC Octave, fiind primul DAC creat de Metrum. Se bazează pe mai multe cipuri misterioase de uz industrial, lucrând în mod R2R și NOS (non-oversampling). Este produs complet in-house în Olanda, după cercetări întreprinse de-a lungul multor ani obositori, marcați de teste neîntrerupte.
      Cum au ajuns cei de la Metrum Acoustic la aceste DAC-uri, bazate pe cipuri total necunoscute, atât de apreciate în acest moment?
      Cel mai bine e să îl lăsăm chiar pe Cees Ruijtenberg să povestească:
      „ - În 2008, am decis să încep o investigație proprie pentru a determina caracteristicile sonice  ale diferitelor convertoare digital-analog. Performanța lor s-a dovedit a fi în mare măsură neconvingătoare, însă nu am putut identifica ce anume cauza aceste deficiențe. Nemulțumirea mea a fost sporită și de vizitele frecvente la concerte și de imposibilitatea aparentă de a depăși decalajul dintre ceea ce auzeam live și ceea ce ascultam în înregistrările digitale.
      - Înțelegeam iubitorii de vinil, în ciuda zgomotelor și artefactelor inerente acestui mediu. Exista senzația de realism, care lipsea în cazul digitalului și am vrut să recreez aceeași senzație folosind echipamente digitale, așa am și început investigația mea.
      - Datorită experienței mele în difuzoare electrostatice, aveam multe cunoștințe în acest domeniu și asta mi-a oferit șansa de a avea acces și de a asculta mai multe convertoare non-oversampling de uz industrial, create in-house. În ciuda neajunsurilor ușor de observat, am experimentat ceva ce lipsea tuturor celorlalte DAC-uri: emoție, implicare emoțională. M-am întrebat dacă nu cumva acesta este drumul pe care ar trebui să-l urmez…?
      - Deși am devenit optimist după ceea ce am auzit, mi-am spus să fiu totuși prudent în ceea ce privește sunetul acestor convertoare NOS și am început să caut mai multe informații pe acest subiect. Așa am dat peste un articol scris de Ryohei Kusunoki, care explica în mod extins metodele de oversampling folosite de obicei. În articol, Kusunoki arăta că, dacă ai o viziune sonică bazată pe experiența oferită de muzica live, pare ciudat să depinzi în același timp de oversampling. Din acel moment am decis să renunț la tot ceea ce știam până atunci despre înregistrările digitale și să îmi urmez inima.
      - Atât pasionații, cât și profesioniștii care sunt convinși de principiul NOS au fost nevoiți să folosească vechile cipuri dezvoltate de Philips și introduse pe piață în anii 80. Pentru vremea lor, aceste convertoare erau cu adevărat uimitoare. Companii precum 47Labs, Zanden, Audio Note și AMR sunt convinse de valabilitatea principiului NOS. Însă, din cauza lipsei de convertoare mai moderne, ele sunt obligate să utilizeze cipuri vechi cum ar fi TDA1543 / 1541. Și au dreptate în a face acest lucru, deoarece cipurile mai moderne de pe piață au devenit din ce în ce mai complicate și sunt împovărate în majoritatea cazurilor cu filtre FIR.
      - Eu, ca designer de componente de uz industrial, am beneficiat de multe cunoștințe în domeniul componentelor industriale: în special în domeniul proceselor și tehnologiei medicale convertoarele digital-analog sunt utilizate fără filtre FIR. Am început să mă gândesc dacă nu cumva aceste convertoare ar putea fi utilizate și în domeniul audio….Și dacă aș putea cumva să ajung la ceva mai bun decât ceea ce ofereau vechile TDA 1541/1543.
      - Din 2008 până la mijlocul lui 2010, am încercat să găsesc un cip DAC industrial care să aibă caracteristicile căutate. În cele din urmă am găsit cip-urile adecvate și le-am folosit în DAC-urile Octave (Quad, Octave și Hex). Că această alegere a fost cea corectă a fost dovedit și de numărul de recenzii pozitive pe care le-am primit în întreaga lume.
      - DAC-urile NOS au câștigat din ce în ce mai multă popularitate în ultimii ani, mai ales în urma unor teste subiective de ascultare. În special persoanele care au experiență muzicală live par să aibă o preferință puternică pentru acest tip de DAC. După cum a spus și Kusunoki în articolul său, în primul rând comportamentul din domeniul temporal (time domain) imprimă DAC-urilor care folosesc oversampling calitatea lor "nenaturală". Acest lucru este dovedit de felul în care instrumentele de percuție își pierd bogăția tonală și primesc un fel de "detaliere excesivă", anumite instrumente pierzându-și timbrul și căldura naturală. Întrebarea dacă trebuie să ne urmăm urechile sau trebuie să ne bazăm pe obișnuitele rezultate ale măsurătorilor rămâne o întrebare deschisă. Dezvoltarea sistemelor audio digitale nu a atins încă zenitul. Cu siguranță ne vom confrunta cu noi evoluții în viitor. Ce este sigur este că datorită noilor înregistrări de înaltă definiție, nevoia de oversampling și de filtre sharp s-a diminuat. Însă cum ar trebui să abordăm vechile CD-uri, vechiul 16/44, încă preponderent? Să-l supra-eșantionăm sau nu? Non-oversampling-ul pare să fie preferința muzicienilor și profesioniștilor din domeniul audio. Cel mai bine e să vă lăsați urechile să decidă!”
      După această relatare a lui Cees Ruijtenberg, să privim mai îndeaproape DAC-ul Octave. Acesta a fost produs în trei versiuni: Duo (cu câte un cip pe fiecare canal), Quad (cu câte două cipuri pe canal) și Octa (cu patru cipuri pe canal) – de aici a și venit numele de Octave.
      Versiunea pe care o studiem noi acum este cea din mijloc, Quad – două cipuri pe fiecare canal.

      Quad vine în două unități: prima unitate conține partea de DAC propriu-zisă, iar cea de-a doua unitate conține unitatea de alimentare, dotată cu transformatoare toroidale. Cele două unități sunt conectate printr-un cablu de calitate mini XLR, prevăzut cu miezuri de ferită.
      Deși simplu ca aspect, Octave este foarte curat lucrat, carcasele sunt foarte rigide, complet metalice, iar comutatoarele sunt solide. Interiorul este, de asemenea, excepțional lucrat, totul fiind lucrat în mare parte manual, in-house. Deoarece vorbim de NOS, lipsește cu desăvârșire un etaj analogic clasic, cu amplificatoare operaționale (op-amp) și alte filtre digitale: cipurile sunt practic conectate direct la ieșiri, filtrarea electrică fiind făcută prin intermediul unei armate de condensatoare.
      Cei de la Metrum vor să își păstreze secretul tehnologic (acest lucru fiind normal, ținând cont că mai mult de doi ani de zile au studiat diverse convertoare până să ajungă la ceea ce doreau), ca atare cipurile propriu-zise au șterse orice semne de identificare. Inevitabil, unii diy-eri au încercat să afle ce fel de cipuri sunt, s-a ajuns la mai multe variante, însă niciuna confirmată până acum.
      Trebuie spus totuși ceva: Octave a ajuns la diverse reviste/review-eri care l-au băgat în diverse comparații și au ajuns să-l compare cu DAC-uri de zeci de mii de euro în sisteme de sute de mii de euro (https://www.criticalsound.co.nz/products/octave-1/). Din toate interviurile și materialele pe care le-am citit cu Cees Ruijtenberg, mi s-a părut că, deși deține vaste cunoștințe de electronică, este totuși modest și nu a avut niciodată astfel de pretenții de ultra-high-end. Faptul că Octave a ajuns în astfel de comparații nu este vina lui.
      Bun, să revenim: Octave nu are USB. Are doar intrări coaxial și optic. Și este limitat la o rezoluție maximă de 24/176,4. Poate acest lucru ar putea fi un dezavantaj în prezentul ultra-rezoluțiilor. A, nu procesează nici DSD. În cazul în care redați DSD-uri, cea mai indicată conversie ar fi la 176,4 și nu la 88,2 kHz, asta după testele mele.

      După mai multe luni în care m-am bucurat (și încă mă bucur) de Octave și în care am mai testat o grămadă de alte DAC-uri, pot spune că nu am auzit un DAC care să fie atât de sensibil la sursa utilizată. Orice schimbare a sursei era resimțită imediat în sunet. Uluitoare această sensibilitate. Chiar și amplasarea lui Octave își făcea simțită imediat amprenta sonică. Așa am ajuns să țin cele două unități Octave pe doi bolțari subtilizați de la o clădire în construcție din apropiere 😄  În ceea ce privește sursa, până la urmă cea mai reușită combinație s-a dovedit a fi prin utilizarea unui blu-ray player Sony S580 pe post de streamer (puțini știu că acest player redă stock inclusiv SACD-R!), cu fișiere servite wireless de Jriver. De ce s-a dovedit acest player ca fiind cea mai bună sursă pentru Octave, deși puteam folosi surse mai scumpe, sincer nu știu. După cum spunea recent un renumit proiectant de scule (îmi scapă în acest moment numele lui, dar îl voi insera în articol ulterior, dacă mi-l amintesc), nici chiar cel mai bun inginer din lume nu poate anticipa interconexiunile subtile și „chimia” electrică dintre două aparate audio. Există subtilități care încă ne scapă.
      Te-ar mai putea interesa si articolul din link.
       
      Lucrul care frapează prima dată la Octave este plinătatea și bogăția timbrală, revelate în cadrul unui soundstage masiv și adânc. Ascultarea ediției XRCD24 a Triplului Concert al lui Beethoven interpretat de Oistrakh/Rostropovich/Richter ghidați de von Karajan devine un eveniment în sine. Toată bogăția tonală a acestei ediții, net superioară celorlalte ediții existente, ți se desfășoară aievea în față. Textura și balansul tonal al celor trei instrumente sunt o adevărată desfătare. Și peste toate acestea, naturalețea. Firescul. Nu firescul interpretării, deoarece vorbim de trei genii în instrumentele lor, ci firescul sunetului, nu te mai afli în situația în care să îți pui problema dacă sună cum trebuie sau nu, ci pur și simplu simți că așa sună și nu are cum să sune altfel. Realismul scenic îți face pielea de găină și te aștepți dintr-un moment în altul să îi vezi pe cei trei materializându-se în fața ta, concentrați asupra instrumentelor lor, cu von Karajan agitându-se în fața lor, cu figura lui neiertătoare și dârză.
      În cazul versiunii hi-res a albumului The Fall of Hearts al celor de la Katatonia, lucrul care frapează din nou este aceeași bogăție timbrală, se clarifică o paletă de tonalități mult mai largă decât cea cu care eram eu obișnuit înainte. Din nou același soundstage masiv, mai mult ca sigur datorită sursei de alimentare serioase. Piesa Takeover de pe acest album, în special în partea de mijloc, pare să plutească din față spre spatele boxelor, e ciudată acea senzație în care peretele din spate pare să se volatilizeze în sunet.
      În special pianul este redat atât de firesc, dar în același timp atât de sofisticat de Octave, toată bogăția cromatică a notelor de pian devenind o desfătare auditivă.
      În plus, nu se mai pune problema de cum sună înaltele, joasele, mediile etc etc, ci te gândești doar cum să te poziționezi mai comod în fața sistemului pentru a absorbi doza de muzică ce îți va fi oferită.

      Dinamica redării este, din nou, de excepție, trecerea de la pasajele lente la cele rapide, sau de la cele minimaliste la cele aglomerate este complet naturală.
      DAC-urile R2R nu sunt neapărat recunoscute pentru rezoluția lor, dar, așa cum au observat și alți review-uri cu Metrum, acest lucru nu se aplică în cazul lui Octave. Probabil, sau mai mult ca sigur că această diferență vine din cipurile total diferite. Se pare că aceste cipuri industriale integrate în Octave sunt extrem de puternice, un alt motiv pentru care în Octave nu există etaj analogic.
      Redând The Wall al celor de la Pink Floyd și revenind din nou la 16/44, efectele anterioare piesei Another Brick in the Wall 2 sunt atât de dinamice și au atâta forță încât parcă mă aflu la un film de acțiune în sala de cinema. Mă gândesc ce or fi zis vecinii mai ales la sunetul elicopterului. Acest realism covârșitor vine din dinamica redării acestui DAC, din vâna lui.
      Modul în care este redat SACD-ul Innuendo al celor de la Queen, convertit de playerul Sony la 176,4, mi-a adus aminte pe undeva de un alt DAC excepțional testat de noi în revistă, Musical Fidelity MX. Însă Octave îl duce la un nivel și mai ridicat și ascultând vocea lui Freddie Mercury am realizat o altă caracteristică a acestui DAC: cât de mari și voluminos redă vocile. Vocea lui Freddie este „larger than life” și are o forță care de multe ori te țintuiește. Chiar și la un volum foarte redus al amplificatorului, sunetul și scena tot pari mari și nu par nici un moment că s-ar „pipernici”. Ba mai mult, inclusiv bogăția tonală se păstrează. Probabil că pe lângă faptul că alimentarea este solid realizată, o mare influență o are și faptul că este complet separată de partea electronică. Și ce ciudat e acel cablu mini XLR! Oare de ce l-au folosit? În mod sigur Cees a făcut nenumărate teste auditive, pe care de fapt el și pune întotdeauna accentul, pentru a găsi cea mai bună combinație.
      În momentul în care scriam acest review tocmai mi-au căzut ochii pe un mic DAC aflat pe biroul meu, al cărui review va apărea în revista noastră. Metrum Octave are măsurători foarte bune pentru un DAC R2R (se știe că acesta nu este un capitol la care aceste DAC-uri să exceleze), dar acest lucru nu a fost urmărit în mod special de cei de la Metrum. Că s-a nimerit să fie așa, probabil vine din cipurile industriale și din construcția generală foarte bună. Totuși, micul DAC de care vă ziceam are niște măsurători excepționale, de mare clasă, comparativ cu Octave. Și din acest motiv mă umflă râsul, acum, stând la birou, gândindu-mă la cei care cred că măsurătorile sunt totul. Mă umflă râsul pentru că știu cum sună acest mic DAC la o comparație cu Octave. A, sună onorabil și chiar foarte decent pentru prețul lui, dar hai să fim serioși…E ca și când ai compara un Logan cu un S Classe.
      Metrum Octave depășește cu mult toate DAC-urile și playerele pe care le-am avut vreodată la mine în sistem. Na, că acum am intrat și eu în rândul celor care îl comparau cu scule de zeci de ori mai scumpe, dar asta simt și o spun cu toată sinceritatea, nu văd ce aș ascunde acest lucru.




    • In ultima vreme piata audio este invadata de o multime de dispozitive mobile de ascultat muzica. Avem playere mobile cu amplificator de casti, amplificatoare analogice pentru casti, DAC-uri cu amplificator de casti sau DAC-uri mobile ce pot fi folosite cu casti dar pot fi conectate si la un sistem audio. Tinta acestor produse sunt utilizatorii pretentiosi, cei care vor sa asculte muzica in conditii cat mai bune. 
      Un asemenea dispozitiv mobil de ascultat muzica a ajuns la teste si la noi. Numele produsului este SMSL IQ si este un DAC mobil cu amplificator de casti. Pretul SMSL IQ in Romania este de 799 lei. Acesta poate fi folosit in combinatie cu un laptop, PC sau un smartphone. Fiind un dispozitiv destinat pietei mobile, are dimensiuni mici, asa ca poata incapea in orice buzunar. La exterior avem o carcasa de aluminiu prelucrata foarte curat. In partea stanga se afla un micut afisaj OLED pe care sunt afisate ratele de esantionare ale stremului digital, volumul, selectia balansat / nebalansat in functie de castile folosite, cele 3 filtre PCM digitale ce pot fi folosite (mini / slow / fast), cele 4 filtre DSD (47 kHz / 50 kHz / 60 kHz / 70 kHz) si modul prin care DAC-ul este conectat prin USB - USB 1.1 sau USB 2.0. Toate operatiunile se activeaza prin apasarea butonului de volum aflat pe una din laturile inguste alaturi de conexiunea micro USB si de cele doua conexiuni destinate castilor. In interiorul dispozitivului gasim un DAC Sabre 9012Q2C  si un chip XMOS xCore-200 XU208.

       
      SMSL IQ  este construit de firma chineza Shenzhen ShuangMuSanLin Electronice Co LTD. Acesta este un brand relativ nou pe piata audio. Firma a fost infiintata in anul 2009  si are sediul in Shenzhen, China. SMSL este specializata in productia de DAC-uri audio, amplificatoare stereo pentru casti si amplificatoare de putere. SMSL isi comercializeaza produsele in intreaga lume, acestea fiind apreciate de clientii din peste 30 de tari. 
      Inainte sa va descriu experienta mea cu acest aparat, am sa va atasez specificatiile tehnice oferite de producator.
      Interval Dinamic: 125 dB
      Raspuns in frecventa: 10 Hz−100 kHz
      THD + N: 0.0003%
      SNR: 118 dB
      Adancime de biti: 16, 24, 32, 1 bit
      Rata de esantionare: PCM (44.1, 48, 88.2, 96, 176.4, 192, 352.8, 384, 705.6, 768 kHz); DSD64, DSD128, DSD256, DSD512
      Putere de iesire in varianta balansata: 91 mW (32 ohms, THD+N = 0.1%); 53 mW (150 ohms, THD+N = 0.1%); 78 mW (64 ohms, THD+N = 0.1%); 32 mW (300 ohms, THD+N = 0.1%)
      Putere de iesire in varianta nebalansata: 55 mW (32 ohms, THD+N = 0.1%); 21 mW (150 ohms, THD+N = 0.1%); 33 mW (64 ohms, THD+N = 0.1%); 12 mW (300 ohms, THD+N = 0.1%)
      Charge: DC 5V
      USB: Windows 7/8/8.1/10, Mac OS X 10.6
      Intrare jack: MicroUSB
      Iesire jack: 2.5mm balanced, 3.5mm unbalanced
      Dimensiune: L x W x H: 3.7 x 2.2 x 0.4 in (95 x 56 x 9 mm)
      Greutate: 200 g 

      Pentru testarea acestui DAC - amplificator de casti am folosit o pereche de casti Sennheiser Momentum 2 si o pereche de Meze 99 Neo. Ca sursa digitala am folosit PC-ul sau telefonul meu Nexus 6. La inceputul testului am ascultat muzica de pe Tidal Free. Dupa prima serie de teste am realizat ca varianta aceasta nu ofera calitatea audio cu care sunt obisnuit si am facut un abonament Tidal premium. 


      Test  

      Capitol 1 – sursa muzicala: Tidal Free

      Prima melodie ascultata a fost Perfect Sense, album Amused to Death, artist Roger Waters, pe casti Sennheiser Momentum 2 cu SMSL IQ si PC. Sunetul placut, rotund, cu o scena sonora medie. Instrumentele sunt ingramadite in jurul meu, nu exista aer intre ele, totul pare strans ca intr-o cutie de conserve. Vocea lui Roger in aparenta este definita corect, insa ceva nu pare a fi in regula. Din pacate exista un exces de mid-bas care pare sa acopere anumite detalii. Dinamic totul pare aliniat in aceleasi valori, diferentele intre pasajele dinamice sunt inexistente. Ascultam muzica si ma gandeam, ceva este putred aici. Nu exista realism. Muzica se aude in capul meu, insa senzatia unor artisti in carne si oase lipseste cu desavarsire. Am decis sa schimb castile Sennheiser Momentum 2 cu Meze 99 Neo. Momentum 2 au midbass- ul usor in fata si m-am gandit ca niste casti o idee mai neutre vor rezolva aceasta problema. In afara corectiei in zona de midbass si a unei usoare cresteri in dimensiune a scenei, sunetul a fost la fel, lipsit de dinamica si realism, cu instrumentele inghesuite. Dupa aceasta prima experienta am renuntat complet la micutul SMSL IQ. Am inceput sa ascult muzica direct din PC folosind castile Meze 99 Neo. Surpriza, sunetul este in aceeasi parametri. Nu exista nicio schimbare. Teoretic, sunetul ar fi trebuit sa sufere o oarecare transformare. Din pacate realitatea se prezinta cu totul diferit. Am schimbat PC-ul cu telefonul meu Nexus 6. Si in acest caz sunetul ramane la fel de plat si fara culoare. Adaug in sistem SMSL IQ  cu speranta unei imbunatatiri. Sunetul se prezinta la fel. 
      Am trecut la Liber scriptus, album Messa da Requiem, compozitor Giuseppe Verdi, artist Staatskapelle Dresden, dirijor Christian Thielemann. Sper ca o inregistrare de muzica clasica sa ma ajute, sa identific, sa inteleg, ce se intampla cu muzica pe care o ascult prin intermediul acestui DAC-amplificator de casti. Am continuat auditia folosind castile Meze 99 Neo. Primul lucru pe care il remarc este acela ca sala in care se canta lipseste. Am o intrega orchestra in cap, un cor, o solita, dar lipseste cu desavarsire senzatia salii. Artistii par intrupati direct in capul meu, sunt ca niste alter ego-uri ce poarta o conversatie cantata. Sincer, muzica curge frumos, vocea sopranei pare scaldata in miere de albine, corul completeaza fericit tabloul muzical, muzica reuseste sa aiba un oarecare dramatism. Ce lipseste cu desavarsire este realismul. Sunetul alamurilor este castrat, soprana pare ca nu poate atinge note inalte, exploziile dinamice sunt asemeni eruptiei unui vulcan noroios, mai mult niste gaze lesinate. Scot din sistem SMSL IQ si las muzica sa vina direct din telefon. Nici o schimbare. Daca aceasta exista, este subtila si urechile mele nu o percep. Reintroduc in sistem SMSL IQ si incep sa ma joc cu filtrele digitale. Sunetul este aproximativ acelasi cu o usoara diferenta pentru filtru minim. Cu acest filtru vocea tinde sa devina mai curata, expresiva. De asemenea controlul in zona midbass-ului se imbunateste.
      Cu filtrele digitale am incheiat prima parte a testului. Dezamagit, am hotarat sa aman continuare evaluarii cateva zile mai tarziu.


      Capitol 2 – sursa muzicala: Tidal Premium

      Am revenit cu testarea cutiutei SMSL IQ, dupa ce am trecut la abonamentul Tidal Premium. Va spun sincer abonamentul gratuit a celor de la Tidal este o mare porcarie. Acest abonament este bun pentru cei care au nevoie sa asculte muzica in timp ce alearga, sau merg cu bicicleta, dar nu poate fi o optiune pentru un pasionat HiFi. Tidal Free ofera un sunet atat de prost, incat nici cel mai scump dCS nu poate sa te scoata la lumina. Printre pasionatii de hifi exista o vorba: gunoi bagi, gunoi iese. Am inceput auditia folosind ca sursa PC-ul la care am conectat castile Meze 99 Neo. Diferenta este uriasa. La finalul bucatii muzicale  Liber Scriptus pielea mi s-a facut de gaina. Cunoasteti cu totii senzatia aceasta foarte bine, este manifestare somatica a unei emotii puternice. Cu Tidal Premium  muzica transmite emotie, spune o poveste, incearca sa te impresioneze. Dinamica muzicala este extraordinara, vocea sopranei se aude ca si cum ar fi intr-o sala de concert, vocile sunt detaliate, nuantate.  Instrumentele de alama sunt vibrante, apare senzatia unui instrument construit din metal. Dintr-o data scena a capatat dimensiune si nu mai este limitata la spatiul aflat intre urechile mele. Inainte sa introduc cutiuta SMSL IQ am zis sa ascult si melodia Perfect Sense a lui Roger Waters. Vocile au capatat spatialitate, instrumentele nu se mai simt ca si cum ar fi ingramadite  peste voce, muzica pe ansamblu devine palpabila. Am continuat testul schimband PC-ul cu telefonul Nexus 6. Parametrii generali ai sunetului au ramas neschimbati.
      A venit vremea sa reintroduc cutiuta chinezeasca in sistem. Pana la urma acesta este scopul articolului de astazi. Am conectat SMSL IQ  via micros USB  la telefon. Partea de decodare a trecut in responsabilitatea SMSL IQ , telefonul ramand sa se ocupe cu transportul datelor. Prima melodie folosita Perfect Sense. Sunetul a ramas la fel de bun cu cateva diferente. Inainte sa intru in detalii vreau sa precizes ca aceste diferente sunt mai degraba subtile. Nu va asteptati la ceva major pentru ca veti fi dezamagiti. Vocea lui Waters a devenit uscata, asta intr-un sens bun. Inainte parea inconjurata de un halou, acum este curata, detaliata si puternica. Scena sonora in ansamblul ei a crescut in dimensiune, de parca creierul a devenit constient ca intre instrumente exista spatiu si ca acestea nu sunt cocotate unele peste altele. Am schimbat din nou melodia cu Liber Scriptus. Vocea sopranei nu se mai opinteste in notele de sus, au aparut niste detalii la finalul unor cuvinte sub forma unor consoane care inchid cuvantul, se simte randul doi al corului, au aparut microdetalii legate de miscarile celor care au participat la inregistrare. Toate acestea sunt semnele  ca SMSL IQ reuseste sa scada zgomotul de fond. In incheierea testului am schimbat inca odata sursa. PC-ul a inlocuit telefonul pentru partea de streaming, SMSL IQ  a ramasa sa se ocupe de partea de decodare si de amplificarea castilor. Urechile mele nu au perceput diferente evidente. Ma asteptam ca telefonul sa iasa castigator pentru ca este alimentat cu baterie si acest fapt, in teorie, ar fi ajutat cutiuta chinezeasca. Nu s-a intamplat acest lucru. Implementarea USB pare facuta corect, iar asta face ca  SMSL IQ sa fie imun la schimbarea transportului digital.
      Te-ar mai putea interesa si articolul din link.

      Concluzie – varianta filosofica
      Imaginati-va ca aveti in fata un vas de lut spart in doua bucati. Impreuna acestea formeaza un ansamblu. Ca sa ne putem bucura de un obiect finit, de forma completa a vasului, de frumusetea acestuia, este necesar sa lipim cele doua bucati perfect.

      Concluzie – varianta audiofila
      Exista o multime de oameni care nu cred in existenta diferentelor intre  formatele muzicale. Dupa cum ati putut citi, prima parte a testului a fost un esec. Atata timp cat am folosit un format muzical comprimat, nu am putut sesiza diferente audibile intre aparate. Pentru ca testul sa fie relevant, a fost necesar un upgrade al calitatii materialului digital. 
      Dupa upgrade  a devenit evident ca SMSL IQ  aduce o usoara imbunatatire a sunetului comparativ cu sunetul venit direct din telefon sau PC. Daca merita sa investiti intr-un asemenea dispozitiv, doar voi puteti sa decideti. Eu il recomand exclusiv incepatorilor si celor cu bugete reduse.


    • Hugo 2 - un DAC excesiv?

      De Andi, în Audio Hi-Fi.

      După cum s-a putut vedea într-un review anterior, sunt un fan absolut al DAC-ului Chord Mojo. Consider că are un raport preț/calitate sonică imbatabil. Așadar, am primit cu mare entuziasm însărcinarea de a face o recenzie pentru fratele său mult mai mare, dacă ne gândim la diferența de preț, Hugo 2, noua iterație Hugo a celor de la Chord. Hugo a fost un succes pentru cei de la Chord, însă nici chiar ei, după spusele lor, nu se așteptau la succesul imens pe care l-a avut și încă îl are Mojo.
      După cum se știe, în concepția lui Rob Watts, principalul designer de la Chord, mai multe taps egal mai bun. Cu cât ai mai multe taps, cu atât recreezi mai bine semnalul original. Mojo avea dublul taps-urilor lui Hugo și ținând cont că foarte mulți dintre cei care le-au ascultat pe ambele au preferat Mojo, părea că formula magică a celor de la Chord chiar funcționează. Îmi puteți înțelege așadar entuziasmul pentru noul Hugo 2, care triplează numărul de taps-uri. M-am gândit: dacă Mojo sună așa, oare cum sună un DAC urcat mult mai sus în ierarhia sonică a lui Rob Watts? Pe scurt: mi-am zis că trăiesc un eveniment audiofil de excepție.
      Pentru a afla mai multe despre tehnologiile din spatele DAC-urilor Chord, vă invit să citiți review-ul pentru Mojo, pentru a nu mai fi nevoit să repet toate acele detalii aici (https://www.hifitech.ro/revista/audio-hi-fi/chord-mojo/).
      Ca design, Hugo 2 are din nou acel aspect de artefact specific produselor Chord. Extrem de solid (probabil vă amintiți acele filmulețe cu tancurile care trec peste DAC-urile Chord), cizelat la perfecțiune, cu o senzație tactilă deosebită a butoanelor, în special în cazul butonului de volum. Când l-am pornit, datorită tuturor acelor culori în care luminează, mi-am adus aminte instantaneu de concertele Pink Floyd din anii 60, cu acele jocuri de lumini multicolore. În plus, acel „ochi” prin care poți vedea în interior e de mare efect, mai ales că circuitele care pot fi văzute lasă impresia de tehnologie extrem de avansată.

       

      Pentru cineva care nu este deloc obișnuit cu schemele de culori ale produselor Chord, utilizarea poate părea puțin complicată și confuză la început, dar în scurt o deprinzi și îți pare foarte logică, ba chiar te gândești cum de nu s-au gândit și alții la așa ceva până acum.
      Să notăm câteva din funcționalitățile lui Hugo 2:
      În primul rând folosește același cip, Xilinx Artix 7, ca Mojo. Are patru intrări digitale (optice, coaxiale și USB), Bluetooth (cu Aptx), hi-res până la 768kHz și până la DSD512 (Octa DSD) prin intrarea USB. Filtru digital cu patru poziții, crosfeed pentru căști, un efect care imită senzația că ai asculta la boxe atunci când asculți în căști, plus telecomandă.
      Dacă toate acestea nu vă sunt suficiente (deși nu văd ce v-ar putea lipsi), trebuie să știți că se pare că cei de la Chord pregătesc un modul 2Go, care se va atașa la Hugo 2, pentru a-i adăuga, printre altele, sloturi de card, DLNA, UPNP etc. Ceva în genul modulului Poly pentru Mojo.
      La fel ca Mojo, Hugo poate fi setat în modul de line out fix, și vă sfătuiesc să nu aveți căști conectate în acel moment.
      Am observat că unii utilizatori se plâng cum că ar fi conectorii cam fragili. Sincer, nu am observat nimic în neregulă, cel puțin exemplarul de la mine pare solid din acest punct de vedere.
      În timpul utilizării, Hugo 2 devine la fel de fierbinte ca Mojo, însă autonomia bateriei pare să fie mai bună, cu aproximativ o oră, o oră și ceva în plus comparativ cu Mojo.
      Ok, vorbăria lungă, sărăcia omului, așa că să îl punem pe Hugo 2 la treabă:
      Ce am auzit încă de la primele audiții: un nivel al detaliilor și o rezoluție chirurgicală cum eu unul nu am mai auzit până acum. Plus viteza, probabil specifică tuturor DAC-urilor Chord, deoarece deja sunt familiarizat cu ea de la Mojo.
      Am început cu un superb album Anno Domini HD al celor de la Riverside. Despre primul Hugo știam că era oarecum bright, așa că îmi făcusem niște griji ca nu cumva să observ brightness și la Hugo 2. Urăsc brightness-ul, o să repet asta cu fiecare ocazie. Însă nici urmă de brightness cu Hugo 2, mai ales că pot fi utilizate și filtrele, care pot imprima sunetului un caracter mai cald.
      Deci, Riverside. Încă de la Hyperactive am fost asaltat de acele detalii, unele care înainte parcă îmi fuseseră ascunse și acum Hugo 2 îmi arătau că ele există, ca și când până în acel moment fusesem oarecum surd. Poate aș fi dorit ceva mai multă adâncime, poate aș fi dorit ca sunetul să fie uneori ceva mai detașat de boxe, în special cinelul rămânea uneori agățat de difuzoare.
      Deoarece am prins gustul modului de redare al lui Hugo 2 și am vrut să aud cum redă și un alt album de la Riverside, am trecut la Rapid Eye Movement și apoi la Shrine of… Cam pe la Shrine of…mi-am dat seama că trecuseră mai bine de două ore, timp în care ascultam doar modul în care redă Hugo 2 Riverside și nu Riverside. Toate simțurile receptoare îmi fuseseră încordate la maxim, deoarece părea că aud brusc atâtea detalii încât îmi era teamă să nu pierd ceva. Mi-am spus că trebuie să mă relaxez și să ascult totuși și niște muzică. Dar parcă obosisem, așa că am trecut la DAC-ul meu Metrum Octave, care mi s-a părut cumva o ușurare, m-am relaxat brusc. Am zis să îl las pe Hugo pornit, pentru a relua sesiunea de ascultare a doua zi.
      A doua zi, lucrurile au stat cam la fel. Am început cu Queensryche, Rage for Order. Unul dintre cele trei albume pe care eu le consider a fi beneficiat de „aportul unei inteligențe nepământene”. Dacă tot am ajuns aici, celelalte două sunt Dark Side of the Moon și albumul „Like Gods of the Sun” al celor de la My Dying Bride. Rage for Order este un album atât de complex și sofisticat, încât în mod clar beneficiază de aportul unei surse capabile să redea cele mai ascunse detalii. Da, Hugo 2 reda acest album de parcă era supramodulat. Detaliile te atacau din toate flancurile. Dacă stau bine să mă gândesc, un player care este o nouă revelație audiofilă pentru mine, Philips DVP9000S, care folosește cipuri dac CS4398, face aproximativ același lucru, inclusiv convertind sunetul la DSD. Însă Philips ți le face cunoscute, te face să conștientizezi că acele detalii există, pe când, comparativ, Hugo 2 ți le cam aruncă în față.
      Am vrut să ascult primul album Black Sabbath în variantă hi-res. Piesa Black Sabbath de pe albumul Black Sabbath al trupei Black Sabbath, de exemplu. A fost cam aceeași senzație, parcă ascultam alt master sau eventual remaster. Detalii, detalii și iar detalii. Din nou atenție la redare și nu la muzică. Nu e o chestie controlabilă, pur și simplu acest DAC îți atrage atenția asupra modului său de redare. Moment în care mi-am dat seama că ceva nu e tocmai în regulă. Am schimbat și amplificatorul, de la Scott-ul vintage 440A am trecut la un amplif în clasa D (UcD mai exact, cea mai avansată tehnologie în clasa D), Philips FDR9000, sperând la un matching care să îmi amintească faptul că ascult totuși muzică, nu sunete.
      Așa am început să încerc să văd care e problema cu acest DAC, de ce nu mă lasă să mă bucur de muzică.

      Piesa Black Sabbath trebuie să sune greu, trebuie să sune apăsător, să creeze o anumită atmosferă de plumb, ca o poezie de Bacovia. Trebuie să sune creepy. Însă acea combinație de viteză și detalii pe care o are Hugo 2 îi fură pur și simplu caracterul și atmosfera acestei piese. O devalorizează oarecum. Piesa pur și simplu nu mai are greutate. Nu mai are farmec.
      Ok, am început să analizez cum e totuși treaba cu aceste detalii. După nenumărate comparații, am ajuns la concluzia că problema lui Hugo e că redă detaliile atât de pregnant (tweeterele boxelor pur și simplu „scuipă” detaliile) încât sunetul își pierde pur și simplu tridimensionalitatea. Detaliile care trebuiau să fie oarecum în spate ajung în față alături de detaliile care sunt în mod normal în față și totul devine bidimensional, totul devine prea uniformizat. Sunetul complex devine simplu din cauza detaliilor excesive! În plus, acea combinație excesivă de detalii și viteză duce, după un anumit timp de ascultare, la un sunet nenatural, nefiresc, excesiv. Nu asta aud eu când merg la concerte. Iar asta îmi ține simțurile excesiv de încordate și am ajuns să nu mai simt plăcerea de a asculta muzică.
      Te-ar mai putea interesa si articolul din link.
       
      Hugo 2 îmi aduce aminte de niște boxe pe care le avusesem la un moment dat și în care investisem o sumă considerabilă. La început îmi păruseră fascinante prin nivelul de detalii în, special în frecvențele înalte. Era ca și când îmi ascultam albumele din nou, cu alte urechi. Așa am și ajuns să le cumpăr. Apoi, după vreo două săptămâni deja mă oboseau excesiv. După alte câteva săptămâni, am ajuns atât de rău încât îmi era groază să vin acasă de la job și să le ascult. Știu că pare ridicol, dar așa era. Iar după ce intram în casă îmi era groază să dau cu ochii de ele. Gândul la banii băgați în acele boxe mă reținea să nu le arunc pe geam. Până la urmă, mi-am spus „ori eu, ori boxele” și am hotărât să scap de ele pronto și le-am vândut pe nimic, doar să nu le mai văd în fața ochilor. Cam așa și cu Hugo 2. După nenumărate tentative de ascultare, mi-am spus, orice doar să nu mai fiu nevoit să îl ascult.
      Vreau să subliniez un lucru: știu că poate unii rămân cu un gust amar după acest review, dar trebuie să țineți cont că aceasta este strict părerea mea, bazată pe sistemul meu și pe gusturile mele. Știu că Hugo 2 are succes, unii îl apreciază, chiar dacă observă aceleași probleme pe care le-am observat eu, totuși tocmai asta apreciază la el! Deci nu este exclus să fiți fascinați și voi, la rândul vostru, de el. Fără doar și poate, e un DAC diferit, deosebit de ceea ce se aude în mod normal. Dacă acest lucru vă atrage sau nu, rămâne la latitudinea voastră. Încercați să îl ascultați înainte de a-l cumpăra, mai ales că este un DAC scump.
      Ca o concluzie personală legată de Hugo 2: în acest moment nu mai sunt atât de convins de validitatea afirmațiilor lui Rob Watts, cum că mai multe taps = mai bine. Știu că părerea mea nu înseamnă nimic comparativ cu părerea lui, un inginer intrat în legendă deja. Dar totuși, el creează acest DAC pentru mine, eu sunt utilizatorul final. Cred că sunt și alte aspecte de luat în considerare, nu doar numărul de taps și mi-e teamă că Rob Watts a intrat deja într-o cursă de marketing cu el însuși, încercând să se convingă că trebuie să crească numărul de taps. Posibil să nu fie așa, dar aceasta este părerea mea după ce am comparat Mojo cu Hugo 2. Iar dacă stau să mă gândesc că aproape toți utilizatorii spun că Hugo 1 suna bright comparativ cu Hugo 2, mă apucă sincer groaza. Pe scurt: dacă mi s-ar oferi Mojo și Hugo 2, ambele la același preț, aș alege Mojo fără să stau pe gânduri.
      Pro: construcție superbă, facilități de redare, rezoluție chirurgicală
      Contra: nix muzicalitate
       



    • Subtitlul acestui articol se numeste  american hifi. Cele doua cuvinte se gasesc imprimate undeva in zona de suport a tweeter-ului pe boxele Polk Signature S55E . Nu ai cum sa le ratezi. Odata descoperite exercita o oarecare magie asupra privitorului. Imediat am simtit nevoia sa verific pe cutie locul unde sunt manufacturate aceste boxe. Am descoperit ca sunt ansamblate in China. M-am reintors la boxe si am inceput sa le privesc in amanunt. Muchii curbate, materiale de calitate, o solutie pentru disiparea energiei basului high tech si inca multe alte detalii care te duc cu gandul la o boxa de top. Am asezat boxele in sistem si am inceput sa le ascult. Am ascultat boxele timp de 3 zile. In aceasta perioada mi-am notat cu constiinciozitate tot ce am auzit. Astazi, 2 Aprilie, ziua in care ma apuc sa scriu acest articol descopar  pretul acestor boxe. Este ora 11:43 AM si acum 10 minute am aflat ca aceste boxe costa  4199 lei. Oauuu! Genul acesta de exclamatii nu ar trebui sa apara intr-un articol de HiFi, insa simt nevoia sa punctez entuziasmul meu legat de pretul acestor boxe. Cu siguranta multi dintre voi o sa spuneti ca nu sunt chiar atat de ieftine, ca exista boxe frumoase si cu un sunet bun la jumatate de pret. Nu va pot contrazice aceasta opinie si eu am ascultat asemenea boxe. Ce pot spune cu certitudine este urmatorul fapt: boxele Polk Signature S55E sunt dovada irefutabila ca se poate construi HiFi de calitate si la bani putini. Ultima fraza este o afirmatia bazata de experienta mea de aproape 20 de ani in acest domeniu. Preturile in HiFi au tendinta sa creasca asemeni lui Fat Frumos si nu intotdeauna din ratiuni care au legatura cu performanta. 

      Prezentare
      Polk Signature S55E este o boxa frumoasa, cu linii moderne, usor de integrat intr-o casa contemporana. Cumva americanii au reusit sa construiasca o boxa pe langa care nu poti trece indiferent. Design, materiale, finisaje, manopera, totul arata calitate. Furnirul aplicat arata extraordinar. Daca nu esti foarte atent poti crede ca este vorba de lemn. Am intors boxa aceasta pe toate partile in speranta ca voi gasi ceva in neregula. Nimic. Ba din contra. Cand am ajuns in partea inferioara a boxei am descoperit una din tehnologiile proprietare Polk Audio si anume Polk Power. Aceasta este o tehnologie exclusiva pentru portul de bass reflex. Americanii au montat pe plinta aflata sub portul de bass reflex un con. Acesta sparge undele de energie sonica provenite din cutia boxei oferind un bas mai clar.
      Va atasez si o scurta prezentare a departamentului de marketing :
      Este o boxa  construita pentru a aduce performanta sunetului surround și o experiența muzicala  deosebita in confortul camerei dvs. de zi. Boxele Polk Signature S55e continua traditia Polk in domeniul HIFI la un pret accesibil. Dispunand de certificarea Hi-Res, o noua tipologie de sunet, foarte dinamic, o gama acustica de precizie, o grila anti-difractie, stilul modern al cabinetului si tehnologia exclusiva de amplificare a intensitatii basului, veti obtine un sunet fabulos pentru filme și muzica. Indiferent daca va faceti upgrade la configuratia home theater cu o configuratie avansata Atmos sau va bucurati de muzica preferata, Dynamic Balance va asigura un sunet bogat, curat și complet, indiferent de ceea ce ascultati. Aceasta tehnologie brevetata creste intregul sistem electro-acustic si mecanic al difuzorului pentru o selectie imbunatatita a materialului si o geometrie mai eficienta. Acesta identifica si elimina problemele care diminueaza performantele incintelor inainte de a deveni produs finit.

      Specificatii tehnice:
      Prezentarea difuzoarelor:
      1x  1" (2.54 cm) d (Round) Terylene High-Res Dome - Tweeter
      2x  6.5" (16.51 cm) d (Round) Dynamic Balance Mica Reinforced Polypropylene Drivers - Mid/Woofer
      Tipul incintei: Bass reflex cu port ventilat
      Raspuns frecventa : 32 Hz → 40000 Hz
      Impedanta nominala : 8 ohms
      Sensibilitate (1 watt @ 1 metre) : 90 dB
      Tip crossover : 2-way
      Tweeter/Midrange Crossover Frequency : 2500 Hz
      Putere : 20 watts → 200 watts
      Speaker Inputs (1) Set of 5-Way Binding Posts - Gold-Plated
      Dimensiuni :
      Inaltime :  41.5" (105.41 cm)
      Latime : 11.7" (29.72 cm)
      Adancime : 12.5" (31.75 cm)
      Greutate : 44 lbs (19.96 kg)
      Americanii promoveaza aceasta boxa ca fiind destinata sistemelor home cinema, din pacate, sau din fericire, eu nu am asa ceva acasa. Auditia si testele au fost facute pe un sistem stereo compus din:
      transport – NUC + Daphile + Intona
      sursa digitala – Yamaha CDS3000 
      amplificator – Pass Labs Int 150
      boxe – Polk Signature S55E
      cabluri  - interconect balansat manufacturat de Jack, cablu boxe manufacturat de  Vicol Audio Romania

      Muzica:
      Roger Waters - Amused To Death, fisier hi-res 24/192 (una din cele mai bune inregistrări de rock)
      Verdi – Messa da Requiem, fisier hi-res 24/88.2, Chicago Symphony Orchestra & chorus, Olga Borodina, Barbara Frittoli, Ricardo Muti (o inregistrare extraordinară, cu o dinamică care iți taie răsuflarea)
      Massive Attack – Mezzanine  (pe aceasta inregistrare bassul coboara mult pentru ca este generat electronic)
      Roger Waters - Amused To Death
      Vocea lui Roger este usor ragusita, vibranta si dinamica, cu momente in care energia din voce coboara si devine usor melancolica. Recunosc cu usurinta vocea lui Roger pentru ca boxele nu par sa fie colorate. Vocile feminine au completat acest tablou curat,  fara sa schimbe structura sunetului, fara sa iasa in evidenta. Toba are un sunet rotund, suficient de gras, cu impact dinamic  si cu un kick percutant si suficient de energic. Sunetul de chitara electrica are ritm, energie si se dezvolta detaliat pe intreaga scena sonora. Exista momente cand pare uscat, insa imaginea generala este aceea a unui sunet real-electric. Instrumentele sunt asezate in plan 3D, le pot distinge pozitia pe scena, vocea lui Roger este aruncata undeva in fata, iar vocile feminine sunt pozitionate undeva in lateral si mai in spate. Intreaga scena sonora este corect conturata, nu am nimic de reprosat. Mi-ar fi placut ca imaginea 3D sa fie mai larga si adanca, dar acest lucru este imposibil din cauza dimensiunilor acestor boxe. 
      Verdi – Messa da Requiem
      Messa debuteaza cu cateva acorduri ale instrumentelor cu coarda, apoi vocile corului isi fac simtita prezenta. Vocile din cor largesc spatiul de auditie dincolo de spatiul camerei. Scena se transforma intr-un monolit bine definit. Pot simti fiecare detaliu, sunetul devine tactil, asta ma ajuta sa disting cu usurinta freamatul instrumentistilor si agitatia coristilor. In fata mea, de la stanga la dreapta, se afla un cor mixt complet, iar in fata acestuia este pozitionata orchestra si cei 4 cantareti solo. Vocile feminine sunt suave, matasoase, fara asperitati. Vocile masculine sunt solemne, grave, apasatoare, te fac sa tremuri cand se dezlantuie. Sunt surprins. Nu ma asteptam ca boxele acestea ieftine sa fie atat de ofertante. Continui auditia, senzatia unui tot atotcuprinzator nu dispare. Ciupitul corzilor este acolo. Alamurile se inalta catre cer. Cei 4 solisti, soprana, mezzo-soprana, tenorul si basul conduc aceasta armata triunfator. Intreaga camera este scaldata in muzica divina. Recviemul lui Verdi este o lucrare grandioasa, greu de reprodus de un sistem audio. Impinse de la spate de restul sistemului boxele Polk reusesc sa nu se faca de ras. Boxele sunt departe de a fi perfecte, exista anumite limitari pe care am sa le detaliez la finalul articolului, dar toate aceste slabiciuni parca dispar in fata muzicii lui Verdi.

      Massive Attack – Mezzanine  
      Basul generat electronic este bine controlat, fortos si cu suficienta dinamica. Din pacate detaliile basului profund sunt destul de firave si asta se simte imediat. Adevarat, boxele reusesc sa compenseze acest neajuns oferind energie si vivacitate sunetului. Instrumentele electronice s-au impletit foarte bine cu basul si muzica pastrand un echilibru si o curatenie timbrala excelenta. Vocea  a fost bine separata de restul instrumentelor si a pastrat ritmul fara a iesi in evidenta. Fara sa realizez, muzica s-a insinuat in picioare, iar acestea au inceput  sa  bata ritmul fara sa imi ceara acordul constient. 

      Concluzie
      Pro: raport calitate pret excelent, sunet echilibrat, bas corect (nu este unflat), sunet cu tenta neutra, capacitatea de a acoperi un spatiu mare. 
      Contra: basul profund este firav, inaltele ar fi putut avea mai multa energie


    • Cand am luat aceste boxe acasa pentru a le testa, recunosc ca am fost putin sceptic. De ce? Pentru ca recunosc, imi place sunetul muzical, mai dulce, iar boxele produse in Danemarca au in general o amprenta a neutralitatii extrema, totul precis. Insa nu a fost asa si o sa va povestesc mai jos cum si de ce m-au surprins placut.
      Sa va spun cate ceva despre acest brand de boxe cu pedigree danez. Audiovector a fost fondat in anul 1979 de catre Ole Klifoth. Viziunea lor in materie de sunet este o reproduce cat mai naturala, apropiata de real, a ceea ce inseamna muzica pentru iubitorii acestui fenomen. Filozofia acestui sunet consta intr-o dinamica si faza cat mai liniara. Audiovector este un producator care acorda mare atentie detaliilor din spatele difuzoarelor si aici ma refer la cutia boxei, materialele care se folosesc in interiorul acesteia, proiectarea crossoverului, chiar si prinderea difuzoarelor este atent studiata. In general toate difuzoarele lor au o prindere in 3 puncte, sunt special proiectate in acest fel.
      Sistemul de test a fost compus din urmatoarele electronice:
      Boxe : Audiovector QR 3
      Amplificator: Musical Fidelity M3si
      Cd-Player: Musical Fidelity M3scd
      Cabluri interconect rca: XLO PRO
      Cabluri Boxe : XLO HT

      Muzica de test a fost aleasa pentru a urmarii in special dinamica si capacitatea boxei de a canta muzical, placut, natural, fara artefacte suparatoare sau detalii extreme care sa oboseasca ascultatorul.
      Leonard Cohen – Banjo
      O piesa mai chill insa foarte rafinata, placuta, o muzica care trebuie sa te mangaie placut. Cohen are o voce mai greu de reprodus, fiind grava si usor ragusita. Multe boxe au tendinta sa ingroase excesiv vocea lui, insa nu si aici. Audiovector reusesc sa aiba un sunet echilibrat. Ce imi place este ca frecventele joase sunt redate curat, controlat, fara sa aiba tendinta de a iesi in evidenta fata de restul spectrului, insa sunt prezente si destul de adanc reproduse. Scena este curata, bine proportionata, iar asta ajuta la crearea unei imagini stereo cu instrumentele asezate in plan tridimensional.  Mi-ar fi placut o adancime mai mare a sunetului, dar chiar si asa, exista suficiente elemente pentru o senzatia muzicala realista. Ce m-a surprins placut pentru o boxa daneza, a fost muzicalitatea. Sunetul este catifelat si rafinat, nu te jeneaza sau deranjeaza nimic pe durata auditiei. Vocile sunt frumos redate de aceasta boxa, tonalitatile si tibrele sunt asa cum le cunosc si cum ar trebui sa sune, bineinteles pentru acest nivel de pret. Boxele sunt listate cu un pret de 8000 lei la distribuitor si pot sa va spun ca merita ascultate si luate in considerare.
      Corcovado – Joao Gilberto
      O piesa pe care o indragesc foarte mult. Note fine de pian, voci calde, saxofon, chitara clasica, ce iti mai poti dori altceva decat sa ai o sesiune adanca de auditie audiofila. Raman iar surprins de partea muzicala a acestor boxe, cred ca cei de la Audiovector au vrut sa arate ca o boxa daneza poate sa fie si muzicala si neutra in acelasi timp. Pot spune ca le-a reusit acest lucru. Boxele sunt transparente, instrumentele se simt curat, destul de precis in spectrul auditiv, iar in acelasi timp te bucuri si de timbre calde si muzicale. Audiovector folosesc o tehnologie speciala pentru acest model, este asa numita “dispersion mesh”, mai exact o bucata de material pusa in fata tweeterului pentru a stopa efectul crisp si ascutit al sunetelor venite din tweeter. Poate ca aceasta tehnologie face ca sunetul sa fie asa placut.
      Cu toate ca ascult o melodie piano, destul de lenta, care te impinge intr-o zona de confort si relaxare, muzica are ritm, tobele, corzile grave de chitara, sunt bine redate, cu un contur bun si prezent. Pe aceasta melodie mi-ar fi placut ceva mai multa transparenta si rafinament. Nu ma intelegeti gresit, boxele sunt curate, clare si placute, insa vreau sa spun ca este loc si de mai bine. Cei de la Audiovector spun ca poti face upgrade la orice boxa de-a lor prin schimbarea componentelor, iar aici ma refer la tot, difuzoare, crossover, damping interior, doar carcasa ramane aceeasi. In acest fel clientul plateste mai putin cand doreste sa treaca intr-o gama superioara de pret si sunet. De acest lucru se ocupa distribuitorul local.
      Camile Saint-Saens – Danse Macabre
      Daca nu ati ascultat aceasta piesa, va recomand cu caldura sa o faceti. Consider ca poate fi o referinta in materie de dinamica si forta. Daca sistemul poate reda cum trebuie asa ceva, e ceea ce trebuie. Pe aceasta piesa, boxele arata ca au si sange danez. Dinamica este la ea acasa, trebuie doar sa ai vecini intelegatori. Boxele pastreaza o coerenta si liniaritate buna, mi-ar fi placut sa coboare totusi ceva mai mult in frecventa pe pasajele de forta, poate ca aveam nevoie si de un amplificator ceva mai puternic. Totusi am asculat cu placere aceasta piesa fabuloasa. Timbrele viorilor sunt naturale, suflatorii sunt asa cum ii stiu. In general boxele daneze stiu sa cante muzica clasica.
      Cand se asculta o piesa cu atat de multe instrumente, este destul de greu pentru sistem sa pastreze o claritate buna, asta ca sa intelegi ce se canta acolo in piesa, sa nu fie doar o mare de sunet si galagie. In cazul acestor boxe notele raman curate, fara distorsiuni evidente, chiar daca pe anumite pasaje nivelul de auditie este foarte ridicat.
      Te-ar mai putea interesa si articolul urmator. Apasa pe imaginea de jos.
       
      Concluzie
      O boxa buna pentru acest segment de pret oferita de Audiovector. Pot spune ca fost placut si interesant de ascultat acest model de la ei. Observ ca in ultima vreme producatorii ofera multa valoare pentru banii platiti. Materialele folosite si aspectul boxei lasa impresia unui produs premium, poate mai scump decat pretul de lista. Acest producator nu este foarte cunoscut, insa incearca si reuseste sa ofere un produs bun, care inglobeaza tehnologii inovatoare in ceea ce priveste auditia muzicala. Este o boxa pentru cei care iubesc muzica, o boxa placuta, muzicala si dinamica. Nu ofera poate cel mai adanc bass sau cea mai detaliata inalta, insa echilibrul este optim in opinia mea. Ca un bonus, acest producator ofera posibilitatea de a comanda finisajul exterior intr-o paleta de 16 culori diferite. In acest fel integrarea boxelor in diferite medii estetice si arhitecturale se poate face cu mai multa usurinta.


×
×
  • Creează nouă...