Sari la conținut
HiFi Tech
  • Cum obtinem un sunet de calitate intr-o camera normala - scurt ghid acustic


    dinica

    Te gandesti sa cumperi primul sistem audio. Deschizi calculatorul si incepi sa cautati informatii folosind Google. Cu aceasta ocazie afli ca pentru muzica  cea mai buna varianta este un sistem stereo compus din sursa de muzica, amplificator, boxe; sau chiar un ‘all in one’, un sistem care sa cuprinda sursa de muzica si amplificatorul intr-o singura cutie la care sa adaugi boxele. Ai cumparat sistemul, ai legat sursa de muzica la amplificator, pe acesta din urma la boxe, incepi sa ascultati muzica. Daca ai ascultat sistemul intr-un showroom audio dedicat, sunt sanse destul de mari ca sunetul sa fie diferit. Te gandesti, este ceva in neregula cu sistemul. Incepi sa verifici legaturile dintre componente, poate ai gresit undeva o conexiune si de aici diferenta de sunet. Sunt sanse destul de mari sa fie ceva in neregula si cu conexiunile sistemului, insa cea mai mare problema o reprezinta acustica camerei. Intr-un showroom audio specializat, cu oamenii bine pregatiti, vei primi cel mai bun sunet posibil. Diferenta de sunet dintre camera ta si incaperea de auditii a showroom-ului o face acustica spatiului. Intr-o asemenea incapere sunetul este directionat catre ureche. 

    283340080_cumobtinemunsunetdecalitateintr-ocameranormala.thumb.jpg.c871d9c7ea03ffb01f3213ecf7409892.jpg
    Sunetul este asemeni unui  fascicul de lumina provenit dintr-o sursa fixa. In cazul nostru boxa este sursa. Sunetul iese din boxa, se imprastie in toata casa si interactioneaza cu toate obstacolele intalnite in cale. Practic avem o unda sonora ce loveste pereti, geamuri, mobilier, bibelouri, ghivece cu flori. Ca sa intelegem cum influenteaza mediul ambiental sunetul, ne intoarcem la  exemplul cu fasciculul de lumina. Obiectele vor arata diferit in functie de cum sunt atinse de lumina. In camera vor exista zone iluminate perfect, zone de umbra si zone intunecate. La fel se va intampla si cu sunetul boxelor. Adaugati fenomenul de reflexie: asta inseamna ca o parte din sunet se va intoarce in camera dupa ce a lovit obiectele intalnite in cale. Sunetul pe care il auzim acasa este compus din toate aceste component. Dincolo de opiniile noastre aceasta este fizica, sau mai precis o ramura a acesteia ce poarta numele de acustica.

    Pentru mine un sunet bun, apropiat de ce ofera sistemul audio, se obtine prin aplicarea unor reguli elementare de acustica. Nu vorbim de fizica atomic sau de matematica avansata, ci de cateva mici interventii in spatiul acustica al camerei. Toate acestea pot fi realizate de oricine, fara sa aiba cunostinte avansate de acustica. Eu unul nu am asemenea cunostinte. Am citit literatura de specialitate, am lucrat 3 ani intr-un showroom si am experimentat acasa, insa toate acestea nu imi ofera o diploma de acustician.
    Calatoria noastra in cautarea sunetului de calitate incepe cu cateva sfaturi usor de aplicat. Am sa numesc aceste sfaturi ‘pasi de furnica’, pentru ca sunt chestii minore ce pot imbunatati experienta muzicala.

    Primul pas de furnica
    Boxele nu trebuie sa fie lipite de pereti, de un corp de mobilier, sau amplasate in coltul camerei (exista boxe la care producatorul recomanda pozitionare in colturi, dar aceste sunt un caz particular). Asigurata-te ca distanta dintre boxe este de 2 metri pentru un efect stereo complet. Pozitia ideala pentru asezarea boxei este la o oarecare distanta de perete, mobila, etc. Cu cat distanta este mai mare, cu atat cresc sansele ca sunetul sa fie mai bun. Acesta este modul cel mai simplu de a evita interactiunea undei sonore pornite din boxe cu obiectele aflate in imediata apropiere . In cazul in care boxele sunt de raft, cel mai bine este ca acestea sa fie amplasate pe un suport dedicat acestui scop. Daca nu avem acest suport, asezam boxele pe ceva construit din lemn solid. Un asemenea obiect de mobilier nu va adauga vibratii sumplimentare si nu va modifica sunetul. 

    Pasul doi de furnica
    Dupa ce ati gasit o pozitie care sa respecte cerintele, cautati cea mai buna amplasare a boxelor in camera testand diferite pozitii. Incercati sa pozitionati boxa rotind-o pe axa verticala pornind de la un unghi focalizat spre urechile ascultatorului si continuand catre o pozitie paralela cu urechea. Pozitia difuzorului de medii este de preferat sa fie la aceeasi inaltime cu urechea. Incercati ca locul de unde ascultati sa fie varful unui triunghi isoscel cu baza formata de cele doua boxe. Incercati sa gasiti o pozitia de ascultare nu foarte aproape de perete, pentru ca unda sonora reflectata de peretele aflat in imediata apropiere a urechii influenteaza negativ sunetul.

    Pasul trei de furnica (acesta este de fapt un pas intermediar, nici nu ar trebui sa primeasca un numar)
    Asezati in fata boxelor un covor gros. Incercati sa acoperiti ferestrele in momentul auditiei cu draperii groase. 

    459271792_cumobtinemunsunetdecalitateintr-ocameranormala..thumb.JPG.7c74dd9b32bd0e5855eae452b06d3c0b.JPG

    Daca dupa toate cele mentionate in pasajele anterioare sunetul continuie sa nu ofere satisfactie, atunci este timpul pentru urmatoarea etapa. Pornim de la premiza ca am aplicat toate trucurile acustice din prima parte a articolului. Asta inseamna ca boxele sunt asezate la distanta de perete, pe jos avem intins un covor gros, la geam avem draperii groase, pozitia de ascultare se afla in varful unui triunghi isoscel, etc. In ciuda acestor aranjamente sunetul continua sa ne deranjeze urechea. 
    Pot aparea trei situatii: 1. sunetul este sticlos, aspru, obositor; 2. Sunetul este acoperit de bas, tot ce auzim se reduce la bas, vocile par ascunse, frecventele inalte se pierd in spatiul camerei de parca nu ar exista; 3. Sunetul este o combinatie intre punctul 1 si 2.

    1.    Amenajare camera folosind situatia de la punctul  1. 
    Acest tip de sunet este rezultatul amplificarii de catre camera a frecventelor inalte. In acelasi timp este posibil ca frecvente din zona mediilor sa fie atenuate. Pentru a rezolva aceasta situatie avem doua lucruri de facut. Prima data ne asiguram ca spatiul vitrat (ferestre, obiecte de mobilier cu zone acoperite cu geam) este acoperit, sau suficient de bine fixat incat sa nu produca vibratii nedorite. Pasul urmator este aplicarea unor difuzere in zonele de reflexii primare. Acestea sunt materiale cu proprietati acustice ce atenueaza zona de frecvente medii si inalte. Calcularea zonelor de reflexii primare se face foarte simplu. Avem nevoie de o oglinda mobila de dimensiuni medii si de un ajutor. Te asezi pe canapea in pozitia de ascultare, apoi persoana care ajuta plimba oglinda lipita de peretele lateral, intr-o pozitie paralela cu acesta, pornind din zona in care este pozitionata boxa catre dumneavoastra. Oglinda trebuie miscata ca si cum ar fi lipita pe perete, fara ca unghiul sa fie modificat. Din pozitia de ascultare privim catre oglinda. Cand zarim prima bucatica din boxa reflectata in oglinda, il rugam pe cel care misca oglinda sa bifeze cu un creion acel punct. Continuam sa miscam oglinda  pana cand imaginea boxei reflectata va disparea aproape complet. In acel moment, cand o mica parte din boxa se mai zareste, bifam din nou cu creionul acea noua pozitie. Aceasta este zona de reflexie primara de pe primul perete. Repetati aceasta actiune pe peretele celalalt si chiar pe tavan. Dupa ce locurile de reflexie primara au fost insemnate, peste aceste zone se aplica materiale de difuzie. Acesta trebuie sa acopere o suprafata avand latimea masurata de dumneavoastra si o inaltime ce trebuie sa acopere zona tweeterului si difuzorului de medii. Daca pozitia dumneavoastra de ascultare este apropiata de perete (canapea asezata langa perete), ideal ar fi ca in zona urechilor sa plasati materiale de difuzie.

    2.    Amenajare camera folosind situatia de la punctul 2. 
    Acest tip de sunet este rezultatul amplificarii de catre camera a frecventelor aflate in zona inferioara a spectrului audio. Frecventele din aceasta zona au cea mai mare energie. Din acest motiv sunt cel mai greu de stapanit. Pentru stapanirea basului trebuie sa cautam solutii prin care sa absorbim energia acestuia. Solutia cea mai simpla si economica este sa umplem camera de auditie cu materiale absorbante. (Ex: canapele / fotolii masive, covor gros pe jos, tot felul de decoratiuni interioare manufacturate din materiale absorbante.) Daca aplicarea elementele de decor nu este suficienta, pozitionam la colturile camerei bass trap-uri. Acestea sunt construite din materiale fonoabsorbante si au rolul de a optimiza problemele din zona frecventelor joase. Se monteaza in colturi si trebuie sa acopere intregul colt pe vertical.

    3.    Amenajare camera folosind situatia de la punctul 3. 
    In acest caz avem o combinatie de probleme acustice. Logic, rezolvarea este o combinatie intre punctele 1 si 2.  Intr-o asemenea camera vom folosi atat elemente de difuzie cat si elemente de absorbtie

    Te-ar mai putea interesa si urmatorul articol.

    207880669_cumobtinenunsunetdecalitateintr-ocameranormala(3).thumb.JPG.19237bd5070a18ba38d62920e4248ccd.JPG

    Dupa cum ati putut citi in acest articol amenajarea acustica a unei camere poate fi realizata destul de simplu. Cu un efort minim putem transforma sunetul de acasa intr-o experienta memorabilia. Succes!
     

    • Like 3

    Recenzie utilizator

    Comentarii Recomandate

    Testul cu palma il faci asa cum am scris in articolul "Recomandari sisteme audio stereo pentru audiofilii aspiranti...", citez: batem din palme puternic asezati in zona unde sunt pozitionate boxele. Ecoul sonor al camerei se va auzi imediat. Acesta se simte ca o coada sonica adaugata primului sunet. Cu cat acesta este mai lung, cu atat sunetul se misca mai mult intre pereti, sarind asemeni unei mingi si lovind suprafetele camerei. In mod ideal acest ecou trebuie sa fie scurt.

    Link spre comentariu
    Distribuie pe alte site-uri



    Join the conversation

    You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

    Vizitator
    Adaugă un comentariu...

    ×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

      Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

    ×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

    ×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

    ×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Acest site foloseste cookie-uri! Prin continuarea navigarii va exprimati acordul asupra folosirii acestora. Citeste Politică Intimitate si Termeni de Utilizare.