Prima dată când am ascultat un cântec al lui Elvis a fost prin anii ’70. Televiziunea Româna difuza cel puțin un film pe an cu Elvis. Probabil îl iubea un tovarăș din Comitetul de Partid, sau poate chiar întâia doamnă a țării. Amintiri precise cu acel moment nu am. Ceva s-a întipărit în memoria afectivă atunci, ceva de care nu am putut scăpa niciodată. A fost un moment definitoriu pentru viitorul meu de meloman. Atunci am devenit fan Elvis fără voia mea și fără să înțeleg ce presupune asta. În ciuda trecerii timpului am continuat să ascult muzica lui Elvis cu aceeași fascinație. Copilul ascuns adânc în mine a rămas activ și a continuat să influențeze gusturile muzicale ale viitorului adult.
"Elvis is Back!" este albumul pe care îl recomand astăzi. Este un album perfect de ascultat atât pentru cei neinițiați în universul lui Elvis cât și pentru fanii mai vechi. Albumul marchează o etapă crucială în cariera lui Elvis. Este unul din albumele care nu doar că rezistă testului timpului dar și redefinește modul în care înțelegem muzica și influența acesteia. "Elvis is Back!" este un astfel de album, marcând revenirea triumfală a Regelui rock'n'roll, Elvis Presley, după terminarea serviciului militar. Înregistrat în martie 1960, la studiourile RCA din Nashville, albumul a fost primul său proiect major de studio post-armată și a marcat un moment de cotitură în cariera sa. Încă din momentul lansării sale în 1960, albumul a fost ceva cu totul nou, nu doar pentru cariera lui Elvis, ci și pentru muzica pop în general.
Te poate interesa:
Înainte de a vă povesti câteva detalii ale albumului "Elvis is Back!", am să vă invit să întelegeți contextul istoric. După doi ani de serviciu militar în Germania, revenirea lui Elvis la viața civilă și profesională a fost așteptată cu febrilitate de fani și de critici. Timpul petrecut departe de scenă a fost benefic pentru Rege, oferindu-i spațiul necesar pentru deplină maturizare. Elvis s-a întors pe scenă cu o voce matură, dar și cu o înțelepciune emoțională pe care a reușit să o transfere în înregistrările sale. Cu acest album Elvis a demonstrat că are capacitatea de a aborda o gamă largă de stiluri muzicale, de la rock 'n' roll la blues și balade cu elemente de gospel. "Elvis is Back" a fost primit cu entuziasm atât de critici, cât și de fani. Albumul a fost lăudat pentru profunzimea vocală a lui Elvis și pentru diversitatea sa muzicală. A atins locul 2 in topul Billboard 200, locul 1 în UK Albums Chart și a fost certificat cu platină de RIAA, consolidând revenirea triumfală a lui Elvis în industria muzicală.
Într-o recenzie pentru AllMusic, Bruce Eder a subliniat maturitatea vocală a lui Elvis, descriind vocea sa ca fiind bogată și profundă, depășind așteptările de a-l auzi cântând doar la chitară ritmică. Eder a remarcat că, cu acest album, Elvis "se prezintă mai bine comparativ cu celelalte albume ale sale de când a ajuns la RCA".
Will Hermes de la Rolling Stone a apreciat varietatea impresionantă a materialului și calitatea impecabilă a sunetului stereo. Paul Simpson, scriind pentru Rough Guides în 2004, a descoperit că, dintre aproximativ 1800 de discuri din colecția lui Elvis la Graceland, o copie folosită intensiv a albumului este "Elvis is Back!", fapt ce dovedea afecțiunea lui Elvis față de acest album. Simpson a lăudat interpretarea blues-urilor "Like a Baby" și "Reconsider Baby" de către Elvis, adăugând că, ‘angajamentul și entuziasmul său, rar au fost auzite în mod constant în cea mai mare parte a anilor '60 la fel ca pe acest album’. Steve Horowitz de la PopMatters a evidențiat transformarea lui Elvis din "idolul adolescenților" în "animatorul pentru adulți", menționând că vocea sa rămâne puternică și clară, capabilă să treacă de la blues la sunete sofisticate fără să-și piardă esența. Într-o recenzie din ianuarie 2015 pentru The Daily Telegraph, Neil McCormick a inclus "Elvis is Back!" printre lucrările esențiale ale lui Presley, descriindu-l ca pe o capodoperă în care Elvis abordează balade, blues, rock, pop și gospel cu o calitate de control ce amplifică și mai mult senzualitatea sa înnăscută. Simon Gage de la Daily Express a descris albumul ca fiind "cel mai bun Presley".
Pentru mine "Elvis is Back" este unul din albumele lui iconice. Combinația de rock'n'roll nervos, ce amintește de The King la începuturile carierei, alături de ritmurile domolite de blues, jazz și gospel, îmi oferă un sentiment nostalgic și mă poarta într-o călătorie imaginară către efervescenții ani ’60. Fiecare apăsare a butonul play se termină cu audiția întregului album. Cântecul meu favorit este "Fever". Aranjamentul orchestral de jazz este seducător, iar vocea senzuală a lui Elvis pare să te invite la dans. Niciodată artistul nu a fost atât de aproape de jazz ca pe această piesă. Înregistrând un cântec în acest fel, Elvis demonstreaza o multivalență muzicală de neconceput pentru fanii lui la începutul carierei. Un alt cântec preferat este "Such A Night", o combinație irezistibilă de R&B și rock'n'roll. Un alt cântec care evidențiază versatilitatea stilistică a lui Elvis și măiestria sa vocală. Pe acest cântec, ca și pe întregul album, controlul și puterea sa vocală sunt pur și simplu uimitoare. Elvis știe exact când să-și tempereze vocea, dovedind că talentul său rămâne până în ziua de azi de neegalat.
Pentru cei care au auzit de rock'n'roll întâmplător și care nu au fost interesați de acest stil muzical considerându-l ca fiind prea vechi, sau pentru cei care își doresc să asculte un album din acea perioada fără să știe cu ce să înceapă , "Elvis is Back" reprezintă unul din albumele esențiale de ascultat într-o viață. Vă promit 38 de minute de muzică de cea mai bună calitate. O călătorie emoțională în trecut, un loc unde aveți ocazia să îl cunoasteți pe The King în cea mai bună perioada a sa.
Audiție plăcută!
Articol scris de Robert Fleșcan
Cine sunt eu și de ce ați avea încredere în mine.
Sunt pasionat audiofil de mai bine de 15 ani. Timp de 3 ani am lucrat ca PR-ist pentru unul din dealerii audio consacrați din România. În acești ani am trecut printr-un proces de învățare complex. Am experimentat empiric sunetul audiofil testând mii de sisteme audio și am învățat o parte din arta audiofilă. Pentru ca mi-am dorit să descopăr ce se află dincolo de marketingul producătorilor, am citit o mulțime de materiale legate de tehnologia audio. În ultimii ani am scris o perioadă articole pentru blogul unuia din dealerii audio cu o ascensiune remarcantă în ultima vreme. Acum 4 ani am început să scriu pentru HiFi Tech, iar de la începutul anului 2022 dețin un magazin HiFi dedicat audiofililor. Pentru mine a fi audiofil înseamnă înainte de toate dragoste pentru muzică. În colecția personală de muzică am peste 1000 de cd-uri și 300 viniluri.
Comentarii Recomandate
Join the conversation
You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.