
Ma gandesc de cateva luni la acest album lansat de britanicii de la Talk Talk in anul 1988 la casa de discuri EMI. Muzica este complexa, imaginativa, atmosferica, cu un sunet organic, dar in acelasi timp greu de digerat pentru cineva putin obisnuit cu stilul Art Rock practicat de trupa. “Spirit Of Eden” este o perla rara in piata de muzica Pop Rock. Sfarsitul anilor ’80 a fost dominat de trupe incadrate in stilul New Wave / Romatic / Synth cum ar fi Duran Duran, Depeche Mode, Talking Heads, Blondie, The Cars, etc. Muzica acestora putea fi ascultata la radio, pe casetofon in masina, dansata in discoteci si vazuta la postul de televiziune MTV.
Te poate interesa:
Talk Talk au inceput ca o trupa implicata in acest curent lansand trei albume interesante. Primul a iesit pe piata in anul 1982 si poarta numele “The Party’s Over”, cel de al doilea se numeste “It’s My Life” si a aparut in anul 1984, iar cel de al treilea a fost lansat sub titulatura “The Colour Of Springs” in anul 1986. Succesul comercial al trupei incepuse sa prinda contur dupa lansarea celui de al treilea material discografic, cu toatea acestea, doi ani mai tarziu trupa a virat brusc catre un stil de nerecunoscut pentru un fan vechi al trupei. Sunetul, orchestratia, compozitiile, au o structura noua. Ai senzatia ca asculti o alta trupa. Stilul lor bazat pe sunete generate electronic si ritmuri pop, influentat de perioada New Wave / Synth, a fost reimprospatat si apoi transformat in ceva care urma sa le asigure o identitate bine delimitata si un loc in istoria muzicii. Muzica albumului este esenta sunetului avangardist de la sfarsitul anilo ’80. Aranjamentele orchestrale sunt constructii complexe de ritmuri pop mixate cu jazz, blues, rock psihedelic, invelite intr-o textura ambientala inovatoare. Daca pe celelalte albume muzica lor este un fel de ‘background music’, ceva de ascultat in masina, acum totul a devenit personal. Ascultatorul este invitat intr-o calatorie sonica complexa. Artistii experimenteaza adanc natura sunetului asemeni trupelor de rock psihedelic din anii ’70. Trupe ca Pink Floyd, Soft Machine, au incercat sa patrunda dincolo de suprafata sunetului in cautarea unui nou sens muzical. Douazeci de ani mai tarziu Talk Talk o apuca pe un drum asemanator si reusesc sa produca unul din cele mai interesante albume de la sfarsitul anilor optzeci.
“Spirit Of Eden” este evaluat de critici ca fiind un album Art Rock. De asemenea, exista voci care il catalogheaza ca fiind primul album de post-rock din istorie. In opinia mea o incadrare de acest tip functioneaza asemeni unei bariere pentru un ascultator de muzica obisnuit. Din acest motiv va sugerez sa ascultati “Spirit Of Eden” fara a tine cont de modul in care este etichetat. Lasati muzica lui sa curga prin camera fara prejudecati. Ascultati intregul material discografic. Doar asa veti putea patrunde magia celor sase compozitii. Va promit o muzica tulburatoare, experimentala, plina de semnificatii, inregistrata impecabil.
Articol scris de Robert Flescan
Cine sunt eu si de ce ati avea incredere in mine.
Sunt pasionat audiofil de mai bine de 15 ani. Timp de 3 ani am lucrat ca PR-ist pentru unul din dealerii audio consacrati din Romania, JackFi (Audio Concept). In acesti ani am trecut printr-un proces de invatare complex. Am experimentat empiric sunetul audiofil testand mii de sisteme audio si am invatat de la Jack o partea din arta audiofila. Pentru ca mi-am dorit sa descopar ce se afla dincolo de marketingul producatorilor, am citit o multime de materiale legate de tehnologia audio. In ultimii ani am scris o perioada articole pentru blog-ul unuia din dealerii audio cu o ascensiune remarcanta in ultima vreme, iar acum 2 ani am inceput sa scriu pentru HiFi Tech. Pentru mine a fi audiofil inseamna inainte de toate dragoste pentru muzica. In colectia personala de muzica am peste 1000 de cd-uri si 300 viniluri.
Comentarii Recomandate
Join the conversation
You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.