Sari la conținut
HiFi Tech
  • Televizoare QLED si OLED in 2020


    HiFi Tech

    Daca va ganditi sa schimbati anul acesta televizorul si nu stiti ce tehnologie sa alegeti, atunci trebuie sa cititi acest articol. Pe internet gasiti o multime de articole despre cele doua tehnologii din care se construiesc panourile televizoarele in prezent, QLED si OLED. In acest articol am sintetizat si structurat aceste informatii intr-o maniera cat se poate de simpla. Cand veti termina de citit, cele doua tehnologii nu vor mai avea secrete. 

    230655399_qledvsoled3.jpg.309cdeb69d15bea4355aa40f06eaa376.jpg

    QLED vs OLED – descriere tehnica

    Doi mari producatori de televizoare si implicit de panouri TV folosesc denumiri asemantoare pentru tehnologia folosita in televizoarele lor. Ce nu stiu majoritatea cumparatorilor este faptul ca aceste doua tehnologii se afla la poli opusi. Am sa incerc o analogie pentru a va explica cat mai simplu.Inchipuiti-va ca tineti in mana un magnet cu rol educativ. De obicei acestea au polii magnetici pictati in culori diferite. Nordul este vopsit in rosu si Sudul este vopsit in alb. Tehnologia QLED-ul produsa de Samsung este in cazul nostru polul magnetic vopsit in rosu, iar tehnologia OLED-ul produsa de LG este polul magnetic vopsit in alb. 

    Am sa va descriu in cateva cuvinte cele doua tehnologii:

    OLED inseamna „dioda organica de lumina”. OLED este o tehnologie fundamental diferita de cea LCD, tipul principal de televizoare ce pot fi gasite in prezent. OLED este „emisiv”, ceea ce inseamnza ca pixelii emit propria lumina.

    QLED (conform Samsung) inseamna „ quantum dot LED TV”. QLED este o varianta a LED-ului LCD, peste care este adaugata o pelicula cuantica de tipul sandwich. QLED , la fel ca LCD-ul, se bazeaza pe un sistem de iluminare de tipul LED. QLED este vechea tehnologie LCD cu ‘puncte cuantice’.
    Ce trebuie sa intelegeti este ca tehnologia QLED este mai aproape de vechea tehnologie LCD comparativ cu tehnologia OLED. Majoritatea expertilor considera tehnologia OLED o clasa distinctiva, la fel cum era plasma inainte.

    Quantum Dot LED, in traducere  ‘ puncte cuantice LED’, sunt molecule microscopice care atunci cand sunt lovite de lumina, emit propria lor lumina. In televizoarele QLED punctele sunt continute intr-un film, iar lumina care le aprinde este asigurata de o iluminare de fundal de tip LED. Aceasta lumina se mixeaza cu stratul de cristale lichide (LCD) si creaza imaginea. 

    OLED este o tehnologie complet noua.OLED nu utilizeaza o iluminare de fundal LED pentru a produce lumina. Lumina este produsa de milioane de subpixeli OLED individual. Pixelii sunt niste puncte minuscule, emit lumina individual si  compun imaginea.

    138905277_qledvsoled..jpg.4e87b85d528fb2943b3c0aef1c811351.jpg

    Avantaje si Dezavantaje

    OLED are un contrast mai bun și un nivel de negru superior. Unul dintre cei mai importanti factori de calitate a imaginii este nivelul negru. Tehnologia OLED este emisiva, pixelii emit lumina individual, asta inseamna ca televizoarele OLED pot opri complet pixelii neutilizati, pentru un contrast  teoretic infinit .Televizoarele QLED / LCD, chiar si cele mai bune, cu cea mai eficienta intunecare locala completa , pastreaza o oarecare iluminare a panoului, ceea ce duce la niveluri de negru mai spalate, mai gri, cu sectiuni luminoase.

    QLED este mai luminos. Televizoare QLED si LCD pot fi mai luminoase comparat cu orice model OLED, ceea ce reprezinta un avantaj deosebit in camerele luminoase si daca este folosit continut HDR . Cu toate acestea, va spun din propria experienta, televizoarele OLED pot fi suficient de luminoase pentru majoritatea camerelor, iar contrastul lor superior le permite sa ofere o imagine HDR mai buna comparativ cu orice televizor QLED / LCD.

    OLED are o mai buna uniformitate a imaginii si unghiuri de vizualizare superioare. Asta inseamna ca televizoarele OLED au ecrane aproape perfect uniforme si pastreaza calitatea imaginii indiferent de unghiul din care priviti. Pe panourile TV bazate pe LCD sunt sanse destul de mari ca diferite zone ale ecranului sa para mai luminoase. Chiar și cele mai bune ecrane LCD sufera de o anumita estompare, pierd contrastul si devin decolorate atunci cand nu privim perpendicular ecranul.

    Te-ar mai putea interesa si urmatorul articol:

    ‘Burn in’ OLED, retentia imaginii, apare in cazul tehnologiei OLED. Daca ne uitam mult timp pe acelasi canal TV, si acesta are o sigla statica afisata, este posibil ca dupa un timp in acea zona sa ramana o umbra, chiar daca am schimbat canalul. ‘Burn in’ poate deveni o problema daca va uitati mai multe ore pe zi la acelasi canal TV si nu urmariti suficient alte canale. ‘Burn in’ nu ar trebui sa fie o problema pentru majoritatea oamenilor. Este greu de crezut ca cineva se uita la acelasi canal TV timp de mai multe ore, fara sa faca nicio schimbare. Eu am un televizor OLED de mai bine de un an si nu am intalnit aceasta problema.

    2106723057_qledvsoled2.jpg.f751d106c3c03bea29d11cc9628ac184.jpg

    Ambele tehnologii pot atinge o rezolutie de 8k. Majoritatea televizoarele in ziua de astazi au rezolutia de 4K. Aici putem spune ca este egalitate. Din pacate, in ciuda avansului tehnologic consistent in aceasta zona, continutul  TV 4K continua sa lipseasca. In Romania puteti viziona filme si seriale TV in format 4K doar la Netflix, DIGI 4K si Eurosport 4K. De 8K nici nu are rost sa mai amintim. Nu exista niciun film  8K sau continut TV si nu vom avea prea curand. Abia exista continut real 4K, iar Hollywood-ul nu se grabeste sa inceapa sa produca. Majoritatea filmelor sunt inca terminate la 2K. Chiar si filmele filmate la rezoluții mai mari (2.8K, 3.4K, 4K, 6K, 8K) sunt procesate la final in 2K.

    QLED vd OLED - preturi

    Tehnologia QLED este mai ieftina, iar acest fapt este un avantaj in contextul in care cererea pentru televizoare cu ecrane mari este in continua crestere. De exemplu, in zona televizoarelor cu performante medii, un  LG OLED65B9PLA de 165 cm costa 7799.99 lei, iar unul QLED de la Samsung, modelul 65Q70RA, la aceeasi dimensiune costa 5999.99 lei. Daca ne uitam la gama televizoarelor cu performante peste medie, fara sa fie considerate de top, preturile pentru aceasta diagonala sunt mai bune pentru televizoarele OLED. LG OLED65C9PLA are un pret de 9499.99 lei, iar Samsung QLED 65Q90RA are pretul de 9999.99 lei. Peste diagonala de 65 inch lucrurile se schimba din nou. Un Samsung  QLED 75Q90RA, 189 cm, costa 15499.99 lei, iar un LG OLED77C8LLA , 195 cm,  costa 24990 lei. Din pacate nu am gasit doua televizoare similare ca dimensiune pentru ultimul exemplu.

    145443075_qledvsoled.jpg.5ae700243f034c6931102749390b95ad.jpg 

    2020 - perspectivele acestui an pentru televizoare OLED si QLED 

    Samsung se lauda cu o crestere a calitatea imaginii QLED. Ei spun ca au lucrat la imbunatatirea  contrastului prin cresterea calitatii zonelor intunecate  si adaugarea tehnologie mini-LED. LG are fundamentele procesorului C9, care nu a fost neapart mai bun comparativ cu C8, dar care cu siguranta poate oferi o baza solida pentru televizoarele anului 2020. Totusi, avand in vedere diferentele dintre tehnologia OLED si QLED, m-ar surprinde ca imbunatatirile  QLED 2020  sa invinga tehnologia OLED.

    Articol scris de Robert Flescan
     

    qled vs oled 1.jpg

    • Like 1
    • Thanks 2

    Recenzie utilizator

    Comentarii Recomandate

    Nu sunt comentarii de afișat



    Join the conversation

    You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

    Vizitator
    Adaugă un comentariu...

    ×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

      Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

    ×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

    ×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

    ×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Acest site foloseste cookie-uri! Prin continuarea navigarii va exprimati acordul asupra folosirii acestora. Citeste Politică Intimitate si Termeni de Utilizare.