Sari la conținut
HiFi Tech
  • Arată toate categoriile

    Revista audio video

    • dinica
      GoldenEar Technology este o companie americana ce dezvolta si produce boxe audio. Numele acesta tradus inseamna ‘ureche de aur’. Printre pasionatii audio-video aceste doua cuvinte definesc o persoana cu un auz exceptional. Nu este vorba de cineva care tocmai a facut un test audiometric si a trecut printr-un proces de evaluare a abilitatii sunetelor de a ajunge la creier, asa cum ati crede. Sintagma ‘golden ear’ defineste o persoana cu o experienta solida in sunet, cineva cu un creier antrenat sa foloseasca informatiile auditive primite si sa le interpreteze dincolo de limitele umane obisnuite. Sa iti definesti marca folosind aceasta sintagma presupune mult curaj. They have guts, ar spune un american scolit intr-o abordare non-vulgara. 
      Unul dintre fondatorii acestei companii, Sandy Gross,  este una din legendele industriei americane audio. Este unul din fondatorii companiei Polk Audio in frumosii ani ‘70, apoi in ’90 a pornit o noua companie audio cu numele Definitive Technology, iar in anul 2010 a pus bazele GoldenEar Technology.  Nu stiu daca Sandy Gross are urechi de aur, insa istoria din spatele carierei sale de aproape 50 ani trebuie sa insemne ceva. 

      Boxele GoldenEar sunt cu totul deosebite. Abordarea constructiva, designul exterior, materialele folosite, fac din aceste boxe un fel de alien al industriei audio. Boxa din articolul de astazi se numeste Triton Two +. Prezentarea vizuala dar si implementarea tehnologica sunt elementele unei aparitii neobisnuite. Am sa va explic in cateva cuvinte ce inseamna asta:
      La exterior arata ca lama unei sabii de samurai acoperita de un material textil. Acesta inveleste cu grija boxa si te fereste de taisul lamei. Glumesc, este o boxa audio, nu ai cum sa fii ranit si sa sangerezi.  Triton Two este o combinatie de difuzoare pasive (frecvente medii si inalte) cu difuzoare active (bas) Basul este activ. Cele doua difuzoare de bas sunt amplificate separat de un amplificator in clasa D de 1200 wati. Acesta este montat in interiorul boxei. In spatele fiecarei boxe exista un buton de reglare a basului. Acest mic amanunt poate fi foarte folositor daca camera voastra absoarbe frecventele joase sau doriti sa vizionati un film cu efectele audio gandite sa ofere dramatism si dinamism. Difuzoarele de medii si inalte sunt configurate intr-un sistem D’Appolito. Tweeterul este de tipul Folded Ribbon cu suprafata larga pentru a permite generarea unui  sunet mare cu o miscare mica. Triton Two cantareste 27,2 kg (o boxa), are un SPL de 91 dB si un raspuns in frecventa intre 16 Hz si 35 kHz. Recomandarile de amplificare pornesc de la o putere de 20 wati si se termina la 500 wati. 

      Test muzica 
      Sistemul de test a fost format din urmatoarele componente: Yamaha CDS 3000 (cd player), Pass Labs Int 150 (amplificator), Triton Two + (boxe), cablu balansat construit de Jack din sarma Neotech, cablu boxe Vicol Audio. 
      Am testat boxele folosind urmatoarele inregistrari imprimate pe cd: U2- Achtung Baby, Neil Young – Neil Young, Michael Buble – Call Me Irresponsible
      Achtung Baby
      Am remarcat inca de la inceput ca aceste boxe sunt usor de amplificat. Intr-o comparatie directa cu boxele mele Focal Electra 1038 Be, Triton Two + produc o presiune acustica superioara la aceeasi putere livrata de amplificator. Situatia aceasta contrazice  specificatiile tehnice ale celor doua boxe. Electra are un SPL de 93.5 dB, Triton Two + un SPL de 91 dB. Probabil aceasta diferenta sesizata de ureche apare din cauza faptului ca difuzoarele de bas din Triton Two + sunt amplificate activ. 
      Primul lucru care te izbeste cand asculti aceste boxe este culoarea lor tonala. Sunetul unei boxe este asemeni culorilor unui sevalet. Fiecare boxa ascultata de mine in cei 15 ani de audiofilie a avut nuanta unei culori. Am ascultat boxe colorate in nuante deschise, neutre, inchise, sau mixuri ale mai multor culori. Triton Two + sunt colorate in nuante inchise, rosu intunecat, maro si negru. Frecventele joase sunt foarte prezente si extinse. Spatiul camerei pare ca se comprima din cauza impactului energetic. Ascultand basul electric al lui The Edge, am remarcat ca este bine punctat, iar notele de jos se simt puternic si detaliat. As zice ca basul coboara audibil undeva in jurul frecventei de 40 Hz. Prin contributia camerei s-ar putea chiar sa atinga o valoare de 30 Hz. Senzatia este extraordinara, sunetul se simte de parca m-as uita la un film plin de efecte sonice. Sunetele de jos au un nivel real de impact si o rezolutie buna. In ciuda acestei prime senzatii simt ca lipseste ceva. Nu este ceva major si posibil ca majoritatea ascultatorilor acesto boxe sa spuna ca sunt nebun. Nebunia asta imi sopteste ca detaliile si definitia notelor este usor blurata. Exista o pierdere a focusului ultimei note. In rest muzica este prezentata destul de solid. Sunetul pe ansamblu are claritate, fluxul muzicii curge fara sa fie deranjant. Prin comparatie, boxele mele Focal au tendinta sa scoata la lumina un nivel mai mare de detalii, iar acest fapt poate fi deranjant pe anumite inregistrari. Cu Triton Two + muzica U2 suna destul de dinamic, instrumentele sunt stranse in jurul vocii lui Bono, oferind o prezentare intima de studio. 
      Neil Young
      Un album din perioada hippie. Muzica este o combinatie intre blues, folk si rock cantat in stilul anilor ’70. Vocea plangacioasa a lui Neil Young umple camera, muzicuta suflata in apropierea microfonului este prezenta si ea, pielea lovita a tobei se simte cu impact si ofera un ritm constant chitarilor electrice. In timp ce ascultam acest album, am simtit in cateva situatii ca zona frecventelor joase si midbass se transforma intr-o singura nota. Asta ar putea sugera un amestec al acestor frecvente. Restul frecventelor nu au parut afectate de aceasta concentrare a frecventelor joase. Mediile se simt energice si liniare, iar frecventele inalte reusesc sa intregeasca aproape complet intregul spectru sonor. Pe ansamblu sunetul a reusit sa ramana fidel inregistrarii in cea mai mare parte.
      Call Me Irresponsible
      Din nou basul a fost starul incontestabil. Sunetul a fost concentrat, direct si dinamic. Aceasta inregistrare este destul de comprimata, fapt ce a schimbat cu totul datele auditiei. Daca la primele doua inregistrari sunetul se simtea usor lent, acum totul s-a transformat intr-un tavalug de culoare si energie. M-am trezit aruncat pe scena miscandu-mi frenetic mainile si picioarele. La melodia ‘Me and Mrs. Jones’ am simtit ca desi nu sunt cele mai liniare boxe, exista ceva in sunetul lor care te capteaza. Francezii numesc aceasta senzatia ‘je ne sais quoi‘. Folosesc o expresie de origine franceza pentru niste boxe americane. Cred ca asta spune multe despre modul cum am perceput sunetul Triton Two +.  De aceste boxe ori te indragostesti iremediabil, ori ajungi sa le urasti. 

      Test filme 
      Fiind inzestrate cu basi activi m-am gandit sa fac si un scurt test al sunetului intr-un film. Daca nu vedeti legatura dintre bas activ si film, inseamna ca nu ati vizionat niciodata un film cu un subwoofer asezat in aceeasi camera cu voi . Frecventele joase sunt gandite sa impresioneze, sa ofere dinamism momentelor de actiune, sa te faca sa simti emotia momentului ca si cum ai fi parte a actiunii. Marturisesc ca desi sunt un cinefil obsedat, nu am gasit niciodata energia necesara pentru construirea unui sistem audio dedicat filmelor. Mare pacat. 
      Pentru test am folosit filmul Prometheus. Sursa video a fost un Dune HD Max, iar redarea s-a facut pe un televizor OLED LG C8. Sunetul a fost redat in varianta stereo folosind iesirea digitala din Dune HD Max pe care am conectat-o la Yamaha CDS 3000. De amplificarea s-a ocupat integratul Pass Labs, iar de traducerea sunetului boxele Triton Two +. Fiind vorba de sunetul unui film aveam nevoie  de extra bas, asa ca am crescut intensitatea basului folosind butonul aflat in spatele fiecarei boxe in dreptul amplificatorului de bas dedicat. Am pornit vizionarea filmului si am cam ramas cu gura larg deschisa. Daca ma vedea cineva in acel moment, cu siguranta ar fi ras cu gura pana la urechi de figura mea. Aratam comic, garantez informatia. Chiar de la inceputul filmului intreaga camera a inceput sa trepideze lovita ritmat de ciocanul urias al unui zeu furios si iute la manie. Eu infipt in canapea. Eu proiectat pe ecran in forma unei molecule extraterestra ce se pravaleste in apa primordiala. Eu strunind o nava cosmic in vidul cosmic. Eu alergand din fata unei furtuni de nisip pe o planeta straina. Sincer, nu am avut niciodata o experienta atat de imersiva la vizionarea unui film cu boxele mele Focal.
      Te-ar mai putea interesa si urmatorul articol:
      Pro:
      Bas activ (puteti regla basul in functie de raspunsul camerei)
      Constructie
      Capacitate de a reda bas profund foarte usor
      Dubla utilizare (cinema si muzica)
      Contra: 
      Sunt momente in care midbasul se simte in exces (atentie la pozitionare)
      O oarecare lipsa de energie in zona frecventelor inalte
       
    • Marca germană VINCENT a fost înregistrată în 1995 ca marcă comercială de Sintron Vertriebs GmbH în Iffezheim / Germania.  Produsele Vincent sunt proiectate în Germania si sunt asamblate în China. Adică o schemă de producție care în ziua de azi nu cred că mai surprinde pe nimeni.
      Amplificatorul de față, SV-237MK, este din specia hibrid (amplificatoarele hibride reprezintă unul dintre principalele produse ale celor de la Vincent), adică partea de preamplificare se bazează pe lămpi, iar partea de power pe tranzistori. Cu alte cuvinte, în teorie ar trebui să ai „the best of both worlds”: sunetul suav și natural al lămpilor combinat cu puterea oferită de un amplificator pe tranzistori. Dar oare, practic, este chiar așa? Hai să aflăm!
      237MK este destul de bine construit, cântărește peste 20 de kg, radiatoarele sunt externe, iar carcasa este solidă, old-school type.
      Ca design, gemulețul prin care se văd lămpile de preamplificare (12AX7) este tolerabil, dar acel inel-oglindă din jurul potențiometrelor nu este exact genul meu. Dar, mai mult ca sigur, unii utilizatori vor aprecia acel design, deci aici vorbim de o chestie subiectivă până la urmă.
       

      Vorbeam de greutatea apreciabilă a acestui integrat. Din ce văd eu, o mare parte a acesteia vine din carcasa solidă (aliajul panoului frontal are o grosime de aprox. 5 mm) și, mai ales, din toroidalul masiv. Cu alte cuvinte, pe partea de alimentare și vibrații, Vincent-ul se prezintă exemplar.
      Ok, hai să pornim hibridul: aici a apărut prima nelămurire: Vincent-ul are nevoie de un timp apreciabil pentru a porni, adică pentru a fi gata de redat sunet, ca să mă exprima așa. Am folosit amplificatoare pe lămpi single-ended pure și nu aveau nevoie de atâta timp pentru „a-și intra în pâine”. Ce vreau să spun cu asta: nu știu sigur dacă acest lucru nu este cumva vreo găselniță de marketing a celor de la Vincent, adică ceva gen ”acesta e un amplificator serios, cu lămpi, are nevoie de timp” (să te facă să simți că folosești lămpi) sau pur și simplu de atât timp au nevoie etajele din Vincent pentru a începe lucrul. Nu încercați să începeți să apăsați aiurea butoane dacă vi se pare că pornirea durează prea mult timp și nici să îl opriți și reporniți: chiar durează mult timp, nu e nimic defect. E din fabrică. It’s a feature, not a bug. 
      Să spunem câte ceva și despre dotările Vincent-ului: are integrat inclusiv un modul de DAC, pe care îl vom testa mai încolo. Pe partea frontală, are inclusiv potențiometre de înalte și joase, care acum nu prea mai sunt atât de populare cum erau cu vreo 30 de ani în urmă. Dacă tot am ajuns la aceste potențiometre de control al tonalității, trebuie să spun de la început că în cazul Vincent-ului aș evita cu desăvârșire folosirea lor: efectul produs de acestea este destul de agresiv (chestie de neînțeles pentru mine). Dacă ar fi să fac o comparație, sunt exact antiteza controalelor de tonalitate de pe amplificatoarele NAD, unde acestea au un efect destul de discret. Aceste controale de joase și înalte de pe Vincent se bagă cu bocancii în sunet și recomand dezactivarea lor în totalitate, pentru un sunet corect. Încă ceva, dacă tot am ajuns aici: notațiile butoanelor de pe panoul frontal nu sunt foarte clare, iar cursa butoanelor nu este suficient de evidentă pentru a-ți da seama dacă un buton este apăsat sau nu. De exemplu, exemplarul ajuns la mine, desigilat de mine, deci nefolosit, avea butonul „Loud” (loudness) activat implicit și a trecut mai mult de o jumătate de oră până să îmi dau seama că acel buton e activat.
       

      Ok, să trecem la ceea ce ne interesează: cum sună. Vincent-ul 237MK a avut una dintre cele mai grele misiuni pe care le poate avea un amplificator, indiferent de clasa de preț: să livreze suficient curent, să controleze și nu doar să controleze cu forță brută, ci să și ajute boxele Kef Reference 107 să își etaleze toată forța  și finețea caracteristice. Cei care sunt familiarizați cât de cât cu acest boxe, știu că au potențialul de a livra frecvențe joase de 18 Hz, adică joase care vor cutremura nu doar apartamentul, ci întregul bloc sau întreaga fundație, dacă stați la casă. Însă pentru acest lucru au nevoie de energie, de curent, de putere. Și da, Vincent-ul le are din belșug. Extensia joaselor e foarte bună, foarte rezolută, supraetajată în funcție de frecvențe (cele mai „joase joase” părând a veni de undeva din subsol și cutremurând camera). Comparat cu un alt integrat avut la îndemână, un Primare A30.1, Vincent-ul a prestat mult mai bine, mai extins și mai rezolut la capitolul frecvențe joase.
      Deoarece am fost plăcut surprins de extensia și tridimensionalitatea joaselor livrate de Vincent prin KEF-urile Reference 107 am încercat să folosesc albume care să îmi satisfacă plăcerea de audiție a acestor joase. De exemplu, printre altele, superbul album Night Calls al legendarului Joe Cocker. Un album înregistrat în sistem QSound. Păcat că acest sistem de înregistrare nu prea mai este folosit acum. Nici nu știu de ce: costuri prea ridicate? Faptul că bizonul majoritar ascultător de muzichie prin căști pe telefon oricum nu știe aprecia finețuri de genul acesta și că nu merită efortul? Mă rog, acest album este o înregistrare de mare clasă. Chiar la piesa titlu „Night Calls”, frecvențele joase erau un adevărat deliciu de urmărit datorită modului în care erau supraetajate.
      Ok, deci frecvențele joase sunt redate cu o clasă peste clasa de preț în care se află Vincent 237. Dar cum rămâne cu restul spectrului sonor? Cum rămâne cu tonalitatea generală? Cu scena? Cu veridicitatea per ansamblu?
      Aici a apărut o problemă. Vincent-ul nu a stat foarte mult la mine. Dar cât a stat la mine, nu l-am oprit și am încercat să îl țin la încălzit și rodat cât mai mult posibil înainte de a aborda o recenzie.
      Problema de care zic a fost pe partea gamei de medii. Acestea sunt redate cu o senzație de dulceață care nu a dispărut nici după 4 zile de rodat non-stop. Prin dulceață  înțeleg un sunet suav, usor procesat. Ca o bomboană amandină atunci când o spargi între dinți: dulce, dar cu o nuanță de artificial. Așa a sunat și 237Mk: dulce, dar luminos pe partea de medii.
      Acum, nu vreau să fiu nedrept: așa cum am spus deja, nu a stat foarte mult la mine, deci este posibil ca această senzație să se estompeze după un rodaj serios. Sau poate dacă acele lămpi din partea de preamplificare ar fi schimbate cu ceva mai performant? Nu știu, deci dacă sunteți interesați cu adevărat de acest amplificator, ar fi bine să nu luați ceea ce am spus eu acum despre redarea mediilor ca fiind un verdict definitiv.
      Aceasta fost senzația mea în săptămâna cât a stat la mine: am regăsit acel sunet dulce și firesc specific lămpilor, dar usor luminos și parcă forțat, ca și când sunetul ar fi fost intenționat modificat. Parcă nemții s-au străduit prea mult sa construiască un sunet de casă dulce, plăcut urechii și de aici senzația mea. Încerc să explic ce anume nu mi-a plăcut, pentru că acesta este scopul unui articol, să prezinte întreaga poveste cu bune si rele.
      Pe de altă parte, mi-a plăcut tridimensionalitatea scenei redată prin 237MK care, în mare parte zic eu, se datorează tridimensionalității gamei de joase. La redarea pasajelor aglomerate, de exemplu în cazul unei orchestre simfonice masive, Vincent a demonstrat că are rezerve de putere considerabile, neaglomerând absolut deloc scena, rezoluția în zona joaselor s-a păstrat indiferent de nivel și de cerințele pasajelor muzicale.
       

       
      Încă ceva: în nici un moment nu mi s-a părut că Vincent ar genera (în combinația cu boxele Kef R107) un sunet obositor. Indiferent de ceea ce mi-a plăcut sau nu mi-a plăcut, sunetul a fost unul relaxant, de multe ori nedându-mi seama că ascultam ore în șir încercând să evaluez sunetul. Dacă ar fi să mă gândesc la un gen de muzică pentru care acest integrat a fost creat, acesta ar fi jazz-ul. Suav, dar forțos și cu impact.
      A, uitasem: am pomenit la începutul articolului despre faptul că Vincent 237MK este dotat inclusiv cu un modul de DAC. Da, am testat inclusiv prin DAC-ul lui. Se pare că folosește un Burr-Brown PCM5101. Cu alte cuvinte, puteți mai mult de atât folosind un DAC extern relativ ieftin. Acesta este un cip dac din gama „after-thought”, adică unul care este integrat din motive de conveniență, nu de fidelitate.
      Te-ar mai putea interesa si urmatorul articol:
       
      Una peste alta, nu pot să spun că nu mi-a plăcut integratul hibrid Vincent 237MK. În memorabilele cuvinte ale lui Dudley Moore din „Arthur”, când vorbește despre cum este pe un iaht: „Well, it doesn’t suck”. În gama lui de preț sunt destul de puține variante care să îl egaleze pe partea de tridimensionalitate și rezoluție a joaselor. Totuși, nu este un amplificator ieftin, deci e bine să studiați cu atenție ceea ce doriți. Sfatul meu permanent: mergeți și ascultați în showroom. Decizia este a voastra.

      Pro:   
      -    Construcție de foarte bună calitate, solidă
      -    Rezoluție superbă în zona frecvențelor joase, extensie
      Contra:
      -    Sunet „dulceag” (care însă este posibil să se estompeze după un rodaj mai lung)
       
       
         
       
       
    • Acum 15 ani cand am inceput sa fiu preocupat serios de audio Hi-Fi, am aflat de existenta unor inregistrari muzicale cu care se testau sistemele audio. Acestea pareau sa fie preferate de o buna majoritate audiofila. In topul preferintelor se aflau inregistrarile produse special pentru testat sisteme audio stereo de companiile care activau in domeniu. Enumar cateva din acestea: Linn Records, Wilson Audio, Naim, Chesky Records, Reference Recordings, Marantz, Denon, Accuphase. Aproape de fiecare data cand mergeam intr-un showroom intalneam un pasionat cu 2-3 cd-uri produse de una din firmele enumerate inainte. Pe langa aceste inregistrari exista inca o categorie cel putin la fel de importanta, jazz-ul minimalist. Cantarete ca Diana Krall, Katie Melua se aflau in topul preferintelor, apoi urmau saxofonisti ca Sonny Rollins, John Coltrane, iar la final diferiti artisti de la Linn Records sau Chesky Records. La inceput am fost impresionat de aceste inregistrari cu cantecele lor special alese si masteruri gandite sa impresioneze urechea. Cand ascultai un asemenea cd, sistemul audio isi pierdea din importanta. Practic deveneai un zombie audio(fil). 
      Cu trecerea anilor am invatat ca aceste cd-uri de test sunt masterizate folosind diferite trucuri psihoacustice. Cel mai evident truc este loudness-ul (auzi mai tare, suna mai bine), apoi urmeaza inregistrarile minimaliste cu 2-3 instrumente si o voce (mai putina informatie, mai usor de urmarit de creier). La inceput nu intelegi de ce iti plac aceste inregistrari. Observi ca intr-o comparatie directa, varianta audiofila suna mai bine. Sunetul este dens, pare dinamic, te implica emotional, transforma auditia intr-o experienta memorabila. Asta se intampla la inceput, cand esti inca virgin si te lasi pacalit usor de aditiile sintetice. Dupa ce incepi sa capeti experienta, realizezi ca ai fost pacalit. Experienta vine odata cu trecerea anilor si inseamna sute de ore de auditii ale unor sisteme audio, concerte la Ateneul Roman, Sala Radio, sau evenimente muzicale desfasurate in aer liber. Cu acest bagaj incepi sa construiesti, structurezi, un anume tip de sunet pe care am sa il numesc ‘moment sonic de referinta’. Acesta este o imbinare intre  experienta sonica subiectiva si un set de coordonate obiective cum ar fi dinamica sunetului, acuratetea timbrala, viteza reproducerii, lipsa distorsiunilor, prezentarea scenei sonore realist si tridimensional. 

      Sa nu va inchipuiti ca exista o alta cale de invatare. Experienta sonica nu poate fi inlocuita cu nimic. Invatam in fiecare zi cum sa ascultam muzica, ce urmarim la un sistem audio, cum interpretam informatiile primite. Testele audio sunt o parte a acestui proces de invatare. Fiecare dintre noi are propriile sale preferinte muzicale. Printre acestea trebuie sa gasim inregistrari care sa acopere toate cerintele unei auditii de inalta fidelitate. Enumar cateva din aceste cerinte:
      dinamica realista – inregistrarea nu este comprimata dinamic , detalii aici si aici
      lipsa distorsiunilor – daca acestea sunt audibile, ar putea sa va influenteze negativ evaluarea unei componente  sau a intregului sistem audio
      medii curate - voci feminine si masculine corect inregistrate
      scena sonora holografica – sunetul trebuie sa aiba adancime, sa poti identifica cu usurinta pozitia instrumentelor pe scena  
      o gama de frecvente audio completa –  inregistrari cu multe intrumente (muzica clasica, jazz interpretat de orchestra mari)
      In acest articol am sa va ofer o lista de albume pe care le consider perfecte pentru teste. Lista va fi impartita pe genuri muzicale. Fiecare propunere  va fi insotita si de cateva explicatii care sper sa va desluseasca motivele alegerii.

      Muzica clasica
      Le Nozze di Figaro, Mozart – Rene Jacobs 
      Este o varianta care merita ascultata chiar daca se abate usor de la linia traditionala. Tehnic, inregistrare este foarte buna. Imaginea stereo este bine conturata, cu orchestra aflata undeva sub scena si cu artistii deasupra. Realismul auditiei este completat de deplasarea audibila a cantaretilor pe scena.Un sistem bun ar trebui sa reproduca toate aceste detalii.
      Mahler Simfonia a 5 a - Zubin Mehta / New York Philarmonic 
      Mehta nu este considerat un specialist in Mahler, cu toate acestea muzica este oferita ascultatorului cu har si naturalete. Inregistrare este foarte buna. Are o dinamica si o scena sonora profunda. Instrumentele pot fi identificate cu acuratete in plan 3D.
      Verdi /  Messa da Requiem – Ricardo Muti, Chicago Symphony Orchestra 
      Inregistrarea este preluata din mai multe spectacole live. Din acest motiv te simti ca si cum ai fi in primul rand al salii de concert, iar in fata ta s-ar afla o orchestra de muzica clasica completa, alaturi de patru cantareti solo si un cor. Scena sonora este grandioasa si se intinde in plan orizontal si vertical. Pasajele dinamice sunt atat de complexe incat sunt o adevarata incercare pentru orice sistem audio.

      Grieg / Scumann / Piano Concertos - Radu Lupu, Andre Previn, London  Symphony Orchestra 
      Din nou, tehnic avem o inregistrare cu un sunet ireprosabil. Radu Lupu , dirijorul si orchestra se armonizeaza perfect, oferind adevarate momente de magie si inspiratie. Muzica este luxurianta, completa si destul de transparenta. Ascultand aceasta inregistrare veti putea intelege ce inseamna pianul si cum ar trebui el sa sune.

      Jazz
      Jazz at the Pawnshop  - Arne Domnerus, Benght Hallberg, etc 
      Este una din cele mai autentice inregistrari de jazz live din istorie. Posibil sa fie chiar cea mai buna.
      Seven Seas  - Avishai Cohen
      Avishai este unul din cei mai creativi muzicieni de jazz contemporani.  Un maestru al contrabasului care reuseste sa ofere o muzica spontana si organica. Sunetul este natural, realist, transparent. Se simte efortul depus de cei care au lucrat in studio la aceasta inregistrare. 
      LLyria  - Nik Bartsch’s Ronin
      Sunet de pian zen-funk mixat cu ritmul de toba, saxofon si clarinet. O inregistratre aproape perfecta ECM. 
      Summer Wind :Live At The Loa - The Ray Brown Trio
      Albumul este inregistrat intr-un club de jazz din Santa Monica si surprinde cu acuratete atmosfera din timpul evenimentului, un telefon care suna, oameni razand, etc. Toate acestea adaugate peste atmosfera muzicala creata de contrabasul lui Ray, pianul lui Gene Harris si toba lui Jeff Hamilton, transforma auditia intr-o experienta imersiva ce  transcende simturile.
      Love Scene  -  Diana Krall
      Vocalista si pianista Diana Krall intr-unul din momentele ei bune. Vocea artistei este detaliata si bogata in microdetalii ce va vor ajuta sa identificati cum presteaza sistemul vostru pe medii. Un sistem transparent ar trebui sa evidentieze multitudinea de detalii ascunse in vocea Dianei.

       
      Rock
      Wish You Were Here - Pink Floyd
      Album este dedicat fostului membru Syd Barrett. Este una din cele mai importante inregistrari de rock progresiv din istorie. Mixul de instrumente este unul cu adevarat special. Amintesc saxofonul adaugat in partitura langa chitara, clapa si tobe. 
      Misplaced Childhood  - Marillion
      Povestea acestui album este inspirata din copilaria lui Fish si a fost potentata de una din experientele LSD ale artistului. Albumul nu numai ca este cel mai mare triunf comercial al trupei, dar este si o inregistrare aproape perfecta de rock progresiv.
      Money And Cigarettes - Eric Clapton
      Fara sa fie o inregistrare sclipitoare din punct de vedere artistic a lui Eric Clapton, reuseste sa te capteze cu un sunet blues-pop electric. Interesant este faptul ca sunetul de banda analogical a ramas chiar si dupa digitalizare, oferind o patina istorica greu de gasit in prezent.
      Amused To Death -  Roger Waters
      Albumul a fost inregistrat folosind tehnologia QSound.  Merita ascultat, folosit in teste audio, chiar daca nu va place muzica lui Waters. O reproducere corecta a acestui album ar trebui sa va ofere o experienta sonica aproape circulara. Un sunet care sa va inconjoare, senzatia unui sistem multicanal venita dintr-un sistem stereo.
      Dire Straits  - Dire Straits
      O alta inregistrare  care a reusit sa pastreze sunetul de banda analogica chiar dupa ce a fost digitalizata. Textura analogica este evidenta. Un sistem corect ar trebui sa va ofere aceasta informatie fara efort.
      Te-ar mai putea interesa si urmatorul articol:
      Indie / Electro
      Spirit of Eden  - Talk Talk
      Rareori o sa intalniti un album atat de bine inregistrat tehnic. Sunetul este organica, emotional, bazat pe texturi ambientale si aranjamente inspirate din muzica de jazz. Cu o dinamica la fel de buna ca a inregistrarilor de muzica clasica este un adevarat festin auditiv.
      Protection   - Massive Attack
      Pe acest album exista bas profund generat electronic. Este perfect pentru testat raspunsul camerei in zona basului.
      Lista cu muzica din acest articol este gandita ca o sugestie pentru cititori, nimic mai mult. Albumele au fost alese pentru calitatea tehnica a inregistrarii si pentru valoarea lor muzicala. Pornind de la exemplele mele puteti sa va construiti propria lista cu muzica de test.
    • In articolul de astazi am sa va povestesc despre amplificatorul integrat Nu-Vista 600. Acesta poate fi considerat o bestie audiofila. Cu o puterea de 200 wati in 8 ohmi si un amperaj la varf de 150 amperi poate conduce aproape orice boxa din lume. Nu-Vista 600 este un amplificator cu o topologie speciala. Combina frumusetea, delicatetea sunetului de lampa de ultima generatie, nuvistor, cu designul semiconductorului. Pe de o parte avem un amplificator de putere urias, cu rezerve masive de putere, care ofera curent si viteza de atac, iar pe de alta parte avem delicatetea de matase a sunetului de trioda, nuvistor.
      Nu-Vista 600 face parte din gama cu acelasi nume a producatorului britanic Musical Fidelity. Aceasta este una din firmele britanice cu o traditie solida in construirea de aparatura Hi-Fi din Anglia. Firma a fost infiintata acum 30 de ani de Antony Michaelson. Cu o pregatire de muzician in spate, este absolvent de facultate de muzica  si a ajuns in industria audio Hi-Fi din intamplare. A intalnit pe cineva care dorea sa construiasca si sa vanda amplificatoare cu tuburi electronice, lampi. Timp de cativa ani a fost implicat in acest proiect si a construit amplificatoare cu lampi. Compania respectiva a functionat foarte bine. Pornind de la aceasta idee s-a gandit ca se poate trai din aceasta afacere. Cativa ani mai tarziu a inceput sa proiecteze si sa construiasca diferite aparate audio pentru sistemul de acasa. Un prieten al unui dealer a ascultat un preamplificator construit de acesta si a comandat mai multe bucati. Toate s-au vandut in prima saptamana. Imediat au urmat si alte comenzi. Din nou, aproape accidental, a intrat in afaceri cu aparatura audio Hi-Fi. De atunci au trecut 30 de ani, timp in care Musical Fidelity a devenit una din marcile de traditie ale industriei britanice de audio Hi-Fi.

      Inainte de a intra in subiectul acestui articol am sa va ofer cateva detalii legate de tehnologia ‘nuvistor’. Banuiesc ca nu stiti prea multe despre acest tip de triode, asa ca am sa va fac o scurta istorie. Nuvistor este un tip de tub cu vid anunțat de RCA in 1959. Forma si dimensiunea aceastora este apropiata de aceea a tranzistorilor. Nuvistorii sunt mai mici comparativ cu tuburile eletronice conventionale cunoscute de toata lumea. Au forma unui degetar, dar sunt mai mici ca acesta. Tubul este realizat integral din metal si ceramica. Construirea nuvistorilor necesita echipamente speciale, deoarece nu exista nicio intubatie pentru a pompa gazele. In schimb, intreaga structura este asamblata, introdusa in plicul sau metalic, sigilata si prelucrata intr-o camera de vid mare, cu dispozitive robotice simple. Performanta acestui tip de lampa cu vid de semnal mic este net superioara tuburilor electronice clasice. Performanta excelenta VHF si UHF, plus un nivel al zgomotului redus sunt principalele atuuri pentru care au fost folositi intens in aparatele ultra performante din anii ’60.  
      Descriere Nu-Vista 600
      La exterior amplificatorul arata grandios. Cu dimensiuni generoase de 483 x 187 x 510 cm si o greutate de 34 kg il remarci imediat, chiar si in situatia in care este aruncat intr-un colt. Ca sa intelegeti despre ce este vorba, am sa va descriu momentul in care a trebuit sa il instalez in sistemul de acasa. Pentru amplificatorul meu Pass Labs Int 150 am construit o platform speciala pe podea. Integratul Pass fiind mare si greu, am avut grija ca platforma sa fie suficient de incapatoare si solida. Cand a sosit Nu-Vista 600 am fost nevoit sa mut integratul Pass in alta parte si sa il asez pe acesta pe platforma special amenajata. Cu greu am reusit sa pozitionez Nu-Vista 600 pe suprafata platformei. Nu reuseam sa potrivesc piciorusele de sustinere in asa fel incat sa incapa pe platforma. Pana la urma am fost nevoit sa sprijin piciorusele din spate partial pe platforma. 
      Carcasa este construita din aluminiu periat, de culoare gri antracit, oferind senzatia aceea de ‘true high-end’. Pe partea frontala avem doua butoane mari si albe cu care controlam diferitele functii ale aparatului, si un ecran mare pe care sunt afisate informatiile despre volum si conexiune. Din butonul din stanga schimbam conexiunile, iar din cel din dreapta umblam la volum. Sub aceste doua butoane mari se gasesc alte doua butoane micute. Cu unul dintre acestea pornim / oprim amplificatorul, iar cu celalalt pornim / oprim functionarea ecranului aflat pe mijlocul fetei frontale. In spate avem conexiunile balansate si nebalansate, conexiunile pentru boxe si conexiunea pentru cablul electric.
      In interior NuVista 600 seamana foarte mult cu fratele sau mai mare, NuVista 800. Este construit intr-o configuratie dual mono cu cate un transformator de 1kw pentru fiecare canal si o parte de preamplificare complet separata. Partea de semnal este foarte scurta pentru a nu exista interferente. Amplificatorul foloseste un design imbunatatit al placii de baza, cu  toate piesele montate la suprafata. Triodele Nuvistor sunt montate foarte aproape de circuitele de preamplificare, cu trasee scurte si perpendiculare pentru a minimize efectele de camp induse. 
      Specificatii
      Putere: 220 W pe canal in 8 ohmi
      THD: <0,005% tipic 20 Hz – 20 kHz
      Raport semnal zgomot: >103 dB
      Raspuns in frecventa: +0, -0.1 dB, 10Hz la 30 kHz
      Intrari:
      4 x RCA / Phono
      1 x XLR
      General:
      Dimensiune LxHxD (mm): 483 x 187 x 510
      Greutate (neambalat / ambalat) – 34 kg / 45 kg
      Am testat acest amplificator pe un sistem compus din urmatoatele componente: 
      Yamaha CDS 3000 – cd player 
      NuVista 600 – amplificator
      Focal Electra 1038 Be – boxe
      XLR XLO Reference – cablu interconect
      Vicol Audio – cablu boxe 
      Muzica de test a acoperit stilul electro, blues-rock si muzica culta. Am ascultat muzica exclusiv de pe cd-uri. Albumele folosite au fost urmatoarele:  Massive Attack – Mezzanine, Eric Clapton & Friends – The Breeze An Appreciation of JJ Cale, Gustav Mahler – Simfonia a-5-a (Zubin Mehta & New York Philharmonic).

      Mezzanine
      Nu-Vista 600 livreaza muzica cu un atac si o viteza incredibila. Este ca o masina de Formula 1 dezlantuita pe o autostrada. Basul este EXCEPTIONAL. Are o adancime si o greutate impresionanta. In acelasi timp este transparent, clar si limpede ca apa unui rau de munte. Are soliditate fara sa piarda fluiditatea si este puternic ca un taur furios ce se pregateste sa intre in ovalul coridei. Aproape a adaugat o octava in plus. Simt ca frecventele joase se extind. Greutatea suplimentara a basului pare ca potentiaza celelalte zone ale spectrului sonor, ceea ce face ca sunetul sa fie spatios si aerisit. Sunt atat de prins de muzica incat piesa a-3-a a albumului, Teardrop, ma ia pe nepregatite. Oare cand a trecut timpul? Vocea feminina se distinge foarte clar, de parca ar canta in fata mea. In timpul acesta restul instrumentelor generate electronic acopera camera circular.  Ma aflu in mijlocul unui vulcan de energie pura. Sunt inconjurat de sunete, acestea vin in valuri catre mine, creierul le decodeaza si le transforma in muzica. Auditia devine o experienta aproape cinematica. Spun aproape cinematica pentru ca lipsesc imaginile.  La piesa “Exchange” contrabasul musca din mine. Este asemeni unui urias pradator diurn cu coltii in forma de iatagan ce se repede cu furie peste simturile mele. Ce sa va mai spun, NuVista 600 controleaza totul impecabil. 
      The Breeze An Appreciation of JJ Cale
      Uitati de sunetul uneori metalic si enervant al unora dintre inregistrarile moderne. Sunetul acela care devine repede obositor din cauza compresiei sau artefactelor digitale. Tuburile nuvistor filtreaza totul, oferind  o anumita dulceata si lichiditate. Cu toate acestea sunetul nu este eufonic sau colorat in mod clar si nu modifica prezentarea generala. Este un sunet nuvistor, asta cu siguranta, un mix intre realismul digitalului modern si placerea auditiei unui disc de vinil pe un sistem audio vintage. Ascult electric blues de cea mai buna calitate la mine acasa cu placerea unui copil ce tocmai a descoperit ciocolata. Tranzientii au un atac impresionant si intreaga prezentare emana o dinamica care face ca muzica sa sune energic si alert. Peretii si podeaua vibreaza in ritm de chitara si toba,  imaginatia o ia razna, gonesc la volanul unui Ford Mustang pe Route 66 catre vest si ascult blues. 
      Te-ar mai putea interesa si urmatorul articol:
      Gustav Mahler – Simfonia a-5-a
      Simfonia debuteaza cu sunetul energic al unei trompete. Simt cum alama ofera corp notelor muzicale, transformand efemerul secundelor de introducere intr-un moment bine delimitat in timp si spatiu. Apoi intreaga orchestra se avanta catre mine intr-un ritm crescendo, intensitatea muzicala creste, camera se umple de instrumente muzicale. Linistea se asterne pret de cateva milisecunde. O usoara ploaie de primavara incepe sa curga din viorile asezate in stanga mea. Din nou ritmul creste, scena se desface pe cele trei dimensiuni, aud instrumentele de suflat asezate adanc in  interiorul scenei, simt timpanele cum sunt lovite usor cat sa creeze senzatia unor tunete indepartate ce prevestesc furtuna. Sunt invitat sa privesc un tablou ce zugraveste inceputul primaverii,  o imagine lirica perfect definita de geniul lui Mahler. Muzica este stralucitoare, tonica, bogata, dulce. Sunetul are o anumita lichiditate tonala care creaza o impresie foarte relaxata si curgatoare. Scena sonora este holografica, cu o imagine stereo vie, realista si o amplasarea clara a instrumentelor. Ascult muzica si ma simt de parca as fi invitat la una din seratele de gala de la Davies Symphony Hall.

      Concluzie
      Nu-Vista 600 este in primul rand o masinarie audiofila de top. Arata ca un amplificator audio high-end si suna pe masura. Acest amplificator asambleaza muzica intr-un mod foarte personal, oferind o combinatie intre sunetul modern si cel vintage. Sunetul acestuia este o combinatie intre viteza, dinamica, latime de banda, sunet tridimensional, stralucire, caldura si putin romantism. 
      Pro:
      dinamica + tranzienti 
      personalitate muzicala
      putere fara limite
      fluiditate
      constructie
      Contra:
      pretul
      caracterul exotic

    • 1. Salutare! Înainte să te iau la intrebări aș dori să te prezinți. Cine ești și cum ai ajuns să te ocupi de calibrare video?
      Salut. Sunt de formație inginer, absolvent al Institutului Politehnic București, facultatea de Electronică și Telecomunicații, specializarea Dispozitive și Circuite Electronice. De circa 25 de ani activez în domeniul dezvoltării de software. Acestea profesional, în privat sunt mare amator de lucruri de calitate, imagine și sunet printre acestea, de cărți și filme bune. Am avut mai multe tentative de a desfășura o activitate independentă, dacă nu pentru a scăpa de munca de birou, măcar ca variantă de rezervă. La cea mai recentă astfel de încercare m-am gândit să mă orientez spre o activitate care să aibă cumva legătură cu studiile mele și care să nu existe încă în România. Cu această idee în minte și o doză de "așa s-a nimerit", în anul 2014 am urmat doua cursuri de calibrare, video și audio. Am pornit de la principiul de a face ceva serios și organizat, a învăța din experiența altora și de a avea o atestare oferite de două organizații renumite în Statele Unite ale Americii și pe plan mondial, Imaging Science Foundation (pe scurt ISF) și Home Acoustics AlIiance (pe scurt HAA). Am obținut certificările de calibrator video, respectiv audio, de nivel II, maximul existent la acea dată. Între timp am mai participat la un nou set de cursuri și actual dețin certificările de nivel III, noul maxim, în ambele, cea de audio fiind confirmată chiar ieri.

      2. Ce este calibrarea video?
      Calibrarea video este procedeul științific prin care, utilizând o metodologie bine definită și aparatură de măsurare de precizie, se ajustează parametrii imaginii afișate de un aparat video, televizor sau proiector, in așa fel încât să vedem materialul în aceeași calitate cum a fost el văzut de către echipa de productie pe parcursul și la finalul realizării sale. Sintagma îndeobște utilizată pentru a descrie această situație este că vedem materialul așa cum a intenționat regizorul să îl vedem (director's intent). Similar, în cazul calibrării audio, ca parte a unei experiențe cinematografice sau de sine stătător, o redare doar de sunete (de obicei muzicale), obiectivul este de a reproduce cat mai fidel originalul înregistrat fie că este vorba despre voci, instrumente muzicale sau alte tipuri de sunete. 
      3. De ce avem nevoie de calibrare video?
      Imaginea afisată de aparatele video asa cum ies ele de pe bandă în fabrică prezintă variații datorită toleranțelor componentelor utIizate în construcția lor. În orice proces de fabricație un produs finit, o piesă sau un subansamblu este declarat contorm dacă indeplinește anumite criterii pIus sau minus o abatere acceptată numită toleranță. Tentativa de a fabrica produse perfecte este nepractică. Aparatele livrate de către fabrică nu sunt calibrate, motivele sunt legate de costuri. Calibrarea este un procedeu de durată semnificativă, până acum nu a fost automatizat cu rezultate satisfăcătoare, iar într-un proces modern de fabricație în mare măsură  automatizat și optimizat ca flux, orice întârziere în finalizarea produsului se traduce în costuri sporite, indiferent care este cauza întârzierii. Într-o piață extrem de competitivă cum este cea a bunurilor de larg consum, batalia se dă în primul rând în prețuri. De asemenea, cumpărătorii vor produse cât mai ieftine, iar mulți nu a auzit despre calibrare, materialele pe care le urmăresc în mod curent nu necesită acuratețe foarte mare sau pur și simplu s-au obișnuit și preferă o imagine denaturată cu colorit și luminozitate în exces. Niciun fabricant nu încercă să scoată produse perfecte, ci produse care se vând, chiar dacă unii cumpărători vor dori o ajustare "aftermarket". De calibrare avem nevoie pentru a aduce imaginea în standarde și a urmări materialul în starea sa pură, nealterată. În special în cazul filmelor artistice, abaterile de la colorituI original și pierderile de detalii devin rapid supărătoare. 

      4. Te rog să ne povestești în cateva fraze  etapele  unei calibrări video.
      Calibrarea video începe cu o evaluare a modului în care se prezintă aparatul la momentul de start, se face o măsurătoare a parametrilor imaginii așa cum a fost ea urmărită anterior calibrării de utilizatorul aparatului. Eu mai obișnuiesc să pun în această etapă secvențe de film și să indic clientului ce parametri ai imaginii sunt necorespunzători. Ceea ce urmează este crearea unuia sau a mai multor profile de imagine, pe care le numim moduri, în funcție de tipurile de material urmărit și cerințele clientului. Parametrii analizati se referă la corectitudinea redării gradațiilor de intensitate luminoasă, ceea ce ne asigură percepția vizuală optimă a detaliilor din imagine atât pe scene foarte întunecate (detalii în negru în jargonul videofililor și calibratorilor), cât și pe scene foarte luminoase (detalii în alb), și corectitudinea redarii culorilor din întreaga gamă disponibilă de culori, ceea ce conduce la observarea tuturor amănuntelor legate de machiaj, costume și decoruri așa cum au fost ele concepute. Toate aceastea impIică serii de măsuratori și reglaje efectuate prin iterație. Reperele valorice folosite sunt preluate din standardele de televiziune și cinematografie, care descriu matematic cum să facem să reproducem pe cât posibil identic cu imaginea captată la înregistrare. La final se produce un raport de calibrare, care conține o comparație matematică a parametrilor imaginii înainte si după calibrare, precum si toate valorile de reglaj introduse, pentru a putea fi restaurate în caz de modificare sau ștergere. Ceea ce mai fac aici este să pun din nou scenele de film de la început, pentru a evidenția clientului modificările concrete din imagine raportat la același material de calitate înaltă. 
      5. Eu am un televizor  cu tehnologie OLED. Specialiștii independenți din domeniu spun că aceasta  tehnologie  este  cea mai performantă. Este necesară o calibrare a televizorului meu?
      Tehnologia OLED este foarte performantă în privința atributelor imaginii, dar este supusă acelorași variații pe linia de fabricație ca orice alt aparat. Vor exista diferențe între prototip și produsul de serie, între loturile de produse și chiar între produsele ieșite sucesiv de pe bandă. 
      6. Cat de mult poate îmbunătăți calibrarea video calitatea imaginii?
      Schimbarea este semnificativă, niciun client nu a spus până acum că nu vede nicio schimbare în imagine deși sunt aparate care scoase din cutie sunt foarte apropiate de ceea ce trebuie să fie, iar pe de altă parte persoanele care se obișnuiesc cu imaginea calibrată (creierul sesizează imediat naturalețea sau lipsa ei, chiar dacă nu ne dăm seama în mod conștient) ajung să nu se mai poată uita la alt fel de imagine, pentru că le sar imediat în ochi toate defectele. 

      7. Am citit că și în cazul videoproiectoarelor este nevoie de calibrare. Este adevărat?
      La videoproiectoare calibrarea este chiar mai necesară decât la televizoare. Concură aici mai mulți factori. Primul este că imaginea afișată este dependentă de ecranul folosit pentru proiecție și chiar de cuIoarea pereților (prin reflexii). Variația de caracteristici de reflexie, care modifică lumina primită de la proiector, este foarte mare de la un producător la altul și de la o serie de produse la alta. În plus, variația de caracteristici este semnificativă de la o lampă la alta, cu efect direct în imagine. În timp ce la televizoare se caută constructiv soluții de a reduce la maxim reflexiile din ecran, la proiecție reflexia este strict necesară pentru funcționare și ambientul contează mult mai mult. 
      8. Există diferențe între calibrarea unui televizor și a unui videoproiector?
      Metodologia de calibrare este aceeași la televizoare și proiectoare, dar în cazul proiecției este necesar să fie întuneric în încăpere, în timp ce televizorul poate fi calibrat în orice condiții de iluminat. 
      9. Un  specialist video ce parametri caută dacă doreste să cumpere un televizor?
      Verific dacă am la dispoziție toate reglajele necesare pentru o calibrare completă, dacă sunt corect implementate și dacă imaginea finală după calibrare îndeplinește anumite criterii; există limitări tehnologice la anumite tipuri de aparate care conduc la o imagine nu chiar optimă și care nu pot fi contracarate prin calibrare. Personal sunt foarte sensibil la acuratețea și naturalețea culorilor, în special la tenurile fețelor umane. Cea mai bună metodă de a alege un model de televizor este de a viziona un material favorit și foarte bine cunoscut pe un aparat calibrat. Din păcate, foarte puține showroom-uri din România oferă această posibilitate. 

      10. Dar dacă doreste să cumpere un videoproiector?
      În cazul proiecției, pe lângă acuratețea culorilor, mult mai dificil de obținut față de un televizor, mai apar ca aspecte importante uniformitatea coloritului pe întregul ecran, luminozitatea minimă afișată (calitatea negrului) și claritatea nativă. 
      11. Situație ipotetică:  un entuziast, un perfecționist al calitătii imaginii video, doreste cea mai bună imagine acasă. Ce trebuie să facă? 
      Trebuie să-și amenajeze corespunzător locul de vizionare, să cumpere aparatură performantă, să o calibreze și să urmarească materiale video de calitate ridicată.
      12. Piața de televizoare și proiectoare video acoperă toate preferințele de preț în acest moment. Există o sumă de la care putem spune că aceste produse oferă o calitate reala peste medie?
      Nu ține atât de suma de bani, cât de tehnologia de afișare folosită și de calitatea implementării (mai pe românește, de priceperea inginerilor care au proiectat aparatul). Există și aparate suficient de ieftine, e drept destul de puține, care ofera o imagine de calitate remarcabilă. 
      Te-ar mai putea interesa si urmatorul articol:
      13. Alege o întrebare la care dorești să răspunzi  și nu a fost pusă.
      De ce este atât de importantă acuratețea, fidelitatea imaginii în cinematografie? 
      Pentru că realizatorii urmăresc să trezească în spectatori trăiri și emoții. Jocul actoricesc și coloritul filmului sunt special concepute pentru acestea. Contează fiecare detaliu de expresie facială, fiecare element de machiaj (uneori actorii petrec ore întregi la machiaj înainte de a turna o scenă) sau de costumație, fiecare piesă de recuzită. În special coloritul contribuie la o experiența deplină. Dacă acesta este falsificat, nici emoțiile și trăirile nu mai sunt aceleași. Felul în care răspundem la acești stimuli fiind programat în subconștient sau chiar genetic. 

      14. Unde te pot găsi oamenii care doresc servicii de calibrare?
      Sunt listat cu date de contact ca dealer pe siturile ambelor organizații care m-au certificat ISF și HAA, iar într-un timp destul de scurt voi aparea și pe un site web propriu.  
      15. La final de interviu te rog să transmiți un mesaj cititorilor noștri.
      Dacă doriți ca experiența vizionarii unui film acasă să fie excepționala, trebuie să vă informați și să alegeți aparate de calitate. Din păcate calitatea costă, însă vă asigur că merită. Apelați la specialisti pentru consultanță, pentru că asta ar putea sa vă salveze niște bani cheltuiți aiurea.
       
    • Acum cateva saptamani HiFi Tech a propus comunitatii audiofile din Romania organizarea unui test audio MQA vs PCM, la care participantii sa nu cunoasca ce fel de fisier asculta. Scopul testului a fost identificarea diferentelor audibile, daca acestea exista, intre fisiere digitale codate MQA si PCM. Am considerat ca doar un asemenea test poate oferi un raspuns obiectiv, lipsit de  orice urma de partinire. Nu doream sa favorizam in niciun fel unul dintre cele doua formate, iar acest deziderat se putea realiza exclusiv in situatia in care participantii nu cunosteau formatul in care ascultau muzica. Dupa doua saptamani de la anuntul nostru, pe lista de participanti s-au inscris cinci amatori. 
      Inainte sa incep povestea acestui test, am sa va spun ca din informatiile mele, acesta este primul blind test audio din lume la care cele doua formate au fost comparate direct.

      In data de 12 Octombrie, incepand cu ora 10:30 AM, participantii au sosit la adresa unde urma sa aiba loc testul. Prima jumatate de ora a fost destinata socializarii si discutiilor despre organizarea testului. Undeva dupa ora 11:00 AM testul a inceput. Inainte de descrierea desfasurarii acestuia am sa va ofer detaliile tehnice ale evenimentului.
      Sistemul de test a fost compus din urmatoarele componente:
      ⦁    Aurender A10 – streamer, sursa digitala compatibila MQA (ecranul frontal pe care sunt afisate detaliile a fost acoperit pe toata durata testului)
      ⦁    Musical Fidelity NuVista 600 – amplificator integrat @ 200 wati canal @ 8 ohm
      ⦁    Focal Electra 1038 Be – boxe
      ⦁    Kimber Cable  – cablu interconect
      ⦁    Vicol Audio – cablu boxe
      ⦁    Samsung A70 – telefon folosit pentru controlul de la distanta al streamerului Aurender A10
       

       
      Muzica
      The Doors – Riders Of The Storm (PCM  24/96 si MQA 24/96), Ragnhild Hemsing & Tor Espens Aspaas - Northern Timbre (PCM 24/88.2 si MQA, sursa din care s-a facut codarea a fost esantionata la valoarea de 24/384), Amy Winehouse – Rehab (PCM  24/96 si MQA 24/96), Jan Gunnar Hoff – Stories (PCM 24/176.4 si MQA,  sursa din care s-a facut codarea a fost esantionata la valoarea de 24/384)
      Pozitia de ascultare
      Un aspect foarte important si vreau sa il mentionez pentru ca are legatura directa cu partea tehnica a testului. Majoritatea dintre voi stiti cat de important este acest fapt. In situatia unui asemenea test, indraznesc sa spun ca este o chestiune critica. Participantii tebuie sa beneficieze de o asezare in spatiu care sa le permita o evaluare consistenta a sunetului. Din pacate nu a fost posibil sa le oferim tuturor conditii egale de evaluare. Participantii au fost aranjati in trei randuri. Primul rand de ascultatori a fost asezat in fata boxelor si  a fost compus din doi participanti. Un participant a fost asezat in pozitia ideala de ascultare, celalalt undeva in dreapta lui. Randul doi a fost amplasat in spatele primului rand. Unul din ascultatorii acestui rand a fost asezat in urmatoare pozitie considerata ideala pentru auditie, celalalt in dreapta lui. Randul trei a fost format dintr-un singur participant. Pe randul patru am stat eu. Am ales aceasta pozitie din dorinta de a influenta cat mai putin impresiile ascultatorilor. 

       
      MQA vs PCM – audio blind test
      Am inceput auditia cu Riders On The Storm – The Doors. Fiecare cantec a fost ascultat in ambele variante, fara ca ascultatorii sa cunoasca felul fisierului. Am continuat cu o piesa de pe albumul Ragnhild Hemsing & Tor Espens Aspaas - Northern Timbre, apoi Amy Winehouse si am inchis cu Jan Gunnar Hoff. Initial ar fi trebuit sa inchidem testul dupa cantecul Rehab - Amy Winehouse, insa inregistrarea era atat de proasta, incat am considerat cu totii ca ar trebui sa introducem inca un cantec. Dupa primele trei cantece evaluarea fisierelor audiate se prezenta in felul urmator: 
      1.    Riders On The Storm  
      - fisier PCM,  a fost votat de trei dintre cei prezenti ca oferind cea mai buna calitate a auditiei
      - fisier MQA, a fost votat de doi dintre cei prezenti ca oferind cea mai buna calitate a auditiei
      2.    Northern Timbre (cantec selectat de pe acest album)
      ⦁    fisier PCM, a fost votat de trei dintre cei prezenti ca oferind cea mai buna calitate a auditiei
      ⦁    fisier MQA, a fost votat de doi dintre cei prezenti ca oferind cea mai buna calitate a auditiei
      3.    Rehab
      ⦁    fisier PCM, a fost votat de doi dintre cei prezenti ca oferind cea mai buna calitate a auditiei
      ⦁    fisier MQA, a fost votat de trei dintre cei prezenti ca oferind cea mai buna calitate a auditiei
      Ma intorc la discutia despre calitatea inregistrarii cantecului Rehab. Chiar daca fisierul MQA a primit mai multe voturi, o parte din cei care au votat pro, au spus ca ambele variante  suna prost si  au fost nevoiti sa aleaga varianta ce parea sa aiba un master mai bun. 
      Te-ar mai putea interesa si urmatorul articol:
      4.    Jan Gunnar Hoff – Stories (cantec selectat de pe acest album)
      ⦁    fisier PCM, a fost votat de trei dintre cei prezenti ca oferind cea mai buna calitate a auditiei
      ⦁    fisierele MQA si PCM, au fost considerate ca fiind identice de cel de al patrulea ascultator
      ⦁    din motive obiective la ultimul cantec au ramas patru participanti
      Dupa cum ati putut citi in randurile de mai sus, votul sec, matematic cuantificat, a insemnat o victorie zdrobitoare pentru formatul PCM. 

      Epilog
      Am incheiat sesiunea de teste la o discutie amicala despre ce am auzit. Dincolo de voturile exprimate, toata lumea a fost de acord ca exista diferente sesizabile intre cele doua formate. Senzatia generala a fost ca formatul MQA avantajeaza inregistrarile proaste. 
       
    • In data de 12 Octombrie HiFi Tech organizeaza un blind test  MQA vs PCM. Testul se va desfasura incepand cu ora 11:00 AM. Sistemul audio va fi compus din urmatoarele componente: Aurender A10, Pass Labs Int 150, Focal Electra 1038 Be.
      Organizare:
      Ascultatorii nu vor cunoaste formatul in care sunt codate fisierele. Vor fi ascultate 3 cantece diferite ca stil muzical in format MQA si PCM. Ascultatorii vor oferi note fiecarei piese audiate si vor putea face comentarii. (Nu stii ce asculti, notezi ce iti place fara sa cunosti formatul, apoi tragem niste concluzii.) Stresul pacalelii va fi eliminat inca de la inceput. La schimbarea fisierului ascultatorii vor fi anuntati, doar ca nu vor cunoaste tipul de fisier.  Daca doriti sa participati lasati un mesaj aici sau trimitei un mesaj privat userului Dinica. Numarul maxim de vizitatori va fi limitat la 6. Numele acestora vor ramane anonime. Intrebari si informatii la adresa [email protected] sau direct catre userul Dinica. Relatarea celor intamplate va fi subiectul unui articol in HiFi Tech. Link catre articol:

    • Pe 20 Septembrie am publicat un articol in care prezentam modul vizibil de optimizare al unora dintre cele mai populare software-uri audio dedicate entuziastilor. Ideea acelui articol a pornit de la premiza ca acestea sunt optimizate special pentru a oferi cel mai bun sunet unui utilizator pretentios. Prezentarile de marketing ale celor 4 playere folosesc aceeasi parametri.  In primul articol am strans tot ce era mai important intr-o singura fraza pe care o citez:
      Software-ul preia controlul fluxului audio al computerului, ocoleste mixerul audio intern, evita imixtiunile altor aplicatii ce ar putea modifica calitatea semnalului, asigura o procesarea interna bit-perfect, reduce numarul de operatii aflate in background si foloseste un algoritm de reducere al activitatii procesorului pentru a stabiliza alimentarea computerului si a reduce interferentele electrice.
      Rezultate masurate se gasesc in primul articol. (link)
      Cu acest nou articol imi propun sa va descriu experienta auditiva din timpul testelor. Pana la urma acesta este cel mai important aspect. Alegem un produs pentru caracteristicile sale auditive, pentru modul in care interactioneaza cu sistemul nostru audio. Nu as vrea sa trec foarte usor de ultima fraza. In opinia mea, interactiunea dintre componentele unui sistem este mult mai importanta ca masuratorile. Fiecarea dintre noi a trecut printr-un moment in care o componenta noua, nu neaparat mai valoroasa, a crescut performanta sonica a intregului sistem. Audiofilii au si un nume imprumutat din engleza pentru aceasta situatie, matching. In prezent, chiar si in Romania,  este foarte simplu sa ai acces la un numar mare de componente audio pe care sa le testezi acasa sau intr-un showroom. In acest context va sfatuiesc sa cautati cea mai buna solutie pentru sistemul vostru, nu ce se potriveste in sistemul lui X sau Y. Raspunsul se afla intotdeauna la voi. Este un raport intre experienta sonica dobandita si conditiile particulare ale sistemului. Aici intra acustica camerei, cablurile folosite, pozitionarea boxelor in raport cu locul de auditie, etc. Incercati acasa un test simplu. Mutati sistemul audio in alta camera si apoi comparati diferentele sonice. O sa recunoasteti partial sunetul cu care erati obisnuiti. Simpla modificare a circumstantelor poate schimba cu totul perceptia auditiva. 
      Cand am comparat sonic cele 4 software-uri, am incercat sa nu modific in niciun fel circumstantele auditiei. Nu am schimbat nimic in sistem, am folosit un singur laptop, pozitia de ascultare a ramas constanta, nu am facut pauze de bere rece, facebook, etc. Am evaluat cele 4 software-uri comparandu-le direct. Am impartit auditia in 3 sesiuni. O sesiune fiind reprezentata de ascultarea unei singure melodii folosind pe rand unul din software-uri. La terminarea unei sesiuni am notat toate detaliile. 
      Un aspect foarte important pe care doresc sa il mentionez. Inainte de aceasta evaluare am ascultat muzica mai multe ore cu fiecare software audio in parte.
      Sistemul de test:
      Software: Audirvana, Foobar, JRiver, Roon
      Sursa digitala: laptop Intel I5, memorie 4 GB, hard disk SSD 256 GB, Windows 10
      DAC: Yamaha CDS3000 via USB
      Amplificator: Pass Labs Int 150
      Boxe: Focal Electra 1038 BE
      Muzica: Carmen Gomez Inc – Holding Back The Years, fisier hi-res, flac 24/96; Verdi – Dies irae: Liber Scriptus, fisier hi-res, flac 24/88,2; Marillion – Kayleight, fisier redbook, flac 16/44,1.

       
      Audirvana (informatii in link)
      Audirvana are un flux organic. Sunetul ca intreg este perceput ca fiind lipsit de asperitati sintetice, digitale. Muzica curge fara efort si este usor euforica.  Un obisnuit al sunetului analogic ar putea sa gaseasca similitudini sonice intre Audirvana si banda magnetica. Sunetul este asemeni unei rochii tesuta din cea mai fina matase, un vesmant usor ce imbraca trupul  plin de promisiuni al unei femei. Senzatia aceasta de prima intalnire se atenuiaza cu cat te adancesti in auditie. Dincolo de suprafata formei incepi sa descoperi straturile de informatie matematic asezata sub forma bitilor. Imaginea singulara de la inceput  se multiplica, reconfigureaza, oferind ascultatorului placerea unei auditii intime. Esti invitat sa musti cu pofta din muzica bitilor de parca ar fi un fruct copt. 
      La melodia Holding Back The Years - Carmen Gomez Inc sunetul cinelului s-a simtit asemeni bazaitului delicat al unei albine ce zboara intr-o gradina plina de flori. Ciupiturile de chitara electrica de la inceputul cantecului au completat aceasta imagine idilica, aducand culoare si naturalete scenei sonore. Apoi pielea tobei a inceput sa fie lovita usor de maturele, contrabasul a pastrat ritmul, vocea feminina a inceput sa toarca ca o pisica, totul contopit in senzatia intima a unei reprezentatii exclusive. O prezentare aproape picturala a unui moment inregistrat intr-un micut studio olandez. 
      Dies irae: Liber Scriptus a adus o schimbare de perceptie evidenta. M-am trezit intr-o catedrala gotica inconjurat de ingeri. Sunetul a pastrat aceleasi caracteristici. Este matasos, fluid si te inconjoara tridimensional. Vocea sopranei atinge notele de sus cu usurinta. Se simte electrica si energica, fara a fi obositoare. Corul se materializeaza in spatele scenei cu intreaga lui forta dinamica secondat de acordurile orchestrei. Imaginea de ansablu este grandioasa. Muzica, sunetul, talentul lui Verdi, momentul inregistrarii, converg fericit intr-un tot unitar, un adevarat festin pentru suflet. 
      Kayleight:  Inca de la primele acorduri simti ca este o inregistrare din anii ’80. Sunetul nu este comprimat. Clapa functioneaza ca un liant intre solourile de chitara, voce si ritmul tobei. Este evident ca inginerul de studio nu a dorit sa strice echilibrul dintre instrumente si voce. Muzica are un sunet autentic optzecist. Nu se simte nici o clipa ca sunetul a trecut printr-o masterizare digitala. 
      Caracteristici Audirvana: organic, gratios, sincronizat, spatial.


       
       
      Foobar & JRiver (informatii link si link1)
      Cu Foobar si JRiver a trebuit sa petrec mai mult timp. Sunetul trecut prin aceste doua software-uri este foarte apropiat. Pentru mine a fost imposibil sa le diferentiez. Dupa ore bune de comparatii am ramas cu cateva nuante infinitezimale, senzatii subtile ce se insinuiaza in timpul auditiei, dar cam atat. Din acest motiv imi este greu  sa construiesc o opinie separata pentru Foobar si JRiver. Baza constructiei ar fi atat de fragila, incat nici macar eu nu as crede. Prima intalnire cu sunetul celor doua te duce cu gandul la un gimnast. Fluxul muzical este elastic, dinamic si transparent. Momentele de tranzitie sunt executate perfect. Asculti muzica si simti nevoia sa fii o parte a intregului. Te urci pe scena, dirijezi, bati la toba, intinzi corzile unei chitari intr-un solo infinit. 
      Holding Back The Years-ul celor de la Carmen Gomez Inc este incarcat cu energie. Micutul studio de inregistrari a disparut. Acum trupa canta pe scena unui teatru in fata unei audiente pregatita sa aplaude la final. Muzica se intinde asemeni unui ecran mare de cinema. Spatiul dintre instrumente castiga in dimensiune. Vocea devine autoritara. Pe scena se afla o trupa de jazz pregatita sa ofere concertul vietii.  
      Dies irae: Liber Scriptus: Vocea sopranei, corul si orchestra sunt foarte bine delimitate. Se simte ca in spatele acestei imagini grandios structurate exista o vointa apriorica. Notele se inalta catre cer si se lovesc in plafonul catedralei. De acolo se intorc catre pamant asemeni unei ploi de toamna. Acest efect captat pe inregistrare este prezent in camera de auditie foarte realist. Asta ma face sa tot privesc la tavanul mansardat al camerei si sa ma minunez de aceasta inregistrare extraordinara. Simturile imi sunt pacalite cu atata iscusinta, incat nu pot decat sa fac o plecaciune in fata inginerului de studio. Munca lui ajunge la mine nealterata. Curge in creier prin urechi asa cum a fost gandita. Nu exista inteferente, sunetul este direct, fara inflorituri. 
      Kayleight: Cantecul primeste o alta interpretare. Senzatia de sunet optzecist inveleste in continuare muzica asemeni unei foi de placinta. Cu Foobar si JRiver poti trece dincolo de acest prim strat. Inca de la primele acorduri  realizezi ca au aparut detalii noi. Vocea lui Fish este acum melancolica, neconsolata. Chitara lui Steve Rothery este un amestec de dulceata din cirese amare si muzica britanica pop. Clapa lui Mark Kelly are  ecoul unor amintiri de dragoste neimpartasite. Intregul ansamblu muzical poate fi studiat mai indeaproape. Te simti ca intr-un laborator unde poti diseca muzica  strat dupa strat. 
      Caracteristici Foobar si JRiver: rezolut, focusat, revelator, spatial.

       
      Roon (informatii link)
      Sunetul oferit de Roon poate fi asemanat cu civilizatia japoneza. Toti cei care au calatorit in Japonia folosesc adesea cuvantul fascinatie cand se intorc din insule. Japonia este o frontiera culturala, un loc unde traditia se impleteste cu tehnologia, unde istoria veche si povestile despre onoarea samurailor  se intrepatrund cu zgarie-norii. Adaugati cultul pentru munca, corectitudine, politete si obtineti imaginea unei civilizatii cu adevarat deosebita. Daca nu ati incercat  Roon la voi in sistem, comparatia dintre un software de muzica si Japonia arata cel putin ciudat. Ca sa scapati de acest gand, trebuie sa incercati Roon. La mine in sistem sunetul cu Roon a fost o combinatie intre tehnologia secolului XXI si rafinament muzical al unui pianist contemporan scolit sa interpreteze muzica culta. Am pomenit de pianist tocmai din cauza complexitatii interpretarii. Pianul presupune rabdare, munca, virtuozitate, cunoasterea istoriei muzicale si o anumita intelegere a instrumentului in contextul actual. Roon este o bijuteri tehnologica, un interpret muzical complex. Seamana cu un oras japonez pentru ca in centrul sau gasim zgaraie-norii, hub-ul tehnologic complet dedicat informatiei muzicale, iar la periferie avem ocazia sa-i cunoastem pe creatorii anonimi ai acestui oras in timp ce isi traiesc viata cotidiana. 
      Holding Back The Years in varianta Roon este asemeni crisalidei ce se pregateste sa scoata la iveala un superb fluture multicolor. Primele acorduri muzicale sunt bogate in reflexe metalice, sunetul este stralucitor si captivant. Vocea feminina se aseaza central asemeni unui far de pe un tarm olandez. Este solara, calda, placuta, energica. In jurul ei se trang celelalte intrumente intr-o imbratisare muzicala. Cu trecerea timpului ascultatorul realizeaza ca micuta orchestra a inflorit. Imbratisarea initiala, crisalida, este sparta in note muzicale. Roon actioneaza ca un microscop electronic. Te invita sa priveste direct in esenta sunetului.
      Dies irae: Liber Scriptus: Roon muta realismul dincolo de granitele perceptiei. Linia fina dintre realitate si psihoacustica se subtiaza pana la dimensiunea firului unei panze de paianjen. Ascultatorul este asaltat de informatii. Muzica devine ubicua. In acelasi timp este prezenta in camera de auditie, intr-o catedrala gotica, in capul ascultatorului, in biserica San Marco la data de 22 mai 1974, in mintea lui Verdi. Un cadru muzical multiplicat in diferitele momente ale istoriei, o invitatie la intelegerea unei creatii muzicale atemporale. Ca ascultator nu iti ramane decat sa te lasi subjugat de muzica si sa uiti ca de fapt asculti un flux de date trecute printr-un computer.
      Kayleight: Roon te teleporteaza in studioul de inregistrari. Esti un inginer de sunet in spatele consolei de mixaj in anii ’80. Asculti muzica, aplici corectii, adaugi efecte, incerci sa intelegi ce isi doresc artistii. Ziua ta a inceput la ora 7 dimineata si se incheie tarziu in noapte. La finalul acestei zile artistii intra in camera de procesare a sunetului, tu pornesti banda de magnetofon, se asculta inregistrarea, se rade si se fumeaza, apoi toata lumea merge la o bere rece intr-un pub. Asta face Roon, stie sa spuna povesti.
      Caracteristici Roon: tridimensional, realist, inovator.
      Te-ar mai putea interesa si urmatorul articol:
      Dupa cum ati putut citi, fiecare dintre cele 4 software-uri are ceva de oferit. Testati cel putin cateva zeci de ore pe sistemul de acasa inainte sa luati o decizie. La final alegerea va apartine.
    • Firma brooklyn-eză Ohm este foarte puțin cunoscută la noi. De fapt, este puțin cunoscută pe continentul european. Majoritatea modelelor găsite în Europa, fie că vorbim de modele vintage sau modele noi, au traversat la un moment dat oceanul ca să ajungă aici. Asta deoarece Ohm își produc boxele, prin tradiție, manual în Brooklyn. Istoria acestei firme este destul de ciudată. Totul a început cu un inginer școlit la colegiul Brooklyn, Lincoln Walsh, care imediat după al doilea război mondial a fondat Brooks Electronics Inc. Până spre sfârșitul anilor 60, Walsh a patentat diverse tehnologii extrem de inovatoare și cu mult înaintea timpului său. Din păcate, înainte de lansarea primei boxe Ohm bazate pe o tehnologie dezvoltată de Walsh, acesta a plecat într-o lume mai bună, așa că a rămas la latitudinea foștilor săi asociați și amici să îi ducă mai departe ideile.
      Incredibil, dar adevărat, prima boxă produsă de Ohm Speakers, și anume Ohm A, este considerată chiar și în acest moment referință, boxa în sine reprezentând un adevărat manual de realizare a unei boxe de top. Și acest lucru se întâmpla în 1972!
      Echipa de ingineri care a preluat ideile inovatoare creionate de Walsh s-a confruntat cu o situație destul de hilară: deși automatizarea și robotizarea au pus stăpânire pe producția omenească, unele dintre conceptele lui Walsh pot fi implementate doar manual! De către om. Așa se întâmplă că și în acest moment, în care aproape toate firmele și-au automatizat aproape complet procesul de producție, cei de la Ohm încă se bazează exclusiv pe mâna omului pentru a-și produce boxele. În plus, boxele lor sunt produse în cantități destul de limitate, tocmai din acest motiv.
      Modelul pe care vi-l prezint acum, Ohm C2 (https://ohmspeaker.com/legacy-products/c2/), a fost produs spre sfârșitul anilor 70. Un model foarte eficient, care la vremea lui a produs senzație. Și încă mai produce, dacă mă iau ca exemplu pe mine.
      The Complete Buyer's Guide to Stereo/Hi-Fi Equipment/1977 spuneau despre acest model că este „one of the best speakers available at this price”. Legat de preț, C2 au fost boxele cu care cei de la Ohm au încercat să atace segmentul accesibil, iar pentru a face o diferență reală în acest segment au încercat să integreze cât mai mult din tehnologiile lor proprietare în acest model. Atenție, segment „accesibil” pentru Ohm în acel moment însemna segmentul de câteva sute de dolari, care azi ar echivala cu câteva mii de dolari, la puterea de cumpărare raportată la nivelul de trai. Cu alte cuvinte, nu erau tocmai accesibile, dar erau sub nivelul de preț la care operau Ohm în acel moment.

       
      Pentru niște bookshelf-uri, C2 sunt destul de masive. De fapt, nici nu par bookshelf-uri la prima vedere, ci un fel de standfloor-uri mai scunde, din acelea care se foloseau în anii 80 pe stative joase.
      Au un aspect destul de atemporal, în special cu plasele puse, par un fel de reeditare modernă a unor boxe retro. Designul este foarte arătos, partea din spate fiind complet acoperită cu black formica (un material compozit laminat) ceea ce le conferă chiar un aspect ultramodern.
      Cei de la Ohm se mândreau foarte mult cu wooferul de 10 inch, cu magnet supradimensionat care, spuneau ei, „arată banal, dar este ticsit de tehnologie avansată”. De fapt, inginerii de la Ohm spuneau că acest woofer este esențial pentru performanța modelului C2, putând coborî la 35 Hz (unele măsurători făcute de diverse reviste de profil de la acea vreme au demonstrat că putea coborî aproape de 30 Hz).
      Le-am instalat pe niște stand-uri Sonorous și păreau a ocupa o mare parte din cameră, practic sunt pur și simplu atipice pentru niște bookshelf-uri. Însă, deoarece nu am niște stative foarte joase, au rămas pe Sonorous.
      Chiar dacă nu sunt niște boxe neapărat sensibile (la 88 dB), după ce m-am informat la puținii deținători, am înțeles că pot fi folosite cu succes conduse cu amplificatoare pe lămpi single-ended, așa că le-am conectat direct la Musical Paradise MP-301 MK3, un lămpaș care le-a condus peste așteptări pe tot parcursul testărilor.

       
      Prima senzație a fost că aș avea în cameră niște standfloor-uri, nu niște bookshelf-uri.
      Părerea mea e că aceste boxe au o sensibilitate ușor mai ridicată decât cea declarată, altfel nu îmi explic cum de MP-ul 301 reușea să le ducă la o astfel de presiune sonică. Revin la prima senzație: masivitate, forță. Am fost atât de surprins de forța sonică a acestor boxe că la început nici măcar nu am putut să mă concentrez la a analiza sunetul redat. De-a lungul timpului, am folosit preponderent bookshelf-uri în spațiul meu de ascultare, rareori standafloor-uri, iar aceste Ohm-uri depășeau ca presiune sonică tot ce folosisem până atunci. Și repet: asta cu un amplificator pe lămpi cu aprox. 10 W pe canal!
      O altă chestie care m-a frapat a fost adâncimea sonică livrată de aceste boxe. Senzația aceea de scenă adâncă, de sunet complet detașat de difuzoare, de boxe. Pe partea de soundstage, aceste boxe depășesc multe design-uri noi, costisitoare, pe care le-am avut în camera mea.
      În puținele ocazii în care am simțit că am în spațiul meu o componentă audio diferită de normă, primul album de test a fost de fiecare dată albumul meu „de suflet” (pare oarecum penibil să folosesc acest termen pentru acest album inuman, dar poate sunt unii mai slabi de înger care citesc aceste review...) și anume enigmaticul și demonicul „Like Gods of the Sun” al celor de la My Dying Bride, album în urma căruia cei de la fanzine-ul cult, acum decedat, Chronicles Of Chaos, decretau My Dying Bride ca fiind trupa numero uno în lume.
      Ok, să n-o mai lungesc, că oricum puțini pricep ce înseamnă acest album, am vrut să văd cum sunt redate pasajele acelea de vioară, care par desprinse direct din la fel de enigmaticul Doctor Faustus al lui Thomas Mann.
      Așa cum mi-am imaginat dintotdeauna această vioară, încă de când am ascultat prima dată acest album în anii 90, într-o vreme în care sistemul meu era complet deficitar, am știut că este detașată de restul instrumentelor și că plutește fantomatic în mijlocul lor și cumva deasupra lor. Asta era și ideea. Vioara a fost înregistrată separat într-o catedrală britanică. Ok, Ohm C2 nu sunt primele boxe cu care distingi acest aspect, de-a lungul anilor modul în care a fost înregistrată vioara mi s-a revelat și cu alte boxe de top, tot ceea ce vreau să spun e că aceste Ohm C2 au o rezoluție uluitoare ținând cont de anul în care au fost produse.
      Cu legendarul Der Ring Des Nibelungen lui Wagner strunit de Sir Georg Solti, reeeditat de Esoteric Japan, nu am avut niciun moment senzația că boxele ar avea dificultăți la pasajele aglomerate sau la schimbările bruște de dinamică. Dimpotrivă, păreau să crească odată cu cerințele sonice, lucru pe care nu l-am mai întâlnit până atunci.

       
      Te-ar mai putea interesa si urmatorul articol:
      De fapt, dacă stau bine să mă gândesc și să analizez situația, boxele nici măcar în sunet nu au acea tonalitate vintage pe care o descoperi de obicei atunci când asculți boxe vintage. Dimpotrivă, așa cum aspectul lor este atemporal, așa pare și sunetul. Încă ceva, modul în care sunt conturate vocile este absolut superb, vocea este într-un cu totul alt plan față de restul orchestrei, cu o rezoluție și o aură în jurul ei pe care, personal, nu le-am mai întâlnit la alte bookshelf-uri.
      Deoarece mă recunosc ca fiind guilty pentru că îmi place la culme progressive/psychedelic trance-ul, le-am testat și cu așa ceva. Da, știu pare cam deplasat să asculți un astfel de gen pe amplificator cu lămpi și niște boxe atât de fine ca Ohm C2. Dar, de ce nu? Doar nu e interzis. Presiunea sonică exercitată de aceste boxe și-a spus din nou cuvântul, senzația de a mă afla chiar în fața pupitrului DJ al lui Astrix fiind cât se poate de reală.
      Între timp am intrat în posesia uluitoarelor Kef Reference 107. Dar Ohm C2 nu vor pleca de la mine, deoarece le consider, în caz de vreo catastrofă, ca fiind niște substituturi perfecte pentru KEF-uri, sunt sigur că nu se vor face deloc de râs.
      Una peste alta, dacă aveți ocazia să intrați în posesia vreunui model lucrat manual de către brooklyn-ezii de la Ohm, vă recomand insistent să nu o ratați. Veți auzi ce înseamnă pasiune și meșteșug de mare clasă.

    • Cu mai bine de 40 de ani in urma, mai exact in 1977, la Torino prindea contur o noua companie de produse HiFi. Plecati la drum cu o idee foarte clara in minte, aceea de a propune lumii iubitoare de sunet o serie de produse impecabile la raportul pret / calitate, fara a face rabat de la calitatea constructiei si a design-ului. Si le-a iesit foarte bine, astfel ca, in ultima vreme, produsele marca Indiana Line au inceput sa faca valuri prin lumea audio, de la utilizatori si pana la jurnalisti. 
      Privite cu scepticism la inceput, boxele Indiana Line au daramat rapid prejudecatile legate de preturi si i-au obligat pe cei care le-au ascultat sa admita ca producatorul italian a reusit ceea ce multi au incercat pana atunci fara succes – sa produca niste boxe foarte accesibile care arata si suna impecabil. E drept, piata dispune de multe marci entry level cu modele mai mult sau mai putin reusite, dar valoarea pe ansamblu a brandului Indiana Line este aceea ca propune serii complete si fara cusur, de la cele mai ieftine si pana la gama de top. Maniera in care inginerii torinezi au reusit sa combine cele patru elemente esentiale la un asemenea produs (finisaje, sunet, design si pret) este una cu adevarat spectaculoasa. Bineinteles, au fost multi cei care au fost foarte sceptici atunci cand au aflat preturile acestor boxe, dar indoiala s-a risipit odata cu prima auditie, iar boxele au ajuns imediat, in majoritatea cazurilor, in casele noilor proprietari. Daca la inceput era te intrebai cum reusesc cutiutele italiene sa inglobeze control, detalii si transparent ce pot fi intalnite doar la marci / modele mult mai scumpe, acum e deja ceva normal. 
      De la boxe de raft, care costa mai putin decat un weekend petrecut in oras, la seriile de top pentru care efortul financiar creste putin, dar pe deplin justificat, Indiana Line este, fara discutie, una dintre cele mai bune solutii ieftine de pe piata romaneasca (daca nu chiar cea mai buna la raportul calitate / pret!), fie ca vorbim de boxe de raft sau de podea, de solutii stereo sau multicanal, subwoofere sau chiar de boxe tehnice, incastrabile in perete sau tavan, playere sau amplificatoare integrate.
      Boxele Indiana Line Diva 262, pe care le avem in test, sunt cel mai mare bookshelf al seriei Diva. Aceasta este seria superioara a producatorului italian. Finisajul este unul de buna calitate, un negru lucios impecabil, care se integreaza bine in noile spatii moderne de locuit. Difuzoarele folosite sunt si ele de calitate, difuzorul de medie-bass este cu con de carbon, iar tweeterul este din matase, pentru un sunet cat mai natural si transparent.

      Destul insa cu vorba, sa trecem la treaba si sa punem frumoasele boxe italienesti sa cante.
      Date tehnice:

      -   Tip Boxa 2 cai
      -    Incinta bass-reflex
      -    Amplificator recomandat 30 – 120 watt
      -    Impedanta de lucru 4 – 8 ohm
      -   Raspuns in frecventa 44 – 22000 hertz
      -   Sensibilitate (2.83 V / 1 m) 91 dB
      -   Difuzoarare - 173 mm woofer,  26 mm dome tweeter
      -   Crossover 1900 herzi
      -    Dimensiuni 200 x 400 x 310 mm
      -    Greutate 8.7 Kg
      Boxele primite fac parte din seria superioara a celor de la Indiana Line. Constructia este una foarte buna. Cabinetul este solid construit si finisat in lac negru tip oglinda. Difuzoarele folosite sunt de buna calitate, iar conectorii din spatele incintei permit atat conectori tip banana, cat si cablu de calitate cu sectiune mare. Portul de bass reflex este situat in partea din fata a boxei, astfel interferenta cu camera si peretele din spatele boxei este diminuata.
      Sistemul de test:
      Amplificator: Yamaha AS 1000
      Cd-Player: Yamaha CDS 1000
      Boxe: Indiana Line Diva 262
      Cablu boxe si interconect: AudioQuest
       

      Am ales pentru sesiunea de auditie cateva piese moderne, dar muzicale si pline de pasiune pentru a vedea cat de mult transmit catre auditor trairea interpretului.
      1.  Ed Sheeran - Perfect Symphony (with Andrea Bocelli)
      De la bun inceput boxele transmit un sunet cald si muzical, se simte amprenta italieneasca asupra lor. Sunetele sunt fine si catifelate. Urmaresc prezenta intrumentelor in camera si observ ca reusesc sa creeze in fata mea un perete de muzica. Pot urmarii cu usurinta interpretii si instrumentele in acelasi timp. Nu am impresia de aglomerare sau ezitare in prezentarea sunetului per ansamblu. Vocile sunt asa cum le stiu, naturale, destul de mari si frumoase pentru un bookshelf, ceea ma face sa ma bucur de muzica asa cum trebuie. Imi plac instrumentele reci, vioara, pian, chitara. Acestea sunt redate corect, fara coloratii inutile, insa intr-o maniera muzicala si placut de ascultat. Mi-ar placea ceva mai multa prezenta in bass, insa posibil aici sa isi puna amprentul intr-o mare masura si camera de auditie. Aceste boxe sunt recomandate pentru camere de 15-25m2, camera mea este putin mai mare si posibil ca acest lucru sa influenteze raspunsul in partea de bass a boxei.
      2.  JE T'AIME - LARA FABIAN
      O piesa plina de sensibilitate si emotie. O voce deosebita acompaniata de un pian pe fundal. Un cadru intim complet, iar boxele reusesc sa il puna in valoare asa cum trebuie. Inflexiunile vocii sunt reale si palpabile, se observa ca difuzoarele folosite sunt peste medie. Tweeterul este fin, transparent si muzical. Imi place cum articuleaza clapele pianului, natural si aerisit. Piesa continua in forta cu o sesiunea destul de aglomerata de tobe, voci si instrumente. Pe pasajele foarte aglomerate observ o mica ezitare, insa nu pot cere la acest nivel de pret totul de la aceste dragute incinte acustice. Punctul lor forte este naturalete si capacitatea de reda placut si muzical mesajul sunetului catre ascultator. Nu sunt chiar boxe de percutie si rock, insa nu stau rau deloc daca le impingi putin mai mult in aceasta directie.
      3. Amy Winehouse - You Know I'm No Good
      O melodie moderna cu o multitudine de instrumente. Boxele presteaza clar si curat, volumul este unul decent, nu le imping prea tare, vreau sa vad daca la un nivel mediu de auditie, boxele isi pastreaza coerenta chiar si pe melodii moderne cu bass ceva mai pronuntat. Am parte de o surpriza placuta, instrumentele sunt clare si vibrante, chiar daca pe fundal canta o toba grea. Vocea lui Amy este inconfundabila, usor nazala si acustica, ramane curata si naturala. Incepe sa imi placa si ma las purtat de atmosfera. Acest lucru arata ca boxele stiu sa cante mai multe genuri muzicale. Imi place ca nu sunt greu de condus, nu trebuie sa urc volumul prea mult la amplificator pentru a obtine un sunet bun cu ele. Boxele se deschid de jos si aduc in fata ta muzica intr-un mod placut. Te pot tine in fata lor fara sa te oboseasca sesiuni lungi de auditie. Pot spune ca sunt o companie placuta si de drum lung aceste boxe.

      Te-ar mai putea interesa si urmatorul articol:
      Concluzie:
      Nu pot decat sa recomand o sesiune de auditie in compania acestor boxe. Sunt naturale, fine, placute si muzicale. Pot spune ca pastreaza traditia italieneasca in constructia de boxe. Consider ca sunt pentru cei care cauta emotie si traire cand asculta o piesa si mai putin precizia. Din punct de vedere al constructiei si finisajului nu am ce sa le reprosez, sunt lucrate si construite precum seriile mai scumpe de incinte acustice. 
      Pro:
      -    Muzicalitate si naturalete
      -    Constructie frumoasa si finisaj de calitate
      -    Sensibilitate mare, pot fi amplificate usor
      Contra:
      -    Usor imprecise pe muzica aglomerata
    • Computer Audio-ul domina de aproape un deceniu piata audiofila. Acest lucru este usor observabil daca verificam vanzarile de muzica la nivel global. CD-ul este intr-un regres continu, streamingul si vanzarile de muzica in format digital in crestere. Daca nu ma credeti puteti face o vizita la unul din dealerii audio din Romania. In showroom-uri o sa gasiti expuse in primul rand streamere, servere si convertoare D/A. Exista si aparate care redau CD-uri, insa acestea sunt putine si in cele mai multe situatii pot fi folosite via USB ca si convertoare D/A. 
      Exista si un alt aspect de care ar trebui sa fim constienti, schimbarea generatiilor. Milenialii sunt la putere acum, aceasta este prima generatie care a crescut direct in lumea digitala. Este o generatie a digitalului, iar acest fapt se reflecta si în comportamentul lor. Tinerii mileniali, chiar si cand se afla intr-un magazin sunt conectati online. Aceasta ar fi o caracteristica definitorie, sunt conectati oriunde s-ar afla. Alegerile lor sunt o consecinta a acestui comportament indiferent de hooby-urile lor. Noua generatie de audiofili nu face exceptie. Acestea prefera sa foloseasca aparate care sa le faciliteze accesare online a informatiei muzicale. In cazul acesta avem doua situatii, streaming audio sau cumpararea de continut muzical in format digital. Cum dezvoltatorii de  hardware si software audio ofera o multime de variante care faciliteaza ascultarea muzicii online sau folosind fisiere de muzica stocate pe hard disk (servere), alegerea finala este a noastra, a celor care consumam muzica.
      In articolul de astazi am sa va prezint  4 aplicatii software cu care puteti sa ascultati muzica la o calitate superioara. Toate se adreseaza utilizatorilor pretentiosi, a celor care cauta sa stoarca ultimul bit de informatie dintr-o inregistrare. Aplicatiile software sunt: Audirvana, JRiver, Roon, Foobar.



       
      Dezvoltatorii celor 4 software-uri audio promit ca produsele lor vor  transforma computerul intr-o adevarata sursa audio de inalta fidelitate. Prezentarea este aproximativ aceeasi in cazul tuturor. Software-ul preia controlul fluxului audio al computerului, ocoleste mixerul audio intern, evita imixtiunile altor aplicatii ce ar putea modifica calitatea semnalului, asigura o procesarea interna bit-perfect, reduce numarul de operatii aflate in background si foloseste un algoritm de reducere  a activitatii procesorului pentru a stabiliza alimentarea computerului si a reduce interferentele electrice. Eu am scris aceasta ultima fraza dintr-o singura respiratie, sper ca si calitatea semnalului prin aceste software-uri audio este la fel de coerenta, rapida si directa.
      Dupa aceasta introducere, probabil asteptati o descriere detaliata a fiecarui soft, incheiata cu impresiile mele rezultate in urma auditiei. Articolul de astazi o sa fie o surpriza, pentru ca am sa fac doar partial acest lucru. In textele de marketing ale  acestor software-uri gasim o multime de detalii tehnice impresionante. Toate sunt puse acolo sa impresioneze cititorul. O parte din aceste informatii pot fi verificate obiectiv, iar pentru restul ramane ca urechea sa decida. Eu mi-am propus sa verific partea de functionarea fizica a computerului folosind una din facilitatile de monitorizare ale sistemului de operare Windows 10, Task Manager. Acesta monitorizare  sistemul hardware si software in detaliu si ofera informatii despre programele si procesele rulate de computer.
      Pornind de la prezentarile tehnice ale celor 4 software-uri am decis sa monitorizez urmatoarele aspecte:
      1.    Reducerea utilizarii procesorului si stabilizarea acestuia la o valoare constanta, fara varfuri de activitate. Toate acestea presupun o scadere a salturilor de tensiune provenite din sursa de alimentare si implicit o reducere a interferentelor electromagnetice.
      2.    Reducerea proceselor, a operatiilor de functionare.
      3.    Incarcarea informatiei digitale in memoriei computerului pentru o gestionare rapida, dar si pentru scaderea interferentelor electromagnetice generate de hard disk -ul mecanic.
      Intai de toate am sa atasez o imagine in care o sa puteti observa care este incarcarea , stabilitatea si constanta sistemului, fara sa existe activitati in desfasurare. In imagine se observa cum Windows-ul optimizeaza intregul sistem pentru a reduce consumul de energie electrica. Pentru o identificare usoara a parametrilor ce trebuie urmariti am folosit cateva elemente grafice ajutatoare.


      In urmatoarea imagine gasiti informatii despre intregul sistem cu serviciul Spotify pornit. Aceste sunt valorile la care opereaza sistemul in timp ce ascultam muzica folosind Spotify.
       



      Urmeaza un set de imagini in care puteti observa cum actioneaza fiecare dintre cele 4 software-uri de ascultat muzica asupra sistemului. De asemenea din setarile fiecarui software audio am bifat ca muzica sa fie stocata inainte de procesare in memoria computerului si sa nu fie folosita direct de pe hard disk. In cazul imaginilor cu software-ul Audirvana am facut o recapitulare grafica cu ce trebuie sa urmariti.
      Audirvana
      Imagine 1 - interactiune sistem la pornirea software-ului Audirvana

       
      Imagine 2 - interactiune sistem la cateva zeci de secunde dupa pornirea software-ului Audirvana

       
      Imagine 3 - cantitatea de memorie folosita de Audirvana pentru functionare; teoretic in aceasta incarcare a memoriei ar trebui sa se regaseasca si buffer-ul de memorie utilizat pentru redarea muzicii.


      JRiver




      Roon




      Foobar




      Monitorizarea oferita de Windows prin intermediul Task Manager este in sine o concluzie. Autorul acestui articol a scapat de data aceasta de orice responsabilitate si poate merge linistit la o bere rece cu prietenii.
      PS:
      Stai! Unde pleci? Nu spui nimic de sunet?
      Aaa! Am uitat. Dincolo de efectul placebo, topul audio realizat de mine in urma testarii acestos 4 software-uri audiofile este urmatorul: 1) Audirvana 2) Foobar 3)JRiver 4)Roon.
       
      Te-ar mai putea interesa si urmatorul articol:
       
    • Aurender A10 este o sursa digitala all-in-one dedicata pasionatilor audiofili. Pe un singur sasiu avem un player de muzica complet. A10 este player de muzica, server, streamer si convertor digital analogic.  Personal cred ca acesta este viitorul. One box cu posibilitati nelimitate de ascultare a muzicii. Vrei sa asculti fisiere cu muzica depozitate pe un hard disk sau pe un server?  A 10 are un hard disk de 4T si poate sa se conecteze la un server de muzica extern. Vrei sa asculti muzica on line? A 10 se conecteaza prin intermediul internetului la Qobuz, Tidal. Vrei sa cresti performanta folosind un DAC aflat in zona ultra high-end, A10 poate fi folosit via iesirea USB dedicata ca server si streamer de muizca.  Stiu, totul suna minunat, trebuie sa fie o chichita pe undeva. Am gasit. Ce fac cei cu colectii mari de cd-uri? Raspunsul este foarte simplu. Puteti sa copiati intreaga colectie de cd-uri sub forma unor fisiere wav / flac folosind un soft ca EAC si un pc/laptop. Mai sunt si alte variante, cautati pe Google.
      Despre Aurender Inc  nu am gasit informatii suficiente pe net. Firma functioneaza oficial din anul 2010 si are sediul in Coreea de Sud. In acelasi an au lansat primul server dedicate audiofililor si anume Aurender S10. Curiosii pot sapa in continuare pe dark web dupa informatii, eu ma opresc aici.

      Prezentare generala Aurender A10
      La exterior avem un sasiu solid construit din aluminiu. (varianta sosita pentru acest articol are culoarea neagra) Pe partea frontala  gasim un ecran Amoled de 3 inch, un buton de volum, un buton de pornire si patru butoane de control.  Ecranul Amoled este de calitate dar aproape nefolositor. Informatiile afisate sunt vizibile de la o distant de maxim 1,5 metri si oricum poti gasi tot ce te intereseaza pe aplicatia instalata pe dispozitivul Apple sau Android. In partea din spate gasim iesirile analogice XLR si RCA, o intrare digitala optica limitata la o rata de esantionare de 24 / 192, o iesire USB dedicate audio (ecranata, proiectata cu circuite care elimina zgomotul), o conexiune LAN, doua conexiuni USB si butonul care inchide si deschide alimentarea aparatului. 
      In interior A 10 este o adevarata bijuterie tehnologica. Partea dedicata computer-audio, serverul de muzica,  este construita pe o placa de baza proiectata special pentru Aurender. Aici avem instalat un hard disk de 4 TB pentru stocarea muzicii, un SSD de 120 GB folosit pentru stocarea muzicii pentru perioade scurte in timpul auditiei si o sursa de alimentare liniara dedicate acestei zone. Sa va explic cum functioneaza partea pe care eu am denumito generic ‘computer audio’. Vrei sa asculti muzica. Accesezi serverul via aplicatia instalata pe telefon sau tableta. Fisierele muzicale nu sunt deschise direct din hard disk-ul de 4 TB traditional pentru ca acesta din urma genereaza zgomot electric. Softul Aurender muta aceste fisiere in hard disk-ul SSD (acesta produce zgomot electric neglijabil) si trece in repaus hard disk-ul traditional. SSD-ul este folosit la fel ca memoria unui PC. Informatia este depozitata pentru o perioda scurta. Acest sistem permite o reducere a zgomotului electric dar si o accesare rapida a informatiei.
      Parte de conversie digital/analogical este construita dual-mono cu doua cipuri AK4490 Verita DAC. Fiecare cip gestioneaza un singur canal. AK4490 este un cip-dac capabil 32 biti / 768 kHz si DSD 11,2 MHz.  Circuitul digital este de asemenea alimentat dintr-o sursa liniara cu transformatoare dedicate celor doua cipuri AKM si celorlalte circuite digitale. Un alt aspect foarte important in constructia acestui Aurender A10 este faptul ca partea de ‘computer audio’ si partea de procesare D/A este separata fizic printr-o bucata groasa de tabla de aluminiu. Stiu ca aceasta separare nu este neaparat ceva avangardist dar este de remarcat. Acest mic amanunt arata ca inginerii si tehnicienii Aurender s-au straduit sa maximizeze performanta prin orice mijloc.
      Aurender A10 este compatibil MQA. Tehnologia aceasta este destul de controversata in mediile audiofile, insa dincolo de aceste dezbateri compatibilitatea MQA face din acest aparat un produs gandit pentru viitor. De asemenea puteti asculta muzica folosind servicii de streaming ca Tidal si Quboz.
      Inchei prezentarea cu o mentiune foarte importanta. A 10 poate fi folosit si ca preamplificator. Il puteti conecta direct la un amplificator de putere folosind volumul digital in trepte de 0,5 dB (Velocity Sensitive Operation @ -90 dB) al aparatului.

      Teste audio
      Sistemul de test a fost compus din urmatoarele componente:
      Aurender A10 
      Pass Labs Int 150 
      Focal Electra 1038 BE
      XLO Reference (interconect balansat)
      Vicol Audio (cablu boxe)
      Producatorul A10 recomanda ca muzica sa fie depozitata pe hard diskul intern. Din acest motiv am copiat cateva albume de muzica folosind aplicatia ‘Conductor’ instalata pe telefonul meu cu Android. Cum aplicatie este valabila si pentru sistemele Apple toata lumea este fericita.
      Muzica de test:
      Carmen Gomez Inc, Holding Back the Years, Little Blue, fisier hi-res 24 / 96
      Gamba & London Symphony Orchestra, The Thieving Magpie, Rossini Overtures,  fisier 16 / 44, 1
      Lisa Gerrard & Pieter Bourke, Shadow Magnet, Duality, fisier 16 / 44,1
      Roger Waters, The Ballad of Bill Hubbard, Amused To Death, fisier 24 / 192
      Aurender A10 este la mine acasa de mai bine de o saptamana. Aparatul a ajuns  sigilat. Din acest motiv am fost nevoit sa ma ocup de instalarea completa a aparatului. Am actualizat softul la ultima versiune (5.17.15) , am instalat softului de control pe telefon si am copiat cateva albume de muzica pe hardul intern. Dupa cum intuiti prima auditie a fost cu aparatul nerodat. Eram constient ca nu acesta este sunetul final, insa muream de nerabdare sa ascult A10 in sistemul meu. Prima impresie sonica a fost aceea a unui sunet rotund cu media usor impinsa in fata si cu inaltele discrete. Un sunet evident musical, asemanator celui produs de auditia unui vinil. Am ascultat cateva melodii dupa care am lasat aparatul la rodat aproximativ 50 de ore.

       
      Carmen Gomez Inc, Holding Back the Years 
      Am apasat butonul virtual play now al aplicatiei ‘Conductor’ si am inceput auditia. Vocea cantaretei Carmen Gomez s-a material fantomatic in camera. Sper sa va fie cunoscuta aceasta senzatie, altfel care ar fi rostul unui sistem audiofil. Momentul acela cand imaterialul bitilor este transformat de boxe, electronice, cabluri, acustica camerei, in senzatia unei prezente reale aflate in apropierea voastra. Micuta trupa formata din Carme Gomez – vocal, Folker Tettero – chitara, Peter Bjornild – chitara bas, Bert Kamsteed – toba, s-a asezat precis in spatiul dintre boxe. Ascultam muzica dar in acelasi timp priveam in interiorul camerei unde s-a inregistrat acest album. Sunetul curgea natural catre mine, vocea avea un fel de cumparatare, retinere, de parca nu ar fi dorit sa iasa in evidenta. La prima vedere parea uscata, insa daca priveai in ansablu modul in care a fost masterizat acest album  realizai imediat ca asta a dorit inginerul de studio. Pe aceasta inregistrare nu exista staruri si nu este gandita sa impresioneze psihoacustic. Sunetul este curat, fara inflorituri, iar A10 il lasa sa curga catre boxe nealterat. Cinelul lovit nu reverbereaza  aiurea in spatiu, ramane in camera cu toate detaliile, oferind senzatia unui spatiu limitat, asemanator unei camere de inregistrari. Am sa explic in cateva cuvinte la ce ma refer. Semnalul sonor poate fi prelucrat pentru a realiza un efect analogic asemanator cu reverberatiile unei incaperi. Folosind  acest efect un inginer de studio poate crea senzatia unui spatiu intins de la cativa metri patrati la zeci de metri.  Aici este clar ca inginerul a dorit sa ofere ascultatorului un sunet intim. Contrabasul ramane in aceeasi nota, are adancime, coboara catre basul profund, fara a incerca sa se urce pe tine. Cand a intrat chitara in scena am fost usor surprins. Timbrul acesteia pare mixat din combinatia a doua instrumente diferite. O parte este o chitara amplificata cu tuburi electronice, cealalta este o chitara acustica. Ultimile note ale melodiei m-au gasit intr-o stare melancolica. Amintirea unui adolescent ce asculta muzica la casetofon intins pe canapea s-a infiripat in memoria afectiva. Sunetul acela cu miros de banda analogica si vacanta este din nou prezent in viata mea. 
      Gamba & LSO, The Thieving Magpie
      La aceasta inregistrare remarci inca de la primele acorduri existent unei texturi sonice deosebite. Se simte ca este o inregistrare facuta pe banda magnetica. A10 nu altereaza in niciun fel acest detaliu oferind ce este mai bun din aceasta combinatie analogic – digitala. Un nostalgic va remarca imediat aceasta aroma de vechi impachetat in digiti. Zgomotul de banda analogical este prezent aproape de limita inaudibilului, muzica este reala si se simte atat vertical cat si orizontal. Din spatele zidului de sunet apar cateva microdetalii cum ar fi freamatul orchestrei, miscarea unui scaun, scartaitul unui pantof ce apasa mai tare podeaua, etc. Uvertura debuteaza energic, o toba mica este lovita rapid in partea dreapta undeva in spatele scenei. Sunetul acesteia defineste imediat adancimea spatiului de auditie. Apoi instrumentele cu coarda se desfasoara maiestuos pe intreaga scena pozitionate undeva in partea din fata a acesteia. Un oboi atinge o nota inalta si este imediat completat de sunetul cornului francez. Combinatia acestor instrumente de suflat amplifica si mai mult senzatia de adancime a scenei sonore. Sunetul este descriptiv, se simte in straturi bine definite. Instrumentele au locul lor bine delimitat in scena de parca un chirurg ar fi taiat precis spatiul cu un bisturiu urias. In ciuda acestei senzatii sunetul nu este clinic. Muzica are culoarea unui pastel inspirat de primavara, este lirica si contemplativa. Timbral totul pare asezat in regulile unei inregistrari din anii ’60. Exista o usoara atenuare a notelor inalte observabila in sunetul viorilor, dar acest neajuns este compensat de dinamica incredibil de realista a inregistrarii. 
      Lisa Gerrard & Pieter Bourke, Shadow Magnet
      Albumul acesta este inregistrat intr-un studio din Australia de cei doi artisti. Literalmente pe acest album gasim doi interpreti, Lisa care acopera partea vocala si Pieter care creaza intreaga plaja de sunete folosind instrumente electronice si de percutie. Muzical albumul este un mix de ritmuri arabe, asiatice si mediteraneene intr-un intreg mistic. Vocea Lisei este aerisita, puternica si are o vivacitate si o stralucire atotcuprinzatoare. Abilitatea ei de a atinge register inalte si joase construieste alaturi de ritmurile din spate scheletul unei reprezentatii entuziasmante. A10 reuseste sa asambleze spatiul tridimensional al acestei inregistrari  intr-o maniera amintind de vechii alchimisti. In cazul acestora plumbul avea sa devina aur, in cazul A10 muzica produsa electronic pare sa fie cantata de o orchestra compusa din oameni reali. Senzatia de sunet venit din boxe dispare si ca prin miracol peretii camerei se transforma in jurul meu. Ma trezesc aruncat intr-o piata araba unde negustorii isi striga marfa, vantul desertului sufla molatec printre tesaturile de bumbac intinse peste tarabe, o cobra danseaza hipnotic in ritmurile unui fluier bheen, aerul miroase a curmale coapte, tamaie, za’tar, cardamom si menta uscata. Dragi cititori aceasta este puterea muzicii ascultata intr-un sistem care reuseste sa transforme bitii digitali int-o experienta organica. 
      Roger Waters, The Ballad of Bill Hubbard
      Imi place acest album foarte mult. Cei care imi cititi articolele cunoasteti acest aspect. Am explicat aproape la fiecare articol de ce folosesc in teste aceasta inregistrare. Recapitulez pentru cei care citesc pentru prima oara un articol al meu.  Albumul este inregistrat foarte curat, fara distorsiuni. Nu exista loudness. Dinamica albumului rivalizeaza cu inregistrari mult mai pretentioase cum ar fi cele de muzica clasica. Tehnologia QSound.
      Pornesc auditia. Astept sa treaca cele 2-3 secunde pana A10 incarca in cache muzica. Sunetul umple camera. Un caine latra in departare. Zgomotul latratului este pozitionat undeva la cativa zeci de metri de boxe. Soloul de chitara electrica se infinge cu putere in simturi. A10 sapa adanc in sunet acestuia eliberand detaliile atacului chitarei, scotand la iveala inflexiunile armonice si tonale, eliberand dinamic sunetul codat matematic. Chitara se simte tactil, energia ei pare concentrata asemeni unei raze de lumina ce porneste din spatele boxei stangi direct catre urechea mea. Undeva in stanga mea, la doi metri in fata boxei, incepe sa murmure un radio. Tehnologiei QSound a intrat in actiune. Acesta este unul din efectele ce contribuie la farmecul aceastei inregistrari. A10 aseaza scena sonora asemeni unui regizor de teatru care nu isi permite sa greseasca. Totul este in fata ta si poate fi atins. Intra in scena actorul principal, Roger Waters. Vocea lui indeamna la revolutie, este acida, energica, electrica. Te absoarbe asemeni unei tornade uriase in interiorul ei. La suprafata exista o acumulare de energie, insa in interior totul se transforma in liniste. Aceasta este vocea lui Waters, dura si energica la suprafata, moale si placuta in interior. Cu A10 Waters suna putin diferit. Elementele recognoscibilitatii sunt asezata in fata ta fara niciun dubiu. Se infiripa o forma, puzzle-ul se aseaza piesa cu piesa, din pacate la final constati ca ai pierdut ultima piesa. Lipseste senzatia de profunzime, notele joase au o prezenta discrete in compunerea vocii, iar asta creaza senzatia de sunet uscat. Este timpul ca fetele din backing vocals sa apara pe scena. Vocile lor sunt perfect ajustate rolului pe care il au in aceasta productie rock. Au primit textul cu descrierea rolului, stiu exact in ce masura muzicala sa cante si o fac ireprosabil. Sunt acolo pe scena interpretand rolul vietii, alternand momentele de isterie cu cele de duiosie materna. Prin contrast sunetul pianului este cald, matasos, fin ca un portelan. Bataile tobei ofera ritm melodiei, sunt asemeni inimii ce pulseaza in vene sange. Kick, punch, note joase, bas profund, inspira, expira, piciorul loveste pedala, betele lovesc pielea tobei, cinelele se aud asemeni unui rau de munte naravas, gata. A10 aduna totul la un loc si ofera senzatia unui autentic show de rock progresiv.  
      Nu o mai lungesc pentru ca nu vreau sa va plictisesc. A10 ofera o experienta muzicala moderna,  exceptional de placuta. Cu A10  ascultatorul are de facut un singur lucru pentru a primi muzica preferata impachetata intr-un sunet rotund-analogic. Apasati butonul de play din aplicatia ‘Conductor’.
      Te-ar mai putea interesa si urmatorul articol:
      Concluzie
      Aurender A10 este unul din cele mai bune streamere muzicale ascultate de mine in ultimii ani. Inginerii din spatele acestui produs au reusit sa faca uitate vechile probleme intalnite in computer-audio. Sunetul este neted, cu un flux perfect sincronizat si cu un ritm natural. Acum cativa ani sursele acestea digitale erau atacate de pasionatii cu experienta audiofila ca avand un sunet ‘digital’,  lipsit de naturalete. A10 a depasit aceasta bariera. Este o sursa cu un sunet matur ce poate fi inclusa in orice sistem audiofil indiferent de pretul lui. 
      Pro:
      Streamer + DAC + server + stocare interna intr-o singura cutie.
      Sunet analogic de cea mai buna calitate.
      Constructie solida, state of the art. 
      Raport pret calitate foarte bun. Stiu ca pretul acestuia (5500 euro) nu este la indemana pentru majoritatea dintre noi. Din pacate asta inseamna high-end audio in prezent. Tinta acestui produs sunt pasionatii cu sisteme audio performante. In zona aceasta, a celor cu asemenea sisteme, A10 este un adevarat ‘easter egg’ audiofil. 
      Contra:
      Temperatura ridicata de functionare. Recomand sa fie asezat intr-o zona cu un bun circuit al aerului.
      Lipsa unei conexiuni SPDIF
      Vocile masculine sunt prezentate uneori intr-o maniera discreta.

    • Intona 5kV 7055  este un transmitator si decuplator galvanic dedicat USB bazat pe procesarea semnalului digital folosind tehnologia FPGA. Cu acest aparat puteti optimiza, imbunatati, sunetul sistemului audio de acasa daca sunteti pasionati de computer-audio. 
      Intona Technology GbmH este o companie de inginerie electronica cu sediul in Germania. Compania activeaza in domeniul inginerii electronice de aproape doua decenii. In acest timp a furnizat  servicii catre diversele ramuri ale industriei electronice la nivel mondial. Intona furnizeaza echipamente pentru mai multe industrii cum ar fi  tehnologie medicala, laboratoare de masurare, industria aviatiei, universitati si centre de cercetare. De asemenea produce diverse aparate  pentru sisteme audio profesionale sau sisteme audio casnice. Conform paginii lor de web, germanii de la Intona Technology GbmH sunt inventatorii izolarii galvanice USB 2.0 Hi-Speed. Inchid aceasta scurta prezentare cu urmatoarea mentiune. Toate produsele acestei companii sunt dezvoltate si asamblate in Germania.

      Prezentare general Intona 5kV 7055 B
      Noul izolator USB 2.0 Hi-Speed are o carcasa din aluminiu cu panouri frontale si spate negre. Pe panoul din spate avem o intrare USB 2.0 de tip B si o iesire USB de tip A. Pe acelasi panou gasim si o intrare micro-USB  dedicata alimentarii auxiliare a iesirii USB tip A. Dupa cum vedeti utilizatorii pretentiosi au primit dorita alimentare auxiliara a aparatului. Aparatul poate fi alimentat separat cu o baterie de 2000 mA. Intona USB 2.0 Hi-Speed Isolator functioneaza fara sa fie nevoie de instalarea unor drivere de sistem de operare si se alimenteaza singur via USB. Alimentarea separata este gandita sa rezolve situatiile in care receptorul DAC-ului nu ofera suport electric pentru receptionarea datelor folosind un asemenea aparat.  Acest produs este dedicat pasionatilor de computer audio si ofera o solutie pentru a sparge buclele la sol, pentru a evita cuplarea zgomotului via USB si pentru a proteja porturile de supratensiuni si varfuri de tensiune in aplicatiile care necesita transferuri de mare viteza via USB. Bariera de izolare galvanica suporta diferenta de potential de 5.000 V RMS . Noul model foloseste regulatoarele electrice ultraliniare LT3045. Acestea ofera o performanta sporita comparativ cu vechiul model. 


      Intona  7054 vs 7055-B
      Am comparat sonic cele doua aparate fiind curios daca exista o imbunatatire evidenta a sunetului cu noul model. Sistemul de test a fost urmatorul: NUC+Daphile, Intona model 7054 si 7055B, Yamaha CDS3000, amplificator Pass Labs Int 150, Focal Electra 1038 BE,  XLO Reference – cablu interconect, Vicol Audio – cablu boxe, Cromo – cabluri USB.
      Noul model s-a dovedit a suna superior in comparație cu izolatorul mai vechi. Scena sonora a fost mai larga si mai profunda cu 7055-B. Inaltele parca au primit mai mult aer si energie, iar asta a crescut senzatia de spatialitate. In cazul vocilor si instrumentelor cu coarda sunetul a fost mai bine focusat, cu detalii ale notelor rotunde si gingase. Mid-basul si basul profund au fost mai bine conturate si cu un impact superior. Noul izolator USB de la Intona aduce o crestere a preciziei, aspect usor de regasit in prezentare muzicala de ansamblu care a castigat claritate si corectitudine. Cu siguranta senzatia aceea de ‘analogic sound’ este mult mai realista cu Intona 7055-B.
      Ar putea sa te mai intereseze si urmatorul articol.
      Concluzie
      Noul izolator de la Intona  s-a dovedit a fi un dispozitiv care poate sa imbunatateasca sunetul eficient. Este usor de folosit si este superior fata de vechiul model. Recomand acest izolator celor pasionati de computer-audio, celor care doresc ca printr-o modificare minora sa imbunatateasca sunetul sistemului. Cei care aveti acasa vechiul model nu intrati in panica. Intona 7054 ofera in continuare suficienta performanta incat sa va puteti bucura de muzica preferata. 
      https://pro.intona.eu/en/products/7055-b#features

    • Am devenit un fan al produselor NuPrime după experiența cu DAC-9, DAC care mi s-a părut că oferă foarte mult sunet high-quality în gama lui de preț.
      Băieții de la NuPrime au propria filozofie în proiectarea sculelor și, de exemplu, dacă mulți producători atunci când implementează un cip SABRE se mulțumesc să urmeze circuitul de referință livrat de ESS Technology, cei de la NuPrime preferă să vină cu diverse inovații proprii, care să le diferențieze DAC-urile în „turma” de procesoare care deja aproape suprasaturează piața.
      Și cu SABRE ajungem la noua creație a celor de la NuPrime și anume DAC-10H,  care folosește așa-numitul SABRE Reference DAC ES9018 bazat pe tehnologii precum arhitectura pe 32-bit Hyperstream și Time Domain Jitter Eliminator de la ESS. Acest cip dac poate atinge un uluitor SNR de 135dB, ceea ce înseamnă true high-end.
      Jason Lim, fondatorul NuPrime, a fost încântat de ideea că va apărea un review pentru DAC-10H în România și ne-a furnizat diverse materiale media, expunându-ne în același timp și filosofia care a stat la baza creării lui DAC-10H. Foarte pe scurt, DAC-10H își dorește să fie o combinație unică între un DAC de referință și un amplificator de căști orientat către audiofilii care folosesc căști high-end.

      Pentru acest lucru, echipa de design a pornit de la trei idei principale: DAC-10H trebuie să fie capabil să conducă orice căști high-end cu ușurință; să poată livra toate microdetaliile în timpul celor mai silențioase pasaje din cadrul unei simfonii, dar în același timp și explozia sonică în timpul pasajelor crescendo; și 3: toate acestea în cel mai natural sunet posibil.
      Dar 10H nu este doar un DAC și amplificator de căști. Este și un preamplificator de mare clasă. Iar aici a împrumutat multe caracteristici de la preamplificatorul Reference Class P-20. Volumul este ajustabil individual pentru fiecare intrare în 99 de incrementuri extrem de precise de 0,5 dB.
      Pe partea de procesare audio, 10H poate lucra cu PCM384 și DSD256.
      Ieșirile au 2V/4V prin RCA și 4V/8V prin XLR. Are inclusiv ieșire balansată pentru căști, cu diverse setări de putere.

       
      Am apreciat construcția monolită, solidă, parcă dintr-o singură bucată. Designul frontal este foarte interesant, conferind un aspect tip „Star Trek”.
       
       

       
      Telecomanda este foarte … ciudată, atipică, nu am mai văzut până acum un astfel de design pentru o telecomandă. Deși nu mi s-a părut că ar fi foarte ergonomică. Mă rog, chestie de obișnuință probabil.
       

       
      Am testat 10H pe parcursul mai multor zile în câteva sisteme, de exemplu într-un sistem alcătuit din boxe Ohm C2 pilotate de un amplificator pe lămpi Musical Paradise MP-301 MK3 cu upgrade la lămpi KT88, iar apoi într-un sistem cu boxe Kef Reference 107 (cu Kube) pilotate de diverse integrate capabile să le livreze suficientă putere (de exemplu, Marantz 1150D, Philips DFR9000, Onkyo Integra 9711 etc.). Toate cablurile au fost de la Kimber.
      Bineînțeles, 10H fiind cu Sabre, are o amprentă sonică ușor diferită de DAC-9, construit cu cip dac AKM.
      Prima senzație este că sunetul e mult mai chirurgical. Bisturiul lui 10H ajunge mai adânc în informația muzicală, ca atare scena este mai bogată. În plus este și ceva mai largă. De fapt, mult mai largă. Dar este și mai adâncă? Hm ... cred că scena lui DAC-9 era ceva mai adâncă. Pe de altă parte, 10H este totuși încă destul de puțin rodat și s-ar putea ca adâncimea scenei să se modifice odată cu un rodaj mai extins.
      Apropos de rodaj: în primele două zile am fost destul de dezamăgit și mă gândeam dacă merită 10H un preț de trei ori mai mare comparativ cu DAC-9. Sunetul mi se părea excesiv de clinic și destul de inert. Începând cu a treia zi însă, a început să se schimbe, să înflorească, să fie chiar expansiv și extrovertit, dacă pot să mă exprim așa.
      La redarea Triplului Concert al lui Beethoven, în ediție XRCD24, de la Hi-Q Records, am observat că 10H este și un DAC foarte fluid, aici având un avantaj clar comparativ cu DAC-9. Muzica se desfășoară mai bine, micro-informațiile redate neobstrucționând în nici un fel desfășurarea muzicală și ușurința de asimilare a informației.
      La redarea ultimului album Tool, Fear Inoculum (un album absolut fantastic, hipnotizant, cu care Tool au mai urcat câteva locuri în topul primelor 10 trupe care au umblat vreodată pe această planetă), în versiune hi-res 24/96, am admirat din nou senzația de fluiditate, de ușurință cu care e redat sunetul.  La redarea pasajelor cu frecvențe joase, 10H mi-a adus aminte pe undeva de glorioasele cd playere de top de la Sony, din trecut, cu acele frecvențe joase ample, care par mai degrabă o fundație masivă pe care se sprijină restul informației muzicale, dar în același timp sunt foarte bine închegate în spectrul sonor. Masivele boxe Kef Reference 107 trimiteau valuri de energie de magnitudine ridicată spre poziția de ascultare, atât de puternice, încât la un moment dat am vrut să cobor la vecinii de jos să-i întreb dacă admiră și ei ca mine combinația dintre joasele extrase de 10H și preluate de boxele KEF R107. Totuși, am zis să nu-i deranjez și să-i las să se bucure și ei în liniște de acest festin audio.
      Deoarece îmi plac DAC-urile care sunt extrem de rezolute, dar nu obosesc și nu epatează prin detalii redate excesiv, mi-am spus că 10H e un DAC bun pentru a asculta metale, pentru că le poate reda percutant, extrem de dinamic, dar fără să te ia durerea de cap după o jumătate de oră. Printre altele am ascultat „Life, Death and Other Morbid Tales”, un superb album de doom metal al celor de la Memento Mori. Aici am observat o altă caracteristică a lui 10H: deoarece redă muzica atât de fluid și cu atâta ușurință, creează la fiecare album o senzație că parcă ai urmări totodată o poveste. Adică după ce ai terminat de ascultat albumul, senzația e că parcă ai urmărit un film sau ai citit o carte, și cred că asta vine din ușurința și cursivitatea cu care creierul asimilează informația muzicală redată de 10H. Aici e diferența pe care o face un DAC de clasă.
      Doar câteva cuvinte despre setările lui 10H, și anume despre setările high-gain/low-gain. Eu l-am folosit cu low-gain. Setarea de high-gain, prin care 10H livrează 4V pe ieșirea RCA, mi s-a părut oarecum exagerată și ia din farmecul și fluiditatea redării. Nu înțeleg de ce producătorii de DAC-uri insistă cu acest output agresiv și nu se limitează la cei 2V standard.

      Tot legat de acest aspect, mi-ar fi plăcut ca explicațiile din manual pentru setările high-gain/low-gain să fie totuși ceva mai ușoare și mai explicite, să nu se rezume doar la un simplu tabel. Chiar cei de la NuPrime menționează în manual „brief explanation”. Poate ar fi fost mai adecvată o explicație mai detaliată a acestor setări, deoarece în fond nu sunt niște setări comune, care să fie întâlnite la toate DAC-urile.
      Aș mai avea un comentariu făcut și legat de telecomandă: ok, e frumoasă (mă rog, discutabil, poate altora nu le place), atipică. Dar nu cred că e normal să fie necesar să citești manualul ca să afli cum se bagă bateriile. Și nici ca atunci când bagi bateriile, firele modulului de baterii să iasă pe afară. În sfârșit, e o operațiune pe care o faci probabil doar de vreo două ori pe an, dar la această clasă de preț poate ar fi fost bună o altă variantă.
      Una peste alta, nu pot spune că 10H a fost vreo surpriză, pe undeva mă așteptam să presteze la nivel ridicat. Întrebarea e dacă până la urmă 10H merită un preț de trei ori mai mare decât DAC-9…Mie mi-a plăcut DAC-9. Mult. Chiar cei de la NuPrime recunosc că, datorită cipurilor din ce în ce mai bune, în lumea DAC-urilor e mai valabilă ca niciodată cunoscuta „law of diminishing returns”. Dar dacă vrei să urci cu un nivel mai sus, chiar și un nivel mic din punct de vedere sonic, și nu te mulțumești să fii locul doi, asta e, trebuie să scoți bani. Nu există o cale ușoară și ieftină. Pasiunile sunt costisitoare. 😉



    • In articolul de astazi testam un amplificator integrat cu lampi produs de compania greceasca Tsakiridis Devices. Compania a fost infiintata in anul 1987 de un grup de ingineri pasionati cu o lunga experienta in producerea de aparatura audio in regim DIY. Dupa ce ani la randul au manufacturat asemenea aparate pentru prieteni, au hotarat sa transforme pasiunea lor intr-o afacere. Putem spune ca intai a fost pasiunea si mai apoi afacerea. Filosofia acestei companii este simpla. Producerea de  echipamente audio de inalta calitate, care contin in interior component de top, dar care sa aiba un raport  pret/performanta foarte bun. Genul acesta de fraza copiata din manualele de marketing este des intalnit in present. Din pacate  rareori  avem ocazia sa vedem cum arata interiorul aparatelor. Pentru acest articol am trimis grecilor un email cu rugamintea de a trimite cateva fotografii edificatoare. Marturisesc ca am fost surprins de raspunsul lor pozitiv, asa ca in acest articol  vom avea fotografii din fabrica cu interiorul unor aparate Tsakiridis. 

      Prezentare
      Aeolos Ultra este o varianta imbunatatita a cunoscutului Aeolos. Ultra folosește tuburi KT150, iar asta se traduce intr-o putere mai mare. Pastreaza carecteristicile de baza de la Aeolos cu un design modern si mai multa putere. La exterior aparatul are o infatisare clasica de amplificator cu lampi (tuburi electronice). Cele 8 lampi sunt plasate deasupra in doua siruri paralele, 4 lampi 12AT7 pentru partea de preamplificare si alte 4 lampi rusesti KT150 pentru partea de putere / amplificare. In spatele acestora sunt pozitionate transformatoarele. Acestea au dimensiuni generoase pentru a sustine sarcini de 2 ohmi si sunt acoperite de un capac mare pe care este inscriptionata sigla companiei. In fata lampilor se gasesc doua vumetre  ce arata puterea debitata pe fiecare canal. Partea frontala este evidentiata printr-o  culoare mai deschisa. Pe centru avem butonul de volum, in dreapta acestuia patru leduri care se aprind in functie de intrarea folosita, iar in stanga butonul de pornire al amplificatorului si un led verde de dimensiune mare care se aprinde in momentul in care amplificatorul functioneaza.  In spatele amplificatorului gasim conexiunile pentru boxe, intrarile analoge si locasul pentru conectarea cablului de alimentare.

       
      Amplificatorul are o putere de 70 wati pe canal daca opereaza in varianta pentoda si 36 wati pe canal in varianta trioda. Puterea aceasta este suficienta pentru o gama variata de boxe, indiferent de dimensiune, in conditii normale de auditie. Cu boxele mele Focal Electra 1038 BE amplificatorul s-a descurcat foarte bine pe orice gen muzical. Grecii spun ca lampile sunt riguros selectate si potrivite atat in cazul lampilor KT150 cat si al lampilor 12AT7.Ultra este construit numai cu componente de calitate. Rezistente metal film cu tolerant mai mica de 1%, un circuit dublu printat, separat pentru semnal si pentru calea de alimentare,  condensatori de top Mundorf pentru partea de semnal, condensatori Chemicon United pentru alimentarea electrica, conectori de intrare placati cu aur Ultimax, tranformatoare ultraliniare construite manual, etc.
      Aeolos Ultra are 21.6 kg. In ciuda acestei greutati arata foarte compact, iar asta il face usor de asezat chiar si in spatii mici. Dimensiunile lui sunt urmatoarele: partea frontala 29 cm, inaltime 22 cm, adancime 47 cm.


      Sistemul de test a fost format din Yamaha CDS3000 (cd player / DAC), Aeolos Ultra (amplificator), Focal Electra 1038 BE, Kimber Kable Hero (interconect), Vicol Audio (cablu boxe).
      Am testat amplificatorul folosind urmatoarele albume: Dire Straits – Brothers in Arms (varianta  SACD), Verdi – Messa da Requiem, fisier hi-res 24/88.2, (Chicago Symphony Orchestra & chorus, Olga Borodina, Barbara Frittoli, Ricardo Muti), Massive Attack – Mezzanine.
      Inainte sa incep auditiile am lasat amplificatorul o ora sa se incalzeasca. Exista o multime de discutii despre timpul de care are nevoie o lampa pentru a intra in regim termic optim. De exemplu, pasionatii de tuburi entuziasti afirma ca este nevoie de cel putin 2-3 ore pentru ca amplificatorul sa isi atinga potentialul sonic. Din experienta mea pot sa va spun ca nu este nevoie de mai mult de 30 minute.
      Dire Straits – Brothers in Arms 
      Sunetul a fost vivace, energic. Muzica a fost prezentata dinamic cu un ritm constant bun si o scena sonora transparenta. Accentele superioare ale chitarilor electrice au fost un amestec de pasaje dure si neplacute, cu momente in care sunetul dur-electric se simtea cremos, lin, lipsit complet de duritate. Ultra a construit o scena sonora precisa si usor curgatoare, un spatiu real umplut cu muzica rock’n’roll si blues. Vocea lui … a fost neteda, bogata in tonuri joase, texturata pana intr-acolo incat urechea sa atinga zone ascunse pe inregistrare din cauza diferentelor dinamice. Toba a fost o experienta in sine, a avut punch, viteza. Midbasul a presat aerul foarte energic si a produs o unda sonica concentrata ce a lovit pieptul cu greutate la cei aproape 3 metri distanta, locul  auditiei mele. Contrastul dintre chitara si toba a fost asemeni unei fotografii digitale la rezolutie mare. In camera puteam sa simt aerul dintre note, pielea tobelor lovita cu pofta pentru a oferi ritm muzicii, vioiciunea corzilor de chitara, ritmul dezlantuit al unui rock’n’roll dansat pana dimineata. 
      Verdi – Messa da Requiem
      Stiu ca va streses cu obsesia mea pentru aceasta compozitie de muzica culta si ca o parte dintre voi preferati sa ascultati jazz &  blues, insa daca doriti sa verificati de ce este in stare cu adevarat o componenta audio, este nevoie sa hraniti sistemul cu un sunet exigent. Stresati sistemul / componenta pana-i atingeti limitele si asumati-va acest fapt. Pana la urma sistemul perfect este asemeni mirajelor create de soare si nisip in desert. Mereu in fata noastra, imposibil de atins. Ma intorc la muzica si la testul meu cu impresiile auditiei recviemului lui Verdi. Ultra exceleaza la efectele sonice. Instrumentele cu coarda se simt usor indepartate. Intre ascultator si scena ramane un spatiu liber evident. Mai tarziu ascultatorul descopera ca acest spatiu urmeaza sa fie umplut de  cantaretii solo. Corul acopera spatiul pe vertical, vocile feminine si masculine se combina fericit formand un ansamblu monolitic, un perete de  voci ce se inalta dincolo de barierele tavanului casei. Muzicalitatea este impresionanta si in acest caz nu este un termen codificat pentru  echilibru tonal, vreau sa intelegeti cuvantul in sensul lui literar. Simturile sunt asaltate constat, spatiul dintre boxe se transforma intr-o reprezentare holografica a scenei. Sunetul este euforic si se intinde stratificat pe adancime definind  pozitia cantaretilor solo, instrumentistilor si coristilor. Vocile cantaretii solo sunt prezentate cu detalii sonore naturale, fara obisnuita colorare  a sunetului specifica amplificatoarelor cu tuburi. Acest amplificator reuseste sa pastreze un echilibru excelent intre textura si culoarea sunetului. Eu asociez acest tip de sunet cu aparatele cu lampi bine construite, cele cu un sunet aproape neutru. Acelasi tip de sunet il puteti intalni la amplificatoarele Audio Research (USA) si Octave (Germania). In timp ce ascultam recviemul si notam cu constiinciozitate detaliile auditie, am inceput sa ma gandesc serios daca exista si o parte intunecata in sunetul acestui amplificator. Sincer sa fiu am gasit cu greu asemenea momente. In pasajele de crescendo, de atingere a maximului dinamic, scena pare ca se micsoreaza si se pierde partial focusul. Altceva nu am gasit. Necredinciosii sunt invitati sa sape mai adanc.
      Te-ar mai putea interesa si urmatorul articol:
      Massive Attack – Mezzanine
      Cu acest album am dorit sa verific daca amplificatorul este capabil sa struneasca boxele Focal Electra 1038 BE in cazul unui bas care coboara foarte jos. Basul pe acest album este generat electronic si coboara pana in zona de 20 Hz. La o presiune acustica cu varfuri atinse de 91 db sirul de frecvente joase a fost corect scalat si interpretat. Basul a fost dinamic, energic, suficient de scurt, gras si bine strunit. Nu au existat interferente ale basului cu restul spectrului audio. Vocea aflata in zona mediilor s-a auzit distinct, a fost bine texturata, detaliata si nu am simtit nici o clipa ca ar fi obstructionata de eventualele ramasite energetic ale basului din camera. La cresterea presiunii acustice in camera,  varfuri atinse de 98 db, basul a capatat o corpolenta suplimentara, de parca ar fi fost aplicat un DSP in zona joaselor si a pierdut din  elasticitate. Vocea nu a suferit o transformare majora, a ramas in fata, bine definita, insa au aparut momente in care notele inalte se simteau crispate. Motivul acestei schimbari poate fi raspunsul camerei. Posibil ca dupa o anumita valoare a presiunii acustice camera sa interfereze substantial in sunetul final.

      Concluzie
      Aeolos Ultra este un amplificator cu lampi atipic. La prima vedere arata ca orice amplificator cu lampi si te astepti sa presteze ca atare; sunetul usor colorat in zona mediilor,  basul unflat si impresionant, inalte pieptanate si cuafate ca pentru o petrecere. Ultra nu este asa. Ultra este un amplificator cu un ‘voicing’ neutru, ce te poate face sa crezi ca asculti un amplificator SS. 
      Pro: 
      sunet neutru
      pretul
      designul minimalist
      calitatea componentelor folosite
      posibilitatea de a conduce boxe dificile
      Contra:
      nu are un sunet colorat ca un amplificator cu lampi clasic
      exista unele limitari la cresterea sarcinii

    • Marca germana VINCENT a fost inregistrată în 1995 ca marca comerciala de Sintron Vertriebs GmbH in Iffezheim / Germania. Inca de la inceputuri, Sintron dezvolta continuu produse audio high-end. Cunostintele germane garanteaza o fabricare a unor serii de inalta calitate. Piese de inalta clasa si carcase prelucrate peste medie ofera plus valoare considerabila. Dezvoltarea produselor are loc în Germania. Forta motrica a celor de la VINCENT este, fara indoiala, directorul general al Sintron si principalul inginer Uwe Bartel.

      VINCENT are o orientare continua catre stereo si clasa high-end. Exista doua concepte de sunet. Pe de o parte exista produsele solid-state, echipamente care se bazeaza pe tehnologia tranzistorului pur. Produsele Solid Line sunt un exemplu de mentionat. Acestea sunt gandite sa aiba un sunet precis, usor si dinamic.
      Cealalta orientare este catre tehnologia hibrida. Acestea sunt dispozitive care sunt partial echipate cu tuburi pentru a conferi sunetului tipicul „caracter de tub”, dar care utilizeaza puterea tranzistorului in amplificarea finala. In acest fel se poate obtine suficienta  putere pentru a conduce chiar si boxe dificile. Caracterul sonor este atat aerisit, cat si dinamic, iar unitatile hibride ofera o anumita caldura sunetului.

      Vincent Phono PHO-701
      De ceva timp ascult destul de mult vinil, recunosc ca imi place sunetul analog al unui vinil de calitate. Din acest motiv am fost foarte incantat cand mi s-a propus sa scriu aceste impresii despre un preamplificator Phono din zona medie de pret, dar cu asteptari mari.
      Din start se observa o constructie cel putin interesanta si promitatoare, cu sursa de curent in cutie separata fata de preamplificarea phono. Acest lucru aduce multe avantaje in sunet si ofera o libertate mai mare de proiectare inginerilor.
      Alt aspect foarte important este folosirea unui tub audio in partea de preamplificare. Acest lucru aduce un plus de caldura sunetului, ceea ce ofera o experienta audio foarte placuta.
      Acest preamplificator phono ofera reglaje variate de impedanta si capacitanta, atat pentru doze MM cat si pentru doze MC. Un lucru foarte bun, mai ales la acest nivel de pret.  Asadar se poate folosi orice doza, MM sau MC si se poate obtine o calibrare optima cu rezultate foarte bune in sunet.

      Sistemul de test:
      Boxe: Arcus Anniversary 300
      Amplificator:  Pathos Logos
      Sursa: Pickup Project RPM 5 cu doza Goldring MM 1042
      Cabluri: Siltech

      1. Modern Talking  - Geronimo’s Cadillac
      O piesa vintage, dar energica si cu un sunet inconfundabil. Inca de la primele acorduri am sesizat o buna precizie a sunetului. Totul este liniar si curat, cu un bass adanc si strans. Scena instrumentelor este frumoasa si mare. Pot identifica cu usurinta in spatiu sunetele. Un lucru pe care il percep si imi place este scena de spate, exista si se intinde destul de mult si clar. Se pare ca cei de Vincent chiar au facut treaba buna cu acest preamplificator phono. Instrumentele au sunetul real, cald, placut. Aceasta piesa trebuie sa duca cu gandul la sunetul acelor ani si reuseste. In partea de medie se observa prezenta acelei lampi in etajul de preamplificare.  Vocea tinde sa fie moale, dulce, parca te mangaie. Mie unul imi place, insa uneori acest lucru poate fi usor colorat. Acest aspect poate sa fie un plus sau un minus, depinde de cerinte, nevoi si inregistrare. 
      2. John Lenon – Imagine
      Aceasta piesa aduce in prim plan pianul si vocea lui John. O simbioza perfecta. Notele pianului sunt grave si curate. Cu toate ca piesa este mai veche, se simt bine instrumentele in scena: pianul, toba, vioara, vocea. Vocea se simte intim intre instrumente, bine determinata si rafinat redata. Nu pot decat sa ma bucur de aceasta superba melodie. Tobele sunt scurte si energice, mi-ar fi placut sa coboare ceva mai mult, sa fie mai adanci. Nivelul de iesire nu este unul foarte mare, amplificatorul trebuie urcat ceva mai mult decat de obicei in volum, dar acest lucru nu pare a fi o problema. 
      3.  Diana Krall – The look of love
      Se simte in aceasta melodie nivelul ridicat de detaliu si precizie, adus de era moderna a vinilului. Acum scena de spate este mult mai bine evidentiata. Vocea este precis pozitionata intre boxe. Apar ceva elemente si pe inaltime. Lucrurile sunt clar mai “moderne” in masterizare. Acesta este un lucru foarte bun, pre-ul isi pastreaza un caracter neutru si evidentiaza ce se afla pe inregistrare. Are totusi sunetul usor cald si dulce, dat de lampa folosita in constructia lui. Sunetul modern de vinil, adus prin acest premplificator ofera o atmosfera foarte placuta de auditie. Precizia masterizarii si sunetul curat, dar cald adus de Vincent, imbina lucrurile foarte bine. Am ascultat tot albumul cu Diana cu mare placere.
       
      Concluzie:
      O prezenta foarte placuta in sistem acest preamplificator. Constructie foarte buna, finisaje de calitate si un look atragator, fac din acest produs un concurent puternic in zona aceasta de pret. Va recomand cu caldura sa incercati acest produs in sistemul vostru sau la distribuitor. Sunetul precis, dar cald, muzical, il fac sa fie exact pe gustul meu. Pentru cei care iubesc sunetul de vinil si vor sa aduca un upgrade considerabil preamplificatorului integrat, acesta este clar un pas in fata mare. 
      Te-ar mai putea interesa si urmatorul articol:
      Pro:
      -    Constructie exemplara pentru acest nivel de pret, sursa de alimentare separata
      -    Sunet precis, fin si muzical.
      -    Posibilitate folosire doze MM si MC
      -    Reglaj de impedanta si capacitanta atat pentru MM cat si pentru MC.
      -    Un rapot calitate/pret excelent.
      Contra:
      In functie de inregistrare si masterizare uneori poate fi usor moale si dulce, , insa aceasta perceptie depinde de sistem si de preferintele ascultatorului. 

×
×
  • Creează nouă...