Sari la conținut
HiFi Tech
  • Hugo 2 - un DAC excesiv?


    Andi
    După cum s-a putut vedea într-un review anterior, sunt un fan absolut al DAC-ului Chord Mojo. Consider că are un raport preț/calitate sonică imbatabil. Așadar, am primit cu mare entuziasm însărcinarea de a face o recenzie pentru fratele său mult mai mare, dacă ne gândim la diferența de preț, Hugo 2, noua iterație Hugo a celor de la Chord.

    Hugo a fost un succes pentru cei de la Chord, însă nici chiar ei, după spusele lor, nu se așteptau la succesul imens pe care l-a avut și încă îl are Mojo.

    După cum se știe, în concepția lui Rob Watts, principalul designer de la Chord, mai multe taps egal mai bun. Cu cât ai mai multe taps, cu atât recreezi mai bine semnalul original. Mojo avea dublul taps-urilor lui Hugo și ținând cont că foarte mulți dintre cei care le-au ascultat pe ambele au preferat Mojo, părea că formula magică a celor de la Chord chiar funcționează. Îmi puteți înțelege așadar entuziasmul pentru noul Hugo 2, care triplează numărul de taps-uri. M-am gândit: dacă Mojo sună așa, oare cum sună un DAC urcat mult mai sus în ierarhia sonică a lui Rob Watts? Pe scurt: mi-am zis că trăiesc un eveniment audiofil de excepție.

    Pentru a afla mai multe despre tehnologiile din spatele DAC-urilor Chord, vă invit să citiți review-ul pentru Mojo, pentru a nu mai fi nevoit să repet toate acele detalii aici (https://www.hifitech.ro/revista/audio-hi-fi/chord-mojo/).

    Ca design, Hugo 2 are din nou acel aspect de artefact specific produselor Chord. Extrem de solid (probabil vă amintiți acele filmulețe cu tancurile care trec peste DAC-urile Chord), cizelat la perfecțiune, cu o senzație tactilă deosebită a butoanelor, în special în cazul butonului de volum. Când l-am pornit, datorită tuturor acelor culori în care luminează, mi-am adus aminte instantaneu de concertele Pink Floyd din anii 60, cu acele jocuri de lumini multicolore. În plus, acel „ochi” prin care poți vedea în interior e de mare efect, mai ales că circuitele care pot fi văzute lasă impresia de tehnologie extrem de avansată.

    _1320127.thumb.JPG.68a8c8d37f8bb8cf727b48a2db9ac772.JPG

     

    _1320126.thumb.JPG.dd58a95ca5754a6f1da6b8a7f87c79e6.JPG

    Pentru cineva care nu este deloc obișnuit cu schemele de culori ale produselor Chord, utilizarea poate părea puțin complicată și confuză la început, dar în scurt o deprinzi și îți pare foarte logică, ba chiar te gândești cum de nu s-au gândit și alții la așa ceva până acum.

    Să notăm câteva din funcționalitățile lui Hugo 2:

    În primul rând folosește același cip, Xilinx Artix 7, ca Mojo. Are patru intrări digitale (optice, coaxiale și USB), Bluetooth (cu Aptx), hi-res până la 768kHz și până la DSD512 (Octa DSD) prin intrarea USB. Filtru digital cu patru poziții, crosfeed pentru căști, un efect care imită senzația că ai asculta la boxe atunci când asculți în căști, plus telecomandă.

    Dacă toate acestea nu vă sunt suficiente (deși nu văd ce v-ar putea lipsi), trebuie să știți că se pare că cei de la Chord pregătesc un modul 2Go, care se va atașa la Hugo 2, pentru a-i adăuga, printre altele, sloturi de card, DLNA, UPNP etc. Ceva în genul modulului Poly pentru Mojo.

    La fel ca Mojo, Hugo poate fi setat în modul de line out fix, și vă sfătuiesc să nu aveți căști conectate în acel moment.

    Am observat că unii utilizatori se plâng cum că ar fi conectorii cam fragili. Sincer, nu am observat nimic în neregulă, cel puțin exemplarul de la mine pare solid din acest punct de vedere.

    În timpul utilizării, Hugo 2 devine la fel de fierbinte ca Mojo, însă autonomia bateriei pare să fie mai bună, cu aproximativ o oră, o oră și ceva în plus comparativ cu Mojo.

    Ok, vorbăria lungă, sărăcia omului, așa că să îl punem pe Hugo 2 la treabă:

    Ce am auzit încă de la primele audiții: un nivel al detaliilor și o rezoluție chirurgicală cum eu unul nu am mai auzit până acum. Plus viteza, probabil specifică tuturor DAC-urilor Chord, deoarece deja sunt familiarizat cu ea de la Mojo.

    Am început cu un superb album Anno Domini HD al celor de la Riverside. Despre primul Hugo știam că era oarecum bright, așa că îmi făcusem niște griji ca nu cumva să observ brightness și la Hugo 2. Urăsc brightness-ul, o să repet asta cu fiecare ocazie. Însă nici urmă de brightness cu Hugo 2, mai ales că pot fi utilizate și filtrele, care pot imprima sunetului un caracter mai cald.

    Deci, Riverside. Încă de la Hyperactive am fost asaltat de acele detalii, unele care înainte parcă îmi fuseseră ascunse și acum Hugo 2 îmi arătau că ele există, ca și când până în acel moment fusesem oarecum surd. Poate aș fi dorit ceva mai multă adâncime, poate aș fi dorit ca sunetul să fie uneori ceva mai detașat de boxe, în special cinelul rămânea uneori agățat de difuzoare.

    Deoarece am prins gustul modului de redare al lui Hugo 2 și am vrut să aud cum redă și un alt album de la Riverside, am trecut la Rapid Eye Movement și apoi la Shrine of… Cam pe la Shrine of…mi-am dat seama că trecuseră mai bine de două ore, timp în care ascultam doar modul în care redă Hugo 2 Riverside și nu Riverside. Toate simțurile receptoare îmi fuseseră încordate la maxim, deoarece părea că aud brusc atâtea detalii încât îmi era teamă să nu pierd ceva. Mi-am spus că trebuie să mă relaxez și să ascult totuși și niște muzică. Dar parcă obosisem, așa că am trecut la DAC-ul meu Metrum Octave, care mi s-a părut cumva o ușurare, m-am relaxat brusc. Am zis să îl las pe Hugo pornit, pentru a relua sesiunea de ascultare a doua zi.

    A doua zi, lucrurile au stat cam la fel. Am început cu Queensryche, Rage for Order. Unul dintre cele trei albume pe care eu le consider a fi beneficiat de „aportul unei inteligențe nepământene”. Dacă tot am ajuns aici, celelalte două sunt Dark Side of the Moon și albumul „Like Gods of the Sun” al celor de la My Dying Bride. Rage for Order este un album atât de complex și sofisticat, încât în mod clar beneficiază de aportul unei surse capabile să redea cele mai ascunse detalii. Da, Hugo 2 reda acest album de parcă era supramodulat. Detaliile te atacau din toate flancurile. Dacă stau bine să mă gândesc, un player care este o nouă revelație audiofilă pentru mine, Philips DVP9000S, care folosește cipuri dac CS4398, face aproximativ același lucru, inclusiv convertind sunetul la DSD. Însă Philips ți le face cunoscute, te face să conștientizezi că acele detalii există, pe când, comparativ, Hugo 2 ți le cam aruncă în față.

    Am vrut să ascult primul album Black Sabbath în variantă hi-res. Piesa Black Sabbath de pe albumul Black Sabbath al trupei Black Sabbath, de exemplu. A fost cam aceeași senzație, parcă ascultam alt master sau eventual remaster. Detalii, detalii și iar detalii. Din nou atenție la redare și nu la muzică. Nu e o chestie controlabilă, pur și simplu acest DAC îți atrage atenția asupra modului său de redare. Moment în care mi-am dat seama că ceva nu e tocmai în regulă. Am schimbat și amplificatorul, de la Scott-ul vintage 440A am trecut la un amplif în clasa D (UcD mai exact, cea mai avansată tehnologie în clasa D), Philips FDR9000, sperând la un matching care să îmi amintească faptul că ascult totuși muzică, nu sunete.

    Așa am început să încerc să văd care e problema cu acest DAC, de ce nu mă lasă să mă bucur de muzică.

    _1320115.thumb.JPG.5f6132ae5a799cf6020d9d6363a2ff4f.JPG

    Piesa Black Sabbath trebuie să sune greu, trebuie să sune apăsător, să creeze o anumită atmosferă de plumb, ca o poezie de Bacovia. Trebuie să sune creepy. Însă acea combinație de viteză și detalii pe care o are Hugo 2 îi fură pur și simplu caracterul și atmosfera acestei piese. O devalorizează oarecum. Piesa pur și simplu nu mai are greutate. Nu mai are farmec.

    Ok, am început să analizez cum e totuși treaba cu aceste detalii. După nenumărate comparații, am ajuns la concluzia că problema lui Hugo e că redă detaliile atât de pregnant (tweeterele boxelor pur și simplu „scuipă” detaliile) încât sunetul își pierde pur și simplu tridimensionalitatea. Detaliile care trebuiau să fie oarecum în spate ajung în față alături de detaliile care sunt în mod normal în față și totul devine bidimensional, totul devine prea uniformizat. Sunetul complex devine simplu din cauza detaliilor excesive! În plus, acea combinație excesivă de detalii și viteză duce, după un anumit timp de ascultare, la un sunet nenatural, nefiresc, excesiv. Nu asta aud eu când merg la concerte. Iar asta îmi ține simțurile excesiv de încordate și am ajuns să nu mai simt plăcerea de a asculta muzică.

    Te-ar mai putea interesa si articolul din link.

     

    Hugo 2 îmi aduce aminte de niște boxe pe care le avusesem la un moment dat și în care investisem o sumă considerabilă. La început îmi păruseră fascinante prin nivelul de detalii în, special în frecvențele înalte. Era ca și când îmi ascultam albumele din nou, cu alte urechi. Așa am și ajuns să le cumpăr. Apoi, după vreo două săptămâni deja mă oboseau excesiv. După alte câteva săptămâni, am ajuns atât de rău încât îmi era groază să vin acasă de la job și să le ascult. Știu că pare ridicol, dar așa era. Iar după ce intram în casă îmi era groază să dau cu ochii de ele. Gândul la banii băgați în acele boxe mă reținea să nu le arunc pe geam. Până la urmă, mi-am spus „ori eu, ori boxele” și am hotărât să scap de ele pronto și le-am vândut pe nimic, doar să nu le mai văd în fața ochilor. Cam așa și cu Hugo 2. După nenumărate tentative de ascultare, mi-am spus, orice doar să nu mai fiu nevoit să îl ascult.

    Vreau să subliniez un lucru: știu că poate unii rămân cu un gust amar după acest review, dar trebuie să țineți cont că aceasta este strict părerea mea, bazată pe sistemul meu și pe gusturile mele. Știu că Hugo 2 are succes, unii îl apreciază, chiar dacă observă aceleași probleme pe care le-am observat eu, totuși tocmai asta apreciază la el! Deci nu este exclus să fiți fascinați și voi, la rândul vostru, de el. Fără doar și poate, e un DAC diferit, deosebit de ceea ce se aude în mod normal. Dacă acest lucru vă atrage sau nu, rămâne la latitudinea voastră. Încercați să îl ascultați înainte de a-l cumpăra, mai ales că este un DAC scump.

    Ca o concluzie personală legată de Hugo 2: în acest moment nu mai sunt atât de convins de validitatea afirmațiilor lui Rob Watts, cum că mai multe taps = mai bine. Știu că părerea mea nu înseamnă nimic comparativ cu părerea lui, un inginer intrat în legendă deja. Dar totuși, el creează acest DAC pentru mine, eu sunt utilizatorul final. Cred că sunt și alte aspecte de luat în considerare, nu doar numărul de taps și mi-e teamă că Rob Watts a intrat deja într-o cursă de marketing cu el însuși, încercând să se convingă că trebuie să crească numărul de taps. Posibil să nu fie așa, dar aceasta este părerea mea după ce am comparat Mojo cu Hugo 2. Iar dacă stau să mă gândesc că aproape toți utilizatorii spun că Hugo 1 suna bright comparativ cu Hugo 2, mă apucă sincer groaza. Pe scurt: dacă mi s-ar oferi Mojo și Hugo 2, ambele la același preț, aș alege Mojo fără să stau pe gânduri.

    Pro: construcție superbă, facilități de redare, rezoluție chirurgicală

    Contra: nix muzicalitate

     

    _1320113.JPG

    _1320125.JPG

    • Like 2
    • Thanks 4

    Recenzie utilizator

    Comentarii Recomandate

    Nu sunt comentarii de afișat



    Join the conversation

    You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

    Vizitator
    Adaugă un comentariu...

    ×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

      Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

    ×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

    ×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

    ×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Acest site foloseste cookie-uri! Prin continuarea navigarii va exprimati acordul asupra folosirii acestora. Citeste Politică Intimitate si Termeni de Utilizare.