Sari la conținut
HiFi Tech

HiFi Tech

Administratori
  • Număr conținut

    22
  • Înregistrat

  • Ultima Vizită

  • Zile Câștigate

    2

HiFi Tech a câștigat ziua ultima dată pe Iulie 22

HiFi Tech a avut cel mai apreciat conținut!

Reputație Comunitate

24 Excellent

Vizitatori Recenți Profil

Blocul vizitatori recenți este dezactivat și nu este arătat altor utilizatori.

  1. Am curatat topicul. Ramaneti la subiect.
  2. Kanal ne-a parasit din motive evidente. Dervish este suspendat pentru moment. Cand am timp am sa cercetez situatia lui reala.
  3. Topic inchis pentru moment. O sa fac curatenie cand am timp.
  4. HiFi Tech

    Topping D 70

    Acest articol este un experiment inedit. Nu știu să fi fost incercat până acum, motiv pentru care sunt curios ce reacții va stârni. Subiectul este unul ce pare să stârnească un oarecare interes pe grupurile audiofile de pe Facebook. Din acest motiv am hotărât ca acest articol să fie scris de doi oameni diferiți, cu sisteme diferite și cu opinii diferite despre sunet. Opinia lui Andi Nu sunt un mare fan al produselor chinezești. Chiar deunăzi am văzut pe toate știrile cum Bucureștiul e invadat de oale chinezești care imită aproape la perfecțiune oalele tradiționale din ceramică românești, însă conțin cantități exagerate de plumb, fiind toxice pe termen lung. Hai să nu ne mai ascundem după deget, știm toți: chinezii sunt copiatori prin excelență, la calitate mai proastă. Dar să nu generalizăm, totuși: cel puțin în audio, se pare că există unii producători chinezi care parcă vor să spele din imaginea creată de ceilalți (așa cum facem chiar noi de multe ori, încercând din răsputeri, cu fiecare ocazie, să ne spălăm imaginea creată în occident de diverse „naționalități conlocuitoare”…), producând aparate remarcabile din punct de vedere al raportului preț-calitate oferit. Destul de recent am testat în revista noastră un DAC superb, Aune S6 (https://www.hifitech.ro/revista/audio-hi-fi/aune-s6-r40/), chiar și acum, amintindu-mi de el, sunt impresionat de calitatea audio pe care o oferă în prețul lui. Și acest lucru se datorează, fără putință de tăgadă, chinezilor. O firmă occidentală ar fi oferit așa ceva undeva la triplu preț. DAC-ul pe care l-am primit acum spre test, deși produs relativ recent, este deja celebru: DAC-ul chinezesc Topping D70. Spun celebru, deoarece el creează în acest moment destul de multă agitație și admirație pe diverse forumuri, adică între utilizatorii reali și nu în ceva review-uri dubioase. Admirație mai ales prin măsurători. Dar pe mine, personal, măsurătorile mă cam lasă rece, eu trebuie să ascult ceva, să aud dacă îmi place cum sună sau nu, nu să mă uit pe măsurători. Ce să aflu de acolo? Vai, că măsoară superb. So what? Mă interesează cum sună. Am avut la mine în sistem DAC-uri cu măsurători admirabile, dar care sunau horror, cel puțin pentru mine. Topping-ul D70 vine foarte bine ambalat, la un nivel aproape profesional (îmi amintește de NuPrime DAC9 la acest capitol) și nu doar atât: ci și arată foarte bine și e admirabil construit. Când l-am luat în mâini am fost ferm convins că are undeva pe la 5 kg și am fost destul de surprins să aflu că are chiar sub 2 kg. Atât de bine e închegat. Topping D70 folosește componente aproximativ de la aceeași producători ca Aune pe care l-am admirat atât: convertoare Asahi Kasei, însă 4497 în loc de 4495 și tot o interfață XMOS. Am comparat Toppingul atât cu Metrum Acoustics Octave Nos, cât și cu Philips DFR9000 (folosit strict ca DAC, fără boxe conectate la el). Ce mi-a plăcut la D70 încă de la început e că nu are nici urmă de stridență în sunet. Dimpotrivă, are o neutralitate greu de găsit în gama lui de preț și o naturalețe care te dezarmează dacă te gândești la același segment financiar. În cele câteva zile în care a stat la mine, am testat D70 cu muzica pe care o ascult eu de obicei: în mare parte cu metal extrem de extrem, cu Queen, Pink Floyd, Roger Waters, Mahler, Wagner etc. Cu metalul extrem, Toppingul a prezentat într-o anumită măsură o caracteristică specifică DAC-urilor de calitate superioară: a clarificat lucrurile, a „săpat” în amalgamul de sunete, de multe ori premeditat, și a încercat pe cât posibil să ți le prezinte în forma în care se manifestau în studio. Nu mai rețin exact la care dintre DAC-urile recenzate de mine am observat această caracteristică, de „așezare” în poziție a instrumentiștilor. Dar D70 o are. Cu Dark Side of the Moon în varianta Blu-Ray, Topping-ul însă a demonstrat că cea mai bună caracteristică a lui, cea de naturalețe, poate fi și un dezavantaj: atunci când e forțată. Pe „Time”, D70 parcă a încercat să fie prea politicos, prea audiofil, prea „natural” și a pierdut ceva din vâna necesară acestei piese, din impactul interpretării. A recuperat însă pe „The great gig…”, unde acea naturalețe râvnită în mod evident de D70 s-a mulat perfect pe vocea lui Clare Torry. Aici m-am gândit că D70 e genul de amplificator intim cu care poți crea o atmosferă specială în anumite momente. Comparat cu DAC-ul Metrum, acesta din urmă are în mod evident un soundstage mai amplu, mai învăluitor, dar este posibil ca în anumite momente să te simți mai apropiat de Topping; de exemplu, cred că o capodoperă precum Kind of Blue ar fi trăită probabil mai suav cu Topping decât cu Metrum. Cu Queen, însă, lucrurile se pot schimba și o piesă precum capodopera Innuendo îți poate fi prezentată cu un impact mult mai mare de către Philips DFR9000 cu cipurile sale CS4391, însă construit pentru orchestre ample, decât de Topping, cu atmosfera lui mai intimă. De exemplu, atunci când intră magnificul Steve Howe cu chitara lui spaniolă (Freddie i-a spus de la început ce anume vrea să audă, Howe s-a chinuit ore în șir să obțină ceea ce dorea Freddie Mercury, ajungând să se gândească chiar că nu e bun de nimic, până să îi dea ultra-perfecționistul Freddie „OK”-ul), deci: trecerea bruscă la chitara spaniolă e prezentată cam prea intim de Topping, comparativ cu Philips-ul DFR9000. Intim, dar fermecător, însă totuși, personal, cred că ideea din spatele acestei piese era alta. Îi lipsește un anumit impact cu Topping, o anumită doză de „shock value” pe care eu cred că și-a dorit-o Freddie la acea trecere la pasajul intepretat de Steve Howe. Pe de altă parte, la o piesă precum „Don’t try so hard” parcă aș prefera din nou Topping-ul. Este o piesă extrem de personală pentru Freddie și dacă ai studiat cât de cât viața acestui geniu absolut al umanității este imposibil să nu te lași impresionat de această melodie. Și, zic eu, să nu preferi redarea oferită de Topping celei oferite de Metrum Acoustics sau de Philipsul DFR9000. Totul devine mai intim, mai cald (nu în sensul de sunet „warm”, atenție), mai personal. Acum deja cred că v-ați lămurit, Topping D70 nu este un DAC pentru simfoniile lui Beeethoven sau Mahler, însă sunt convins că l-ați putea prefera unor convertoare mult mai scumpe atunci când redați un Triplu Concert al aceluiași Beethoven. Ca de fiecare dată, vă atrag atenția că aceasta este părerea mea subiectivă, în sistemul meu alcătuit cât se poate de subiectiv. Dacă sunteți atrași de diverse păreri ale unor utilizatori sau de măsurătorile extraordinare ale acestui DAC, atunci: go for it. De un lucru sunt sigur: raportul preț-calitate oferit de acest DAC este chiar deosebit și mai mult ca sigur nu veți considera că ați pierdut banii. Din partea mea, recomandare maximă pentru raportul calitate-preț oferit. Opinia lui Dinică Sar peste prezentarea fizică a produsului pentru că a fost facută de Andi. Eu am ascultat Topping D70 într-un sistem format din următoarele componente: NUC+Daphile, Topping D70, Pass Labs Int 150, Focal Electra 1038BE, XLO Reference (cablu balansat), Vicol Audio (cablu boxe). Am început testul cu Recviemul lui Verdi. Prima impresie a fost o surpriză placută. Muzica curge coerent din boxe. Am ascultat mai bine de jumătate de oră recviemul fără să mă gandesc serios la sunet. Nimic nu a părut să îmi distragă atenția de la audiție. Senzația aceasta este un plus pentru mine și am să explic de ce. Experiența mea de aproape 20 de ani in domeniu îmi spune că după un timp creierul se obișnuieste cu sunetul și tinde să îl manipuleze. Informații ample despre acest subiect găsiți în tratatele de psihoacustică. Din acest motiv eu sunt foarte atent la primele minute, pentru că nu vreau să las creierul să se joace cu mine. După această primă parte a audiției am început să fiu atent la detalii. În fața mea aveam o orchestră, un cor și patru cântăreți solo. Spațiul dintre ei l-am găsit destul de realist, puteam să identific ușor pozițiile tuturor pe scenă. Ce lipsea acestei prezentări de ansamblu era senzația de adancime și de extindere a scenei dincolo de zidurile camerei. Să nu mă ințelegeți gresit, scena sonoră are dimensiune, doar ca aș fi preferat să se întindă mai mult. Am continuat concentrâdu-mă pe voci. Am remarcat imediat o oarecare politețe tonală. Vocea sopranei avea vigoare și dinamică, insă se oprea undeva la ultima octava de parcă ar fi rămas fără aer în plămâni. Intervențiile corului sunt tratate cam în acelasi fel. Primești o mulțime de informații, muzica se revarsă peste tine, simți acumularea energiei și tensiunii muzicale, valul de sunet te izbește, dar pare ca lipseste ultimul detaliu al acestui tablou. Din cauza acestui mic amănunt sunetul pare să nu atingă intregul potențial si să fie mai puțin imersiv. Dincolo de aceste observații sunetul este convingător, detaliat și muzical. Am încheiat audiția recviemului și am trecut la rock. Urmatorul album a fost Amused To Death – Roger Waters. Pe această înregistrare a fost clar pentru mine ca acest DAC este gândit / tunat să aibă un sunet voit analogic. Chinezii au construit un DAC care pe lânga măsuratori excelente oferă și un sunet de bandă magnetică, de casetă audio. Am să explic de unde această senzație. Dacă ați avut ocazia să comparați sunetul oferit de un casetofon versus un cd-player, probabil ați remarcat cum sunetul casetofonului pare mai usor de ascultat. Același lucru se intâmplă și când ascultăm muzică în format mp3 sau comprimată dinamic. Informația importantă pentru creier este ingrămădită dinamic oferind senzația unui sunet complet la un volum al audiției mic, sau se foloseste un algoritm psihoacustic care evidențiaza frecvențele aflate în zona vocii umane. De ce această zona? Urechea noastra este foarte sensibilă aici, pentru că in această zonă a spectrului audio comunicăm între noi. Topping D70 nu comprimă sunetul, insă are tendința să minimalizeze anumite frecvențe. Din acest motiv este posibil ca o chitară sau o tobă să nu sune suficient de incisiv. De exemplu, sunetul adaugat unei chitări din pedala de distors trebuie să fie sfredelitor, asemeni zgomotului unui burghiu electric ce se înfinge în ureche, cu Topping D70 sunetul nu are aceasta agresivitate. Sună convingător, oferă energie și dinamică, dar ratează în unele momente partea aceea numită realism muzical. Pe ansamblu audiția albumului lui Roger Waters a fost plăcuta. Vocea lui Roger a fost bine evidențiata cu toate detaliile inregistrării, fetele din backing vocals au completat scena sonoră fără să deranjeze vocea centrala și fără să se amestece cu instrumentele. Sunetul a avut focus, instrumentele au fost separate, spațiul tridimensional destul de realist. Pe acest album sunt folosite o mulțime de efecte audio menite să ofere ascultătorului senzația unui sunet circular. La partea aceasta Topping D70 a avut o oarecare slăbiciune. Sunetul s-a desfășurat împrejurul boxelor destul de limitat. Te-ar mai putea interesa si urmatorul articol. Închei partea mea de articol cu câteva concluzii. Pe ansamblu Topping D70 a fost o surpiză plăcută. Mă așteptam să sune ca o placă de sunet infiptă intr-un calculator. Nu a fost deloc așa. Sunetul lui te acaparează cu ușurință și oferă o felie consistentă din ceea ce ar trebui să fie sunetul unei surse digitale bune. Aceasta este principala lui calitatea. Cu un preț de 500 euro poate fi o alegere atractivă pentru cei aflați la început de drum în audiofilie sau pentru cei care caută produse cu un raport preț-performanță bun.
  5. @Tudor, exact, dreptul tau. Sincer, prea putin ma intereseaza parerea ta despre identitatea acestui cont. Legat de evolutia forumului, lasa-i pe altii sa-si bata capul. A ajuns in acest punct tocmai din cauza unora dintre voi, care credeti mereu ca aveti dreptate si sunteti valoarea suprema de aici. Dar adevarul este ca defapt voi sunteti cei care l-ati pus pe butuci de fiecare data, indiferent de numele pe care l-a purtat. Repet, drum bun!
  6. @Tudor ai pornit din start de la o premiza incorecta, respectiv ca as fi aceeasi persoana cu @dinica: fals! In alta ordine de idei, daca nu doresti sa ne ascundem dupa deget, iti urez sincer: drum bun, cale batuta! S-a terminat perioada in care sa existe oameni implicati emotional in administrare, asa ca toate romantismele si explicatiile astea nu mai au efect.
  7. In urma solicitarii sale, contul utilizatorului marians a fost sters.
  8. @marians si @silviu2403, daca nu sunteti in stare sa ignorati postarile celuilalt, e hilar sa-i solicitati celuilalt sa faca acest lucru. Asa ca v-as ruga sa terminati cu puerilitatile si sa discutati lucruri mai serioase.
  9. HiFi Tech

    HiFi Tech

    Banarea respectivului nu are nici o legatura cu produsele construite. Dupa solicitarea recenta de a i se sterge contul si continutul, a revenit trolland sub diverse forme: postand doar link-uri, emoticoane si texte in limba engleza. Acest comportament nu este tolerat, indiferent de persoana in cauza. Iar respectivul trolleaza de mult timp, nu doar de dupa revenire. Repet, desi nu era necesara nici o explicatie: apartenenta la aceasta platforma este un privilegiu. Singura rugaminte pentru a apartine de HiFi Tech este sa tratati site-ul cat si ceilalti membrii cu respect. Atentie si celorlalti amatori de astfel de comportament: de azi inainte, toleranta 0!
  10. HiFi Tech

    Noul Showroom AVmall

    Astazi echipa AV Club a fost invitata la lansarea noului showroom AVmall. Noul spatiu de prezentare este generos cuprinzand 3 camere dedicate auditiilor stereo / multicanal si o a-4-a camera dedicata cinefililor. Pentru a evita aglomeratia noi am fost prezenti acolo la prima ora. Am facut fotografii pentru cei care nu pot ajunge astazi la aceasta lansare.
  11. Stiu. Asta nu e nume de formatie, astea nu-s cuvinte reale, nu s-au inventat muschii pentru asta si nimeni nu vorbeste asa. In realitate, nu este deloc un nume imposibil de pronuntat dupa 2-3 minute de efort sustinut, cu echipament adecvat si sub indrumarea unui profesionist. Einstürzende Neubauten, in traducere aproximativa, inseamna Blocuri Prabusinde. Se refera la toate cladirile noi construite in Germania dupa cel de-al doilea razboi mondial, similare blocurilor noastre comuniste, pe care nemtii de la Neubauten le viseaza rase de pe fata pamantului. Intr-un plan ceva mai inalt insa, se refera la necesitatea demolarii structurilor filosofice si muzicale vechi pentru a da o sansa celor noi, mai sanatoase, sa creasca din ruine precum pasarea Phoenix din propria cenusa. Sa zicem ca am rezolvat-o cu numele si sa trecem la muzica. Cariera celor de la Einstürzende Neubauten nu ar avea cum sa incapa in rafturi intregi de carti, reviste si teze de licenta, drept pentru care nici nu-mi propun sa epuizez subiectul intr-un simplu articol (am incercat, mi-am luxat creierul.) Voi sari cu nonsalanta peste nenumarate puncte importante cum ar fi colaborari muzicale, literare sau teatrale, filosofia extrem de complexa din spatele aproape fiecarei melodii (vorbim de o formatie de un elitism superb si perfect justificat), sau cei 20 de ani petrecuti de Blixa Bargeld, carismaticul, dar indescifrabilul lider al formatiei, pe post de chitarist experimental alaturi de Nick Cave in Birthday Party si Bad Seeds. Tot ce pot face este sa pun cateva puncte pe cateva i-uri si sa sper ca acele puncte vor fi indeajuns de pestrite cat sa starneasca curiozitatea in legatura cu o formatie extrem de influenta si inovativa, care a actionat atat ca un baros cat si ca un balsam asupra ultimilor aproape 40 de ani de muzica. Dar, din nou, impactul lor asupra muzicii nu incape intr-un articol, asa ca ma voi rezuma la impactul avut de Einstürzende Neubauten asupra mea, in speranta ca etc. Personal, am primit aceasta formatie cu plexul deschis undeva pe la jumatatea anilor '90, pe vremea cand probabil credeam ca REM sunt culmea creativitatii si Jane's Addiction sunt de-a dreptul ezoterici. Aceasta trista stare de fapt s-a schimbat radical in momentul in care, intr-o noapte pe la ora 2, mi-au picat ochii pe doua videoclipuri care mi-au dat de inteles ca n-am inteles nimic din muzica: Blume (Flower) si Die Interimsliebenden (The Interim Lovers), semnate Neubauten. Blume pare o melodie trasa cu urechea prin peretele dintre doua realitati paralele si incompatibile. E ca un film de Lynch, minus angoasa existentiala, dar in continuare hipnotic ca autopsia unui extraterestru. De fiecare data cand o ascult, piesa asta ma duce cu gandul ba la betoane inflorind spontan, ba la valsuri in slow-motion prin coroanele copacilor sub lumina lunii, ba la catedrale scufundate. Absolut toate elementele componente, muzicale sau vizuale, par sa conspire atat de armonios si firesc la crearea acestei splendide si inexplicabile vietati. De la vocea infantil-erotica, dar doldora de pericole, a Anitei Lane (co-autoare si lead-vocals pe acest cantec), pana la prezenta in videoclip a extravagantului instrument muzical numit Intonarumori, inventat pe la inceputul secolului XX, care arata ca o serie de detonatoare echipate cu ceva gen palnii de gramofon. De la soaptele soporifice din spatele versurilor, fredonate de Blixa si efectiv pirogravate in textura melodiei, pana la referintele botanice, in latina, ce prefateaza fiecare strofa. De la atmosfera generala a melodiei - ademenitoare, vulnerabila si oculta, un cantec de leagan ce induce somnul vesnic - pana la minusculul detaliu cu care am ajuns sa ma obisnuiesc si sa-l consider parte integrala din melodie: Blixa inghitindu-si saliva inainte de primul vers. Melodia asta nu poate suna altfel, pur si simplu. Atmosfera descrisa mai sus este datorata si faptului ca Einstürzende Neubauten rareori folosesc instrumente conventionale, preferand in schimb "instrumente" precum arcuri si folii metalice, frunze, curent electric, pietre, motoare de masina, sticla, aer, foc, apa, nisip, petrol, bormasini, ciocane sau carucioare de supermarket - acest trademark fiind si motivul pentru care primele albume Neubauten pot avea asupra ascultatorului neavizat efectul cutremurului din '77 asupra papadiilor, cu piese ca "Negativ Nein", "Der Tod ist ein Dandy" sau "Tanz Debil", niste colaje dadaiste care par compuse special pentru forceps, menghina si dureri dentare. Dupa cum spuneam, o demolare era necesara, iar o demolare nu va suna niciodata a Enya. Sau, ca sa-l citez direct pe FM Einheit (membru fondator - percutie), "Trebuie sa urli foarte mult si foarte tare ca oamenii sa aprecieze linistea de dupa." Vechiul - sau clasicul, sau previzibilul, sau confortabilul - trebuia anihilat de la bun inceput, pentru ca nicio inovatie nu s-a coagulat vreodata intr-un creier relaxat. Absenta aproape totala a instrumentelor conventionale s-a impus de la sine in momentul in care lipsa banilor de mancare si chirie a dus la vanzarea instrumentelor, un moment de criza ce ar fi surpat instantaneu multe alte formatii, dar care pentru Neubauten s-a dovedit a fi parghia de care aveau nevoie pentru a rasturna Muzica. Moment in care trebuie sa zic doua cuvinte si despre Die Interimsliebenden. Ca sa intelegeti impactul acestei melodii asupra pârșului de preerie - eu - imaginati-va doar atat: mi-a luat aproximativ 15 ani sa trec peste socul "cultural" inital si sa realizez cu stupoare ca piesa asta este efectiv dansabila. Asta si pentru ca, in urma auditiei primelor albume Neubauten - zgomot, haos zbierete primordiale - mintea mea refuza asocierea acestui gen de sunet cu orice idee de dat din fund... pana cand m-am trezit ca dau eu. In treacat fie spus, melodia asta contine si unul dintre cele mai frumoase versuri din viata, "In ihrem gemeinsamen Mund Lebt ein Kolibri" (In their communal mouth lives a hummingbird). Muzee intregi as umple doar cu imaginea asta. As vrea sa zic ca melodia asta este funk, dar daca este, este un funk iesit dintr-un fel de George Clinton la fel de talentat ca originalul, dar angajat la Uzina de Vagoane Aiud, cel mai probabil pe cocaina, si descurcandu-se cu ce are la dispozitie. Din nou, in afara de vagul iz de bas insinuat in spatele melodiei de Alexander Hacke si cateva accente de chitara presarate de Mark Chung, niciun instrument recognoscibil aici. Avem arcuri industriale lovite cu tevi metalice - care functioneaza ca bas si toba simultan, un sunet atat de compact si potent - avem lanturi metalice (fus-cinel), si avem o suma de tot felul de alte obiecte unul mai neidentificabil decat altul. Spre final, un solo care, daca e sa ne luam dupa videoclip, pare a fi de obiecte metalice scapate aleatoriu atat pe jos, cat si... pe note. Dar nu ne luam dupa videoclip, este percutie pura, marca N.U. Unruh, mini-geniul formatiei, inventator neobosit de instrumente dubioase. (Scurta anecdota despre Unruh. Am avut placerea si norocul sa vorbesc cu el dupa un concert. Statea sprijinit de un zid, inconjurat de zeci de fani prea ocupati cu restul membrilor formatiei sa-l observe, si se juca cu un pumn plin de capace de bere. L-am intrebat care e treaba cu capacele. Mi-a zis ca e un viitor nou instrument muzical: bagi un cui in fiecare capac, legi cuiele cu cate o sfoara, apoi legi toate sforile de un bat - dupa care te joci cu instrumentul fix cum iti vine. Am ezitat un pic, dar intr-un final l-am pus la curent cu existenta Calusarilor romanesti si cu inutilitatea inventarii unui instrument deja existent. Ulterior am aflat ca batul Calusarilor este doar atat: un bat. Povestioara asta joaca doua roluri aici. In primul rand ma face pe mine sa ma simt ca un zeu. Dar in al doilea rand, poate mai important, spune ceva despre Unruh: omul este absolut obsedat de sunet si de muzica. Si n-am destule inimi sa-l iubesc pentru asta.) Dupa aceste doua melodii, si dupa intregul album Tabula Rasa (1993), perspectiva mea asupra muzicii s-a schimbat radical si definitiv. Dupa ce auzi cantecul din interiorul unei pietre e greu sa te intorci la strofa-refren-strofa-refren. Cand stai si asculti ani de zile intregi buncare si arcuri de triumf sculptate in zgomot, intregi continente si constelatii nascute din sunete total organice, realizezi ca muzica este peste tot in jurul nostru, mereu. "Das Lied schläft in der Maschine" (The song sleeps in the machine) spune un alt vers de-al lor. Trebuie doar sa stii cum sa-l trezesti si sa-l asculti. Ceea ce a pornit initial dintr-o "ignoranta sanatoasa", cum s-a exprimat Blixa Bargeld intr-un interviu, s-a transformat treptat in sunetul imploziei si prabusirii unui intreg edificiu de prejudecati generale si asteptari false legate de muzica si natura ei, devenind ulterior o noua definitie a muzicii in sine. Aparent, acest nume lung si impronuntabil nu este doar un nedrept test de dictie, ci mai curand o profetie implinita si o promisiune: cladirile se prabusesc si cladirile se inalta din nou. Deasupra lor ramane intacta Muzica. NOTA: Articolul se refera la variantele originale ale celor doua melodii. Blume - varianta in engleza Die Interimsliebenden - varianta de 7:40 min, in germana. https://neubauten.org/en/media/video/blume-english https://neubauten.org/en/media/video/die-interimsliebenden Articol scris de: Adrian Isaia
  12. Atata lipsa de respect rareori am intalnit. Nu stiu cum este la voi in Bucuresti, dar va spun sigur ca suferiti de disfunctionalitate cronica. Cunoasteti regulamentul, sper, asa ca doi dintre voi au conturile suspendate pentru 30 zile. Sper sa reflectati la ce ati facut cu topicul omului. Forumul acesta nu mai este al vechii gasti. Este gandit ca suport pentru revista. Cei care doresc sa se intoarca la vechile metehne nu mai sunt bineveniti aici. Oake, imi cer scuze pentru varza facuta de colegii tai. Dinica va face curatenie zilele urmatoare.
  13. Aceasta sectiune este dedicata exclusiv importatorilor HiFi si reprezentantilor industriei audio-video. Daca sunteti reprezentantul unei firme producatoare de audio-video sau importatorul unor marci audio-video si doriti sa pastrati legatura prin intermediul paginii AVClub cu comunitatea pasionatilor HiFi, contactati-l pe AVClub sau pe dinica. In acest spatiu puteti sa va dezvoltati propria strategie de comunicare. Puteti sa anuntati evenimente sociale HiFi, noutati din showroom, sa atasati fotografii cu interiorul showroom-ului, sa prezentati produse ce ar putea interesa comunitatea, sa anuntati lansarea unor produse noi, etc. De asemenea producatorii romani de audio-video vor avea acces deplin la aceasta sectiune.
×
×
  • Creează nouă...