Sari la conținut
HiFi Tech
  • iFi micro IDSD Black Label Edition în test


    Andi

    În acest test vom supune la grele încercări un DAC foarte popular și anume IFI Micro iDSD Black Label Edition (https://ifi-audio.com/products/micro-idsd-bl/).

    iFi pare, așa, o firmă simpatică, ce se străduiește să ofere scule cu adevărat audiofile la prețuri pe care și le permit audiofilii cu buget limitat. Ceva în genul NAD. Adică o firmă cinstită, care oferă un raport preț/calitate extrem de ridicat. Și chiar este! Doar că nu e „mică”. iFi este o divizie a companiei ultra-high-end Abbingdon Music Research. Iar cei de la iFi au vânzări colosale cu DAC-urile lor. Partea bună, de fapt foarte bună, este că produsele iFi conțin multă tehnologie care este folosită și în produsele high-end AMR, pe care puțini și le permit. Cu alte cuvinte, dacă vrei să guști un AMR, îți iei un iFi.

    Prima dată am făcut cunoștință cu un produs iFi prin intermediul unui foarte mic DAC iFi nano iDSD. Care mie mi-a depășit toate așteptările, cu un sunet foarte suav, ușor dark, „cu  înalte estompate” cum ar spune unii obișnuiți cu sunetul bumtzi-bumtzi, cu dinamică, adâncime, practic niște caracteristici pe care nu le mai găsești în acest preț, la care cele mai multe scule sună strident, cu înalte accentuate, pentru a-i impresiona pe cei neștiutori.  În plus, se descurca nativ (și repet: NATIV) cu toate formatele: PCM, DSD, DXD, MQA.

    Așa că am fost foarte curios să testez un alt iFi, ceva mai sus pe scara valorică.

    Arma secretă a celor de la iFi este Thorsten Loesch, un inginer care s-a format în vechea Germanie de Est, încă din copilărie fiind foarte nemulțumit de modul „tinny” în care pickup-ul familiei reda vinilurile. Chinuit de dorința de a îmbunătăți sunetul pe care îl asculta și fascinat de modul în care tehnologia putea îmbunătăți redarea, înființarea AMR/iFi a fost un pas mare nu doar pentru el, ci  și pentru restul audiofililor care pot profita acum de talentul și dedicația lui. Pentru că talentul e talent și nu poate fi ținut în frâu. Loesch s-a pus pe treabă și, dacă în cazul AMR costurile de producție nu erau o problemă, cu iFi a încercat de fiecare dată să ofere ceea ce se putea mai bun într-o anumită limită de preț.

    Thorsten este un mare avocat al DSD-ului. De fapt, greșesc, nu al DSD-ului per se, ci al redării native a unui anumit format. „Fără conversie” pare a fi deviza lui.

    iFi micro iDSD BL este o evoluție a modelului iFi micro iDSD. Cu versiunea Black Label, Thorsten spune că a făcut un upgrade major la componentele incluse.

    Este folosit un clock Femto, de mare precizie (AMR Master Global Timing) folosit și în sculele high-end AMR. Secțiunile de alimentare și etaj analogic au fost complet revizuite. Amplificatoare operaționale noi, bazate pe cupru și aur. Condensatoare Os-Con de la Sanyo (își mai aduce cineva aminte de vechiul termen care circula pe forumurile de la noi – „osconizare”?). Aceeași condensatori sunt folosiți și în playerul CD-77 Reference Class de la AMR. Recent, cei de la Panasonic, într-o mișcare inteligentă, au ales ca, pe lângă resuscitarea firmei cult Technics, să resusciteze și producția de condensatori os-con (organic solid) miniaturali, astfel încât cei de la iFi au putut să achiziționeze cât mai multe stocuri, chiar dacă aceștia sunt de aproximativ 10 ori mai scumpi decât condensatorii uzuali.

    arts-excellence-ifi-micro-idsd-black-label-lay-out-1.jpg.1a7f8aedee3d2b84495d5fb92979653d.jpgarts-excellence-ifi-micro-idsd-black-label-lay-out-2.jpg.4509da40e364e812e58276f77b6127a4.jpg

    Mult mai dificil pentru cei de la iFi a fost găsirea unui convertor digital-analog care să lucreze nativ cu toate formatele. Thorsten a reușit să aibă acces la ultimul cip dac produs de divizia Burr-Brown Japonia, „cântecul lor de lebădă”, după cum spune el, numindu-l „True Native DSD/PCM chipset ” (DSD1793 în configurație dual mono - bănuiala mea, neconfirmată, este că acest cip dac este o variantă a renumitului PCM/DSD1795, specificat de Burr-Brown ca fiind un cip 32 bit/192 kHz - însă s-a descoperit (în special de către diverși diy-eri) că acesta poate lucra foarte bine până la 768 kHz. Repet, e doar o bănuială.)

    Pe scurt, în această versiune Micro iDSD sunt folosite doar componente true-audiophile și e de apreciat că cei de la iFi au reușit să mențină un preț accesibil fiecărui audiofil.

    Nu vă voi plictisi cu toate funcționalitățile acestui iFi, deoarece ele sunt deja cunoscute, populare, iar cei de la iFi sunt foarte activi în mediul online, pe diverse forumuri, explicând de-a fir a păr toate tehnicalitățile acestui DAC și răspunzând în mare tuturor nelămuririlor utilizatorilor. Voi încerca să aprofundez mai mult sunetul.

    Ca design exterior, iFi-ul este foarte bine construit, într-o nuanță de negru satin, cu imprimări orange, însă deși are dimensiunea unui smartphone mai mare, este totuși un DAC mai degrabă transportabil, decât portabil: fiind construit din metal dur, este destul de greu pentru a fi cu adevărat portabil, nu prea văd pe nimeni mergând în buzunarul de la pantaloni cu el, poate eventual în buzunarul de la rucsac.

    1754017.jpg.48e64fe4acdeb10a0e7e5f0c365dbe74.thumb.jpg.9bf0a1646d0ef49a205cf8c389015cd2.jpg

    Deși iFi Micro iDSD BL include un foarte bine lucrat amplificator pentru căști, de această dată l-am testat doar ca DAC, urmând ca poate în viitorul apropiat să îl testez și cu o pereche de căști de top.

    Pentru conectarea la laptop am folosit cablul USB stock furnizat de iFi, care pare decent alcătuit, căruia i-am adăugat un miez de ferită. Deși iFi furnizează inclusiv un cablu RCA în pachet, am preferat să folosesc un foarte avansat și superb interconnect XLO UltraPlus (http://www.xloelectric.com/ultraplus.html), pentru transparență și neutralitate maxime. E un mare avantaj faptul că Micro iDSD BL e prevăzut cu ieșiri RCA, deoarece pot fi folosite interconnecturi serioase pentru el, nu ca în cazul altor producători care folosesc uneori ieșiri de 3,5 mm inclusiv pentru line out (Chord, I am looking at you…), fiind foarte dificil de găsit un interconnect cu adevărat bun în acest caz.

    Am testat iFi prin intrarea USB, folosind JRiver sau Foobar ca player, atât cu PCM, cât și cu DSD sau chiar MQA.

    În plus, am testat iFi-ul cu diverse sonorități, de la metal extrem, la ultimul album al lui Roger Waters (Is this the life we really want?) și până la Inelul Nibelungilor al lui Wagner sub bagheta lui Georg Solti, „cea mai bună înregistrare a tuturor timpurilor” după opinia celor mai avizați critici (http://www.theabsolutesound.com/articles/wagner-der-rings-des-nibelungen/).

    Ce doresc eu de la un DAC al prezentului? În primul rând transparență totală. Apoi soundstage, și vreau soundstage în adâncime, vreau să dispară peretele din spatele boxelor, foarte multe scule ieftine pot produce un soundstage mare pe lățime, dar pe adâncime e mai greu și am observat că rezoluția unui DAC este direct proporțională cu adâncimea scenei pe care o produce. În acest secol nu doresc să aud vreo urmă de „procesare” cât de mică. Nimic sintetic. Naturalețe și realism. Trăim într-un secol în care să ceri așa ceva unui DAC de 500 de euro nu este deloc deplasat, ba este chiar extrem de rezonabil. Da, acum vreo 10 ani era dificil spre imposibil să ai așa ceva de la o sculă până în 500 de euro, dar nu cu avansul tehnologic de acum. Și încă ceva: în general digitalul ieftin (sincer, nu pot găsi o expresie mai bună aici…hai să zicem digitalul care nu este lucrat cum trebuie, pentru că poate fi și scump) tinde să imprime o anumită nuanță de „glare”, de patină sticloasă unei înregistrări. Mulți cred că aceasta se găsește în înregistrare. Nu, din păcate ea este imprimată de o sursă mediocră. De prea multe ori avem tendința de a da vina pe înregistrare, doar pentru că sursa noastră nu este capabilă să clarifice ce se află în acea înregistrare și să o prezinte coerent. Înregistrările sunt mult mai bune decât cred cei mai mulți, chiar și așa cu „loudness” cum sunt considerate ele, mai ales înregistrările făcute în acest mileniu.

    Am inițiat testul cât se poate de violent, cu ultimul album Deicide, Overtures of Blasphemy , în versiune hi-resolution 24 bit/44 kHz, pe ideea „Dacă bietul iFi se sperie și face un terci din înregistrare, am terminat cu el”. Hmm…, iFi nu s-a speriat, ba chiar din contră, a prezentat înregistrarea într-un mod extrem de focalizat, a ținut-o perfect sub control, cu vocea lui Glenn Benton perfect detașată de restul membrilor, astfel încât să nu pară că ar cânta călare pe baterist, așa cum prezintă înregistrarea destul de multe alte surse. De-a lungul înregistrării totul a fost prezentat consistent și coerent, fiecare instrumentist perfect delimitat, cu un sunet cât de poate de realist al chitarelor și cu vocea profundă și sălbatică a lui Benton foarte bine reliefată, însă fără a domina scena. Chitarele acordate în E sunt destul de greu de reprodus realist, cei care frecventează concertele de metal și pot face o comparație cu ce ascultă acasă, știu la ce mă refer. Reproduse incorect pot crea o senzație ca și când ai încerca să tai o țeavă cu un bomfaier din plastic. Reproduse corect, bomfaierul trebuie să fie din fier.

    _1310732.thumb.JPG.7f192ccf0f7d600fd78e47110acf1640.JPG

    Ultimul album al lui Roger Waters, Is This the Life We Really Want? , tot în versiune hi-resolution 24 bit, are o dinamică rezonabilă și, după părerea mea, o producție extrem de bună. Waters a apelat la ajutorul lui Nigel Godrich, care a făcut o treabă cât se poate de bună deși, la cât de „tiran” este Waters, nu știu cât din înregistrare reprezintă mâna lui Godrich și cât mâna lui Waters. Probabil mâna este a lui Godrich, dar sub „atenta îndrumare” ( a se citi „indicații prețioase”) a lui Waters. Nu sunt deloc de acord cu opiniile politice ale lui Waters din ultima perioadă, dar omul e un geniu și știe să scrie un album. Mulți nu îl mai pot asculta acum pe Waters doar pentru că este împotriva lui Trump: numai puțin, people, Waters este de o viață împotriva tuturor! Acesta este Waters. Un geniu divizat între muzică de geniu și opinie socială. Spre deosebire de Gilmour, la care totul este muzică.

    1361920180__1310736-Copy.thumb.JPG.15776a6d5b2f456caa74df907a99d32c.JPG

    Să revenim la modul în care iFi Micro iDSD Black Label reproduce acest album. Vă spun sincer, la prima redare nu am putut nota nimic despre sunet, am fost atât de acaparat de muzică încât a trebuit să îl mai ascult o dată. Nici a doua oară nu a mers, din nou am fost luat de val cu albumul și am uitat că trebuie să analizez sunetul. De ce vă spun toate astea? Ca să înțelegeți cât de muzical și realist prezintă iFi acest album.

    Folosind JRiver ca player, am încercat și un upsampling la DSD256 (atenție, iFi lucrează chiar și cu DSD512, asta pentru cei care aveți calculatoare foarte puternice. Credeți că un joc precum Crysis X vă solicită procesoarele? Încercați un upsampling la DSD512…). Așa cum se cuvine DSD-ului, scena a căpătat adâncime, iar fundalul a devenit mai „negru”, sound-ul fiind mai lichid și mai mătăsos. De exemplu piesa „Bird in a Gale” a fost redată atât de muzical și realist încât m-am lăfăit în mai multe repeat-uri, pur și simplu nu mă săturam de naturalețea iFi-ului. Acesta este un DAC caracteristic secolului în care trăim! -: realism, realism și iar realism.

    Nu vă mai plictisesc cu toate înregistrările testate. Au fost multe. Știți cum e aia: Prea mult sunet bun,  prea puțin timp? …

    Trecând la „cea mai bună înregistrare a tuturor timpurilor", Inelul Nibelungilor dirijat de Solti, aici lucrurile sunt clare de la început: pentru că încă de la început Preludiul din The Rhinegold trebuie să sune ca o muzică din spațiul etern, cosmică. Atemporală. E un anumit feeling în acel preludiu compus de Wagner și aranjat de Solti, care te transpune și îți dă de înțeles că vei avea de-a face cu ceva peste înțelegerea omului simplu. E o anumită cadență, un anumit tempo acolo și fiecare abatere de o microsecundă sau cea mai mică urmă de procesare în sunet, care te poate aduce cu picioarele pe pământ făcându-te să te gândești „ah, e o înregistrare”, poate ruina totul. Nu știu dacă și de câte ori ați ascultat voi această înregistrare, dar vă pot spune că e greu pentru o sursă să redea acel feeling atemporal și spațial. O face iFi? Da și, de fapt, înainte să pun înregistrarea știam că iFi nu va avea nicio problemă, deoarece are o neutralitate fantastică (Aici trebuie să fac totuși o paranteză: să dăm Cezarului ce e al Cezarului, acest lucru se datorează și uluitorului interconnect XLO UltraPlus. De exemplu, la un moment dat, am pus un interconnect banal Hama care, deși din seria de cinci stele Performance, și-a imprimat propria amprentă asupra sunetului, lucru interzis unui interconnect bun – deci atenție ce interconnect folosiți pe iFi, acesta este un DAC rezolut, transparent, nu îl obstrucționați cu cabluri ieftine).

    Deci, everything is allright in heaven, nu? Nici chiar așa. Ce mi-aș fi dorit în plus de la iFi: trei lucruri: în primul rând, a doua caracteristică de pe lista mea de caracteristici importante, și anume: adâncime. Nu pot spune că iFi nu are adâncime, dar am auzit o adâncime scenică ceva mai mare la alte DAC-uri în aceeași gamă de preț. Apoi: poate ceva mai mult rafinament, în special în zona înaltelor, unde iFi pare să simplifice într-o oarecare măsură lucrurile, și asta în toate cele trei poziții ale filtrului: Standard, Minimum Phase și Bit Perfect. Eu apreciez un sunet ceva mai sofisticat în zona înaltelor. Atenție: nu pronunțat, ci sofisticat. Apoi: ceva mai multă vitalitate. În special în cazul metalelor extreme și a muzicii clasice. iFi are o tonalitate cât se poate de naturală și realistă, dar uneori am simțit o oarecare lipsă de vitalitate, aș fi avut nevoie de ceva mai multă „vână”, de ceva mai multă intensitate. iFi are o anumită tendință de a imprima prea multă delicatețe unor înregistrări care chiar nu au nevoie de așa ceva. Însă  aici am intrat deja pe teritoriul zicalei „a găsi nod în papură”, cu alte cuvinte probabil că destul de puțini utilizatori vor simți nevoia de mai multă intensitate la un album Deicide, ba chiar cred că cei mai mulți se vor ascunde sub masă atunci când iFi-ul se va pune pe redat Legion, de exemplu.

    Concluzie 

    iFi Micro iDSD, deși are un preț cât se poate de rezonabil, nu este un DAC pe care să îl vâri într-un sistem mediocru doar ca să poți spune că asculți și tu ultimele formate, gen MQA sau DSD. Nu. iFi este un DAC care își merită locul într-un sistem bine alcătuit, rezolut și transparent, beneficiind foarte mult de un interconnect cât mai bun.

    Nu vă zgârciți, acest iFi nu este un DAC obișnuit, Thorsten Loesch chiar a reușit să facă din acest DAC ceva deosebit. Cred că în gama de până în 1000 de euro, Micro iDSD poate concura lejer cu orice DAC și sunt convins că ar câștiga multe meciuri. Mai multe decât credeți.

    Te-ar mai putea interesa si articolul urmator. Apasa pe imaginea de jos.

     

    • Like 3
    • Thanks 2

    Recenzie utilizator

    Comentarii Recomandate

    Nu sunt comentarii de afișat



    Join the conversation

    You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

    Vizitator
    Adaugă un comentariu...

    ×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

      Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

    ×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

    ×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

    ×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Acest site foloseste cookie-uri! Prin continuarea navigarii va exprimati acordul asupra folosirii acestora. Citeste Politică Intimitate si Termeni de Utilizare.