Sari la conținut
HiFi Tech
  • Chord Mojo


    Andi

    ….am avut aceeași experiență cu Hugo. Părea că devine din ce în ce mai bun și au fost necesare aproximativ 9 luni înainte ca senzația de îmbunătățire continuă a sunetului să se estompeze. Șocul a fost când am descoperit că un Hugo nerodat suna exact ca Hugo-ul rodat timp de 9 luni! Așa am dedus că de fapt creierul meu se roda la modul în care Hugo recrea tranzienții, lucru care mi s-a părut unic comparativ cu toate DAC-urile ascultate anterior.

    Mă aștept ca în cazul lui Mojo lucrurile să stea la fel

    Așa anticipa Rob Watts, designerul șef de la Chord, crearea lui Mojo.

    Ce știa Rob Watts în acel moment, adică acum vreo 4 ani, iar utilizatorii cărora le era destinat Mojo nu știau?...

    Toată filosofia celor de la Chord se învârte în jurul deja celebrelor „taps” (instanțe procesate în interval de o secundă). Watts a studiat ani și ani de zile acest aspect, asta în timp ce majoritatea celorlalți ingineri studia cum să obțină un sunet mai bun în jurul cipurilor dac deja existente. Watts spune că pentru a recrea perfect un semnal analogic înregistrat, e nevoie de aproximativ 1 milion de „taps”. Lucru  imposibil la început, dar a luat-o încet, cu câteva mii de taps în cazul primelor DAC-uri Chord și ajungând la câteva zeci de mii pentru Hugo, fapt care pentru el a fost o victorie.

    9393466.jpg.918e7376de459b79718c05ef143bdf21.jpg

    Lucru ciudat însă, Rob Watts a refuzat să spună de câte taps se bucură Mojo, la lansarea micului DAC.

    Acum nu mai e nici un secret: Mojo procesează dublul taps-urilor procesate de Hugo. Cu alte cuvinte, în ierarhia Chord, Mojo este peste Hugo. E explicabil acum de ce Watts a evitat un răspuns la întrebarea privind numărul instanțelor: Chord erau pe punctul de a-și da singuri cu stângul în dreptul, adică de a recunoaște că un produs mai ieftin este peste un produs mai scump, ambele fiind comercializate în același timp. Acum, că Hugo a intrat la categoria „legacy” (între timp a apărut Hugo 2), Watts a putut recunoaște ceea ce au observat o mulțime de utilizatori care au vândut Hugo după ce au ascultat Mojo: Mojo e pur și simplu mai bun.

    7875741.thumb.jpg.3f98e78a11589b426c62515d2486e4a7.jpg

    Mojo beneficiază de un FPGA mai avansat. A, am uitat să menționez că cei de la Chord nu folosesc clasicele cipuri dac, ci folosesc FPGA-uri (https://en.wikipedia.org/wiki/Field-programmable_gate_array) programate de Rob. Rob nu mai crede în clasicele cipuri dac. Le consideră depășite. Așa că folosește FPGA-uri pe care le programează așa cum vrea el, emulând clasicele cipuri dac. Acestea sunt mult mai puternice decât convertoarele obișnuite, însă ca atare sunt mult mai scumpe, necesită cunoștințe de programare extrem de avansate, necesită timp de dezvoltare, din acest motiv sunt folosite în acest moment de foarte puțini producători de scule audio. E mult mai simplu să iei un convertor produs de un terț și să construiești rapid în jurul lui un DAC și ceva mai greu să programezi efectiv un DAC de la zero. Mai mult ca sigur companiile mamut, care trebuie să lanseze câte o serie de scule noi în fiecare trimestru, nu se vor apuca în viitorul apropiat să se ocupe cu ceva atât de complicat cum sunt FPGA-urile, unde timpul de dezvoltare este foarte greu de anticipat. Așa că acestea rămân unor companii high-end, care lucrează mult mai personalizat, dacă se poate spune așa, și nu au planuri gen „lansarea urgentă a colecției toamnă-iarnă din acest an”.

    Cum a ajuns Mojo să folosească un hardware mai avansat decât fratele său mai scump, Hugo? Simplu: între timp, adică între Hugo și Mojo, Xilinx, firma de la care Rob își ia fpga-urile, a scos un fpga mult mai puternic. Și, deoarece miniaturizarea tehnologică avansează de la o lună la alta, Rob a putut să miniaturizeze literalmente etajul analogic din Hugo și să îl integreze în Mojo.

    7885274.thumb.jpg.fc771d111420ce5c8fd274637057ffa2.jpg

    9393579.jpg.4eaf8de97bb0cb038b1e547d839d9189.jpg

    În acest moment Mojo este un succes fantastic pentru Chord. În urmă cu doi ani, toate statisticile spuneau că cei de la Chord au vândut aproape 80.000 de Mojo. Vă dați seama cum stă situația acum. Calculați aproximativ 500 de dolari pentru un Mojo, înmulțiți și vă puteți da seama câți bani fac cei de la Chord doar cu cel mai ieftin DAC al lor.

    Este Rob Watts găina cu ouăle de aur sau nu?

    Mulți spun că Mojo înseamnă în acest moment pentru piața DAC-urilor, exact ceea ce a însemnat Linn Sondek în anii 70 pentru piața pickup-urilor: un „game changer”.

    Am primit Chord Mojo în urmă cu mai multe luni împreună cu alte DAC-uri pentru a le testa. Era într-o seară. Vă spun sincer că a doua zi m-am dus și mi-am cumpărat un Mojo, deoarece mi-am spus că trebuie să îl am. Vă dați seama cam ce efect a avut asupra mea.

    Da, știu, majoritatea cumpără Mojo pentru a-l folosi cu căști. Pe mine, sincer, căștile mă cam lasă rece în acest moment. Am avut perioada mea, când ascultam doar în căști. Însă acum îmi permit să am spațiul meu în care să încerc pe cât posibil să recreez atmosfera din studio. Cu alte cuvinte, cum sună Mojo cu căști m-a interesat prea puțin. Am avut la îndemână superbele Meze 99Neo pentru un scurt test: da, sună extraordinar, dar nicio cască nu îți poate crea o scenă aievea la câțiva metri în fața ta.

    Ce m-a frapat prima dată la Mojo? Naturalețea sunetului. Instrumentele reproduse cu un realism fantastic. Apoi, fluiditatea cu care muzica era reprodusă. Am tot citit de la diverși cum că Hugo ar fi bright. Nici vorbă de așa ceva cu Mojo. Sunetul avea neutralitate, lucru care contrasta puternic cu dimensiunea lui Mojo. De obicei, „brichetele”, ca să folosesc un termen des folosit de Robert de la AV Club, sunt deficitare la acest capitol. Da, sunt total de acord, dar nu Mojo. Acest lucru se datorează în mod sigur faptului că nu folosește clasica schemă bazată pe clasicele cipuri dac, ci folosește fpga-uri. Cu un fpga, ieși direct din acesta în etajul analogic în clasa A, fără filtre decimatoare și alte componente care digitalizează sunetul.

    Stop! Acum realizez că în entuziasmul meu pentru Mojo, am uitat să îl prezint…Ok, hai să fim serioși, chiar trebuie să vă spun că pare construit din fier beton sau să vă explic ce indică prin diverse culori cele trei butoane luminescente ale lui Mojo? Rob Watts spune că Mojo e atât de puternic încât poate conduce direct, fără amplificator intermediar, boxe. Cei de la Hi-Fi World au vrut să verifice cât de adevărată este această afirmație și l-au conectat pe Mojo direct la o pereche de Tannoy Westminster Royal! Repet: Tannoy Westminster. Cu succes. Cu alte cuvinte, cumpărându-l pe Mojo cumpărați un DAC – preamplificator – amplificator de super calitate.

    Untitled.jpg.90e2f2a5b53793d001a1f3f6ed356ec8.jpg

    În imaginea de mai sus, Chord Mojo conducând direct, fără niciun alt amplificator intermediar, Tannoy Westminster Royal, așa cum a fost conectat de cei de la HiFi World

    Totuși, câteva indicații prețioase nu strică, mai ales că Mojo nu vine cu un manual inclus.

    Dacă doriți să folosiți Mojo strict ca DAC, trebuie să îl porniți apăsând simultan timp de 5 secunde cele două butoane de volum în timp ce apăsați butonul de pornire. În acest fel obțineți un output de 3 volți. Dacă vi se pare cam mare și boxele încep să aibă un bas bubuit, după ce efectuați operația de mai sus apăsați butonul Volume – de exact patru ori: în acest fel obțineți tradiționalul output de 2 V.

    Eu l-am folosit pe Mojo la 3 V.

    Ascultând Innuendo (Queen) în variantă SACD (DSD – Mojo acceptă DSD64, 128 și 256 prin DoP), Mojo relevă o scenă superbă, pe care o vezi aievea. Te uiți la Mojo, te uiți la scenă și nu îți vine să crezi că scena respectivă e realmente proiectată de acest micuț DAC alimentat de o baterie. Sunetul are putere, are dinamică, instrumentele sunt poziționate și diferențiate precis, tridimensionalitatea sonică fiind evidentă. Poate aș fi dorit o mai mare prezență în zona mediilor. Comparându-l pe Mojo cu DAC-ul meu de referință în acest moment, Metrum Acoustics Octave, Metrum-ul are o prezență mult mai bună a mediilor, vocile în special beneficiind de acest lucru. Cu Mojo, vocile nu pierd deloc din dimensiune, dar parcă nu au aceeași „grosime”, aceeași plinătate. O piesă ca „Barcelona” (interpretată de zeul Freddie Mercury și de Monserrat Caballé), chiar și în versiune 16/44 îți poate face pielea de găină și la cinci ascultări una după alta, dacă este redată de un DAC cu prezență a mediilor, iar aici aș depuncta puțin Mojo, deoarece nu reușește întocmai acest lucru. Aici se vede faptul că până la urmă o sursă liniară solidă chiar contează. Mojo reușește totuși să emoționeze cu „Barcelona” prin prezența scenică, prin fundalul complet negru din care se reverberează fenomenalele voci ale lui Freddie și Monserrat, poți auzi fiecare inflexiune a vocii lor, îl poți auzi pe Freddie cum aproape își strigă versurile pe finalul piesei, așa cum recunoaște chiar el că a fost nevoit să facă, pentru a putea ține pasul cu forța uluitoare a vocii lui Monserrat. E un DAC revelator, fără doar și poate. Două ediții diferite ale aceluiași album sunt redate exact așa cum sunt ele: diferit. Chiar dacă sunt din același master, Mojo le dezvăluie imediat ca aparținând unor transferuri diferite. Nu foarte multe DAC-uri până în 1000 de euro pot face acest lucru, nu foarte multe au această neutralitate sonică. Da, multe îți pot reda niște detalii uluitoare, dar fac acest lucru împreună cu un anumit brightness care „reușește” să ascundă cel mai important detaliu: caracterul general al înregistrării. Din păcate, în cazul sculelor ieftine, cu scheme nu foarte complicate și cu piese ieftine, detaliile vin la pachet cu brightness-ul. Mojo nu aparține acestei categorii decât din punct de vedere al gamei de preț. Ca sunet joacă în liga mare, în liga DAC-urilor serioase.

    Mai mult, îl consider pe Mojo un DAC optim pentru metalele extreme. În momentul în care asculți ceva de genul albumului In the Nightside Eclipse al celor de la Emperor, în special nemuritorul șlagăr (he he!) „I am the Black Wizards”, nu trebuie să ai deloc senzația de „wall of sound”, de amalgam, specifică surselor ieftine. Am spus cu mai multe ocazii: înregistrările sunt mult mai puțin proaste decât cred unii. Important e să  „decodezi” înregistrarea la un nivel cât mai ridicat. Mojo decodifică poziționarea trupeților din Emperor (țineți cont că aceasta nu este o înregistrare lucrată, adică de genul în care fiecare membru își predă după șapte mii de take-uri contribuția unui inginer de sunet și acesta masterizează albumul. Nu. Aici e vorba de o înregistrare one-take, ceva în genul primelor albume Sabbath – aici stă farmecul unor legendare albume din cel de-al doilea val de black metal), deci revin, Mojo decodifică poziționarea trupeților și îți redă cu precizie modul în care aceștia stăteau în momentul înregistrării. Datorită dinamicii ultra-high-end fără exagerare (țineți cont că Mojo are o dinamică de 125 dB minim măsurată, cei de la Hi-Fi World au măsurat cu un semnal de test de -60 dB o dinamică de 143 dB!! – asta în condițiile în care cele mai multe DAC-uri high-end nu depășesc 130 dB), Mojo îți redă acest album în singurul mod în care acesta poate fi redat: devastator. O înregistrare pe care mulți o consideră proastă din punct de vedere audiofil, poate deveni chiar audiofilă, dar nu pentru că Mojo ți-ar prezenta-o „mânărind-o” (cum spun unii despre anumite scule) sau adăugându-i ceva delicatețuri și rafinamente care nu existau inițial acolo, ci prin simpla clarificare și descifrare a informației muzicale. Sesizezi totul, pătrunzi efectiv mult mai mult în înregistrare. Sau să luăm albumul „Rebel Extravaganzza” al celor de la Satyricon. Bookletul acestui album menționează cât se poate de clar și de arogant: „Correct listening at maximum level”. Bun, acest lucru este imposibil cu Mojo chiar și în căști, din cauza outputului extrem de ridicat (atenție cu căștile sensibile când porniți Mojo după ce l-ați folosit ca desktop DAC cu outputul la 3V) și cu atât mai puțin prin amplificator cu boxe. Însă cu multe surse, când crești volumul la redarea acestui album, din cauza senzației de amalgam și de stridență, după câteva piese te doare capul și vei vrea să reduci volumul. Nu cu Mojo. Redă atât de natural și decodifică atât de precis surplusul de informație din această înregistrare, care de multe ori lasă senzația de supramodulare, încât vei dori să dai volumul din ce în ce mai tare pentru și mai multă imersiune în muzică.

    _13108102.thumb.jpg.416de91fd5aa5fdbca8611ca292bb779.jpg

    Există totuși câteva probleme în cazul lui Mojo, însă acestea nu sunt de factură sonică, ci de factură „administrativă”, dacă îi pot spune așa. Bateria, în primul rând. Poate fi un avantaj, practic scapi de „blestemul” mizeriei de la rețea, dar și un dezavantaj. Dezavantajul clasic: se descarcă J. Acum, serios, e o problemă destul de mare și să vă explic de ce. Cei de la Chord spun că 4 ore de încărcare îți dau aproape 10 ore de ascultare. Eu zic că asta e o variantă optimistă, ba chiar extrem de optimistă. Mai degrabă undeva pe la 6 ore de ascultare, ar fi varianta realistă. Primul Mojo pe care l-am primit la test era folosit și am crezut că probabil bateria e obosită, însă și nici cu Mojo-ul nou cumpărat nu am reușit să ajung la 7 ore de ascultare după o încărcare completă. Și aici apare de fapt problema: cei de la Chord spun că poți încărca Mojo în timp ce asculți, dar e recomandabil să eviți acest lucru, pentru a prelungi durata de viață a bateriei. Asta înseamnă că în cele 4 ore în care îl ții pe Mojo la încărcat, acesta stă inutilizabil. Dacă acesta este singurul tău DAC, aceasta poate fi o problemă. Patru ore în care stai și te uiți la scule fără să poți asculta, așteptând să se încarce Mojo. Cam deprimant, nu? Dacă totuși încerci să încarci Mojo în timp ce asculți, lucru pe care mărturisesc că îl fac și eu din când în când, atenție că devine fierbinte. Iar când spun fierbinte, să nu înțelegeți că devine cald. Nu, ci fierbinte în sensul în care poți prăji un ou pe el! Acel FPGA se încălzește tare de tot, mai adăugați la asta și etajul din componente discrete în clasă A, plus bateria pusă la încărcat și o să înțelegeți de ce Mojo se înfierbântă atât de tare. Nu știu exact care e durata de viață a bateriei din Mojo, însă am dubii că ar depăși 5 ani. Partea bună e că poate fi schimbată destul de ușor. Partea și mai bună e că Mojo poate fi folosit și fără baterie, însă în acest caz va trebui ținut conectat permanent la curent.

    9393586.jpg.bf6e40966c371a21083191361c17cb41.jpg

    Bun, o altă problemă poate fi dată de cabluri. Deoarece Mojo este prea mic pentru RCA-uri, ai la dispoziție doar mufe de 3,5 mm pentru output, iar în cazul intrării coaxiale, chiar și pentru input. Iar aici problema, evident, este dată de calitatea cablurilor pe care le poți găsi pentru Mojo. Mojo fiind un DAC extrem de sensibil și rezolut beneficiază ca orice alt DAC rezolut de o calitate cât mai bună a cablurilor. Dacă în cazul interconnectului 3,5 mm – 2RCA să spunem că poți găsi ceva cât de cât de calitate pentru a-l conecta pe Mojo la amplificator, vreau să văd cum găsiți un coaxial cu RCA la un capăt și 3,5 mm la celălalt capăt. Succes! Pentru a-l conecta pe Mojo la un streamer, am fost nevoit să folosesc un adaptor 3,5 mm – RCA, și acesta găsit cu greu. Atenție, jack-ul de 3,5 mm trebuie să fie mono, deci dacă vă gândiți la cablurile acelea destinate unor scule ca Fiio, puteți uita de ele.

    P1310789.thumb.JPG.64ba014c03af8ddf943ae268cf9a7bd7.JPG

    Te-ar mai putea interesa si articolul urmator. Apasa pe imaginea de jos.

     

    Recomandarea lui Rob Watts pentru Mojo este de fiecare dată conexiunea optică, preferata lui, deci dacă vă limitați la USB și optic, vă veți bucura de Mojo fără probleme. Mojo acceptă 24 bit/192 khz prin conexiunea optică, ba chiar și DSD64 în format DoP!

    Una peste alta, Mojo este un DAC cu adevărat special și poate fi într-adevăr un game changer prin prisma prețului său. Practic ai ultima tehnologie disponibilă și una dintre cele mai avansate în domeniul DAC-urilor (FPGA), de obicei rezervată gamelor high-end, ai o neutralitate uluitoare și, practic, chiar un pachet complet DAC – preamplificator – amplificator de căști/boxe, toate astea în nici 500 de euro.

    Cine mai oferă așa ceva?

    • Like 3


    Recenzie utilizator

    Comentarii Recomandate

    Nu sunt comentarii de afișat


×
×
  • Creează nouă...