Sari la conținut
HiFi Tech

Tudor

Membri
  • Număr conținut

    304
  • Înregistrat

  • Ultima Vizită

  • Zile Câștigate

    24

Tudor a câștigat ziua ultima dată pe Martie 20

Tudor a avut cel mai apreciat conținut!

Reputație Comunitate

160 Excellent

Detalii

  • Locatie
    București

Vizitatori Recenți Profil

703 citiri profil
  1. După cum am dedus. Culmea este că te afli distanțat în timp față de mine exact la mijlocul intervalului de diferență de vârstă estimat pe baza datelor referitoare la tine (și presupuse de mine) ca făcând parte din matricea ta constituantă temperament-sensibilitate-raționalitate. Îți urez să fii sănătos mulți ani de-acu-nainte și să ai parte de o viață lungă și plină doar de bucurii și de Muzică Excelentă și care să sune "nec plus ultra" 🙂 !
  2. Așadar, 'neața ! Dacă ai ceva timp de pierdut, câte ceva despre simfonia a IX-a a lui Dvořak am scris și eu pe-aici, tot la "Recomandări muzicale" : https://www.avclub.ro/forums/topic/10-recomandari-muzicale/page/14/?tab=comments#comment-17101 Iar în prezentul topic este menționat și un trio de-al lui Smetana (alături de cel al lui Dvořak). Adevărul este (mă rog, unul dintre ele...) că valoarea lui Bernstein mi s-a relevat de-abia la tinerețea post-studențească, deși îi urmărisem de câteva ori emisiunile de introducere în tainele muzicii, dar la acea vreme mi se părea că au o tentă prea comercială, din dorința realizatorilor de a profita de valoarea și notorietatea acestui dirijor extraordinar de empatic în transpunerea intențiilor compozitorilor de culturi atât de diferite. Scurtă divagație (și cu asta chiar închei... sper...) - am mai remarcat același lucru și la Seiji Ozawa, care, venind dintr-un orizont cultural net diferit de cele europene a reușit să pătrundă surprinzător de bine subtilitățile unor compozitori și ei aparținând, la rândul lor, unor culturi diferite: Rimski-Korsakov (Șeherazada) și Enescu (prima rapsodie română) și să le confere o interpretare extraordinară, realmente de referință (pentru mine, cel puțin) ! Cât despre restul...ehei !, ar fi multe de povestit, dar deja am făcut bătături la degete... Am afirmat deja de câteva ori că aptitudinile mele "tastatoare" și cu mine suntem situați pe cărări tare mult divergente... Din păcate nu, o să mă rezum doar la câteva audieri/vizionări acasă, la RM/TV. Nu m-am blazat, dar mă mulțumesc doar cu acestea și nici ele foarte imperios necesare. Îmi pare rău dacă dezamăgesc lumea de pe-aici, dar sper să fiu înțeles...și scuzat.
  3. Mă bucură pasiunea ta, o recunosc și retrăiesc (prin entuziasmul tău) o senzație de “déjà vu, déjà connu” de acum 30...35 ani, diferența de vârstă (față de-a mea) la care intuiesc că te plasezi. Cu marea deosebire că, la acea vreme, era practic imposibil (pentru mine - fără pile sau rude externe) să-mi procur înregistrări cu interpretări celebre. Mă bucur că ai mai multe variante pentru Bruckner, Musorgski, Șostakovici. Pe Celibidache îl consider și eu a fi unul din cei mai buni pentru Bruckner, poate nu chiar zeificat în Olimp, dar foarte bun în Bruckner (altminteri nu prea mă omor după el). O divagație, apropo de zeificare. Sper să nu o iei drept critică, ci doar ca pe un alt mod de abordare, dar eu am renunțat de mult la această tendință. De altminteri foarte umană și deloc anormală. Pe care am avut-o și eu. Dar pe care o consider extrem de periculoasă prin subiectivismul inerent pe care-l poate induce. Ce poate cauza mari dezamăgiri ulterioare. Și, ca să mă crezi că sunt sincer – câteva dovezi. Am afirmat în numeroase rânduri că violoniștii mei preferați (atenție – violoniști, adică-i vorba de instrumentul meu de suflet...!) sunt Szeryng și Oistrah. Am făcut această afirmație (și o s-o mai fac în continuare) ca urmare a totalizării interpretărilor unui summum de diverse lucrări ale mai multor compozitori. Dar...(trebuia să vină și un dar...) au venit și zile în care omul Szeryng a dovedit că este totuși un om și m-a cam deziluzionat. Fie cu înregistrări departe de eticheta referință sau măcar foarte bună (un ex. - conc. vioară de Ceaikovski), fie inegale (am mai multe înregistrări de-ale lui cu faimoasa Ciaconna de Bach – de la extraordinar la banal). Alt ex.: Menuhin, pentru care am un imens respect, atât ca violonist, cât și pentru felul extraordinar în care l-a lăudat permanent pe Enescu. Am cumpărat după ’90 un LP cu concertul de Beethoven, înregistrat de el la bătrânețe. Mă crezi sau nu, după mai multe audiții distanțate-n timp (pur și simplu nu-mi venea să cred…) acel LP a ajuns la ghenă. Corolarul – Isaac Stern (unul din cei mai titrați maeștri ai viorii) ascultat de mine în tinerețe la Ateneu, la unul din festivalurile Enescu – o cruntă dezamăgire. Și lista mai poate continua și cu alți celebri violoniști, precum Accardo sau Sarah Chang, tot la Festivalul Enescu. Este drept (ca să mă contrazic singur) nu am nici o înregistrare dezamăgitoare cu Oistrah (live n-am avut ocazia să-l ascult). Repet, sper să nu o iei ca pe o critică sau, Doamne ferește - mai rău, drept lecție cu scop didactic sfătos, ci doar ca pe o altă atitudine explicitată prin exemple ilustrative reale. Neștiind mare lucru (și neavând nimic cu ei) despre Chailly și Fisher, nu pot decât să mă străduiesc să audiez ceva Mahler cu ei, din ceea ce ai menționat. Consider că toate cele trei Șeherazade pot fi incluse în categoria referință. Dar varianta mea de suflet este cea a lui Ozawa cu Boston și Joseph Silverstein pentru solo-urile de vioară. Considerându-l – pentru aceste pasaje - la nivelul oricărui mare solist concertant, în special finalul, extraordinar de greu de realizat și în care vioara lui are un arcuș aparent interminabil, atât de bine este redată diminuarea până la stingere a sunetului. Nu știu de unde ai dedus că te-aș fi acuzat de predilecții moderne. De fapt îți explicasem de ce nu mai sunt eu la curent cu interpretări mai noi, pe care tu mi s-ar părea foarte normal să le ai ! Am menționat lucrările orchestrale mai ample (concerte, simfonii) pentru că nu eram foarte sigur la ce te referi când mi-ai cerut părerea. Și, ca să fiu mai sigur, am început cu ălea mai ample. De-aia am și zis la final că o să continui cu cameralele într-o altă postare. De fapt răspunsul la camerale era deja “pe țeavă”. Acum, că treaba-i lămurită definitiv și irevocabil, continuarea cu cameralele. - Beethoven – despre cvartete coarde (foarte, foarte pe scurt și doar pentru cvartete, căci dacă ar fi pentru toată camerala lui, ar trebui să arondez o bună parte din forum, plus că la vârsta mea și lipsa de dexteritate la tastare s-ar putea să n-apuc să termin, dac-aș scrie mai mult...). Dacă-mi plac ? Îmi place oare varianta Alban Berg Quartet ? Cred că-ți vei forma o părere suficient de edificatoare la ambele întrebări dacă-ți spun că am toată integrala cvartetelor interpretată de A.B. Q. Și că m-am rezumat la această interpretare fără să mai simt nevoia investigării altor variante. O automulțumire care poate denota o anumită autosuficiență, condamnabilă de altfel, dar asta este... poate o să mai investighez. Cred că n-o să te superi, dar mai și șuguim 🙂. Două vorbe și-un cuvânt legate de acest subiect scris-am și pe la “Recomandări muzicale”. Le găsești la https://www.avclub.ro/forums/topic/10-recomandari-muzicale/page/12/?tab=comments#comment-12426 - Dvořak, cvartete – Dacă-mi plac ? Ce să zic, ca să nu te superi...🙄? Și p-astea le am pe toate... Nu cunosc varianta Prazak. Eu le am cu alt cvartet Praghez – Cvartetul de coarde Praga (Prager Streichquarttt, pe germănește). Etnic cehesc – Novotný, Přibyl, Malý, Śirc. Și în acest caz, din comoditate, nu am mai investigat alte variante. Dar, în acest caz, deși mi se par suficient de bine interpretate, chiar ar trebui să investighez alte variante din cauza înregistrării nu prea grozave D. Gramm. (iarăși ciudățeniile D.G.) – viorile sună puțin strident pe mediile înalte și înalte. Drept pentru care, când le ascult, sunt nevoit să apelez la EQ-ul JVC și să atenuez frecvanța de 4kHz cu cca 2...3 dB. Și totul revine la normal. Dacă-ți vine vreun gând - atenție ! – primele cvartete (opusurile cu numere mici) sunt destul de mult diferite de restul. Nu garantez că o să-ți placă. Mai bine o ascultare în prealabil. De pe la nr. 6...7 este OK. Poate chiar mai-nainte. Îți semnalez că Dvořak mai are lucrări camerale foarte frumoase: cvartete, cvintete cu pian, triouri (despre unul am scris puțin chiar în acest topic), etc. Este unul din compozitorii mei “de suflet” și relaxare. De altfel IMO școala cehă este una de prim rang euro-mondial, alături (poate nițel mai în spate) de cele trei extrem de importante – italiană, germano-austriacă (mi-este greu să le separ) și rusă. Oricum ușor în fața celor franceze și englezești. Na belea, c-am căzut și eu în păcatul categorisirilor ! Deci poți să faci tabula rasa la ultimele afirmații (noroc c-am apucat să bag IMO, așa că sunt oarecum absolvit…). - Janáček – un alt reprezentant de seamă alt școlii cehești de care tocmai vorbii. Aș zice că-i radical diferit. Cel puțin în cvartete. Romantismul evidențiat în cvartete ne dezvăluie un dramatism ce uzitează sonorități deosebite, uneori chiar la limita disonanțelor, pentru reliefarea frământărilor ce-l obsedează pe personajul-erou al cvartetului. Plus o tehnică aparte de folosire a contrastelor de sonorități ce utilizează alternanțe fortissimo – pianissimo ce te pot surprinde. Ba chiar șoca. Se simte că sunt compuse la maturitate și că modernismul secolului XX și-a pus din plin amprenta. La care se adaugă impactul conjucturii emoționale sub influența cărora au fost compuse. Regret, dar nu cunosc nici varianta Panocha. Eu am ambele cvartete în interpretarea cvartetului cehesc Travniček. Și care îmi place foarte mult cum interpretează aceste opusuri. Aceste cvartete le mai am cu cvartetul Belcea. Varianta aceasta are și bune (o tehnică de foarte bună calitate) și mai puțin bune (modul de abordare). Din punctul meu de vedere. De data asta onestitatea îmi impune să fac niște comparații între cele două interpretări. Pomenisem de ceva sonorități la limita disonanțelor. Care de fapt, uneori, vor să ilustreze niște strigăte de disperarare. Ei bine, în cazul Belcea, aceste nu mai sunt doar strigăte, ci devin de-a dreptul răcnete… Cu disonanțe mai mult decât evidente. O fi bine …? Posibil, dar nu pentru mine. La un moment dat am mers până acolo încât am suspectat că ar putea fi și un posibil mod de acapare a atenției publicului prin șocare. Oi fi eu mai demodat sau prea susceptibil, dar prefer varianta zbuciumată suficient de sugestiv (Travniček) față de cea deliberat și exagerat de patetică IMO (Belcea). Mai am alte câteva lucrări de Janáček. Câteva miniaturi pentru violoncel și pian și o înregistrare cu piese pentru pian – o sonată și mai multe miniaturi. Toate aceste lucrări ne înfățișează un Janáček ce ilustrează un romantism absolut “normal”. Teme melodice frumoase, armonice, toate la locul lor. Chiar aș recomanda discul cu piese pian solo interpretate de András Stiff ca fiind foarte frumos. Nu este neapărat nevoie să continui cu Musorgski și Rahmaninov. Oricum, vezi că pe Musorgski l-ai prezentat deja. Observ cu plăcere, că - în linii mari - navigăm cam pe aceleași ape și cam în același mod. Cu diferențierile inerente și care este imposibil să nu existe. Așadar să ne auzim în continuare, atât pe noi, cât (mai ales) înregistrările pentru care facem atâta reclamă. Și când te gândești că pe gratis… într-o atât de rapace cotidiană lume a profitului… suntem chiar de tot râsul ! Dacă n-ai adormit deja (tu sau colegii care s-or încumetat la acest maraton) tot citind la prezenta polologhie, îți zic acum noapte bună, eventual mai lasă și pe mâine…😴
  4. Johndoe, Ca introducere – dacă apreciez că nu stau tocmai rău la capitolul repertoriu, referitor la interpretări trebuie să-ți spun că acestea aparțin, în majoritate, secolului trecut. Nu că acest lucru ar fi neapărat un dezavantaj, dar este explicabil prin cele câteva zeci de ani care ne separă... Și nu totdeauna am fost satisfăcut de unele interpretări ceva mai recente. Chiar dacă ele erau premiate și se bucurau de aprecieri laudative ale diverselor reviste. Încerc să acopăr cât mai eficient câteva din subiectele propuse de tine. Încep cu câțiva compozitori având lucrări orchestrale/concertante de amploare. Din cei menționați de tine Și, ca să-ți răspund la-ntrebare, cei (compozitori)/cele (lucrări) la care nu specific nimic, au (din start) aprecieri laudative... De fapt, dacă mă gândesc mai bine, din ceea ce am sunt prea puțini compozitori sau prea puține lucrări/interpretări la care să am ceva rețineri. Dar te rog să nu-mi ceri să fac clasamente (știi că nu agreez ideea) sau alte aprecieri, comparative sau absolute, în afara celor deja (dacă sunt) specificate de mine. - Mahler – am integrala simfoniilor în două variante: una sub bagheta lui Leonard Bernstein (considerat unul din “specialiștii” în Mahler) dirijând orchestrele Concertgebouw, Filarmonicile din Viena și New York și alta sub bagheta lui Rafael Kubelik dirijând orch. simf. a Radiodifuziunii Bavareze. Gurile rele ale anecdoticii populare bârfeau că austriecii din Fil. Viena nu-l prea îndrăgeau pe Mahler, dar Lenny B. le-a deslușit magia muzicii acestuia și a reușit să-i facă să-l aprecieze, ba chiar să-l îndrăgească. Mai am câteva simfonii disparate: 4 (Tennstedt - London Philh,); 5 (Barbirolli - New Philharmonia); 8 (Rattle – Birmingham); 4, 5, 7 (Neumann – Fil. Cehă). - Șostakovici - ca elev am fost suficient de chinuit opt ani cu limba rusă, așa că știu foarte bine cum se citește/pronunță grafica rusească, deci pot la fel de bine să apreciez cum s-ar putea transcrie fonetic în limba scrisă română, așadar, atâta timp cât avem echivalență perfectă d.p.d.v. fonetic, refuz cu obstinație să folosesc transcrierile americanizate. O fac doar când e necesară identificării discurilor editate de străini. Am lacune serioase în discografia acestui foarte apreciat compozitor al sec. XX (și nu numai). Am doar: simf. 5 (Ormandy – Philadelphia), 7 (Ančerl – Fil. Cehă, mono-vinil), 8 (Gherghiev – Kirov Orch. St.Petersburg); Conc.: pian nr.1 +2 (Leonskaia – St.Paul Chamber Orch./Wolff); violoncel nr.1 (Rostropovici – London Symph/Ozawa) și nr.2 (Rostropovici – Boston/Ozawa). La care se adugă trei lucrări camerale. Deși îl apreciez f.mult, n-aș putea afirma că se numără printre prioritățile mele la audieri. Acum, că mi-ai atras atenția, îmi propun să-i acord mai mult timp și să audiez un repertoriu mai extins. - Bruckner – am simfoniile 3 - 9, în diferite interpretări: 3 + 9 (Celibidache - Fil. München); 4 (Muti - Fil. Berlin); 5, 6 (Günter Wand – Orch.Radio Hamburg) – îmi plac f. mult atât lucrările, cât și interpretarea; 7 (Mandeal – Fil Cluj-Napoca); 8(Eugen Jocum – Dresda); două lucrări camerale. - Musorgski – aici stau și mai prost decât la Șostakovici. Faimoasele “Tablouri” – pian solo (Lazar Berman CD și Richter-mono-vinil uzat) și varianta orchestrală Ravel (Karajan – Fil. Berlin și Celibidache – Fil. München); Dans din Kovanșcina (Seiji Oue – Minnesota); patru piese pe un vinil mono uzat rău. - Rimski-Korsakov – se cam repetă situația de la Musorgski. Bineînțeles “Șeherazada” – 3 variante (Reiner – Chicago, Ozawa – Boston, Svetlanov – Orch. URSS-mono-vinil); simf. nr. 1 + 3 ( Svetlanov – Orch. URSS); șase lucrări camerale - Rahmaninov – aici stau binișor. Conc. pian: 1 (Victor Eresku – Orch. URSS/Rojdestvenski); 2 (Richter – Varșovia/Wislocki, Așkenazi – Concertgebouw/Haitink, Kisin – London Symph./Gherghiev), 3 (Volodos – Fil. Berlin/J.Levine, Kisin – Boson/Ozawa), 4 (Așkenazi - Concertgebouw/Haitink, Peter Rösel – Orch.Simf. Berlin/Sanderling); Simfonii: 1 (Pavel Przytocki – Fil. Gdansk); 2 (Igor Golovchin – Fil. Olsztyn); 3 (Golovchin – Orch.Simf. Moscova); Rapsodie pe o temă de Paganini (Rubinstein – Chicaho/Reiner, Peter R, Peter Rösel – Orch.Simf. Berlin/Sanderling); “Stânca” (London Symph. – Previn). Plus 15...20 lucrări camerale. Pentru camerale – compozitori + interpreți – o altă postare. Doar de bine îți doresc.
  5. Ești un moderator fain. Marfă (parcă așa sună lauda argotică, deși pentru oameni sună cam aiurea...), nu glumă. Mulțumesc mult pentru operativitate. Atât în numele meu, cât și al lucrărilor muzicale ce nu puteau protesta singure. Ești un adevărat prieten, atât pentru mine, cât și pentru Muzica Clasică.
  6. trancotistu, Sincer chiar nu-mi aduc aminte la ce topicuri vă referiți. Poate mă ajutați dându-mi link-urile aferente paginilor unde am intervenit. Așa, din curiozitate și cu oarece îngrijorare pentru memoria mea 😥. johndoe, Mulțumesc pentru frumoasele și mult prea flatantele cuvinte adresate mie. Cu mare plăcere ne-om întâlni, vorba ceea s-or văzut munte cu munte, darămite om cu om... Am făcut destul de multe prezentări și în cadrul topicelor "Recomanări Muzicale" și câte ceva și-n "Recomandări din muzica clasică". Îmi trebuie ceva timp să-ți răspund. Trebuie să mă ajut cu revederea cataloagelor pentru a-ți da un răspuns ceva mai detaliat (dar nu foarte, căci aș ocupa mult prea mult spațiu), deoarece nu țin minte chiar tot pe dinafară (vezi mai sus ce i-am spus colegului, apropo de memorie ...). Făcusem cândva o listă cu compozitorii de la care aveam lucrări (indiferent de format), ca să m-amuz, și-mi aduc vag aminte (hmmm...liniște, vă rog) că trecuserm de 130. Ca un preambul, o constatare generală: curios este că muzica de cameră mă atrage de foarte mult timp, cam în toate formele, deci nu este o reprofilare datorată vârstei... Și în mai toate formele, de la sonate solo până la octete (sau mai mult), de la cele mai "accesibile" până la cele mai "dificile". Dar, ciudățenia mea deja știută pe aici, doar lucrări instrumentale... Indiferent de amploarea orchestrației.
  7. Am cedat pentru câteva zile ispitelor tehnicizante și (în ultimă instanță) atât de subiective, dar tot pe-atât de dragi audiofililor, legate ba de condiționatoare/regeneratoare, ba de diversele utilități legate de computerul audiofil, ba de DAC-uri. Revenindu-mi, mi-am adus aminte de dominanta principală a autocategirisirii mele de meloman și, dezmeticit (deși puțin buimac), m-am smuls din periculoasa sarabandă a sculăriilor, întorcându-mă cu bucurie și nerăbdare către ... Muzică. Și-am continuat reaudierea unor minunate pagini muzicale din ascultoteca personală. De data asta cu primul volum dintr-o integrală a lucrărilor pentru pian solo, aparținând unui demn continuator al miniaturilor muzicale romantice ilustrate și aduse în centrul atenției de către Chopin și Liszt. Pe numele său – Gabriel Fauré. Nu prea popular nici pe aceste meleaguri, motiv de prezentare în cadrul acestui topic. Și, deoarece văd că este moda prezentărilor cât mai sumare, mă voi conforma și eu acestui comod curent. Așadar: Gabriel Fauré – Impromptu (6 lucrări); Theme et Variations op. 73; Trois Romances sans paroles; pian: Kathryn Stott; Ediție: Vol. 1 din integrala înregistrată de Stott la Hyperion, 1994. Impresiile mele – tot telegrafic: frumos. Pe de-a-ntregul.
  8. În cazul ăsta pot să mă consider norocos, deoarece PS Audio nu m-a costat decât circa 30...40% din prețul integratului ?. Corelat cu ce remarca și JD, trebuie pus la socoteală și faptul că mai alimentez din el DAC-ul, cele două CD playere, pre-ul de MM și MC, DVD player și TV. Bașca faptul că pe lângă eliminarea granulozității și ameliorarea timbrală am obținut și un sunet mai aerisit mai detaliat/nuanțat. Aș putea așadar chiar trage concluzia că-i curat chilipir (vorba lui nenea Iancu), coane Fănică ? !
  9. Mulțumesc danM. Se pare că este într-adevăr articolul în care se descrie - pe la mijloc - modalitatea de refacere a sinusoidei. Iar la http://www.bm.rs/Oglasi/PS Audio Power Plant Premier.pdf se găsesc mai multe recenzii, din care cel cu grafice și valori este cel al lui Martin Colloms -"PPP Quietening the Mains?" (al doilea articol).
  10. Nu știu cât cunoști despre cum lucrează PPP PS Audio. El reface tensiunea sinusoidală din rețea, o filtrează, iar din rețea nu folosește decât frecvența pt. a da tactul sinusoidei refăcute. Îmi pare rău că nu mai găsesc materialele care descriau principiile de funcționare a acestui regenerator. Dacă mai găsesc ceva îți trimit pe privat. Tot ce-mi mai aduc aminte era faptul că o bună parte din operații se efectuau la tensiuni mici (posibil în c.c. ?) după care se refăcea sinusoida la 230 Vca, aplicându-i-se frecvența rețelei (50 Hz sau 60 Hz, în fcție de rețea). Am avut și unele recenzii făcute de terți, în care se prezentau sinusoidele obținute la ieșire, cu valori măsurate foarte bune atât pentru valoarea tensiunii nominale, cât și pentru distorsiunile sinusoidei refăcute. De acord cu marketingul, dar valorile obținute spuneau totuși ceva. Mai sap. PS. În cazul meu, toate sursele sunt alimentate tot prin regenerator, NU din rețea. Regeneratorul are mai multe prize de ieșire.
  11. Adrian, scuze, dar se pare că tu ai rămas cu impresia că am absolvit o secție cât de cât vecină măcar cu electrotehnica, nu mai zic de electronică. Dezolat - nu-i așa. Am făcut doar un curs cu o spoială de electrotehnică+electronică prin anul IV. Din care chiar nu îmi mai aduc aminte mai nimica. Chestia cu rahatul ieșit asemeni celui ce a intrat am gândit-o și eu când am luat regeneratorul. Din lipsă de cunoștințe nu pot realiza cum o sursă dintr-un amplificator poate stabiliza tensiunea din rețea și (mai ales) elimina distorsiunile acesteia, mai bine decât o sculă dedicată acestor scopuri. N-o zic cu scop polemic, ci doar îmi exprim nedumerirea.
  12. AdrianLucian, Pentru noi ăștia p’afariștii electronicii, grăit-ai oarecum profetic, dar mult mai abscons decât Nostradamus ! Da’ ceva tot am înțeles (mai bine-zis dedus)... că-i de bine cu ălea în clasa A. URAAAaaaa ! - al meu din ăsta-i și dedus-am (mă rog... așa mi-a convenit...) că regeneratorul ar putea avea efecte negative ceva mai reduse asupra lui. Poate chiar și d.p.d.v al dinamicii... Da’ te rog să-mi zici și mie ce notă-mi dai la concluziile celor două ipoteze. Chiar dacă premizele cu care am ajuns la ele deranjează puternic gardul mai-sus pomenit. Pe o scară de la 1...10 . Dacă-i sub 5, spune-mi pe privat, că-i rușine mare să rămâi corigent – chiar dacă nu ești în domeniu... Mi-am pus eu disclaimer, da’ totuși...
  13. Disclaimer: Dacă tot se-ncumetă atâta lume să-și dea cu părerea, de ce n-aș face-o și eu ? La urma urmei, dacă tot românul se pricepe la fotbal, de ce nu s-ar pricepe și la electronică ? Și oricum, am toată libertatea să mă fac de râs, este dreptul meu stabilit prin constituție și am dreptul să fac uz de el... Ipoteza 1: Amplificatorul are, ca orice amplificator/aparat electric, un timp de răspuns/rise time/atac (sau care o mai fi terminologia corectă) ΔT1 de care are nevoie pt. a ajunge la tensiunea echivalentă semnalului acustic primit de la sursă. Regeneratorul (pe care-l consider, dacă este bine dimensionat, cel mai bun aparat de corijare a erorilor introduse de rețea)/filtrul de rețea are și el un timp similar ΔT2 pentru a satisface necesarul creșterii de tensiune solicitată de amplificator. Discutăm cazul în care această valoare este mult sub valoarea critică de limitare/saturare/clipping sau care vreți voi să fie, a oricăruia din cele două aparate. Dar ce ne facem atunci când ΔT2 este sensibil (până la mult) mai mare decât ΔT1 ? Fără să intre în saturare. Nu cumva întârzierea mai mare produsă de regenerator/filtru, ar putea cauza o limitare de dinamică față de situația în care amplificatorul activează fără regenerator/filtru ? Având un timp cumulat mai mare ? Aș fi înclinat (așa, cam ca turnul din Pisa sau chiar mai mult) să cred că da. Ipoteza 2: Boxele sunt niște dispozitive (mai lăsați-mă cu device, că m-am săturat) electro-mecanic. De data aceasta mi se pare evident că ambele tipuri de componente pot introduce întârzieri în răspunsul electrodinamic/acustic. Care se adaugă la timpul de răspuns al amplificatorului ΔT1 menționat la ipoteza 1. Presupunem că avem două binoame amplificator-boxă. Primul (A) net superior celui de-al doilea (B). Fiecare cu timpul total aferent de răspuns/întârziere/etc. (amplificator + boxă) ΔT(A), respectiv ΔT(B). Cuplate în amonte cu regeneratorul/filtrul menționat anterior cu timpul de răspuns/întârziere/etc. ΔT2. Pentru cele două sisteme + regenerator/filtru, pot apărea (teoretic) mai multe situații. Din care aleg două: 1. ΔT(A) ≪ ΔT2 - caz în care (cred eu) utilizarea dispozitivului regenerator/filtru poate limita dinamica sistemului. Sistemul răspunde mai puțin "nervos" decât fără dispozitiv. 2. ΔT(B) ≫ ΔT2 – caz în care (cred... tot eu) utilizarea regeneratorului/filtrului nu prea văd cum ar putea afecta (cel puțin sesizabil) dinamica sistemului. Și atunci ar rămâne doar aportul benefic timbral. Acestea erau unele din posibilele situații la care m-am gândit când am făcut comparația dintre sistemele lui Marian și al meu. Și când am specificat că s-ar putea să depindă și de componentele sistemului. Dac-am dărâmat gardul cu oiștea... asta este. Măcar v-am dat motive de distracție. Ca să nu ziceți că nu mi-aduc contribuția la starea de relaxare și bună dispoziție a forumului.
  14. Nu m-am gândit nici măcar o secundă c-ar putea fi omisă ! Mai mult, adineauri ți-am confirmat că, probabil, este cel mai relevant parametru atunci când urmărim crearea senzației de live. Că, per global, am afirmat că am altă ordine a prioritaților - nu contest. Și-mi păstrez ierarhia personală, așa cum consider absolut normal să ți-o păstrezi și tu pe a ta ! Hai, mai bine, să ne punem pe ascultat ceva muzichii, acum când cred că s-au lămurit și-aceste lucrușoare.
  15. Probabil până după gard ?. Dacă are gard auddiofil. Marian, M-am mai gândit/socotit și înclin să cred că ai mare dreptate când consideri că dinamica este factorul primordial care trebuie luat în considerație atunci când urmărim cu precădere senzația de live a unei înregistrări. Mai ales a uneia din concert. Culmea ! Chiar aseară am ascultat un CD cu lucrări pentru pian solo interpretate de Dan Grigore. Departe de a fi unul din preferații mei, aveam totuși o senzație de dezamăgire mai accentuată decât în alte dăți și nu realizam inițial de ce. Nefiind, ce-i drept, nici prea atent, doar lăsam muzica să curgă. Selecția este cu lucrări din perioada 1961-2018. Câteva din concert. Am fost inițial surprins de zgomotul de fond redus, fiind deja “familiarizat” cu calitatea slabă a marii majorități de înregistrări românești de clasică (pardoxal, cele aparținând altor genuri mi se păreau ceva mai bune). După care m-a frapat lipsa de dinamică, inclusiv a celor din concert, pe care cred că ar fi sesizat-o și un copil din grupa mică. Bănuiala mea este că, în dorința de elimina din zgomotul de fond, Casa Radio (editoarea discului) a utilizat un dispozitiv de filtrare cu care a redus într-adevăr zgomotul, dar a omorât literalmente dinamica discului (și a redus și ceva din bogăția timbrală a pianului). Eu n-am mai auzit o înregistrare atât de plată de când mă știu. De senzație scenică, tridimensionalitate, etc. chiar nu are sens să mai vorbim. Mai proaste – da – cu fâșâit ca viforul, cu pârâituri de credeai că au venit urătorii de Anul Nou, cu sunete țipătoare de ți se strepezeau timpanele, dar așa de plat și cu o dinamică cvasiinexistentă - NICIODATĂ.
×
×
  • Creează nouă...