Sari la conținut
HiFi Tech

ANEXA la topicul '' Cablurile in audio/adevar sau sci-fi"


pilgrim

Postări Recomandate

Poti măsura emoția, vibratia si atmosfera pe care reușește sa o reproducă un sistem muncit, rodul unor nopți nedormite cu repozitionari de incinte, recablari, sute de ore de audiție?!

Satisfactia vine atunci când alti impatimiti asculta muzica pe acel sistem si rămân încântați fiindu-le greu sa se ridice din scaun si sa plece.

Poti sa-l jignesti pe impatimitul care a lucrat la acel sistem spunandu-i ca nu conteaza cablurile, alimentarea, pozitionarea, machingul si alte ,,amanunte"?!

Eu zic ca nu ai acest drept, macar din bunacuviinta daca nu din respect si din intelegerea valorilor celuilalt.

 

Fiind profesor, nu pot sa nu apreciez in stilul clasic: nota 10

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • Răspunsuri 85
  • Created
  • Ultimul Răspuns

Top Posters In This Topic

În numele tuturor îmi permit să trimit un călduros "Cu plăcere!"


Obstacolele în calea comunicării sunt multe. Oamenii tind să-și fie autosuficienți, în principiu de nevoie. Este un mecanism de apărare cât se poate de normal. Și uite așa transferul de informație între părți este adesea imposibil. Comunicarea interpersonală presupune chiar un transfer ceva mai amplu, dincolo de informația pură. Presupune și schimbul unor trăiri, unor emoții. Nu toată lumea are capacitatea să înțeleagă, să transmită sau să primească. Nu este vreo rușine, vreo carență, ceva care să atragă vreun sentiment de inferioritatea. Toți suntem supuși fenomenului într-o oarecare măsură. Transmitem și primim printr-un filtru propriu. Este contextul în care anumiți oameni pur și simplu sunt înconjurați de niște "ziduri" impenetrabile. Motivele pot fi atât de multe încât este greu să le identifici corect și complet. Printre ele este adesea amintit și "supraîncărcarea cu informații a receptorului ori emitentului", fapt ce determină imposibilitatea acceptării unora noi. Există, se întâmplă, nu este nicio "șmecherie". Suntem niște ființe pe cât de complexe, pe atât de "simple".


Este ceva deosebit să aduci în discuție și partea emoțională. O poezie poate transmite emoția și fără să-i cunoști structura. Atât ca parte ce primește mesajul, cât și ca trasmitent. În cazul ăsta dacă vine un factor extern, tehnic, care să-ți spună că de fapt ce ai acolo poate fi explicat și disecat, ba mai mult, că ai greșit ceva anume, cam cât de greu este să renunți la o parte din tine pentru a accepta ce ți se spune? Cât de mult poți renunța la toate trăirile tale pentru a accepta aspecte tehnice? Și în ce măsură sunt ele valide în contextul dat? Observația a fost atât de pertinentă încât aprobarea ulterioară vorbește de la sine.


Acum în treaba asta delicată să punem situațiile care se nasc aici pe forum (pe orice forum chiar, nu este prima dată când trecem prin așa ceva), când una dintre părți o transpune negativ pe cealaltă, reducând și mai mult orice șansă ca mesajul să fie primit. Și cum fiecare om are un echilibru în care trăiește, dat de propriile alegeri și convingeri, trebuie mult tact să faci schimbări în acest echilibru. Cine nu înțelege asta când vrea să transmită ceva, devine un interlocutor cu care nu se poate discuta, chiar dacă ai avea o minimă deschidere. Nici nu vorbesc despre graba noastră de a judeca lucrurile (s-a văzut chiar în topic). Oricum într-un final orice răbdare își arată limitele și se ajuge invariabil la situații neplăcute. Am văzut-o de prea mutle ori să fie o excepție sau o raritate.


O abordare pentru a depăși aceste stări ar fi să luăm în calcul diferențele de percepție. Și să le acceptăm. Când predam, asta a fost una dintre cele mai dificile chestii de făcut. Pentru că te determină să îți vezi mesajul prin ochii altora și să îl adaptezi ca atare, în mod constant. Un proces de uzură, din care motiv mulți îl și ignoră. Ei trasmit ceva, dacă merge de bine, dacă nu atunci este prost receptorul. Nu este exclus ca receptorul chiar să fie prost într-o oarecare măsură. Prost format sau informat. Asta atunci când problema nu este una comună.


Ce am câștigat în anii ăștia în care au fost conflicte și oameni s-au rupt unii de alții? Nimic. Absolut nimic. Bine, unii ar spune liniște, cu plecarea unora am câștigat liniște. Însă în termenii care ne interesează pe noi, practic nimic. Ar fi un lucru excepțional să se strângă o comunitate aici, diversificată, dar unită. În care membrii să nu se considere reciproc proști pentru că preferințele sunt diferite, pentru că percepțiile sunt diferite, pentru că trăirile sunt diferite, pentru că în esență sunt diferiți. Societatea noastră are ceva probleme cu toleranța în această direcție. Și nu se face ceva la vreun nivel pentru a schimba asta. "Bisericuțele" au fost cea mai nenorocită chestie cu care m-am confruntat și am dedicat destul timp distrugerii acestui tip de abordare. Indiferent cât de diferți sunt cei care formează un grup, am văzut că diversitatea a adus mereu tărie acelui grup, cât timp au fost deschiși tuturor ideilor și au existat lideri care să le implementeze. Era altceva, dar în mare multe caracteristici se pot transmite oricărei comunități.


Eu nu câștig nimic, îmi este indiferent. Cu cine am ceva de discutat, o fac în particular și încerc să mențin o neutralitate. Mi-ar plăcea însă ca în urma acestor discuții și acestui subiect, să facă toată lumea un pas în spate și să renunțe la pozițiile de forță. Rezultatele le-am văzut. Poate e vremea pentru o altă cale. Să tot fi trecut vreo 15 ani de la primul forum. Zic că suficient cât să nu se mai repete greșelile. Sper să citesc despre lucruri mult mai frumoase în viitor. Revin mereu cu plăcere să văd ce mai găsesc pentru a-mi extinde universul. În orice expunere găsesc ceva util. Mai multe capete... Ba mi-aș dori uneori să ascult mai mult de ce spun alții și să încerc mai ușor. Nu sunt nici eu vreun element extern. Am propriile prejudecăți cu care mă lupt.


Vă doresc o sâmbătă frumoasă, în ritmuri la alegere și răcoare!

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Problemele de comunicare nu apar neapărat din natura mesajului, ci din modul de transmitere. Oricât de interesant ar fi schimbul de informații și oricât de deschis ar fi receptorul sau emitentul (ca sa păstrez terminologia) totul se blochează dacă argumentația începe cu "asculta-ma pe mine,băi boule/bizonule/berbecule/snobule/ciocanarule" și se termina cu "ești prost dacă nu faci ca mine". Altfel spus, degeaba ne uităm la cei 15 ani de forumeala, dacă nu există cei 7 de acasă. Adică așa cum a spus și Kostas: "macar din bunacuviinta daca nu din respect si din intelegerea valorilor celuilalt."

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Exact pentru asta am militat si eu. Poate nu cu uneltele cele mai fericite uneori, poate ca si eu mi-am pierdut rabdarea uneori, dar in esenta doresc acelasi lucru: sa ne respectam parerile, optiunile, sa ne respectam intre noi ca oameni, diversi, unici fiecare in felul lui, fara sa ne mai categorism in fel si chip...


Un mare like si de la mine pentru Kostas, Igor si Kman. :thumbup:

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Nu gazduirea e problema, ci faptul ca respectivii probabil s-au saturat de toate situatiile care apar, la fel cum incep sa ma satur si eu.

Probabil datele sunt salvate pe undeva, cei care au avut forumurile sigur le-au pastrat in momentul in care au renuntat la acestea.


Insa, in momentul in care vad cum merg lucrurile pe un astfel de forum, unde fiecare cunoaste adevarul absolut, orice proprietar isi pierde repede interesul si arunca totul la gunoi.

 

Te rog eu, nu trimite acest forum pe urmele Hi-Fi& Multimedia :oops:

Nu are nici un rost.

Indiferent de cati de multi oameni sunt aici si ce "prostii" mai spun ei nu-i lasa fara suportul tau moral si material.


Pentru ceilalti membrii ai forumului, va ROG eu sa nu mai fiti atat de inversunati, ca nu rezolvati nimic.

Intre alb si negru exista o mare masa de gri-uri.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Vizitator
Răspunde la acest topic...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Acest site foloseste cookie-uri! Prin continuarea navigarii va exprimati acordul asupra folosirii acestora. Citeste Politică Intimitate si Termeni de Utilizare.