Sari la conținut
HiFi Tech
  • Arată toate categoriile

    Revista audio video

    • Andi
      O scurtă introducere:
      OLED-ul a devenit televizorul pe care și-l doresc toți. Este perceput ca reprezentând cea mai bună tehnologie de televizor disponibilă. Din păcate este si cea mai scumpă. Motivele sunt totuși discutabile. Acum vreo 10 – 15 ani, exista o confuzie generală, cum că plasma era mai scumpă decât lcd-ul. În realitate, lucrurile erau exact invers: lcd-ul era o tehnologie mult mai scumpă decât plasma. Însă plasma, pentru a fi rentabilă, era produsă doar la diagonale mari, drept urmare utilizatorul obișnuit intra în magazin și compara de obicei prețul unei plasme de 50 inch cu prețul unui lcd de 32 inch, și bineînțeles, plasma era mai scumpă. Însă comparat diagonală la diagonală, clasă la clasă, lcd-ul era mult mai scump.
      Diferența este că destul de multe companii au crezut în viitorul LCD-ului. Sau, dacă vreți o altfel de formulare, deoarece destul de multe companii de top au crezut în LCD, acesta a avut un viitor. Și nici nu dă vreun semn că ar avea de gând să se retragă prea curând.
      Comparativ, destul de puține companii au crezut în viitorul OLED-ului. De fapt, una singură: LG.
      Iar aici revenim la motivul principal pentru care oledul este încă scump. De fapt, sunt două: primul ar fi că, din punct de vedere al costurilor de producție, fabricarea oledului este rentabilă doar la diagonale mari. Deci implicit preț mai ridicat. Cel puțin deocamdată. Iar cel de-al doilea motiv e acela că există doar un singur producător serios de panouri oled, și anume LG, deci practic nu există o concurență care ar putea genera o reducere a prețurilor. Toți producătorii majori de oled cumpără panourile de la LG.
      Bun, acestea fiind zise, să aruncăm acum o privire asupra noutăților de pe piața oled la început de an 2019 și, pentru a da cezarului ce este al cezarului, să începem cu LG.
      LG
      Principala atracție a celor de la LG în ceea ce privește oledul în 2019 va fi reprezentată de un model 8K de 88 inch (o paranteză: acesta va fi și anul în care pe piață vor intra primele modele 8K de la aproximativ toți producătorii). Cei de la LG vor implementa tehnologia lor „Crystal Sound”, cu un sistem avansat de 3.2.2 canale, în care sunetul este practic integrat în panou și emană direct din panou. Cei de la Sony folosesc o tehnologie similară încă de la oledul lor A1 (acolo era denumită „Acoustic Surface”).
      LG au și un nume pentru noul lor oled de 88 inch: CSO (Crystal Sound Oled). Inventivi, nu? (https://www.lgoledlight.com/references/crystal-sound-oled/?ckattempt=1)

      Cei de la LG spun că, în combinație cu Dolby Atmos, utilizatorii vor avea senzația unui sunet care vine de sus, jos, din stânga și din dreapta. Și asta doar cu sunet din panou, repet. Practic, panoul devine o mare membrană de difuzor.
      Noua gamă oled a celor de la LG va include modele din gamele C9, E9 și W9 la rezoluție 4K și modelul amintit deja, la rezoluție 8K, Z9.
      Din punctul meu de vedere una dintre cele mai tari caracteristici ale acestor oleduri va fi că vor accepta HFR (high-frame rate) prin porturile HDMI 2.1 (cred că Tom Cruise va scrâșni din dinți. De ce spun asta? Pentru că Tom Cruise duce o adevărat cruciadă în ultimul timp ca producătorii de televizoare să rămână la antica frecvență de cadre de 50 Hz…Hiperrealismul, spune el, nu avantajează filmele. Sau poate nu îl avantajează pe el…?)
      Sistemul de procesare al oledurilor LG va include un sistem de inserție a cadrelor negre denumit OLED Motion Pro care operează la 100/120 Hz (în funcție de semnalul primit), comparativ cu 50/60 Hz la modelele din anul anterior.
      În plus, cei de la LG tocmai au confirmat că oledurile lor vor accepta acum HDMI VRR (Variable Refresh Rate – Frecvență variabilă a cadrelor), un sistem care corelează panoul televizorului cu semnalul primit de la consola de jocuri, pentru o imagine mult mai fluidă atunci când vă jucați pe un Xbox (Playstation-urile se pare că nu acceptă actualmente acest standard).
      Și asta nu e totul: oledurile LG vor fi WiSA Ready. Acesta este un standard wireless pentru semnal audio necomprimat care poate livra până la 8 canale incluzând Dolby Atmos și DTS:X.
      Dacă toate acestea nu v-au convins încă, poate vă va convinge noua revelație mondială a celor de la LG și anume: un model oled cu care LG creează senzație, și pe bună dreptate: televizorul rulabil. Nu sunt departe vremurile în care vom face sul televizorul, îl vom lua sub braț și vom merge cu el la prieteni să vedem un film. Gândiți-vă: deja sunetul vine din panou. Mai ai nevoie doar de o cutiuță mică pentru conexiuni și acesta e tot televizorul. Probabil că într-un viitor nu foarte îndepărtat, vor dispărea și conexiunile HDMI, totul devenind pur wireless.
      Deci, acest oled rulabil cu care LG a rupt gura târgului, pe numele său OLED R (R de la Rollable), dispare la simpla atingere a unui buton, atunci când nu îl utilizați.
       
      Viitorul arată absolut superb, nu?
      Panasonic
      Pe lângă modelele oled din anul anterior care vor continua și în prima parte a acestui an, creația de top a celor de la Panasonic (pe care personal îi consider ca fiind cei mai buni creatori de imagine de pe planetă în acest moment) va fi oledul GZ2000. Acesta este și primul televizor care acceptă atât HDR10+, cât și Dolby Vision.
      În plus, acest model va accepta inclusiv HDR10, HLG și HLG Photo.
      Însă, cea mai tare caracteristică a acestui oled este următoarea: deși panoul este construit de LG, acesta este custom-made, adică este construit conform specificațiilor Panasonic. Practic, panoul încorporează diverse tehnologii concepute de Panasonic împreună cu Hollywood, mai exact cu coloristul Stefan Sonnenfeld, unul dintre coloriștii de top din Los Angeles, care a lucrat la cromatica unor filme precum A Star is Born, Wonder Woman, Man of Steel, Beauty and the Beast, Star Wars: The Force Awakens, Jurassic World etc. și care folosește ca monitoare de referință în munca sa doar oleduri Panasonic.
       
      GZ2000 este dotat cu procesorul video, creat de Panasonic Hollywood Laboratory, HCX Pro, care vine cu un nou LUT mult mai rapid.
      De asemenea, GZ2000 stabilește alte premiere: este primul oled care va accepta calibrarea prin CalMAN PatternGen și primul televizor de la Panasonic cu Dolby Atmos și Dolby Vision.
      Yasushi Murayama, directorul diviziei europene a Panasonic, spune că GZ2000 este „cel mai complet televizor creat vreodată de Panasonic”. Personal, din ceea am văzut că au făcut Panasonic până acum, tind să cred că este cel mai complet televizor creat vreodată. Cei mari profesioniști ai Hollywood-ului creează conținut pe oleduri Panasonic în acest moment, și asta spune multe.
      Să mai amintim doar că GZ2000 vine cu cea mai nouă versiune a platformei My Home Screen, și anume 4.0
      Diagonalele disponibile vor fi de 55 și 65 inch.
      Philips:
      Pentru acest an, Philips, pe lângă oledul lor OLED+ care va mai continua și în 2019, au anunțat două noi modele de oled, și anume oled804 și oled854, singura diferență dintre ele fiind de design.
      Ambele sunt dotate cu noul procesor P5 Pro, un procesor P5 de a treia generație și sunt bazate pe generația anterioară de oleduri Philips, cu un design minimalist și Ambilight pe trei laturi. În plus, ambele vin cu Dolby Vision și Dolby Atmos, precum și cu HDR10 și HLG.
      Să amintim că Philips a fost una dintre companiile care i-a susținut pe cei de la Samsung în stabilirea standardului HDR10+, susținând că acest format oferă o flexibilitate mult mai mare în îmbunătățirea parametrilor de imagine.
      Philips spun că noile lor oleduri pot livra o luminozitate de 1000 de nits.

      Totuși, una dintre lacunele, dacă ne putem exprima așa, oledurilor Philips din 2019 va fi lipsa noului standard HDMI 2.1. Însă Philips susțin că HDMI 2.1 este de fapt mult mai pretabil pentru noua generație 8K, unde Philips îl va și implementa, de altfel, și că HDMI 2.1 pe televizoare 4K este doar o găselniță de marketing.
      Oledurile Philips vin preinstalate cu ultima versiune de Android, Android 9 Pie, cu un nou procesor de la MediaTek și vor putea rula fără probleme conținutul Dolby Vision al celor de la Netflix. Vor include și decodarea VP9-2 necesară pentru YouTube HDR.

      Diagonalele la care aceste oleduri vor fi disponibile sunt de 55 și 65 inch.
      Sony
      Sony vor avea un nou stindard în 2019: A9G (AG9 pe alte piețe), din seria Master
      https://www.sony.com/electronics/master-series?cpint=SG_PRODUCT_DETAILS_PRI-TOUT-PDP-A9G_SERIES-EN_GL-2018-11-M01-MASTERINGSHADOWS
      Acest va înlocui modelul anterior A9F cu care este foarte similar din punct de vedere al funcțiilor, dar va fi și mai subțire.
      Va fi disponibil inclusiv la o diagonală de 77 inch și va include Airplay 2.
      Pe partea de sunet, A9G va putea fi folosit pe post de canal central într-o configurație surround.
      Sony vor oferi și fratele mai mic al modelului A9G, și anume A8G.
      În ceea ce privește flagship-ul 9G, cei de la Sony spun că peste 8 milioane de pixeli cu iluminare proprie sunt controlați cu o precizie de ceas elvețian de procesorul lor Picture Processor X1 Ultimate.

      Bineînțeles, ambele modele vor fi compatibile cu Dolby Atmos. În plus, vor accepta conținut Dolby Vision, Netflix Calibrated Mode și Imax Enhanced. Primele filme în standard Imax Enhanced livrate de Sony vor fi Venom, Spider Man: Homecoming și ultimul film Jumanji.
      Modelul 8G va fi disponibil la diagonale de 55 și 65 inch și va include o mare parte din funcțiile superiorului 9G, însă nu va dispune de Dolby Atmos.
      Tehnologia Sony, Acoustic Surface, care acum are un concurent în tehnologia Crystal Sound a celor de la LG, în care suprafața ecranului devine o mare membrană acustică, va fi disponibilă pe ambele oleduri. Acestea vor mai include și alte câteva asuri scoase din mânecă de Sony, precum Object-based Resolution, Object-based HDR Remaster (remasterizarea HDR e creată în funcție de conținutul afișat în acel moment), o versiune mult avansată a vechii tehnologii Sony Super Bit Mapping, și anume Super Bit Mapping 4K (foarte ciudat că niciuna dintre celelalte companii majore nu a reușit încă să vină cu ceva similar SBM-ului, o tehnologie care îmbunătățește în mod evident gradația, făcând chiar și un banal panou de 8 bit să pară că lucrează la 10 bit) și Pixel Contrast Booster.
      Toate versiunile de oleduri 4K Sony vor avea preinstalat sistemul de operare Android TV Oreo.

       
      Ca o concluzie, sperăm că v-am trezit curiozitatea cu aceste noutăți ale acestei fascinante tehnologii care este OLED-ul și că deja începeți să strângeți în secret bani. ? 
      Dacă mă întrebați pe mine, eu aștept ca acel oled rulabil al celor de la LG să apară în magazin în acest an și să îmi iau vreo trei bucăți ? 

    • Meze 99 Neo

      De dinica, în Audio Hi-Fi.

      Audio HiFi inseamna in primul rand bucuria muzicii. Oamenii care privesc fenomenul din  afara, au senzatia ca cei implicati in aceasta pasiune sunt in primul rand niste dependenti de tehnologie. Nimic mai fals. Hobby-ul acesta este in primul rand despre placerea de a asculta muzica. Pasionatii de muzica cauta aparate Hifi care sa le ofere in intimitatea casei placerea unei auditii aproape reale.
      In articolul de astazi voi scrie despre o pereche de casti audio si anume Meze 99 Neo. Aceste casti sunt dezvoltate de Meze Audio la Baia Mare, Romania. Compania a fost fondata in anul 2009 de Antonio Meze. A inceput ca o companie mica, care la inceput dezvolta diferite produse cu piese deja existente in piata. In anul 2015, dupa o lunga perioada in care au avut timp sa caute materiale de calitate si solutii ingineresti potrivite filosofiei lor de sunet, au lansat castile 99 Classics. Astazi, toate modelele de casti sunt dezvoltate in-house.
      Detalii Tehnice
      Dimensiune Traducator: 40 mm
      Raspuns in frecventa: 15 Hz – 25 KHz
      Sensibilitate: 103 dB @ 1KHz @ 1mW
      Impedanta: 26 Ohm
      Cablu Kevlar OFC detasabil
      Conector aurit de 3,5 mm
      Greutate: 260 grame

      Constructie
      Castile sunt impresionante vizual amintind de anii  '70. Cu aspectul lor vintage, te indeamna inca de la inceput, sa le asezi pe ureche si sa asculti muzica. Carcasa este construita dintr-un plastic de calitate negru, iar cupele sunt concepute dintr-o spuma cu memorie imbracata in piele fina. Cele doua cupe sunt prinse de o banda de metal neagra cu logoul Meze asezat in cele doua parti si o alta banda suspendata din piele ce ofera confortul necesar in momentul in care asezi castile pe cap. In fiecare carcasa exista o micuta intrare incastrata ce va permite sa atasati cablul inclus. 

      Confort
      Cu certitudine aceste casti sunt confortabile. Asezi castile pe cap, pornesti muzica si uiti complet de ele. Mixul acesta intre o banda rigida metalica si o banda flexibila din piele pare sa fie unul castigator. Forta de apasare este foarte bine distribuita pe intreaga suprafata a capului, iar urechile sunt acoperite cu delicatete de cupe, fara sa creeze nicio clipa senzatia de disconfort. Cupele au dimensiuni generoase si vor acoperi fara probleme urechile dumneavoastra indiferent de dimensiunea lor. Intregul ansamblu functioneaza aproape perfect si este confortabil pentru perioade lungi de auditii.

      Sistem de test
      NUC + Daphile + Intona reclocker
      Nuprime uDSD – DAC si amplificator de casti
      Meze 99Neo - casti


      Sunet
      Chiar in momentul in care scriu acest articol, ascult in interpretarea Filarmonicii din Berlin, condusa de Herbert von Karajan, Simfonia a-2-a de Schumann. Sincer sa fiu, castile acestea sunt un adevarat festin pentru urechi. Media si inaltele au o dulceata incredibila. Dinamica inregistrarii nu pare a suferi constrangeri oferind momente care iti taie rasuflarea. Instrumentele cu coarda se simt vibrand in ureche cu o tenta usor nostalgica, cu lungi momente de discretie ce sfarsesc brus intr-o frenezie de energie si pasiune muzicala. Senzatia aceasta se pastreaza si in cazul  instrumentele de suflat. Sunetul pare ca serpuieste in viteza printre intrumente construind un intreg ansamblu de note muzicale, o intreaga scena sonora autentica. Exista momente cand aceasta curgere usor monotona este intrerupta de mici involburari temerare, de pasaje in care ascultatorul ar trebui sa fie aruncat catre octavele inalte, insa acestea sunt prezentate intr-o nota discreta. Pe ansamblu sunetul este matasos si lipsit in cea mai mare parte de asperitati. 
      Am schimbat muzica culta cu muzica de jazz. Am ales cateva inregistrari minimaliste cu voce si putine instrumente, pentru ca sunt curios cum se simt vocile pe aceste casti. Am ascultat cate o melodie cu Christy Baron, Jen Chapin, Macy Gray, Sara K, Camile Thurman. Daca sunteti iubitori de voci feminine o sa va indragostiti de acestea casti. Sunetul este senzual, voluptos, plin de culoare. Nu stiu cum suna in realitate aceste voci feminine, insa va spun  ca imi plac foarte mult cum se aud prin castile 99Neo. Pe inregistrarile de jazz am putut observa  cum se comporta castile cu informatiile din zona basului. Midbasul si basul au fost redate destul de coerent, fara sa simt ca ar fi probleme evidente, insa cand a fost vorba de bas profund castile s-au impiedicat. Stiu ca tehnologic este aproape imposibil sa oferi bas profund cu un driver de 40 mm, insa speranta moare ultima si am sperat pana in ultima clipa. 
      La final am testat castile pe muzica rock. Am ascultat ultimul album Antimatter – Black Market Enlightenment. Primul lucru simtit a fost nivelul ridicat al compresiei pe acest album. Asta este un lucru bun, castile nu isi pun amprenta peste sunet si nu ofera o prezentare generica a muzicii. Vocea a continuat sa ramana vedeta si pe aceasta inregistrare, a sunat placut si plin. Chitara insa nu a fost la acelasi nivel. Am avut senzatia ca este oarecum periata, lipsita de agresivitatea obisnuita. As fi dorit mai multa energie, sa simt pedala de distors ca imi sfredeleste urechea. Toba a compensat lipsa de energie a chitarilor electrice. A avut dinamica, kick, punch, a sunat plin si rotund. 

      Concluzie
      Merita sa incercati cel putin odata aceste casti. Asezati-le pe cap si lasati muzica sa curga peste voi. Va asigur ca o sa va despartiti cu greu de ele. Daca sunteti dintre aceea care cauta sa obtina ultimul detaliu al unei inregistrari, Meze 99 Neo nu sunt pentru voi. Daca tot ce va doriti este o pereche de casti comode, cu un design retro, cu care sa ascultati muzica zile la rand, Meze 99 Neo sunt tot ce aveti nevoie. Cu siguranta sunt casti si mai bune, dar pretul acestora depaseste cu mult suma la care se vand Neo 99.
      PS:
      Dupa ce am ascultat aceste casti cateva zile la rand, am decis sa cumpar o pereche de 99 Neo pentru mine. In acest moment am deja o pereche de Sennheiser Momentum M2. Dupa povestea aceasta sper sa nu devin colectionar de casti. Imi zboara gandul la 99 Classic? Sper sa nu fie asa.
      Te-ar mai putea interesa si articolul urmator. Apasa pe imaginea de jos.
       

    • Nu cred ca mai este cazul sa intrebam sau sa explicam cine este Yamaha. Totusi, sunt cateva aspecte interesante in istoria acestei companii japoneze. A fost fondata in anul 1887, acum mai bine de 130 de ani, ca producator de instrumente muzicale. Este foarte interesant cum un producator de instrumente muzicale ajunge sa produca si aparate electronice audio. Practic, cand cautam sa cumparam un aparat audio si mergem sa ascultam, ne gandim mereu daca sunetul este natural, curat, precum cel al instrumentelor live neamplificate. Yamaha poate face aceasta comparatie chiar in fabrica sa, producand sub acelasi acoperis atat instrumente muzicale pentru muzicieni, cat si echipamente audio pentru iubitorii de muzica din toata lumea. Yamaha este unul dintre cei mai mari producatori de piane din lume, pianul fiind un instrument foarte greu de redat de un sistem audio, ce implica multe frecvente audio, de la cele mai grave note, pana la cele mai suave din spectrul inalt. Misiunea celor de la Yamaha se poate rosti intr-un singur cuvant provenit din cultura japoneza: Kando. In traducere, acesta inseamna senzatia de profunda multumire si entuziasm, aspecte derivate din experienta suprema de calitate si performanta.
      Yamaha As-501 face parte din noua gama de amplificatoare cu un design modern si functii inovative. Technologiile avanseaza si devin tot mai accesibile si pentru produsele din gamele medii de pret.
      Cateva dintre acestea ar fi:
      ToP-ART (Total Purity Audio Reproduction Technology) 
      I/O (input to output) Direct Symmetrical Design
      ART (Anti-Resolution and Tough) Base
      Custom-made power transformer / 12,000uF capacitori / Radiatoare interne din aluminu
      2 x 85 W, la 8 Ohmi; 2 x 120 W, la 4 Ohmi 
      Pure Direct Mode 
      Variable Loudness Control
      Yamaha reuseste sa ofere produse interesante din punct de vedere constructiv si tehnologic, si asta la un pret mai mult decat atractiv. Posibil acest lucru sa se datoreze vastei experiente in domeniul audio pe care il are.
      Vreau sa va explic cateva dintre aceste tehnologii pe care Yamaha le inglobeaza in acest amplificator.
      Top-ART
      Pentru a asigura un sunet optim, procesarea și transmiterea semnalului audio trebuie sa fie simplă și directă. In acest fel există șanse mai mici ca acesta să fie afectat de zgomot și distorsiuni. Tehnologia de proiectare a amplificatoarelor Yamaha, numită ToP-ART, dispune de un design simetric direct I / O (cu ieșire la ieșire), cu cele doua canale, stânga și dreapta, organizate într-o structură simplă, dreaptă, pentru cea mai mare puritate a semnalului. În plus, șasiul de bază ART (anti-rezonanță și duritate) și o bară centrală solidă asigură o susținere cu rigiditate ridicată și amortizarea vibrațiilor. Aceste inovații de design Yamaha contribuie la reproducerea audio bogată a acestui amplificator, cu muzicalitate abundentă.
      Piese de înaltă calitate pentru o performanță audio excelentă.
      Yamaha se lauda cu urmatoarele caracteristici de constructie:
      Transformatorul de putere realizat la comandă, 
      Condensatoarele de bloc personalizate, 
      Două relee directe pentru semnal, 
      Sistemul de împământare cu un singur punct,
      Radiatoarele de căldură extrudate din aluminiu 
      Calitatea fiecărei părți individuale, precum și modul în care acestea lucrează împreună, determină în esență calitatea sunetului oricărei componente. Yamaha folosește numai componente de înaltă calitate, selectate și testate cu atenție.
      Modul direct pentru o mai bună puritate a sunetului
      Modul Pure Direct determină ca semnalele muzicale să călătorească pe cel mai scurt traseu de circuit posibil, ocolind comenzile de ton, loudness și balansul pentru a elimina virtual orice degradare a semnalului pentru cea mai pură calitate a sunetului.
      Control continuu al intensității loudness
      De asemenea, A-S501 dispune de un nou control al volumului analogic pe panoul frontal care utilizează volumul electronic pentru o calitate superioară a sunetului, ceea ce vă permite să reglați efectul de loudness dorit. Separat de volumul total, acesta controlează echilibrul dintre sunetele de joasă și înaltă frecvență, asigurând o gamă completă de tonalități la orice nivel de volum, compensând pierderile naturale ale urechii umane ale frecvențelor înalte și joase la nivele usoare de ascultare.
      Am testat acest amplificator folosind urmatorul sistem:
      Boxe - Dali Royal Tower 
      Cd-Player – Yamaha CDS-1000
      Amplificator – Yamaha AS-501
      Cabluri boxe – Audioquest Slate
      Cabluri interconect RCA- Audioquest Jaguar

      Muzica de test:
      Martin Taylor – Johny and Mary
      Carol Kidd – Havin’ myself a time
      Claire Martin – Black Cofee
      Barb Jungr – I’ll be your baby tonight
      Metallica - Nothing Else Matters
      Sunetul
      Inainte sa povestesc despre sunet vreau sa subliniez importanta imperecherii echipamentelor, cablurilor, cat si asezarea, pozitionarea boxelor in camera. Boxele mele sunt in 4 ohmi, asadar pot beneficia de 120w pe canal din amplificatorul Yamaha AS-501. Diametrul difuzoarelor de mid-bass este de 13cm, controlul acestor difuzoare este mai usor in acest caz, asta se traduce prin usurinta cu care amplificatorul poate canta cu boxele. Acum despre sunet…
      Pot spune ca acest amplificator te poarta catre sufletul muzicii, iar aici ma refer la placerea de a asculta muzica pe termen lung. Cred ca Yamaha doreste sa abordeze o filozofie umana in sunetul lor, ceva parca din natura, ceva care sa ne indeparteze cu gandul de la tranzistori, componente, specificatii si sa ne poarte catre liniste si pace. Amplificatorul nu este genul american, sa loveasca puternic boxele, insa canta muzica intr-un fel placut, muzical, rafinat. 
      Martin Taylor – Johny and Mary
      Prima piesa aduce gustul corzii de chitara in camera, acordurile sunt naturale, ma las purtat in ceea ce vrea sa imi comunice artistul. Observ o pozitionare buna a scenei in fata mea, instrumentele isi au locul lor. Imi place sa ascult muzica cu ochii inchisi si sa imi imaginez instrumentele ca intr-o piesa de teatru. Fiecare instrument are ceva de transmis, fiecare comunica in felul lui, transmitand emotie catre ascultator. Reusesc sa urmaresc cu usurinta acest lucru, amplificatorul reuseste sa atinga toate notele in asa fel incat sa mi se para cat se poate de real tabloul. Este insa o piesa mai usor de redat, incerc sa nu ma las prea tare dus de val si trec mai departe.
      Carol Kidd – Havin’ myself a time
      Abia astept sa inceapa piesa cu numarul doi, o stiu bine, o simbioza intre un pian, o voce superba, un contrabas si un set de tobe. Ce poate fi mai frumos de atat, o abordare suava, usor energica a unui jazz de calitate. Contrabasul este redat bine, controlat, este important ca partea de bass si medie-joasa sa fie redata curat si precis. Acest lucru ofera transparenta si coerenta sunetului. Tobele sunt si ele redate ok, aici insa observ o diferenta de dinamica fata de ce stiu eu, dar sa fim rezonabili, amplificatorul se descurca exemplar pentru nivelul lui de pret. Ce imi place insa sunt vocea si pianul. Vocea lui Carol e calda si dulce, asa cum o stiu, e o placere sa asculti aceasta piesa iar si iar fara a te plictisii. Se simte emotia in vocea si tremurul ei, canta de placere si din inima. E important ca sistemul sa poata transmite aceste lucruri, altfel nu s-ar intelege mesajul muzicii. Pianul, un instrument greu de redat, dat fiind faptului ca este un instrument complex, canta natural si destul de texturat incat sa simti vibratia corzii. Ma las purtat pe pasajele de pian si ma simt acolo, intre ei. Este incredibil acest intrument, completeaza superb piesa cu note pline si muzicale. O piesa de jazz cu muzicalitate si emotie.
      Claire Martin – Black Cofee 
      Piesa cu numarul trei, Black Cofee, este ceva mai complexa. In primul rand, bassul este greu, adanc si pe un timp mai lung. Practic trebuie sa simti cum iti vibreaza pieptul. Trecerea de la un nivel acustic foarte ridicat la unul piano este uneori brusca, iar acest lucru testeaza putin sau putin mai mult capacitatea sistemului de a oferi senzatia de live, de forta, dar si de finete, in acelasi timp. Aici dinamica este cea care triumfa, este o piesa buna pentru a testa daca sunetul se tranforma intr-o galagie sau daca lucrurile sunt sub control si la volum mare totul este clar si curat. Amplificatorul reuseste cu cei 120w pe canal sa ofere destula putere boxelor incat sa nu scape totul de sub control. Muzica este energica, cu un impact destul de viguros, tobele lovesc si se simt bine in spectrul auditiv insa fara a murdarii imaginea de ansamblu. Observ totusi o usoara ezitare pe zona de jos a notelor de bass, acolo unde sunetul trebuie sa fie scurt, adanc si rapid, totusi asa cum canta, amplificatorul este decent la acest capitol. Sunetul se pastreaza curat si coerent.
      Barb Jungr – I’ll be your baby tonight
      Piesa “I’ll be your baby tonight” este delicata, naturala, vie. O voce, dar ce voce, si un pian in toata splendoarea lui. Observ cum notele zburda dintr-o boxa in alta, separatia este buna. Pianul in realitate are un ecou al lui, sunetul sta in aer o perioada de timp pana se stinge usor. Acest lucru se aude si in mica mea sufragerie. Stau linistit si ma bucur de aceasta superba piesa de cateva ori, parca uit ca mai exista si alta muzica de ascultat. Un sistem bun trebuie sa te poarte departe de lumea reala, sa te duca catre cea a artistului, sa simti si sa intelegi mesajul, sa vibrezi si sa traiesti acolo. 
      Metallica - Nothing Else Matters
      In final, am ales o piesa “grea”, o piesa foarte cunoscuta, o capodopera de sunet si dinamica. “Nimic nu mai conteaza”, oare de ce ar fi nevoie pentru asa ceva? Nu stiu, dar apas play si astept sa vad ce senzatie descopar. Prima oara nu am putut sa scriu nimic, am ascultat pana la capat toata piesa.. Imi place mult si parca am uitat la ce sa fiu atent, sa privesc sunetul tehnic si sa notez pe hartie.. Un lucru e clar, mesajul ajunge la mine, asa ca ce sa mai conteze.. Ma bucur de ce aud si ce simt, mai ascult inca odata piesa. Incerc sa fiu obiectiv si sa percep atent ceea ce se intampla in fata mea. Aici poate ca mi-ar placea mai multa energie, insa este destul cat sa ma faca sa simt ceea ce traieste omul cu tobele. In pasajele foarte aglomerate, se simta parca o usoara amestecare a instrumentelor, insa repet, piesa este grea, ca sa redai aceasta piesa corect ai nevoie de multa rezerva de curent si putere. Micutul Yamaha pierde putin teren in aceasta zona, insa se mentine totusi in limite rezonabile de claritate si curatenie incat sa intelegi ce se intampla in piesa.

      Concluzie
      Nu prea stiu cum sa incep concluzia, cu bune, cu rele, va pot spune ca a fost o experienta mai mult decat placuta. Acest micut amplificator reuseste sa cante cu naturalete muzica, inginerii Yamaha au pus mult suflet in acest model. Daca ma uit la pretul lui de vanzare, nu pot decat sa ma bucur si sa cred ca poti face un sistem decent de sunet in jurul lui. Consider ca orice aparat trebuie imperecheat cu grija pentru a avea un randament cat mai bun si a oferi maxim din cat poate. Amplificatorul se descurca bine pe muzica intrumentala, intrumentele sunt redate frumos, fara a fi stridente sau reci, lucru pe care il consider pozitiv. Este un amplificator rafinat, se simt texturile dintre instrumente. Unde consider ca pierde putin este la capitolul atac si putere in zona de bass, insa e normal acest lucru. Acea zona este foarte mare consumatoare de curent si energie, ai nevoie de un aparat mai mare si mai greu, nu neaparat mai puternic pe hartie, insa care poate sustine sarcini dificile in dinamica. 
      In functie de stilul de muzica preferat de ascultator, poate fi o alegere foarte buna. Pentru cei care asculta preponderent muzica energica, cu mult bass si la volum ridicat, poate ar trebui incercate si modelele superioare de la Yamaha sau de la o alta firma.
      Te-ar mai putea interesa si articolul urmator. Apasa pe imaginea de jos.
       
       
       
       

    • Aune S6

      De Andi, în Audio Hi-Fi.

      Încă de când am citit de noua generație de super cipuri de la Asahi Kasei, printre care și AK4495S, mi-am dorit să intru și eu în contact cu unul. Ca redactor la AV Club, mi s-a oferit șansa unei recenzii pentru un DAC foarte apreciat de la Aune, și anume S6, dotat chiar cu numitul AK4495 (https://www.auneaudio-europe.com/index.php/aune-s6-32bit-384k-dsd-128-balanced-output-dac-headphone-amp-black.html)
      Nu o să încep să vă recit, plictisitor, tot ce știe face acest DAC. Aveți în link-ul de mai sus toate datele necesare pentru a vă informa asupra posibilităților extinse oferite de S6.
      Trebuie să mărturisesc că am avut foarte mari prejudecăți legate de Aune, deoarece este o firmă din China. Mă gândeam: ce știu chinezii despre cum trebuie să sune un DAC…? Ca să anticipez puțin, chiar și când ascultam extrem de plăcut surprins S6, nu mă puteam abține să nu mă gândesc că undeva, ceva tot va merge prost, că undeva chinezii de la Aune au dat greș, că nu are cum să fie totul atât de fără reproș. Doar e o firmă din China, nu? Ei bine, chinezii de la Aune mi-au demonstrat că prejudecățile mele sunt de un total prost gust și că atunci când creezi ceva cu pasiune, nu are ce să meargă prost.
      Spun „pasiune”, pentru că cei de la Aune s-au făcut în primul rând extrem de respectați în domeniul diy, prin diverse kituri de certă valoare, foarte mulți diy-eri apelând la ei.
      Și, așa cum aveam să citesc ulterior, DAC-urile lor din ultima perioadă sunt foarte apreciate, remarcându-se printr-un raport preț/performanță de excepție.
      Să revenim la S6: încă de la început am fost surprins de construcția lui. Ați observat cât de bine sunt construite DAC-urile în ultimii ani? Un lucru care nu mi-a plăcut niciodată la multe cd playere a fost „tabla de cutie de conserve” (ca să folosesc o expresie a unui mare audiofil, din păcate plecat dintre noi, Costin) cu care sunt acoperite cele mai multe dintre ele. La DAC-urile actuale nu mai este cazul, parcă fiecare producător a urmărit filmulețele acelea cu DAC-urile Chord peste care trec tancuri și și-au spus că vor și ei ceva la fel. Aune S6 este superb construit, pare din fier-beton cizelat și șlefuit la perfecțiune.

      Dotat cu toate intrările și ieșirile necesare unui DAC actual, inclusiv ieșiri balansate, S6 este future-proof. Nu lipsește nici posibilitatea decodării DSD, fără de care nici un producător serios de DAC-uri nu se mai prezintă pe piață în acest moment. Dacă nu poți procesa DSD, nu exiști pe piața DAC-urilor.
      Bun, fiind nerăbdător să aud cum sună un cip AK de ultimă generație într-un sistem aproape complet vintage (alcătuit dintr-un amplificator Scott 440A, boxe MB Quart seria QL, cabluri Kimber 4PR/XLO UltraPlus) într-o implementare de ultimă generație (nu uitați: cipul nu „cântă” de unul singur, fără o implementare bună este egal cu zero barat) am zis că încep cu S6 în „the old fashion way”, adică direct cu vechiul 16/44 de pe CD. Așa că l-am conectat printr-un coaxial Avinity la playerul Denon DCD-2000AE folosit pe post de transport. Ce am observat comparativ? Primul punct a fost marcat de Aune, prin caracterul său ușor mai dark, cu care m-a cucerit din prima. Așa cum spune Noel Keywood, de la Hi-Fi World, „marele blestem al audiofiliei sunt sculele care sună strident, cu frecvențe înalte accentuate, ca să-i impresioneze pe neștiutori, frecvențe total nerealiste”. Sunt exact de aceeași părere, așa că atunci când întâlnesc o sculă care sună ușor mai dark decât norma sunt cucerit instantaneu, deoarece înseamnă că acolo e lucrătură serioasă, cu adevărat audiofilă, iar scula respectivă nu are ca target oameni neștiutori, ci audiofili adevărați. Nu că Denonul 2000AE ar suna mai bright, nici vorbă de așa ceva. Doar că Aune are o nuanță foarte ușor mai închisă comparativ și, ca atare, ceva mai realistă, iar aici sunt ferm convins că își spune cuvântul puterea cipului AK4495, mult mai avansat decât BB-urile 179x din Denon.
      Al doilea punct a fost marcat de Denon, prin scena mult, mult mai largă decât cea oferită de Aune. Aici m-am gândit că probabil un cuvânt greu de spus îl are etajul de alimentare de vreo 5 kg din Denon, datorită acestuia Denonul punctând și la extensia joaselor. Pe de altă parte, mi-am spus că totuși coaxialul Avinity, deși nu chiar mediocru și entry-level, nu este nici the top, așa că ar putea să limiteze puțin semnalul. Mă rog, nu am mai insistat, deoarece am zis să testez totuși Aune în mediul pentru care a fost creat, și anume: high-resolution. Yay!
      Deoarece S6, prin modul în care este construit, mi-a inspirat o anumită notă de civilizație și manierism, mi-am zis să nu îl bruschez cu extremismele mele, gen Deicide, cum am făcut cu bietul DAC iFi Micro BL, așa că l-am luat frumos cu Alan Parsons Project, Tales of Mistery and Imagination în versiune 24/96. Primul lucru observat a fost că scena s-a mărit evident. Însă aici în mod clar vorbim de alt master și, de fapt, deja sunt prea multe variabile pentru a putea știi cu certitudine de ce s-a mărit scena: alt master, poate etajul digital din Denon avea anumite limitări, poate cablul Avinity avea limitări, poate S6 e mai bun pe USB decât pe spidf etc etc. Repet, prea multe variabile. Cert e că scena este mult mai mare, iar dacă ar fi să mă bazez pe experiență și pe instinct audiofil, aș spune că etajul digital din Denon nu avea nicio problemă, cablul Avinity este foarte bun pentru prețul lui (chiar surprinzător de bun), S6 lucrează la fel de bine atât prin USB, cât și prin spidf, pur și simplu scena aceea este dată de diferența dintre hi-res și vechiul, dar limitatul 16/44. Asta cred, cu sinceritate.

      Un alt album, de fapt: albume, cu care am testat S6 au fost Station to Station și Reality, ale nemuritorului David Bowie (fac o paranteză: „nemuritorul” sună a mare clișeu, nedemn de David Bowie. El nu a murit, trăiește printre noi. Cei care cunosc, știu.) Revin: albume tot în versiune hi-res. Oricât aș căuta să găsesc o hibă Aune-lui S6, nu reușesc: datorită tonalității sale lichide și soft a făcut un matching perfect cu amplificatorul Scott și boxele MB Quart cu tweeter din titan. Din nou am făcut o exagerare: am spus „soft”. Aune S6 nu este soft, este exact așa cum trebuie să fie. Însă, așa cum am mai spus, deoarece foarte multe surse în această gamă de preț, de fapt: cele mai multe, încearcă să îi impresioneze pe cei neștiutori cu o ploaie de detalii, în fond o exagerare, o supramodulare a detaliilor existente în înregistrare, cărora ei le spun „rezoluție”, S6 poate părea „soft”. Nu este. Este pur și simplu corect. Ba chiar am găsit un matching de zile mari: amplificatorul Scott, boxele MB Quart și DAC-ul Aune S6. Apropos, aviz amatorilor: nu m-a plătit nimeni să scriu „de bine” despre Aune S6. Aceasta este părerea mea sinceră. Nici nu mă interesează cine distribuie Aune S6 la noi. Nici că îmi pasă. Dar S6 s-a dovedit a fi o sursă extrem de corectă, de cinstită. Cipul dac AK? Sunt deja fan. Vreau naturalețe, vreau realism, vreau scenă adâncă: mi le oferă S6 în setup-ul meu? Da! În rest…cui îi pasă….Tot ce doresc este sunet cinstit.
      A, mi-am adus aminte: S6 recomandă ca volumul să fie la 100% pentru line-out. Însă după multe teste, eu am descoperit că obțin o scenă mult mai adâncă (o altă caracteristică sonică importantă, de fapt: extrem de importantă pentru mine) cu volumul la exact 85. Nu spun că acest lucru va funcționa și în cazul vostru, în sistemul vostru, tot ce vreau să vă spun e că merită să experimentați. Nu vă bazați niciodată pe setări implicite sau recomandate.
      Bun, deoarece S6 se pretinde a fi maestro și în redarea DSD-ului prin DoP, acesta a fost următorul pas. Am testat atât cu fișiere DSD native, cât și cu upsampling făcut în JRiver. Aici a apărut prima nelămurire: deoarece mi s-a părut că S6 a prestat mult mai bine cu PCM decât cu DSD! Este primul DAC la care am observat acest lucru. Asta m-a surprins. Nu neapărat neplăcut sau plăcut. Pur și simplu m-a surprins, deoarece sunt obișnuit ca toate DAC-urile să presteze mult mai bine cu DSD decât cu PCM. Să explic: da, sunetul a devenit, așa cum deja știu toți care au făcut comparația, mai smooth, mai lichid, mai analogic, cum se zice. În același timp însă, mi s-a părut că devine cam prea suav, aproape lasciv, nu știu exact cum să explic. Am considerat că deja intru pe teritoriul lui „ce e prea mult strică” sau „mai binele este dușmanul binelui”. Da, acel sound lasciv poate fi superb pentru anumite sonorități, de exemplu jazz. Uite, comparativ cu un DAC care este referință pentru mine în acest moment, și anume Musical Fidelity MX, mi s-a părut că Aune S6 redă un sound mult mai ….hai să folosesc un termen neortodox: sexy. Cu jazz. Acel sound poate exalta mulți audiofili, care obișnuiesc să asculte albume audiofile. Însă pentru un fan al unor sonorități mai neaudiofile, cum sunt eu, adică un fan al metalului extrem sau chiar pentru un împătimit al muzicii clasice, s-ar putea ca Aune să fie prea lasciv și mult, mult prea senzual cu DSD.
      În acest caz, vă recomand să rămâneți la PCM, pe care Aune S6 îl redă la mare clasă. La un nivel cu mult peste clasa lui.
      Una peste alta, Aune S6 a fost pentru mine o surpriză extrem de plăcută, o ocazie de a asculta la lucru noile creații ale celor de la Asahi Kasei. În plus, mi-a cam dărâmat prejudecățile legate de sculele produse în China.
      Până la urmă, așa cum am spus în diverse ocazii, 90% din sunet este dat de cel/cei care a/au creat scula respectivă. Iar echipa de la Aune a reușit să ofere gustul high-end-ului într-un DAC extrem de accesibil, pregătit pentru viitor.
      Te-ar mai putea interesa si articolul urmator. Apasa pe imaginea de jos.
       
       



    • Soundbar, to be or not to be sau pe romaneste, oare merita sa-mi iau sau nu ? Sincer sa fiu nu prea acordam atentie acestor echipamente dar incitat de articolul foarte interesant scris de Andi am inceput sa ma gindesc ca un soundbar poate fi o alternativa foarte buna si pentru mine. Desigur ca SONY HT-ST5000 (https://www.sony.ro/electronics/bare-de-sunet/ht-st5000) pare interesant sau Samsung HW-K950 (https://www.samsung.com/ro/audio-video/soundbar-hw-k95/) pe care l-am ascultat putin si care m-a impresionat foarte tare sint produse excelente dar zona de pret 5500 - 6000 RON este cam ...hmmm. Exista si BOSE dar sint scumpe, daca cumperi bara, plus subwooferul plus satelitii ajungi la un pret mai mare decit cele doua modele pomenite mai inainte. Asa ca am preferat sa-mi indrept atentia catre produsele din zona 1500 - 1800 RON pe care sa le pot si testa. Din pacate cu toate reducerile in aceasta zona nu am gasit nimic care sa ma satisfaca, sunetul oferit nu era cu foarte mult mai bun decit cel al difuzoarelor TV-ului sau chiar mai prost. Voci gijiite sau pitigaite, bass bubuit sau lesinat, distorsiuni si hirsiituri ingrozitoare, daca le vreti pe toate le puteti gasii in zona de 1200 RON sau mai jos. E de neinchipuit pentru mine cum unii producatorii se pot compromite oferind produse atit de proaste incit daca ar fi dupa mine ar trebui duse direct la ghena. O singura exceptie, sigur ca or mai fi si altele dar eu nu le-am gasit si anume SAMSUNG HW-MS650 (https://www.samsung.com/ro/audio-video/soundbar-hw-ms650/HW-MS650EN/) aflat la promotie la 1450 RON dar acesta mai mult pentru muzica unde se descurca foarte bine si mai putin pentru filme unde nu reuseste sa ofere acel impact si energie necesare unui film de actiune, de exemplu in trailer-ul de la Aquaman, ditamai Momoa parea dupa voce mai degraba un contopist pitit in spatele biroului. Dar daca nu va intereseaza filmele cu roboti care se bat cu monstrii si vreti in schimb Mezzo, atunci HW-MS650 este o optiune foarte buna.

      Aseara trecind prin zona Mall Vitan am zis sa mai intru o data la Media Galaxy ca poate cine stie, o fi ceva nou si culmea, chiar erau noutati, doua modele de la JBL si anume un model 3.1 la 2200 si unul 5.1 la 3000. Cam mult peste buget dar hai sa testam. Il conectez pe cel mare la telefon, citeva melodii, citeva trailare si gata cautarile au luat sfirsit (noroc cu cardul cu 36 de rate) Transportul este o mare incercare daca nu esti cu un prieten (pachetul are vreo 20 de kg) dar cu ajutorul unui Uber-ist simpatic am rezolvat-o si pe asta. 

       
      Am citit undeva o remarca pe care o consider rautacioasa, si anume ca JBL ar fi BOSE al saracilor. Nu e chiar asa, JBL este o firma foarte respectabila, povestea  ei incepind in 1927 atunci cind James Bullough Lansing, unul dintre pionierii industriei audio americane,  impreuna cu partenerul sau, afaceristul Ken Decker, infiinteaza firma Lansing Manufacturing Company. Peste citiva ani cei de la MGM nemultumiti de solutiile pe care le aveau la dispozitie le solicita sa creeze niste boxe mai bune pentru cinematografele lor si astfel apar Shearer Horn, boxe extrem de apreciate in industrie si ulterior premiate de catre Academy of Motion Picture Arts and Sciences. Dupa decesul lui Ken Decker, apar problemele financiare si firma este preluata de catre Altec Service Corporation si rebotezata Altec Lansing. In 1946 Lansing paraseste Altec Lansing si infiinteaza o noua firma care dupa mai multe rebrenduiri primeste numele de JBL dupa initialele fondatorului. In 1949 Lansing moare iar firma este vinduta in 1969 lui Sidney Harman. JBL isi pastreaza insa identitatea si produce de-a lungul anilor multe modele de boxe emblematice colaborind cu nume foarte mari din industriile muzicala si a spectacolelor. Astazi JBL face parte din grupul Harman (a SAMSUNG Company pentru cine nu stia) si este compusa din doua divizii, una pe zona Consumer si cealalta pe zona Pro si daca produsele din zona consumer poate nu sint tocmai pe placul audiofili hardcore cele din zona PRO sint extrem de apreciate in branse.
       Dar e timpul sa va prezint produsul, numit simplu JBL Bar 5.1.  Desfacind pachetul gasim bara, satelitii si imensul subwoofer, toate foarte bine impachetate si protejate, plus o cutie plina cu accesorii, un cablu HDMI, unul optic, unul jack/jack si doua de alimentare mult prea scurte din pacate, kituri pentru montarea barei si satelitilor pe perete, exista si un tipar de hirtie care sa va ajute la treaba asta . Instalarea a fost foarte rapida, toate se conecteaza si functioneaza instant fara bataii de cap, plug and play cu adevarat. 

      Bara are dimensiunile de 918x93x58 si este indeajuns de ingusta ca sa nu acopere senzorul telecomenzii la majoritatea televizoarelor. Aspectul este elegant, pe partea frontala aflindu-se logoul firmei si display-ul plasat discret sub grila iar pe partea superioara se afla patru butoane, pornire , sursa si volum + si -. Posibilitatile de conectare sint destule, 4 porturi HDMI, intre care trei pentru intrare si unul out/ ARC, compatibile 4K HDR, o intrare optica si una analogica (jack 3,5), un conector USB prin care putem asculta muzica de pe un stick si evident ca nu putea lipsi si conectarea Bluetooth. Difuzoarele sint de 2, 25" si 1,25" cite o pereche pentru fiecare din cele trei canale frontale.

      Satelitii wireless  au aceiasi sectiune ca si bara si o lungime de 165 mm si se ataseaza magnetic la capetele barei principale, avind cite un difuzor de 2,25" . Incarcarea dureaza aproximativ 3 ore si se face doar cind sistemul este in standby iar autonomia specificata este de 10 ore. Totusi nu este cazul sa va ingrijoarti ca poate in timp nu o sa mai tina bateriile, pot fi incarcati/alimentati printr-un banal incarcator micro USB.  Pentru a economisi energia dupa 10 minute de inactivitate intra automat in standby iar pentru reconectare este necesar sa fie apasat un buton pe fiecare satelit. In partea din spate se poate monta o piesa rotunda cu care se pot agata de consola de pe perete sau de pe standuri ori pot fi pur si simplu asezati pe cotiera canapelei. Dar despre pozitionarea lor o sa va spun mai incolo.  

      Subwoofer-ul este tot wireless si este impresionant, masoara 440x305x305 mm, cintareste 13 kg si este dotat cu un difuzor de 10" pozitionat inspre podea, portul fiind in partea din spate unde se mai afla conectorul de alimentare si butonul de Pairing.
       Telecomanda este eleganta, combinind plasticul mat cu cel lucios iar principalele butoane sint in relief usurind folosirea pe intuneric. Sistemul insa poate fi configurat sa lucreze  cu majoritatea telecomenzilor televizoarelor. 


      JBL Bar 5.1 accepta standardele Dolby si DTS dar ofera si citeva preset-uri pentru principalele scenarii, Standard, Cinema, Music, Sport, Voice, existaind in paralel si un Night Mode. O alta caracteristica interesanta este Soundshift, practic dintr-un singur buton putem comuta instant intre sunetul de la TV si bluetooth, util in cazul enervantelor pauze publicitare. Avem si posibilitatea de calibrare care se face foarte simplu si rapid, microfonul special fiind inclus in pachet. Acesta se introduce intr-o mufa de pe laterala din dreapta, se pozitioneaza undeva unde o sa fie urechile noastre, se apasa un buton pe telecomanda si apoi avem la dispozitie citeva secunde ca sa disparem din peisaj. Sa mai precizez ca satelitii trebuie sa fie asezati pe locul pe care l-am stabilt pentru ei si ca dupa reincarcare trebuiesc pusi in acelasi loc iar daca ne vine ideea sa le schimbam locul calibrarea trebuie reefectuata ?
      Si acum despre sunet. Evident ca fiind vorba de un soundbar subtire difuzoarele sint mici avem o oarecare lipsa a mediilor pe muzica dar situatia nu este chiar atit de tragica incit sa ne faca sa renuntam sa ascultam muzica pe el. Am constatat ca daca plasez cei doi sateliti in lateral si un pic in fata, asa cum se vede in poza sunetul devine mult mai bun, scena capata dimensiune si detaliile apar ca prin minune. Subwooferul nu este chiar discret si in functie de albumul ascultat poate fi necesar sa fie atenuat sau accentuat dar asta nu insemana ca avem o bubuiala continua gen Lojitec. Este neaparat necesar sa nu uitam sa setam sistemul pe modul Music. Daca vrem sa ascultam seara muzica in surdina, chiar activind night mode calitatea nu va fi buna. Insa ascultind ziua la volum normal vom avea parte de o experienta placuta. Redarea vocilor este foarte reusita, am ascultat cu mare placere citeva fragmente de pe "Entre Cada Palabra" al Martei Gomez si "My Live Stories" al Susanei Wong, am trecut apoi la Fata din Ipamena in versiunea lui Oscar Peterson unde subwooferul s-a integrat bine, la fel si pe "Alone Toghether" sau "This Autum" ale lui Chet Baker unde dialogul dintre trompeta sa si contrabass a fost foarte convingator. Trecind la rock s-a descurcat bine cu Dire Straits "So Far Away" si "Money for Nothing" ca si cu"War Pigs" al celor de la Sabbath insa si-a aratat limitele la "Kashmir" - Led Zeppelin sau la "Don`t Cry"- Guns N` Roses. Si la clasica rezultatele au fost amestecate. Albumul "Fire and Ice - Sarah Chang cu Filarmonica din Berlin a fost o surpriza placuta ca si Concertul nr 2 pentru Mandolina de Vivaldi  - I Solisti Veneti dar lucrarile mai complexe cu pian sau Carmina Burana nu au sunat chiar grozav.
      Insa pina la urma nimeni nu-si ia soundbar ca sa asculte Concertele Brandenburgice asa ca sa vedem cum se descurca la filme. Ei bine se descurca de minune. O data facuta calibrarea experienta este foarte placuta, sunetul este puternic, dinamic scenele de actiune sint foarte bine sustinute. Cum am mai spus, vocea e unul din punctele forte, de exemplu in "Virus" puteam intelege perfect dialogurile, chiar daca in fundal se aude zgomotul unor motoare puternice. In "Baby Driver" intr-o scena cu un schimb intens de focuri s-au putut diferentia clar sunetele produse de diferitele tipuri de arme. Un alt test trecut cu nota mare a fost scena lansarii Jaegerului in Pacific Rim, avem muzica de fundal si tot felul de dispozitive hidraulice si mecanice, valuri, elicoptere, voci la megafoane, toate se aud clar si distinct. Trecind la chestii mai romantice The Greatest Showman - Rewrite the stars, una dintre cele mai frumoase scene din filmele musical a reusit sa-mi transmita emotia pe care a dorit-o regizorul, la fel cum Dancing Queen din "Mamma Mia 2" transmite atita exuberanta incit ar putea sa-i ridice moralul chiar si lui Grinch. Dar si aici avem tips and tricks, daca sinteti abonati la DIGI trebuie sa selectati din meniul televizorului pista potrivita, default avem 2ch stereo insa in cele mai multe cazuri este disponibila si pista Dolby, vedeti poza atasata. Evident cind avem la dispozitie sunet  Dolby sau DTS rezultatele sint cu mult mai bune decit atunci cind sistemul face upsampling de la 2.0 la 5.1. Nu stiu cum o fi la UPC sau la altii, dar poate ne explica careva pe forum. 

      Ca orice lucru are si parti mai putin bune, sint probleme la pairing pe bluetooth, nu se cere autorizare si odata imperecheat cu un dispozitiv greu il mai cuplezi cu altul. Adica daca vecinul tau e rau intentionat sau nepriceput poate sa-ti faca mari necazuri. Alte hibe sint legate de comutarea surselor, cum nu exista buton dedicat pentru fiecare daca vrei sa ajungi la AUX treci prin toate cea ce duce uneori la schimbarea modului Audio la Tv, de asemenea daca este selectata sursa HDMI ARC sistemul iese singur din standby in scurt timp chiar daca televizorul este oprit, solutia fiind sa fie selectata sursa AUX si apoi oprit sistemul.
      Concluzii. Fara a avea pretentia de a devenii sistemul audio principal din casa JBL Bar 5.1 este o solutie demna de luat in seama pentru cei care doresc o experienta mai buna in fata televizorului si care din diverse motive nu doresc sa achizitioneze un receiver si un sistem de boxe separat. Muzica poate fi ascultata in conditii decente sau chiar bune in functie de inregistrare iar la vizionarea filmelor ne putem bucura din plin de un sunet de calitate. Cu plusurile sale importante si fara a uita cele citeva minusuri JBL Bar 5.1 se ridica peste multe produse similare oferite de alti producatori. Pretul nu este chiar mic dar daca tinem cont de calitatea oferita si de facilitati sau de WAF-ul ridicat datorat elegantei si lipsei firelor eu consider ca este o afacere buna. 
      PS: 
      In timpul testelor subwooferul se afla in pozitia din prima fotografie, dupa ce am facut rost de un cablu de alimentare mai lung am reusit sa-i gasesc o pozitie mai buna si anume lipit de peretele din dreapta cu portul orientat in fata. Aceasta schimbare a avut un efect magic, subwooferul integrindu-se total, pur si simplu dispare complet ca o sursa de sunet separata , bassul parind ca vine de peste tot si de nicaieri. Led Zepp nu a mai sunat prost iar Diana Krall - Live in Paris si TDSOFM au fost WOW. In mod ciudat dupa aceasta schimbare si o noua recalibrare pentru muzica cel mai bun preset devine...Sports.  E de la sine inteles ca imbunatatirea se simte si la filme.
      Te-ar mai putea interesa si articolul urmator. Apasa pe imaginea de jos.
       
       

    • Concurs AV Club

      De dinica, în Diverse.

      Castiga cu AVClub si Meze Audio o pereche de casti audio premium. AV Club este singura revista din Romania dedicata pasionatilor audio-video. 
      Castile oferite ca premiu se numesc 99 Classics si sunt varianta Walnut Gold. 
      Ce ai de facut:
      1. Apasa butonul de LIKE pe paginile  AV Club si Meze Audio.
      2. Scrie un comentariu in interiorul postarii concursului, cu TAG catre prietenii tai, cu care iti doresti sa asculti muzica la aceste superbe casti audio.
      3. Castigatorul va fi extras pe 31 ianuarie cu ajutorul https://www.random.org/
      4. Este permisa o singura participare per cont de facebook.
      * Pentru a participa la concurs ai nevoie de cont pe facebook. 
      * Ca sa puteti castiga premiile trebuie sa indepliniti conditiile de participare. Daca nu le indepliniti, nu puteti castiga.
       
      Te-ar mai putea interesa si articolul urmator. Apasa pe imaginea de jos.
       
       
       

    • În acest test vom supune la grele încercări un DAC foarte popular și anume IFI Micro iDSD Black Label Edition (https://ifi-audio.com/products/micro-idsd-bl/).
      iFi pare, așa, o firmă simpatică, ce se străduiește să ofere scule cu adevărat audiofile la prețuri pe care și le permit audiofilii cu buget limitat. Ceva în genul NAD. Adică o firmă cinstită, care oferă un raport preț/calitate extrem de ridicat. Și chiar este! Doar că nu e „mică”. iFi este o divizie a companiei ultra-high-end Abbingdon Music Research. Iar cei de la iFi au vânzări colosale cu DAC-urile lor. Partea bună, de fapt foarte bună, este că produsele iFi conțin multă tehnologie care este folosită și în produsele high-end AMR, pe care puțini și le permit. Cu alte cuvinte, dacă vrei să guști un AMR, îți iei un iFi.
      Prima dată am făcut cunoștință cu un produs iFi prin intermediul unui foarte mic DAC iFi nano iDSD. Care mie mi-a depășit toate așteptările, cu un sunet foarte suav, ușor dark, „cu  înalte estompate” cum ar spune unii obișnuiți cu sunetul bumtzi-bumtzi, cu dinamică, adâncime, practic niște caracteristici pe care nu le mai găsești în acest preț, la care cele mai multe scule sună strident, cu înalte accentuate, pentru a-i impresiona pe cei neștiutori.  În plus, se descurca nativ (și repet: NATIV) cu toate formatele: PCM, DSD, DXD, MQA.
      Așa că am fost foarte curios să testez un alt iFi, ceva mai sus pe scara valorică.
      Arma secretă a celor de la iFi este Thorsten Loesch, un inginer care s-a format în vechea Germanie de Est, încă din copilărie fiind foarte nemulțumit de modul „tinny” în care pickup-ul familiei reda vinilurile. Chinuit de dorința de a îmbunătăți sunetul pe care îl asculta și fascinat de modul în care tehnologia putea îmbunătăți redarea, înființarea AMR/iFi a fost un pas mare nu doar pentru el, ci  și pentru restul audiofililor care pot profita acum de talentul și dedicația lui. Pentru că talentul e talent și nu poate fi ținut în frâu. Loesch s-a pus pe treabă și, dacă în cazul AMR costurile de producție nu erau o problemă, cu iFi a încercat de fiecare dată să ofere ceea ce se putea mai bun într-o anumită limită de preț.
      Thorsten este un mare avocat al DSD-ului. De fapt, greșesc, nu al DSD-ului per se, ci al redării native a unui anumit format. „Fără conversie” pare a fi deviza lui.
      iFi micro iDSD BL este o evoluție a modelului iFi micro iDSD. Cu versiunea Black Label, Thorsten spune că a făcut un upgrade major la componentele incluse.
      Este folosit un clock Femto, de mare precizie (AMR Master Global Timing) folosit și în sculele high-end AMR. Secțiunile de alimentare și etaj analogic au fost complet revizuite. Amplificatoare operaționale noi, bazate pe cupru și aur. Condensatoare Os-Con de la Sanyo (își mai aduce cineva aminte de vechiul termen care circula pe forumurile de la noi – „osconizare”?). Aceeași condensatori sunt folosiți și în playerul CD-77 Reference Class de la AMR. Recent, cei de la Panasonic, într-o mișcare inteligentă, au ales ca, pe lângă resuscitarea firmei cult Technics, să resusciteze și producția de condensatori os-con (organic solid) miniaturali, astfel încât cei de la iFi au putut să achiziționeze cât mai multe stocuri, chiar dacă aceștia sunt de aproximativ 10 ori mai scumpi decât condensatorii uzuali.

      Mult mai dificil pentru cei de la iFi a fost găsirea unui convertor digital-analog care să lucreze nativ cu toate formatele. Thorsten a reușit să aibă acces la ultimul cip dac produs de divizia Burr-Brown Japonia, „cântecul lor de lebădă”, după cum spune el, numindu-l „True Native DSD/PCM chipset ” (DSD1793 în configurație dual mono - bănuiala mea, neconfirmată, este că acest cip dac este o variantă a renumitului PCM/DSD1795, specificat de Burr-Brown ca fiind un cip 32 bit/192 kHz - însă s-a descoperit (în special de către diverși diy-eri) că acesta poate lucra foarte bine până la 768 kHz. Repet, e doar o bănuială.)
      Pe scurt, în această versiune Micro iDSD sunt folosite doar componente true-audiophile și e de apreciat că cei de la iFi au reușit să mențină un preț accesibil fiecărui audiofil.
      Nu vă voi plictisi cu toate funcționalitățile acestui iFi, deoarece ele sunt deja cunoscute, populare, iar cei de la iFi sunt foarte activi în mediul online, pe diverse forumuri, explicând de-a fir a păr toate tehnicalitățile acestui DAC și răspunzând în mare tuturor nelămuririlor utilizatorilor. Voi încerca să aprofundez mai mult sunetul.
      Ca design exterior, iFi-ul este foarte bine construit, într-o nuanță de negru satin, cu imprimări orange, însă deși are dimensiunea unui smartphone mai mare, este totuși un DAC mai degrabă transportabil, decât portabil: fiind construit din metal dur, este destul de greu pentru a fi cu adevărat portabil, nu prea văd pe nimeni mergând în buzunarul de la pantaloni cu el, poate eventual în buzunarul de la rucsac.

      Deși iFi Micro iDSD BL include un foarte bine lucrat amplificator pentru căști, de această dată l-am testat doar ca DAC, urmând ca poate în viitorul apropiat să îl testez și cu o pereche de căști de top.
      Pentru conectarea la laptop am folosit cablul USB stock furnizat de iFi, care pare decent alcătuit, căruia i-am adăugat un miez de ferită. Deși iFi furnizează inclusiv un cablu RCA în pachet, am preferat să folosesc un foarte avansat și superb interconnect XLO UltraPlus (http://www.xloelectric.com/ultraplus.html), pentru transparență și neutralitate maxime. E un mare avantaj faptul că Micro iDSD BL e prevăzut cu ieșiri RCA, deoarece pot fi folosite interconnecturi serioase pentru el, nu ca în cazul altor producători care folosesc uneori ieșiri de 3,5 mm inclusiv pentru line out (Chord, I am looking at you…), fiind foarte dificil de găsit un interconnect cu adevărat bun în acest caz.
      Am testat iFi prin intrarea USB, folosind JRiver sau Foobar ca player, atât cu PCM, cât și cu DSD sau chiar MQA.
      În plus, am testat iFi-ul cu diverse sonorități, de la metal extrem, la ultimul album al lui Roger Waters (Is this the life we really want?) și până la Inelul Nibelungilor al lui Wagner sub bagheta lui Georg Solti, „cea mai bună înregistrare a tuturor timpurilor” după opinia celor mai avizați critici (http://www.theabsolutesound.com/articles/wagner-der-rings-des-nibelungen/).
      Ce doresc eu de la un DAC al prezentului? În primul rând transparență totală. Apoi soundstage, și vreau soundstage în adâncime, vreau să dispară peretele din spatele boxelor, foarte multe scule ieftine pot produce un soundstage mare pe lățime, dar pe adâncime e mai greu și am observat că rezoluția unui DAC este direct proporțională cu adâncimea scenei pe care o produce. În acest secol nu doresc să aud vreo urmă de „procesare” cât de mică. Nimic sintetic. Naturalețe și realism. Trăim într-un secol în care să ceri așa ceva unui DAC de 500 de euro nu este deloc deplasat, ba este chiar extrem de rezonabil. Da, acum vreo 10 ani era dificil spre imposibil să ai așa ceva de la o sculă până în 500 de euro, dar nu cu avansul tehnologic de acum. Și încă ceva: în general digitalul ieftin (sincer, nu pot găsi o expresie mai bună aici…hai să zicem digitalul care nu este lucrat cum trebuie, pentru că poate fi și scump) tinde să imprime o anumită nuanță de „glare”, de patină sticloasă unei înregistrări. Mulți cred că aceasta se găsește în înregistrare. Nu, din păcate ea este imprimată de o sursă mediocră. De prea multe ori avem tendința de a da vina pe înregistrare, doar pentru că sursa noastră nu este capabilă să clarifice ce se află în acea înregistrare și să o prezinte coerent. Înregistrările sunt mult mai bune decât cred cei mai mulți, chiar și așa cu „loudness” cum sunt considerate ele, mai ales înregistrările făcute în acest mileniu.
      Am inițiat testul cât se poate de violent, cu ultimul album Deicide, Overtures of Blasphemy , în versiune hi-resolution 24 bit/44 kHz, pe ideea „Dacă bietul iFi se sperie și face un terci din înregistrare, am terminat cu el”. Hmm…, iFi nu s-a speriat, ba chiar din contră, a prezentat înregistrarea într-un mod extrem de focalizat, a ținut-o perfect sub control, cu vocea lui Glenn Benton perfect detașată de restul membrilor, astfel încât să nu pară că ar cânta călare pe baterist, așa cum prezintă înregistrarea destul de multe alte surse. De-a lungul înregistrării totul a fost prezentat consistent și coerent, fiecare instrumentist perfect delimitat, cu un sunet cât de poate de realist al chitarelor și cu vocea profundă și sălbatică a lui Benton foarte bine reliefată, însă fără a domina scena. Chitarele acordate în E sunt destul de greu de reprodus realist, cei care frecventează concertele de metal și pot face o comparație cu ce ascultă acasă, știu la ce mă refer. Reproduse incorect pot crea o senzație ca și când ai încerca să tai o țeavă cu un bomfaier din plastic. Reproduse corect, bomfaierul trebuie să fie din fier.

      Ultimul album al lui Roger Waters, Is This the Life We Really Want? , tot în versiune hi-resolution 24 bit, are o dinamică rezonabilă și, după părerea mea, o producție extrem de bună. Waters a apelat la ajutorul lui Nigel Godrich, care a făcut o treabă cât se poate de bună deși, la cât de „tiran” este Waters, nu știu cât din înregistrare reprezintă mâna lui Godrich și cât mâna lui Waters. Probabil mâna este a lui Godrich, dar sub „atenta îndrumare” ( a se citi „indicații prețioase”) a lui Waters. Nu sunt deloc de acord cu opiniile politice ale lui Waters din ultima perioadă, dar omul e un geniu și știe să scrie un album. Mulți nu îl mai pot asculta acum pe Waters doar pentru că este împotriva lui Trump: numai puțin, people, Waters este de o viață împotriva tuturor! Acesta este Waters. Un geniu divizat între muzică de geniu și opinie socială. Spre deosebire de Gilmour, la care totul este muzică.

      Să revenim la modul în care iFi Micro iDSD Black Label reproduce acest album. Vă spun sincer, la prima redare nu am putut nota nimic despre sunet, am fost atât de acaparat de muzică încât a trebuit să îl mai ascult o dată. Nici a doua oară nu a mers, din nou am fost luat de val cu albumul și am uitat că trebuie să analizez sunetul. De ce vă spun toate astea? Ca să înțelegeți cât de muzical și realist prezintă iFi acest album.
      Folosind JRiver ca player, am încercat și un upsampling la DSD256 (atenție, iFi lucrează chiar și cu DSD512, asta pentru cei care aveți calculatoare foarte puternice. Credeți că un joc precum Crysis X vă solicită procesoarele? Încercați un upsampling la DSD512…). Așa cum se cuvine DSD-ului, scena a căpătat adâncime, iar fundalul a devenit mai „negru”, sound-ul fiind mai lichid și mai mătăsos. De exemplu piesa „Bird in a Gale” a fost redată atât de muzical și realist încât m-am lăfăit în mai multe repeat-uri, pur și simplu nu mă săturam de naturalețea iFi-ului. Acesta este un DAC caracteristic secolului în care trăim! -: realism, realism și iar realism.
      Nu vă mai plictisesc cu toate înregistrările testate. Au fost multe. Știți cum e aia: Prea mult sunet bun,  prea puțin timp? …
      Trecând la „cea mai bună înregistrare a tuturor timpurilor", Inelul Nibelungilor dirijat de Solti, aici lucrurile sunt clare de la început: pentru că încă de la început Preludiul din The Rhinegold trebuie să sune ca o muzică din spațiul etern, cosmică. Atemporală. E un anumit feeling în acel preludiu compus de Wagner și aranjat de Solti, care te transpune și îți dă de înțeles că vei avea de-a face cu ceva peste înțelegerea omului simplu. E o anumită cadență, un anumit tempo acolo și fiecare abatere de o microsecundă sau cea mai mică urmă de procesare în sunet, care te poate aduce cu picioarele pe pământ făcându-te să te gândești „ah, e o înregistrare”, poate ruina totul. Nu știu dacă și de câte ori ați ascultat voi această înregistrare, dar vă pot spune că e greu pentru o sursă să redea acel feeling atemporal și spațial. O face iFi? Da și, de fapt, înainte să pun înregistrarea știam că iFi nu va avea nicio problemă, deoarece are o neutralitate fantastică (Aici trebuie să fac totuși o paranteză: să dăm Cezarului ce e al Cezarului, acest lucru se datorează și uluitorului interconnect XLO UltraPlus. De exemplu, la un moment dat, am pus un interconnect banal Hama care, deși din seria de cinci stele Performance, și-a imprimat propria amprentă asupra sunetului, lucru interzis unui interconnect bun – deci atenție ce interconnect folosiți pe iFi, acesta este un DAC rezolut, transparent, nu îl obstrucționați cu cabluri ieftine).
      Deci, everything is allright in heaven, nu? Nici chiar așa. Ce mi-aș fi dorit în plus de la iFi: trei lucruri: în primul rând, a doua caracteristică de pe lista mea de caracteristici importante, și anume: adâncime. Nu pot spune că iFi nu are adâncime, dar am auzit o adâncime scenică ceva mai mare la alte DAC-uri în aceeași gamă de preț. Apoi: poate ceva mai mult rafinament, în special în zona înaltelor, unde iFi pare să simplifice într-o oarecare măsură lucrurile, și asta în toate cele trei poziții ale filtrului: Standard, Minimum Phase și Bit Perfect. Eu apreciez un sunet ceva mai sofisticat în zona înaltelor. Atenție: nu pronunțat, ci sofisticat. Apoi: ceva mai multă vitalitate. În special în cazul metalelor extreme și a muzicii clasice. iFi are o tonalitate cât se poate de naturală și realistă, dar uneori am simțit o oarecare lipsă de vitalitate, aș fi avut nevoie de ceva mai multă „vână”, de ceva mai multă intensitate. iFi are o anumită tendință de a imprima prea multă delicatețe unor înregistrări care chiar nu au nevoie de așa ceva. Însă  aici am intrat deja pe teritoriul zicalei „a găsi nod în papură”, cu alte cuvinte probabil că destul de puțini utilizatori vor simți nevoia de mai multă intensitate la un album Deicide, ba chiar cred că cei mai mulți se vor ascunde sub masă atunci când iFi-ul se va pune pe redat Legion, de exemplu.
      Concluzie 
      iFi Micro iDSD, deși are un preț cât se poate de rezonabil, nu este un DAC pe care să îl vâri într-un sistem mediocru doar ca să poți spune că asculți și tu ultimele formate, gen MQA sau DSD. Nu. iFi este un DAC care își merită locul într-un sistem bine alcătuit, rezolut și transparent, beneficiind foarte mult de un interconnect cât mai bun.
      Nu vă zgârciți, acest iFi nu este un DAC obișnuit, Thorsten Loesch chiar a reușit să facă din acest DAC ceva deosebit. Cred că în gama de până în 1000 de euro, Micro iDSD poate concura lejer cu orice DAC și sunt convins că ar câștiga multe meciuri. Mai multe decât credeți.
      Te-ar mai putea interesa si articolul urmator. Apasa pe imaginea de jos.
       
    • Anul 2018 a fost un an special pentru HiFi-ul romanesc. Dupa foarte multi ani Romania are o revista dedicata pasionatilor audio-video, celor aflati in cautarea de produse HiFi de calitate, celor care s-au saturat de mediocritate unor firme dispuse sa investeasca exclusiv in marketing si mai putin in dezvoltarea unor aparate de calitate.
      In articolul de astazi incercam sa va prezentam cateva produse audio-video despre care am scris in revista si pe care le consideram a fi cele mai interesante. Fiecare produs din aceasta scurta lista va fi insotit de o scurta descriere a caracteristicilor si de un link catre articolul din revista.
      Televizoare
      LG OLED65B8PLA, este proiectat in Coreea de Sud si fabricat in Polonia acesta este un televizor OLED cu dimensiunea de 65 inch, model 2018, cu 8 milioane de pixeli, tehnologia Perfect Black pentru un contrast perfect, cel mai nou procesor de imagine Alpha 7, Dolby Vision, Advaced HDR by Technicolor, HDR10 Pro, HLG Pro, Dolby Atmos, web OS, plus un design care iti taie rasuflare. Alegerea acestui model nu a fost simpla, pentru ca celelate doua mari companii producatoare de televizoare OLED au produse cel putin la fel de interesante. Sony si Panasonic au la randul lor modele de televizoare OLED excelente, insa am considerat ca diferentele vizuale / tehnologice nu justifica pretul mare al acestora. Articolul in care am analizat prestatia acestui televizor poate fi citit folosind linkul din imaginea urmatoare.
      Sisteme Multicanal / Soundbar
      Sony HT-ST5000 este varful de gama si totodata cel mai scump soundbar fabricat de Sony. Este construit solid, cu un subwoofer care prin construcția lui denotă respect si cu o bara de sunet de o finețe uluitoare. Dotat cu Dolby Atmos, wireles multi-room, Chomecast built-in, Spotify,compatibil sunet high-res, capabil sa restabileasca calitatea fisierelor comprimate folosind o tehnologie proprietara denumita DSEE HX. Sunetul are o scena masiva, este natural si plin de forta, creaza cu usurinta senzatia unei sali de cinema. Articolul in care am testat mai multe soundbar-uri poate fi citit folosind linkul din imaginea urmatoare.
       
      Surse Digitale
      Auralic Aries G2 & Auralic Vega G2, este cel mai recent sistem de redare digitala fabricat si dezvoltat de firma Auralic este compus dintr-un transport / streamer digital si un convertor Digital / Analogic.
      Aries G2 este dotat cu toate tehnologiile necesare unui produs de top. Cele mai importante sunt: WiFi, Bit-Perfect Multi-Room, Tesla G2 -  hardware dedicat pentru procesarea sunetului, Lighting Link - este o conexiune 18Gbps bidirectionala, care profită de conectorii hardware de mare viteză de tip HDMI, pentru a oferi un nivel superior de control al transmisiei si pentru a permite transportarea datelor fara jitter, 2 ceasuri femto dedicate diferitelor tipuri de conexiune cu o valoare masurata de 72 femto, izolatie galvanica, Memory Catching, Gapless, compatibilitate DSD 512 si PCM 32 biti/384k.
      Vega G2 este un convertor D/A dotat cu facilitate de streaming. Pe partea de procesare acesta foloseste platform Tesla G1, ofera posibilitatea de a folosi mai multe solutii de filtrare digitala, foloseste chip DAC-uri Sabre cu un design specialial creat pentru Auralic, 2 ceasuri femto - cu o valoare masurata de 72 femto, izolatie galvanica, compatibilitate DSD 512 si PCM 32 biti/384k, iar pe partea de iesire a semnalului foloseste o tehnologie proprietara numita Orfeo. Sunetul oferit de aceasta combinatie a fost cu adevarat impresionant, a avut timing, a fost bine texturat, delicat, muzical, plin de culoare si viata, fara sa fie uscat / digital. Articolul in care am testat cele doua aparate poate fi citit folosind linkul din imaginea urmatoare.
       
      Amplificatoare stereo
      Theseus este un amplificator integrat all in one fabricat de o micuta companie in Grecia. Inainte de a fi un aparat all in one, acest amplificator va ofera posibilitatea de a utiliza orice tub de putere, de la EL34 la KT 150, totul in clasa A. Asta inseamna ca puteti alege tubul cu sunetul pe care il preferati. Amplificatorul functioneaza in varianta trioda sau pentoda ultraliniar si are o putere de 25 wati clasa A. Theseus este dotat cu trei intrari de linie, o intrare fono MM cu preamplificare RIAA si o intrare digitala USB pentru un DAC-ul intern capabil sa decodeze fisiere audio pana la 24 biti / 96 kHz. De asemenea are si o iesire pentru casti cu selectare high / low in functie de impedanta castilor. Sunetul acestui amplificator in combinatie cu o pereche de boxe Focal 1038 BE a fost extraordinar. A avut culoare, dinamica, muzicalitate si a prezentat o coerenta incantatoare. Articolul in care am testat amplificatorul poate fi citit folosind linkul din imaginea urmatoare.
       
      Cabluri interconect / boxe
      Vicol Audio High Density este un cablu de boxe excelent la un pret accesibil. Cablul este dezvoltat asa incat sa minimizeze efectul de proximitate si deteriorarea semnalului din cauza efectului numit 'skin effect'. Fiecare cablu este o combinatie de 6 fire izolate cu matase. Fiecare fir este o combinatie a mai multor fire subtiri de cupru OFC complet izolate. Fiecare fir este rotit intern pentru a minimiza efectul de proximitate. Acesta este un cablu cu un noise floor foarte scazut. Din acest motiv dinamica creste si reuseste sa aduca echilibru si coerenta intr-un sistem audio stereo. Pentru acest produs nu exista in acest moment un articol, dar va exista foarte curand.
      Te-ar mai putea interesa si articolul urmator. Apasa pe imaginea de jos.
       

       
       
    • In anii  ’60 - ’70 amplificatoarele cu lampi (tuburi electronice) erau la mare moda printre pasionatii de audio HiFi. Sansele sa intalnesti un pick-up alaturi de un amplificator cu lampi erau foarte mari. Intreaga filosfie de sunet din acei ani era reprezentata de acest mix. De atunci au trecum mai bine de 50 ani, totusi, in ciuda credintei multora ca aceste aparate au disparut de mult, iata ca acestea coexista bine mersi alaturi de amplificatoarele considerate moderne. 
      Povestea acestor amplificatoare este legata de explozia HiFi-ului, de momentul in care oamenii au inceput sa caute un sunet de calitate, ceva care sa depaseasca un simplu radio cu lampi. O buna parte dintre pasionatii HiFi considera sunetul acelor amplificatoare ca fiind ’dulce ’, cu ’bas moale’, sau ’prea cald’. Dar oare cum o fi acest sunet in zilele noastre? Sa fi ramas sunetul pe lampa la fel ca in acei ani, sau a devenit unul modern, dinamic, cu bas solid, cald atat cat trebuie, pentru a oferi ascultatorului placere muzicala si sunet corect.
      In articolul de astazi testam un amplificator integrat cu lampi produs de compania greceasca Tsakiridis Devices. Compania a fost infiintata in anul 1987 de un grup de ingineri pasionati cu o lunga experienta in producerea de aparatura audio in regim DIY. Dupa ce ani la randul au manufacturat asemenea aparate pentru prieteni, au hotarat sa transforme pasiunea lor intr-o afacere. Dupa cum vedeti, este povestea standard a majoritatii firmelor ce functioneaza in aceasta zona. Intai a fost pasiunea si mai apoi afacerea. Inca de la inceput, filosofia acestei companii a fost aceea de a produce  echipamente audio de inalta calitate cu un raport  pret/performanta foarte bun. Conform paginii oficiale de web, toate produsele sunt manufacturate in Grecia cu componente de calitate.

      Prezentare
      Theseus este un amplificator integrat care unifica mai multe dispozitive audio intr-unul singur. Inainte de a fi un aparat all in one, acest amplificator va ofera posibilitatea de a utiliza orice tub de putere, de la EL34 la KT 150, totul in clasa A. Asta inseamna ca puteti alege tubul cu sunetul pe care il preferati. Amplificatorul functioneaza in varianta trioda sau pentoda ultraliniar si are o putere de 25 wati clasa A. Theseus este dotat cu trei intrari de linie, o intrare fono MM cu preamplificare RIAA si o intrare digitala USB pentru un DAC-ul intern capabil sa decodeze fisiere audio pana la 24 biti / 96 kHz. De asemenea are si o iesire pentru casti cu selectare high / low in functie de impedanta castilor. Designul exterior aminteste de amplificatoarele cu lampi vechi. Carcasa este construita din tabla  groasa si este tratata termic pentru a se obtine o suprafata abraziva foarte rezistenta in timp. Pe partea frontala este montat un mic si cochet cadran rotund care masoara biasul, trei selectoare ’old school’ cu care selectam diferitele intrari de linie evidentiate cu un led verde, intrarea de casti, butonul de volum si butonul de pornire al aparatului. In spate gasim conexiunile pentru boxe de 8/ 4 ohmi, cele trei intrari de linie, intrarea de fono, doua iesiri si intrarea pentru DAC. 
      Sistem de test
      Sursa digitala: Yamaha CDS3000
      Amplificator: Thesesus 
      Boxe: Focal Electra 1038 BE
      Cabluri: interconect XLO UltraPlus UP1A, boxe – Vicol Audio High Density Cable


      Muzica de test
      Herbie Hancock – River: The Joni Letters
      Roger Waters – Amused To Death
      Janis Joplin – I Got Dem Ol’ Kozmic Blues Again Mama

      Sunet

      Am inceput auditia ascultand unul din albumele mele favorite de jazz, Herbie Hancock – River: The Joni LettersH. Imi place acest album pentru ca reuseste sa puna jazz-ul intr-o lumina noua, sa il faca accesibil si ascultatorilor mai putin obisnuiti cu genul acesta muzical. Prima melodie din album incepe intr-o nota usor melancolica. Sunetul pianului pare ca imbratiseaza ascultatorul,  apoi contrabasul umple camera cu intreaga lui greutate, cinelele intra si ele in scena discret, pregatind scena pentru vocea cantaretei Norah Jones. Muzica se revarsa cu toata puterea peste ascultator, se simte asemeni unui puzzle  urias imprastiat prin camera in mii de bucati. Toate aceste parti, in aparenta dispersate, formeaza un intreg muzical complet ce se infinge cu putere in ureche si suflet. Oricat am incercat sa continui testul meu, nu am reusit. Asa ca am renuntat si am asteptat cuminte terminarea intregului album fermecat de sunetul revarsat din boxe. Va spun sigur, combinatia dintre Theseus si Focal 1038 este ceea ce audiofilii numesc ’match made in heaven’.
      Roger Waters – Amused To Death, acesta este un album de rock progresiv cu care puteti sa va torturati sistemul audio de acasa. Dinamica lui este extraordinara si asta te face sa asculti permanent cu volumul ridicat. Cu asemenea inregistrari poti sa evaluezi daca sistemul tau este capabil de o dinamica reala, pentru ca exista o multime de pasaje muzicale in care sunetul explodeaza in boxe. Cu amplificatorul potrivit trecerea aceasta se va face respectand informatia de la sursa, pastrand detaliile curate, media deschisa, inaltele matasoase si basul perfect controlat. Daca amplificatorul nu reuseste sa stapaneasca boxele, atunci sunetul se va transforma intr-o herghelie de cai furiosi si zgomotosi. Va spun sincer, nu m-am asteptat ca Theseus, cu ai lui 24 wati in clasa A, sa poata stapani boxele Focal Electra 1038, totusi a reusit. Adevarat, nu totul a fost perfect, basul ar fi putut fi mai strans, spatiul 3D mai bine conturat, insa cu siguranta in fata mea am avut o scena stereo bine conturata, cu un sunet bogat in detalii si cu o prezentare dinamica coerenta. As numi acest sunet ca fiind unul  ’rock’.
      Janis Joplin – I Got Dem Ol’ Kozmic Blues Again Mama, aceasta inregistrare poate fi catalogata ca fiind una mediocra. Pe voce se aud distorsiuni, registrul dinamica este destul de limitat, alamurile au momente cand suna spart, etc. In ciuda acestor mici neajunsuri, pentru mine acesta este un album marturie, o fila de istorie muzicala, un moment suspendat in timp pe care putem sa il cercetam in detaliu. Ascultand acest album putem intelege o parte din munca inginerilor de sunet din acea perioada. Din experienta mea, va pot spune ca muzica din anii ’60 - ’70 suna extraordinar pe amplificatoare cu lampi. Nu va pot oferi o explicatie logica pentru aceasta concluzie. Posibil ca inginerii din acea perioada sa fi masterizat cu gandul la un sistem stereo format dintr-un pick-up, un amplificator pe lampi si o pereche de boxe cu difuzoare de celuloza. Dar sa ne intoarcem la muzica. Cu siguranta  acest amplificator are abilitatea de a recrea un eveniment muzical autentic. Vocea cantaretei Janis Joplin a fost bine texturata, plasarea muzicienilor in spatiu atent conturata, instrumentele de suflat pline de energie, cu inalte cristaline si medii luminoase. Basul a fost suficient de convingator, cu o tenta de usoara unflare. Pe ansamblu sunetul a fost euforic cu accente rubensiene.

      Concluzie
      Integratul Theseus a fost surpriza placuta a acestui sfarsit de an. Nu stiam nimic despre firma producatoare, iar cand am auzit ca este construit de o firma greceasca, am privit superior catre lampile lui. Alaturi de boxele Focal Electra 1038 a reusit sa ofere un sunet de calitate, muzical si detaliat. Are o usoara tendinta sa infloreasca media si inaltele, insa o face intr-un mod atat de placut, incat acest aspect se pierde in derizoriu. Cu un pret de vanzare in Romania de 9000 lei, indraznesc sa spun ca este o afacere buna.
      Te-ar mai putea interesa si articolul urmator. Apasa pe imaginea de jos.
       
       
×
×
  • Creează nouă...