Sari la conținut
HiFi Tech
  • O istorie personala a fenomenului rock (I)


    HiFi Tech

    De ceva timp am lăsat lucrurile banale deoparte, mă refer la muzica obșnuită. De ce? Pentru că am realizat că îmi scăpau lucruri esențiale. Producții muzicale excepționale care interferau întâmplător cu lista mea previzibilă și pe care, poate le mai auzisem undeva, cândva și cărora nu le puteam găsi repere. Mai mult decât atât, topurile și recomandărle mainstream nu corespundeau cu așteptările mele. Nemulțumirea mea m-a făcut să reiau o cercetare mai aprofundată asupra fenomenului. Aici am să mă refer la rock și începuturile lui și nu rock-ul convențional ci cel curajos, inovativ și experimental. Dacă originile și sinteza care a făcut să apară această categorie o știam, lucrul care m-a făcut să mă aplec mai cu atenție a fost că deși cunoșteam poate numele unei formații nu reușeam să o identific prin repertoriul și sound-ul ei. Asta s-a întâmplat și cu JEFFERSON AIRPLANE. Sigur! Unii au auzit de aceasta trupa, dar puțini și foarte puțini pot enumera una, două, trei piese măcar celebre. Asta nu spune decât că este cunoscut doar ce a fost în mod repetat expus publicului larg și cum mainstream-ul pare a face legea în istorie iar acesta din urmă este supus modei , gustului și intereselor de moment, singurul lucru care mi-a rămas de făcut este să mă conving singur că dincolo de peretele timpului și al uitării există lucrări extraordinare și mai ales filtrate prin gustul meu, modern contemporan, gravat de diversele forme muzicale.

    375569905_Oistoriepersonalaafenomenuluirock(2).thumb.jpg.f6629b2d305d54e10cd4b9d2088dd1f1.jpg

    Formația s-a născut sub presiunea extraordinară a folck-ului lui BOB DYLAN (da și atunci făcea legea!!!) și a invaziei britpop din SUA pe fondul rock‘n‘roll-ului și blues-ului sudic, în sânul unei generații revoluționare și revoltate care se opunea materialismului axându-se pe spiritualitatea orientală și libertate exacerbată. Grupul s-a format în San Francisco, California cu prezență nominală între anii 1965-1974 și o reunire în anul 1989. Formația imprimă o matrice a sound-ului particulară coastei de vest a SUA (San Francisco Sound) atingând diverse genuri și stiluri (rock psihedelic, acid rock, folk rock, hard rock dar și protoprog). A fost singura formație care a cântat la toate cele trei festivaluri rock faimoase din anii 1960, Monterey (1967), Woodstock (1969) și Altamont (1969), fiind cap de afiș și la primul festival organizat pe Isle of Wight. A lansat șapte albume de studio dintre care cinci au fost premiate. Primul album de debut a fost produs în număr mic și intră în obiectele de colecție cu valoare foarte mare datorită variantelor interpretative.
    Surrealistic Pillow, cel de-al doilea și primul album din 1967, este considerat unul dintre albumele reprezentative pentru perioada hippie, și a adus formației renumele internațional. Cel puțin două compoziții sunt arhicunoscute cum ar fi, WHITE RABBIT sau SOMEBODY TO LOVE dar există ascunsă și bijuteria folkrock  EMBRIONIC JOURNEY care poate intra în orice colecție oricât de selectivă
    ar fi. Melodia ‘aterizează’ pe fața B a albumului înainte de WHITE RABBIT și are rol de intermezzo dar accuratețea construcției o  lansează direct către cle mai bune compoziții ale decadei șaizeciste.

    EMBRIONIC JOURNEY

    De pe al doilea album din anul 1967, AFTER BATHING AT BAXTER'S se remarcă piesa instrumentala cu un pronunțat caracter progresiv și foarte heavy  ‘SPARE CHAYNGE’, atipică manierei Jefferson Airplane și se mai poate spune că a fost matrice pentru formația krautrock CAN și totodată curentului postpunk (dar nu e singura!). Era epoca în care stereofonia provoca la experimente diverse iar albumul în ediție stereo lansat de RCA VICTOR are efecte de reverberație mult mai ample decât varianta mono. A SMALL PACKAGE / YOUNG GIRL SOUNDAY BLUES este o compoziție cu un un intro din muzica de avangardă la care alte formații făceau racord (ex: MOTHER OF INVETION cu ZAPPA)

    Te-ar mai putea interesa si urmatorul articol:

    SPARE CHAYNGE

     

    În 1969 este lansat albumul VOLUNTEERS (1969) fiind ultimul în linia clasică pe care a evoluat formația, un manifest împotriva războiului din Vietnam. Prima dintre recomandări este GOOD SHEPHERD o bijuterie influențată de muzica godspell în stil folk blues dar care mă duce cu gândul la o altă voce de excepție - MIRCEA VINTILĂ. De remarcat și pasajul (din nou intermezzo) MEADOWLANDS, reinterpretare după o melodie patriotic-comsomolistă-comunistoidă sovietică din 1933 .

    GOOD SHEPHERD


    Multitudinea de stiluri prin care a trecut trupa are la origini egalitatea și frățietate dintre membrii formației. Oricând, oricare dintre ei putea să fie frontmen, de aici acest mixt încantator și inovator de genuri din producțiile lor.
    La final am să amintesc de o melodie simbol pentru formatie. Îndrăznesc să o recomand pentru ca este o altă bijuterie rock cu nuanțe progresive din 1975 care amintește de alte formații ale timpului. Numele melodiei este FAST BUCK FREDDIE si este cantata de JEFFERSON STARSHIP, o prelungire a vechii formații.

    FAST BUCK FREDDIE


    S-ar mai putea vorbi și de cealaltă direcție folk, country blues rock și jam session, la mare modă în a doua parte a anilor ‘60. Aici am să vă las voua placerea descoperirii. 

     

    Articol scris de Duta Nicusor Tiberius
     

    • Like 2
    • Thanks 1

    Recenzie utilizator

    Comentarii Recomandate

    Nu sunt comentarii de afișat



    Join the conversation

    You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

    Vizitator
    Adaugă un comentariu...

    ×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

      Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

    ×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

    ×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

    ×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Acest site foloseste cookie-uri! Prin continuarea navigarii va exprimati acordul asupra folosirii acestora. Citeste Politică Intimitate si Termeni de Utilizare.