Sari la conținut
HiFi Tech

  • Audiophile Blog

    Arată toate categoriile
    • dinica

      Aria 2 - streamer & DAC

      De dinica, în Recenzii HiFi.

      In ultimii ani popularitatea serviciilor de streaming si vanzare de content muzical in format digital este intr-o continua crestere. La inceput vanzarea de muzica on line se adresa unei nise reprezentata de audio-entuziasti. In prezent situatia este total diferita datorita popularitatii serviciilor de streaming si putem spune ca fenomenul a devenit universal. Noile generatii nu isi mai doresc ca muzica sa existe acasa in format fizic. O buna parte dintre acestea nu mai sunt interesati sa detina albumele preferate nici macar in format digital, preferand in schimb sa asculte muzica de la unul din serviciile de streaming. In acest context producatorii ce tintest piata audio-entuziast s-au vazut obligati sa dezvolte produse destinate acestui nou trend.
      Aria 2
      Aria 2 este un streamer media server cu DAC incorporat produs de compania DigiBit’s. Acestea sunt originari din Spania si au debutat in piata de servere audio in anul 2008. Aria 2 are la baza un calculator care ruleaza o varianta de Windows Server 11 stocata pe un SSD dedicat. In interior gasim un procesor Intel Atom cu 3 GB RAM, un hard disk de 4 TB SSD, un DAC Burr Brown 1795 si o sursa liniara. La exterior serverul este dotat cu DVD/R Teac. Acesta este util celor care doresc sa isi copieze muzica aflate pe CD pe hard disk-ul intern. Sasiul este din aluminiu, are o grosime de 6 mm si a fost proiectat de Ochoa & Diaz-Llanos, un studio de design industrial. Sa fiu sincer, Aria 2 arata extraordinar. Rareori am vazut un produs din aceasta categorie care sa arate atat de spectaculos. In partea frontala exista si un micut panou de afisaj, pe care sunt afisate informatii despre tipul fisierului si rata de esantionare. In partea din spate gasim mai multe conexiuni:
      •    Iesiri analogice RCA si XLR
      •    Iesiri digitale – o iesire coaxiala RCA si una AES/EBU
      •    Un convertor USB / SPDIF asincron 
      •    Conexiune pentru o sursa liniara externa
      •    Conexiune USB 2 cu suport asincron pana la 32/384k
      •    Conexiune Ethernet
       
      Pe partea de software Aria 2 ofera suport pentru urmatoarele fisiere WAV, AIFF, FLAC si ALAC si este compatibila cu DSD x 4 si DXD 32/352,8. De asemenea informatiile sunt transmise bit perfect via ASIO, WASAPI and Kernel streaming. Cu Aria 2 aveti acces gratuit la cele mai bune date de baze, Discogs, GD3, SonataDB (Classical), Freedb si Musicbrainz. Cu ajutorul acestora puteti construi o biblioteca avansata cu informatii despre muzica pe care o ascultati. 
      Informatii tehnice 
      •    Carcasa din aluminiu cu ventilare 
      •    Unitate DVD-R pentru copiere CD
      •    Placa de baza construita special pentru a reduce zgomotul electric
      •    Convertorul USB de la USB la SPDIF cu functionare asincrona de pana la 24/192  via Kernel, WASAPI, etc
      •    Iesiri: Coaxial RCA, AES / EBU
      •    Sursa de alimentare liniara opționala
      •    DAC 32 / 384K  cu suport asincron USB 2.0 si DSD / DXD
                Ripping
      •    CD-Ripper complet automat (insert & rip)
      •    Corectie de erori si verificare audio AccurateRip
      •    Acces la Internet pentru bazele de date premium: Discogs, GD3, SonataDB (Classical), Freedb și Musicbrainz
      •    Software-ul PerfectMeta alege si combina rezultatele metadatelor din fiecare baza de date pentru a va aduce cele mai bune rezultate de metadate 
      •     Metadate extinse pentru toate genurile muzicale: compozitor, perioada, instrument, etc.
      PLAY
      •    Redare Gapless
      •    Crossfade in redare
      •    Redati fisiere din memorie
      •    Streaming multizone utilizand redare compatibile UPnP / DLNA
      •    Redati din NAS extern
      •    Redati la tableta si la orice alt dispozitiv compatibil
      •    Schimbarea frecvenței de esantionare automata a ieșirii
      •    Suport multi-canal prin USB
                      CARACTERISTICI AUDIOPHILE
      •    Suport pentru formate necomprimate (WAV, AIFF) fara pierderi (FLAC, ALAC)
      •    Suport pentru fisiere DXD (32bit / 352.8KHz) 
      •    DSD, DSD x 2 și DSD x 4
      •    Suport Bit Perfect (ASIO, WASAPI si Kernel streaming)
      •    Dimensiuni: 43x36x6,5cm
      •    Greutate: 12 kg
      •    AC: 110-230V
      Sistem de test
      Testele au fost facute pe urmatorul sistem: Aria 2 – streamer / DAC, Pass Labs Int 150 – amplificator, Focal Electra 1038 – boxe, cabluri The Chord Company, decuplare galvanica pentru sursa Plixir BAC 400.

      Muzica
      Roger Waters - Amused To Death (una din cele mai bune inregistrari de rock)
      Miles Davis – A Kind of Blue (o inregistrare istorica pentru muzica de jaz)
      Verdi – Messa Da Requiem (Riccardo Muti & Chicago Symphony Orchestra; dinamica acestei inregistrari este o piatra de incercare pentru orice sistem audio)
      Teste
      Roger Waters 
      Cei care ma cunoasteti de mult sunteti la curent cu obsesia mea pentru Pink Floyd & Roger Waters & David Gilmour. In ultima vreme am preferat sa folosesc la teste acest album, pentru ca il consider o capodopera din toate punctele de vedere. Masterul acestui album este o adevarata opera de arta. Foloseste tehnologia de masterizare Q Sound pentru a crea senzatia unui sunet 3D. Ca ascultator al acestui album ai senzatia ca te afli in mijlocul orchestrei. Experienta sonora se propaga la nivel celular din zona urechilor catre intreg corpul, ai senzatia ca muzica se transforma intr-o experienta tactila. Cu Aria 2 am simtit intreaga incarcatura emotionala pusa pe note si transformata in compozitie de Roger Waters. Muzica a fost asemeni unui iceberg urias ce loveste corpul plapand al unei corabii, a avut greutate, forta si dinamica. Cantitatea de informatii a fost corect structurata, cu mici ezitari in zona inaltelor. Basul a fost ireprosabil, robust, cu greutate, oferind un sunet rubensian. Media a avut timingul unui ceas atomic, delicata dar in acelasi timp incisiva, fina ca matasea dar totusi plina de vigoare. Inaltele au parut in unele momente lipsite de energie. Cum senzatia nu a fost permanenta, imi este greu sa ofer un motiv solid pentru aceste mici sincope. Scena sonora a fost larga, trecand cu mult de barierele fizice reprezentate de peretii camerei. De aici si senzatia ca asistam la un eveniment real. Vocea lui Roger Waters a fost consistenta, bine pozitionata pe scena, melancolica in unele momente, grava in altele, acida si incisiva in altele. Vocile feminine au sunat detaliat, completand vocea lui Waters intr-un mod unitar. 
      Miles Davis
      Eu sunt unul din fanii filmelor muzicale vechi. Poate sunteti familiarizati cu filme ca Singin’in the Rain sau An American in Paris. Vizionarea acestor filme te indeamna sa calatoresti cu ajutorul imaginatiei in acea perioada. Incepi sa canti, sa dansezi, sa traiesti in anii ’50. Inregistrarea aceasta este asemeni acestor filme. La inceput este o fotografie sepia, simti imediat ca a trecut timpul peste ea. Incerci sa te opresti, dar nu poti. Continui sa o explorezi in cautarea unor detalii familiare. Curiozitatea de la inceput se transforma intr-un fel de realitate muzicala. Vechea fotografie devin muzica, un moment specific in timp, cateva zeci de minute petrecute intr-un studio din New York de Miles Davis alaturi de John Coltrane, Julian Cannonball Adderley, Wynton Kelly, Paul Chambers, Jimmy Cobb si Bill Evans. Sunetul se insinuiaza ofertant asemeni unui parfum vechi in camera. Te afli in data 2 martie 1959 si esti martorul unui miracol muzical. Unul din cele mai bune albume de jazz din lume se naste in fata ta. Revenind la realitatea noastra cea de toate zilele, asta este ceea ce poate realiza o sursa digitala buna intr-un sistem audio performant. Aria 2 a reusit o reproducere perfecta a momentului original, oferind stralucire si realism unei inregistrari de acum 59 de ani. Pentru mine acest aspect conteaza cel mai mult. 
      Verdi 
      Recviemul lui Verdi este o compozitie corala ampla. A fost scrisa pentru a fi interpretata de 4 cantareti solo, un cor dublu si orchestra. Am ales aceasta compozitie pentru ca este foarte greu de redat de un sistem stereo. Ca sa te poti bucura cu adevarat de aceasta compozitie, este nevoie de un sistem bine pus la punct. Cantitatea de informatii este uriasa, iar dinamica inregistrarii este asemanatoare unui eveniment real. Am ascultat aceasta inregistrare pe cateva surse digitale modeste si va spun sincer ca rezultatele au fost dezastroase. Sunetul a fost oarecum castrat, dinamica a avut de suferit, vocile au sunat ca dupa o perdea iar orchestra a parut lipsita de energie. Si pe aceasta inregistrare Aria 2 a reusit sa ramana in zona performanta. Dinamica a fost buna, muzica a avut o prezentare spatiala detaliata, orchestra si corul au fost repartizate uniform pe adancime cu cei patru cantareti solo plasati in fata corului. Pasajele aglomerate au fost destul de bine reproduse. Senzatia mea a fost ca la aceste pasaje imaginea stereo pierdea usor din dimensiune si focus. Cu toate acestea sunetul a curs din boxe aproape vizual, fiecare nota transformadu-se intr-un stimulet  3D. Vocile au fost prezentate echilibrat, cu accente calde, suficient de energice si destul de tonice, iar pasajele corale au avut o dinamica buna, oferind un contrast bun cantaretilor solo. La final, ca de fiecare data dupa un asemenea test, muzica este cea care triunfa. Cu siguranta Euterpe danseaza fericita in Olimp si dupa acest test. Muzica a mai castigat o batalie. 
      Concluzie 
      Daca doriti o sursa digitala moderna pentru streaming, compatibila DSD, DXD, cu functie de ripping pentru CD-urile dumneavoastra, cu un HDD SSD de 4 TB, merita sa incercati Aria 2.  
      In Romania streamerul cu DAC Aria 2 poate fi ascultat la https://www.hificenter.ro/

    • Showroom News

      De dinica, în Recenzii HiFi.

      In aceasta rubrica puteti citi scurte prezentari ale unor produse HiFi ce pot fi testate si cumparate in showroom-urile romanesti. Am ales sa ne ocupam de acest subiect  pentru a va usura munca de cautare. Cu siguranta ati fost in situatia in care va doreati un aparat si cand ati sunat la dealer / magazin produsul nu se afla pe stoc. Garantam ca toate echipamentele ce vor aparea in aceasta rubrica exista pe stoc si pot fi testate sau cumparate.
      NuPrime IDA-16 
      Este primul amplificator integrat digital cu DAC integrat ce ofera decodare 24/384K si DSD (2.8MHz, 5.6MHz, 11.2MHz). Cu o putere de 200-Wati canal poate sa ofere si celor mai exigente boxe curentul necesar. Dotat cu 5 intrari digitale plus o intrare analogica este o adevarata masinarie universala la care puteti lega pana si televizorul.  
      https://www.avmall.ro/detalii/amplificator-integrat-nuprime-ida-16.html/argintiu


      DAC-9
      DAC-9 este un convertor D/A cu preamplificator la un pret accesibil.  Este destinat studiourilor profesioniste cat si utilizarii intr-un sistem audio high-end acasa. Decodeaza PCM 24/384 si DSD256, poate fi folosit ca preamplificator pentru  un amplificator de putere stereo si este dotat cu patru intrari digitale si o iesire analogica stereo.
      https://www.avmall.ro/detalii/preamplificator-nuprime-dac-9.html/argintiu

      Aeolos Ultra 
      Este un amplificator integrat manufacturat in Grecia de 2x70 Wati si este varful de gama din seria Aeolos ce utilizeaza renumitele tuburi KT150. Va permite sa conectati patru surse diferite si mai mult ca sigur se descurca cu orice boxa cu un SPL de minim 88 dB.
      https://www.hificenter.ro/amplificator-tsakiridis-aeolos-ultra


      Pick-up Dual CS 600 
      Cel mai nou model de top de la Dual este integrat intr-o consola eleganta realizata din lemn masiv. CS 600 este echipat cu un brat nou, dezvoltat special pentru acest model. Platanul este construit din aluminiu si are o structura de tip sandwich. In interiorul acestuia sunt mai multe inele din cupru și un material special de amortizare. Aceasta contructie asigura o rezonanta extrem de redusa si o sicronizare buna a platanului. Fabricat 100% in Germania.
      https://www.hificenter.ro/pick-up-dual-cs-600

    • Regele playerelor blu-ray

      De dinica, în Video.

      Daca sunteti in cautarea celui mai bun player blu-ray, este posibil sa aflati ca acesta nu se mai fabrica. In aprilie 2018  Oppo Digital au anuntat ca renunta la producerea de aparate blu-ray  destinate segmentului entuziast.. Cum este si normal in piata a aparut un mare semn de intrebare. Cine este capabil sa umple vidul lasat in urma de Oppo? Raspunsul ar putea veni de la Panasonic si Pioneer, doi dintre cei mai prestigiosi producatori de aparate blu-ray din lume, care au anuntat cate un model de top pentru anul in curs. 

      Panasonic DP-UB9000
      Panasonic a anuntat la inceputul acestui an modelul DP-UB9000, pe care l-a prezentat anul acesta la EISA 2018 – Antwerp, Belgia. Noul model de blu-ray va putea fi cumparat in in Europa incepand cu luna octombrie si va avea un pret de aproximativ 1000 euro. Comparativ cu modelul similar produs de Oppo acesta nu poate reda discuri SACD, DVD Audio si probabil nu va fi compatibil MQA. Lipsa de compatibilitate cu noul format MQA nu poate fi considerata o pierdere, atata timp cat acesta este un format inferior formatului Blu-Ray Audio, DTS-HD Master Audio, SACD, etc. DP-UB9000 poate reda fisiere audio de inalta rezolutie inclusiv DSD si foloseste un chip AK4493 pe 32 biti  produs de Asahi Kasei Microdevices Corporation (Japonia). Gandit ca un player de top acesta ofera iesiri analogice pentru 7.1 canale,  o iesire dedicata pentru doua canale atat in varianta RCA cat si XLR, dar si o iesirea audio exclusiva prin HDMI pentru reducerea jitter-ului. Adaugati o sursa de alimentare separata dedicata circuitelor audio ale playerului si aveti imaginea unui aparat cu adevarat de top in partea lui audio. Panasonic s-au gandit foarte atent si la partea de citire a discului optic. Partea de citire este amplasata pe un sasiu rigid, format din doua straturi, pentru a reduce vibratiile si zgomotul. Intregul angrenaj este montat pe o placa de otel groasa pentru a creste rigiditatea si a reduce mai mult zgomotul. 
      Partea video la acest aparat este cu siguranta una de top. DP-UDP9000 este certificat THX, Dolby Vision si HDR10+ si va folosi a doua generatie de procesoare HCX (Hollywod Cinema Experience). HCX ofera posibilitatea unei analize a culorilor urmata de optimizarea HDR. Conform Panasonic, Optimizatorul HDR ia in considerare limitele de luminozitate ale afisajului televizorului dumneavoastra pentru a imbunatati tonarea statica a tonurilor intr-o imagine HDR10. In timpul configurarii initiale, selectati luminozitatea maxima (aproximativa) a televizorului. Optimizatorul HDR foloseste aceasta informatie pentru a realiza o cartografiere interna a tonurilor atunci cand este detectat un semnal HDR10, reducand sarcina de procesare a afisajului. Cand se detecteaza metadate HDR dinamice (de la conținut Dolby Vision și HDR10 +), HDR Optimiser este dezactivat automat.
      Daca adaugati faptul ca Panasonic DP-UDP9000 ofera servicii de streaming 4K de la Netflix si Amazon, aveti imaginea completa a unui produs ce incearca sa castige coroana pierduta de Oppo. Va fi acesta noul rege al blu-ray playerelor sau Pioneer Elite UDP-LX500 va reusi sa ofere o performanta superioara?

      Pioneer UDP-LX500 
      Pioneer incearca sa profite se iesirea din scena a celor de la Oppo si pregatesc de lansare primul blu-ray player 4K Ultra HD. Din ce se stie pana acum acesta va fi lansat in octombrie in USA la un pret de 1 099 USD. In Europa se gaseste afisat la dealerii Pioneer Premium, insa pare ca momentan nu poate fi comandat. Comparativ cu Panasonic DP-UDP9000 noul flagship al celor de la Pioneer are cateva atuuri pentru cei aflati in cautarea unui player universal,  un aparat care sa citeasca SACD si DVD Audio pe langa discurile Blu-ray 4K UHD, 3D Blu-ray, DVD si CD. Cu acest player puteti asculta fisiere high resolution daca conectati un hard disk via usb, dar nu puteti trimite semnal digita dintr-un pc sau un streamer. Din pacate, sau din fericire, UDP-LX500 nu ofera suport pentru aplicatiile de streaming video cum ar fi Netflix, Hulu, Amazon. Motivul invocat este acela ca majoritatea utilizatorilor de streaming video prefera sa faca asta direct de pe televizoarele lor inteligente. Cu acest blu-ray player Pioneer incearca sa ofere aproape totul clientilor premium. Daca citesti brosura de prezentare, descoperi imediat o serie de amanunte tehnologice gandite sa ofere incredere celor care isi doresc maximul de la un asemenea aparat. Pentru  a spori performanta audio UDP-LX500 dispune de un sasiu ultra rigid, cu trei blocuri dedicate, unul pentru partea de alimentare, unul pentru partea digitala si de citire, si unul dedicat etajului analogic. Aceasta impartire elimina interferentele electrice si magnetice din interiorul aparatului. Sasiul este gandit ca o structura robusta menita sa reduca vibratiile, cu panouri groase de 1.6 mm, ranforsate cu o placa de otel groasa de 3 mm. Placa de baza foloseste un IVH cu sase straturi pentru a elimina complet zgomotul digital. In acest fel semnalul digital este foarte bine optimiat, se minimalizeaza impedanta GND si se imbunatateste dramatic raportul S/N in procesarea semnalelor audio/video. Daca doriti sa ascultati muzica stereo via iesirile analogice, UDP-LX500 poate ocoli procesarea digitala interna pentru a mentine sunetul cat mai analogic. In combinatie cu un Pioneer AV receiver, playerul foloseste un sistem proprietar Precision Quartz Lock System (PQLS) pentru a elimina jitterul. Partea video de la acest aparat ramane in aceeasi zona de calitate. UDP-LX500 ofera suport pentru HDR10 si HDD Dolby Vision. Momentan nu exista suport pentru HDR10+. De asemenea, playerul ofera moduri prestabilite SDR/HDR, care permit utilizatorului sa optimizeze performanta video. Aceste setari sunt pre-calibrate, utilizatorul selecteaza din lista de optiuni, inclusiv tipul televizorului. Pentru videofilii pasionati acest player ofera informatii despre modul in care a fost masterizat materialul video, daca aceste informatii sunt valabile.

      Dupa cum puteti observa exista viata si dupa Oppo. Industria audio-video merge mai departe si continua sa produca aparate  extraordinare. 
    • Bineînțeles, cei care sunt în domeniul vintage știu foarte bine prin ce au devenit aceste cd playere legendă: prin transportul pe care îl conțin. Ambele transporturi au devenit legendare și fiecare dintre ele are proprii susținători care sunt gata să demonstreze că doar unul este cel mai bun din istorie. „There can be only one”, cum se spunea în filmul Nemuritorul. Care dintre ele este cu adevărat nemuritor? Vă spun încă de la început că, după teste îndelungi, mie îmi par amândouă nemuritoare. Studiindu-le lucrătura, nu pot să îmi dau seama ce ar putea să apară care să le învingă. Ambele par ceasuri elvețiene intangibile, eterne. Ambele folosesc lentile din sticlă. Dar deja anticipez prea mult.
      Vorbim de CDM1 și BU-1(C). Doar aceste două denumiri alăturate îi bagă pe mulți în priză, gata să își susțină discursul în favoarea unuia dintre ele.
      Playerele în sine sunt foarte bine construite. Metal, metal și iar metal. Fier. Chiar fier forjat în cazul Sony-ului. „Nu se mai fac la fel în ziua de azi” – această expresie a devenit un clișeu neplăcut, dar, din păcate, oricât de trist ar fi, este perfect adevărat.

      Hai să spun de construcția propriu-zisă. Așa, studiindu-le pe amândouă îndeaproape, trebuie să acord totuși credit școlii japoneze. Sony-ul CDP-103 este mai bine construit. De fapt, e puțin spus: CDP-103 e o bijuterie constructivă. Chiar și metalul folosit pare special, extrem de fin la atingere, parcă mângâi un mărgăritar. Comparativ, CD204 pare mai brut, e un diamant neșlefuit. CDP-103 e mai „avansat”: are telecomandă. Folosesc cu un succes total telecomanda lui XA50ES, un player cu mult mai tânăr, pentru anticul CDP-103. Cei de la Sony și-au menținut un fir călăuzitor, care se manifestă chiar și în sunet. Dar iar anticipez…
      CD204 nu a fost și nu este un player extrem de popular. De ce? Pentru că a trăit oarecum în umbra mai accesibilului CD104 și mai scumpului CD304. Ironic, atât CD104, cât și CD304 sunt practic același player, CD304 fiind un CD104 cu ceva mai multe funcții și cu telecomandă. CD204 a fost ușor diferit, în sensul că plăcile cu circuite imprimate au fost altfel realizate, deși foloseau aproximativ aceleași componente construite în jurul celor două nuclee: CDM1 și TDA1540.
      Sony-ul folosește un cip dac din cea de-a doua generație și anume CX20152, un cip pe 16 biți.
      Philipsul, fiind totuși mai vechi cu aproximativ 1 an, folosește cipul pe 14 biți TDA1540.
      Trebuie să vă spun că am ascultat și alte playere cu exact aceleași cipuri, însă cu alt transport: nu au sunat deloc la fel cu cele două playere. Au sunat oarecum mai ieftin, mai digital, mai așa cum se spunea că sunt playerele de la începuturi: digitale și uneori obositoare, în funcție de înregistrare.
      Așa că eu cred că transportul din aceste două playere are un aport major asupra sunetului final. Pentru că niciunul dintre ele nu sună digital. Dimpotrivă. Cu totul dimpotrivă.
      Să intrăm în concret: Sony-ul este playerul mai rapid. Fără discuție. Sertarul este rapid (nu cred că am văzut mai rapid), cd-ul e citit instantaneu. Philipsul este oarecum mai lent, mai greoi, deși nu dă rateuri niciodată, nici chiar cu cele mai obosite cd-uri. Însă CDM1 este un transport ceva mai lent decât BU-1, acesta e adevărul.
      Care player este mai frumos din punct de vedere estetic? Aici deja intrăm în sfera gusturilor, care nu se discută, nu? Mie îmi place mai mult Sony-ul. Dar poate nu neapărat datorită aspectului exterior, cât datorită materialelor de construcție. Pur și simplu e un player mai fin. Chiar și sunetul lui este mai fin.

      Și așa am ajuns la sunet. Mărturisesc că zile în șir am ascultat aceste playere, încercând să îmi dau seama care dintre ele îmi place mai mult. În mod sigur nu mă voi despărți de niciunul dintre ele. Însă sunt diferite. Total diferite. Dar ambele sunt destul de corecte, oricât de paradoxal ar părea.
      Sigur, dacă te apuci să faci teste blind, schimbând pe apucate între ele unul după altul după câteva minute de muzică, la un moment dat  o să ți se pară că sună cam la fel, așa cum se întâmplă la orice test blind. Dar după ce asculți câteva ore la unul și apoi treci la celălalt, îți dai seama că au personalitate total diferită.
      Bine, dar care dintre ele sună mai analog, pentru că asta e problema celor mai mulți atunci când vorbim de digital…? Păi…., să vedeți, Sony-ul. E o surpriză? Știu că mulți consideră că playerele Philips din primele generații sună perfect analog. Dar mie mi se pare că Sony-ul CDP-103 are un sound mult mai analogic. Și aici ajung la XA50ES de care pomeneam la începutul articolului. Vă jur că ambele playere au aproximativ aceeași personalitate. Ceea ce am auzit la XA50ES se manifestă și la CDP-103: sunetul de bandă.
      Deoarece fac parte din generația „cu cheia de gât”, am crescut cu casete. Primele înregistrări pe care le-au auzit urechile mele au fost de pe casetă. Toată copilăria mea s-a învârtit în jurul casetelor din punct de vedere al muzicii, până la sfârșitul adolescenței când mi-am cumpărat primul cd-player. Deci știu cum sună casetele. Ei bine, cam așa sună și CDP-103. Bineînțeles, fără zgomot de fond („fâșâit”, cum îi ziceam atunci), și cu mult mai multă rezoluție și mai mult focus. E un sound familiar, un sound pe care îți aduci aminte că îl știi de undeva și că face parte din tine. Un sound care te bine-dispune și pe care l-ai putea asculta oricând.
      M-a mai surprins prin ceva ce nu este caracteristic playerelor din antichitate și anume prin adâncimea soundstage-ului. La adâncime se compară cu XA50ES! Ca să continui cu soundstage-ul, prin ce e net superior XA50ES este prin mărimea lui (adică a soundstage-ului). Ca să exemplific mai plastic, e ca și când 103 ar proiecta imaginea la vreo 2 metri în spatele boxelor pe un ecran de 50 de inch, iar XA50ES ar proiecta-o tot acolo dar pe un ecran de vreo 100 de inch. Imaginea e foarte bine focalizată, instrumentele foarte bine plasate pe ecran, și aici sunt aproape comparabile.
      Joasele sunt, din nou, foarte bune, extinse, comparabile cu XA50ES. 
      Bine, acum să nu vă închipuiți că vă luați un CDP-103 și, gata, aveți aproximativ un XA50ES. Din păcate, nici chiar așa. XA50ES are un realism al reproducerii, o forță sonică ce nu prea pot fi găsite la CDP-103 și nici nu ar trebui să așteptați așa ceva. Să nu uităm: XA50ES, chiar dacă este mult mai nou decât bătrânul CDP-103, are un transport bazat pe un principiu, fixed pickup mechanism, inventat de Sony înaintea lui BU-1!  Și, apropos de aceasta, să nu îi uităm nici pe cei care consideră (aici mă includ și pe mine) că transportul FPM din XA50ES este cel mai bun transport de CD inventat vreodată. Nu mai menționez partea electronică și de alimentare din XA50ES.
      Dar să trecem la Philips: CD204 nu are soundstage adânc și nici joasele lui 103. Și CDP-103 e mai rezolut ca CD204. CD204, cu toată frumusețea lui analogică, pare ușor opac comparativ cu 103.
      Ca să fac iar o exemplificare plastică, e ca și când ai examina sunetul printr-o lupă, iar lupa lui 103 e mai puternică decât cea a lui CD204 și vezi mai mult, poți analiza mai bine.
      Bun, acum deja sună ca și când nu prea aș aprecia sunetul lui CD-204, ceea ce nu e deloc adevărat. Hai să fac o comparație cu vinilul: CD204 sună ca o doză MM, iar CDP-103 ca o doză MC. De asemenea, consider că pentru a obține sunetul analogic al lui CD-204 trebuie să scoți niște bani din buzunar în ziua de azi. Sigur, în prezent poți avea rezoluție cu bani foarte puțini, dar nu vei avea feelingul lui CD-204, nu vei avea senzația analogică specifică lui CD-204, nu vei avea dorința aceea când te trezești dimineața de a asculta un anumit CD doar pentru a auzi cât de smooth poate suna.
      Și în plus, probabil că CD-204 este playerul mai valoros din punct de vedere istoric. Probabil că peste 50 de ani va trebui să scoți mai mulți bani din buzunar pentru CD-204 decât pentru CDP-103. Ce, credeți că atunci nu vor funcționa încă fără probleme? Vă garantez eu că da. Aceste playere nu au moarte. Hai, că am încheiat iar cu un clișeu. Dar este adevărat.

       
       

       



    • In ultimul articol publicat in revista, scriam in cateva randuri despre transformarile prin care trece industria audio hifi. Tehnologia a avansat atat de mult incat astazi erorile digitale se masoara in femtosecunde. O femtosecunda este a mia bilioana parte dintr-o secunda. Daca ati simtit nevoia sa deschideti o bere si sa o turnati cu viteza luminii pe gat, va spun ca nu trebuie sa va ingrijorati, acestea sunt timpurile pe care le traim. Apropo, stiti ca acum cateva saptamani cercetatorii de la CERN au demonstrate ca viteza luminii poate fi depasita? 
      In articolul de astazi am sa va povestesc despre doua aparate aflate in varful aisbergului tehnologic, Auralic Aries G2 si Vega G2.
      Aries G2 este un transport /streamer digital dotat cu toate tehnologiile necesare unui produs de top. Am sa enumar cateva din aceste tehnologii: WiFi, Bit-Perfect Multi-Room, Tesla G2 -  hardware dedicat pentru procesarea sunetului, Lighting Link - este o conexiune 18Gbps bidirectionala, care profită de conectorii hardware de mare viteză de tip HDMI, pentru a oferi un nivel superior de control al transmisiei si pentru a permite transportarea datelor fara jitter,  2 ceasuri femto dedicate diferitelor tipuri de conexiune cu o valoare masurata de 72 femto, izolatie galvanica, Memory Catching, Gapless, compatibilitate DSD 512 si PCM 32 biti/384 k.

      Vega G2 este un convertor D/A dotat cu facilitate de streaming. Pe partea de procesare acesta foloseste platform Tesla G1, ofera posibilitatea de a folosi mai multe solutii de filtrare digitala, foloseste chip DAC-uri Sabre cu un design specialial creat pentru Auralic, 2 ceasuri femto - cu o valoare masurata de 72 femto, iar pe partea de iesire a semnalului foloseste o tehnologie proprietara numita Orfeo.Aceasta tehnologie este inspirata de designul clasic al circuitelor analogice si este capabila  să conducă o serie de sarcini pentru a se potrivi cu caracteristicile diferitelor amplificatoare. Folosind componente de semnal mic cu calități liniare excelente, echilibrate termic și utilizate în clasa A, ORFEO are puterea de a acționa sarcini de până la 600 ohms păstrând în același timp zgomotul redus cu o distorsiunea de buclă deschisă  la mai puțin de 0,001%.
      La exterior cele doua aparate arata aproape identic. Sunt montate intr-o carcasa de aluminiu turnata dintr-o singura bucata pentru a reduce emisiile RFI si au cate un display color de 4 inch, plus partea dedicata conexiunilor aflata in spate. 

       
      Specificatii Aries G2  
      Format fisiere via streaming 
      Lossless: AIFF, ALAC, APE, DIFF, MP3, MQA si WMA 
      Rata de esantionare 
      PCM: 44.1KHz pana la 384KHz în 32Bit 
      DSD: DSD64 (2.8224MHz), DSD128 (5.6448MHz), DSD256 (11.2896MHz), DSD512 (22.57892MHz)  
      Software de control 
      AURALiC Lightning DS pentru iOS 
      AURALiC Lightning DS pentru browserul web (doar setarea dispozitivului) 
      Software de control compatibil OpenHome (Bubble UPnP, Kazoo) 
      Roon (Roon Core necesar separat) 
      Intrari de streaming: Server media uPnP / DLNA, streaming TIDAL nativ si Qobuz Sublime + Spotify Connect, Internet Radio 
      Intrari digitale: Lightning Link, AES / EBU, Coaxial , Roon Ready 
      Iesiri digitale: 1x Lightning Link; 1x USB-A; 1x AES; 1x coaxial; 1x optical
      Dimensiuni - L x I x H (34cm x 32cm x 8cm) 
      Greutate – 7,2 kg

      Specificatii Vega G2
      Benchmark 
      Raspuns in frecventa: 20 - 20KHz, +/- 0.1dB  
      THD + N: <0,00012% (XLR); <0.00015% (RCA), 20Hz-20KHz la 0dBFS 
      Intervalul dinamic: 130dB, 20Hz-20KHz, A-ponderat 
      Format fisiere via streaming 
      Lossless: AIFF, ALAC, APE, DIFF, MP3, MQA și WMA 
      Rata de esantionare 
      PCM: 44.1KHz pana la 384KHz în 32Biti 
      DSD: DSD64 (2.8224MHz), DSD128 (5.6448MHz), DSD256 (11.2896MHz), DSD512 (22.57892MHz)  
      Software de control 
      AURALiC Lightning DS pentru iOS 
      AURALiC Lightning DS pentru browserul web (doar setarea dispozitivului) 
      Software de control compatibil OpenHome (BubbleUPnP, Kazoo) 
      Roon (Roon Core necesar separat) 
      Intrari audio
      Intrari digitale: Intrari  RCA (maxim 2Vrms) 
      Intrari de streaming: Server media uPnP / DLNA, streaming TIDAL nativ și Qobuz Sublime + Spotify Connect, Internet Radio 
      Intrari digitale: Lightning Link, AES / EBU, Coaxial , RoonReady 
      Iesiri audio balansate: XLR (4.8Vrms la 0dBFS, impedanta de iesire 5ohm) 
      Iesiri audio: RCA (4.8Vrms la 0dBFS, ieșire impedanta 50ohm) 
      Casti: 6.35mm Jack pentru căști (ieșire impedanta 5ohm) 
      Retea cu fir: Gigabit Ethernet 
      Consum de energie de redare: 50W la max. 
      Dimensiuni - L x I x H (34cm x 32cm x 8cm) 
      Greutate - 7,8kg

      Sitem de test
      Testele au fost facute pe urmatorul sistem: Auralic Aries G2 & Auralic Vega G2 – sursa digitale, Pass Labs Int 30 – amplificator, Focal Electra 1038 Be – boxe, cabluri Neotech, The Chord Company, decuplare galvanica pentru surse Plixir BAC 400.
      Muzica aleasa
      Roger Waters - Amused To Death (una din cele mai bune inregistrari de rock)
      Miles Davis – A Kind of Blue (o inregistrare istorica pentru muzica de jaz)
      Verdi – Messa Da Requiem (Riccardo Muti & Chicago Symphony Orchestra; dinamica acestei inregistrari este o piatra de incercare pentru orice sistem audio)
      Sunet
       
      Roger Waters
      Acest album este inregistrat atat de bine, incat ar putea concura la un premiu Oscar oferit pentru sunet, daca ar exista asa ceva  Albumul a fost masterizat folosindu-se tehnolgia Q Sound. Cu ajutorul acestei tehnologii se poate crea senzatia unui sunet in care ascultatorul se afla pe scena si devine parte activa a interpretarii.  Acest tip de sunet muta experienta sonora la nivel senzorial. Cu Auralic Aries G2 & Auralic Vega G2 muzica te absoarbe intr-un vartej emotional greu de descris in cuvinte. Este ca si cum muzica ocoleste urechea si trece direct in creier. Cantitatea de informatii este uriasa. Muzica se transforma intr-o fotografie macro a sunetului. Detalii ascunse pe inregistrare ies acum la lumina si devin o experienta palpabila. Intervalul dinamic este atat de bine conturat incat te lasa fara rasuflare. Am sa explic ce inseama ultima fraza. Ca ascultator, la fiecare pasaj dinamic traiesti senzatia ca cineva umbla in secret la butonul de volum.  Momentele dinamice devin coplesitoare. Muzica capata accente grandioase, boxele se transforma in niste turnuri  uriase ce pulseaza muzica. Te simti la propriul tau concert. Esti acolo pe scena, un om orchestra, omniprezent,  lovesti toba cu putere, te avanti intr-un solo de chitara, apoi sufli duios intr-un saxofon. Cu siguranta unii dintre voi veti  zambi ironic dupa aceste randuri. Iar incepe nebunul acesta cu poezia, nu se poate ca o sursa digitala sa ofere atat de multa informatie. Eu va invit sa ascultati si dupa aceea puteti sa aruncati cu pietre.Dar sa ne intoarcem la cele lumesti. Vocea lui Roger Waters este pozitionata pe scena milimetric, se simte atat de realist incat iti poti inchipui ca este langa tine si tu te ocupi cu backing vocals-ul pe inregistrarile acestui album. Pentru ca sunt fan Pink Floyd (Waters & Gilmour), am ascultat muzica lor pe sisteme audio ce incep de la cateva sute de euro si ajung pana la cateva zeci de mii euro. Adaugati faptul ca am fost la concertele lor si cunosc sunetul Pink Floyd  in cele mai mici detalii. In tot acest timp rareori am auzit vocea lui Waters sunand atat de uman; un melanj cald, proaspat si tonic, combinat cu note grave, pe alocuri taioase, ce se infinge adanc in memoria auditiva. Vocile feminine sunt le fel de detaliate, completand ansamblul muzical intr-un tot unitar. Scena sonora depaseste cu usurinta granitele camerei de auditie, existand suficiente momente in care cauti cu privirea anumite sunete undeva la 50 metri in afara camerei. 
      Basul a avut viteza, explozie, dinamica si energie, fara sa piarda informatiile ascunse in sub-bas. In cazul basului, contrastul dinamic este incredibil. Trebuie sa stai cu mana pe telecomanda, altfel cu siguranta vecinii vor chema politia. Medii si inaltele sunt coerente, bine structurate, cu suficienta energie pentru a oferi echilibrul necesar.
      Miles Davis
      Senzatia de fotografie macro se pastreaza si pe aceasta inregistrare.Camera se umple cu trupurile transpirate ale artistilor aflati in studio la repetitii.Senzatia unor fantome reale, ce iti invadeaza casa, canta, discuta, fumeaza o tigara de foi, te copleseste. Inca de la primele acorduri se simte ca este vorba despre o inregistrare veche. Sunetul are o oarecare dulceata, intreaga scena sonora este scufundata in melasa. Un obisnuit al concertelor  de jaz observa imediat existenta unui sunet rotunjit in partile lui colturoase. Momentele cand trompeta ar trebui sa fie aspra, sunt ascunse in spatele unui val moale si cald. Este evident ca aceasta lipsa de energie isi are radacinile in istoria acestei inregistrari. Oricat de mult am iubi banda de magnetofon si sunetul de lampa, limitele tehnologice isi fac simtita prezenta pe o sursa digitala contemporana. Posibil ca acest fapt sa ofenseze ascultatorii conservatori, pe mine nu m-a deranjat. Sa poti patrunde in arhitectura sonica a unei inregistrari este unul din miracolele tehnologiei moderne. Miles ramane Miles dincolo de tehnologie, trompeta lui este acolo in fata ta, calda, placuta, metalica, ragusita, incisiva, uneori lasciva, te inconjoara cu bratele ei materializate prin muzica si te face fericit. Ansamblul instrumental format din pian, doua saxofoane, contrabas si trompeta respira intr-un balans perfect. Sunetul este corect armonizat, are ritm bun si destula energie incat sa ofere ascultatorului un moment de nostalgie pura.
      Verdi 
      Pentru partea de muzica clasica am ales Recviemul lui Verdi, o compozitie corala ampla, scrisa pentru a fi interpretata de 4 cantareti solo, un cor dublu si orchestra. Posibil sa va intrebati de ce am ales o compozitie atat de trista si nu am cautat ceva mai vesel. Motivul este unul tehnic. O compozitie atat de complexa este foarte greu de redat de un sistem stereo. In opinia mea, o sursa digitala buna, isi arata valoarea cu adevarat pe acest tip de muzica. Cantitatea de informatii este uriasa, iar dinamica inregistrarii este asemanatoare unui eveniment real. Recviemul debuteaza lent, cu viorile asezate in fata, urmate de intregul cor. Ascultatorul remarca inca de la primele acorduri pozitionarea orchestrei in fata scenei si corul asezat pe vertical undeva in spate. Spatiul se desfasoara de la stanga la dreapta pe o suprafata  mare, intreaga orchestra pare ca depaseste spatiul camerei, iar corul este pozitionat undeva dincolo de limitele fizice ale peretelior din spatele boxelor. Camera se umple de detalii spatiale precise. Fiecare parte a orchestrei este bine conturata, instrumentele cu coarda asezate in fata, in apropierea locului de auditie, apoi restul ansamblului orchestral se aseaza treptat pe adancime. Cantaretii solo isi fac si ei simtita prezenta inca de la debut, vocile lor sunt pozitionate in fata corului. Totul pare asezat perfect in aceasta scena, ascultatorul se gaseste inconjurat de o mare ce se pregateste de furtuna. Detaliile muzicale se revarsa in valuri, la inceput in tonuri grave, aproape soptite, apoi spre partea a doua totul explodeaza dinamic, furtuna se dezlantuie, spatiul de auditie este umplut de instrumente. Ai senzatia ca fiecare instrument poate fi atins, ba chiar esti indemnat sa simti fiecare nota, fiecare detaliu muzical. Muzica revarsata din boxe incepe se te stimuleze visual, imagini in miscare se indreapta catre tine in viteza, transformand auditia intr-o experienta 3D. 
      Vocile se simt usor intepate, cu accente luminoase, pline de energie si foarte tonice. Pasajele corale sunt prezentate la scara reala, iar cantaretii solo par niste arhangheli ce conduc o armata de ingeri. Vocile cestora din urma sunt viguroase, detaliate, luxuriante si bine articulate. La final am constatat ca sunetul a disparut complet si in camera de auditie a ramas muzica.
      Din pacate lipsa timpului nu mi-a permis sa testez filtrele digitale cu care este dotat convertorul Vega G2. Am reusit sa termin un test scurt in care am comparat sunetul comboului format din Auralic Aries G2 & Auralic Vega G2 cu sunetul Auralic Vega G2. Testul a fost facut exclusiv pe muzica lui Verdi. La final am preferat sunetul comboului. Diferentele nu sunt mari, insa se pare ca puterea de procesare ridicata din Aries G2 ofera un plus sunetului pe ansamblu.
      Concluzie 
      Daca doriti sa atingeti cu sistemul dumneavoastra un nivel al performantei aflat in zona de pionierat a tehnologiei digitale, atunci ar trebui sa incercati noua serie Auralic G2. Va avertizez ca nu va fi deloc usor. Sistemul dumneavoastra de acasa trebuie sa fie o masinarie aproape perfecta. Asta inseamna un sistem audio bine inchegat si o camera cu acustica buna.  


       
    • In ultimii ani industria audio hifi s-a schimbat foarte mult. Un pasionat de hifi din anii  ’70 cu siguranta nu ar inteleg ce s-a intamplat in ultimii 50 de ani. Pick-up(ul), renascut de cativa ani, pare intr-un fel de coma prelungita, banda de magnetofon aproape ca nu mai exista ca suport, CD-ul renegat la inceputurile lui de batranii pasionati se pregateste sa moara. Cataloagele cu produse ale firmelor de traditie din industria audio high-end ar produce si mai multa neliniste in mintea acestuia, pentru ca ar fi pline cu surse digitale carora le lipseste cititorul optic sau de produse audio all in one. Acestea sunt aparate complete, totul intr-o cutie, pe care le poti cumpara in locul unui intreg sistem audio. Astazi am sa va prezint un asemenea aparat si anume Musical Fidelity M6 Encore 225.
      Avantajele acestui tip de produse sunt numeroase si am sa enumar cateva:
      •    Scapi de o gramada de cabluri
      •    Castigi spatiu
      •    Poti asculta cd-uri in modul clasic, poti inmagazina in format digital intreaga colectie de cd-uri pe hard disk-ul intern, te conectezi la reteaua de acasa pentru a asculta muzica de pe diferite medii de stocare, asculti muzica la casti, amplifici boxele, etc.
       
      Prezentare generala
      Musical Fidelity M6 Encore 225 este o solutie audio completa ce permite stocarea intregii tale muzici intr-un singur loc. Acesta accepta aproape orice sursa audio, fie ea analogica sau digitala. De asemenea, este compatibil cu numeroase boxe wireless. Pe panoul frontal este pozitionat un display color de inalta rezolutie pentru a vedea ce se intampla in fiecare moment.
      Encore este foarte usor si intuitiv in utilizare. Acesta ofera 225 wati pe canal și prezinta o gama larga de facilitati; 3 intrari analogice, 4 intrari digitale, 4 porturi USB A, conectivitate prin retea, amplificator de casti de inalta calitate, iesire de linie fixa sau variabila si iesire digitală. Encore are incorporat un CD player si un spatiu de stocare upgradabil de 1TB - suficient pentru peste 2500 de CD-uri.
      La baza Encore se afla un procesor puternic Intel dual core de 64 biti împreună cu 2BG de RAM. Acestea ofera performante superbe și permite upgradarea continua, asigurand o durata de viata mare pentru Encore.
      M6 Encore 225 pe scurt:
      • Utilizare facila si intuitiva
      • Posibilitati multiple de conectivitate
      • Spatiu de stocare upgradabil de 1TB pentru peste 2500 CD-uri (ripping bit perfect prin drive-ul de CD)
      • Amplificatoarele de putere sunt aceleași ca ale modelului M6si
      • Compatibilitate cu numeroase boxe wireless, inclusiv Sonos
      • Display color de inalta rezolutie
      • Control prin infrarosu sau aplicatii (iOS sau Android)
      • Procesor Intel dual core pe 64 biti
      • 32 Bit 384k DAC
      Specificatii tehnice
      Power output: 225 wati @ 8 ohmi (sper ca sunteti la fel de impresionati ca mine)
      THD (+ noise): <0.007 % typical 20Hz - 20 kHz
      Signal to Noise Ratio: >107dB ‘A’ – weighted
      Frequency Response: +0, –0.1dB, 10Hz to 20 kHz
      Inputs
      3 x Line Level RCA 300mV nominal 2V typical upto 7V rms
      2 x optical S/PDIF 24 bit inputs up to 192kHz
      2 x coax S/PDIF 24 bit inputs up to 192kHz
      1 x USB 3.0 type ‘A’ connector
      1 xUSB 3.0 type “B” connector (for future expansion)
      3 x USB2.0 type ‘A’ connector (1 front, 2 rear)
      10/100/1000 Base-T Ethernet connector
      Outputs
      1x line level FIXED 2.0V @ 0dBFS (300mV rmsnominal, >6V rms max)
      1x line level PREAMP variable outputs (>6V rms max)(Preamp gain, line input to PREAMP outputs is 4.5x(13dB) at maximum volume)
      Headphone output suitable for headphonesimpedance 8 ohms to ∞. (Headphone output features independentvolume setting)
      Speaker outputs 1 pair 4mm banana plugsper channel
      1x optical S/PDIF 24-bit output up to 192kHz
      1x coax S/PDIF 24-bit output up to 192kHz
      Internal storage 2.5” 1 TB SATA II hard disk(included) or SSD (future upgradeable)
      General
      Dimensions - WxHxD (mm): 440 x 125 x 400
      Weight (unpacked / packed): 16.6 kg/ 21.3 kg

      Dincolo de toata aceasta prezentare functionala va marturisesc ca aparatul arata extraordinar la exterior. Carcasa de aluminiu este atent lucrata, butoanele sunt confectionate dintr-un material de calitate, iar afisajul color este suficient de mare incat sa poti vedea de la distanta informatiile afisate. 
      Gata, am terminat cu vorbaria, trecem la teste comparate. M6 Encore 225 se va lupta cu un sistem format din Yamaha CDS 3000 si Pass Labs Int 30A. Boxele pe care se va da batalia vor fi Focal Electra 1038 BE, iar cel care va arbitra lupta voi fi eu. Va marturisec ca am oarece emotii, pentru ca M6 Encore 225 cu ai lui 225 wati pare un adevarat titan in fata integratului Pass. Exista si un motiv de speranta pentru integratul Pass, M6 Encore 225 nu este rodat. Eu sunt cel care a deschis cutia, asa ca nu am nici-un dubiu in privinta acestei informatii. Totusi, am lasat bestia sa cante la volum mic aproximativ 10 ore, pentru un mic rodaj al componentelor interne.

      Test
      Am sa va scriu cateva vorbe despre ce urmaresc eu la un sistem.
      Unu - imaginea stereo - sunet holografic 3D, prezentarea si dimensiune scenei sa fie generoasa, spatiul dintre instrumente sa fie structurat corect.
       Doi – realism - senzatia ca artistul este in camera; sau in cazul auditiei unei interpretari dificile din zona muzicii culte, sa pot simti trecerile dinamice ca si cum as fi prezent in studioul unde a fost facuta inregistrare.
      Trei - controlul basului - basul sa fie scurt, percutant, exploziv, plin de energie.
      Patru – frecventele medii si inalte – aici totul trebuie sa curga natural, intr-o maniera placuta urechii, cu acute bine temperate.
      Muzica aleasa:
      Roger Waters - Amused To Death (una din cele mai bune inregistrari de rock)
      Miles Davis – A Kind of Blue (o inregistrare istorica pentru muzica de jaz)
      W.A. Mozart - Le nozze di Figaro (cu Rene Jacobs la pupitru, editie Harmonia Mundi)
      Am inceput cu integratul Pass Labs si cd playerul Yamaha CDS 3000 din motive obiective. Cunosc foarte bine sunetul acestui sistem pentru ca este al meu.
      Roger Waters
      Nu stiu daca cunoasteti acest album, insa va spun ca este o inregistrare extraordinara pe care merita sa o aveti in colectie. Albumul a fost masterizat folosindu-se tehnolgia Q Sound. Cu ajutorul acestei tehnologii se poate crea senzatia unui sunet circular, specific sistemelor multicanal, chiar daca sistemul audio este compus din doua boxe. Scena sonora s-a revarsat in intreaga camera depasind cu mult suprafata peretilor. Instrumentele au fost precis plasate, aproape ca puteam sa le vad in spatiul virtual creat de inregistrare. Vocea lui Roger Waters este pozitionata central, iar vocile cantaretelor ce sustin partile armonice si anumite pasaje muzicale se simt undeva in spate, pozitionate  stanga sau dreapta in functie de cerintele melodiei. Vocile au fost detaliate, bogate timbral, alternand momentele luminoase cu cele grave. Nu am simtit nicio clipa artefacte digitale sau distorsiuni care sa afecteze perceptia muzicala. Cel mai usor acestea se simt in zona frecventelor medii, zona unde se afla vocea umana, pentru ca urechea este mai sensibila in aceasta zona din motive evidente. Chiar daca aceasta inregistrare este conceputa sa ofere senzatia unui sunet ce depaseste cu mult granitele camerei de auditie, instrumentele si vocile se simt aproape tactil. Ascultatorul este invitat sa fie martorul unui concert privat, sa participe cu intreg bagajul emotional la eveniment. Sistemul reuseste sa ofere un mix coerent intre bogatia informationala si muzicalitate. 
      Basul a avut viteza, explozie, dinamica si energie, fara sa piarda informatiile ascunse in sub-bas. Au fost momente cand greutatea basului s-a simtit foarte jos, aproape de zona basului generat de un subwoofer. Toba a fost o corect prezentata, plina de energie, tonica si cu mult kick si punch. 
      Miles Davis
      De data aceasta scena sonora a fost discreta, specifica unei inregistrari de jaz din anii ’50. Trompeta lui Miles a sunat placut si cald, cu momente in care a capatat usoare urme metalice, sunetul devenind mai incisiv, asa cum cere partitura. Intre instrumente se simte ca exista o armonie desavarsita, un balans perfect intre pian, cele doua saxofoane, contrabas si trompeta. Contrabasul completeaza aceasta armonie cu o oarecare tendinta melancolica, oferind ritm si control intregului ansamblu. Asculti muzica, inchizi ochii si te lasi purtat intr-unul din cluburile New York-ului anilor de dupa razboi.
      W.A. Mozart                                                                                                                                                                                                                                                        Marturisesc ca am o slabiciune pentru aceasta opera. Din acest motiv am ascultat aceasta creatie pe o multime de sisteme si in tot acest timp am invatat cum ar trebui sa sune. Inregistrarea aceasta este conceputa cu gandul la ascultator. Acesta este proiectat intr-o sala de opera, in apropierea scenei, pe unul din cele mai bune locuri, in asa fel incat sa devina o parte integranta a spectacolului. Senzatia de implicare este gandita pana in cele mai mici amanunte. Auzi respiratia cantaretilor, oftaturile, miscarile pe scena, rochiile atingand podeaua, etc. Un sistem audio bun transforma toate aceste informatii intr-un miracol muzical. Pe durata celor doua ore de muzica mozartiana ramai fermecat pe locul tau si te lasi cuprins de frumusetea care te inconjoara. . Sistemul format din Yamaha CDS300, Pass Labs Int 30 si Focal Electra 1038 BE reuseste sa ofere mare parte din imaginea descrisa anterior. Sunetul este vioi, scena se prezinta larg si detaliat, orchestra isi pastreaza locul discret fara sa acopere vocile cantaretilor. Pasajele dinamice sunt redate cu suficienta energie, vocile sunt atent texturate, pe alocuri pastelate si uneori chiar sprintare. Intre actori si orchestra exista un spatiu larg, bine delimitata, acest fapt sporeste si mai mult senzatia de autentic. 
       
      Encore 225, momentul asteptat de toata lumea. De fapt am lasat partea aceasta la final, pentru ca am dorit sa va tin cat mai mult in tensiune. Imi imaginez cum parcurgeti cu rabdare textul, sperand ca la finalul fiecarui paragraf terminat sa gasiti informatiile dorite. Gata cu tensiunea, urmeaza sa aflati opinia mea despre acest aparat.
      Roger Waters
      Scena sonora a pastrat dimensiunile generoase si a ramas la fel de consistenta. Spatiul parca a pierdut o parte din imaginea holografica comparativ cu primul sistem. Pozitia instrumentele nu a suferit modificari.  Senzatia unui spatiu real in care instrumentele existenta si produc muzica a ramas la fel de autentica. Vocea lui Roger Waters a continuat sa ramana impresionanta si sa fie bine sustinuta de vocile din spate. Vocile au pastrat un nivel de detalii bun, dar parca au devenit inconjurate de un usor halou sticlos. Greu de spus de unde provine acesta diferenta. Va reamintesc ca Encore 225 nu este rodat. Pentru ca nu am simtit artefacte digitale sau distorsiuni evidente care sa afecteze perceptia muzicala, imi este aproape imposibil sa trag o concluzie. Instrumentele si vocile au pastrat nota usor tactila, conturand un spatiu de auditie bine reprezentat. 
      Basul, aici Encore 225 depaseste performanta integratului Pass. Viteza este mai buna si exista mai multa dinamica si energie. Toba se simte atat de realist incat te sperii. Kick-ul si punch-ul sunt fantastice. 
      Miles Davis
      Scena sonora pare usor mai in spate, de parca m-am mutat de pe scaunul din primul rand.  Sunetul a pastrat timbrul specific inregistrarilor de jaz din anii ’50. Trompeta lui Miles este acolo in fata mea, suna in continuare placut si cald, cu o usoara pierdere in zona de informatii. Timbral par sa fi aparut niste diferente.  Greu de definit in cuvinte aceasta schimbare, insa va pot spune sigur ca exista. Echilibrul dintre instrumente nu pare afectat, iar muzica continua sa curga relaxat catre ureche. Atmosfera de club New York-ez este inca prezenta in camera. Muzica continua sa ofere emotie si cred ca asta este important. 
      W.A. Mozart                                                                                                                                                                                                                                                    Aud totul, respiratia cantaretilor, oftaturile, miscarile pe scena, rochiile atingand podeaua, insa parca am pierdut o parte din atmosfera. Este unul din momentele acelea in care asculti muzica, totul este in fata ta asa cum ar trebui, te pregatesti sa aplauzi, te ridici in picioare si incepi sa lovesti palmele una de alta fara chef. Cunosc sentimentul acesta foarte bine. L-am intalnit de fiecare data cand am comparat un amplificator in clasa AB cu amplificatorul meu in clasa A. In realitate Encore 225 si Focal Electra 1038 BE se descurca destul de bine cu muzica lui Mozart. Sunetul are o vioiciune incredibila, scena este spatioasa, plina de culoare, cu pasaje dinamice redate magistral. Vocile sunt usor euforice si au tendinta sa fie  impinse in fata. In acest caz este o chestiune de gusturi, sunt convis ca multi dintre voi preferati aceasta prezentare, cu vocile umane usor evindentiate. 
      Concluzie
      Sa fiu sincer, lupta a fost stransa. Amandoua combinatiile au avut puncte tari si puncte slabe. Mi-as dori ca Pass-ul meu sa poata conduce boxele cu aceeasi usurinta cu care o face M6 Encore 225, dar in aceeasi masura as dori ca M6 Encore 225 sa ofere un sunet ceva mai detaliat si echilibrat. 
      PS:  M6 Encore 225 - 6000 euro; Yamaha CDS3000, Pass Labs Int 30 - 12 000 euro.
      Te-ar mai putea interesa si articolul urmator. Apasa pe imaginea de jos.
       

    • Showroom News

      De dinica, în Recenzii HiFi.

      In aceasta rubrica puteti citi scurte prezentari ale unor produse HiFi ce pot fi testate si cumparate in showroom-urile romanesti. Am ales sa ne ocupam de acest subiect  pentru a va usura munca de cautare. Cu siguranta ati fost in situatia in care va doreati un aparat si cand ati sunat la dealer / magazin produsul nu se afla pe stoc. Garantam ca toate echipamentele ce vor aparea in aceasta rubrica exista pe stoc si pot fi testate sau cumparate.
      Media Server Aria Piccolo
      Aria Piccolo este un media server complex. Cu ajutorul lui puteti sa copiati intreaga colectie de CD-uri pe hard disk-ul intern. De asemenea il puteti  folosi ca streamer de muzica sau multi-room player. Este foarte usor de utilizat folosind softul special ce poate fi instalat pe o tableta. Poate fi comandat cu stocare interna de 1-2 TB (HDD) sau 1 TB (SSD). Vine cu acces la 5 baze de date ce va vor oferi toate informatiile despre muzica pe care o ascultati. Suporta fisiere de pana la 32 biti / 384 kHz si DSD 64/128. Aria Piccolo poate fi comandat si cu DAC incorporat pentru a fi folosit ca player digital si streamer. 
      Info: http://ariamusicserver.com/ sau https://www.hificenter.ro/

      Boxe Definitive Technology Demand
      Vechea serie de boxe Studio Monitors, produsa de americanii de la Definitive Technology, a fost inlocuita cu o noua serie ce poarta numele Demand. Noile boxe sunt o combinatie reusita intre tehnologia  de ultima generatie si designul contemporan. Cu un tweeter din aluminiu pur ce foloseste doua tehnologii proprietare Wave Alignment Lens si Laterally Offset Tweeter Assembly si un difuzor de medii/bas din polypropylene in care este implementat noul sistem BDSS, aceste boxe se pregatesc sa cucereasca pasionatii audio-video din intreaga lume. Intreaga serie este disponibila pentru auditii in showroom-ul HiFi Center.
      Info: https://en.definitivetechnology.com/products/demand-d11  sau https://www.hificenter.ro/

      Streamer Auralic Aries G2
      Aries G2 este un streamer audio wireless de inalta rezolutie. Cu acest aparat puteti sa va conectati via wifi la orice alt dispozitiv ce permite o astfel de conexiune. Aries G2 leaga intregul dumneavoastra sistem audio la fisierele high-res locale sau aflate pe internet, oferind un flux de date bit perfect pentru formate audio de pana la DSD 512. Fie ca decideti sa il folositi ca transport pentru un convertor D/A produs de o alta firma, sau il conectati cu un alt dispozitiv din seria G produs de Auralic, Aries G2 redefineste sunetul conectivitatii digitale.
      Info: https://us.auralic.com/products/aries-g2 sau https://www.avmall.ro/detalii/network-player-auralic-aries-g2.html

      NuPrime DAC 10H
      NuPrime DAC-10H imbina tehnologii de ultima ora ce ofera decodare PCM 384K & DSD256 cu un amplificator de casti puternic si echilibrat. Pentru a depasi performantele produselor DAC deja existente pe piata, NuPrime intelege ca doar suportul pentru rate standard de sampling si formate hi-res, cu cipuri de ultima ora sau sisteme proprietare de procesare a semnalului digital, nu sunt suficiente. Pentru a satisface cei mai pretentiosi audiofili, NuPrime DAC-10H trebuie sa faca trei lucruri in mod exceptional: 1) sa conduca orice casti cu usurinta; 2) sa redea cele mai fine detalii in timpul celor mai line pasaje ale unei simfonii sau exploziile impresionante din timpul unei coloane sonore; si 3) sa faca toate acestea cu cel mai natural sunet posibil. Pe scurt, DAC-10H este un dispozitiv cu adevarat muzical.
      Info:  http://nuprimeaudio.com/product-category/dac-hpamp/?v=f5b15f58caba sau https://www.avmall.ro/detalii/preamplificator-nuprime-dac-10h.html/Negru

       

       
       
       
       
       
       
       

    • Concert Rodion GA

      De dinica, în Muzica.

      Revista AV Club impreuna cu Copper's Pub si FB Horeca Agency va invita la concertul lui Rodion GA.
      Canta & mixeaza Rodion G.A. – unul din parintii muzicii electronice romanesti, cu albume lansate în UK si cu o prezenta constanta in topurile muzicale electro underground. Rodion va mixa muzica pe un magnetofon Tesla 100 B.
      In deschidere mixeaza artistul Andrei Bucureci (Crowd Control)
      Sustine artistul: 20 lei
      La acest concert puteti cumpara pe disc de vinil, cu semnatura artistului, ultimul album Rodion GA - Rozalia.
      Concertul va avea loc in data de 13 iunie, ora 8:00 PM, in mansarda barului Copper's, strada Hristo Botev 25.
      Info: 0787 655 876
    • "I can control the weather with my moods. I just can't control my moods." - Nick Cave
      Acum câțiva ani, după o zi absolut stroboscopică la job și într-o perioadă în care oricum realitatea câștiga tot mai mult teren în fața imaginației, frustrarea rezultantă coagulându-se încet-încet într-un epic blocaj mental, am decis să ascult, mai mult din "datorie" dar fără mare chef, două mp3-uri care adunau de ceva timp praf într-un folder: "The Secret Life of the Love Song" și "The Flesh Made Word", două eseuri scrise și citite de Nick Cave, ce au ca teme enigmatica esență a cântecului de dragoste și creativitatea.
      În general nu am răbdare să ascult spoken word - dacă doar ascult, trebuie să cânte; dacă doar vorbește, trebuie să-l și văd - așa că, într-un avânt gospodresc ce nu mă caracterizează, am zis să câștig timpul "pierdut" cu audiția făcând ceva gen ordine prin casă în timp ce ascult. Ce nu am luat în calcul însă a fost un adevăr atât de simplu și de la sine înțeles încât mi-e și rusine să-l zic: pe Nick Cave nu-l asculți cu mopul în mână. N-ai cum. Nu dintr-un respect împins la paroxism sau o interpretare defectuoasă a ideii de sacru, ci pentru ca pur și simplu nu te lasă. 
      În parte e din cauza vocii calde - aproape parintească, dar nu tocmai sfătoasă - o voce care nu are nevoie să ridice tonul sau să șocheze pentru a se face ascultată. E o plăcere să-l asculți vorbind. Dar dincolo de formă, puterea de seducție a discursului vine din talentul lui Cave de a pune în cuvintele perfecte idei si emoții care de regulă sălășuiesc dincolo de limbaj, in străfundurile sufletului. Ascultând îți aduci brusc aminte de ce trăiești.
      În liniștea de după, am pus mâna pe telefon, am sunat șeful de rigoare, l-am anunțat că două zile lipsesc de pe Planeta Advertising și două zile am pictat încontinuu.
      Cam acesta  poate fi efectul Nick Cave
       
      .
       
      Strict profesional vorbind, Nicholas Edward Cave este multe lucruri - cântăreț, compozitor, scriitor, actor, scenarist, câteodată, dacă bate vântul cum trebuie, chiar și stand-up comedian. Dar înainte de a fi toate astea, Cave este în primul rând o Atitudine ambulantă. O idee vie cu picioarele bine înfipte în pământ. Un om complet imersat în arta lui, al cărui contur nu poate fi altul decât linia apăsată dintre primul cântec și ultimul cântec.
      Dupa 45 de ani de muzică, cu o personalitate care umple spațiul imens dintre Sid Vicious și Leonard Cohen, Nick Cave încă are capacitatea, rară zilele astea într-un climat muzical ușor demoralizator, de a mișca. De a nu te lăsa indiferent. De a te lua de beregată cu un singur vers și a te obliga să simți o dată pentru totdeauna ce este, de exemplu (și de fapt), dragostea. Sau furia. Sau intimitatea. Sau dezolarea. Sau tandrețea. Sau forța.
      Atitudinea lui față de muzică, spre deosebire de cea față de public, a rămas mai mult sau mai puțin nealterată de-a lungul timpului. În deja celebra sa scrisoare către MTV din 1996 - în care refuza cât putea el de politicos nominalizarea la "Best Male Artist" și orice altă "onoare" similară ulterioară - câteva rânduri sar în ochi: "Relația mea cu muza este una delicată în cel mai bun caz și simt că este de datoria mea să o protejez de influențe ce ar putea ofensa fragila sa natură." Și - "Nu sunt în competiție cu nimeni. [...] Muza mea nu este un cal, iar eu nu particip la curse de cai." 
      În "There She Goes, My Beautiful World", una dintre multele melodii Nick Cave cu care dorm sub perna, relația capricioasă dintre el și "harul divin" devine ceva mai nuanțată. Deși respectul față de muză și răbdarea în fața toanelor ei nu zboară complet pe fereastră, tonul folosit de data asta este oricum numai smerit și înțelegător nu. Melodia funcționează, în ciuda gospel-ului exploziv ce-i umflă penele, mai curând ca un fel de rugăciune punk. După strofe întregi pline de exemple de artiști care au creat opera vieții lor în cele mai vitrege condiții imaginabile, Nick Cave se întreabă, prin comparație, unde este drama lui fertilă și fulgerul divin deschizător de creiere, cerând socoteală muzei pentru absență și indiferență. Artistul, în cazul de față, nu cerșește umil insipirația divină, ci și-o revendică tare, clar și răspicat, ca pe un drept inalienabil. Deși muza nu e un cal, Nick Cave nu se sfiește să dea cu biciul dacă respectivul non-cal se culcă pe o ureche. Încă o injecție cu adrenalină pentru artiști.
      Relația sa cu publicul, pe de altă parte, a suferit în timp o transformare majoră. În perioada Boys Next Door / The Birthday Party, Nick Cave, ca și frații lui de la Einstürzende Neubauten, ieșea pe scenă cu intenția declarată de a acționa ca un buldozer sanitar asupra publicului. Forța era deja acolo, însă neambalată în experiență sau șarm deocamdată. Una dintre anecdotele mele preferate în acest sens are loc într-un club disco obscur din New York în anii '80, în timpul unui concert The Birthday Party. După trei piese, care în condiții normale ar fi trezit instantaneu trei cimitire, dar aparent nu și publicul inert din fața lor, formația este anunțată ca mai are voie să cânte o singură melodie. Așa că The Birthday Party se aruncă cu capul înainte într-o versiune de un sfert de oră a melodiei "King Ink", în timpul căreia Cave, exasperat de atmosfera comatoasă, se dă jos de pe scenă, încolăcește firul microfonului în jurul primului gât de doamnă placidă și începe să-i zbiere direct în față "Express yourself! Express yourself!" - atât ca vers cât și ca ultimatum. În perioada lor de început, o perioadă, ce-i drept, îmbibată în heroină, confuzie și furie, astfel de scene erau la ordinea zilei (sau mai exact a nopții)
      .

       
      Iată că în 2018 însă, Nick Cave inițiază un mini-turneu bazat mai mult pe dialog decât pe muzică numit "So, what do you want to know?", menit să analizeze și să întărească conexiunea dintre el și fanii lui. Schimbarea de atitudine este mai mult decât clară, dar nu este recentă.
      În 2009 am avut ocazia să-l văd live și în varianta lui solo, în turneul de promovare a romanului său "The Death of Bunny Munro". Seara, numită simplu "An Evening with Nick Cave", a constat și în muzică ("Să fim serioși, n-ați venit aici să vă uitați la mine cum citesc dintr-o carte. Nu suntem în fundul librăriei Waterstones."), dar mai ales în dialog cu fanii. Și, în ciuda faptului că întrebările au fost în mare parte revoltător de stupide ("Unde ți-e mustața?", "De unde îți cumperi pantofii?"), Nick a ales calea umorului și a răspuns amuzat la absolut orice trivialitate ghidușă și orice lipsă de subtilitate și respect. În treacăt fie spus, relaxarea a durat doar până în momentul în care întrebarea unei spectatoare l-a facut conștient de prezența în sală a lui PJ Harvey, prezență ce se dorea a fi, mai mult ca sigur, discretă spre anonimă, din motivele știute. Dar în absența imprevizibilului de acest calibru, icebergul dintre Cave și public s-a topit treptat făcând loc întâi unei curiozități suspicioase, apoi unei simpatii aparent reale.
       

       
      Relaxarea muncită din relația cu fanii nu se traduce, din fericire, și printr-o toropeală confortabilă pe scenă. Miza reală nefiind niciodată popularitatea sau banul, ci muzica în sine, Nick Cave & The Bad Seeds nu au fost niciodată genul de formație care se suie pe scenă și îți zdrănăne în dorul lelii ultimul album exact ca pe CD, cu volumul dat la 11 și cu ochii pe ceas. Și ce bine că nu scapi așa ușor! Personal, mi se pare vital să fii ucis de Nick Cave măcar o dată în viață.
      The Bad Seeds pe scenă sunt - și detest expresia de aici și până-n zare - "o forță a naturii". Dar ce altceva poți spune când uraganul "Tupelo" te udă până la os, sau când abia mai respiri sub avalanșa "From Her To Eternity", ca să nu mai zic de cel mai sexy și lasciv cutremur inventat vreodată, "Stagger Lee"? Uitându-mă la concertul de la Glastonbury din 2013, de exemplu, am avut permanent senzația că mă uit la crucișătorul "Nick Cave" despicând marea de oameni val cu val și melodie după melodie, cu Nick literalmente călare pe oamenii din primele rânduri, trăgând parcă întreaga scenă după el.  Momente și senzatii de genul ăsta nu sunt nimic nou într-un concert Bad Seeds, o formație care a mutat falca planetei din loc în mod sistematic, cu spectacole extrem de intense și extrem de intime în acelasi timp, de trei decenii încoace.
      Așa că nu știu exact ce am facut să merităm asta, dar pe 19 iunie vom "păți", în sfârșit, același lucru: vom fi făcuți una cu pământul de un Nick Cave intens, imens, dar mai ales viu.
       
    • Articol scris de Andi
      Vă voi prezenta două playere care au făcut istorie la vremea lor. Nu se poate spune despre ele că sunt neapărat vintage, deoarece ambele sunt (aproape) din secolul acesta. Spun „aproape” pentru că Sony XA50ES e din 1998. Denon DCD-2000AE a început să fie produs la sfîrșitul lui 2005 și a avut ultima producție în 2009.
      În 1998, XA50ES era cd playerul de top al celor de la Sony. Nu a existat un XA70ES. Sony deja lucrau la primul lor SACD Player, SCD-1 și au considerat că XA50ES e suficient de bun încât să fie etalonul filozofiei lor de sunet. Lansat la IFA în septembrie 1997, XA50ES a fost o senzație în acea vreme, fiind întâmpinat cu elogii care mergeau până la „o revoluție în sunet”, iar Joachim Pfeiffer, de la revista germană Audio, considera că XA50ES reprezintă nici mai mult, nici mai puțin decât „sfârșitul epocii de gheață în audio”. O cronică foarte bună a acestor elogii poate fi găsită, printre altele, aici:  http://www.hifimuseum.de/sony-xa-50-lobeshymnen.html
      Acum, acestea pot părea niște exagerări, dar bănuiala mea e că mult din entuziasmul de atunci a fost generat de existența filtrelor digitale din XA50ES, încă ceva nou la acea vreme, iar pentru Sony primul player de acest fel.
      Practic, XA50ES acoperea aproape toate gusturile. Doreai un sunet ceva mai dark? Rămâneai la filtrul standard. Doreai un sunet mai deschis? - comutai la primul filtru. Mai multă adâncime? Aveai filtrele din gama a 3-a.
      Denon DCD-2000AE, practic un SACD/CD player, a urmat ultra-luxosului DCD-SA1, din care probabil că Denon nu a vândut prea multe exemplare, și asta din cauza prețului său enorm. Așa că s-au gândit să îl ofere într-o versiune mai accesibilă și așa a apărut 2000AE. Au înlocuit cele 2 transformatoare în rășină, a căror producție era costisitoare, tot cu 2 transformatoare, dar ceva mai convenționale. De asemenea, au eliminat placajul din crom și au înlocuit cipurile dac PCM1792 tot cu niște cipuri Burr Brown, și anume PCM/DSD1790. Apoi, au eliminat procesarea Sharc (unii spun că nu ar fi fost o mare pierdere, ci dimpotrivă...) și ieșirile balansate. Cert e că au reușit să aducă modelul 2000AE la un preț mult mai omenesc, de aproximativ 1650 de euro.
      După acest scurt istoric al playerelor, hai să le comparăm:
      Preț de listă Sony: necunoscut
      Preț de listă Denon: 1650 euro
      Ambele sunt destul de accesibile acum pe piața second hand. Probabil Denonul e ușor mai scump, fiind ceva mai rar.
      Greutate Sony: aprox. 16 kg
      Greutate Denon: aprox. 14 kg
      Design exterior: Denonul e mai arătos, are mai multă clasă în aspect decât Sony, emanând o notă aparte de lux.
      Din experiență, factorul WAF e foarte ridicat.
      Calitate construcție:
      Oricât de frumos și de bine construit ar fi Denonul, aici Sony-ul e de nedepășit. Calitatea construcției lui XA50ES e fenomenală, mai ales prin finisaj. Când îi atingi muchiile te simți ca maimuța din Odiseea Spațială când atinge artefactul extraterestru. Iar sertarul Sony-ului e o adevărată încântare tactilă și olfactivă. Revistele germane de profil din 1998, pline de elogii la adresa lui XA50ES, îndemnau constructorii de mașini de lux să arunce o privire spre acesta. Nu fără motiv, zic eu.
      Însă menționez că și sertarul Denonului este foarte calitativ, silențios, glisează foarte fin și chiar înainte de închidere frânează ușor și se închide cu un „clac” foarte fin, ca al unei portiere de lux.
      Telecomenzi: telecomanda Sony-ului nu cadrează deloc cu playerul, fiind banală și urâtă, dintr-un plastic ieftin.
      Telecomanda Denonului, pe de altă parte, e una dintre cele mai frumoase pe care le-am văzut, fiind din aluminiu, cu butoane metalice și foarte fin lucrată.
      Tehnologie:
      Ambele playere folosesc transporturi proprietare și nu niște OEM-uri de supermarket personalizate, cum vezi în ziua de azi chiar și la playere high end.
      Conform paginii de prezentare a modelului DCD-2000AE  -  http://www.komteh.hr/download/DCD_2000AEE2_PROMO.pdf . Denon folosesc transportul lor S.V.H. (Suppress Vibration Hybrid), destul de masiv. 
      Sony folosește legendarul Fixed Pickup Mechanism, pe care, de exemplu, celebrul lampizator Lukasz Fikus (care acum este un nume în high end) îl folosește ca referință. De asemenea, versiunea XA5ES cu FPM se află în topul lui de playere care trebuie ascultate fără modificări http://www.lampizator.eu/lampizator/goodplayers.html .
      Din nou, ambele playere folosesc cipuri dac de concepție proprie.
      Da, PCM1790 din Denon a fost fabricat de Burr-Brown, dar el a fost conceput de Denon și folosit pentru anumite playere de top din gamele lor  -  https://content.abt.com/documents/5373/DVD1710_comparison.pdf . 
      Denonul folosește tehnologia proprietară de procesare Advanced AL24 Processing, care a fost creată special pentru SA1 și apoi transferată și în 2000AE.
      Iar în etajul de ieșire folosește, conform fișei tehnice de mai sus, se află un filtru FIR analogic pur. 
      Sony-ul are un etaj de ieșire mai clasic, toate componentele fiind însă audiophile-grade, inclusiv partea ce contine amplificatorii operationali, toți fiind de la Burr-Brown și Analog Devices.
      Sunet:
      Există o prejudecată, cum că playerele Sony ar suna metalic, bright etc. Probabil unele așa sună, dar nu este cazul lui XA50ES, care are un sunet foarte cald, ușor dark. În special apreciez redarea superbă a înaltelor, suave și bine conturate și delimitate în spațiu. Ca la orice player de top Sony, joasele sunt extrem de masive și datorită lor sunetul pare maiestuous, mare. Cred că un rol aici îl joacă și alimentarea de mare clasă, foarte bine lucrată.
      Sunetul lasă de multe ori senzația de „bandă”, analogic, l-ai putea asculta non-stop.
      Playerul are nu mai puțin de nouă filtre digitale, iar comutarea între acestea poate modifica destul de mult consistența și adâncimea sunetului. Dacă, de exemplu, unii apreciază scena mai adâncă (scena standard fără filtru activat este destul de „în față”), se pot folosi filtrele din gama 3, sunetul devenind adânc și parcă „încetinind”, fiind mult mai frumos suspendat în spațiul dintre boxe, desfășurându-se mai „aievea”.
      Tensiunea de ieșire a Sony-ului este mai ridicată ca de obicei, unii au măsurat-o pe la 2,6 V dar eu cred că e chiar mai mare în cazul exemplarului meu. Acest lucru l-ar avantaja în mod sigur în așa-zisele teste „blind”.
      O mențiune: inițial luasem Sony-ul pt a-l folosi ca transport CD pentru DAC-ul meu M2tech, însă am descoperit că Sony-ul sună net superior cu dac-urile lui (cu ocazia asta am realizat și ce înseamnă o secțiune de alimentare serioasă, ceea ce lipsește total în multe DAC-uri entry-middle level din prezent, de aici și lipsa de consistență a sunetului, chiar dacă cipurile sunt teoretic mai avansate) așa că M2tech-ul a cam fost tras pe linie moartă.
      Denonul la început mi s-a părut cam rece așa că l-am lăsat la încălzire o noapte întreagă. Însă nu s-a prea schimbat nimic. Deși soundul era extrem de consistent și corpolent, exista totuși o anumită tonalitate rece, mai ales dacă treceai la el de la Sony. Tonalitatea rece, pentru mine, poate fi cam turn-off.
      Apoi mi-am adus aminte să activez Pure Direct și „magia” s-a produs. Soundul a devenit holografic, cald, iar în cazul anumitor cd-uri chiar cumva „pufos”. Scena Denonului e mai adâncă, iar cea a Sony-ului mai largă. Pe de altă parte, Denonul are un sunet clar mai modern decât Sony, e mai precis, mai revelator, mai audiofil, ca să zic așa. Însă asta nu înseamnă că îl prefer neapărat sunetului produs de Sony, cu suavitatea lui maiestuoasă.
      Pe care dintre ele îl prefer e mai degrabă o chestiune de stare de spirit de moment, sau de CD-ul ascultat.
      Dacă ar fi să trag o concluzie scurtă, aceea ar fi că Denon DCD-2000AE e playerul „cerebral”, iar Sony XA50ES e playerul „romantic”. Probabil, în timp, te poți atașa mai mult de Sony, continuând însă să admiri Denonul.
       
       
    • Stiu. Asta nu e nume de formatie, astea nu-s cuvinte reale, nu s-au inventat muschii pentru asta si nimeni nu vorbeste asa. In realitate, nu este deloc un nume imposibil de pronuntat dupa 2-3 minute de efort sustinut, cu echipament adecvat si sub indrumarea unui profesionist. 
      Einstürzende Neubauten, in traducere aproximativa, inseamna Blocuri Prabusinde. Se refera la toate cladirile noi construite in Germania dupa cel de-al doilea razboi mondial, similare blocurilor noastre comuniste, pe care nemtii de la Neubauten le viseaza rase de pe fata pamantului. Intr-un plan ceva mai inalt insa, se refera la necesitatea demolarii structurilor filosofice si muzicale vechi pentru a da o sansa celor noi, mai sanatoase, sa creasca din ruine precum pasarea Phoenix din propria cenusa. 
      Sa zicem ca am rezolvat-o cu numele si sa trecem la muzica. 
      Cariera celor de la Einstürzende Neubauten nu ar avea cum sa incapa in rafturi intregi de carti, reviste si teze de licenta, drept pentru care nici nu-mi propun sa epuizez subiectul intr-un simplu articol (am incercat, mi-am luxat creierul.) Voi sari cu nonsalanta peste nenumarate puncte importante cum ar fi colaborari muzicale, literare sau teatrale, filosofia extrem de complexa din spatele aproape fiecarei melodii (vorbim de o formatie de un elitism superb si perfect justificat), sau cei 20 de ani petrecuti de Blixa Bargeld, carismaticul, dar indescifrabilul lider al formatiei, pe post de chitarist experimental alaturi de Nick Cave in Birthday Party si Bad Seeds. Tot ce pot face este sa pun cateva puncte pe cateva i-uri si sa sper ca acele puncte vor fi indeajuns de pestrite cat sa starneasca curiozitatea in legatura cu o formatie extrem de influenta si inovativa, care a actionat atat ca un baros cat si ca un balsam asupra ultimilor aproape 40 de ani de muzica. Dar, din nou, impactul lor asupra muzicii nu incape intr-un articol, asa ca ma voi rezuma la impactul avut de Einstürzende Neubauten asupra mea, in speranta ca etc.
      Personal, am primit aceasta formatie cu plexul deschis undeva pe la jumatatea anilor '90, pe vremea cand probabil credeam ca REM sunt culmea creativitatii si Jane's Addiction sunt de-a dreptul ezoterici. Aceasta trista stare de fapt s-a schimbat radical in momentul in care, intr-o noapte pe la ora 2, mi-au picat ochii pe doua videoclipuri care mi-au dat de inteles ca n-am inteles nimic din muzica: Blume (Flower) si Die Interimsliebenden (The Interim Lovers), semnate Neubauten.
      Blume pare o melodie trasa cu urechea prin peretele dintre doua realitati paralele si incompatibile. E ca un film de Lynch, minus angoasa existentiala, dar in continuare hipnotic ca autopsia unui extraterestru. De fiecare data cand o ascult, piesa asta ma duce cu gandul ba la betoane inflorind spontan, ba la valsuri in slow-motion prin coroanele copacilor sub lumina lunii, ba la catedrale scufundate. Absolut toate elementele componente, muzicale sau vizuale, par sa conspire atat de armonios si firesc la crearea acestei splendide si inexplicabile vietati. De la vocea infantil-erotica, dar doldora de pericole, a Anitei Lane (co-autoare si lead-vocals pe acest cantec), pana la prezenta in videoclip a extravagantului instrument muzical numit Intonarumori, inventat pe la inceputul secolului XX, care arata ca o serie de detonatoare echipate cu ceva gen palnii de gramofon. De la soaptele soporifice din spatele versurilor, fredonate de Blixa si efectiv pirogravate in textura melodiei, pana la referintele botanice, in latina, ce prefateaza fiecare strofa. De la atmosfera generala a melodiei - ademenitoare, vulnerabila si oculta, un cantec de leagan ce induce somnul vesnic - pana la minusculul detaliu cu care am ajuns sa ma obisnuiesc si sa-l consider parte integrala din melodie: Blixa inghitindu-si saliva inainte de primul vers. Melodia asta nu poate suna altfel, pur si simplu.
      Atmosfera descrisa mai sus este datorata si faptului ca Einstürzende Neubauten rareori folosesc instrumente conventionale, preferand in schimb "instrumente" precum arcuri si folii metalice, frunze, curent electric, pietre, motoare de masina, sticla, aer, foc, apa, nisip, petrol, bormasini, ciocane sau carucioare de supermarket - acest trademark fiind si motivul pentru care primele albume Neubauten pot avea asupra ascultatorului neavizat efectul cutremurului din '77 asupra papadiilor, cu piese ca "Negativ Nein", "Der Tod ist ein Dandy" sau "Tanz Debil", niste colaje dadaiste care par compuse special pentru forceps, menghina si dureri dentare. Dupa cum spuneam, o demolare era necesara, iar o demolare nu va suna niciodata a Enya. Sau, ca sa-l citez direct pe FM Einheit (membru fondator - percutie), "Trebuie sa urli foarte mult si foarte tare ca oamenii sa aprecieze linistea de dupa." Vechiul - sau clasicul, sau previzibilul, sau confortabilul - trebuia anihilat de la bun inceput, pentru ca nicio inovatie nu s-a coagulat vreodata intr-un creier relaxat. 
      Absenta aproape totala a instrumentelor conventionale s-a impus de la sine in momentul in care lipsa banilor de mancare si chirie a dus la vanzarea instrumentelor, un moment de criza ce ar fi surpat instantaneu multe alte formatii, dar care pentru Neubauten s-a dovedit a fi parghia de care aveau nevoie pentru a rasturna Muzica.
      Moment in care trebuie sa zic doua cuvinte si despre Die Interimsliebenden. Ca sa intelegeti impactul acestei melodii asupra pârșului de preerie - eu - imaginati-va doar atat: mi-a luat aproximativ 15 ani sa trec peste socul "cultural" inital si sa realizez cu stupoare ca piesa asta este efectiv dansabila. Asta si pentru ca, in urma auditiei primelor albume Neubauten - zgomot, haos zbierete primordiale - mintea mea refuza asocierea acestui gen de sunet cu orice idee de dat din fund... pana cand m-am trezit ca dau eu. 
      In treacat fie spus, melodia asta contine si unul dintre cele mai frumoase versuri din viata, "In ihrem gemeinsamen Mund Lebt ein Kolibri" (In their communal mouth lives a hummingbird). Muzee intregi as umple doar cu imaginea asta. 
      As vrea sa zic ca melodia asta este funk, dar daca este, este un funk iesit dintr-un fel de George Clinton la fel de talentat ca originalul, dar angajat la Uzina de Vagoane Aiud, cel mai probabil pe cocaina, si descurcandu-se cu ce are la dispozitie. Din nou, in afara de vagul iz de bas insinuat in spatele melodiei de Alexander Hacke si cateva accente de chitara presarate de Mark Chung, niciun instrument recognoscibil aici. Avem arcuri industriale lovite cu tevi metalice - care functioneaza ca bas si toba simultan, un sunet atat de compact si potent - avem lanturi metalice (fus-cinel), si avem o suma de tot felul de alte obiecte unul mai neidentificabil decat altul. Spre final, un solo care, daca e sa ne luam dupa videoclip, pare a fi de obiecte metalice scapate aleatoriu atat pe jos, cat si... pe note. Dar nu ne luam dupa videoclip, este percutie pura, marca N.U. Unruh, mini-geniul formatiei, inventator neobosit de instrumente dubioase. 
      (Scurta anecdota despre Unruh. Am avut placerea si norocul sa vorbesc cu el dupa un concert. Statea sprijinit de un zid, inconjurat de zeci de fani prea ocupati cu restul membrilor formatiei sa-l observe, si se juca cu un pumn plin de capace de bere. L-am intrebat care e treaba cu capacele. Mi-a zis ca e un viitor nou instrument muzical: bagi un cui in fiecare capac, legi cuiele cu cate o sfoara, apoi legi toate sforile de un bat - dupa care te joci cu instrumentul fix cum iti vine. Am ezitat un pic, dar intr-un final l-am pus la curent cu existenta Calusarilor romanesti si cu inutilitatea inventarii unui instrument deja existent. Ulterior am aflat ca batul Calusarilor este doar atat: un bat.
      Povestioara asta joaca doua roluri aici. In primul rand ma face pe mine sa ma simt ca un zeu. Dar in al doilea rand, poate mai important, spune ceva despre Unruh: omul este absolut obsedat de sunet si de muzica. Si n-am destule inimi sa-l iubesc pentru asta.)
      Dupa aceste doua melodii, si dupa intregul album Tabula Rasa (1993), perspectiva mea asupra muzicii s-a schimbat radical si definitiv. Dupa ce auzi cantecul din interiorul unei pietre e greu sa te intorci la strofa-refren-strofa-refren. Cand stai si asculti ani de zile intregi buncare si arcuri de triumf sculptate in zgomot, intregi continente si constelatii nascute din sunete total organice, realizezi ca muzica este peste tot in jurul nostru, mereu. "Das Lied schläft in der Maschine" (The song sleeps in the machine) spune un alt vers de-al lor. Trebuie doar sa stii cum sa-l trezesti si sa-l asculti.
      Ceea ce a pornit initial dintr-o "ignoranta sanatoasa", cum s-a exprimat Blixa Bargeld intr-un interviu, s-a transformat treptat in sunetul imploziei si prabusirii unui intreg edificiu de prejudecati generale si asteptari false legate de muzica si natura ei, devenind ulterior o noua definitie a muzicii in sine. Aparent, acest nume lung si impronuntabil nu este doar un nedrept test de dictie, ci mai curand o profetie implinita si o promisiune: cladirile se prabusesc si cladirile se inalta din nou. Deasupra lor ramane intacta Muzica. 
      NOTA: Articolul se refera la variantele originale ale celor doua melodii. 
      Blume - varianta in engleza
      Die Interimsliebenden - varianta de 7:40 min, in germana.
      https://neubauten.org/en/media/video/blume-english
      https://neubauten.org/en/media/video/die-interimsliebenden
      Articol scris de: Adrian Isaia
       
       
       
       
       


    • In data de 30 martie echipa AVClub a fost invitata la prezentarea oficiala a boxelor Sabrina by Wilson Audio. O asemenea invitatie nu se refuza din mai multe motive. Firma americana Wilson Audio este una din legendele hi-fi-ului mondial, cu o istorie de peste 40 ani si o multime de premii castigate. Boxele produse de americani sunt considerate a fi adevarate iconuri ale industriei audio. Daca langa boxele Sabrina adaugam si sistemul format din Audio Research Reference CD 9 - compact disc player/DAC, Audio R esearch REF 6 - stereo preamplifier, Audio Research Reference 250 SE - monoblock power amplifier si cablurile Transparent Audio, intelegem dimensiunea acestui sistem. Orice pasionat de audio din lumea aceasta isi doreste sa asculte un asemenea sistem cel putin o data in viata.
      In ziua evenimentului am baut o cafea in viteza, am apucat aparatul de fotografiat intr-o mana si am zburat cu masina cu tot catre showroom-ul HiFi Expert aflat in Bld. Carol I, nr. 12. Acolo am fost primit de proprietarul afacerii si de o parte din echipa. Vizita a inceput cu o scurta prezentare a caracteristicilor sistemului, plus obisnuitele discutii legate despre aranjarea sistemului in camera, potrivirea electronicelor cu boxa si necesitatea unor cabluri care sa evidentieze calitatile intregului sistem.
      Inainte de a incepe sa va povestesc despre ce am auzit, voi face o scurta prezentare a boxei.
       
      Sabrina by Wilson Audio
      carcasa boxei este construita dintr-un material compozit dezvoltat intern de inginerii Wilson Audio sasiul boxei este special conceput pentru auditii in camere obisnuite, din acest motiv difuzorul de medii este asezat inclinat difuzoarele sunt aliniate in asa fel incat sunetul fiecaruia sa ajunga in acelasi timp la urechea ascultatorului; aceasta abordare imbunatateste dinamica, transparenta si detaliile armonice tweeter-ul Convergent Synergy, fabricat din matase, este special conceput pentru boxele Wilson cu scopul de a oferi un echilibru ideal intre frecventele superioare si frecventele medii difuzorul de medii are o dimensiune de 14.61 cm si este fabricat din Paper Pulp; difuzorul de bas masoara 20.32 cm si este fabricat din Paper Cone  
      Specificatii tehnice
      raspuns in frecventa: 31 Hz – 21 kHz: =/- 3dB, RAR impedanta Nominala: 4 ohm / 2.53 ohm minim @ 139 Hz sensibilitate: 87 dB @ 1W @ 1m @ 1kHz inaltime cu spike: 99.80 cm latime: 30.48 cm adancime: 38.55 cm greutate: 42.64 kg (fiecare boxa)  
      Dupa cum puteti observa, parametrii electrici ai acestei boxe sunt destul de naravasi. Sabrina coboara in impedanta foarte mult, iar asta inseamna ca aceste boxe au nevoie de un amplificator puternic pentru a oferi un sunet pe masura calitatilor constructive. Asa cum este normal, echipa HiFi Expert a construit sistemul din spatele boxelor cu mare grija. Doua mono-amplificatoare Audio Research cu o putere de 250 wati pe canal sustineau cele doua bestii cu nume de fata frumoasa.

      Auditie
      Camera a fost umpluta de un sunet atat de complet, natural si dezarmant, încat dupa 1 minut de ascultare, parca nu iti vine a crede ca sunetul vine catre ureche din doua boxe. Prin Sabrina, echilibrul instrumentelor si al vocilor este intim, dar nu fortat. O paleta de tonuri fidele au inceput sa coloreze camera de auditie, fara ca acest fapt sa insemne un sunet colorat. Imaginea stereo a fost atat de precisa incat muzicienii pareau ca se afla in camera de auditie. Eu sunt unul din oamenii care apreciaza acest tip de prezentare. Pentru mine un sistem care nu reuseste sa ofere o imagine stereo holografica reala, nu este un sistem valid. Nu a fost cazul sistemului prezentat de echipa HiFi Expert. Ca ascultator am avut senzatia ca indiferent de muzica ascultata, sistemul respira sunet in cea mai pura reprezentare a sa. Instrumentele se asezau cuminte in spatiul din spatele boxelor, bine definite, fara sa se amestece. O inregistrare de muzica culta, cu multe instrumente, se transforma intr-o reprezentatie dedicata in exclusivitate ascultatorului. Cei care ati fost la Ateneul Roman, probabil ati remarcat ca dincolo de naturaletea sunetului, pozitia scaunului afecteaza perceptia muzicala de ansamblu. In ziua cand am ascultat sistemul cu boxe Sabrina, am inteles de ce unii audiofili sustin ca sunetul de acasa poate sa castige in fata unui eveniment real. Din pozitia in care ma aflam sunetul se revarsa complet catre mine, iar constructia muzicala se aseza asemeni unor bucati de puzzle in fata mea, fara sa existe posibilitatea ca exteriorul sa imi modifice perceptia muzicala de ansamblu. Pentru ca sunt un consumator de muzica rock, am cerut sa ascult si inregistrari din aceasta zona. Imaginea de ansamblu a ramas neschimbata, doar a aparut un alt fel de energie. Cu aceasta ocazie am constatat ca boxele se comporta ca niste monitoare de studio, cand informatia muzicala cere sa fie evidentiata, ca in cazul inregistrarilor de rock, boxa se transforma intr-un monitor de studio. Imperfectiunile de pe acest tip de inregistrare au inceput sa iasa la suprafata.

      Concluzie
      Sabrina este o boxa pasionala si naravasa, o adevarata reprezentanta a universului audio high-end. Construita cu atentie, dimensionata cu grija pentru a incapea in camere mici, cu un design plin de personalitate, reuseste sa ofere un sunet de top pentru cei aflati in cautarea perfectiunii. Mare atentie la partea de amplificare. Aceste boxe au nevoie de curent serios pentru a oferi un sunet mare. Personal as recomanda amplificari americane sau alte amplificatoare de minim 150 wati reali. Singura slabiciune a acestor boxe este pretul. Putini dintre noi isi permit sa plateasca o suma formata din 5 cifre pentru o pereche de boxe.
       



    • The Dark Side of the Moon, albumul concept al legendarei trupe britanice Pink Floyd a implinit pe 1 martie 45 de ani. Explorand teme coflictuale precum trecerea timpului, lacomia sau deteriorarea sanatatii mintale (aluzie evidenta la starea de sanatate a membrului fondator Syd Barrett), albumul este considerat de critici si fani unul dintre cele mai bune albume rock ale tuturor timpurilor (albumul a stat in topul Billboard pentru nu mai putin de 741 de saptamani!).
      Inregistrat in celebrul studiou Abbey Road in doua sesiuni (1972 si 1973), albumul a fost cizelat cativa ani in concerte si mai apoi a fost editat pe disc, reusind sa sparga toate tiparele rockului conceptual. Beneficiind de cateva tehnici inovatoare la acea vreme (inregistrari multitrack, loop-uri, sintetizatoare analoge etc) si de geniul in materie de butoane si productie al celebrului inginer/muzician Alan Parsons, The Dark Side of the Moon a devenit metafora perena a muzicii facute nu sa-ti dea solutii, ci sa te lase cu intrebari.
      Alt punct forte ale albumului (in afara de muzica in sine si de geniul trupei) este coperta conceputa de prietenul din copilarie al lui David Gilmour, artistul Storm Thorgerson, fondator al grupului de graficieni Hipgnosis, celebru pentru coperte faimoase create pentru artisti precum Genesis, Yes, Led Zeppelin, Peter Gabriel, Black Sabbath, Dream Theater, Anthrax, The Alan Parsons Project, Muse, The Mars Volta etc. O alta amprenta distincta a albumului este vocea uluitoare a cantaretei Clare Torry (pe The Great Gig in the Sky), adusa la inregistrari de la sugestia aceluiasi Alan Parsons.
      Estimarile spun ca The Dark Side of the Moon s-a vandut in peste 45 de milioane de unitati pana acum, astfel ca albumul este, de departe, cel mai de succes al grupului, din punct de vedere financiar. Lansat pe 1 martie, in urma cu 45 de ani, albumul este considerat de multi drept cel mai bun din istoria muzicii de orice fel scrise vreodata.
       

    • Auralic Vega I

      De dinica, în Recenzii HiFi.

      Acum 4 ani de zile un articol citit in revista Stereophile a reusit sa imi starneasca curiozitatea intr-un mod neasteptat. Articolul avea ca subiect un DAC manufacturat de un producator cu sediul in Beijing. Numele producatorului este Auralic Ltd., iar produsul despre care ma pregatesc sa va povestesc este Auralic Vega. Motivul acestei curiozitati a fost comparatia directa cu un DAC dCS Vivaldi. Concluzia redactorul Stereophile este urmatoarea:
      ”Sunt tentat sa cred ca la 3499 dolari, Auralic Vega este o afacere. Pentru putin peste 5% din pretul dCS Vivaldi, un DAC format din trei piese, Vega se remarca printr-un sunet apropiat de calitatile acestuia.”
      https://www.stereophile.com/content/aur ... sor-page-2
      Dupa acest comentariu au urmat masuratorile efectuate in laboratorul Stereophile. Concluzia acestora a fost cat se poate de transanta si il citez pe John Atkinson: Auralic's Vega D/A processor offers measured performance that is beyond reproach.
      4 ani mai tarziu, cu sprijinul echipei http://www.avmall.ro/, dorinta mea de a testa acest convertor a devenit realitate.

      Prezentare generala
      Vega arata elegant, partea electronica este adapostita de o carcasa de aluminiu, panoul frontal este dominat de un ecran OLED, iar in partea dreapta avem un buton rotund si un led rosu. In partea din spate avem doua iesiri analogice, balansata si normala, respectiv RCA si XLR, si 5 intrari digitale: AES/EBU, doua coaxiale SPDIF, una optica si o intrare USB. Intrarile AES/EBU si SPDIF gestioneaza date digitale de intrare aflate intre 16 si 24 biti, cu rate de esantionare de pana la 192 kHz; portul USB functioneaza cu rate de esantionare de pana la 352,8 si 384 kHz si accepta DSD 64 si 128 utilizand protocolul DoP. Pentru MAC OS nu aveti nevoie sa instalati un driver pentru ca Vega sa functioneze corect.

      Tehnologie
      In interior circuitele digitale si audio sunt printate pe o placa mare, care ocupa intreaga adancime a sasiului. Partea de alimentare este formata dintr-un transformator toroidal si o partea de intrarea a curentului alternativ, ecranata complet si dotata cu filtre. In interior mai gasim un cip receptor USB XMOS destinat fluxului de date via USB, un procesor audio Auralic Sanctuary produs de Archwave. Acesta este necesar pentru upsamplig-ul datelor la aproximativ 1.5 MHz si o adancime de 32 biti. De asemenea Vega foloseste un master clock, numit Femto Master Clock, acesta foloseste un oscilator de cristal folosit in industria aero-spatiala, cu o sursa liniara de alimentare. Jitter-ul specificat al acestui Femto Master Clock este de 82 femtosecunde, cu un zgomot rezidual de faza de -168 dBc. Dupa ce fluxul de date a fost procesat de cipul Sanctuary, datele sunt trimise catre un chip DAC ESS Sabre 9018. Acesta este un chip DAC delta – sigma, cu 8 sectiuni DAC individuale. Fiecare canal audio foloseste 4 sectiuni DAC pentru procesarea, aceasta abordare permite un nivel al zgomotului foarte mic la iesire.

      Sistem de test
      Pentru a testa acest DAC am folosit un sistem compus din urmatoarele componente: NUC + Daphile, Yamaha CDS 3000 (cd/sacd/DAC), amplificator integrat Pass Labs Int 30, boxe Focal Electra 1038 BE, cabluri Chord si Tellurium.

      Muzica test
      Roger Waters – Amused to Death / fisier 24 biti@192 kHz
      Richard Wagner – Die Walkure / cd (ascultat via Vega folosind Yamaha CDS 3000 ca transport)
      Miles Davis – A Kind of Blue / 24 biti@192 kHz

      Calitatea sunetului: Yamaha CDS 3000 vs Auralic Vega
      CDS 3000 - Roger Waters
      Pe acest album este folosita o tehnica speciala de inregistrare numita QSound (aceasta tehnologie ofera posibilitatea unei auditii 3D folosind un sistem stereo compus din doua boxe). Cand ascult acest album, muzica si efectele sonice se intrepatrund intr-un melanj perfect. Vocile sunt bine separate si se aud distinct in fata ascultatorului. Pozitionare 3D a vocilor este bine delimitata in spatiul scenei. Vocea lui Roger Waters este pozitionata central, iar vocile cantaretelor ce sustin partile armonice si anumite pasaje muzicale se simt undeva in spate pozitionate stanga sau dreapta in functie de cerintele partiturii. Pasajele dinamice sunt foarte bine prezentate, tranzientii nu prezinta sincope, toba si chitara completeaza scena sonora cu o energie extraordinara, oferind o imagine completa pe intreg spectrul audio.
      Vega - Roger Waters
      Scena capata ceva mai multa adancime. Imaginea 3D pare ca se imbunatateste usor. Vocile isi pastreaza pozitionarea si separatia in planul scenei si devin oarecum mai implicate muzical. Dinamica ramane in aceeasi parametri ai prezentarii, cu tranzienti mai bine conturati ce ofera o aerisire a notelor, iar asta aduce un sunet cu un plus pe detalii. Toba si chitara sunt in continuare energice si completeaza scena asemeni unui puzzle perfect.
      CDS 3000 - Die Walkure
      Orchestra se materializeaza in camera de auditie dincolo de barierele peretilor. Vocea sopranei Birgit Nilsson are o putere coplesitoare, sunt momente in care cantecul ei curge asemeni unui rau lenes si cristalin, urmate de pasaje in care totul se transforma intr-un fluviu urias si involburat. Jon Vickers cu a lui voce de tenor, puternica si intunecata, transforma ascultatorul intr-un martor al unui spectacol cantat la Metropolitan Opera. Miscarea artistilor pe scena se simte precis, iar vocile interpretilor au o vigoare extraordinara in pasajele muzicale fortissimo. Atmosfera este atat de bine reprodusa incat spectatorul devine o parte integrata a spectacolului muzical.
      Vega - Die Walkure
      Sunetul capata o tonalitate densa, timbrul instrumentelor dar si al vocilor este mai bine definit. Vocea sopranei Birgit Nilsson se imbogateste cu texturi noi, usor pastelate, fara a pierde forta necesara interpretarii unui rol wagnerian. Rolul interpretat de Jon Vickers devine si mai prezent, vocea lui coboara tonal catre abis si pare chiar mai intunecata. Orchestra ramane in continuare bine structurata si ofera un sunet realist.
      CDS 3000 - A Kind of Blue
      Trompeta lui Miles Davis toarce suav asemeni unei pisici ce se alinta in bratele stapanului. Notele inalte ating delicat urechea. Asperitatile trompetei sunt perfect balansate de pian si de cele doua saxofoane folosite, alto saxofon si tenor saxofon. Contrabasul se simte precis, duios, cu tendinte melancolice. Imaginea muzicala de ansamblu este perfect zugravita, fara urme de falsitate sau de sunet digital. Ascultatorul este purtat intr-un club de jazz din anii ’60 unde un cativa artisti atinsi de geniu canta, fumeaza, beau alcool, pentru un public cunoscator.
      Vega - A Kind of Blue
      Cu Vega experienta muzicala ramane in aceeasi nota, cu mentiunea ca peste imaginea generala o mana invizibila a picurat mici detalii tonale. As compara aceasta noua prezentare a sunetului cu o tocanita gourmet dupa momentul in care bucatarul amesteca condimentele secrete in oala. Un amanunt discret care transforma tocanita noastra bine gatita intr-o opera de arta gourmet.
      Concluzie
      Auralic Vega a fost ceea ce am asteptat in acesti ani. Performanta de top la un pret rezonabil.


    • Introducere
      Au fost si vor mai exista discutii legate de testarea senzoriala a unor parametri audio fara ca subiectul sa aiba cunostinta de schimbarile din sistem. Universul pasionatilor audio este divizat intre credinciosi, cei care sustin ca un om antrenat poate sa treaca un asemenea test, si necredinciosi, cei care sustin ca limitarile fiziologice nu permit o evaluare corecta a schimbarilor. Acum multi ani m-am gandit la organizarea unui asemenea test, dar si la modul in care acesta ar trebui sa fie organizat. Pentru ca in tineretea mea am trecut printr-o facultate de psihologie, am decis sa pornesc acest experiment folosind cunostintele dobandite acolo. Aici am invatat ca psihicul uman este foarte sensibil si ca o schimbare emotionala de ordin infinitezimal poate modifica perceptia unui om instantaneu. A devenit foarte clar pentru mine ca acest test trebuie privit in primul rand ca un experiment psihologic si mai apoi ca un experiment psiho-acustic. Mecanismul de desfasurare al unui blind test este in esenta o aglomerare de emotii puternice. Teama de esec, teama de ridicol, plus diferite alte temeri insotesc subiectul implicat intr-un test de acest gen. In concluzie, organizatorul unui asemenea test trebuie sa elimine stresul subiectului si sa indeparteze orice banuiala ce ar putea sugera existenta unui truc. Pornind de la aceste elemente am decis sa organizez un blind test audio.
      Pregatire test
      Avem nevoie de o idee de lucru, apoi de acordul real al subiectilor pentru participarea la experiment. Acest acord presupunea urmatoarele etape:
      - castigarea increderii subiectilor
      - informarea subiectilor cu detaliile tehnice necesare (componente folosite)
      - explicarea regulilor de desfasurare
      - optimizarea conditiilor, amintesc aici: acustica camerei, sistem audio neutru, confortul pozitiei de ascultare, explicarea fiecarui detaliu, crearea unui mediu emotional sigur
      Desfasurare Test
      Premiza de lucru a fost identificarea unor surse digitale, fara ca subiectii sa cunoasca ordinea in care sursele aveau sa intre in sistem. Pentru acest test am pregatit 3 surse digitale, de la producatori diferiti, situate intr-un palier de pret si performanta aflat intre 5 sute si 8 mii euro.
      Am discutat cu cativa amici despre experiment. Dupa ce le-am oferit toate detaliile, acestea au fost de acord sa participe. Din pacate, o parte dintre cei care confirmasera initial nu au reusit sa ajunga, asa ca in ziua testului au ramas fix 3 samurai. Fiecare a primit pix si hartie pentru a evalua sunetul. Am ales cateva caracteristici considerate importante pentru definirea sunetului unui sistem si anume: dinamica, imagine stereo, rezolutie, focus, tranzienti, muzicalitate. Fiecare caracteristica urma sa primeasca note de la 1 la 10.
      Zona de ascultare a fost separata vizual de sistem, asa incat subiectii sa nu poata identifica schimbarile. Pentru a mentine focusul am folosit o singura melodie, un pasaj complex dintr-o opera celebra, cu o durata de 12 minute. Dupa ce am schimbat cele trei surse, am comparat notele celor implicati in test si am comentat din punct de vedere senzorial cele auzite. Doi dintre participanti au oferit note si concluzii conforme cu performanta surselor. Sursa performanta si cu pretul cel mai ridicat a primit notele cele mai mari. Urmatoarea sursa ca performanta si pret note cu valori medii. Sursa cea mai ieftina a primit note pe masura, mici. Cel de al treilea participant a oferit note care nu au fost in concordanta cu calitatea surselor. Din pacate acesta a fost dezavantajat de pozitia de ascultare. Plasarea acestuia in spatiu nu a respectat una din regulile de baza ale experimentului. Ma refer aici la plasarea pozitiei de ascultare intr-o zona care sa permita o evaluare corecta a sunetului. Din lipsa de spatiu acesta a fost asezat undeva in dreapta zonei ideale de ascultare. In aceste conditii era de asteptat sa apara o eroare.
      Concluzie
      Personal consider acest test o reusita. Rata de succes a fost de 66,66% si a demonstrat ca un creier antrenat poate sa identifice corect anumiti parametri calitativi ai sunetului.
       
       
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Acest site foloseste cookie-uri! Prin continuarea navigarii va exprimati acordul asupra folosirii acestora. Citeste Politică Intimitate si Termeni de Utilizare.

  Accept