Recomandări din muzica clasică

[Andi]

Sad end? Cred că glumești, Tudor, datorită ție am descoperit acea minunăție de interpretare obsedantă Kremer/Argerich, chiar și doar pentru asta și micul serial e unul dintre cele mai fericite.

Să știi că pentru mine în acest moment a devenit mai importantă interpretarea decât înregistrarea. Chiar dacă înregistrările sună „neaudiofil”, țin neapărat să le am , astfel de înregistrări sunt document.

De când am ascultat Requiem-ul lui Brahms dirijat de von Karajan în 1947...chiar dacă înregistrarea sună destul de prost, totuși simți toată acea tensiune și tristețe acumulată în timpul războiului în ea, repet, e un document inestimabil.

De asta îmi place să am CD-ul, să am bookletul, cu istoricul intepretării, cu istoricul interpreților și dirijorului, cu imagini etc.

Nu uita, eu sunt beginner-level în clasică, aștept și alte seriale-recomandări din partea ta, legate și de alți compozitori.

De abia am început drumul, sper că nu mă abandonezi acum.

[Andi]

@Tudor, am făcut atâtea comenzi în toate părțile în ultima perioadă încât trebuie să revăd listele de comenzi, dar cred că unele din „interpretările de referință” le-am comandat deja. Credeai că nu am scanat episoadele tale cu recomandări din threadul „Recomandări muzicale”?

 

[Andi]

Câteva recomandări, de data asta doar pe SACD:

Prima este Trilogia sacră a lui Berlioz, L'enfance du Christ, într-o ediție Linn Records (scot cei de la Linn niște ediții...cu un sunet...), Orchestra Simfonică Suedeză

Iar a doua este reprezentată de Interludiile Secolului de Aur, din nou într-o ediție coordonată cap-coadă de Jordi Savall, scoasă de Alia Vox. Interpretările sunt ale incredibilei soprane Montserrat Figueras.

Pentru a vedea ce se află pe acest disc și ce voce a avut această femeie, ascultați doar asta...

 

 

[Andi]

Of, am gasit "triplul" (cu von Karajan) atat pe XRCD, cat si pe SACD.

No, pe care sar?! 

[Andi]

SACD-ul contine si partea cu Brahms, XRCD-ul nu.

[Andi]

Până la urmă am ales XRCD-ul. EMI/Hi-Q, voi scrie mai multe despre subiectul ăsta zilele acestea. 

Mulțumesc Tudor pentru recomandarea albumului și mulțumesc Marian pentru recomandarea formatului  

 

 

[Andi]

De fapt am ales varianta pe care am putut sa o iau cel mai rapid .

Eram extrem de curios de acest album, in ultimul timp am si citit foarte mult, iar aceasta inregistrare din 1969 e considerata creme de la creme

[Andi]

La Niche. Nu mi-a venit să cred când am văzut că îl au. Dar cred că era singurul...

[Andi]

Apropos, am uitat să menționez: e XRCD24, adică mai noua versiune a XRCD-ului. De fapt, cred că se observă în poze.

Modul în care aceste XRCD-uri sunt produse e o poveste în sine.

Editat August 17, 2018 de Andi

[igor1234]

Varianta "old school" : )

[Andi]

Oare deține cineva în România versiunea Esoteric pe 14 sacd-uri a Inelului Nibelungilor, dirijată de Solti? Există doar 1000 de ediții în toată lumea, iar prețul la care se vinde e imens. Gen, vreo 5000 de euro dacă o găsești sigilată.

Am ascultat fugitiv primele piese de pe unul dintre SACD-uri (primul din Das Rheingold), bineînțeles un SACD ISO și mi s-a părut...nici nu știu cum să zic...nu pot folosi decât termeni exagerați și mai bine mă abțin.

Este considerată cea mai bună înregistrare/interpretare a tuturor timpurilor.

[dinica]

 Andi, versiunile acestea bune au nevoie de un sistem audio foarte bine pregatit. Dinamica este monstruoasa pe unele inregistrari. Sunt parti in care se trece de la un pasaj abia perceptibil la o explozie a intregii orcheste. Ramai fara rasuflare, dar si vecinii tai fara pereti.

[Andi]

Am rămas dator, în special lui Tudor, cu câteva cuvinte despre triplul concert al lui Beethoven.

Sincer, cam greu. Probabil că „aptitudinile” mele de începător în ale clasicii își spun cuvântul în acest caz.

Asta pentru că mi se pare o lucrare a naibii de criptică. Greu de pătruns, de deslușit. Am ascultat-o deja de foarte multe ori și totuși simt că trebuie să o mai ascult de încă o mie de ori pentru a o înțelege.

Așa ca introducere, ce avem aici: păi avem trei dintre cei mai buni instrumentiști ai tuturor timpurilor (Oistrakh, Rostropovitch și Richter – un fel de Soviet all-stars), care s-au decis să se adune sub lunga baghetă (scuzați limbajul, dar omul chiar a fost un adevărat alpha male al muzicii și nu doar al muzicii…) a lui Karajan, probabil cel mai bun dirijor al tuturor timpurilor, acompaniați de una dintre cele mai bune (dacă nu cea mai bună) orchestre din lume, Orchestra Filarmonică din Berlin, pentru a interpreta una dintre cele mai….obscure lucrări ale lui Beethoven! Mă rog, „obscură” e probabil un termen cam forțat, dar comparativ cu alte lucrări ale lui Beethoven, putem considera, pentru mai mult efect, că Triplul e cam obscur, în sensul că nu e foarte popular.

După ce Tudor mi-a făcut această recomandare, am citit ce am putut despre ea și am descoperit că nu sunt singurul care și-a pus întrebarea: de ce s-au adunat aceste patru genii ca să dea viață acestei lucrări, când probabil puteau aborda ceva mult mai popular, mai de efect, cu mai multe șanse de a rămâne în istoria muzicii clasice, cu mai multe șanse de a vinde (pentru că hai să o spunem pa aia dreaptă, Karajan a știut să își aranjeze moștenirea muzicală și să se asigure că rămâne nemuritor, a fost cel mai bun agent de marketing al său).

Cum a decurs prima ascultare a acestui disc: Allegro – nu am făcut altceva decât să casc gura la cât de bine sună XRCD-ul. Un sunet cu totul altfel ca de obicei, prima senzație e de „întunecat” (dark), adânc, dens. Ca o comparație plastică, e ca și când sunetul ar fi o ceapă și ai tot lua cojile de pe ea pentru a descoperi ce se află dedesubt. Cam așa și cu sunetul XRCD-ului. O densitate și bogăție revelatoare a sunetului fantastică. Cert, nu sună ca un CD, cel puțin eu unul nu am mai auzit un astfel de sunet de pe CD.

Largo – a, stai că ascult Beethoven….dacă la primele acorduri din Allegro mi-a fost clar că ascult Beethoven, mi-am dat seama că nu eram sigur că ascult Beethoven….Mă gândeam: sigur e Beethoven?

Până să mă dumiresc, m-am trezi la Rondo – parcă e Beethoven, parcă nu prea….violoncelul a fost mai proeminent pe toată înregistrarea sau doar mi s-a părut…și stai că s-a terminat! Cum?! Păi stai că nici nu m-am lămurit! 35 de minute?!

M-am simțit ca atunci când am ascultat prima dată Reign in Blood al Slayer-ului. Adică: ha?!

(Ha, Reign in Blood menționat într-un review pentru Triplul Concert al lui Beethoven – asta chiar cred că e o premieră, cum naiba am ajuns la Slayer?!)

A doua ascultare, de data asta mai decis: Hmmm…tot nu pricep prea mare lucru….Mi se pare mie sau pare o lucrare scrisă mai degrabă pentru violoncel? E clar, Rostropovitch nu s-a abținut și a vrut să se imortalizeze el pe înregistrare.

Aici fac o paranteză: se pare că au fost tensiuni între cei patru. Mari. Fiecare fiind o personalitate imensă și, probabil, considerându-se, în sinea lui, că este cel mai mare muzician care a pășit vreodată pe planeta pământ, deci fiecare avea propria idee despre cum ar trebui să decurgă acest triplu concert și a încercat să și-o impună. Până la urmă a câștigat Karajan se pare, v-am spus că el era alpha male…  

Bun, deci rămăsesem la Rostropovitch, omul părea că vrea clar să iasă în evidență și să se imortalizeze în poză (înregistrare). Însă, citind bookletul ulterior, am aflat că de fapt chiar asta a fost intenția lui Beethoven, de a face violoncelul mai proeminent. Ok, deci Rostropovitch a stat până la urmă în rând, disciplinat.

A doua ascultare s-a terminat cam ca prima, adică fără să înțeleg mare lucru. Am remarcat însă virtuozitatea absolut amețitoare a celor trei. A fost ca un fel de hit-and-run: adică am venit, v-am demonstrat că suntem cei mai buni, am plecat.

A treia ascultare și următoarele: e ceva matematic în tot acest triplu, ceva care amintește de cifra de aur…sau de cifrele magice din matematică, de numerologie. Beethoven a vrut să demonstreze ceva aici, dar ce? Că e un geniu al muzicii? Că e și un geniu al matematicii? E o simetrie incredibilă în această lucrare pe care o simți doar după mai multe ascultări. Așa cum se spune și în booklet, acest triplu pare a fi o problemă la care doar Beethoven are soluția.

De ce tot spun că nu am ascultat-o suficient? Pentru că nu pare, cel puțin mie nu îmi pare, o lucrare tipică lui Beethoven, adică una care să te atace la „sentiment”. Pare mai degrabă o lucrare care încearcă să comunice ceva, dar încă nu știu ce.

Tudor, te rog să mă ierți, dar ziceai că vrei adevărul, fără diplomație, iar adevărul e că trebuie să o mai ascult de multe ori. Acum sunt singur doar de un lucru: că dețin ceva deosebit și că voi descoperi ceva la fiecare ascultare. E ca un puzzle obsedant pe care trebuie să îl duc la bun sfârșit.

A, ziceai „Dacă nu-ți place ți-l (răs)cumpăr eu fără probleme.” Răspuns: no way!!!  

[Andi]

Vă atrag atenția asupra unei ediții care a apărut foarte recent la noi (la un preț super, jumătate din prețul la care se vinde dincolo, dacă intrați la Cărturești o găsiți la standul „Noutăți”), un dublu-SACD Mahler, Simfonia a 2-a sub bagheta lui Gatti. 

Sunetul este de excepție. Ediția este extrem de luxoasă.

Atenție, vă va solicita amplificatoarele la maximum!

 

[Andi]

La 22.08.2018 la 16:51, MarianS a spus:

PS

Am comandat si eu discul. Cica vine prin octombrie ....

Și eu am mai multe comenzi și cam tot așa se preconizează.

Cea pe care o aștept cel mai mult și o visez aproape în fiecare noapte e Inelul Nibelungilor, versiunea Solti, pe Blu-ray Pure Audio.

[Andi]

@Tudor, nu ca vreau sa ma scuz, dar credeam ca e evident ca folosesc acele superlative tocmai pentru mai mult contrast intre celebritatea dirijorului/interpretilor si "celebritatea" lucrarii

 

 

[Andi]

Păi spusei la un moment dat „pentru efect”, dar na, cred că l-am pus unde nu trebuie, io scriu când mă ia valul și nu mai sunt atent la cum ar putea percepe cei care citesc

Fii gentil și mizericordios, io-s la nivel beginner, adică pupil, nu mă agresa  

[Andi]

Acum 5 ore, Tudor a spus:

să nu te pună naiba să ocolești/privești de sus compozitori ca Mozart, Vivaldi, Haydn ș.a. cosiderați mai ,,ușurei”, precum și toată pleiada barocă. Că mă supăr rău și nu mai vorbesc cu tine.

Vroiam să dau un răspuns ceva mai extins la tot ce ai scris, deoarece acum dau răspunsuri în viteză, însă nu mă pot abține să nu recunosc: aici m-ai cam prins! 

În sensul că, la început, Mozart mi s-a părut cam ușurel, oarecum cam prea „voios” pentru gusturile mele „deprimante”, mai înclinate spre dramatismul lui Brahms, de exemplu, dar în scurt timp am ajuns să apreciez complexitatea fantastică  a operelor acestui geniu irepetabil.

Editat August 24, 2018 de Andi

[dinica]

Dialogul dintre Andi si Tudor mi-a starnit pofta de muzica culta si vreau sa le multumesc pentru asta. Imi place tare mult pasiunea asta a lui Andi pentru nou, modul in care se arunca cu capul inainte in necunoscut. Se porneste greu, dar cand o face cu adevarat, se transforma intr-un uragan de emotii. Ca  cititor, abordarea asta te implica, te obliga sa experimentezi, sa scormonesti intr-o zona in care rareori ai patrunde. Parerea mea, 'care este', daca specialistii in muzica culta ar scrie in acest mod, cu siguranta ar fi mai multi ascultatori ai acestui gen muzical.

PS: In toata povestea asta este evident ca Mr. Tudor joaca rolul lui Lucifer. A intrat el tiptil in catedrala metalului intunecat si cu o miscarea de prestidigitator a transformat intunericul in lumina.

[Andi]

Aș avea două întrebări scurte:

Una per tutti voi: domnilor, ce părere aveți de Carmina Burana? Da, este destul de primitivă, în sensul că nu are structuri complexe, dar cred că asta era și ideea lui Orff. Personal, o consider cumva primitivă dar de un efect fantastic.

Recomandări privind anumite ediții? Am ediția pe SACD Chandos, Hickox - London Symphony Orchestra și cea mai uzitată ediție, cea de la Deutsche Grammophon, sub conducerea lui Jochum. Alte sugestii? Mulțumesc.

Și o întrebare pentru Marian: ce ediție Rimsky-Korsakov - Scheherazade ai tu? Întreb pentru că am ascultat-o atunci la tine și suna de-am înțepenit și aș vrea să iau exact aceeași ediție. Mulțumesc.

[Andi]

La 25.08.2018 la 10:36, MarianS a spus:

Foarte adevarat si frumos spus !

Asa am patit si eu. Tot citind pe aici mi s-a facut dor de muzica, de muzica adevarata. Ne molipsim repede cand avem in preajma oameni pasionati. Lucrul bine facut - se face numai cu pasiune.

Tudor e principalul „vinovat”. Știe să prezinte lucrări care nu sunt „arhi-cunoscute”, dar sunt de o certă valoare, cumva destinate „aleșilor”. Te ajută să descoperi diamante. Eu sunt doar „învățăcelul entuziasmat”.

Dacă „know-how-ul” lui combinat cu entuziasmul meu îi pot ajuta și pe alții să descopere/redescopere clasica, atunci cu atât mai bine. Păcat că are o problemă (pe care eu nu o înțeleg) cu „vocile”  .

Robert a intuit bine, încep să mă îndrept spre operă....

[dinica]

Stimulat de Lucifer si al lui discipol pe nume Metalifer am cumparat SACD uri la gramada. Dansurile le doream de mult, pentru Rapsodie Espagnole am o slabiciune, iar Mahler nu aveam nimic in format SACD.

[igor1234]

De obicei am cumpărat recomandările lui Tudor, iar după dialogul lui cu Andi am mai luat un teanc de discuri.

Tre' să mărturisesc și că, după niște posturi d'ale lui Andi, m-am apucat să ascult și niște black metal. Am zis ascultat, nu cumparat.

[Andi]

Acum 12 minute, igor1234 a spus:

Tre' să mărturisesc și că, după niște posturi d'ale lui Andi, m-am apucat să ascult și niște black metal. Am zis ascultat, nu cumparat.

 Tare asta!  

[Andi]

Robert și celor cărora vă place Mahler, vă recomand să luați degrabă setul dublu SACD Gatti Mahler 2, încă îl mai puteți găsi la Cărturești Carusel, la 50 de lei. E super preț pentru acest set. Mai este doar unul. E o investiție pentru viitor.

PS Bineînțeles, poate fi rulat pe orice cd player, bănuiesc că nu trebuie să menționez asta.

Include stratul CD stereo, SACD stereo și SACD multichannel.

Interpretarea e de excepție. Mă rog, e părerea unui începător în domeniu. Dar deja sunt obsedat de el. Dacă nu ar și suna fantastic, probabil că nu aș fi.

Editat August 28, 2018 de Andi