Sari la conținut
HiFi Tech
  • McIntosh MA9000 - amplificator integrat cu o putere de 300 W


    HiFi Tech

    McIntosh MA9000 este unul din cele mai mari amplificatoare audio integrate construite in lume. Are 46 kilograme, o putere de 300 W pe canal, o inaltime de 24 cm, o latime de 44.5 cm si o adancime de 56 cm. Cand te afli in apropierea lui simti nevoia unei reverente in fata inginerilor americani. Sau, intr-o descriere plastica, te afli pe o nava de croaziera ce se pregateste sa intre in portul New York si vezi pentru prima data Statuia Libertatii. Ramai cu gura deschisa intr-o exclamatie lunga intinsa pe cateva zeci de secunde: Ce facura bre americanii astea nebuni?! Dupa cele cateva de minute de uimire inghiti in sec si incepi sa privesti bestia din fata ta. 

    Design extern

    Panoul frontal este acoperit cu sticla neagra. Pe centru troneaza sigla companiei iluminata intr-o nuanta de verde. Sigla este inconjurata de cele doua vumetre de putere mari care iti atrag atentia dicolo de preferintele estetice. Pe randul doi, sub acest ansamblu luminos, se afla o intreaga echipa de butoane de forma circulara. Doua dintre ele sunt asezate la capete si sunt supradimensionate. Cel din stanga permite selectarea manuala a surselor, iar cel din dreapta este dedicat volumului.  Intre cele doua se afla alte opt butoane  rotative cu ajutorul carora puteti modifica raspunsul sonic in functie de preferintele personale sau de raspunsul camerei. La periferie se intrezaresc alte cateva butoane tactile cu aspect de patrat rotunjit. Unul din ele are culoarea rosie si inchide / deschide alimentarea aparatului. Celelalte sunt negre si ofera utilizatorului accesul la diferite alte functii ale amplificatorului. Nu in ultimul rand amintesc si conexiunea de casti situata in partea stanga, sub selectorul de surse.
    Parte din spate este plina cu variante de conexiuni. Aparatul acesta acopera atat de multe posibilitati incat un neinitiat s-ar putea rataci. Pe scurt. Exista 6 intrari de semnal RCA, 2 intrari de semnal XLR, o intrare RCA fixa, 2 intrari de power amp, intrari de pickup MC si MM, doua intrari digitale coaxiale, USB audio, etc. Tot aici avem si conectorii de boxe. Pentru fiecare boxa avem 4 conectori. 
    Privit de deasupra amplificatorul este la fel de impresionant. Trei transformatoare inchise in capsule dedicate se disting catre partea frontala. In spatele lor se afla partea de amplificare a aparatului cu raciri masive aplicate in partile laterale. Etajului de amplificare este acoperit cu un capac metalic gros pe care este gravata schema acestuia.

    1554694126_McIntoshMA9000-amplificatorintegratcuoputerede300W(2).jpg.7b26736f9d39460df16ac0ae4e6d16f9.jpg

    Design interior

    In spatele acestei imagini herculenesti se afla esenta acestui amplificator extraordinar. McIntosh folosesc transformatoare separate pentru fiecare canal. Abordarea este des intalnita la amplificatoarele cu lampi. McIntosh o face pentru a asigura un transfer de putere mai eficient intre etajul de amplificare si boxe. In aceasta varianta componentele electronice sunt mai putin stresate si amplificatorul este ajutat in sarcina. Un alt avantaj al acestei abordari este faptul ca putem alege ca amplificatorul sa lucreze in 2/4/8 ohmi pastrand aceeasi putere de 300 W.

    Dotari

    McIntosh MA9000  va permite sa folositi sectiunile de pre si putere separate, este dotat cu un DAC compatibil DSD 256  si fisiere 32 biti /384 kHz, are un preamplificator de pickup MC si MM si o iesire de casti. Impresionant, trebuie sa recunoasteti.

    Teste

    Am testat monstrul in urmatoare configuratie: Aurender A100 (transport digital via USB), McIntosh MA9000  folosind DAC-ul intern prin intrarea USB, Marten Oscar Trio si Marten Duke 2. Cablajele au fost asigurate de Audioquest Diamond conexiunea USB, ZenSati Zorro cablu de boxe si cablu de curent amplificator. Aurender A100 afost alimentat de Audioquest Niagara 1200 si de un cablu de curent Audioquest Blizzard.
    Probabil va intrebati de ce nu am ales o sursa de muzica separata care ar fi favorizat sunetul final. Aurender A100 mi-ar fi fost la indemana, dar as fi gasit si alte surse pe masura lui McIntosh MA9000. Sau as fi putut incerca o sursa McIntosh cum este MCD550 (SACD / DAC). Asa ar fi fost, insa am preferat sa aflu ce poate acest aparat de unul singur. Sa inteleg potentialul lui ca un tot unitar.

    Muzica

    Andre Previn - Romeo and Juliet / Dance of the Knights / Prokofiev
    Eiji Oue & Minnesota Orchestra – Baba Yaga, Op. 56 (live)
    Herbie Hancock / Leonard Cohen – The Jungle Line / River (The Joni Letters)
    Tool – Vicarious / 10000 Days

    Sunet

    Andre Previn - Dance of the Knights / Romeo and Juliet 

    De la primele acorduri am simtit cum sunetul se intinde in spatiul de auditie asemeni unui ocean cu o greutate si consistenta rareori intalnita de mine. Instrumentele sunt definite cu acuratete pe scena, senzatia spatiului tridimensional se extinde dincolo de boxe si se deschide cu usurinta in fata ochilor. Totul curge fara efort. Timpanul aflat in spatele orchestrei vibreaza profund la fiecare lovitura. Sunetul lui se multiplica prin camera si zguduie mobilierul camerei. Cu toate acestea restul frecventelor raman curate si stralucitoare. Sunetul viorilor este matasos, cu momente in care notele grave si cele inalte se intrepatrund oferind solemnitate momentului. Urechea recunoaste cu usurinta timbrul fiecarui instrument. Tempoul se schimba. Muzica respira liniste. Grupul de cornuri franceze se inalta maiestuos catre tavanul camerei, urmate indeaproape de sunetul tromboanelor, apoi flautistii incep si ei sa isi cante partitura, apoi urmeaza oboiul si ritmul unor clopotei ce completeaza imaginea orchestrei. Tempoul se modifica din nou. Calmul dispare ca prin minune si este inlocuit de energia intregii orchestra conduse de instrumentele cu coarda. Ultimile masuri sunt inchise cu doua lovituri de timpan. Ascultand aceasta partitura prin McIntosh MA9000  am tras prima concluzie. Caracteristica de baza a acestui amplificator este energia si forta. Pasajele in forta sunt livrate cu o usurinta herculeneasca, iar momentele dinamice au o elasticitate care l-ar face gelos pe un contorsionist.

    Te poate interesa:

    Eiji Oue & Minnesota Orchestra – Baba Yaga

    Cu bucata asta mi-am propus sa daram casa, sau amplificatorul. Urma sa observ empiric cine avea sa se prabusesca infrant. Inregistrarea este exceptionala din punct de vedere dinamic. Atingerea unui volum realist al auditie cere multa putere. Frecventele joase coboara sub 40 hz si sunt imperceptibile daca amplificatorul nu livreaza curent in boxe. Pe aceasta partitura am vazut atinse valori de peste 500 W pe un amplificator care ofera aceasta informatie, la o presiune acustica cu varfuri de 90 dB. McIntosh MA9000  a demonstrat ca este o adevarata forta a naturii. In camera varfurile de presiune acustica au atins 87 dB, iar frecventele joase au cutremurat casa la propriu. Sunt convins ca vecinii din casele apropiate au simtit peretii scuturandu-se pentru cateva secunde. Vibratiile basului profund au fost o experienta aproape transcedentala pe boxele Marten Oscar Trio. Cand am ascultat piesa pe Marten Duke II basul nu a mai fost la fel de consistent in zona in care sunetul este perceput exclusiv ca o vibratie. La final cel care a cedat am fost eu. McIntosh MA9000  parea sa aiba resurse de curent infinite, peretii casei au ramas impasibili in fata urgiei sonice, insa subsemnatul s-a recunoscut infrant. 

    Herbie Hancock / Leonard Cohen – The Jungle Line

    Cu cantecul acesta am vrut sa stiu daca amplificatorul este capabil sa ofere si altceva dincolo de o putere uriasa. Vocea lui Leonard Cohen recitand versurile cantaretei Joni Mitchell alaturi de pianul lui Herbie sunt complicat de reprodus. Acum cateva saptamani am ascultat acest cantec pe un sistem cu un amplificator nordic. Experienta a fost departe de ceea ce ar trebui sa fie aceasta inregistrare. Vocea a parut crispata, rece, de parca isi pierduse frecventele joase. Pianul a sunat simplu, lipsit de dinamica, cu note sarace si cu un sunet care timbral amintea de pianele de jucarie construite din plastic pentru copii. In urma auditiei va pot spune ca McIntosh MA9000  face dreptate acestei inregistrari. Timbral vocea lui Leonard Cohen isi recapata forta si adancimea necesara. Se intoarce la sunetul luxuriant pe care l-am auzit de atatea ori pe amplificatoare de la Pass Labs, Audio Research, Jadis, Luxman, Naim, Accuphase, Mark Levinson, Boulder, etc. Prin McIntosh MA9000  vocea si pianul au sunat natural si corect. Am putut sa aud accentul pe tonurile de baza si am putut percepe cu usurinta constrastul dinamic dintre sunetul vocii masculine cu nuante joase, moi, si sunetul pianului incarcat cu o energie luminoasa. Gama frecventelor inalte a fost bine definite, fapt care mi-a permis sa ma bucur de puritatea completa a sunetului de pian. McIntosh MA9000  m-a facut fericit, nu am niciun fel de dubii.

    Tool – Vicarious

    Printre pasionatii audiofili circula o axioma: un amplificator care a trecut proba de foc a unei inregistrari de muzica clasica complexa nu se poate impiedica de alte genuri muzicale. McIntosh MA9000  s-a comportat pe aceasta inregistrare ca un amplificator de concert. A impins sunetul cu toata puterea de care este capabil fara sa amestece instrumentele. Fiecarea chitara electrica si-a cantat partitura, percutia a fost permanent asemeni unui ciocan, iar vocea a parut ca pluteste pe deasupra celorlalte instrumente fara a se amesteca. Cele 7 minute ale cantecului au trecut intr-o secunda, artefacte si distorsiunile au lipsit, sunetul a fost curat, perfect asezat in spatele boxelor.  

    La final am comparat DAC-ul din MA9000  cu streamerul Aurender A100. Aurender A100 a furnizat mai mult aer, o textura superioara si o voce mai matasoasa. Cu DAC-ul intern, sunetul de la ‘Dance of the Knights’ a avut  o scena sonora surprinzator de larga, iar tonalitatile tindeau catre perfectiune. A pierdut in zona ritmului. Acesta a fost putin mai lent. Aerul dintre instrumente a fost mai putin evidentiat si sunetul a avut o tenta usor intunecata. DAC-ul lui MA9000 a sunat mult mai bine decat ma asteptam de la un bonus suplimentar oferit in pachetul amplificatorului. Si, ca sa fiu corect, am comparat un DAC care ar putea costa 1000 euro cu un streamer cu pret de 4500 euro.

    542697282_McIntoshMA9000-amplificatorintegratcuoputerede300W(3).jpg.7dcd75bc570f86db1ea07965f3597ba6.jpg

    Concluzie

    McIntosh MA9000  este un amplificator cu un sunet musculos si elastic. Dinamic poate acoperi orice inregistrare. Am ascultat inregistrari cu o dinamica ce ar putea ingropa gramezi de amplificatoare si am ramas cu impresia puternica ca, acest amplificator nu poate fi doborat de nimic. Sunetul sau este cald, placut, expresiv, pe alocuri politicos. Aceste caracteristici il ajuta sa ofere placere muzicala pe orice tip de inregistrare. Fara a fi un campion al neutralitatii compenseaza in zona puterii si dinamicii. Dar, dupa cum bine cunoasteti, calitatea sunetului o masuram subiectiv si este o combinatie intre emotiile noastre si experienta empirica. Cand noi, evaluatorii, vom atinge perfectiunea, este posibil ca si aparatele sa fie construite pe masura noastra.

     

    Articol scris de Robert Flescan

    Cine sunt eu si de ce ati avea incredere in mine.
    Sunt pasionat audiofil de mai bine de 15 ani. Timp de 3 ani am lucrat ca PR-ist pentru unul din dealerii audio consacrati din Romania. In acesti ani am trecut printr-un proces de invatare complex. Am experimentat empiric sunetul audiofil testand mii de sisteme audio si am invatat o partea din arta audiofila. Pentru ca mi-am dorit sa descopar ce se afla dincolo de marketingul producatorilor, am citit o multime de materiale legate de tehnologia audio. In ultimii ani am scris o perioada  articole pentru blogul unuia din dealerii audio cu o ascensiune remarcanta in ultima vreme. Acum 3 ani am inceput sa scriu pentru HiFi Tech, iar de la inceputul anului 2022 detin un magazin HiFi dedicat audiofililor. Pentru mine a fi audiofil inseamna inainte de toate dragoste pentru muzica. In colectia personala de muzica am peste 1000 de cd-uri si 300 viniluri.


    Recenzie utilizator

    Comentarii Recomandate

    Acum 20 ore, RobertM a spus:

    Daca ai avut ocazia sa asculti Pass-uri, cu ce amp (power sau integrat) de la ei l-ai putea compara?

    Ambii producatori construiesc amplificatoare foarte bune. Toate au un sunet muscular si bine articulat. Nu am ascultat un Pass de curand. Din acest motiv prefer sa nu fac comparatii. Nu ai cum sa dai gres daca iti place tipul de sunet propus.

    Daca doresti sa asculti un sistem audio McIntosh poti merge la acest eveniment dedicat pe care il organizez: https://www.facebook.com/events/1273862163151985?acontext={"event_action_history"%3A[{"surface"%3A"page"}]}

    Link spre comentariu
    Distribuie pe alte site-uri



    Join the conversation

    You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

    Vizitator
    Adaugă un comentariu...

    ×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

      Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

    ×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

    ×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

    ×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Acest site foloseste cookie-uri! Prin continuarea navigarii va exprimati acordul asupra folosirii acestora. Citeste Politică Intimitate si Termeni de Utilizare.