Sari la conținut
HiFi Tech
  • AudioQuest ThunderBird Zero - cablu de boxe audiofil


    dinica

    In articolul de astazi ar trebui sa scriu despre cablul de boxe AudioQuest ThunderBird Zero. Si asa o sa fie. Sau poate astazi voi incerca ceva nou. Stau in fata monitorului si ma gandesc cum sa va provoc intelectul, cum sa transform acest articol intr-un foc de artificii memorabil. Pretextul exista. A calatorit din USA in Europa cu avionul, are 40 de ani (istorie AQ), este cetatean american, adora impedanta boxelor si are ca principal hobby muzica. La prima vedere arata obisnuit. Asta daca poti trece cu vederea ciudatenia lui evidenta. Chiar in acest moment este lungit pe podea si conecteaza boxele Focal Electra 1038 BE la amplificatoul stereo Pass Labs Int 150. Seamana cu un visator indragostit de muzica, dar sa stiti, radacinile familiei sunt adanc infipte in stiinta si tehnologie. In anul 1988 tatal lui a patentat in USA  HyperLitz Conductor Construction, urmat in anul 2004 de un alt patent numit  Dielectric-Bias System. Weird, I know!
    Daca adun suma calitatilor (sau ciudateniilor) enumerate in frazele anterioare,  pot  afirma cu certitudine ca, tocmai am intalnit un audiofil american. Este carismatic, relaxat, iubeste sunetul de calitate, muzica si tehnologia audio. Intuiesc ca, in timp ce cititi textul, undeva in adancul sufletului ma invidiati si va ganditi ce ar trebui sa intreprindeti ca americanul sa ajunga  la voi acasa. Nu este complicat, insa va avertizez, o sa va intre pe sub piele. Sarmul lui hollywoodian se va imprastia prin toata muzica ascultata. Sunetul o sa va subjuge simturile. Intr-o secunda va veti trezi pe 30 Lincoln Center Plaza New York, in celebra sala a Operei Metropolitane. Eu asta am patit cand am ascultat Exotic Dance from the Opera.

    1068814893_AudioquestThunderBirdZero(2).thumb.jpg.206d7994e5cf9184add93727b93627a2.jpg

    Caracteristici

    Audioquest ThunderBird Zero inglobeaza o serie de tehnologii inovatoare: Zero Tech, Ground-Noise Dissipation, Solid Perfect Surface Copper + (PSC+) Conductors, Carbon-Based Linearized Noise-Dissipation, 72v Dielctric-Bias System with Carbon Level Radio Frequency Trap (DBS), Mythical Creature Cold Welded Terminations.  
    Au trecut de mult vremurile cand timpul era unul din prietenii nostri de nadeje, asa ca am ales o prezentare succinta a tehnologiilor AudioQuest din acest cablu. Informatii detaliate gasiti pe site-ul producatorului.
    AudioQuest ThunderBird Zero

    Teste

    Sistemul de test este cunoscut de majoritatea cititorilor din celelalte articole. Am sa il repet pentru aceea dintre voi aflati pentru prima data in vizita la mine acasa. Sistemul este construit din urmatoarele componente: 

    • transport digital – Intel NUC Asus optimizat pentru audio
    • reclocker & decuplator galvanic - Intona
    • sursa digitala - Yamaha CDS 3000 (SACD / DAC USB) 
    • soft audio - Audirvana
    • amplificator stereo - Pass Labs Int 150
    • boxe – Focal Electra 1038 Be
    • cabluri – USB AudioQuest Diamond (digital), XLR AudioQuest Earth (interconect analogic), ThunderBird Zero (boxe), XLR DIY Neotech (interconect analogic), Vicol Audio (boxe)

    Muzica: Roger Waters – Amused to Death , Patricia Barber - Nightclub, Eiji Oue & The Minnesota Orchestra – Exotic Dance from the Opera.

    1525128711_AudioquestThunderBirdZero.jpg.76f89eaa93ff5a60b44b20430fb43176.jpg

    Roger Waters

    Cunosc aceasta inregistrare pana in cele mai mici amanunte. O folosesc in articolele pentru revista, dar si mai important, o folosesc cand testez aparate sau cabluri pe care le doresc in sistemul meu. Cu acest album Waters a vrut sa arate lumii intregi ca este un zeu complet al rock-ului. A folosit tehnologia QSound, cea mai avansata tehnica de masterizare stereo, si a creat unul din cele mai imersive albume de rock din istoria muzicii. Uitati de sunetul stereo clasic, cel in care scena sonora se afla in spatele boxelor. QSound foloseste psihoacustica si impinge sunetul in fata si in jurul ascultatorului. 
    Am apasat play pe butonul virtual al aplicatiei Audirvana de pe ecranul telefonului asteptand ca sunetul sa ajunga la mine. Efectele 3D sunt in jurul meu, vocea lui Waters este pozitionata central in fata mea, chitaristii isi fac treaba ca niste furnici bine dresate, fetele de la backing vocal sparg ritmul cu note inalte, muzica 'amused to death'. Nuantele sonice ale obisnuitei, ar spune americanul sarmant in timp ce duce paharul cu bourbon la gura. A inceput cantecul numarul doi de pe album, What God Wants (Pt. 1), urechile-mi sunt incordate din cauza asteptarii, o nota finala pare sa se sparga intr-o sfera perfecta. Ceva s-a intamplat. Ultima nota pare mai lunga. Mai mult chiar, nota aceasta se multiplica si se transforma intr-un sunet compus. Sunt zone in cantec in care urechea receptioneaza informatii noi, de parca Waters ar fi compus o versiune noua. Nu am lasat momentul sa treaca. Am schimbat imediat cablurile AudioQuest cu cablurile mele (XLR Neotech, Vicol Audio boxe, plus USB AudioQuest Diamond). Am reinceput sa ascult What God Wants (Pt. 1). Diferentele sunt clare. Sunetul pare taiat. Lipsesc o parte din detalii. Ma intorc la cablurile AudioQuest ( ThunderBird Zero, XLR AudioQuest Earth, USB AudioQuest Diamond). Sunetul redevine complet. 

    Te-ar mai putea interesa si articolul:

    Patricia Barber

    Patricia Barber are unele din cele mai interesante inregistrari din muzica de jazz. Pianista, cantareata si compozitoare de jazz premiata, are un stil unic si o voce neobisnuita. Modul de a canta si muzica ei sunt iconice printe impatimitii de jazz. Abordarea muzicala pe care o propune ascultatorului este un mix intre post-bop, pop, muzica clasica, jazz de avangarda si chiar cabaret.
    Primul cantec al inregistrarii debuteaza in acorduri de pian si voce. Sunetul pianului este discret, asezat undeva in spatele vocii. Ascult si ma minunez de puritatea sunetului si de nivelul detaliilor. Pe la jumatate catecului degetele incep sa apese puternic clapele pianului. Forta pe care artista o foloseste se simte imedita in boxe. Pianul are atac si este incisive. Un contrabas isi face simtita prezenta. Basul este scurt, profund si rotund. Se simte rezonanta cutiei contrabasului. Cinelele sunt atinse cu delicatete de tobosar. Sunetul lor pare sa pluteasca prin camera. Cuvintele din cantec se inchid in litere perfect pronuntate. Sunetul vine catre ureche cu o precizie chirurgicala. Te simti ca si cum ai fi in studio.  Fiecare deataliu al inregistrarii este receptionat de urechi si mai apoi de creier fara efort. Poti sa iti bei linistit cafeaua in timp ce citesti o carte si tot vei auzi fiecare nota muzicala, fiecare respiratie. Vocea Patriciei umple camera cu una din cele mai bune interpretari de jazz din istorie. Jazz magic, atat va pot spune. 

    Eiji Oue & The Minnesota Orchestra

    Uneori ai nevoie de ceva optimist si putina stralucire in viata. O sampanie rezolva aceasta nevoie cat ai spune ‘pahar cu bule’. Daca nu ai in frigider o sampanie la rece, atunci aceste dansuri exotice iti vor readuce optimismul si iti vor racori spiritul. Oue impreuna cu The Minnesota Orchestra  ofera in aceasta inregistrare o colecție de fragmente din opere cunoscute. Partea tehnica a inregistrarii este la cel mai inalt nivel. Dinamica realista, soundstage urias, detalii minuscule captate prin microfon si pastrate pentru a oferi imersivitate ascultatorului, etc. Interpretarea la randul ei este robusta. Albumul a fost lansat sub egida celebrei casei de discuri Reference Recordings. Daca faceti parte dintre vechii audiofili sunteti familiarizati cu inregistrarile lor, iar daca va aflati la inceput de drum, atunci este musai sa ascultati muzica produsa de RR.
    Am inceput sa ascult “Exotic Dance from the Opera” avand asteptari moderate. Masterul inregistrarilor RR tinde catre perfectiune. Ma gandeam, nu mai este loc pentru o schimbare. Am remarcat dupa cateva minute ca ma inselam. Sunetul a explodat din boxe compact, fluid, autentic, fara sa existe nicio crapatura in structura lui. Intreaga orchestra este prezenta in fata mea perfect armonizata. Un trup ce respira la unison muzica in stare pura. Scena sonora este adanca si bogata in detalii si microdetalii. Sistemul meu audio a devenit o notiune abstracta, fara insemnatate. In fata mea se afla Maria Sa Orchestra. Viteza, tranzienti, bogatie tonala, sunet compact. Nu exista momente de slabiciune, sunetul are vigoarea unui luptator olimpic. Dincolo de aceasta forta, sunt o multime de momente in care notele muzicale se strang intr-un buchet floral delicat, chiar aromat. Un amestec de forta si delicatete care imi aminteste de dulceata de cirese amare a bunicii. Nu stiu daca ati gustat vreodata din aceasta dulceata speciala. Ciresele amare ajung pe limba si, dupa un moment de confuzie dulce-amar, te transforma intr-un adorator pofticios. Nu te poti opri. Continui sa folosesti lingurita pana golesti borcanul. Analogia cu dulceata bunicii nu este intamplatoare. RR au transformat stiinta digitalului intr-o arta ezoterica. Inregistrarile RR sunt masterizate in DXD. Cu cablurile AudioQuest  sistemului meu a imprumutat o parte din ezoterismul sunetului RR. Gustul dulce al rezolutiei DXD s-a completat perfect cu gustul amar rafinat al interpretarii, oferind un sunet pur analogic.

    1700507301_AudioquestThunderBirdZero(3).jpg.7a8d4fe0cbf41a85a518bbc8212fb510.jpg

    Concluzie

    Cand am legat intregul sistemul cu cabluri Audioquest, prima senzatia tradusa intr-un cuvant a fost sinergie. Parca intregul sistemul audio s-a transformat intr-un singur organism. Va marturisesc ca a fost o senzatie neasteptata. Dupa ce am ascultat albumul lui Waters complet, am simtit nevoia sa impartasesc cu cineva experienta, asa ca am sunat pe telefon un amic audiofil a carui opinie o pretuiesc foarte mult. 
    ThunderBird Zero este perfect pentru arheologii sunetului. Nivelul de detalii atinge zonele microscopice ale sunetului. Introducerea lui intr-un sistem audio potrivit  va extrage din tarana primitiva a noise floor-ului digital si cele mai mici detalii. Fiecare dintre noi foloseste in testele audio o colectie de inregistrari pe care le cunoaste foarte bine. Cu acest cablu este posibil sa aveti o surpriza. Acolo unde de obicei se afla o singura nota muzicala, este posibil sa descoperiti un sunet intreg compus din mai multe note muzicale.

    Pro:
    rezolutie, detalii microscopice
    sinergie sonica
    realism
    sunet analogic
    fundal lipsit de zgomot

    Contra:
    pretul (4950 euro)

    Mentiune finala
    Marturisesc ca am trisat. Am lasat impresia in articol ca ThunderBird Zero este singurul campion, insa am spus un adevar pe jumatate. In realitate toate cele trei cabluri  AudioQuest au schimbat parametrii sonici ai sistemului. Dupa aceasta experienta, daca ar fi sa va ofer un sfat, acesta ar fi urmatorul. Testati in sistemul vostru cabluri  AudioQuest imperecheate. Cablati intregul sistem cu cabluri AudioQuest. Diferentele vor fi cu adevarat surprinzatoare.

     

     

    Articol scris de Robert Flescan

    Cine sunt eu si de ce ati avea incredere in mine.
    Sunt pasionat audiofil de mai bine de 15 ani. Timp de 3 ani am lucrat ca PR-ist pentru unul din dealerii audio consacrati din Romania, JackFi (Audio Concept). In acesti ani am trecut printr-un proces de invatare complex. Am experimentat empiric sunetul audiofil testand mii de sisteme audio si am invatat de la Jack o partea din arta audiofila. Pentru ca mi-am dorit sa descopar ce se afla dincolo de marketingul producatorilor, am citit o multime de materiale legate de tehnologia audio. In ultimii ani am scris o perioada  articole pentru blog-ul unuia din dealerii audio cu o ascensiune remarcanta in ultima vreme, iar acum 2 ani am inceput sa scriu pentru HiFi Tech. Pentru mine a fi audiofil inseamna inainte de toate dragoste pentru muzica. In colectia personala de muzica am peste 1000 de cd-uri si 300 viniluri.

    • Like 3

    Recenzie utilizator

    Comentarii Recomandate



    Join the conversation

    You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

    Vizitator
    Adaugă un comentariu...

    ×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

      Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

    ×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

    ×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

    ×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Acest site foloseste cookie-uri! Prin continuarea navigarii va exprimati acordul asupra folosirii acestora. Citeste Politică Intimitate si Termeni de Utilizare.