Introducere
Au fost si vor mai exista discutii legate de testarea senzoriala a unor parametri audio fara ca subiectul sa aiba cunostinta de schimbarile din sistem. Universul pasionatilor audio este divizat intre credinciosi, cei care sustin ca un om antrenat poate sa treaca un asemenea test, si necredinciosi, cei care sustin ca limitarile fiziologice nu permit o evaluare corecta a schimbarilor. Acum multi ani m-am gandit la organizarea unui asemenea test, dar si la modul in care acesta ar trebui sa fie organizat. Pentru ca in tineretea mea am trecut printr-o facultate de psihologie, am decis sa pornesc acest experiment folosind cunostintele dobandite acolo. Aici am invatat ca psihicul uman este foarte sensibil si ca o schimbare emotionala de ordin infinitezimal poate modifica perceptia unui om instantaneu. A devenit foarte clar pentru mine ca acest test trebuie privit in primul rand ca un experiment psihologic si mai apoi ca un experiment psiho-acustic. Mecanismul de desfasurare al unui blind test este in esenta o aglomerare de emotii puternice. Teama de esec, teama de ridicol, plus diferite alte temeri insotesc subiectul implicat intr-un test de acest gen. In concluzie, organizatorul unui asemenea test trebuie sa elimine stresul subiectului si sa indeparteze orice banuiala ce ar putea sugera existenta unui truc. Pornind de la aceste elemente am decis sa organizez un blind test audio.
Pregatire test
Avem nevoie de o idee de lucru, apoi de acordul real al subiectilor pentru participarea la experiment. Acest acord presupunea urmatoarele etape:
- castigarea increderii subiectilor
- informarea subiectilor cu detaliile tehnice necesare (componente folosite)
- explicarea regulilor de desfasurare
- optimizarea conditiilor, amintesc aici: acustica camerei, sistem audio neutru, confortul pozitiei de ascultare, explicarea fiecarui detaliu, crearea unui mediu emotional sigur
Desfasurare Test
Premiza de lucru a fost identificarea unor surse digitale, fara ca subiectii sa cunoasca ordinea in care sursele aveau sa intre in sistem. Pentru acest test am pregatit 3 surse digitale, de la producatori diferiti, situate intr-un palier de pret si performanta aflat intre 5 sute si 8 mii euro.
Am discutat cu cativa amici despre experiment. Dupa ce le-am oferit toate detaliile, acestea au fost de acord sa participe. Din pacate, o parte dintre cei care confirmasera initial nu au reusit sa ajunga, asa ca in ziua testului au ramas fix 3 samurai. Fiecare a primit pix si hartie pentru a evalua sunetul. Am ales cateva caracteristici considerate importante pentru definirea sunetului unui sistem si anume: dinamica, imagine stereo, rezolutie, focus, tranzienti, muzicalitate. Fiecare caracteristica urma sa primeasca note de la 1 la 10.
Zona de ascultare a fost separata vizual de sistem, asa incat subiectii sa nu poata identifica schimbarile. Pentru a mentine focusul am folosit o singura melodie, un pasaj complex dintr-o opera celebra, cu o durata de 12 minute. Dupa ce am schimbat cele trei surse, am comparat notele celor implicati in test si am comentat din punct de vedere senzorial cele auzite. Doi dintre participanti au oferit note si concluzii conforme cu performanta surselor. Sursa performanta si cu pretul cel mai ridicat a primit notele cele mai mari. Urmatoarea sursa ca performanta si pret note cu valori medii. Sursa cea mai ieftina a primit note pe masura, mici. Cel de al treilea participant a oferit note care nu au fost in concordanta cu calitatea surselor. Din pacate acesta a fost dezavantajat de pozitia de ascultare. Plasarea acestuia in spatiu nu a respectat una din regulile de baza ale experimentului. Ma refer aici la plasarea pozitiei de ascultare intr-o zona care sa permita o evaluare corecta a sunetului. Din lipsa de spatiu acesta a fost asezat undeva in dreapta zonei ideale de ascultare. In aceste conditii era de asteptat sa apara o eroare.
Concluzie
Personal consider acest test o reusita. Rata de succes a fost de 66,66% si a demonstrat ca un creier antrenat poate sa identifice corect anumiti parametri calitativi ai sunetului.

Acum 4 ani de zile un articol citit in revista Stereophile a reusit sa imi starneasca curiozitatea intr-un mod neasteptat. Articolul avea ca subiect un DAC manufacturat de un producator cu sediul in Beijing. Numele producatorului este Auralic Ltd., iar produsul despre care ma pregatesc sa va povestesc este Auralic Vega. Motivul acestei curiozitati a fost comparatia directa cu un DAC dCS Vivaldi. Concluzia redactorul Stereophile este urmatoarea:
”Sunt tentat sa cred ca la 3499 dolari, Auralic Vega este o afacere. Pentru putin peste 5% din pretul dCS Vivaldi, un DAC format din trei piese, Vega se remarca printr-un sunet apropiat de calitatile acestuia.”
https://www.stereophile.com/content/aur ... sor-page-2
Dupa acest comentariu au urmat masuratorile efectuate in laboratorul Stereophile. Concluzia acestora a fost cat se poate de transanta si il citez pe John Atkinson: Auralic's Vega D/A processor offers measured performance that is beyond reproach.
4 ani mai tarziu, cu sprijinul echipei http://www.avmall.ro/, dorinta mea de a testa acest convertor a devenit realitate.

Prezentare generala
Vega arata elegant, partea electronica este adapostita de o carcasa de aluminiu, panoul frontal este dominat de un ecran OLED, iar in partea dreapta avem un buton rotund si un led rosu. In partea din spate avem doua iesiri analogice, balansata si normala, respectiv RCA si XLR, si 5 intrari digitale: AES/EBU, doua coaxiale SPDIF, una optica si o intrare USB. Intrarile AES/EBU si SPDIF gestioneaza date digitale de intrare aflate intre 16 si 24 biti, cu rate de esantionare de pana la 192 kHz; portul USB functioneaza cu rate de esantionare de pana la 352,8 si 384 kHz si accepta DSD 64 si 128 utilizand protocolul DoP. Pentru MAC OS nu aveti nevoie sa instalati un driver pentru ca Vega sa functioneze corect.

Tehnologie
In interior circuitele digitale si audio sunt printate pe o placa mare, care ocupa intreaga adancime a sasiului. Partea de alimentare este formata dintr-un transformator toroidal si o partea de intrarea a curentului alternativ, ecranata complet si dotata cu filtre. In interior mai gasim un cip receptor USB XMOS destinat fluxului de date via USB, un procesor audio Auralic Sanctuary produs de Archwave. Acesta este necesar pentru upsamplig-ul datelor la aproximativ 1.5 MHz si o adancime de 32 biti. De asemenea Vega foloseste un master clock, numit Femto Master Clock, acesta foloseste un oscilator de cristal folosit in industria aero-spatiala, cu o sursa liniara de alimentare. Jitter-ul specificat al acestui Femto Master Clock este de 82 femtosecunde, cu un zgomot rezidual de faza de -168 dBc. Dupa ce fluxul de date a fost procesat de cipul Sanctuary, datele sunt trimise catre un chip DAC ESS Sabre 9018. Acesta este un chip DAC delta – sigma, cu 8 sectiuni DAC individuale. Fiecare canal audio foloseste 4 sectiuni DAC pentru procesarea, aceasta abordare permite un nivel al zgomotului foarte mic la iesire.

Sistem de test
Pentru a testa acest DAC am folosit un sistem compus din urmatoarele componente: NUC + Daphile, Yamaha CDS 3000 (cd/sacd/DAC), amplificator integrat Pass Labs Int 30, boxe Focal Electra 1038 BE, cabluri Chord si Tellurium.

Muzica test
Roger Waters – Amused to Death / fisier 24 biti@192 kHz
Richard Wagner – Die Walkure / cd (ascultat via Vega folosind Yamaha CDS 3000 ca transport)
Miles Davis – A Kind of Blue / 24 biti@192 kHz

Calitatea sunetului: Yamaha CDS 3000 vs Auralic Vega
CDS 3000 - Roger Waters
Pe acest album este folosita o tehnica speciala de inregistrare numita QSound (aceasta tehnologie ofera posibilitatea unei auditii 3D folosind un sistem stereo compus din doua boxe). Cand ascult acest album, muzica si efectele sonice se intrepatrund intr-un melanj perfect. Vocile sunt bine separate si se aud distinct in fata ascultatorului. Pozitionare 3D a vocilor este bine delimitata in spatiul scenei. Vocea lui Roger Waters este pozitionata central, iar vocile cantaretelor ce sustin partile armonice si anumite pasaje muzicale se simt undeva in spate pozitionate stanga sau dreapta in functie de cerintele partiturii. Pasajele dinamice sunt foarte bine prezentate, tranzientii nu prezinta sincope, toba si chitara completeaza scena sonora cu o energie extraordinara, oferind o imagine completa pe intreg spectrul audio.
Vega - Roger Waters
Scena capata ceva mai multa adancime. Imaginea 3D pare ca se imbunatateste usor. Vocile isi pastreaza pozitionarea si separatia in planul scenei si devin oarecum mai implicate muzical. Dinamica ramane in aceeasi parametri ai prezentarii, cu tranzienti mai bine conturati ce ofera o aerisire a notelor, iar asta aduce un sunet cu un plus pe detalii. Toba si chitara sunt in continuare energice si completeaza scena asemeni unui puzzle perfect.
CDS 3000 - Die Walkure
Orchestra se materializeaza in camera de auditie dincolo de barierele peretilor. Vocea sopranei Birgit Nilsson are o putere coplesitoare, sunt momente in care cantecul ei curge asemeni unui rau lenes si cristalin, urmate de pasaje in care totul se transforma intr-un fluviu urias si involburat. Jon Vickers cu a lui voce de tenor, puternica si intunecata, transforma ascultatorul intr-un martor al unui spectacol cantat la Metropolitan Opera. Miscarea artistilor pe scena se simte precis, iar vocile interpretilor au o vigoare extraordinara in pasajele muzicale fortissimo. Atmosfera este atat de bine reprodusa incat spectatorul devine o parte integrata a spectacolului muzical.
Vega - Die Walkure
Sunetul capata o tonalitate densa, timbrul instrumentelor dar si al vocilor este mai bine definit. Vocea sopranei Birgit Nilsson se imbogateste cu texturi noi, usor pastelate, fara a pierde forta necesara interpretarii unui rol wagnerian. Rolul interpretat de Jon Vickers devine si mai prezent, vocea lui coboara tonal catre abis si pare chiar mai intunecata. Orchestra ramane in continuare bine structurata si ofera un sunet realist.
CDS 3000 - A Kind of Blue
Trompeta lui Miles Davis toarce suav asemeni unei pisici ce se alinta in bratele stapanului. Notele inalte ating delicat urechea. Asperitatile trompetei sunt perfect balansate de pian si de cele doua saxofoane folosite, alto saxofon si tenor saxofon. Contrabasul se simte precis, duios, cu tendinte melancolice. Imaginea muzicala de ansamblu este perfect zugravita, fara urme de falsitate sau de sunet digital. Ascultatorul este purtat intr-un club de jazz din anii ’60 unde un cativa artisti atinsi de geniu canta, fumeaza, beau alcool, pentru un public cunoscator.
Vega - A Kind of Blue
Cu Vega experienta muzicala ramane in aceeasi nota, cu mentiunea ca peste imaginea generala o mana invizibila a picurat mici detalii tonale. As compara aceasta noua prezentare a sunetului cu o tocanita gourmet dupa momentul in care bucatarul amesteca condimentele secrete in oala. Un amanunt discret care transforma tocanita noastra bine gatita intr-o opera de arta gourmet.
Concluzie
Auralic Vega a fost ceea ce am asteptat in acesti ani. Performanta de top la un pret rezonabil.

In data de 30 martie echipa AVClub a fost invitata la prezentarea oficiala a boxelor Sabrina by Wilson Audio. O asemenea invitatie nu se refuza din mai multe motive. Firma americana Wilson Audio este una din legendele hi-fi-ului mondial, cu o istorie de peste 40 ani si o multime de premii castigate. Boxele produse de americani sunt considerate a fi adevarate iconuri ale industriei audio. Daca langa boxele Sabrina adaugam si sistemul format din Audio Research Reference CD 9 - compact disc player/DAC, Audio R esearch REF 6 - stereo preamplifier, Audio Research Reference 250 SE - monoblock power amplifier si cablurile Transparent Audio, intelegem dimensiunea acestui sistem. Orice pasionat de audio din lumea aceasta isi doreste sa asculte un asemenea sistem cel putin o data in viata.

In ziua evenimentului am baut o cafea in viteza, am apucat aparatul de fotografiat intr-o mana si am zburat cu masina cu tot catre showroom-ul HiFi Expert aflat in Bld. Carol I, nr. 12. Acolo am fost primit de proprietarul afacerii si de o parte din echipa. Vizita a inceput cu o scurta prezentare a caracteristicilor sistemului, plus obisnuitele discutii legate despre aranjarea sistemului in camera, potrivirea electronicelor cu boxa si necesitatea unor cabluri care sa evidentieze calitatile intregului sistem.

Inainte de a incepe sa va povestesc despre ce am auzit, voi face o scurta prezentare a boxei.

Sabrina by Wilson Audio

• carcasa boxei este construita dintr-un material compozit dezvoltat intern de inginerii Wilson Audio
• sasiul boxei este special conceput pentru auditii in camere obisnuite, din acest motiv difuzorul de medii este asezat inclinat
• difuzoarele sunt aliniate in asa fel incat sunetul fiecaruia sa ajunga in acelasi timp la urechea ascultatorului; aceasta abordare imbunatateste dinamica, transparenta si detaliile armonice
• tweeter-ul Convergent Synergy, fabricat din matase, este special conceput pentru boxele Wilson cu scopul de a oferi un echilibru ideal intre frecventele superioare si frecventele medii
• difuzorul de medii are o dimensiune de 14.61 cm si este fabricat din Paper Pulp; difuzorul de bas masoara 20.32 cm si este fabricat din Paper Cone

Specificatii tehnice

• raspuns in frecventa: 31 Hz – 21 kHz: =/- 3dB, RAR
• impedanta Nominala: 4 ohm / 2.53 ohm minim @ 139 Hz
• sensibilitate: 87 dB @ 1W @ 1m @ 1kHz
• inaltime cu spike: 99.80 cm
• latime: 30.48 cm
• adancime: 38.55 cm
• greutate: 42.64 kg (fiecare boxa)

Dupa cum puteti observa, parametrii electrici ai acestei boxe sunt destul de naravasi. Sabrina coboara in impedanta foarte mult, iar asta inseamna ca aceste boxe au nevoie de un amplificator puternic pentru a oferi un sunet pe masura calitatilor constructive. Asa cum este normal, echipa HiFi Expert a construit sistemul din spatele boxelor cu mare grija. Doua mono-amplificatoare Audio Research cu o putere de 250 wati pe canal sustineau cele doua bestii cu nume de fata frumoasa.

Auditie

Camera a fost umpluta de un sunet atat de complet, natural si dezarmant, încat dupa 1 minut de ascultare, parca nu iti vine a crede ca sunetul vine catre ureche din doua boxe. Prin Sabrina, echilibrul instrumentelor si al vocilor este intim, dar nu fortat. O paleta de tonuri fidele au inceput sa coloreze camera de auditie, fara ca acest fapt sa insemne un sunet colorat. Imaginea stereo a fost atat de precisa incat muzicienii pareau ca se afla in camera de auditie. Eu sunt unul din oamenii care apreciaza acest tip de prezentare. Pentru mine un sistem care nu reuseste sa ofere o imagine stereo holografica reala, nu este un sistem valid. Nu a fost cazul sistemului prezentat de echipa HiFi Expert. Ca ascultator am avut senzatia ca indiferent de muzica ascultata, sistemul respira sunet in cea mai pura reprezentare a sa. Instrumentele se asezau cuminte in spatiul din spatele boxelor, bine definite, fara sa se amestece. O inregistrare de muzica culta, cu multe instrumente, se transforma intr-o reprezentatie dedicata in exclusivitate ascultatorului. Cei care ati fost la Ateneul Roman, probabil ati remarcat ca dincolo de naturaletea sunetului, pozitia scaunului afecteaza perceptia muzicala de ansamblu. In ziua cand am ascultat sistemul cu boxe Sabrina, am inteles de ce unii audiofili sustin ca sunetul de acasa poate sa castige in fata unui eveniment real. Din pozitia in care ma aflam sunetul se revarsa complet catre mine, iar constructia muzicala se aseza asemeni unor bucati de puzzle in fata mea, fara sa existe posibilitatea ca exteriorul sa imi modifice perceptia muzicala de ansamblu. Pentru ca sunt un consumator de muzica rock, am cerut sa ascult si inregistrari din aceasta zona. Imaginea de ansamblu a ramas neschimbata, doar a aparut un alt fel de energie. Cu aceasta ocazie am constatat ca boxele se comporta ca niste monitoare de studio, cand informatia muzicala cere sa fie evidentiata, ca in cazul inregistrarilor de rock, boxa se transforma intr-un monitor de studio. Imperfectiunile de pe acest tip de inregistrare au inceput sa iasa la suprafata.

Concluzie

Sabrina este o boxa pasionala si naravasa, o adevarata reprezentanta a universului audio high-end. Construita cu atentie, dimensionata cu grija pentru a incapea in camere mici, cu un design plin de personalitate, reuseste sa ofere un sunet de top pentru cei aflati in cautarea perfectiunii. Mare atentie la partea de amplificare. Aceste boxe au nevoie de curent serios pentru a oferi un sunet mare. Personal as recomanda amplificari americane sau alte amplificatoare de minim 150 wati reali. Singura slabiciune a acestor boxe este pretul. Putini dintre noi isi permit sa plateasca o suma formata din 5 cifre pentru o pereche de boxe.

Articol scris de Andi

Vă voi prezenta două playere care au făcut istorie la vremea lor. Nu se poate spune despre ele că sunt neapărat vintage, deoarece ambele sunt (aproape) din secolul acesta. Spun „aproape” pentru că Sony XA50ES e din 1998. Denon DCD-2000AE a început să fie produs la sfîrșitul lui 2005 și a avut ultima producție în 2009.

În 1998, XA50ES era cd playerul de top al celor de la Sony. Nu a existat un XA70ES. Sony deja lucrau la primul lor SACD Player, SCD-1 și au considerat că XA50ES e suficient de bun încât să fie etalonul filozofiei lor de sunet. Lansat la IFA în septembrie 1997, XA50ES a fost o senzație în acea vreme, fiind întâmpinat cu elogii care mergeau până la „o revoluție în sunet”, iar Joachim Pfeiffer, de la revista germană Audio, considera că XA50ES reprezintă nici mai mult, nici mai puțin decât „sfârșitul epocii de gheață în audio”. O cronică foarte bună a acestor elogii poate fi găsită, printre altele, aici:  http://www.hifimuseum.de/sony-xa-50-lobeshymnen.html
Acum, acestea pot părea niște exagerări, dar bănuiala mea e că mult din entuziasmul de atunci a fost generat de existența filtrelor digitale din XA50ES, încă ceva nou la acea vreme, iar pentru Sony primul player de acest fel.
Practic, XA50ES acoperea aproape toate gusturile. Doreai un sunet ceva mai dark? Rămâneai la filtrul standard. Doreai un sunet mai deschis? - comutai la primul filtru. Mai multă adâncime? Aveai filtrele din gama a 3-a.
Denon DCD-2000AE, practic un SACD/CD player, a urmat ultra-luxosului DCD-SA1, din care probabil că Denon nu a vândut prea multe exemplare, și asta din cauza prețului său enorm. Așa că s-au gândit să îl ofere într-o versiune mai accesibilă și așa a apărut 2000AE. Au înlocuit cele 2 transformatoare în rășină, a căror producție era costisitoare, tot cu 2 transformatoare, dar ceva mai convenționale. De asemenea, au eliminat placajul din crom și au înlocuit cipurile dac PCM1792 tot cu niște cipuri Burr Brown, și anume PCM/DSD1790. Apoi, au eliminat procesarea Sharc (unii spun că nu ar fi fost o mare pierdere, ci dimpotrivă...) și ieșirile balansate. Cert e că au reușit să aducă modelul 2000AE la un preț mult mai omenesc, de aproximativ 1650 de euro.

După acest scurt istoric al playerelor, hai să le comparăm:
Preț de listă Sony: necunoscut
Preț de listă Denon: 1650 euro
Ambele sunt destul de accesibile acum pe piața second hand. Probabil Denonul e ușor mai scump, fiind ceva mai rar.
Greutate Sony: aprox. 16 kg
Greutate Denon: aprox. 14 kg
Design exterior: Denonul e mai arătos, are mai multă clasă în aspect decât Sony, emanând o notă aparte de lux.
Din experiență, factorul WAF e foarte ridicat.
Calitate construcție:
Oricât de frumos și de bine construit ar fi Denonul, aici Sony-ul e de nedepășit. Calitatea construcției lui XA50ES e fenomenală, mai ales prin finisaj. Când îi atingi muchiile te simți ca maimuța din Odiseea Spațială când atinge artefactul extraterestru. Iar sertarul Sony-ului e o adevărată încântare tactilă și olfactivă. Revistele germane de profil din 1998, pline de elogii la adresa lui XA50ES, îndemnau constructorii de mașini de lux să arunce o privire spre acesta. Nu fără motiv, zic eu.
Însă menționez că și sertarul Denonului este foarte calitativ, silențios, glisează foarte fin și chiar înainte de închidere frânează ușor și se închide cu un „clac” foarte fin, ca al unei portiere de lux.
Telecomenzi: telecomanda Sony-ului nu cadrează deloc cu playerul, fiind banală și urâtă, dintr-un plastic ieftin.
Telecomanda Denonului, pe de altă parte, e una dintre cele mai frumoase pe care le-am văzut, fiind din aluminiu, cu butoane metalice și foarte fin lucrată.

Tehnologie:
Ambele playere folosesc transporturi proprietare și nu niște OEM-uri de supermarket personalizate, cum vezi în ziua de azi chiar și la playere high end.
Conform paginii de prezentare a modelului DCD-2000AE  -  http://www.komteh.hr/download/DCD_2000AEE2_PROMO.pdf . Denon folosesc transportul lor S.V.H. (Suppress Vibration Hybrid), destul de masiv. 
Sony folosește legendarul Fixed Pickup Mechanism, pe care, de exemplu, celebrul lampizator Lukasz Fikus (care acum este un nume în high end) îl folosește ca referință. De asemenea, versiunea XA5ES cu FPM se află în topul lui de playere care trebuie ascultate fără modificări http://www.lampizator.eu/lampizator/goodplayers.html .
Din nou, ambele playere folosesc cipuri dac de concepție proprie.
Da, PCM1790 din Denon a fost fabricat de Burr-Brown, dar el a fost conceput de Denon și folosit pentru anumite playere de top din gamele lor  -  https://content.abt.com/documents/5373/DVD1710_comparison.pdf . 
Denonul folosește tehnologia proprietară de procesare Advanced AL24 Processing, care a fost creată special pentru SA1 și apoi transferată și în 2000AE.
Iar în etajul de ieșire folosește, conform fișei tehnice de mai sus, se află un filtru FIR analogic pur. 
Sony-ul are un etaj de ieșire mai clasic, toate componentele fiind însă audiophile-grade, inclusiv partea ce contine amplificatorii operationali, toți fiind de la Burr-Brown și Analog Devices.

Sunet:
Există o prejudecată, cum că playerele Sony ar suna metalic, bright etc. Probabil unele așa sună, dar nu este cazul lui XA50ES, care are un sunet foarte cald, ușor dark. În special apreciez redarea superbă a înaltelor, suave și bine conturate și delimitate în spațiu. Ca la orice player de top Sony, joasele sunt extrem de masive și datorită lor sunetul pare maiestuous, mare. Cred că un rol aici îl joacă și alimentarea de mare clasă, foarte bine lucrată.
Sunetul lasă de multe ori senzația de „bandă”, analogic, l-ai putea asculta non-stop.
Playerul are nu mai puțin de nouă filtre digitale, iar comutarea între acestea poate modifica destul de mult consistența și adâncimea sunetului. Dacă, de exemplu, unii apreciază scena mai adâncă (scena standard fără filtru activat este destul de „în față”), se pot folosi filtrele din gama 3, sunetul devenind adânc și parcă „încetinind”, fiind mult mai frumos suspendat în spațiul dintre boxe, desfășurându-se mai „aievea”.
Tensiunea de ieșire a Sony-ului este mai ridicată ca de obicei, unii au măsurat-o pe la 2,6 V dar eu cred că e chiar mai mare în cazul exemplarului meu. Acest lucru l-ar avantaja în mod sigur în așa-zisele teste „blind”.
O mențiune: inițial luasem Sony-ul pt a-l folosi ca transport CD pentru DAC-ul meu M2tech, însă am descoperit că Sony-ul sună net superior cu dac-urile lui (cu ocazia asta am realizat și ce înseamnă o secțiune de alimentare serioasă, ceea ce lipsește total în multe DAC-uri entry-middle level din prezent, de aici și lipsa de consistență a sunetului, chiar dacă cipurile sunt teoretic mai avansate) așa că M2tech-ul a cam fost tras pe linie moartă.
Denonul la început mi s-a părut cam rece așa că l-am lăsat la încălzire o noapte întreagă. Însă nu s-a prea schimbat nimic. Deși soundul era extrem de consistent și corpolent, exista totuși o anumită tonalitate rece, mai ales dacă treceai la el de la Sony. Tonalitatea rece, pentru mine, poate fi cam turn-off.
Apoi mi-am adus aminte să activez Pure Direct și „magia” s-a produs. Soundul a devenit holografic, cald, iar în cazul anumitor cd-uri chiar cumva „pufos”. Scena Denonului e mai adâncă, iar cea a Sony-ului mai largă. Pe de altă parte, Denonul are un sunet clar mai modern decât Sony, e mai precis, mai revelator, mai audiofil, ca să zic așa. Însă asta nu înseamnă că îl prefer neapărat sunetului produs de Sony, cu suavitatea lui maiestuoasă.
Pe care dintre ele îl prefer e mai degrabă o chestiune de stare de spirit de moment, sau de CD-ul ascultat.

Dacă ar fi să trag o concluzie scurtă, aceea ar fi că Denon DCD-2000AE e playerul „cerebral”, iar Sony XA50ES e playerul „romantic”. Probabil, în timp, te poți atașa mai mult de Sony, continuând însă să admiri Denonul.

In aceasta rubrica puteti citi scurte prezentari ale unor produse HiFi ce pot fi testate si cumparate in showroom-urile romanesti. Am ales sa ne ocupam de acest subiect  pentru a va usura munca de cautare. Cu siguranta ati fost in situatia in care va doreati un aparat si cand ati sunat la dealer / magazin produsul nu se afla pe stoc. Garantam ca toate echipamentele ce vor aparea in aceasta rubrica exista pe stoc si pot fi testate sau cumparate.

Media Server Aria Piccolo
Aria Piccolo este un media server complex. Cu ajutorul lui puteti sa copiati intreaga colectie de CD-uri pe hard disk-ul intern. De asemenea il puteti  folosi ca streamer de muzica sau multi-room player. Este foarte usor de utilizat folosind softul special ce poate fi instalat pe o tableta. Poate fi comandat cu stocare interna de 1-2 TB (HDD) sau 1 TB (SSD). Vine cu acces la 5 baze de date ce va vor oferi toate informatiile despre muzica pe care o ascultati. Suporta fisiere de pana la 32 biti / 384 kHz si DSD 64/128. Aria Piccolo poate fi comandat si cu DAC incorporat pentru a fi folosit ca player digital si streamer. 
Info: http://ariamusicserver.com/ sau https://www.hificenter.ro/

Boxe Definitive Technology Demand
Vechea serie de boxe Studio Monitors, produsa de americanii de la Definitive Technology, a fost inlocuita cu o noua serie ce poarta numele Demand. Noile boxe sunt o combinatie reusita intre tehnologia  de ultima generatie si designul contemporan. Cu un tweeter din aluminiu pur ce foloseste doua tehnologii proprietare Wave Alignment Lens si Laterally Offset Tweeter Assembly si un difuzor de medii/bas din polypropylene in care este implementat noul sistem BDSS, aceste boxe se pregatesc sa cucereasca pasionatii audio-video din intreaga lume. Intreaga serie este disponibila pentru auditii in showroom-ul HiFi Center.
Info: https://en.definitivetechnology.com/products/demand-d11  sau https://www.hificenter.ro/

Streamer Auralic Aries G2
Aries G2 este un streamer audio wireless de inalta rezolutie. Cu acest aparat puteti sa va conectati via wifi la orice alt dispozitiv ce permite o astfel de conexiune. Aries G2 leaga intregul dumneavoastra sistem audio la fisierele high-res locale sau aflate pe internet, oferind un flux de date bit perfect pentru formate audio de pana la DSD 512. Fie ca decideti sa il folositi ca transport pentru un convertor D/A produs de o alta firma, sau il conectati cu un alt dispozitiv din seria G produs de Auralic, Aries G2 redefineste sunetul conectivitatii digitale.
Info: https://us.auralic.com/products/aries-g2 sau https://www.avmall.ro/detalii/network-player-auralic-aries-g2.html

NuPrime DAC 10H
NuPrime DAC-10H imbina tehnologii de ultima ora ce ofera decodare PCM 384K & DSD256 cu un amplificator de casti puternic si echilibrat. Pentru a depasi performantele produselor DAC deja existente pe piata, NuPrime intelege ca doar suportul pentru rate standard de sampling si formate hi-res, cu cipuri de ultima ora sau sisteme proprietare de procesare a semnalului digital, nu sunt suficiente. Pentru a satisface cei mai pretentiosi audiofili, NuPrime DAC-10H trebuie sa faca trei lucruri in mod exceptional: 1) sa conduca orice casti cu usurinta; 2) sa redea cele mai fine detalii in timpul celor mai line pasaje ale unei simfonii sau exploziile impresionante din timpul unei coloane sonore; si 3) sa faca toate acestea cu cel mai natural sunet posibil. Pe scurt, DAC-10H este un dispozitiv cu adevarat muzical.
Info:  http://nuprimeaudio.com/product-category/dac-hpamp/?v=f5b15f58caba sau https://www.avmall.ro/detalii/preamplificator-nuprime-dac-10h.html/Negru

In ultimii ani industria audio hifi s-a schimbat foarte mult. Un pasionat de hifi din anii  ’70 cu siguranta nu ar inteleg ce s-a intamplat in ultimii 50 de ani. Pick-up(ul), renascut de cativa ani, pare intr-un fel de coma prelungita, banda de magnetofon aproape ca nu mai exista ca suport, CD-ul renegat la inceputurile lui de batranii pasionati se pregateste sa moara. Cataloagele cu produse ale firmelor de traditie din industria audio high-end ar produce si mai multa neliniste in mintea acestuia, pentru ca ar fi pline cu surse digitale carora le lipseste cititorul optic sau de produse audio all in one. Acestea sunt aparate complete, totul intr-o cutie, pe care le poti cumpara in locul unui intreg sistem audio. Astazi am sa va prezint un asemenea aparat si anume Musical Fidelity M6 Encore 225.
Avantajele acestui tip de produse sunt numeroase si am sa enumar cateva:
•    Scapi de o gramada de cabluri
•    Castigi spatiu
•    Poti asculta cd-uri in modul clasic, poti inmagazina in format digital intreaga colectie de cd-uri pe hard disk-ul intern, te conectezi la reteaua de acasa pentru a asculta muzica de pe diferite medii de stocare, asculti muzica la casti, amplifici boxele, etc.
 
Prezentare generala
Musical Fidelity M6 Encore 225 este o solutie audio completa ce permite stocarea intregii tale muzici intr-un singur loc. Acesta accepta aproape orice sursa audio, fie ea analogica sau digitala. De asemenea, este compatibil cu numeroase boxe wireless. Pe panoul frontal este pozitionat un display color de inalta rezolutie pentru a vedea ce se intampla in fiecare moment.
Encore este foarte usor si intuitiv in utilizare. Acesta ofera 225 wati pe canal și prezinta o gama larga de facilitati; 3 intrari analogice, 4 intrari digitale, 4 porturi USB A, conectivitate prin retea, amplificator de casti de inalta calitate, iesire de linie fixa sau variabila si iesire digitală. Encore are incorporat un CD player si un spatiu de stocare upgradabil de 1TB - suficient pentru peste 2500 de CD-uri.
La baza Encore se afla un procesor puternic Intel dual core de 64 biti împreună cu 2BG de RAM. Acestea ofera performante superbe și permite upgradarea continua, asigurand o durata de viata mare pentru Encore.
M6 Encore 225 pe scurt:
• Utilizare facila si intuitiva
• Posibilitati multiple de conectivitate
• Spatiu de stocare upgradabil de 1TB pentru peste 2500 CD-uri (ripping bit perfect prin drive-ul de CD)
• Amplificatoarele de putere sunt aceleași ca ale modelului M6si
• Compatibilitate cu numeroase boxe wireless, inclusiv Sonos
• Display color de inalta rezolutie
• Control prin infrarosu sau aplicatii (iOS sau Android)
• Procesor Intel dual core pe 64 biti
• 32 Bit 384k DAC
Specificatii tehnice
Power output: 225 wati @ 8 ohmi (sper ca sunteti la fel de impresionati ca mine)
THD (+ noise): <0.007 % typical 20Hz - 20 kHz
Signal to Noise Ratio: >107dB ‘A’ – weighted
Frequency Response: +0, –0.1dB, 10Hz to 20 kHz
Inputs
3 x Line Level RCA 300mV nominal 2V typical upto 7V rms
2 x optical S/PDIF 24 bit inputs up to 192kHz
2 x coax S/PDIF 24 bit inputs up to 192kHz
1 x USB 3.0 type ‘A’ connector
1 xUSB 3.0 type “B” connector (for future expansion)
3 x USB2.0 type ‘A’ connector (1 front, 2 rear)
10/100/1000 Base-T Ethernet connector
Outputs
1x line level FIXED 2.0V @ 0dBFS (300mV rmsnominal, >6V rms max)
1x line level PREAMP variable outputs (>6V rms max)(Preamp gain, line input to PREAMP outputs is 4.5x(13dB) at maximum volume)
Headphone output suitable for headphonesimpedance 8 ohms to ∞. (Headphone output features independentvolume setting)
Speaker outputs 1 pair 4mm banana plugsper channel
1x optical S/PDIF 24-bit output up to 192kHz
1x coax S/PDIF 24-bit output up to 192kHz
Internal storage 2.5” 1 TB SATA II hard disk(included) or SSD (future upgradeable)
General
Dimensions - WxHxD (mm): 440 x 125 x 400
Weight (unpacked / packed): 16.6 kg/ 21.3 kg

Dincolo de toata aceasta prezentare functionala va marturisesc ca aparatul arata extraordinar la exterior. Carcasa de aluminiu este atent lucrata, butoanele sunt confectionate dintr-un material de calitate, iar afisajul color este suficient de mare incat sa poti vedea de la distanta informatiile afisate. 
Gata, am terminat cu vorbaria, trecem la teste comparate. M6 Encore 225 se va lupta cu un sistem format din Yamaha CDS 3000 si Pass Labs Int 30A. Boxele pe care se va da batalia vor fi Focal Electra 1038 BE, iar cel care va arbitra lupta voi fi eu. Va marturisec ca am oarece emotii, pentru ca M6 Encore 225 cu ai lui 225 wati pare un adevarat titan in fata integratului Pass. Exista si un motiv de speranta pentru integratul Pass, M6 Encore 225 nu este rodat. Eu sunt cel care a deschis cutia, asa ca nu am nici-un dubiu in privinta acestei informatii. Totusi, am lasat bestia sa cante la volum mic aproximativ 10 ore, pentru un mic rodaj al componentelor interne.

Test
Am sa va scriu cateva vorbe despre ce urmaresc eu la un sistem.
Unu - imaginea stereo - sunet holografic 3D, prezentarea si dimensiune scenei sa fie generoasa, spatiul dintre instrumente sa fie structurat corect.
 Doi – realism - senzatia ca artistul este in camera; sau in cazul auditiei unei interpretari dificile din zona muzicii culte, sa pot simti trecerile dinamice ca si cum as fi prezent in studioul unde a fost facuta inregistrare.
Trei - controlul basului - basul sa fie scurt, percutant, exploziv, plin de energie.
Patru – frecventele medii si inalte – aici totul trebuie sa curga natural, intr-o maniera placuta urechii, cu acute bine temperate.
Muzica aleasa:
Roger Waters - Amused To Death (una din cele mai bune inregistrari de rock)
Miles Davis – A Kind of Blue (o inregistrare istorica pentru muzica de jaz)
W.A. Mozart - Le nozze di Figaro (cu Rene Jacobs la pupitru, editie Harmonia Mundi)

Am inceput cu integratul Pass Labs si cd playerul Yamaha CDS 3000 din motive obiective. Cunosc foarte bine sunetul acestui sistem pentru ca este al meu.

Roger Waters
Nu stiu daca cunoasteti acest album, insa va spun ca este o inregistrare extraordinara pe care merita sa o aveti in colectie. Albumul a fost masterizat folosindu-se tehnolgia Q Sound. Cu ajutorul acestei tehnologii se poate crea senzatia unui sunet circular, specific sistemelor multicanal, chiar daca sistemul audio este compus din doua boxe. Scena sonora s-a revarsat in intreaga camera depasind cu mult suprafata peretilor. Instrumentele au fost precis plasate, aproape ca puteam sa le vad in spatiul virtual creat de inregistrare. Vocea lui Roger Waters este pozitionata central, iar vocile cantaretelor ce sustin partile armonice si anumite pasaje muzicale se simt undeva in spate, pozitionate  stanga sau dreapta in functie de cerintele melodiei. Vocile au fost detaliate, bogate timbral, alternand momentele luminoase cu cele grave. Nu am simtit nicio clipa artefacte digitale sau distorsiuni care sa afecteze perceptia muzicala. Cel mai usor acestea se simt in zona frecventelor medii, zona unde se afla vocea umana, pentru ca urechea este mai sensibila in aceasta zona din motive evidente. Chiar daca aceasta inregistrare este conceputa sa ofere senzatia unui sunet ce depaseste cu mult granitele camerei de auditie, instrumentele si vocile se simt aproape tactil. Ascultatorul este invitat sa fie martorul unui concert privat, sa participe cu intreg bagajul emotional la eveniment. Sistemul reuseste sa ofere un mix coerent intre bogatia informationala si muzicalitate. 
Basul a avut viteza, explozie, dinamica si energie, fara sa piarda informatiile ascunse in sub-bas. Au fost momente cand greutatea basului s-a simtit foarte jos, aproape de zona basului generat de un subwoofer. Toba a fost o corect prezentata, plina de energie, tonica si cu mult kick si punch. 
Miles Davis
De data aceasta scena sonora a fost discreta, specifica unei inregistrari de jaz din anii ’50. Trompeta lui Miles a sunat placut si cald, cu momente in care a capatat usoare urme metalice, sunetul devenind mai incisiv, asa cum cere partitura. Intre instrumente se simte ca exista o armonie desavarsita, un balans perfect intre pian, cele doua saxofoane, contrabas si trompeta. Contrabasul completeaza aceasta armonie cu o oarecare tendinta melancolica, oferind ritm si control intregului ansamblu. Asculti muzica, inchizi ochii si te lasi purtat intr-unul din cluburile New York-ului anilor de dupa razboi.

W.A. Mozart                                                                                                                                                                                                                                                        Marturisesc ca am o slabiciune pentru aceasta opera. Din acest motiv am ascultat aceasta creatie pe o multime de sisteme si in tot acest timp am invatat cum ar trebui sa sune. Inregistrarea aceasta este conceputa cu gandul la ascultator. Acesta este proiectat intr-o sala de opera, in apropierea scenei, pe unul din cele mai bune locuri, in asa fel incat sa devina o parte integranta a spectacolului. Senzatia de implicare este gandita pana in cele mai mici amanunte. Auzi respiratia cantaretilor, oftaturile, miscarile pe scena, rochiile atingand podeaua, etc. Un sistem audio bun transforma toate aceste informatii intr-un miracol muzical. Pe durata celor doua ore de muzica mozartiana ramai fermecat pe locul tau si te lasi cuprins de frumusetea care te inconjoara. . Sistemul format din Yamaha CDS300, Pass Labs Int 30 si Focal Electra 1038 BE reuseste sa ofere mare parte din imaginea descrisa anterior. Sunetul este vioi, scena se prezinta larg si detaliat, orchestra isi pastreaza locul discret fara sa acopere vocile cantaretilor. Pasajele dinamice sunt redate cu suficienta energie, vocile sunt atent texturate, pe alocuri pastelate si uneori chiar sprintare. Intre actori si orchestra exista un spatiu larg, bine delimitata, acest fapt sporeste si mai mult senzatia de autentic. 
 

Encore 225, momentul asteptat de toata lumea. De fapt am lasat partea aceasta la final, pentru ca am dorit sa va tin cat mai mult in tensiune. Imi imaginez cum parcurgeti cu rabdare textul, sperand ca la finalul fiecarui paragraf terminat sa gasiti informatiile dorite. Gata cu tensiunea, urmeaza sa aflati opinia mea despre acest aparat.
Roger Waters
Scena sonora a pastrat dimensiunile generoase si a ramas la fel de consistenta. Spatiul parca a pierdut o parte din imaginea holografica comparativ cu primul sistem. Pozitia instrumentele nu a suferit modificari.  Senzatia unui spatiu real in care instrumentele existenta si produc muzica a ramas la fel de autentica. Vocea lui Roger Waters a continuat sa ramana impresionanta si sa fie bine sustinuta de vocile din spate. Vocile au pastrat un nivel de detalii bun, dar parca au devenit inconjurate de un usor halou sticlos. Greu de spus de unde provine acesta diferenta. Va reamintesc ca Encore 225 nu este rodat. Pentru ca nu am simtit artefacte digitale sau distorsiuni evidente care sa afecteze perceptia muzicala, imi este aproape imposibil sa trag o concluzie. Instrumentele si vocile au pastrat nota usor tactila, conturand un spatiu de auditie bine reprezentat. 
Basul, aici Encore 225 depaseste performanta integratului Pass. Viteza este mai buna si exista mai multa dinamica si energie. Toba se simte atat de realist incat te sperii. Kick-ul si punch-ul sunt fantastice. 

Miles Davis
Scena sonora pare usor mai in spate, de parca m-am mutat de pe scaunul din primul rand.  Sunetul a pastrat timbrul specific inregistrarilor de jaz din anii ’50. Trompeta lui Miles este acolo in fata mea, suna in continuare placut si cald, cu o usoara pierdere in zona de informatii. Timbral par sa fi aparut niste diferente.  Greu de definit in cuvinte aceasta schimbare, insa va pot spune sigur ca exista. Echilibrul dintre instrumente nu pare afectat, iar muzica continua sa curga relaxat catre ureche. Atmosfera de club New York-ez este inca prezenta in camera. Muzica continua sa ofere emotie si cred ca asta este important. 
W.A. Mozart                                                                                                                                                                                                                                                    Aud totul, respiratia cantaretilor, oftaturile, miscarile pe scena, rochiile atingand podeaua, insa parca am pierdut o parte din atmosfera. Este unul din momentele acelea in care asculti muzica, totul este in fata ta asa cum ar trebui, te pregatesti sa aplauzi, te ridici in picioare si incepi sa lovesti palmele una de alta fara chef. Cunosc sentimentul acesta foarte bine. L-am intalnit de fiecare data cand am comparat un amplificator in clasa AB cu amplificatorul meu in clasa A. In realitate Encore 225 si Focal Electra 1038 BE se descurca destul de bine cu muzica lui Mozart. Sunetul are o vioiciune incredibila, scena este spatioasa, plina de culoare, cu pasaje dinamice redate magistral. Vocile sunt usor euforice si au tendinta sa fie  impinse in fata. In acest caz este o chestiune de gusturi, sunt convis ca multi dintre voi preferati aceasta prezentare, cu vocile umane usor evindentiate. 
Concluzie
Sa fiu sincer, lupta a fost stransa. Amandoua combinatiile au avut puncte tari si puncte slabe. Mi-as dori ca Pass-ul meu sa poata conduce boxele cu aceeasi usurinta cu care o face M6 Encore 225, dar in aceeasi masura as dori ca M6 Encore 225 sa ofere un sunet ceva mai detaliat si echilibrat. 

PS:  M6 Encore 225 - 6000 euro; Yamaha CDS3000, Pass Labs Int 30 - 12 000 euro.

Te-ar mai putea interesa si articolul urmator. Apasa pe imaginea de jos.

In ultimul articol publicat in revista, scriam in cateva randuri despre transformarile prin care trece industria audio hifi. Tehnologia a avansat atat de mult incat astazi erorile digitale se masoara in femtosecunde. O femtosecunda este a mia bilioana parte dintr-o secunda. Daca ati simtit nevoia sa deschideti o bere si sa o turnati cu viteza luminii pe gat, va spun ca nu trebuie sa va ingrijorati, acestea sunt timpurile pe care le traim. Apropo, stiti ca acum cateva saptamani cercetatorii de la CERN au demonstrate ca viteza luminii poate fi depasita? 

In articolul de astazi am sa va povestesc despre doua aparate aflate in varful aisbergului tehnologic, Auralic Aries G2 si Vega G2.

Aries G2 este un transport /streamer digital dotat cu toate tehnologiile necesare unui produs de top. Am sa enumar cateva din aceste tehnologii: WiFi, Bit-Perfect Multi-Room, Tesla G2 -  hardware dedicat pentru procesarea sunetului, Lighting Link - este o conexiune 18Gbps bidirectionala, care profită de conectorii hardware de mare viteză de tip HDMI, pentru a oferi un nivel superior de control al transmisiei si pentru a permite transportarea datelor fara jitter,  2 ceasuri femto dedicate diferitelor tipuri de conexiune cu o valoare masurata de 72 femto, izolatie galvanica, Memory Catching, Gapless, compatibilitate DSD 512 si PCM 32 biti/384 k.

Vega G2 este un convertor D/A dotat cu facilitate de streaming. Pe partea de procesare acesta foloseste platform Tesla G1, ofera posibilitatea de a folosi mai multe solutii de filtrare digitala, foloseste chip DAC-uri Sabre cu un design specialial creat pentru Auralic, 2 ceasuri femto - cu o valoare masurata de 72 femto, iar pe partea de iesire a semnalului foloseste o tehnologie proprietara numita Orfeo.Aceasta tehnologie este inspirata de designul clasic al circuitelor analogice si este capabila  să conducă o serie de sarcini pentru a se potrivi cu caracteristicile diferitelor amplificatoare. Folosind componente de semnal mic cu calități liniare excelente, echilibrate termic și utilizate în clasa A, ORFEO are puterea de a acționa sarcini de până la 600 ohms păstrând în același timp zgomotul redus cu o distorsiunea de buclă deschisă  la mai puțin de 0,001%.
La exterior cele doua aparate arata aproape identic. Sunt montate intr-o carcasa de aluminiu turnata dintr-o singura bucata pentru a reduce emisiile RFI si au cate un display color de 4 inch, plus partea dedicata conexiunilor aflata in spate. 

Specificatii Aries G2  

Format fisiere via streaming 
Lossless: AIFF, ALAC, APE, DIFF, MP3, MQA si WMA 
Rata de esantionare 
PCM: 44.1KHz pana la 384KHz în 32Bit 
DSD: DSD64 (2.8224MHz), DSD128 (5.6448MHz), DSD256 (11.2896MHz), DSD512 (22.57892MHz)  
Software de control 
AURALiC Lightning DS pentru iOS 
AURALiC Lightning DS pentru browserul web (doar setarea dispozitivului) 
Software de control compatibil OpenHome (Bubble UPnP, Kazoo) 
Roon (Roon Core necesar separat) 
Intrari de streaming: Server media uPnP / DLNA, streaming TIDAL nativ si Qobuz Sublime + Spotify Connect, Internet Radio 
Intrari digitale: Lightning Link, AES / EBU, Coaxial , Roon Ready 
Iesiri digitale: 1x Lightning Link; 1x USB-A; 1x AES; 1x coaxial; 1x optical
Dimensiuni - L x I x H (34cm x 32cm x 8cm) 
Greutate – 7,2 kg

Specificatii Vega G2

Benchmark 
Raspuns in frecventa: 20 - 20KHz, +/- 0.1dB  
THD + N: <0,00012% (XLR); <0.00015% (RCA), 20Hz-20KHz la 0dBFS 
Intervalul dinamic: 130dB, 20Hz-20KHz, A-ponderat 
Format fisiere via streaming 
Lossless: AIFF, ALAC, APE, DIFF, MP3, MQA și WMA 
Rata de esantionare 
PCM: 44.1KHz pana la 384KHz în 32Biti 
DSD: DSD64 (2.8224MHz), DSD128 (5.6448MHz), DSD256 (11.2896MHz), DSD512 (22.57892MHz)  
Software de control 
AURALiC Lightning DS pentru iOS 
AURALiC Lightning DS pentru browserul web (doar setarea dispozitivului) 
Software de control compatibil OpenHome (BubbleUPnP, Kazoo) 
Roon (Roon Core necesar separat) 
Intrari audio
Intrari digitale: Intrari  RCA (maxim 2Vrms) 
Intrari de streaming: Server media uPnP / DLNA, streaming TIDAL nativ și Qobuz Sublime + Spotify Connect, Internet Radio 
Intrari digitale: Lightning Link, AES / EBU, Coaxial , RoonReady 
Iesiri audio balansate: XLR (4.8Vrms la 0dBFS, impedanta de iesire 5ohm) 
Iesiri audio: RCA (4.8Vrms la 0dBFS, ieșire impedanta 50ohm) 
Casti: 6.35mm Jack pentru căști (ieșire impedanta 5ohm) 
Retea cu fir: Gigabit Ethernet 
Consum de energie de redare: 50W la max. 
Dimensiuni - L x I x H (34cm x 32cm x 8cm) 
Greutate - 7,8kg

Sitem de test
Testele au fost facute pe urmatorul sistem: Auralic Aries G2 & Auralic Vega G2 – sursa digitale, Pass Labs Int 30 – amplificator, Focal Electra 1038 Be – boxe, cabluri Neotech, The Chord Company, decuplare galvanica pentru surse Plixir BAC 400.

Muzica aleasa
Roger Waters - Amused To Death (una din cele mai bune inregistrari de rock)
Miles Davis – A Kind of Blue (o inregistrare istorica pentru muzica de jaz)
Verdi – Messa Da Requiem (Riccardo Muti & Chicago Symphony Orchestra; dinamica acestei inregistrari este o piatra de incercare pentru orice sistem audio)

Sunet
 

Roger Waters

Acest album este inregistrat atat de bine, incat ar putea concura la un premiu Oscar oferit pentru sunet, daca ar exista asa ceva  Albumul a fost masterizat folosindu-se tehnolgia Q Sound. Cu ajutorul acestei tehnologii se poate crea senzatia unui sunet in care ascultatorul se afla pe scena si devine parte activa a interpretarii.  Acest tip de sunet muta experienta sonora la nivel senzorial. Cu Auralic Aries G2 & Auralic Vega G2 muzica te absoarbe intr-un vartej emotional greu de descris in cuvinte. Este ca si cum muzica ocoleste urechea si trece direct in creier. Cantitatea de informatii este uriasa. Muzica se transforma intr-o fotografie macro a sunetului. Detalii ascunse pe inregistrare ies acum la lumina si devin o experienta palpabila. Intervalul dinamic este atat de bine conturat incat te lasa fara rasuflare. Am sa explic ce inseama ultima fraza. Ca ascultator, la fiecare pasaj dinamic traiesti senzatia ca cineva umbla in secret la butonul de volum.  Momentele dinamice devin coplesitoare. Muzica capata accente grandioase, boxele se transforma in niste turnuri  uriase ce pulseaza muzica. Te simti la propriul tau concert. Esti acolo pe scena, un om orchestra, omniprezent,  lovesti toba cu putere, te avanti intr-un solo de chitara, apoi sufli duios intr-un saxofon. Cu siguranta unii dintre voi veti  zambi ironic dupa aceste randuri. Iar incepe nebunul acesta cu poezia, nu se poate ca o sursa digitala sa ofere atat de multa informatie. Eu va invit sa ascultati si dupa aceea puteti sa aruncati cu pietre.Dar sa ne intoarcem la cele lumesti. Vocea lui Roger Waters este pozitionata pe scena milimetric, se simte atat de realist incat iti poti inchipui ca este langa tine si tu te ocupi cu backing vocals-ul pe inregistrarile acestui album. Pentru ca sunt fan Pink Floyd (Waters & Gilmour), am ascultat muzica lor pe sisteme audio ce incep de la cateva sute de euro si ajung pana la cateva zeci de mii euro. Adaugati faptul ca am fost la concertele lor si cunosc sunetul Pink Floyd  in cele mai mici detalii. In tot acest timp rareori am auzit vocea lui Waters sunand atat de uman; un melanj cald, proaspat si tonic, combinat cu note grave, pe alocuri taioase, ce se infinge adanc in memoria auditiva. Vocile feminine sunt le fel de detaliate, completand ansamblul muzical intr-un tot unitar. Scena sonora depaseste cu usurinta granitele camerei de auditie, existand suficiente momente in care cauti cu privirea anumite sunete undeva la 50 metri in afara camerei. 
Basul a avut viteza, explozie, dinamica si energie, fara sa piarda informatiile ascunse in sub-bas. In cazul basului, contrastul dinamic este incredibil. Trebuie sa stai cu mana pe telecomanda, altfel cu siguranta vecinii vor chema politia. Medii si inaltele sunt coerente, bine structurate, cu suficienta energie pentru a oferi echilibrul necesar.

Miles Davis

Senzatia de fotografie macro se pastreaza si pe aceasta inregistrare.Camera se umple cu trupurile transpirate ale artistilor aflati in studio la repetitii.Senzatia unor fantome reale, ce iti invadeaza casa, canta, discuta, fumeaza o tigara de foi, te copleseste. Inca de la primele acorduri se simte ca este vorba despre o inregistrare veche. Sunetul are o oarecare dulceata, intreaga scena sonora este scufundata in melasa. Un obisnuit al concertelor  de jaz observa imediat existenta unui sunet rotunjit in partile lui colturoase. Momentele cand trompeta ar trebui sa fie aspra, sunt ascunse in spatele unui val moale si cald. Este evident ca aceasta lipsa de energie isi are radacinile in istoria acestei inregistrari. Oricat de mult am iubi banda de magnetofon si sunetul de lampa, limitele tehnologice isi fac simtita prezenta pe o sursa digitala contemporana. Posibil ca acest fapt sa ofenseze ascultatorii conservatori, pe mine nu m-a deranjat. Sa poti patrunde in arhitectura sonica a unei inregistrari este unul din miracolele tehnologiei moderne. Miles ramane Miles dincolo de tehnologie, trompeta lui este acolo in fata ta, calda, placuta, metalica, ragusita, incisiva, uneori lasciva, te inconjoara cu bratele ei materializate prin muzica si te face fericit. Ansamblul instrumental format din pian, doua saxofoane, contrabas si trompeta respira intr-un balans perfect. Sunetul este corect armonizat, are ritm bun si destula energie incat sa ofere ascultatorului un moment de nostalgie pura.

Verdi 

Pentru partea de muzica clasica am ales Recviemul lui Verdi, o compozitie corala ampla, scrisa pentru a fi interpretata de 4 cantareti solo, un cor dublu si orchestra. Posibil sa va intrebati de ce am ales o compozitie atat de trista si nu am cautat ceva mai vesel. Motivul este unul tehnic. O compozitie atat de complexa este foarte greu de redat de un sistem stereo. In opinia mea, o sursa digitala buna, isi arata valoarea cu adevarat pe acest tip de muzica. Cantitatea de informatii este uriasa, iar dinamica inregistrarii este asemanatoare unui eveniment real. Recviemul debuteaza lent, cu viorile asezate in fata, urmate de intregul cor. Ascultatorul remarca inca de la primele acorduri pozitionarea orchestrei in fata scenei si corul asezat pe vertical undeva in spate. Spatiul se desfasoara de la stanga la dreapta pe o suprafata  mare, intreaga orchestra pare ca depaseste spatiul camerei, iar corul este pozitionat undeva dincolo de limitele fizice ale peretelior din spatele boxelor. Camera se umple de detalii spatiale precise. Fiecare parte a orchestrei este bine conturata, instrumentele cu coarda asezate in fata, in apropierea locului de auditie, apoi restul ansamblului orchestral se aseaza treptat pe adancime. Cantaretii solo isi fac si ei simtita prezenta inca de la debut, vocile lor sunt pozitionate in fata corului. Totul pare asezat perfect in aceasta scena, ascultatorul se gaseste inconjurat de o mare ce se pregateste de furtuna. Detaliile muzicale se revarsa in valuri, la inceput in tonuri grave, aproape soptite, apoi spre partea a doua totul explodeaza dinamic, furtuna se dezlantuie, spatiul de auditie este umplut de instrumente. Ai senzatia ca fiecare instrument poate fi atins, ba chiar esti indemnat sa simti fiecare nota, fiecare detaliu muzical. Muzica revarsata din boxe incepe se te stimuleze visual, imagini in miscare se indreapta catre tine in viteza, transformand auditia intr-o experienta 3D. 
Vocile se simt usor intepate, cu accente luminoase, pline de energie si foarte tonice. Pasajele corale sunt prezentate la scara reala, iar cantaretii solo par niste arhangheli ce conduc o armata de ingeri. Vocile cestora din urma sunt viguroase, detaliate, luxuriante si bine articulate. La final am constatat ca sunetul a disparut complet si in camera de auditie a ramas muzica.

Din pacate lipsa timpului nu mi-a permis sa testez filtrele digitale cu care este dotat convertorul Vega G2. Am reusit sa termin un test scurt in care am comparat sunetul comboului format din Auralic Aries G2 & Auralic Vega G2 cu sunetul Auralic Vega G2. Testul a fost facut exclusiv pe muzica lui Verdi. La final am preferat sunetul comboului. Diferentele nu sunt mari, insa se pare ca puterea de procesare ridicata din Aries G2 ofera un plus sunetului pe ansamblu.

Concluzie 

Daca doriti sa atingeti cu sistemul dumneavoastra un nivel al performantei aflat in zona de pionierat a tehnologiei digitale, atunci ar trebui sa incercati noua serie Auralic G2. Va avertizez ca nu va fi deloc usor. Sistemul dumneavoastra de acasa trebuie sa fie o masinarie aproape perfecta. Asta inseamna un sistem audio bine inchegat si o camera cu acustica buna.  

Bineînțeles, cei care sunt în domeniul vintage știu foarte bine prin ce au devenit aceste cd playere legendă: prin transportul pe care îl conțin. Ambele transporturi au devenit legendare și fiecare dintre ele are proprii susținători care sunt gata să demonstreze că doar unul este cel mai bun din istorie. „There can be only one”, cum se spunea în filmul Nemuritorul. Care dintre ele este cu adevărat nemuritor? Vă spun încă de la început că, după teste îndelungi, mie îmi par amândouă nemuritoare. Studiindu-le lucrătura, nu pot să îmi dau seama ce ar putea să apară care să le învingă. Ambele par ceasuri elvețiene intangibile, eterne. Ambele folosesc lentile din sticlă. Dar deja anticipez prea mult.

Vorbim de CDM1 și BU-1(C). Doar aceste două denumiri alăturate îi bagă pe mulți în priză, gata să își susțină discursul în favoarea unuia dintre ele.

Playerele în sine sunt foarte bine construite. Metal, metal și iar metal. Fier. Chiar fier forjat în cazul Sony-ului. „Nu se mai fac la fel în ziua de azi” – această expresie a devenit un clișeu neplăcut, dar, din păcate, oricât de trist ar fi, este perfect adevărat.

Hai să spun de construcția propriu-zisă. Așa, studiindu-le pe amândouă îndeaproape, trebuie să acord totuși credit școlii japoneze. Sony-ul CDP-103 este mai bine construit. De fapt, e puțin spus: CDP-103 e o bijuterie constructivă. Chiar și metalul folosit pare special, extrem de fin la atingere, parcă mângâi un mărgăritar. Comparativ, CD204 pare mai brut, e un diamant neșlefuit. CDP-103 e mai „avansat”: are telecomandă. Folosesc cu un succes total telecomanda lui XA50ES, un player cu mult mai tânăr, pentru anticul CDP-103. Cei de la Sony și-au menținut un fir călăuzitor, care se manifestă chiar și în sunet. Dar iar anticipez…

CD204 nu a fost și nu este un player extrem de popular. De ce? Pentru că a trăit oarecum în umbra mai accesibilului CD104 și mai scumpului CD304. Ironic, atât CD104, cât și CD304 sunt practic același player, CD304 fiind un CD104 cu ceva mai multe funcții și cu telecomandă. CD204 a fost ușor diferit, în sensul că plăcile cu circuite imprimate au fost altfel realizate, deși foloseau aproximativ aceleași componente construite în jurul celor două nuclee: CDM1 și TDA1540.

Sony-ul folosește un cip dac din cea de-a doua generație și anume CX20152, un cip pe 16 biți.

Philipsul, fiind totuși mai vechi cu aproximativ 1 an, folosește cipul pe 14 biți TDA1540.

Trebuie să vă spun că am ascultat și alte playere cu exact aceleași cipuri, însă cu alt transport: nu au sunat deloc la fel cu cele două playere. Au sunat oarecum mai ieftin, mai digital, mai așa cum se spunea că sunt playerele de la începuturi: digitale și uneori obositoare, în funcție de înregistrare.

Așa că eu cred că transportul din aceste două playere are un aport major asupra sunetului final. Pentru că niciunul dintre ele nu sună digital. Dimpotrivă. Cu totul dimpotrivă.

Să intrăm în concret: Sony-ul este playerul mai rapid. Fără discuție. Sertarul este rapid (nu cred că am văzut mai rapid), cd-ul e citit instantaneu. Philipsul este oarecum mai lent, mai greoi, deși nu dă rateuri niciodată, nici chiar cu cele mai obosite cd-uri. Însă CDM1 este un transport ceva mai lent decât BU-1, acesta e adevărul.

Care player este mai frumos din punct de vedere estetic? Aici deja intrăm în sfera gusturilor, care nu se discută, nu? Mie îmi place mai mult Sony-ul. Dar poate nu neapărat datorită aspectului exterior, cât datorită materialelor de construcție. Pur și simplu e un player mai fin. Chiar și sunetul lui este mai fin.

Și așa am ajuns la sunet. Mărturisesc că zile în șir am ascultat aceste playere, încercând să îmi dau seama care dintre ele îmi place mai mult. În mod sigur nu mă voi despărți de niciunul dintre ele. Însă sunt diferite. Total diferite. Dar ambele sunt destul de corecte, oricât de paradoxal ar părea.

Sigur, dacă te apuci să faci teste blind, schimbând pe apucate între ele unul după altul după câteva minute de muzică, la un moment dat  o să ți se pară că sună cam la fel, așa cum se întâmplă la orice test blind. Dar după ce asculți câteva ore la unul și apoi treci la celălalt, îți dai seama că au personalitate total diferită.

Bine, dar care dintre ele sună mai analog, pentru că asta e problema celor mai mulți atunci când vorbim de digital…? Păi…., să vedeți, Sony-ul. E o surpriză? Știu că mulți consideră că playerele Philips din primele generații sună perfect analog. Dar mie mi se pare că Sony-ul CDP-103 are un sound mult mai analogic. Și aici ajung la XA50ES de care pomeneam la începutul articolului. Vă jur că ambele playere au aproximativ aceeași personalitate. Ceea ce am auzit la XA50ES se manifestă și la CDP-103: sunetul de bandă.

Deoarece fac parte din generația „cu cheia de gât”, am crescut cu casete. Primele înregistrări pe care le-au auzit urechile mele au fost de pe casetă. Toată copilăria mea s-a învârtit în jurul casetelor din punct de vedere al muzicii, până la sfârșitul adolescenței când mi-am cumpărat primul cd-player. Deci știu cum sună casetele. Ei bine, cam așa sună și CDP-103. Bineînțeles, fără zgomot de fond („fâșâit”, cum îi ziceam atunci), și cu mult mai multă rezoluție și mai mult focus. E un sound familiar, un sound pe care îți aduci aminte că îl știi de undeva și că face parte din tine. Un sound care te bine-dispune și pe care l-ai putea asculta oricând.

M-a mai surprins prin ceva ce nu este caracteristic playerelor din antichitate și anume prin adâncimea soundstage-ului. La adâncime se compară cu XA50ES! Ca să continui cu soundstage-ul, prin ce e net superior XA50ES este prin mărimea lui (adică a soundstage-ului). Ca să exemplific mai plastic, e ca și când 103 ar proiecta imaginea la vreo 2 metri în spatele boxelor pe un ecran de 50 de inch, iar XA50ES ar proiecta-o tot acolo dar pe un ecran de vreo 100 de inch. Imaginea e foarte bine focalizată, instrumentele foarte bine plasate pe ecran, și aici sunt aproape comparabile.

Joasele sunt, din nou, foarte bune, extinse, comparabile cu XA50ES. 

Bine, acum să nu vă închipuiți că vă luați un CDP-103 și, gata, aveți aproximativ un XA50ES. Din păcate, nici chiar așa. XA50ES are un realism al reproducerii, o forță sonică ce nu prea pot fi găsite la CDP-103 și nici nu ar trebui să așteptați așa ceva. Să nu uităm: XA50ES, chiar dacă este mult mai nou decât bătrânul CDP-103, are un transport bazat pe un principiu, fixed pickup mechanism, inventat de Sony înaintea lui BU-1!  Și, apropos de aceasta, să nu îi uităm nici pe cei care consideră (aici mă includ și pe mine) că transportul FPM din XA50ES este cel mai bun transport de CD inventat vreodată. Nu mai menționez partea electronică și de alimentare din XA50ES.

Dar să trecem la Philips: CD204 nu are soundstage adânc și nici joasele lui 103. Și CDP-103 e mai rezolut ca CD204. CD204, cu toată frumusețea lui analogică, pare ușor opac comparativ cu 103.

Ca să fac iar o exemplificare plastică, e ca și când ai examina sunetul printr-o lupă, iar lupa lui 103 e mai puternică decât cea a lui CD204 și vezi mai mult, poți analiza mai bine.

Bun, acum deja sună ca și când nu prea aș aprecia sunetul lui CD-204, ceea ce nu e deloc adevărat. Hai să fac o comparație cu vinilul: CD204 sună ca o doză MM, iar CDP-103 ca o doză MC. De asemenea, consider că pentru a obține sunetul analogic al lui CD-204 trebuie să scoți niște bani din buzunar în ziua de azi. Sigur, în prezent poți avea rezoluție cu bani foarte puțini, dar nu vei avea feelingul lui CD-204, nu vei avea senzația analogică specifică lui CD-204, nu vei avea dorința aceea când te trezești dimineața de a asculta un anumit CD doar pentru a auzi cât de smooth poate suna.

Și în plus, probabil că CD-204 este playerul mai valoros din punct de vedere istoric. Probabil că peste 50 de ani va trebui să scoți mai mulți bani din buzunar pentru CD-204 decât pentru CDP-103. Ce, credeți că atunci nu vor funcționa încă fără probleme? Vă garantez eu că da. Aceste playere nu au moarte. Hai, că am încheiat iar cu un clișeu. Dar este adevărat.

In aceasta rubrica puteti citi scurte prezentari ale unor produse HiFi ce pot fi testate si cumparate in showroom-urile romanesti. Am ales sa ne ocupam de acest subiect  pentru a va usura munca de cautare. Cu siguranta ati fost in situatia in care va doreati un aparat si cand ati sunat la dealer / magazin produsul nu se afla pe stoc. Garantam ca toate echipamentele ce vor aparea in aceasta rubrica exista pe stoc si pot fi testate sau cumparate.

NuPrime IDA-16 
Este primul amplificator integrat digital cu DAC integrat ce ofera decodare 24/384K si DSD (2.8MHz, 5.6MHz, 11.2MHz). Cu o putere de 200-Wati canal poate sa ofere si celor mai exigente boxe curentul necesar. Dotat cu 5 intrari digitale plus o intrare analogica este o adevarata masinarie universala la care puteti lega pana si televizorul.  
https://www.avmall.ro/detalii/amplificator-integrat-nuprime-ida-16.html/argintiu

DAC-9
DAC-9 este un convertor D/A cu preamplificator la un pret accesibil.  Este destinat studiourilor profesioniste cat si utilizarii intr-un sistem audio high-end acasa. Decodeaza PCM 24/384 si DSD256, poate fi folosit ca preamplificator pentru  un amplificator de putere stereo si este dotat cu patru intrari digitale si o iesire analogica stereo.
https://www.avmall.ro/detalii/preamplificator-nuprime-dac-9.html/argintiu

Aeolos Ultra 
Este un amplificator integrat manufacturat in Grecia de 2x70 Wati si este varful de gama din seria Aeolos ce utilizeaza renumitele tuburi KT150. Va permite sa conectati patru surse diferite si mai mult ca sigur se descurca cu orice boxa cu un SPL de minim 88 dB.
https://www.hificenter.ro/amplificator-tsakiridis-aeolos-ultra

Pick-up Dual CS 600 
Cel mai nou model de top de la Dual este integrat intr-o consola eleganta realizata din lemn masiv. CS 600 este echipat cu un brat nou, dezvoltat special pentru acest model. Platanul este construit din aluminiu si are o structura de tip sandwich. In interiorul acestuia sunt mai multe inele din cupru și un material special de amortizare. Aceasta contructie asigura o rezonanta extrem de redusa si o sicronizare buna a platanului. Fabricat 100% in Germania.

https://www.hificenter.ro/pick-up-dual-cs-600

In ultimii ani popularitatea serviciilor de streaming si vanzare de content muzical in format digital este intr-o continua crestere. La inceput vanzarea de muzica on line se adresa unei nise reprezentata de audio-entuziasti. In prezent situatia este total diferita datorita popularitatii serviciilor de streaming si putem spune ca fenomenul a devenit universal. Noile generatii nu isi mai doresc ca muzica sa existe acasa in format fizic. O buna parte dintre acestea nu mai sunt interesati sa detina albumele preferate nici macar in format digital, preferand in schimb sa asculte muzica de la unul din serviciile de streaming. In acest context producatorii ce tintest piata audio-entuziast s-au vazut obligati sa dezvolte produse destinate acestui nou trend.
Aria 2
Aria 2 este un streamer media server cu DAC incorporat produs de compania DigiBit’s. Acestea sunt originari din Spania si au debutat in piata de servere audio in anul 2008. Aria 2 are la baza un calculator care ruleaza o varianta de Windows Server 11 stocata pe un SSD dedicat. In interior gasim un procesor Intel Atom cu 3 GB RAM, un hard disk de 4 TB SSD, un DAC Burr Brown 1795 si o sursa liniara. La exterior serverul este dotat cu DVD/R Teac. Acesta este util celor care doresc sa isi copieze muzica aflate pe CD pe hard disk-ul intern. Sasiul este din aluminiu, are o grosime de 6 mm si a fost proiectat de Ochoa & Diaz-Llanos, un studio de design industrial. Sa fiu sincer, Aria 2 arata extraordinar. Rareori am vazut un produs din aceasta categorie care sa arate atat de spectaculos. In partea frontala exista si un micut panou de afisaj, pe care sunt afisate informatii despre tipul fisierului si rata de esantionare. In partea din spate gasim mai multe conexiuni:
•    Iesiri analogice RCA si XLR
•    Iesiri digitale – o iesire coaxiala RCA si una AES/EBU
•    Un convertor USB / SPDIF asincron 
•    Conexiune pentru o sursa liniara externa
•    Conexiune USB 2 cu suport asincron pana la 32/384k
•    Conexiune Ethernet

 
Pe partea de software Aria 2 ofera suport pentru urmatoarele fisiere WAV, AIFF, FLAC si ALAC si este compatibila cu DSD x 4 si DXD 32/352,8. De asemenea informatiile sunt transmise bit perfect via ASIO, WASAPI and Kernel streaming. Cu Aria 2 aveti acces gratuit la cele mai bune date de baze, Discogs, GD3, SonataDB (Classical), Freedb si Musicbrainz. Cu ajutorul acestora puteti construi o biblioteca avansata cu informatii despre muzica pe care o ascultati. 
Informatii tehnice 
•    Carcasa din aluminiu cu ventilare 
•    Unitate DVD-R pentru copiere CD
•    Placa de baza construita special pentru a reduce zgomotul electric
•    Convertorul USB de la USB la SPDIF cu functionare asincrona de pana la 24/192  via Kernel, WASAPI, etc
•    Iesiri: Coaxial RCA, AES / EBU
•    Sursa de alimentare liniara opționala
•    DAC 32 / 384K  cu suport asincron USB 2.0 si DSD / DXD
          Ripping
•    CD-Ripper complet automat (insert & rip)
•    Corectie de erori si verificare audio AccurateRip
•    Acces la Internet pentru bazele de date premium: Discogs, GD3, SonataDB (Classical), Freedb și Musicbrainz
•    Software-ul PerfectMeta alege si combina rezultatele metadatelor din fiecare baza de date pentru a va aduce cele mai bune rezultate de metadate 
•     Metadate extinse pentru toate genurile muzicale: compozitor, perioada, instrument, etc.
PLAY
•    Redare Gapless
•    Crossfade in redare
•    Redati fisiere din memorie
•    Streaming multizone utilizand redare compatibile UPnP / DLNA
•    Redati din NAS extern
•    Redati la tableta si la orice alt dispozitiv compatibil
•    Schimbarea frecvenței de esantionare automata a ieșirii
•    Suport multi-canal prin USB
                CARACTERISTICI AUDIOPHILE
•    Suport pentru formate necomprimate (WAV, AIFF) fara pierderi (FLAC, ALAC)
•    Suport pentru fisiere DXD (32bit / 352.8KHz) 
•    DSD, DSD x 2 și DSD x 4
•    Suport Bit Perfect (ASIO, WASAPI si Kernel streaming)
•    Dimensiuni: 43x36x6,5cm
•    Greutate: 12 kg
•    AC: 110-230V
Sistem de test
Testele au fost facute pe urmatorul sistem: Aria 2 – streamer / DAC, Pass Labs Int 150 – amplificator, Focal Electra 1038 – boxe, cabluri The Chord Company, decuplare galvanica pentru sursa Plixir BAC 400.

Muzica

Roger Waters - Amused To Death (una din cele mai bune inregistrari de rock)
Miles Davis – A Kind of Blue (o inregistrare istorica pentru muzica de jaz)
Verdi – Messa Da Requiem (Riccardo Muti & Chicago Symphony Orchestra; dinamica acestei inregistrari este o piatra de incercare pentru orice sistem audio)
Teste
Roger Waters 
Cei care ma cunoasteti de mult sunteti la curent cu obsesia mea pentru Pink Floyd & Roger Waters & David Gilmour. In ultima vreme am preferat sa folosesc la teste acest album, pentru ca il consider o capodopera din toate punctele de vedere. Masterul acestui album este o adevarata opera de arta. Foloseste tehnologia de masterizare Q Sound pentru a crea senzatia unui sunet 3D. Ca ascultator al acestui album ai senzatia ca te afli in mijlocul orchestrei. Experienta sonora se propaga la nivel celular din zona urechilor catre intreg corpul, ai senzatia ca muzica se transforma intr-o experienta tactila. Cu Aria 2 am simtit intreaga incarcatura emotionala pusa pe note si transformata in compozitie de Roger Waters. Muzica a fost asemeni unui iceberg urias ce loveste corpul plapand al unei corabii, a avut greutate, forta si dinamica. Cantitatea de informatii a fost corect structurata, cu mici ezitari in zona inaltelor. Basul a fost ireprosabil, robust, cu greutate, oferind un sunet rubensian. Media a avut timingul unui ceas atomic, delicata dar in acelasi timp incisiva, fina ca matasea dar totusi plina de vigoare. Inaltele au parut in unele momente lipsite de energie. Cum senzatia nu a fost permanenta, imi este greu sa ofer un motiv solid pentru aceste mici sincope. Scena sonora a fost larga, trecand cu mult de barierele fizice reprezentate de peretii camerei. De aici si senzatia ca asistam la un eveniment real. Vocea lui Roger Waters a fost consistenta, bine pozitionata pe scena, melancolica in unele momente, grava in altele, acida si incisiva in altele. Vocile feminine au sunat detaliat, completand vocea lui Waters intr-un mod unitar. 
Miles Davis
Eu sunt unul din fanii filmelor muzicale vechi. Poate sunteti familiarizati cu filme ca Singin’in the Rain sau An American in Paris. Vizionarea acestor filme te indeamna sa calatoresti cu ajutorul imaginatiei in acea perioada. Incepi sa canti, sa dansezi, sa traiesti in anii ’50. Inregistrarea aceasta este asemeni acestor filme. La inceput este o fotografie sepia, simti imediat ca a trecut timpul peste ea. Incerci sa te opresti, dar nu poti. Continui sa o explorezi in cautarea unor detalii familiare. Curiozitatea de la inceput se transforma intr-un fel de realitate muzicala. Vechea fotografie devin muzica, un moment specific in timp, cateva zeci de minute petrecute intr-un studio din New York de Miles Davis alaturi de John Coltrane, Julian Cannonball Adderley, Wynton Kelly, Paul Chambers, Jimmy Cobb si Bill Evans. Sunetul se insinuiaza ofertant asemeni unui parfum vechi in camera. Te afli in data 2 martie 1959 si esti martorul unui miracol muzical. Unul din cele mai bune albume de jazz din lume se naste in fata ta. Revenind la realitatea noastra cea de toate zilele, asta este ceea ce poate realiza o sursa digitala buna intr-un sistem audio performant. Aria 2 a reusit o reproducere perfecta a momentului original, oferind stralucire si realism unei inregistrari de acum 59 de ani. Pentru mine acest aspect conteaza cel mai mult. 
Verdi 
Recviemul lui Verdi este o compozitie corala ampla. A fost scrisa pentru a fi interpretata de 4 cantareti solo, un cor dublu si orchestra. Am ales aceasta compozitie pentru ca este foarte greu de redat de un sistem stereo. Ca sa te poti bucura cu adevarat de aceasta compozitie, este nevoie de un sistem bine pus la punct. Cantitatea de informatii este uriasa, iar dinamica inregistrarii este asemanatoare unui eveniment real. Am ascultat aceasta inregistrare pe cateva surse digitale modeste si va spun sincer ca rezultatele au fost dezastroase. Sunetul a fost oarecum castrat, dinamica a avut de suferit, vocile au sunat ca dupa o perdea iar orchestra a parut lipsita de energie. Si pe aceasta inregistrare Aria 2 a reusit sa ramana in zona performanta. Dinamica a fost buna, muzica a avut o prezentare spatiala detaliata, orchestra si corul au fost repartizate uniform pe adancime cu cei patru cantareti solo plasati in fata corului. Pasajele aglomerate au fost destul de bine reproduse. Senzatia mea a fost ca la aceste pasaje imaginea stereo pierdea usor din dimensiune si focus. Cu toate acestea sunetul a curs din boxe aproape vizual, fiecare nota transformadu-se intr-un stimulet  3D. Vocile au fost prezentate echilibrat, cu accente calde, suficient de energice si destul de tonice, iar pasajele corale au avut o dinamica buna, oferind un contrast bun cantaretilor solo. La final, ca de fiecare data dupa un asemenea test, muzica este cea care triunfa. Cu siguranta Euterpe danseaza fericita in Olimp si dupa acest test. Muzica a mai castigat o batalie. 

Concluzie 
Daca doriti o sursa digitala moderna pentru streaming, compatibila DSD, DXD, cu functie de ripping pentru CD-urile dumneavoastra, cu un HDD SSD de 4 TB, merita sa incercati Aria 2.  

In Romania streamerul cu DAC Aria 2 poate fi ascultat la https://www.hificenter.ro/

Dupa aproape 10 ani in Romania are loc un eveniment dedicat pasionatilor de sunet si imagine. Evenimentul a purtat numele Multimedia Trends, a avut loc in perioada 28-30 septembrie si s-a desfasurat in Bucuresti la Radisson Hotel. Cu o participare solida din partea dealerilor si cu un numar destul de mare de vizitatori  aceasta editie pare sa fi fost un succes. 
Sincer sa fiu am ajuns la Radisson Hotel fara asteptari mari. Cunosc bine acustica camerelor din acel hotel de la editiile precedente si ma gandeam ca sunetul va fi un dezastru. Din fericire dealerii romani participanti au dorit sa ma contrazica. Raportat la conditiile acustice oferite de acele camere sunetul a fost de calitate. Cu siguranta unii dintre voi imi veti reprosa aceasta viziune optimista argumentand fiecare dupa cum a auzit. Tuturor am sa va spun ca acele camere sunt complet acoperite cu rigips, iar unele dintre ele au dimensiuni de garsoniera confort II. Pentru o imagine completa adaugati si faptul ca la un asemenea eveniment este complicat sa asculti un sistem audio. Sunt o multime de motive obiective ce impiedica auditia. Enumar cateva: zgomotul ambiental, pozitia de ascultare, timpul scurt al auditiei.
In randurile urmatoare am sa va ofer scurte informatii despre sistemele ce au putut fi audiate la acest eveniment. Prezentarea sistemelor respecta pozitia camerelor aflate in interiorul zonei dedicate evenimentului.

HiFi Expert

•    Amplificator Accuphase P 7300

•    Preamplificator Accuphase C 2850
•    CD Transport Accuphase DP 900
•    DAC Accuphase DC 901
•    Phonostage Accuphase C 27
•    Pick-up Luxman PD 171A
•    Doza EAT Jo no 5 MC
•    Boxe Marten Mingus Twenty Special Edition
•    Cabluri Jorma Statement

Audio Excellence
•    Amplificator Audio Research Reference 160
•    Preamplificator Audio Research Reference 6
•    CD Transport + DAC  dCS Vivaldi
•    Phonostage Audio Research Reference 3
•    Pick-up SME model 30/2 cu doza Ortofon M A95
•    Boxe Wilson Audio Alexia 2
•    Cabluri Transparent Opus

High End Audio
•    Amplificatoare de putere mono Gryphon Colloseum 
•    Preamplificator Gryphon Pandora 
•    Phonostage Chord Symphonic 
•    Pick-up TechDas Airforce 5 
•    CD transport & upscalers Chord Blue MK2
•    Boxe Raidho Acoustics C 3.2
•    DAC Chord Dave

•    Cabluri Ansuz Ceramics si Diamond
•    Priza multipla Ansuz Diamond
•    Tehnologie de corectie a rezonantelor,  proprietara High End Audio -  ajuta la integrarea mai usoara a sistemului si cresterea rezolutiei si scaderea nivelului de zgomot.

AV Store

•    Amplificator Devialet Expert Pro 440 
•    Streamer NAD M50.2

•    Pick-up ProJect RPM 9 Carbon cu doza AudioTechnica AT-OC 9/III
•    Boxe KEF Blade 2

•    Cabluri A Charlin
•    Sistem multimedia: proiector Sony 4K VPL-VW 260 ES, receiver NAD 777 V3, boxe front Monitor Audio Silver 500, centru Monitor Audio Silver C350, spate Monitor Audio Silver 50, subwoofer SVS SB 2000, cabluri QED. 
•    Stand de casti: DAC-uri - Chord Hugo, Chord Mojo, ifi iDSD Black, ifi XDSD; playere - FiiO X7 II, M7, M3K; casti - Audenze LCD4Z, Sennheiser HD 820, Audio Technica  ADX5000, Sennheiser Momentum Wireless, etc.

Stereo Mag

•    Amplificator Electrocompaniet AW250R
•    Preamplificator Electrocompaniet EC 4.8
•    Cd Player Atoll CD Signature
•    Boxe Morel Octave 6 Limited Edition

True Sound
•    4 amplificatoare de putere Rotel RB1590, cate unul pentru fiecare etaj
•    CD player Rotel 1572 
•    Preamplificator Rotel RC 1590 
•    Boxe Bowers & Wilkins Nautilus
•    Cabluri Sommer 
(in premiera au fost prezentate noile boxe din seria 600; boxe lansata in septembrie 2018)

AV Mall
•    Amplificator Electrocompaniet AW250R 
•    DAC Auralic Vega G2 
•    Streamer Auralic Aries G2 
•    Boxe Davis Acoustics Renoir 
•    Cabluri: Chord Sarum T (boxe), Sarum T (interconect balansat), Tellurium Q Silver Diamond (USB), Chord Signature (alimentare)
•    Distribuitor alimentare Plixir BAC 1500 

Sunaudio Electronics
•    DAC Auralic Vega G2 
•    Streamer Auralic Aries G2 
•    Amplificator putere M 5000R
•    Boxe Klipsch Forte III
•    Cabluri: Chord Sarum T (boxe), Sarum T (interconect balansat), Tellurium Q Silver Diamond (USB), Chord Signature (alimentare)
•    Distribuitor alimentare Plixir BAC 1500 

La targ au mai fost si celebrele marci de produse audio premium Bose si Bang & Olufsen. In camera Bose se putea asculta un sistem multicanal, iar in camera Bang & Olufsen boxele BeoLab 90. 

Piata de boxe wireless (fara fir) este intr-o continua dezvoltare. In fiecare an apar modele noi din ce in ce mai sofisticate. Acum la putere se afla tehnologia Bluetooth 4.0 si multi-camera. Cu Bluetooth 4.0 puteti asculta muzica direct de pe telefon, laptop, tableta, printr-o simpla apasare de buton. Porniti conexiunea bluetooth a telefonului sau a laptop-ului, apoi apasati butonul bluetooth aflat pe boxa dumneavoastra wireless si muzica incepe sa se auda in casa. Cu tehnologia multi-camera puteti asculta muzica in mai multe camere folosind tehnologia WiFi. Cu aceasta tehnologie nu mai aveti nevoie de cabluri care sa lege boxele intre ele. Semnalul muzical se transmite de la o boxa la alta prin intermediul retelei WiFi de acasa.

Din pacate aceste avantaje tehnologice nu sunt suficiente pentru a va oferi acasa un sunet bun. Boxele active wireless sunt la mare cautare in zilele noastre, iar acest fapt le face foarte atractive pentru producatorii de componente audio. Toata lumea a inteles ca se pot face bani multi si din aceasta cauza piata este invadata de o multime de produse de slaba calitate. In revista AVClub nu veti gasi articole despre asemenea produse, asa ca nu trebuie sa va faceti griji.
Daca sunteti in cautarea unei boxe active wireless de calitate, speram ca articolul de astazi sa va ajute.  Va prezentam 3 boxe active construite dupa principii audio si de design solide. 

Audio Pro Addon T5

Constructie
Importatorul HiFi Center a trimis catre noi pentru acest articol o boxa alba. Cand am scos boxa din cutie am remarcat imediat calitatea foarte buna a materialelor si designul modern cu o usoara tusa retro. Manerul din piele prins in doi butoni de aluminiu ofera clasa acestei mici boxe, sporind parca si mai mult senzatia de obiect cult. Langa maner gasim partea de control a boxei. Aceasta are forma unui dreptunghi metalic acoperit de mici butoane cu care se pot controla diferitele functii ale boxei. In partea din fata se afla doua tweetere de 20 mm si un difuzor de 10 cm asezat pe mijloc. Tehnologia Bluetooth 4.0 folosita pe aceasta boxa va permite o conectare rapida de tip plug and play. Pentru a va conecta via Bluetooth trebuie sa apasati butonul dedicat aflat in partea de control. Daca doriti sa folositi o conexiune cu fir exista posibilitatea de a va conecta folosind o mufa audio stereo de 3,5 mm. Pe spate se afla un port USB la care puteti conecta un dispozitiv Google Cast sau pur si simplu sa incarcati telefonul.

Sunet
Cheril Bentyne / Killing Me Softly – sunetul a fost bine prezentat in spatiul camerei, vocea a sunat echilibrat cu o usoara tendinta metalica iar instrumentele au parut sa ofere un suport coerent inregistrarii; muzica a avut ritm bun fara sa fie obositoare.
Massive Attack  / Ritual Spirit – basul a avut adancime si a fost suficient de percutant raportat la dimensiunea boxei; mediile si inaltele au fost clare, fara sa prezinte distorisuni; dinamica muzicala a fost buna.
Pink Floyd / Money – sunet solid pe ansamblu, chitara a sunat optimist, saxofonul a fost ceva mai discret, iar vocea a fost limpede ca un rau de munte; la cresterea volumului sunetul a capatat usoare distorsiuni.

Concluzie
Daca sunteti in cautarea unei boxe active de calitate, compatibila multi-camera si Bluetoth, nu vad un motiv serios pentru care nu ati incerca Audio Pro Addon C5. Boxa are un sunet echilibrat cu valente evidente in zona audio hifi si in plus arata foarte bine. Camera in care am testat Audio Pro Addon C5 are 44 mp si va pot spune ca exista suficienta putere incat sa organizati chiar mici petreceri.  Posibil sa gasiti o boxa cu un sunet mai bun, dar cu siguranta veti baga mana mai adanc in buzunar.

Geneva Classic M

Constructie
Boxa activa este imbracta in lemn de nuc pe aproape intrega suprafata. Cu un design minimalist, aproape conservator, reuseste sa iti atraga privirea fara sa vrei. La prima vedere nimic nu te impresioneaza, insa cand privesti in detaliu aceasta cutie cu aspect traditional incepi sa observi multitudinea de detalii aproape perfecte. In partea de deasupra, pe suprafta lemnului, sunt amplasate 6 butoane senzoriale cu care putem controla boxa.  Partea din fata este acoperita cu un grilaj de aluminiu. Sub acest grilaj se afla 2 tweetere si 2 difuzoare amplificate activ de un amplificator in clasa D pe 4 canale. In coltul din dreapta al partii acoperite de grilajul din aluminiu se afla un mic afisaj perfect integrat estetic care afiseaza ora, modul de functionare si statia radio. Pe spatele boxei se poate monta antena radio. Conectarea se face foarte usor folosind Tehnologia Bluetooth 4.0. si este de tipul plug and play. 

Sunet

Cheril Bentyne / Killing Me Softly – sunetul a crescut in dimensiune, instrumentele au devenit reale si palpabile, iar spatiul camerei a fost bine acoperit de muzica;  vocea feminina s-a simtit usor crispata, insa pe ansablu a avut o coerenta buna; instrumentele au avut corp si greutate oferind o prestatie cu un realism bun; pe ansamblu sunetul nu a fost atat de clar pe cat mi-as fi dorit, dar a compensat prin ritm si dinamica.
Massive Attack  / Ritual Spirit – basul a coborat surprinzator de mult pentru o boxa de acest calibru, a avut adancime, a fost percutant si dinamic; mediile si inaltele au avut o prezenta discreta fiind usor impinse in plan secund; dinamica muzicala a fost excelenta.
Pink Floyd / Money – sunetul a avut energie buna cu o dinamica bine conturata; chitara si saxofonul au fost ceva mai discrete, iar vocea a parut ca a coborat cu o octava; cresterea volumului a oferit o calitate in plus auditiei, iar acest lucru ar trebui sa-i bucure pe cei care iubesc petrecerile.

Concluzie
Geneva Classic M este o achizitie buna daca va doriti o boxa activa cu un design clasic. Este manufacturata din materiale de cea mai buna calitate, are un sunet bun si este foarte usor de folosit. Petrecaretii cu siguranta vor fi foarte fericiti pentru ca sunetul acestei boxe isi pastreaza calitatile chiar si la volum mare.

Vifa Copenhagen 2.0

Constructie

Modelul primit de noi pentru articol este de culoare rosie si are un design scandinav modern si atragator. Boxa este acoperita cu o grila din panza ce aminteste de mobilierul specific tarilor nordice. Fiind o boxa mobila cu care puteti merge in vacanta, este gandita sa arate ca o micuta geanta de voiaj. Pentru a usura portabilitatea in partea de deasupra avem un maner mat din aluminiu care se intinde de la stanga la dreapta pe toata suprafata boxei. In spatele grilajului gasim 2 tweetere de 28 mm, 2 difuzoare de medii si 2 difuzaore pentru bas de 80 mm. Pe panoul frontal gasim doua butoane pentru volum si un led care se aprinde in momentul in care boxa functioneaza. In spate avem un micut panou de conectare cu o intrare pentru partea de alimentare, o intrarea auxiliara stereo de 3,5 mm pentru ascultare prin cablu, un port USB pentru ascultarea prin cablu folosind aparate iOS si doua butoane, unul cu care deschidem sau inchidem alimentarea boxei si unul pentru asocierea cu alte dispozitive similare. Conectarea se face foarte usor folosind Tehnologia Bluetooth 4.0. si este de tipul plug and play. Puteti sa va conectati si direct prin WiFi folosind meniul telefonului dumneavoastra. Din pacate noi nu am reusit sa legam boxa la reteaua noastra interna via Wifi, asa ca nu va putem oferi detalii despre cum functioneaza. Pentru ca este o boxa mobila, Copenhagen 2.0 are un acumulator care odata incarcat va asigura o autonomie de pana la 8 ore.

Sunet

Cheril Bentyne / Killing Me Softly – sunetul a acoperit foarte bine camera, instrumentele se simt reale si bine delimitate;  vocea feminina este naturala cu usoare asperitati compensate de zonele joase unde vocea se simte bogata si detaliata;  instrumentele au o prezenta convingatoare cu accent pe sunetele aflate in partea superioara a spectrului sonor; pe ansamblu sunetul a fost clar si bine definit cu o usoara tendinta de a evidentia sunetele luminoase.
Massive Attack  / Ritual Spirit – basul a fost corect, fara sa aduca distorsiuni suplimentare care sa murdareasca sunetul asa cum te-ai astepta la o boxa de dimensiunea aceasta; mediile si inaltele sunt usor evidentiate sporind senzatia de energie pe care o degaja aceasta boxa; dinamica muzicala a fost buna.
Pink Floyd / Money – scena sonora este bine structurata si ofera ascultatorului o prezentare coerenta a spatiului in care sunt asezati instrumentistii; chitara si saxofonul sunt impinse in fata de parca ar exista o amplificare separata pentru aceste instrumente, iar vocea a parut in unele momente exagerat de energica; si in acest caz cresterea volumului a oferit o calitate in plus auditiei, iar acest lucru ar trebui sa-i bucure pe cei care iubesc petrecerile.

Concluzie

Vifa Copenhagen arata si suna uimitor. Sunetul este transparent si fidel inregistrarilor. Va recomand aceasta boxa daca sunteti  petrecareti prin excelenta si daca va plac excursiile si micile vacante alaturi de prieteni sau familie.

Fiecare pasionat de hi-fi are un moment 0, un punct de la care pornește să se inițieze în tainele sunetului de calitate. Momentul meu 0 a fost unul din cele mai celebre brand-uri japoneze si anume Onkyo. Ani de zile am visat la un cd player de top produs de această companie. Însă, în acea perioadă, așa ceva era intangibil financiar pentru un biet proaspăt „amploaiat”. Între timp, după mulți ani și multe scule, pot să recunosc că și acum Onkyo și-au păstrat un loc special în inima mea și tot nu pot să îi bag în aceeași oală cu restul firmelor japoneze, unele mult mai prestigioase de altfel.

Onkyo este unul dintre coloșii japonezi care au reușit să supraviețuiască, iar pentru asta nu a fost necesar să se apuce de produs aspiratoare și prăjitoare, cum au făcut, din păcate, alte firme japoneze pentru a reuși să se mențină. Nu, Onkyo s-au ținut cu obstinație de filozofia lor „Artistry in Sound”, iar acum dețin cel mai mare procent de piață global în receivere. Și mă bucur că este așa.

Playerul de față este Onkyo Integra DX-6890/788F. Dacă nu mă înșel, și nu cred că mă înșel, este singurul player conceput de Onkyo cu ieșiri XLR în anii 90. Nu știu dacă este cel mai bun player făcut de ei în acea perioadă. Pentru că exista totuși un colos ca DX-G10 care nu domina doar toată gama Onkyo ci, prin cele aproape 30 de kg ale sale, cam toate gamele producătorilor japonezi.

Vă rog să observați transportul, cu un aspect parcă reprodus de pe pereții navelor extraterestre din seria Alien: este masiv. Mai masiv ca CDM-0/1 sau BU-1. Este un NEC SPU3013 – Magnetic. Onkyo au folosit acest transport și în alte câteva modele din seriile lor Integra. De ce nu a devenit acest transport la fel de celebru ca CDM sau BU1? Probabil din cauza lentilei laser care, spun unii, nu ar fi la fel de durabilă ca lentilele din sticlă din cele două legendare transporturi.

Mecanismul este extrem de silențios, inaudibil. Sertarul, din metal masiv, se deschide cu viteză, de parcă ar vrea să îți tragă una în nas și se închide la fel de rapid, ca și când ar vrea să îți spună: „m-ai admirat destul, lasă-mă să îmi fac treaba!”. Discul este citit instantaneu.

Destul de atipic pentru Onkyo, în acest model au ales să folosească niște cipuri dac la fel de atipice pentru lumea cipurilor dac, și anume TDA1547, adică celebrul DAC7 (TDA1547 – SAA7350GP), în configurație duală. Ținând cont că TDA1547 este deja un cip dual, avem practic patru cipuri dac la lucru.

Acest cip dac a fost unul foarte complicat de implementat, folosit rareori de producători, fiind de genul „hit or miss”, adică dacă era prost implementat aveai parte de un sunet cu o rezoluție fabuloasă și extrem de neutru, dar lipsit de orice emoție, steril, fără muzicalitate, doar show-off, iar dacă era implementat bine, aveai rezoluție fabuloasă, neutralitate, dar și nirvana din punct de vedere muzical.

Deoarece am avut două playere din prima categorie, pot garanta că DX-6890 face parte din cea de-a doua categorie.

Întreg etajul de ieșire este bazat în mare parte pe componente Philips și probabil este construit pe baza recomandărilor Philips „cum puteți obține performanțe maxime cu acest dac; noi știm, că doar noi l-am făcut”. Păcat că Philips nu au ținut cont de aceste recomandări în cele două sau trei playere în care au implementat ei acest cip dac.  În acest material obligatoriu de citit, Philips denotă TDA1547 ca fiind sigurul lor cip dac „top performance” -http://www.tvcaudio.com/tvc/Philips/documentation/DIGITAL.pdf

Să revenim la Onkyo: au implementat tot ceea ce știau ei mai bine în acea perioadă despre CD în acest player, acesta fiind rodul proverbialei măiestrii japoneze. Nu s-au zgârcit la cupru, totul este curat, bine delimitat, etaje  suprapuse, alimentare dedicată pentru analogic și digital, componente high-end. Piciorușele de suport ale playerului, care susțin baza din strat dublu complet cuprată, sunt cu miez de plută.

Sunetul? Extrem de neutru, să zicem ușor dark comparativ cu alte playere japoneze din acea perioadă, care accentuau, poate uneori chiar prea mult, frecvențele înalte; însă cu o rezoluție extraordinară, supraetajat, tridimensional și, mai presus de toate, adânc. Peretele din spatele boxelor dispare pentru a face loc imaginii proiectate și focalizate cu măiestrie de Onkyo. Poate voi stârni anumite nemulțumiri și proteste aici, însă trebuie să spun că mulți dintre producătorii actuali de DAC-uri ar putea învăța unul sau două lucruri de la acest Onkyo despre cum trebuie proiectată o imagine scenică.

Dacă ar fi să caracterizez acest player într-un singur cuvânt, acesta ar fi: neutralitate. În special cu muzica clasică, delimitarea instrumentelor, instrumentiștilor principali, cu orchestra aflată în spatelor lor este de mare clasă, oferindu-ți acea senzație de „aievea”.

Nu cred că Onkyo au proiectat acest player pentru ascultătorul obișnuit din anii 90, adică cel ahtiat după disco sau techno, ci pentru ascultătorul exclusivist care știa să facă diferența între calitate și mainstream, pentru ascultătorul de clasică, cel care tocmai a asistat la un concert Wagner și se întoarce, transpus, acasă, dorind să continue experiența începută în sala de operă.

Cand discutam despre tehnologie audio-video  noi romanii suntem tentati sa privim catre lumea larga si mai putin catre Romania. Exista si o explicatie logica pentru acest comportament, in Romania nu exista companii producatoare de tehnologie audio-video. Dar oare chiar asa o fi? In realitate aceasta idee preconceputa este contrazisa de fapte. In acest moment in Romania existat cel putin patru producatori de aparate destinate pasionatilor HiFi. Cei mai celebri sunt Rockna Audio si Meze Audio, dar sa nu-i uitam si pe cei doi manufacturieri importanti care se adreseaza cu predilectie pasionatilor de DIY si anume VioTube si Vicol Audio. Astazi revista AV Club are placerea sa va ofere un interviu cu Nucu Jitariu, fondatorul marcilor Rockna Audio si Audiobyte.
AV Club: Cum ati inceput? Ideea din spatele afacerii, de ce audio hifi si nu altceva?
Nucu Jitariu:  A fost un cumul de factori care au contribuit fiecare la aparitia companiei. In primul rand, am inceput totul dintr-o pasiune, de fapt o combinatie intre pasiunea pentru muzica si cea pentru electronica. Pentru mine Rockna e mai mult decât o afacere pentru că nu furnzăm doar un produs ci o experiență desăvârșită iubitorilor de muzică.Apoi am dorit sa fac ceva romanesc de calitate, pentru ca la acea vreme, (anii 90) daca va aduceti aminte,  tot ce era de productie autohtona era privit aproape cu repulsie, oarecum pe buna dreptate, pt. ca economia nostra oferea in acel moment produse relative simple care nu incorporau tehnologie, erau slabe calitativ si putin fiabile.
Cand am inceput sa inteleg mai bine fenomenul high-end audio, accesul la aparatura audio de calitate era destul de limitat.     Student fiind si interesat de sunet, aveam o linie Pioneer  decenta la acea vreme, insa totul a "explodat" cand am pus in sistem un cd player multibit care m-a fascinat cu rezolutia si vivacitatea lui. Cam in acelasi timp mi-a picat in mana, pentru prima data, un numar din "La nouvelle revue du son" si am inteles atunci ca exista o lume vasta dupa hi-fi – lumea high-end – si am fost atras  ireversibilcatre ea.  Am inceput sa ma informez intensiv si am inceput sa  visez zi si noapte la tot felul de combinatii de amplificatoare cd playere si boxe, facand socoteli nesfarsite legate de specificații și costuri. 
Un alt factor a fost accesul relativ devreme la internet, unde am gasit cu mare satisfactie ceva scheme de amplificatoare in clasa A pe care le-am si construit la acea vreme in regim de DIY, si am putut sa le observ comportamentul si cel mai important, amprenta sonora. Nu in ultimul rand, a fost foarte important faptul ca am reusit sa formez o echipa suficient de creativa pentru a contura o personalitate proprie a brandului si de a evolua de la amplificatoare analogice la aparate performante pe zona de digital.

AV Club:  Numele Rockna inseamna ceva? Exista un mesaj in spatele alegerii acestui nume?
Nucu Jitariu:  Sigur ca da, inseamna mai multe de fapt. Trebuie sa recunosc ca imi placea foarte mult sonoritatea  numelui "Theta" asa ca mi-a venit idea cu "Rockna" care inseamna in primul rand soliditate (rock – piatra) apoi vibratie ca si genul muzical cu acelasi nume si nu in ultimul rand primele doua litere sunt RO de la Romania.

AV Club:  Aveti o echipa dedicata dezvoltarii produselor?
Nucu Jitariu:  Da. Rockna nu este in nici un caz „one man operation” . Avem o echipa de peste 10 persoane in momentul de fata si fiecare are contributia sa in angrenajul proiectare-dezvoltare-productie, iar o treime din personal este implicata in cercetare si dezvoltare de produs. Numarul celor implicati in toate departamentele va creste, intrucat din 2019 ne vom muta intr-un sediu nou-nout, o investitie proprie a companiei de aproape jumatate de million de euro, gandit de la zero pentru optimizarea fluxurilor caracteristice firmei.

AV Club:   Tehnologie sau design? Pe ce puneti accent? Ce considerati ca este mai important?
Nucu Jitariu:  Ideal  ar trebui sa fie ambele de top, incercam sa le imbinam cum se poate mai bine. Sunt zeci de constrangeri tehnologice cand se proiecteaza un aparat, multa lume nu este constienta de acest aspect. Personal prefer sa nu fac compromisuri cu tehnologia și performanțele acustice doar de dragul design-ului.Considerând angajamentul pe care l-am luat față de clienți și datorita experientei acumulate, nu am fost în situația de a accepta vreun compromis în ultima vreme, chiar dacă asta a însemnat să lucrăm mult mai mult la un produs înainte de lansare. Produsele Rockna si Audiobyte, la inceput criticate pentru design,  au inceput sa arate din ce in ce mai bine, chiar incepand din acest an avem un department specializat pe design, și începând cu 2019 ne vom axa și pe inovație vizuală.Totusi, din punctul meu de vedere, degeaba oferi un șasiu frumos daca ea nu ofera si satisfactie muzicala deplina – satisfactie care se obtine prin implementarea tehnologiei.

AV Club:   Exista o filosofie de sunet la Rockna Audio?
Nucu Jitariu:  Bineînțeles! Experiența muzicală pe care o căutăm este una în care ascultătorul este atras de sunet și se pierde în această lume. Emoția de a avea lângă tine vocea lui Freddy Mercury sau chitara lui Jimmy Hendrix aproape tangibil este dificil de reprodus altfel. Pentru asta nu este suficient doar detaliu și claritate, ci și spațialitate, rafinament și profunzime.Dar filosofia provine tot din tehnologie, de unde găsim și particularitatea sunetului Rockna.Cel mai important principiu ar fi legat de ceea ce numim in engleza signal integrity. In special in domeniul digital, imediat facem abstractizarea la nivel de biti, uitand repede ca la acesti biti circula la nivel hardware in format analogic. Daca la frecvente mici nu sunt in general probleme,  in momenul cand vorbim de MHz sau zeci de MHz     lucrurile se complica, fronturile semnalelor sunt usor afectate de traseele de pcb, de reflexii, de interferente, de zgomot acumulat in anumite puncte etc. Este interesant de observat cum un aparat audio beneficiaza de tehnici de RF pentru a contracara aceste probleme.
Un al doilea principiu este legat de puritatea caii de semnal. Daca in domeniul analogic bunul simt tehnic ne conduce catre trasee scurte intrare-iesire, feedback (daca exista) situat fizic intre zone cat mai apropiate, evitarea de bucle de masa , mult uzatul "signal path" care necesita o discutie aparte etc. in digital acest concept este mai putin intuitiv. Practic, la nivel matematic, poti manipula de oricate ori datele daca intervii cu suficienta precizie, fara a avea pierderi de calitate dpdv.  sonic. Nu intrăm în alte detalii, sunt zeci de capitol și subcapitole, dar performanțele și implicit sunetul Rockna provine din atenție desăvâșită la detaliu pentru a respecta principiile de mai sus. 
Esența este că nu „tragem” de un aparat pentru a forța un anumit sunet ci urmărim acuratețea semnalelor, fie ele digitale sau analogice, pentru a ne apropia cât mai mult de viziunea artiștilor. Bineînțeles că facem deopotrivă teste de sunet extinse cât și măsurători până când obținem rezultatul dorit.

AV Club:   DSD vs PCM vs MQA? Ce parere aveti de acest razboi al formatelor?
Nucu Jitariu:  Conflictul DSD/PCM este unul fals. Ambele formate au plusurile si minusurile lor. Dupa parerea mea se generalizeaza prea mult si se discuta inutil fara a tine seama ca ambele formate sunt scalabile. Altfel spus , ce comparam? PCM44.1 cu DSD512? Sau DSD64 cu PCM384? Apoi, depinde daca ne referim la masuratori sau strict la cum "suna". Nu in cele din urma, sunt extrem de rare cazurile In care vom avea o cale DSD nativa de la studioul de inregistrare/masterizare si pana la conversia D/A. PCM si DSD executate bine, vor fi la fel de bune; rezultate diferite se obtin in functie de context. Ca sa va dau un exemplu, la dac-ul Wavedream, clientii nostril sunt foarte incantati (si) de sunetul DSD – insa streamul DSD este convertit in PCM inainte de conversie, intrucat modulele R2R functioneaza nativ PCM. Insa aceasta conversie se face cu un nivel foarte mare de precizie si la un sample rate inalt (768k) astfel incat practic nu exista nici o pierdere de calitate. 
MQA este un standard controversat. Noi avem un agreement cu ei inca de la inceput, insa trebuie sa spun ca solutiile tehnice oferite de MQA sunt destul de restranse. Spre exemplu ei nu au putut oferi un MQA core pentru FPGA – iar convertoarele noastre sunt exclusiv cu FPGA. Nici nu au oferit suficiente informatii pentru a scrie noi un core dedicat. Daca o vor face, vom implementa MQA, insa pana atunci, nu cred ca MQA este ceva fara de care nu se poate trai.

AV Club:   Stiu ca in trecut echipa Rockna Audio a dezvoltat diferite tehnologii pentru alti producatori audio. Continuati cu aceasta activitate sau acum sunteti concentrati doar pe dezvoltarea produselor proprii? Puteti sa numiti cativa producatori audio pentru care ati lucrat? 
Nucu Jitariu:  Am avut intr-adevar colaborari de succes cu branduri de renume, dardeja sunt cativa ani de cand ne bazam in totalitate pe produsele proprii.Nu as vrea sa numesc acele branduri, ele suntin general cunoscute in lumea audiofila. Rockna si Audiobyte au o identitate proprie, fara constrangerile de design pe care le aveam cand proiectam aparatele respective.
 

AV Club:  Cu ce sunt diferite produsele Rockna Audio fata de competitie?
Nucu Jitariu:  Produsele Rockna sunt originale. Daca unii producatori se mandresc cu implementari diferite ale unor circuite integrate off-the-shelf,  tehnologia FPGA ne permite sa gandim si sa realizam un produs fara limitarile tipice. Desigur, este mult mai greu. Practic, in FPGA se "scrie" prin cod VHD sau Verilog un circuit specializat functiei dorite, extrem de performant, iar prin cumulul de functii intr-un singur chip se obtine o integrare foarte buna, exista un control intern al semnalelor si se obtine micsorarea real-estate-ului pe pcb. Discutam totusi de mii de ore de codare, simulari, corectare erori in urma testelor practice. 
Tehnologia FPGA ne-a permis sa aplicam direct propriile concepte despre compozitia tehnica a unui produs. Ne-a permis spre exemplu sa construim, printer altele, filtre digitale performante, module de conversie R2R si mai recent un core performant de conversie pe 1 bit.  Dincolo de tehnologia digitala propriu-zisa, noi am pornit ca o companie analogica – primele produse au fost exclusiv amplificatoare. Cred ca aceasta imbinare intre radacinile analogice si evolutia ulterioara catre FPGA pe digital reprezinta un atu si identifica Rockna in mod unic.
    
AV Club:  De ce ar trebui sa cumpere pasionatii romani de audio un produs Rockna?
Nucu Jitariu:  Nu exista "trebuie", chiar nu. Pasionatii romani nu sunt altfel  decit cei straini. Vor cumpara daca le aduce satisfacție. La inceput a existat o neincredere legata de un brand romanesc in domeniu, dar totusi, anul viitor se fac 20 de ani de cand a aparut primul amplificator Rockna și reputația noastră a fost mereu în creștere. Cred ca in acest moment pretul este foarte important in decizia de cumparare a consumatorului de sunet din tara noastra. Noi incercam sa oferim și produse mai accesibile, în special prin brandul Audiobyte, dar  si prin noile modele Rockna. Sunt mulți cumpărători „forțați” să le placă echipamentele achiziționate pentru că au investit foarte multe resurse, dar chiar și în high end este nevoie de un echilibru între preț și performanță. Este o formă de respect către client.

AV Club:  Cine sunt clientii vostri? De ce cumpara acestea produse Rockna?
Nucu Jitariu:  In acest moment avem distribuitori in peste 20 de tari. Ca nivel de dezvoltare, pot sa mentionez in special pietele din Asia si Statele Unite. Si Europa luata cumulat, este o piata buna pentru noi. De ce cumpara? Probabil inteleg ceea ce incercam sa facem si sunt multumiti de produsul finit in urma auditiei, desi s-a intamplat sa avem cereri pe "neascultate". Este o mare satisfactie cand primim emailuri apreciative de la pasionati care au in sistemele lor produsele noastre – satisfactia lor sonora este cea mai mare multumire pe care o avem.
 

AV Club:  Urmeaza sa lansati un convertor D/A nou. Ce ne puteti spune despre acest model? Cu ce este diferit acest model?
Nucu Jitariu:  Nu este vorba doar de un model ci de doua convertoare care vor fi lansate în curând, un entry level la Rockna si un top-level la Audiobyte. Modelul Wavelight isi propune sa continue traditia R2R a lui Wavedream,  insa folosind FPGA de ultima generatie de la Xilinx, avand in plus si functia de preamplificator analogic. Este un produs cu un design deosebit si intra in categoria aparatelor "slim" avand o grosime de doar 55mm.  Vom adauga la portofoliu si un server Wavelight pastrand aceeași viziune estetică. 
Al doilea convertor, Audiobyte HydraVOX, este un produs aparte, avand in spate aproximativ doi ani de proiectare, teste, si aproape 10 revizii pana la forma finala. Este primul produs al nostru pe 1 bit realizat in FPGA, fiind si mai aproape de conceptul "software defined dac".  El face parte dintr-o linie dedicata de high-end desktop audio, avand drept parteneri un power supply dedicat"HydraZAP" si un hub digital "HydraHUB" care reuneste functia de streamer, upsampler, reclocker, interfata usb, optional ADC – practic permite conectarea lui VOX la aproape orice fel de sursa.
Am dezvoltat un set generos de specificații pentru VOX,  care este dotat cu 3 intrari, cea principala fiind I2S, iar apoi usb si spdif. Fiind un produs desktop, nu putea lipsi iesirea de casti, aceasta fiind pilotata de un amplificator dedicat, in intregime discret.  Controlul fiecarui aparat din seria VOX/ZAP/HUB se face prin touchscreen si prin aplicatia comuna de control.
Nivelul ridicat de perfomanta al hardware-ului intern si faptul ca este puternic customizabil ne va oferi optiunea de a schimba intr-o anumita masura sonoritatea convertorului in functie de softul instalat. In acest fel utilizatorul va avea la dispozitie, in timp, mai multe variante, si va alege sunetul potrivit gusturilor si sistemului propriu. Intentionam sa oferim variante cu diferite configuratii de modulator, frecventa de lucru al acestuia, diferite filtre de upsampling, etc.
 

AV Club:  In incheiere va rugam sa transmiteti un mesaj pasionatilor audio din Romania.
Nucu Jitariu:  Suntem o comunitate relativ restransa la noi in tara dar avem un hobby extrem de frumos. Cred ca ar trebui sa fim mai uniti, sa interactionam mai des in viata reala, si nu in ultimul rand sa ne respectam mai mult si sa intelegem ca permanent avem cu totii ceva de invatat.
AV Club:  Multumim Nucu Jitariu.

P

In acest test vom compara boxe de raft din zona 1000 - 2500 lei aflate in portofoliul unuia din partenerii nostri si anume AVmall. 

Incepem cu o scurta prezentare a celor doua marci de boxe alese pentru test.
Indiana Line este o companie HiFi infiintata acum mai bine de 40 ani, la Torino, Italia. Plecati la drum cu o idee foarte clara in minte, aceea de a propune lumii iubitoare de sunet o serie de produse impecabile la raportul pret / calitate, fara a face rabat de la calitatea constructiei si a design-ului. Si le-a iesit foarte bine, astfel ca, in ultima vreme, produsele marca Indiana Line au inceput sa faca valuri prin lumea audio, de la utilizatori si pana la jurnalisti. Calitatea impresionanta a produselor Indiana Line este laudata de presa internationala de specialitate. Nu mai putin de 29 de articole si premii internationale sunt marturia excelentei acestui brand italian.
Davis Acoustics este unul din cei 3 producatorii de boxe francezi cu o traditie de peste 30 de ani. In anii ’70 Michel Visan, fondatorul companiei, a dezvoltat ca Chief Designer mai multe tipuri de boxe pentru diferiti producatori de boxe. In anul 1986 a fondat Davis Acoustics, o afacere de familie pornita cu doi angajati in Saint Maur des Fosses in apropiere de Paris. Afacerea a crescut atat de mult in urmatorii ani, incat micutul atelier parisian in care se manufacturau initial boxele, s-a transformat intr-o unitate de productie industriala construita in Troyes, Franta. Intr-o lume in care micile companii, ce continua sa manufactureze produse de calitate la preturi rezonabile, sunt achizitionate de marile corporatii pentru a le aduce acestora din urma plus valoare, Davis Acoustics a reusit sa isi pastreze identitatea si sa continue sa functioneze ca o afacere 100% franceza. Aceasta independenta le permite sa produca boxe cu componente manufacturate in intregime in fabrica din Troyes de tehnicieni specializati.
 

Sistem de test
Sistemul de test a fost compus din urmatoarele:
• sursa digitala – Auralic Vega DAC + Auralic Aries Mini (streamer)
• amplificator – Yamaha A-S 801
• cabluri – The Chord Company din seria Epic si Rumours
Am ales sa folosim un transport si DAC de top cu un pret pe masura, pentru ca am dorit sa oferim tuturor boxelor posibilitatea de a se exprima la potential maxim. In aceeasi idee am folosit un amplificator puternic cu o topologie ce permite dublarea puterii la scaderea impedantei.
 

Boxe:

1. INDIANA LINE NOTA 260 X -1090 LEI
Aceste boxe de podea fac parte din gama entry level a producatorului italian. Sunt boxe dedicate camerelor mici sau sisteme multicanal. Sunt usor de integrat intr-o casa moderna pentru ca sunt construite cu materiale de calitate si au un design modern. Nota 260X este o boxa pe 2 cai, cu tweetere de 26 mm din matase si un difuzor dedicat frecventelor medii si de bas din polipropilena de 16 cm. Boxa are o sensibilitatea de 92 dB, o greutate de 5.2 kg si are nevoie de un amplificator de minim 30 wati.
2. INDIANA LINE TESI 261 – 1290 LEI
Pentru Tesi 261 inginerii italieni au preferat o constructie cu portul de bas in fata. Aceasta abordare face ca boxa sa fie mai usor de amplasat in spatiul camerei, pentru ca o putem pozitiona foarte aproape de perete. Comparativ cu Nota 260X cutia boxei este mai mare, acest amanunt constructiv ajuta la obtinerea unui bas ceva mai consistent. Tesi 261 este o boxa pe doua cai, cu un tweeter de matase de 26 mm si un difuzor pentru medii-bas de 16 cm din polipropilena cu magnet de neodymium si ventilator radial. Boxa are o sensibilitate de 91 dB, o greutate de 5.8 kg si are nevoie de un amplificator de minim 30 wati.
3. DAVIS ACOUSTICS EVA – 1090 LEI
Eva este o boxa construita parca pentru a darama prejudecatile fanilor boxelor mari. Publicul tinta sunt cei care doresc un sistem multicanal cu un sunet superior si entuziastilor sunetului stereo cu buget mic. Fiind o boxa micuta, Eva poate fi asezata pe un birou, sau pe un corp de mobilier cu mare usurinta. Constructia cu portul de bas in fata si dimensiunea sunt atuurile acestei boxe made in France. Eva este o boxa pe doua cai, ce foloseste un tweeter soft dome de 25 mm si un difuzor de medii-bas de 13 cm construit din fibra de sticla. Acest material creste liniaritatea boxei, oferind un sunet curat si focusat. Boxa are o sensibilitate de 88 dB, o greutate de 3 kg si are nevoie de un amplificator de minim 50 wati.
4. DAVIS ACOUSTICS BALTHUS 30 – 2490 LEI
O evaluare serioasa presupune si o comparatie directa cu un produs aflat intr-o zona superioara de pret si performanta. Am decis sa folosim una din boxele noastre favorite, Balthus 30. Aceasta boxa are o amprenta sonora in directia sunetului de studio. Este liniara, corecta, asta inseamna ca aduce o cantitate mica de distorsiuni in sunet si ofera un bas coerent. Dupa parerea noastra aceasta boxa poate fi folosita cu usurinta intr-un studio de inregistrari aflat la inceput de drum. Balthus 30 are un aspect placut, modelat din linii simple, cu partea frontala vopsita in negru. Este o boxa pe doua cai, cu un tweeter tissue manufacturat intern de francezi si un difuzor de medii-bas de 13 cm din kevlar. Are nevoie de un amplificator de minim 50 wati la o sensibilitatea declarata de producator de 90 dB. Pozitionarea este ceva mai dificila din cauza portului de bas aflat pe spate. Pentru o performanta optima aceasta boxa are nevoie de cel putin 25 cm departare de peretele din spate.

Teste
Inregistrarile folosite au fost: Katie Melua – Piece by Piece, Malia / Boris Blank – Convergence, Dire Straits – On Every Street, Saint-Saëns – Danse Macabre.
INDIANA LINE NOTA 260 X
Cel mai ieftin model din test are un sunet placut, usor dulceag, chiar romantic, cu o medie placuta urechii. Basul oferit de difuzorul de 16 cm pare sa isi faca treaba, asa incat sa multumeasca un ascultator normal. Daca sunteti fani ai basului profund sunt sanse destul de mari sa nu fiti foarte fericiti. Sunetul nu este in niciun fel agresiv, destul de relaxat, fara sibilante evidente, placut la auditii lungi, cu mentiunea ca uneori pare usor cam moale. Exista momente cand parca am fi dorit un sunet agresiv, electric, luminos, insa boxa continua sa ofere o prezentare politicoasa.
• Scena sonora este bine conturata, cu latime si inaltime buna, intr-o prezentare suficient de spectaculoasa raportata la pretul si dimensiunea acestei boxe. Adancimea scenei si pozitionarea holografica a intrumentelor destul de corect proportionata. Aici parca am fi preferat o mai buna definitie spatiala a instrumentelor.
• Vocea este plasata corect pe centru si are o tendinta cald-melancolica.
• Basul suficient de consistent pentru o boxa la o asemenea dimensiune. Ne-am fi dorit sa fie putin mai dinamic si precis.
• Cerintele de amplificare nu sunt foarte mari. Un amplificator de 30 wati este suficient.
INDIANA LINE TESI 261
• Tesi 261 este urmatorul model in linia de boxe propusa de Indiana Line. Sunetul este o idee mai aerisit, inaltele au capatat o energie electrica, cu un castig evident in zona de detalii. Scena sonora este generoasa cu proportii bine delimitate. Boxele creaza o imagine holografica adanca si focusata. Instrumentele sunt bine punctate in spatiul de auditie.
• Vocea castiga dinamism si realism. Frecventele medii sunt mai bine asezate. Din acest motiv vocea pare a capata o dimensiune noua, apar detalii noi ce ofera prospetime si energie intregului ansamblu.
• Basul se prezinta in aceeasi nota ca si in cazul Nota 260 X. Constructia lui are o coerenta mai buna, totusi ramane intr-o nota usor discreta. Este evident ca aceste boxe sunt construite pentru camere mici.
• Si in acest caz cerintele de amplificare nu sunt foarte mari. Un amplificator de 30 wati este suficient.
Davis Acoustics EVA
• Primul lucru pe care il simti este ca producatorul francez propune un sunet diferit. Vocea acestei boxe este usor nazala, cu inalte evidentiate si cu o prezentare a scenei sonore foarte aerisite. Spatiul muzical este impartit chirurgical, fiecare nota pare ca doreste sa iasa in fata, sa devina starul de pe scena. Imaginea scenei se desfasoara asemeni unui film 3D. Ca ascultator esti permanent indemnat sa atingi instrumentele cu ochii. O parte dintre noi ar numi aceasta prezentare realism, altii ar spune ca scopul acestor boxe ar trebui sa fie muzica si ca realismul acesta poate deveni coplesitor.
• Vocile sunt usor intepate, cu accente electrice, pline de veselie si foarte tonice. Detaliile nu lipsesc, ba din contra sunt prezente in fata ascultatorului cu intreg bagajul de accente. Exista pasaje sibilante, dar exista si pasaje dulci ca mierea.
• Basul are viteza buna, se dezvolta corect, dar nu iese in evidenta pe cat de mult ar dori un fan al basului. Daca ar fi o idee mai focusat, prezent, cu siguranta ar oferi un ansamblu muzical complet.
• In cazul acestor boxe cerintele de amplificare cresc. Recomandarea noastra este sa le oferiti un amplificator de minim 50 wati bine construit.
Davis Acoustics BALTHUS 30
• Avem o veste proasta. Cresterea pretului chiar inseamna performanta. Imaginea stereo s-a schimbat. Spatiul dintre instrumente a devenit mai larg. Sunetul a inceput sa se adune asemeni unui fluviu urias gata sa se reverse. Ca ascultator incepeai sa intelegi ce inseamna intensitatea si dinamica unei orchestre.
• Vocile au pastrat caracterul intepat specific marcii, insa acest aspect este compensat de bogatia timbrala dezvaluita. Un melanj de armonii si pasteluri muzicale a capatat forma chiar in fata noastra. Energia notelor inalte a coborat si a urcat asemeni unui piston lasandu-ne in anumite pasaje fara rasuflare.
• Basul a pastrat aceeasi nota ca la Eva cu cateva plusuri pe focus, adancime si dinamica.
• Cerintele de amplificare pastreaza linia trasata de sora mai mica. Este nevoie de un amplificator bine construit cu o putere minima de 50 wati.

Concluzie:
Indiana Line NOTA 260 X este un model gandit pentru melomanii incepatori sau pentru cei care vor sa isi construiasca un sistem audio performant multicanal. Sunt boxe muzicale, placute la auditie, care nu necesita amplificatoare pretentioase.
Indiana Line TESI 261 este un model ceva mai pretentios. Tinta acestor boxe sunt pasionatii cu camere mici, cei care incearca sa construiasca un sunet corect intr-un spatiu uneori potrivnic.
Davis Acoustics EVA este un model gandit pentru melomanii incepatori sau pentru cei care vor sa isi construiasca un sistem audio performant multicanal. Este o boxa cu un voicing bine conturat. De aceea o recomandam celor care cauta un sunet direct, fara menajamente.
Davis Acoustics BALTHUS 30 este un model dedicat audiofililor, chiar daca producatorul francez pozitioneaza aceasta boxa ca fiind destinata sistemelor multicanal. Sunt boxe pretentioase la amplificare si la cabluri. Daca sunteti pregatiti sa munciti si sa experimentati, cu siguranta aceasta boxa va poate oferi un sunet extraordinar.
Astazi am testat patru modele diferite. Fiecare model are ceva de oferit potrivit pretului de vanzare. Dupa cum ati vazut, nu ne sfiim sa va prezentam boxele asa cum le percem noi. Nu exista boxa perfecta, cum nu exista sunet perfect. Fiecare boxa are ceva de oferit, tot ce trebuie sa faceti este sa mergeti la o auditie.

Astazi construim un streamer audio dedicat ascultarii de muzica la calitate audiofila cu un buget redus. Streamerul audio pe care il vom construi este dedicat utilizatorilor pretentiosi, celor aflati in cautarea unui computer audiophile bit perfect server via USB. Un streamer asemanator poate fi cumparat de la marile companii audio cu cel putin 1000 euro. Recomand acest streamer audio ca sursa pentru cei cu convertoare D/A cu intrare USB Asincron. 

Componente hardware:
⦁    Mini pc NUC –  Gigabyte Brix GB-BPCE- 3350C,  acesta este dotat cu un procesor Intel Celeron N3350 construit in tehnologie de 14 nm, consuma 4 wati si nu are nevoie de o racire activa; lipsa unei raciri active face ca acest mini pc sa fie complet silentios. 
⦁    Hard disk SSD – Intel 545s Series 128 gb, are viteaza mare de citire si este complet silentios.  De acest SSD aveti nevoie doar daca doriti sa folositi PC-ul si in alte scopuri.  
⦁    Memorii laptop – Patriot 8 GB DDR3, 1600 MHz, kitul acesta ofera suficient spatiu suport pentru rularea activitatilor din procesor. 
⦁    USB Flash Drive – avem nevoie de 2 bucati, prima de 1 GB, a 2 a de 8 GB (pret maxim 50 lei)
⦁    Total 1091,99 lei / fara SSD suma finala este 954 lei.
⦁    Daca DAC-ul dumneavoastra nu are intrarea USB decuplata galvanic si doriti sa imbunatatiti calitatea sunetului, incercati sa folositi un dispozitiv care face acest lucru. Eu folosesc acasa un decuplator galvanic & data reclocker produs de Intona. 

Soft:
⦁    Daphile - https://www.daphile.com

Asamblare:
⦁    NUC Gigabyte se monteaza foarte simplu. Se deschid cele 4 suruburi aflate in partea inferioara a carcasei ce fixeaza capacul, se monteaza memoria in spatiul destinat, se conecteaza hard diskul SSD de cablul dedicat aflat pe placa de baza, SSD-ul se prinde pe capac cu alte 4 mici suruburi aflate intr-o punga in cutia mici pc-ului, iar la final capacul este prins la loc.
⦁    Se conecteaza NUC Gigabyte la un monitor, televizor, folosind un cablu HDMI.
⦁    Pentru finalizarea operatiilor de instalare avem nevoie de o tastatura si un mouse cu care sa putem accesa mini pc-ul , dar si de un alt pc / laptop pentru download-ul kitului de instalare Daphile si pentru setarile finale.
Instalare Daphile:
⦁    De pe pagina https://www.daphile.com/#download copiem pe celalalt calculator Daphile ISO imagine.
⦁    De pe pagina https://sourceforge.net/projects/usbwriter/ copiem USB Writer. Acest program ne ajuta sa scriem imaginea ISO pentru softul Daphile pe un USB.
⦁    Conectam USB Flash Driver 1 GB la calculatorul pe care il folosim pentru operatiile de pregatire a instalarii softului Daphile, pornim softul USB Writer, alegem fisierul sursa, in cazul nostru Daphile ISO, apoi locul unde instalam acest ISO, USB Flash Driver 1 GB.
⦁    Conectam mini pc-ul la monitor, in doua dintre porturile USB conectam cele 2 USB Flas Drive, pornim mini pc-ul si urmam indicatiile primite pentru instalarea Daphile pe celalalt USB Drive Flash 8 GB. Scoatem USB Flash Driver de 1 GB din conexiunea USB, asteptam sa se instaleze Daphile.
⦁    Finalizarea instalarii si setarile necesare functionarii Daphile se face pe celalalt calculator. Pornim browser-ul pe care il folosim si tastam adresa   http://daphile.local  
⦁    Dupa ce am introdus adresa, pe ecran apare interfata web Daphile cu toate setarile necesare. Setam Daphile in functie de necesitatile personale.
⦁    Pentru ca Daphile sa functioneze, USB Flas Driver 8 GB trebuie sa ramana permanent conectat via USB de mini pc.
⦁    Dupa instalare aveti nevoie de un telefon mobil sau de o tableta PC pentru a instala un soft cu care puteti comanda Daphile de la distanta. Eu am instalat de pe Google Play – Squeezer.
⦁    Spatiul din hard disk-ul SSD poate fi folosit pentru instalarea unui alt sistem de operare sau ca spatiu pentru muzica. Daca doriti sa utilizati acest mini pc si ca sursa pentru browsing, Netflix, trebuie sa instalati un alt sistem de operare pe hard disk-ul intern cum ar fi Windows 10. In acest caz la fiecare pornire a mini pc-ului trebuie sa apasati tasta F12, sau orice alta tasta care va permite sa alegeti sistemul de operare dorit (ex: Daphile via USB Flash Driver sau Windows 10 via hard disk SSD)

Atentie!
Pentru configurarea Daphile este obligatoriu sa aveti conexiune de internet si o retea interna.

In anii  ’60 - ’70 amplificatoarele cu lampi (tuburi electronice) erau la mare moda printre pasionatii de audio HiFi. Sansele sa intalnesti un pick-up alaturi de un amplificator cu lampi erau foarte mari. Intreaga filosfie de sunet din acei ani era reprezentata de acest mix. De atunci au trecum mai bine de 50 ani, totusi, in ciuda credintei multora ca aceste aparate au disparut de mult, iata ca acestea coexista bine mersi alaturi de amplificatoarele considerate moderne. 
Povestea acestor amplificatoare este legata de explozia HiFi-ului, de momentul in care oamenii au inceput sa caute un sunet de calitate, ceva care sa depaseasca un simplu radio cu lampi. O buna parte dintre pasionatii HiFi considera sunetul acelor amplificatoare ca fiind ’dulce ’, cu ’bas moale’, sau ’prea cald’. Dar oare cum o fi acest sunet in zilele noastre? Sa fi ramas sunetul pe lampa la fel ca in acei ani, sau a devenit unul modern, dinamic, cu bas solid, cald atat cat trebuie, pentru a oferi ascultatorului placere muzicala si sunet corect.
In articolul de astazi testam un amplificator integrat cu lampi produs de compania greceasca Tsakiridis Devices. Compania a fost infiintata in anul 1987 de un grup de ingineri pasionati cu o lunga experienta in producerea de aparatura audio in regim DIY. Dupa ce ani la randul au manufacturat asemenea aparate pentru prieteni, au hotarat sa transforme pasiunea lor intr-o afacere. Dupa cum vedeti, este povestea standard a majoritatii firmelor ce functioneaza in aceasta zona. Intai a fost pasiunea si mai apoi afacerea. Inca de la inceput, filosofia acestei companii a fost aceea de a produce  echipamente audio de inalta calitate cu un raport  pret/performanta foarte bun. Conform paginii oficiale de web, toate produsele sunt manufacturate in Grecia cu componente de calitate.

Prezentare
Theseus este un amplificator integrat care unifica mai multe dispozitive audio intr-unul singur. Inainte de a fi un aparat all in one, acest amplificator va ofera posibilitatea de a utiliza orice tub de putere, de la EL34 la KT 150, totul in clasa A. Asta inseamna ca puteti alege tubul cu sunetul pe care il preferati. Amplificatorul functioneaza in varianta trioda sau pentoda ultraliniar si are o putere de 25 wati clasa A. Theseus este dotat cu trei intrari de linie, o intrare fono MM cu preamplificare RIAA si o intrare digitala USB pentru un DAC-ul intern capabil sa decodeze fisiere audio pana la 24 biti / 96 kHz. De asemenea are si o iesire pentru casti cu selectare high / low in functie de impedanta castilor. Designul exterior aminteste de amplificatoarele cu lampi vechi. Carcasa este construita din tabla  groasa si este tratata termic pentru a se obtine o suprafata abraziva foarte rezistenta in timp. Pe partea frontala este montat un mic si cochet cadran rotund care masoara biasul, trei selectoare ’old school’ cu care selectam diferitele intrari de linie evidentiate cu un led verde, intrarea de casti, butonul de volum si butonul de pornire al aparatului. In spate gasim conexiunile pentru boxe de 8/ 4 ohmi, cele trei intrari de linie, intrarea de fono, doua iesiri si intrarea pentru DAC. 

Sistem de test
Sursa digitala: Yamaha CDS3000
Amplificator: Thesesus 
Boxe: Focal Electra 1038 BE
Cabluri: interconect XLO UltraPlus UP1A, boxe – Vicol Audio High Density Cable

Muzica de test
Herbie Hancock – River: The Joni Letters
Roger Waters – Amused To Death
Janis Joplin – I Got Dem Ol’ Kozmic Blues Again Mama

Sunet

Am inceput auditia ascultand unul din albumele mele favorite de jazz, Herbie Hancock – River: The Joni LettersH. Imi place acest album pentru ca reuseste sa puna jazz-ul intr-o lumina noua, sa il faca accesibil si ascultatorilor mai putin obisnuiti cu genul acesta muzical. Prima melodie din album incepe intr-o nota usor melancolica. Sunetul pianului pare ca imbratiseaza ascultatorul,  apoi contrabasul umple camera cu intreaga lui greutate, cinelele intra si ele in scena discret, pregatind scena pentru vocea cantaretei Norah Jones. Muzica se revarsa cu toata puterea peste ascultator, se simte asemeni unui puzzle  urias imprastiat prin camera in mii de bucati. Toate aceste parti, in aparenta dispersate, formeaza un intreg muzical complet ce se infinge cu putere in ureche si suflet. Oricat am incercat sa continui testul meu, nu am reusit. Asa ca am renuntat si am asteptat cuminte terminarea intregului album fermecat de sunetul revarsat din boxe. Va spun sigur, combinatia dintre Theseus si Focal 1038 este ceea ce audiofilii numesc ’match made in heaven’.
Roger Waters – Amused To Death, acesta este un album de rock progresiv cu care puteti sa va torturati sistemul audio de acasa. Dinamica lui este extraordinara si asta te face sa asculti permanent cu volumul ridicat. Cu asemenea inregistrari poti sa evaluezi daca sistemul tau este capabil de o dinamica reala, pentru ca exista o multime de pasaje muzicale in care sunetul explodeaza in boxe. Cu amplificatorul potrivit trecerea aceasta se va face respectand informatia de la sursa, pastrand detaliile curate, media deschisa, inaltele matasoase si basul perfect controlat. Daca amplificatorul nu reuseste sa stapaneasca boxele, atunci sunetul se va transforma intr-o herghelie de cai furiosi si zgomotosi. Va spun sincer, nu m-am asteptat ca Theseus, cu ai lui 24 wati in clasa A, sa poata stapani boxele Focal Electra 1038, totusi a reusit. Adevarat, nu totul a fost perfect, basul ar fi putut fi mai strans, spatiul 3D mai bine conturat, insa cu siguranta in fata mea am avut o scena stereo bine conturata, cu un sunet bogat in detalii si cu o prezentare dinamica coerenta. As numi acest sunet ca fiind unul  ’rock’.
Janis Joplin – I Got Dem Ol’ Kozmic Blues Again Mama, aceasta inregistrare poate fi catalogata ca fiind una mediocra. Pe voce se aud distorsiuni, registrul dinamica este destul de limitat, alamurile au momente cand suna spart, etc. In ciuda acestor mici neajunsuri, pentru mine acesta este un album marturie, o fila de istorie muzicala, un moment suspendat in timp pe care putem sa il cercetam in detaliu. Ascultand acest album putem intelege o parte din munca inginerilor de sunet din acea perioada. Din experienta mea, va pot spune ca muzica din anii ’60 - ’70 suna extraordinar pe amplificatoare cu lampi. Nu va pot oferi o explicatie logica pentru aceasta concluzie. Posibil ca inginerii din acea perioada sa fi masterizat cu gandul la un sistem stereo format dintr-un pick-up, un amplificator pe lampi si o pereche de boxe cu difuzoare de celuloza. Dar sa ne intoarcem la muzica. Cu siguranta  acest amplificator are abilitatea de a recrea un eveniment muzical autentic. Vocea cantaretei Janis Joplin a fost bine texturata, plasarea muzicienilor in spatiu atent conturata, instrumentele de suflat pline de energie, cu inalte cristaline si medii luminoase. Basul a fost suficient de convingator, cu o tenta de usoara unflare. Pe ansamblu sunetul a fost euforic cu accente rubensiene.

Concluzie
Integratul Theseus a fost surpriza placuta a acestui sfarsit de an. Nu stiam nimic despre firma producatoare, iar cand am auzit ca este construit de o firma greceasca, am privit superior catre lampile lui. Alaturi de boxele Focal Electra 1038 a reusit sa ofere un sunet de calitate, muzical si detaliat. Are o usoara tendinta sa infloreasca media si inaltele, insa o face intr-un mod atat de placut, incat acest aspect se pierde in derizoriu. Cu un pret de vanzare in Romania de 9000 lei, indraznesc sa spun ca este o afacere buna.

Te-ar mai putea interesa si articolul urmator. Apasa pe imaginea de jos.

În acest test vom supune la grele încercări un DAC foarte popular și anume IFI Micro iDSD Black Label Edition (https://ifi-audio.com/products/micro-idsd-bl/).

iFi pare, așa, o firmă simpatică, ce se străduiește să ofere scule cu adevărat audiofile la prețuri pe care și le permit audiofilii cu buget limitat. Ceva în genul NAD. Adică o firmă cinstită, care oferă un raport preț/calitate extrem de ridicat. Și chiar este! Doar că nu e „mică”. iFi este o divizie a companiei ultra-high-end Abbingdon Music Research. Iar cei de la iFi au vânzări colosale cu DAC-urile lor. Partea bună, de fapt foarte bună, este că produsele iFi conțin multă tehnologie care este folosită și în produsele high-end AMR, pe care puțini și le permit. Cu alte cuvinte, dacă vrei să guști un AMR, îți iei un iFi.

Prima dată am făcut cunoștință cu un produs iFi prin intermediul unui foarte mic DAC iFi nano iDSD. Care mie mi-a depășit toate așteptările, cu un sunet foarte suav, ușor dark, „cu  înalte estompate” cum ar spune unii obișnuiți cu sunetul bumtzi-bumtzi, cu dinamică, adâncime, practic niște caracteristici pe care nu le mai găsești în acest preț, la care cele mai multe scule sună strident, cu înalte accentuate, pentru a-i impresiona pe cei neștiutori.  În plus, se descurca nativ (și repet: NATIV) cu toate formatele: PCM, DSD, DXD, MQA.

Așa că am fost foarte curios să testez un alt iFi, ceva mai sus pe scara valorică.

Arma secretă a celor de la iFi este Thorsten Loesch, un inginer care s-a format în vechea Germanie de Est, încă din copilărie fiind foarte nemulțumit de modul „tinny” în care pickup-ul familiei reda vinilurile. Chinuit de dorința de a îmbunătăți sunetul pe care îl asculta și fascinat de modul în care tehnologia putea îmbunătăți redarea, înființarea AMR/iFi a fost un pas mare nu doar pentru el, ci  și pentru restul audiofililor care pot profita acum de talentul și dedicația lui. Pentru că talentul e talent și nu poate fi ținut în frâu. Loesch s-a pus pe treabă și, dacă în cazul AMR costurile de producție nu erau o problemă, cu iFi a încercat de fiecare dată să ofere ceea ce se putea mai bun într-o anumită limită de preț.

Thorsten este un mare avocat al DSD-ului. De fapt, greșesc, nu al DSD-ului per se, ci al redării native a unui anumit format. „Fără conversie” pare a fi deviza lui.

iFi micro iDSD BL este o evoluție a modelului iFi micro iDSD. Cu versiunea Black Label, Thorsten spune că a făcut un upgrade major la componentele incluse.

Este folosit un clock Femto, de mare precizie (AMR Master Global Timing) folosit și în sculele high-end AMR. Secțiunile de alimentare și etaj analogic au fost complet revizuite. Amplificatoare operaționale noi, bazate pe cupru și aur. Condensatoare Os-Con de la Sanyo (își mai aduce cineva aminte de vechiul termen care circula pe forumurile de la noi – „osconizare”?). Aceeași condensatori sunt folosiți și în playerul CD-77 Reference Class de la AMR. Recent, cei de la Panasonic, într-o mișcare inteligentă, au ales ca, pe lângă resuscitarea firmei cult Technics, să resusciteze și producția de condensatori os-con (organic solid) miniaturali, astfel încât cei de la iFi au putut să achiziționeze cât mai multe stocuri, chiar dacă aceștia sunt de aproximativ 10 ori mai scumpi decât condensatorii uzuali.

Mult mai dificil pentru cei de la iFi a fost găsirea unui convertor digital-analog care să lucreze nativ cu toate formatele. Thorsten a reușit să aibă acces la ultimul cip dac produs de divizia Burr-Brown Japonia, „cântecul lor de lebădă”, după cum spune el, numindu-l „True Native DSD/PCM chipset ” (DSD1793 în configurație dual mono - bănuiala mea, neconfirmată, este că acest cip dac este o variantă a renumitului PCM/DSD1795, specificat de Burr-Brown ca fiind un cip 32 bit/192 kHz - însă s-a descoperit (în special de către diverși diy-eri) că acesta poate lucra foarte bine până la 768 kHz. Repet, e doar o bănuială.)

Pe scurt, în această versiune Micro iDSD sunt folosite doar componente true-audiophile și e de apreciat că cei de la iFi au reușit să mențină un preț accesibil fiecărui audiofil.

Nu vă voi plictisi cu toate funcționalitățile acestui iFi, deoarece ele sunt deja cunoscute, populare, iar cei de la iFi sunt foarte activi în mediul online, pe diverse forumuri, explicând de-a fir a păr toate tehnicalitățile acestui DAC și răspunzând în mare tuturor nelămuririlor utilizatorilor. Voi încerca să aprofundez mai mult sunetul.

Ca design exterior, iFi-ul este foarte bine construit, într-o nuanță de negru satin, cu imprimări orange, însă deși are dimensiunea unui smartphone mai mare, este totuși un DAC mai degrabă transportabil, decât portabil: fiind construit din metal dur, este destul de greu pentru a fi cu adevărat portabil, nu prea văd pe nimeni mergând în buzunarul de la pantaloni cu el, poate eventual în buzunarul de la rucsac.

Deși iFi Micro iDSD BL include un foarte bine lucrat amplificator pentru căști, de această dată l-am testat doar ca DAC, urmând ca poate în viitorul apropiat să îl testez și cu o pereche de căști de top.

Pentru conectarea la laptop am folosit cablul USB stock furnizat de iFi, care pare decent alcătuit, căruia i-am adăugat un miez de ferită. Deși iFi furnizează inclusiv un cablu RCA în pachet, am preferat să folosesc un foarte avansat și superb interconnect XLO UltraPlus (http://www.xloelectric.com/ultraplus.html), pentru transparență și neutralitate maxime. E un mare avantaj faptul că Micro iDSD BL e prevăzut cu ieșiri RCA, deoarece pot fi folosite interconnecturi serioase pentru el, nu ca în cazul altor producători care folosesc uneori ieșiri de 3,5 mm inclusiv pentru line out (Chord, I am looking at you…), fiind foarte dificil de găsit un interconnect cu adevărat bun în acest caz.

Am testat iFi prin intrarea USB, folosind JRiver sau Foobar ca player, atât cu PCM, cât și cu DSD sau chiar MQA.

În plus, am testat iFi-ul cu diverse sonorități, de la metal extrem, la ultimul album al lui Roger Waters (Is this the life we really want?) și până la Inelul Nibelungilor al lui Wagner sub bagheta lui Georg Solti, „cea mai bună înregistrare a tuturor timpurilor” după opinia celor mai avizați critici (http://www.theabsolutesound.com/articles/wagner-der-rings-des-nibelungen/).

Ce doresc eu de la un DAC al prezentului? În primul rând transparență totală. Apoi soundstage, și vreau soundstage în adâncime, vreau să dispară peretele din spatele boxelor, foarte multe scule ieftine pot produce un soundstage mare pe lățime, dar pe adâncime e mai greu și am observat că rezoluția unui DAC este direct proporțională cu adâncimea scenei pe care o produce. În acest secol nu doresc să aud vreo urmă de „procesare” cât de mică. Nimic sintetic. Naturalețe și realism. Trăim într-un secol în care să ceri așa ceva unui DAC de 500 de euro nu este deloc deplasat, ba este chiar extrem de rezonabil. Da, acum vreo 10 ani era dificil spre imposibil să ai așa ceva de la o sculă până în 500 de euro, dar nu cu avansul tehnologic de acum. Și încă ceva: în general digitalul ieftin (sincer, nu pot găsi o expresie mai bună aici…hai să zicem digitalul care nu este lucrat cum trebuie, pentru că poate fi și scump) tinde să imprime o anumită nuanță de „glare”, de patină sticloasă unei înregistrări. Mulți cred că aceasta se găsește în înregistrare. Nu, din păcate ea este imprimată de o sursă mediocră. De prea multe ori avem tendința de a da vina pe înregistrare, doar pentru că sursa noastră nu este capabilă să clarifice ce se află în acea înregistrare și să o prezinte coerent. Înregistrările sunt mult mai bune decât cred cei mai mulți, chiar și așa cu „loudness” cum sunt considerate ele, mai ales înregistrările făcute în acest mileniu.

Am inițiat testul cât se poate de violent, cu ultimul album Deicide, Overtures of Blasphemy , în versiune hi-resolution 24 bit/44 kHz, pe ideea „Dacă bietul iFi se sperie și face un terci din înregistrare, am terminat cu el”. Hmm…, iFi nu s-a speriat, ba chiar din contră, a prezentat înregistrarea într-un mod extrem de focalizat, a ținut-o perfect sub control, cu vocea lui Glenn Benton perfect detașată de restul membrilor, astfel încât să nu pară că ar cânta călare pe baterist, așa cum prezintă înregistrarea destul de multe alte surse. De-a lungul înregistrării totul a fost prezentat consistent și coerent, fiecare instrumentist perfect delimitat, cu un sunet cât de poate de realist al chitarelor și cu vocea profundă și sălbatică a lui Benton foarte bine reliefată, însă fără a domina scena. Chitarele acordate în E sunt destul de greu de reprodus realist, cei care frecventează concertele de metal și pot face o comparație cu ce ascultă acasă, știu la ce mă refer. Reproduse incorect pot crea o senzație ca și când ai încerca să tai o țeavă cu un bomfaier din plastic. Reproduse corect, bomfaierul trebuie să fie din fier.

Ultimul album al lui Roger Waters, Is This the Life We Really Want? , tot în versiune hi-resolution 24 bit, are o dinamică rezonabilă și, după părerea mea, o producție extrem de bună. Waters a apelat la ajutorul lui Nigel Godrich, care a făcut o treabă cât se poate de bună deși, la cât de „tiran” este Waters, nu știu cât din înregistrare reprezintă mâna lui Godrich și cât mâna lui Waters. Probabil mâna este a lui Godrich, dar sub „atenta îndrumare” ( a se citi „indicații prețioase”) a lui Waters. Nu sunt deloc de acord cu opiniile politice ale lui Waters din ultima perioadă, dar omul e un geniu și știe să scrie un album. Mulți nu îl mai pot asculta acum pe Waters doar pentru că este împotriva lui Trump: numai puțin, people, Waters este de o viață împotriva tuturor! Acesta este Waters. Un geniu divizat între muzică de geniu și opinie socială. Spre deosebire de Gilmour, la care totul este muzică.

Să revenim la modul în care iFi Micro iDSD Black Label reproduce acest album. Vă spun sincer, la prima redare nu am putut nota nimic despre sunet, am fost atât de acaparat de muzică încât a trebuit să îl mai ascult o dată. Nici a doua oară nu a mers, din nou am fost luat de val cu albumul și am uitat că trebuie să analizez sunetul. De ce vă spun toate astea? Ca să înțelegeți cât de muzical și realist prezintă iFi acest album.

Folosind JRiver ca player, am încercat și un upsampling la DSD256 (atenție, iFi lucrează chiar și cu DSD512, asta pentru cei care aveți calculatoare foarte puternice. Credeți că un joc precum Crysis X vă solicită procesoarele? Încercați un upsampling la DSD512…). Așa cum se cuvine DSD-ului, scena a căpătat adâncime, iar fundalul a devenit mai „negru”, sound-ul fiind mai lichid și mai mătăsos. De exemplu piesa „Bird in a Gale” a fost redată atât de muzical și realist încât m-am lăfăit în mai multe repeat-uri, pur și simplu nu mă săturam de naturalețea iFi-ului. Acesta este un DAC caracteristic secolului în care trăim! -: realism, realism și iar realism.

Nu vă mai plictisesc cu toate înregistrările testate. Au fost multe. Știți cum e aia: Prea mult sunet bun,  prea puțin timp? …

Trecând la „cea mai bună înregistrare a tuturor timpurilor", Inelul Nibelungilor dirijat de Solti, aici lucrurile sunt clare de la început: pentru că încă de la început Preludiul din The Rhinegold trebuie să sune ca o muzică din spațiul etern, cosmică. Atemporală. E un anumit feeling în acel preludiu compus de Wagner și aranjat de Solti, care te transpune și îți dă de înțeles că vei avea de-a face cu ceva peste înțelegerea omului simplu. E o anumită cadență, un anumit tempo acolo și fiecare abatere de o microsecundă sau cea mai mică urmă de procesare în sunet, care te poate aduce cu picioarele pe pământ făcându-te să te gândești „ah, e o înregistrare”, poate ruina totul. Nu știu dacă și de câte ori ați ascultat voi această înregistrare, dar vă pot spune că e greu pentru o sursă să redea acel feeling atemporal și spațial. O face iFi? Da și, de fapt, înainte să pun înregistrarea știam că iFi nu va avea nicio problemă, deoarece are o neutralitate fantastică (Aici trebuie să fac totuși o paranteză: să dăm Cezarului ce e al Cezarului, acest lucru se datorează și uluitorului interconnect XLO UltraPlus. De exemplu, la un moment dat, am pus un interconnect banal Hama care, deși din seria de cinci stele Performance, și-a imprimat propria amprentă asupra sunetului, lucru interzis unui interconnect bun – deci atenție ce interconnect folosiți pe iFi, acesta este un DAC rezolut, transparent, nu îl obstrucționați cu cabluri ieftine).

Deci, everything is allright in heaven, nu? Nici chiar așa. Ce mi-aș fi dorit în plus de la iFi: trei lucruri: în primul rând, a doua caracteristică de pe lista mea de caracteristici importante, și anume: adâncime. Nu pot spune că iFi nu are adâncime, dar am auzit o adâncime scenică ceva mai mare la alte DAC-uri în aceeași gamă de preț. Apoi: poate ceva mai mult rafinament, în special în zona înaltelor, unde iFi pare să simplifice într-o oarecare măsură lucrurile, și asta în toate cele trei poziții ale filtrului: Standard, Minimum Phase și Bit Perfect. Eu apreciez un sunet ceva mai sofisticat în zona înaltelor. Atenție: nu pronunțat, ci sofisticat. Apoi: ceva mai multă vitalitate. În special în cazul metalelor extreme și a muzicii clasice. iFi are o tonalitate cât se poate de naturală și realistă, dar uneori am simțit o oarecare lipsă de vitalitate, aș fi avut nevoie de ceva mai multă „vână”, de ceva mai multă intensitate. iFi are o anumită tendință de a imprima prea multă delicatețe unor înregistrări care chiar nu au nevoie de așa ceva. Însă  aici am intrat deja pe teritoriul zicalei „a găsi nod în papură”, cu alte cuvinte probabil că destul de puțini utilizatori vor simți nevoia de mai multă intensitate la un album Deicide, ba chiar cred că cei mai mulți se vor ascunde sub masă atunci când iFi-ul se va pune pe redat Legion, de exemplu.

Concluzie 

iFi Micro iDSD, deși are un preț cât se poate de rezonabil, nu este un DAC pe care să îl vâri într-un sistem mediocru doar ca să poți spune că asculți și tu ultimele formate, gen MQA sau DSD. Nu. iFi este un DAC care își merită locul într-un sistem bine alcătuit, rezolut și transparent, beneficiind foarte mult de un interconnect cât mai bun.

Nu vă zgârciți, acest iFi nu este un DAC obișnuit, Thorsten Loesch chiar a reușit să facă din acest DAC ceva deosebit. Cred că în gama de până în 1000 de euro, Micro iDSD poate concura lejer cu orice DAC și sunt convins că ar câștiga multe meciuri. Mai multe decât credeți.

Te-ar mai putea interesa si articolul urmator. Apasa pe imaginea de jos.

Încă de când am citit de noua generație de super cipuri de la Asahi Kasei, printre care și AK4495S, mi-am dorit să intru și eu în contact cu unul. Ca redactor la AV Club, mi s-a oferit șansa unei recenzii pentru un DAC foarte apreciat de la Aune, și anume S6, dotat chiar cu numitul AK4495 (https://www.auneaudio-europe.com/index.php/aune-s6-32bit-384k-dsd-128-balanced-output-dac-headphone-amp-black.html)

Nu o să încep să vă recit, plictisitor, tot ce știe face acest DAC. Aveți în link-ul de mai sus toate datele necesare pentru a vă informa asupra posibilităților extinse oferite de S6.

Trebuie să mărturisesc că am avut foarte mari prejudecăți legate de Aune, deoarece este o firmă din China. Mă gândeam: ce știu chinezii despre cum trebuie să sune un DAC…? Ca să anticipez puțin, chiar și când ascultam extrem de plăcut surprins S6, nu mă puteam abține să nu mă gândesc că undeva, ceva tot va merge prost, că undeva chinezii de la Aune au dat greș, că nu are cum să fie totul atât de fără reproș. Doar e o firmă din China, nu? Ei bine, chinezii de la Aune mi-au demonstrat că prejudecățile mele sunt de un total prost gust și că atunci când creezi ceva cu pasiune, nu are ce să meargă prost.

Spun „pasiune”, pentru că cei de la Aune s-au făcut în primul rând extrem de respectați în domeniul diy, prin diverse kituri de certă valoare, foarte mulți diy-eri apelând la ei.

Și, așa cum aveam să citesc ulterior, DAC-urile lor din ultima perioadă sunt foarte apreciate, remarcându-se printr-un raport preț/performanță de excepție.

Să revenim la S6: încă de la început am fost surprins de construcția lui. Ați observat cât de bine sunt construite DAC-urile în ultimii ani? Un lucru care nu mi-a plăcut niciodată la multe cd playere a fost „tabla de cutie de conserve” (ca să folosesc o expresie a unui mare audiofil, din păcate plecat dintre noi, Costin) cu care sunt acoperite cele mai multe dintre ele. La DAC-urile actuale nu mai este cazul, parcă fiecare producător a urmărit filmulețele acelea cu DAC-urile Chord peste care trec tancuri și și-au spus că vor și ei ceva la fel. Aune S6 este superb construit, pare din fier-beton cizelat și șlefuit la perfecțiune.

Dotat cu toate intrările și ieșirile necesare unui DAC actual, inclusiv ieșiri balansate, S6 este future-proof. Nu lipsește nici posibilitatea decodării DSD, fără de care nici un producător serios de DAC-uri nu se mai prezintă pe piață în acest moment. Dacă nu poți procesa DSD, nu exiști pe piața DAC-urilor.

Bun, fiind nerăbdător să aud cum sună un cip AK de ultimă generație într-un sistem aproape complet vintage (alcătuit dintr-un amplificator Scott 440A, boxe MB Quart seria QL, cabluri Kimber 4PR/XLO UltraPlus) într-o implementare de ultimă generație (nu uitați: cipul nu „cântă” de unul singur, fără o implementare bună este egal cu zero barat) am zis că încep cu S6 în „the old fashion way”, adică direct cu vechiul 16/44 de pe CD. Așa că l-am conectat printr-un coaxial Avinity la playerul Denon DCD-2000AE folosit pe post de transport. Ce am observat comparativ? Primul punct a fost marcat de Aune, prin caracterul său ușor mai dark, cu care m-a cucerit din prima. Așa cum spune Noel Keywood, de la Hi-Fi World, „marele blestem al audiofiliei sunt sculele care sună strident, cu frecvențe înalte accentuate, ca să-i impresioneze pe neștiutori, frecvențe total nerealiste”. Sunt exact de aceeași părere, așa că atunci când întâlnesc o sculă care sună ușor mai dark decât norma sunt cucerit instantaneu, deoarece înseamnă că acolo e lucrătură serioasă, cu adevărat audiofilă, iar scula respectivă nu are ca target oameni neștiutori, ci audiofili adevărați. Nu că Denonul 2000AE ar suna mai bright, nici vorbă de așa ceva. Doar că Aune are o nuanță foarte ușor mai închisă comparativ și, ca atare, ceva mai realistă, iar aici sunt ferm convins că își spune cuvântul puterea cipului AK4495, mult mai avansat decât BB-urile 179x din Denon.

Al doilea punct a fost marcat de Denon, prin scena mult, mult mai largă decât cea oferită de Aune. Aici m-am gândit că probabil un cuvânt greu de spus îl are etajul de alimentare de vreo 5 kg din Denon, datorită acestuia Denonul punctând și la extensia joaselor. Pe de altă parte, mi-am spus că totuși coaxialul Avinity, deși nu chiar mediocru și entry-level, nu este nici the top, așa că ar putea să limiteze puțin semnalul. Mă rog, nu am mai insistat, deoarece am zis să testez totuși Aune în mediul pentru care a fost creat, și anume: high-resolution. Yay!

Deoarece S6, prin modul în care este construit, mi-a inspirat o anumită notă de civilizație și manierism, mi-am zis să nu îl bruschez cu extremismele mele, gen Deicide, cum am făcut cu bietul DAC iFi Micro BL, așa că l-am luat frumos cu Alan Parsons Project, Tales of Mistery and Imagination în versiune 24/96. Primul lucru observat a fost că scena s-a mărit evident. Însă aici în mod clar vorbim de alt master și, de fapt, deja sunt prea multe variabile pentru a putea știi cu certitudine de ce s-a mărit scena: alt master, poate etajul digital din Denon avea anumite limitări, poate cablul Avinity avea limitări, poate S6 e mai bun pe USB decât pe spidf etc etc. Repet, prea multe variabile. Cert e că scena este mult mai mare, iar dacă ar fi să mă bazez pe experiență și pe instinct audiofil, aș spune că etajul digital din Denon nu avea nicio problemă, cablul Avinity este foarte bun pentru prețul lui (chiar surprinzător de bun), S6 lucrează la fel de bine atât prin USB, cât și prin spidf, pur și simplu scena aceea este dată de diferența dintre hi-res și vechiul, dar limitatul 16/44. Asta cred, cu sinceritate.

Un alt album, de fapt: albume, cu care am testat S6 au fost Station to Station și Reality, ale nemuritorului David Bowie (fac o paranteză: „nemuritorul” sună a mare clișeu, nedemn de David Bowie. El nu a murit, trăiește printre noi. Cei care cunosc, știu.) Revin: albume tot în versiune hi-res. Oricât aș căuta să găsesc o hibă Aune-lui S6, nu reușesc: datorită tonalității sale lichide și soft a făcut un matching perfect cu amplificatorul Scott și boxele MB Quart cu tweeter din titan. Din nou am făcut o exagerare: am spus „soft”. Aune S6 nu este soft, este exact așa cum trebuie să fie. Însă, așa cum am mai spus, deoarece foarte multe surse în această gamă de preț, de fapt: cele mai multe, încearcă să îi impresioneze pe cei neștiutori cu o ploaie de detalii, în fond o exagerare, o supramodulare a detaliilor existente în înregistrare, cărora ei le spun „rezoluție”, S6 poate părea „soft”. Nu este. Este pur și simplu corect. Ba chiar am găsit un matching de zile mari: amplificatorul Scott, boxele MB Quart și DAC-ul Aune S6. Apropos, aviz amatorilor: nu m-a plătit nimeni să scriu „de bine” despre Aune S6. Aceasta este părerea mea sinceră. Nici nu mă interesează cine distribuie Aune S6 la noi. Nici că îmi pasă. Dar S6 s-a dovedit a fi o sursă extrem de corectă, de cinstită. Cipul dac AK? Sunt deja fan. Vreau naturalețe, vreau realism, vreau scenă adâncă: mi le oferă S6 în setup-ul meu? Da! În rest…cui îi pasă….Tot ce doresc este sunet cinstit.

A, mi-am adus aminte: S6 recomandă ca volumul să fie la 100% pentru line-out. Însă după multe teste, eu am descoperit că obțin o scenă mult mai adâncă (o altă caracteristică sonică importantă, de fapt: extrem de importantă pentru mine) cu volumul la exact 85. Nu spun că acest lucru va funcționa și în cazul vostru, în sistemul vostru, tot ce vreau să vă spun e că merită să experimentați. Nu vă bazați niciodată pe setări implicite sau recomandate.

Bun, deoarece S6 se pretinde a fi maestro și în redarea DSD-ului prin DoP, acesta a fost următorul pas. Am testat atât cu fișiere DSD native, cât și cu upsampling făcut în JRiver. Aici a apărut prima nelămurire: deoarece mi s-a părut că S6 a prestat mult mai bine cu PCM decât cu DSD! Este primul DAC la care am observat acest lucru. Asta m-a surprins. Nu neapărat neplăcut sau plăcut. Pur și simplu m-a surprins, deoarece sunt obișnuit ca toate DAC-urile să presteze mult mai bine cu DSD decât cu PCM. Să explic: da, sunetul a devenit, așa cum deja știu toți care au făcut comparația, mai smooth, mai lichid, mai analogic, cum se zice. În același timp însă, mi s-a părut că devine cam prea suav, aproape lasciv, nu știu exact cum să explic. Am considerat că deja intru pe teritoriul lui „ce e prea mult strică” sau „mai binele este dușmanul binelui”. Da, acel sound lasciv poate fi superb pentru anumite sonorități, de exemplu jazz. Uite, comparativ cu un DAC care este referință pentru mine în acest moment, și anume Musical Fidelity MX, mi s-a părut că Aune S6 redă un sound mult mai ….hai să folosesc un termen neortodox: sexy. Cu jazz. Acel sound poate exalta mulți audiofili, care obișnuiesc să asculte albume audiofile. Însă pentru un fan al unor sonorități mai neaudiofile, cum sunt eu, adică un fan al metalului extrem sau chiar pentru un împătimit al muzicii clasice, s-ar putea ca Aune să fie prea lasciv și mult, mult prea senzual cu DSD.

În acest caz, vă recomand să rămâneți la PCM, pe care Aune S6 îl redă la mare clasă. La un nivel cu mult peste clasa lui.

Una peste alta, Aune S6 a fost pentru mine o surpriză extrem de plăcută, o ocazie de a asculta la lucru noile creații ale celor de la Asahi Kasei. În plus, mi-a cam dărâmat prejudecățile legate de sculele produse în China.

Până la urmă, așa cum am spus în diverse ocazii, 90% din sunet este dat de cel/cei care a/au creat scula respectivă. Iar echipa de la Aune a reușit să ofere gustul high-end-ului într-un DAC extrem de accesibil, pregătit pentru viitor.

Te-ar mai putea interesa si articolul urmator. Apasa pe imaginea de jos.

Nu cred ca mai este cazul sa intrebam sau sa explicam cine este Yamaha. Totusi, sunt cateva aspecte interesante in istoria acestei companii japoneze. A fost fondata in anul 1887, acum mai bine de 130 de ani, ca producator de instrumente muzicale. Este foarte interesant cum un producator de instrumente muzicale ajunge sa produca si aparate electronice audio. Practic, cand cautam sa cumparam un aparat audio si mergem sa ascultam, ne gandim mereu daca sunetul este natural, curat, precum cel al instrumentelor live neamplificate. Yamaha poate face aceasta comparatie chiar in fabrica sa, producand sub acelasi acoperis atat instrumente muzicale pentru muzicieni, cat si echipamente audio pentru iubitorii de muzica din toata lumea. Yamaha este unul dintre cei mai mari producatori de piane din lume, pianul fiind un instrument foarte greu de redat de un sistem audio, ce implica multe frecvente audio, de la cele mai grave note, pana la cele mai suave din spectrul inalt. Misiunea celor de la Yamaha se poate rosti intr-un singur cuvant provenit din cultura japoneza: Kando. In traducere, acesta inseamna senzatia de profunda multumire si entuziasm, aspecte derivate din experienta suprema de calitate si performanta.

Yamaha As-501 face parte din noua gama de amplificatoare cu un design modern si functii inovative. Technologiile avanseaza si devin tot mai accesibile si pentru produsele din gamele medii de pret.

Cateva dintre acestea ar fi:
ToP-ART (Total Purity Audio Reproduction Technology) 
I/O (input to output) Direct Symmetrical Design
ART (Anti-Resolution and Tough) Base
Custom-made power transformer / 12,000uF capacitori / Radiatoare interne din aluminu
2 x 85 W, la 8 Ohmi; 2 x 120 W, la 4 Ohmi 
Pure Direct Mode 
Variable Loudness Control
Yamaha reuseste sa ofere produse interesante din punct de vedere constructiv si tehnologic, si asta la un pret mai mult decat atractiv. Posibil acest lucru sa se datoreze vastei experiente in domeniul audio pe care il are.
Vreau sa va explic cateva dintre aceste tehnologii pe care Yamaha le inglobeaza in acest amplificator.
Top-ART
Pentru a asigura un sunet optim, procesarea și transmiterea semnalului audio trebuie sa fie simplă și directă. In acest fel există șanse mai mici ca acesta să fie afectat de zgomot și distorsiuni. Tehnologia de proiectare a amplificatoarelor Yamaha, numită ToP-ART, dispune de un design simetric direct I / O (cu ieșire la ieșire), cu cele doua canale, stânga și dreapta, organizate într-o structură simplă, dreaptă, pentru cea mai mare puritate a semnalului. În plus, șasiul de bază ART (anti-rezonanță și duritate) și o bară centrală solidă asigură o susținere cu rigiditate ridicată și amortizarea vibrațiilor. Aceste inovații de design Yamaha contribuie la reproducerea audio bogată a acestui amplificator, cu muzicalitate abundentă.

Piese de înaltă calitate pentru o performanță audio excelentă.

Yamaha se lauda cu urmatoarele caracteristici de constructie:
Transformatorul de putere realizat la comandă, 
Condensatoarele de bloc personalizate, 
Două relee directe pentru semnal, 
Sistemul de împământare cu un singur punct,
Radiatoarele de căldură extrudate din aluminiu 
Calitatea fiecărei părți individuale, precum și modul în care acestea lucrează împreună, determină în esență calitatea sunetului oricărei componente. Yamaha folosește numai componente de înaltă calitate, selectate și testate cu atenție.

Modul direct pentru o mai bună puritate a sunetului

Modul Pure Direct determină ca semnalele muzicale să călătorească pe cel mai scurt traseu de circuit posibil, ocolind comenzile de ton, loudness și balansul pentru a elimina virtual orice degradare a semnalului pentru cea mai pură calitate a sunetului.

Control continuu al intensității loudness

De asemenea, A-S501 dispune de un nou control al volumului analogic pe panoul frontal care utilizează volumul electronic pentru o calitate superioară a sunetului, ceea ce vă permite să reglați efectul de loudness dorit. Separat de volumul total, acesta controlează echilibrul dintre sunetele de joasă și înaltă frecvență, asigurând o gamă completă de tonalități la orice nivel de volum, compensând pierderile naturale ale urechii umane ale frecvențelor înalte și joase la nivele usoare de ascultare.

Am testat acest amplificator folosind urmatorul sistem:

Boxe - Dali Royal Tower 
Cd-Player – Yamaha CDS-1000
Amplificator – Yamaha AS-501
Cabluri boxe – Audioquest Slate
Cabluri interconect RCA- Audioquest Jaguar

Muzica de test:
Martin Taylor – Johny and Mary
Carol Kidd – Havin’ myself a time
Claire Martin – Black Cofee
Barb Jungr – I’ll be your baby tonight
Metallica - Nothing Else Matters

Sunetul
Inainte sa povestesc despre sunet vreau sa subliniez importanta imperecherii echipamentelor, cablurilor, cat si asezarea, pozitionarea boxelor in camera. Boxele mele sunt in 4 ohmi, asadar pot beneficia de 120w pe canal din amplificatorul Yamaha AS-501. Diametrul difuzoarelor de mid-bass este de 13cm, controlul acestor difuzoare este mai usor in acest caz, asta se traduce prin usurinta cu care amplificatorul poate canta cu boxele. Acum despre sunet…
Pot spune ca acest amplificator te poarta catre sufletul muzicii, iar aici ma refer la placerea de a asculta muzica pe termen lung. Cred ca Yamaha doreste sa abordeze o filozofie umana in sunetul lor, ceva parca din natura, ceva care sa ne indeparteze cu gandul de la tranzistori, componente, specificatii si sa ne poarte catre liniste si pace. Amplificatorul nu este genul american, sa loveasca puternic boxele, insa canta muzica intr-un fel placut, muzical, rafinat. 

Martin Taylor – Johny and Mary

Prima piesa aduce gustul corzii de chitara in camera, acordurile sunt naturale, ma las purtat in ceea ce vrea sa imi comunice artistul. Observ o pozitionare buna a scenei in fata mea, instrumentele isi au locul lor. Imi place sa ascult muzica cu ochii inchisi si sa imi imaginez instrumentele ca intr-o piesa de teatru. Fiecare instrument are ceva de transmis, fiecare comunica in felul lui, transmitand emotie catre ascultator. Reusesc sa urmaresc cu usurinta acest lucru, amplificatorul reuseste sa atinga toate notele in asa fel incat sa mi se para cat se poate de real tabloul. Este insa o piesa mai usor de redat, incerc sa nu ma las prea tare dus de val si trec mai departe.
Carol Kidd – Havin’ myself a time
Abia astept sa inceapa piesa cu numarul doi, o stiu bine, o simbioza intre un pian, o voce superba, un contrabas si un set de tobe. Ce poate fi mai frumos de atat, o abordare suava, usor energica a unui jazz de calitate. Contrabasul este redat bine, controlat, este important ca partea de bass si medie-joasa sa fie redata curat si precis. Acest lucru ofera transparenta si coerenta sunetului. Tobele sunt si ele redate ok, aici insa observ o diferenta de dinamica fata de ce stiu eu, dar sa fim rezonabili, amplificatorul se descurca exemplar pentru nivelul lui de pret. Ce imi place insa sunt vocea si pianul. Vocea lui Carol e calda si dulce, asa cum o stiu, e o placere sa asculti aceasta piesa iar si iar fara a te plictisii. Se simte emotia in vocea si tremurul ei, canta de placere si din inima. E important ca sistemul sa poata transmite aceste lucruri, altfel nu s-ar intelege mesajul muzicii. Pianul, un instrument greu de redat, dat fiind faptului ca este un instrument complex, canta natural si destul de texturat incat sa simti vibratia corzii. Ma las purtat pe pasajele de pian si ma simt acolo, intre ei. Este incredibil acest intrument, completeaza superb piesa cu note pline si muzicale. O piesa de jazz cu muzicalitate si emotie.

Claire Martin – Black Cofee 

Piesa cu numarul trei, Black Cofee, este ceva mai complexa. In primul rand, bassul este greu, adanc si pe un timp mai lung. Practic trebuie sa simti cum iti vibreaza pieptul. Trecerea de la un nivel acustic foarte ridicat la unul piano este uneori brusca, iar acest lucru testeaza putin sau putin mai mult capacitatea sistemului de a oferi senzatia de live, de forta, dar si de finete, in acelasi timp. Aici dinamica este cea care triumfa, este o piesa buna pentru a testa daca sunetul se tranforma intr-o galagie sau daca lucrurile sunt sub control si la volum mare totul este clar si curat. Amplificatorul reuseste cu cei 120w pe canal sa ofere destula putere boxelor incat sa nu scape totul de sub control. Muzica este energica, cu un impact destul de viguros, tobele lovesc si se simt bine in spectrul auditiv insa fara a murdarii imaginea de ansamblu. Observ totusi o usoara ezitare pe zona de jos a notelor de bass, acolo unde sunetul trebuie sa fie scurt, adanc si rapid, totusi asa cum canta, amplificatorul este decent la acest capitol. Sunetul se pastreaza curat si coerent.

Barb Jungr – I’ll be your baby tonight

Piesa “I’ll be your baby tonight” este delicata, naturala, vie. O voce, dar ce voce, si un pian in toata splendoarea lui. Observ cum notele zburda dintr-o boxa in alta, separatia este buna. Pianul in realitate are un ecou al lui, sunetul sta in aer o perioada de timp pana se stinge usor. Acest lucru se aude si in mica mea sufragerie. Stau linistit si ma bucur de aceasta superba piesa de cateva ori, parca uit ca mai exista si alta muzica de ascultat. Un sistem bun trebuie sa te poarte departe de lumea reala, sa te duca catre cea a artistului, sa simti si sa intelegi mesajul, sa vibrezi si sa traiesti acolo. 

Metallica - Nothing Else Matters

In final, am ales o piesa “grea”, o piesa foarte cunoscuta, o capodopera de sunet si dinamica. “Nimic nu mai conteaza”, oare de ce ar fi nevoie pentru asa ceva? Nu stiu, dar apas play si astept sa vad ce senzatie descopar. Prima oara nu am putut sa scriu nimic, am ascultat pana la capat toata piesa.. Imi place mult si parca am uitat la ce sa fiu atent, sa privesc sunetul tehnic si sa notez pe hartie.. Un lucru e clar, mesajul ajunge la mine, asa ca ce sa mai conteze.. Ma bucur de ce aud si ce simt, mai ascult inca odata piesa. Incerc sa fiu obiectiv si sa percep atent ceea ce se intampla in fata mea. Aici poate ca mi-ar placea mai multa energie, insa este destul cat sa ma faca sa simt ceea ce traieste omul cu tobele. In pasajele foarte aglomerate, se simta parca o usoara amestecare a instrumentelor, insa repet, piesa este grea, ca sa redai aceasta piesa corect ai nevoie de multa rezerva de curent si putere. Micutul Yamaha pierde putin teren in aceasta zona, insa se mentine totusi in limite rezonabile de claritate si curatenie incat sa intelegi ce se intampla in piesa.

Concluzie

Nu prea stiu cum sa incep concluzia, cu bune, cu rele, va pot spune ca a fost o experienta mai mult decat placuta. Acest micut amplificator reuseste sa cante cu naturalete muzica, inginerii Yamaha au pus mult suflet in acest model. Daca ma uit la pretul lui de vanzare, nu pot decat sa ma bucur si sa cred ca poti face un sistem decent de sunet in jurul lui. Consider ca orice aparat trebuie imperecheat cu grija pentru a avea un randament cat mai bun si a oferi maxim din cat poate. Amplificatorul se descurca bine pe muzica intrumentala, intrumentele sunt redate frumos, fara a fi stridente sau reci, lucru pe care il consider pozitiv. Este un amplificator rafinat, se simt texturile dintre instrumente. Unde consider ca pierde putin este la capitolul atac si putere in zona de bass, insa e normal acest lucru. Acea zona este foarte mare consumatoare de curent si energie, ai nevoie de un aparat mai mare si mai greu, nu neaparat mai puternic pe hartie, insa care poate sustine sarcini dificile in dinamica. 
In functie de stilul de muzica preferat de ascultator, poate fi o alegere foarte buna. Pentru cei care asculta preponderent muzica energica, cu mult bass si la volum ridicat, poate ar trebui incercate si modelele superioare de la Yamaha sau de la o alta firma.

Te-ar mai putea interesa si articolul urmator. Apasa pe imaginea de jos.

Audio HiFi inseamna in primul rand bucuria muzicii. Oamenii care privesc fenomenul din  afara, au senzatia ca cei implicati in aceasta pasiune sunt in primul rand niste dependenti de tehnologie. Nimic mai fals. Hobby-ul acesta este in primul rand despre placerea de a asculta muzica. Pasionatii de muzica cauta aparate Hifi care sa le ofere in intimitatea casei placerea unei auditii aproape reale.

In articolul de astazi voi scrie despre o pereche de casti audio si anume Meze 99 Neo. Aceste casti sunt dezvoltate de Meze Audio la Baia Mare, Romania. Compania a fost fondata in anul 2009 de Antonio Meze. A inceput ca o companie mica, care la inceput dezvolta diferite produse cu piese deja existente in piata. In anul 2015, dupa o lunga perioada in care au avut timp sa caute materiale de calitate si solutii ingineresti potrivite filosofiei lor de sunet, au lansat castile 99 Classics. Astazi, toate modelele de casti sunt dezvoltate in-house.

Detalii Tehnice
Dimensiune Traducator: 40 mm
Raspuns in frecventa: 15 Hz – 25 KHz
Sensibilitate: 103 dB @ 1KHz @ 1mW
Impedanta: 26 Ohm
Cablu Kevlar OFC detasabil
Conector aurit de 3,5 mm
Greutate: 260 grame

Constructie
Castile sunt impresionante vizual amintind de anii  '70. Cu aspectul lor vintage, te indeamna inca de la inceput sa le asezi pe ureche. Carcasa este construita dintr-un plastic de calitate negru, iar cupele sunt concepute dintr-o spuma cu memorie imbracata in piele fina. Cele doua cupe sunt prinse de o banda de metal neagra cu logoul Meze asezat in cele doua parti si o alta banda suspendata din piele ce ofera confortul necesar in momentul in care asezi castile pe cap. In fiecare carcasa exista o micuta intrare incastrata ce va permite sa atasati cablul inclus. 

Confort
Cu certitudine aceste casti sunt confortabile. Asezi castile pe cap, pornesti muzica si uiti complet de ele. Mixul acesta intre o banda rigida metalica si o banda flexibila din piele pare sa fie unul castigator. Forta de apasare este foarte bine distribuita pe intreaga suprafata a capului, iar urechile sunt acoperite cu delicatete de cupe, fara sa creeze nici o clipa senzatia de disconfort. Cupele au dimensiuni generoase si vor acoperi fara probleme urechile dumneavoastra indiferent de dimensiunea lor. Intregul ansamblu functioneaza aproape perfect si este confortabil pentru perioade lungi de auditii.

Sistem de test
NUC + Daphile + Intona reclocker
Nuprime uDSD – DAC si amplificator de casti
Meze 99Neo - casti

Sunet
Chiar in momentul in care scriu acest articol, ascult in interpretarea Filarmonicii din Berlin, condusa de Herbert von Karajan, Simfonia a-2-a de Schumann. Sincer sa fiu, castile acestea sunt un adevarat festin pentru urechi. Media si inaltele au o dulceata incredibila. Dinamica inregistrarii nu pare a suferi constrangeri oferind momente care iti taie rasuflarea. Instrumentele cu coarda se simt vibrand in ureche cu o tenta usor nostalgica, cu lungi momente de discretie ce sfarsesc brus intr-o frenezie de energie si pasiune muzicala. Senzatia aceasta se pastreaza si in cazul  instrumentele de suflat. Sunetul pare ca serpuieste in viteza printre intrumente construind un intreg ansamblu de note muzicale, o intreaga scena sonora autentica. Exista momente cand aceasta curgere usor monotona este intrerupta de mici involburari temerare, de pasaje in care ascultatorul ar trebui sa fie aruncat catre octavele inalte, insa acestea sunt prezentate intr-o nota discreta. Pe ansamblu sunetul este matasos si lipsit in cea mai mare parte de asperitati. 
Am schimbat muzica culta cu muzica de jazz. Am ales cateva inregistrari minimaliste cu voce si putine instrumente, pentru ca sunt curios cum se simt vocile pe aceste casti. Am ascultat cate o melodie cu Christy Baron, Jen Chapin, Macy Gray, Sara K, Camile Thurman. Daca sunteti iubitori de voci feminine o sa va indragostiti de acestea casti. Sunetul este senzual, voluptos, plin de culoare. Nu stiu cum suna in realitate aceste voci feminine, insa va spun  ca imi plac foarte mult cum se aud prin castile 99Neo. Pe inregistrarile de jazz am putut observa  cum se comporta castile cu informatiile din zona basului. Midbasul si basul au fost redate destul de coerent, fara sa simt ca ar fi probleme evidente, insa cand a fost vorba de bas profund castile s-au impiedicat. Stiu ca tehnologic este aproape imposibil sa oferi bas profund cu un driver de 40 mm, insa speranta moare ultima si am sperat pana in ultima clipa. 
La final am testat castile pe muzica rock. Am ascultat ultimul album Antimatter – Black Market Enlightenment. Primul lucru simtit a fost nivelul ridicat al compresiei pe acest album. Asta este un lucru bun, castile nu isi pun amprenta peste sunet si nu ofera o prezentare generica a muzicii. Vocea a continuat sa ramana vedeta si pe aceasta inregistrare, a sunat placut si plin. Chitara insa nu a fost la acelasi nivel. Am avut senzatia ca este oarecum periata, lipsita de agresivitatea obisnuita. As fi dorit mai multa energie, sa simt pedala de distors ca imi sfredeleste urechea. Toba a compensat lipsa de energie a chitarilor electrice. A avut dinamica, kick, punch, a sunat plin si rotund. 

Concluzie
Merita sa incercati cel putin odata aceste casti. Asezati-le pe cap si lasati muzica sa curga peste voi. Va asigur ca o sa va despartiti cu greu de ele. Daca sunteti dintre aceea care cauta sa obtina ultimul detaliu al unei inregistrari, Meze 99 Neo nu sunt pentru voi. Daca tot ce va doriti este o pereche de casti comode, cu un design retro, cu care sa ascultati muzica zile la rand, Meze 99 Neo sunt tot ce aveti nevoie. Cu siguranta sunt casti si mai bune, dar pretul acestora depaseste cu mult suma la care se vand Neo 99.
PS:
Dupa ce am ascultat aceste casti cateva zile la rand, am decis sa cumpar o pereche de 99 Neo pentru mine. In acest moment am deja o pereche de Sennheiser Momentum M2. Dupa povestea aceasta sper sa nu devin colectionar de casti. Imi zboara gandul la 99 Classic? Sper sa nu fie asa.

Te-ar mai putea interesa si articolul urmator. Apasa pe imaginea de jos.

Din seria de DAC-uri testate de AV Club, de această dată vă prezentăm un DAC ceva mai special: Musical Fidelity MX.

De ce este special, vă spun imediat. Însă, înainte, o prezentare „estetică”:

MX vine foarte frumos ambalat, iar DAC-ul în sine este superb realizat. Foarte solid, pare din fier beton, fiind construit din aluminiu de grad militar, iar această soliditate contrastează cu delicatețea butoanelor, comutatoarelor și inscripționărilor de pe carcasă. Este un aparat frumos, fără doar și poate.

Nu are un afișaj digital, ci se bazează pe nu mai puțin de 15 leduri (care luminează foarte atrăgător în albastru) pentru a indica, de exemplu, input-ul, filtrele folosite sau formatul redat. Plus încă 2 leduri pentru power și lock.

În spate avem toate intrările și ieșirile necesare, inclusiv ieșiri balansate. MX este future-proof.

Totuși, un lucru nu mi-a prea plăcut: adaptorul de alimentare cu care vine MX. Înțeleg că cei de la Musical Fidelity s-au străduit să mențină prețul în jurul sumei de 1000 de euro, dar acel adaptor nu cred că are ce căuta lângă o astfel de bijuterie. Recomand schimbarea lui degrabă cu unul dintre adaptoarele aftermarket de calitate care au apărut deja de la diverși producători exact pentru MX. Ceva gen SBooster. Sau cum este cel din imaginea de mai jos. Sunt convins că ar fi un upgrade serios.

Ca de obicei, nu vă voi plictisi cu toate detaliile tehnice cum fac o grămadă de alte review-uri, e suficient să intrați pe pagina de prezentare a celor de la Musical Fidelity pentru asta: https://www.musicalfidelity.com/uploads/catalogerfiles/mx-dac/5_MF_MX-DAC_Flier_v1-1_web.pdf

Deci, ce îl face pe MX special? Ei bine, Musical Fidelity MX convertește toate semnalele primite în DSD. Chiar și în prezent, când DSD-ul a devenit un fel de „găina cu ouăle de aur” a audiofiliei, numărul DAC-urilor care știu converti PCM-ul primit în DSD și apoi direct în analog este destul de redus.

MX se bazează pentru aceasta pe misteriosul cip dac PCM1795 de la Burr-Brown. Spun „misterios” deoarece posibilitățile acestui cip s-au dovedit ca depășind cu mult specificațiile furnizate inițial de Burr Brown. Destul de mulți producători au descoperit acest lucru și au folosit  PCM1795 în diverse implementări, de la unele basic și relativ ieftine la unele exotice și scumpe, cu procesare în DSD. Unul dintre DAC-urile care folosesc acest cip și deja a intrat în legendă este celebrul DAC 8 DSD de la T+A.

Cei de la Musical Fidelity au muncit ani buni de zile la acest MX și este una dintre cele mai importante realizări ale lor în domeniu.

Să revenim la ce ne interesează: operarea în domeniul DSD. Aceasta se face în doi pași. În primul rând, toate semnalele primite, indiferent dacă vin prin USB sau coaxial/optic sunt eșantionate la 32 bit/192 khz. Acest semnal este convertit apoi în DSD și ulterior trimis direct în etajul analogic.

Bineînțeles, în acest mod nu poate rezulta decât un sunet lipsit de orice urmă de „digitalitis”. Dacă fugi de diversele nuanțe de digital dar nu ai curajul sau poate timpul necesar pentru a trece la vinil sau bandă, soluția e doar una: DSD.

Am testat MX-ul cu două trupe esențiale pentru mine: Pink Floyd și Queen, pe care, personal, le consider cele mai mari din istoria muzicii contemporane, aproape toate albumele lor beneficiind de producții sofisticate, de mare clasă.

Sistemul folosit a fost același pe care l-am utilizat și cu DAC-ul Aune S6 (amplificator Scott 440A, boxe MB Quart seria QL, cabluri Kimber 4PR/XLO UltraPlus).

Am început cu capodopera Animals. Deși în ultimul timp am tendința de a converti apriori în DSD absolut tot ceea ce ascult, cu MX nu a fost cazul, ținând cont că face el în timp real acest lucru pentru mine. Deci, Animals. Încă de când am auzit prima dată acest album, mi l-am imaginat ascultat pe lămpi, deoarece spre asta invită, asta sugerează producția lui, un sunet cald, diafan, cu o scenă intimă, de ascultat în fața șemineului, la un pahar de whisky, meditând la perisabilitatea politicului și la „porcii” („Pigs”) care alcătuiesc de obicei acest politic. Am căutat acest sunet cu MX și nu a fost greu să îl găsesc cu filtrul 2. Apropos, filtrele MX-ului lucrează în domeniu analogic pur, nu veți găsi aici IC-uri care să se ocupe de asta. Vorbim de DSD pur. Această abordare am întâlnit-o și în cazul admirabilelor DAC-uri de la iFi.

Ascultând mai multe zile MX-ul, cred totuși că filtrul 1 este mai apropiat de realitate, însă filtrul 2 are un sound atât de fermecător și seducător încât mai mult ca sigur că cei mai mulți posesori vor folosi acest filtru. 

Am trecut la o altă capodoperă și anume Innuendo. Acesta este un album extrem de divers, alcătuit din piese care par mai degrabă ca făcând parte dintr-o compilație de capodopere decât piese aparținând aceluiași album. Fiecare piesă creează și induce propria stare. Ascultați de exemplu I’m Going Slightly Mad, cu atmosfera ei psihotică, psihedelică. O sursă bună trebuie neapărat să îți inducă acea stare și să rupă atmosfera progresivă, acaparatoare la rândul ei, generată de prima melodie a albumului, piesa titlu Innuendo. Dacă asculți acest album și ai senzația de album „legat” înseamnă că mai ai de lucru la sistemul tău.

MX îți prezintă acest album mai degrabă ca pe un fel de Greatest Hits decât ca pe un album uniform. Și asta cu filtrul 2, cu care am insistat, deși creierul îmi spunea că filtrul 1 e mai apropiat de ceea ce s-a întâmplat în studio, însă efectiv nu am putut scăpa de seducția filtrului 2. E ca o vrajă.

Nu pot spune că scena este neapărat adâncă. Un DAC testat de noi anterior, și anume iFi Micro DSD Black Label, prin comparație, are o scenă mai adâncă, însă MX nu lasă nici un moment senzația că ar avea o scenă „ieftină”, agățată exact între boxe. Scena e undeva în spatele boxelor și lasă senzația de scenă corectă. Un fel de „nici prea prea, nici foarte foarte”. Scena nici nu trece dincolo de spațiul boxelor, în laterale vorbind. Unii apreciază o scenă lăbărțată în stânga și în dreapta boxelor, cum aveau playerele în anii 90. Nu, mulțumesc. Eu vreau o scenă adâncă, situată în spațiul delimitat de boxe, pe care să o pot focaliza inclusiv cu ochii atunci când ascult. Nu vreau să îmi plimb privirea ca la un joc de tenis, dintr-o parte în alta.

Deși, așa cum am spus anterior, MX convertește totul în DSD, diferența dintre fișierele DSD trimise spre MX și cele PCM este clar auzită. Asta chiar și în cazul în care am convertit inițial PCM-ul în DSD pe PC și apoi am comparat PCM-ul original cu DSD-ul obținut din acel PCM. Semn că, în mod evident, cu cât sarcina procesării este ușurată pentru MX, cu atât mai bun va fi sunetul obținut.

O paranteză legat de asta: deși cipurile dac au avansat mult de-a lungul anilor, totuși puterea lor de procesare nu poate fi comparată cu cea a unui CPU de PC. Singurele care se apropie sunt FPGA-urile, gen Xilinx Spartan. Din acest motiv, dacă aș folosi MX-ul ca DAC, parcă aș transforma PCM-ul în DSD folosind PC-ul, chiar și în timp real cu ceva gen JRiver sau HQ Player și apoi aș trimite sunetul către MX.

MX are circuite separate pentru PCM și DSD, deci semnalul ar intra direct pe circuitul de DSD și s-ar evita o conversie în timp real care în mod sigur îngreunează procesarea MX-ului.

Am testat MX inclusiv conectat la câteva CD-Playere folosite ca transport. Atât prin coaxial, cât și prin PCM. Pentru coaxial am folosit un Cordial Peak cu conectori Neutrik, iar pentru optic un Hama Performance. Acum, probabil unii știu părerea mea în acest caz: folosind PCM 16/44 (adică CD) cu un CD Player ca transport, sunetul mi s-a părut mai bun decât cu același PCM16/44 folosind PC-ul ca transport. Asta atât prin coaxial, cât și prin optic. Folosind  CD Playerul ca transport, sunetul pare mai ușor de asimilat, mai firesc, atenția se îndreaptă mult mai rapid către muzica în sine, decât în cazul PC-ului. Însă, subliniez, doar cu PCM 16/44. Cu hi-resolution/DSD, datele problemei se schimbă, iar rezoluția acestor formate plus masterul lor, de obicei foarte bun, nu pot fi egalate de multe ori de vechiul 16/44.

Te-ar mai putea interesa si articolul urmator. Apasa pe imaginea de jos.

În altă ordine de idei, rezoluția acestui DAC este extraordinară în acest preț, sunetul are o bogăție, o scenă pe care eu personal le-am mai auzit doar în liga superioară a DAC-urilor. Da, DSD-ul este magic, modul în care acest format este procesat, faptul că PCM-ul este dezbărat de toate „digitalitățile” lui și transformat în DSD este nota aparte a acestui DAC, ceea ce îl diferențiază de majoritatea celorlalte DAC-uri. Pe undeva, deși 1000 de euro nu sunt la îndemâna oricui, îl consider chiar ieftin prin ceea ce oferă. În mod sigur nu e un DAC de care să te plictisești. Te poate ține sub vraja lui mult timp.

Oare mai trebuie explicat cine este Technics? Una din primele firme importante de audio care s-au promovat in Romania dupa 1989. Sunt foartemulte lucruri de spus si explicat despre acest brand. Istoria scurta a acestui brand este urmatoarea.

Technics s-a infiintat in anul 1965 in Japonia( Tekunikusu) ca producator de aparate electronice audio hi-fi. A fost unul din competitorii directi ai celebrului brand Nakamichi, un alt mare brand si producator japonez. A fost una din primele companii japoneze de hifi ce a produs cam orice in domeniul audio, pick-up, boxe, amplificatoare, casetofoane, magnetofoane si multe alte aparate din aria audio.

In industria audio s-au remarcat prin cateva modele din care amintesc:

BoxeleTechnics SB-M10000, Pick-up Technics SL-1200, Magnetofonul Technics RS-1800, setul format din  preamplificator + amplificator Technics SU-A2 + SE-A1, amplificatoare integrate precum Technics SU-8099, Technics SU-V10, Technics SU-MA10.

In acest articol am sa va impartasesc experienta mea cu doua dintre amplificatoarele produse de aceasta firma, Technics SU-8080 si SU-V8.

Sunt amplificatoare integrate construite foarte bine, respectand o topologie de top in constructia de amplificatoare si anume integral dual-mono.

Din punctul meu de vedere, cam asa trebuie sa arate un amplificator de calitate si cu un potential bun in domeniul auditie audio. Cum in multe cazuri, sunetul inseamna o alimentare buna intr-un aparat, mai ales in cazul amplificatoarelor audio, este important ca cele doua canale stereo sa fie cat mai independente.

Prezentare

Technics SU-8080 - amplificator integrat, 2 x 72w @ 8 ohm, 13.5kg, constructie dual-mono, 4 tranzistori finali, 490w consum.

Technics SU-V8 - amplificator integrat, 2 x 105w @ 8 ohm, 16kg, constructie dual-mono, 8 tranzistori finali, 1000w consum.

Pentru auditia acestor doua amplificatoare am incercat sa creez un mediu cat mai vintage.

Sistemul de test

Amplificatoare: Technics SU-8080 si Technics SU-V8

Surse: Pick-up Dual 701 – DozaOrtofon VMS 30 si CD Yamaha CDS 1000

Boxe: Kef 103/3

Muzica si teste

Din start am stiut ca aceste aparate au fost gandite sa fie folosite in mediu analogic, astfel au integrat un preamplificator phono foarte bun. Din acest motiv am ales sa folosesc in cadrul auditiei si un pick-up.

Muzica folosita a fost diversificata, am incercat sa vad daca aceste aparate pot sustine cerintele actuale ale lumii audiofile: finete, transparenta, scena aerisita, instrumente reale, naturale, toate ingredientele pentru a te lasa purtat de muzica intr-o alta lume si a intelege si trai emotia transmisa de interpreti.

Prima piesa a fost Dave Brubeck – Take Five pe vinil, primul amplificator testat a fost SU-8080. Am sesizat ca partea phono a amplificatorului presteaza foarte bine. Sunetul este curat, se contureaza scena, incerc sa urmaresc pozitionarea instrumentelor si reusesc sa faca cest lucru. Simt o coerenta buna si sunetul curge, ma bucur si ma las purtat de muzica. Incerc sa urmaresc neajunsurile si ma gandesc ca poate sunetul nu este destul de transparent sau clar, insa nu, pot urmari cu usurinta ce se intampla in fata mea, tobele lovesc curat, pianul canta bine delimitat in spectrul sonor. Unde pot avea o obiectie este adancimea scenei, care nu este tocmai adanca asa cum mi-arplacea sa fie. Sesizez instrumentele puse in acelasi plan, iar acest lucru nu este chiar asa cum il stiu pe aceasta melodie. Pun piesa din nou, insa de aceasta data pe SU-V8. Se simte imediat o diferenta, parca am apasat pe acceleratie, muzica este mai live, sunetele sunt mai ample, joasele sunt mai adanci si mai bine controlate. Amplificatorul acesta chiar stie sa cante. Separatia intre canale este mai buna, pot sesiza cu usurinta imaginea stereo, ce instrumente sunt centrate si care se afla in stanga/dreapta. Un lucru il urmaresc cu interes, realismul sunetului afisat in fata mea. Imi doresc sa urmaresc comunicarea intre artisti prin instrumentele lor insa si de aceasta data observ aceeasi lipsa a adancimei. Scena este in fata mea, insa nu se intinde in spate, asa cum sunt obisnuit. Recunosc ca nu imi place sa fiu agresat de muzica, imi place sa o privesc ca un tablou, nu sa se urce pe mine. Dincolo de acest neajuns, ma bucur de ceea ce aud si simt. Am muzica in camera mea si asta e tot ce conteaza.

Continui cu o piesa care imi place foarte mult si anume Anne Bison  -Septembre in Montreal. Am ales aceasta piesa pentru rafinamentul si finetea muzicala. Am vrut sa vad daca aparatele acestea vintage pot avea asa ceva. Daca tot am ascultat pe SU-V8 am continuat cu el. Impresia este foarte placuta, delicatetea vocii si a pianului se simt in sunet. Textura intrumentelor este naturala, acestea aduc aminte de o sesiune live de sunet. Incerca sa nu ma obisnuiesc cu sunetul si il trec pe micutul SU-8080 la treaba. Da, ceva mai greu de ascultat dupa sesiunea cu fratele mai mare V8. Scena se micsoreaza, sunetul nu mai are aceeasi energie si viata, parca se aplatizeaza, trairile artistului nu se mai simt la fel de bine. Aduce insa o liniste in sunet, cumva nu te face sa inchizi muzica, ba din contra sa asculti in continuare. Un lucru este clar, muzicalitatea e cea care place si te face sa poti asculta pe termen lung.

Sunt un ascultator de blues si aleg mai departe Daniel Castro - I'll Play The Blues For You, o piesa aparent linistita insa cu acorduri clare si puternice. Vreau sa vad cum stiu aceste amplificatoare sa loveasca, vreau sa vad daca percutia este cum trebuie si daca senzatia de presiune acustica este reala. Pot spune ca nu dezamageste niciunul dintre cele doua amplificatoare, insa clar SU-V8 reuseste sa ma surprinda. Probabil si datorita faptului ca poate consuma pana la 1000w din retea la nevoie. Acest amplificator este un exemplu de arta electronica in materie de amplificatoare integrate. Se simte bine rezerva de putere, iar muzica nu este constransa cu nimic in a se exprima liber si clar.

Te-ar mai putea interesa si articolul urmator. Apasa pe imaginea de jos.

Concluzie

A fost o sesiune interesanta de auditie cu acest doua amplificatoare in mica mea sufragerie. Pot spune ca am putut asculta muzica mai mult decat decent. Daca “micutul” SU-8080 mi-a parut putin cam sters pe alocuri si retinut in a exprima muzica asa cum imi place mie, fratele mai mare SU-V8 este un amplificator cu adevarat de luat in calcul chiar si pentru o auditie serioasa. Pentru cei care vor sa obtina maxim de la aceste aparate, recomand o verificare electronica la un specialist in domeniu. Cred ca se pot obtine lucruri  interesante daca sunt folosite intr-un sistem potrivit. Unde pierd putin aceste aparate este la capitolul transparenta si adancimea de scenei. Ca o comparatie, sunetul modern se intinde mai mult in spate, iar sunetele sunt ceva mai precise, insa mare atentie, acest lucru poate duce la un sunet steril, sintetic, chiar daca aparent mai detaliat, sunet care pe termen lung oboseste. Din acest motiv recomand un sunet in primul rand muzical, dulce, usor de ascultat si asimilat, care nu oboseste in sesiuni lungi de auditie.

„….am avut aceeași experiență cu Hugo. Părea că devine din ce în ce mai bun și au fost necesare aproximativ 9 luni înainte ca senzația de îmbunătățire continuă a sunetului să se estompeze. Șocul a fost când am descoperit că un Hugo nerodat suna exact ca Hugo-ul rodat timp de 9 luni! Așa am dedus că de fapt creierul meu se roda la modul în care Hugo recrea tranzienții, lucru care mi s-a părut unic comparativ cu toate DAC-urile ascultate anterior.

Mă aștept ca în cazul lui Mojo lucrurile să stea la fel”

Așa anticipa Rob Watts, designerul șef de la Chord, crearea lui Mojo.

Ce știa Rob Watts în acel moment, adică acum vreo 4 ani, iar utilizatorii cărora le era destinat Mojo nu știau?...

Toată filosofia celor de la Chord se învârte în jurul deja celebrelor „taps” (instanțe procesate în interval de o secundă). Watts a studiat ani și ani de zile acest aspect, asta în timp ce majoritatea celorlalți ingineri studia cum să obțină un sunet mai bun în jurul cipurilor dac deja existente. Watts spune că pentru a recrea perfect un semnal analogic înregistrat, e nevoie de aproximativ 1 milion de „taps”. Lucru  imposibil la început, dar a luat-o încet, cu câteva mii de taps în cazul primelor DAC-uri Chord și ajungând la câteva zeci de mii pentru Hugo, fapt care pentru el a fost o victorie.

Lucru ciudat însă, Rob Watts a refuzat să spună de câte taps se bucură Mojo, la lansarea micului DAC.

Acum nu mai e nici un secret: Mojo procesează dublul taps-urilor procesate de Hugo. Cu alte cuvinte, în ierarhia Chord, Mojo este peste Hugo. E explicabil acum de ce Watts a evitat un răspuns la întrebarea privind numărul instanțelor: Chord erau pe punctul de a-și da singuri cu stângul în dreptul, adică de a recunoaște că un produs mai ieftin este peste un produs mai scump, ambele fiind comercializate în același timp. Acum, că Hugo a intrat la categoria „legacy” (între timp a apărut Hugo 2), Watts a putut recunoaște ceea ce au observat o mulțime de utilizatori care au vândut Hugo după ce au ascultat Mojo: Mojo e pur și simplu mai bun.

Mojo beneficiază de un FPGA mai avansat. A, am uitat să menționez că cei de la Chord nu folosesc clasicele cipuri dac, ci folosesc FPGA-uri (https://en.wikipedia.org/wiki/Field-programmable_gate_array) programate de Rob. Rob nu mai crede în clasicele cipuri dac. Le consideră depășite. Așa că folosește FPGA-uri pe care le programează așa cum vrea el, emulând clasicele cipuri dac. Acestea sunt mult mai puternice decât convertoarele obișnuite, însă ca atare sunt mult mai scumpe, necesită cunoștințe de programare extrem de avansate, necesită timp de dezvoltare, din acest motiv sunt folosite în acest moment de foarte puțini producători de scule audio. E mult mai simplu să iei un convertor produs de un terț și să construiești rapid în jurul lui un DAC și ceva mai greu să programezi efectiv un DAC de la zero. Mai mult ca sigur companiile mamut, care trebuie să lanseze câte o serie de scule noi în fiecare trimestru, nu se vor apuca în viitorul apropiat să se ocupe cu ceva atât de complicat cum sunt FPGA-urile, unde timpul de dezvoltare este foarte greu de anticipat. Așa că acestea rămân unor companii high-end, care lucrează mult mai personalizat, dacă se poate spune așa, și nu au planuri gen „lansarea urgentă a colecției toamnă-iarnă din acest an”.

Cum a ajuns Mojo să folosească un hardware mai avansat decât fratele său mai scump, Hugo? Simplu: între timp, adică între Hugo și Mojo, Xilinx, firma de la care Rob își ia fpga-urile, a scos un fpga mult mai puternic. Și, deoarece miniaturizarea tehnologică avansează de la o lună la alta, Rob a putut să miniaturizeze literalmente etajul analogic din Hugo și să îl integreze în Mojo.

În acest moment Mojo este un succes fantastic pentru Chord. În urmă cu doi ani, toate statisticile spuneau că cei de la Chord au vândut aproape 80.000 de Mojo. Vă dați seama cum stă situația acum. Calculați aproximativ 500 de dolari pentru un Mojo, înmulțiți și vă puteți da seama câți bani fac cei de la Chord doar cu cel mai ieftin DAC al lor.

Este Rob Watts găina cu ouăle de aur sau nu?

Mulți spun că Mojo înseamnă în acest moment pentru piața DAC-urilor, exact ceea ce a însemnat Linn Sondek în anii 70 pentru piața pickup-urilor: un „game changer”.

Am primit Chord Mojo în urmă cu mai multe luni împreună cu alte DAC-uri pentru a le testa. Era într-o seară. Vă spun sincer că a doua zi m-am dus și mi-am cumpărat un Mojo, deoarece mi-am spus că trebuie să îl am. Vă dați seama cam ce efect a avut asupra mea.

Da, știu, majoritatea cumpără Mojo pentru a-l folosi cu căști. Pe mine, sincer, căștile mă cam lasă rece în acest moment. Am avut perioada mea, când ascultam doar în căști. Însă acum îmi permit să am spațiul meu în care să încerc pe cât posibil să recreez atmosfera din studio. Cu alte cuvinte, cum sună Mojo cu căști m-a interesat prea puțin. Am avut la îndemână superbele Meze 99Neo pentru un scurt test: da, sună extraordinar, dar nicio cască nu îți poate crea o scenă aievea la câțiva metri în fața ta.

Ce m-a frapat prima dată la Mojo? Naturalețea sunetului. Instrumentele reproduse cu un realism fantastic. Apoi, fluiditatea cu care muzica era reprodusă. Am tot citit de la diverși cum că Hugo ar fi bright. Nici vorbă de așa ceva cu Mojo. Sunetul avea neutralitate, lucru care contrasta puternic cu dimensiunea lui Mojo. De obicei, „brichetele”, ca să folosesc un termen des folosit de Robert de la AV Club, sunt deficitare la acest capitol. Da, sunt total de acord, dar nu Mojo. Acest lucru se datorează în mod sigur faptului că nu folosește clasica schemă bazată pe clasicele cipuri dac, ci folosește fpga-uri. Cu un fpga, ieși direct din acesta în etajul analogic în clasa A, fără filtre decimatoare și alte componente care digitalizează sunetul.

Stop! Acum realizez că în entuziasmul meu pentru Mojo, am uitat să îl prezint…Ok, hai să fim serioși, chiar trebuie să vă spun că pare construit din fier beton sau să vă explic ce indică prin diverse culori cele trei butoane luminescente ale lui Mojo? Rob Watts spune că Mojo e atât de puternic încât poate conduce direct, fără amplificator intermediar, boxe. Cei de la Hi-Fi World au vrut să verifice cât de adevărată este această afirmație și l-au conectat pe Mojo direct la o pereche de Tannoy Westminster Royal! Repet: Tannoy Westminster. Cu succes. Cu alte cuvinte, cumpărându-l pe Mojo cumpărați un DAC – preamplificator – amplificator de super calitate.

În imaginea de mai sus, Chord Mojo conducând direct, fără niciun alt amplificator intermediar, Tannoy Westminster Royal, așa cum a fost conectat de cei de la HiFi World

Totuși, câteva indicații prețioase nu strică, mai ales că Mojo nu vine cu un manual inclus.

Dacă doriți să folosiți Mojo strict ca DAC, trebuie să îl porniți apăsând simultan timp de 5 secunde cele două butoane de volum în timp ce apăsați butonul de pornire. În acest fel obțineți un output de 3 volți. Dacă vi se pare cam mare și boxele încep să aibă un bas bubuit, după ce efectuați operația de mai sus apăsați butonul Volume – de exact patru ori: în acest fel obțineți tradiționalul output de 2 V.

Eu l-am folosit pe Mojo la 3 V.

Ascultând Innuendo (Queen) în variantă SACD (DSD – Mojo acceptă DSD64, 128 și 256 prin DoP), Mojo relevă o scenă superbă, pe care o vezi aievea. Te uiți la Mojo, te uiți la scenă și nu îți vine să crezi că scena respectivă e realmente proiectată de acest micuț DAC alimentat de o baterie. Sunetul are putere, are dinamică, instrumentele sunt poziționate și diferențiate precis, tridimensionalitatea sonică fiind evidentă. Poate aș fi dorit o mai mare prezență în zona mediilor. Comparându-l pe Mojo cu DAC-ul meu de referință în acest moment, Metrum Acoustics Octave, Metrum-ul are o prezență mult mai bună a mediilor, vocile în special beneficiind de acest lucru. Cu Mojo, vocile nu pierd deloc din dimensiune, dar parcă nu au aceeași „grosime”, aceeași plinătate. O piesă ca „Barcelona” (interpretată de zeul Freddie Mercury și de Monserrat Caballé), chiar și în versiune 16/44 îți poate face pielea de găină și la cinci ascultări una după alta, dacă este redată de un DAC cu prezență a mediilor, iar aici aș depuncta puțin Mojo, deoarece nu reușește întocmai acest lucru. Aici se vede faptul că până la urmă o sursă liniară solidă chiar contează. Mojo reușește totuși să emoționeze cu „Barcelona” prin prezența scenică, prin fundalul complet negru din care se reverberează fenomenalele voci ale lui Freddie și Monserrat, poți auzi fiecare inflexiune a vocii lor, îl poți auzi pe Freddie cum aproape își strigă versurile pe finalul piesei, așa cum recunoaște chiar el că a fost nevoit să facă, pentru a putea ține pasul cu forța uluitoare a vocii lui Monserrat. E un DAC revelator, fără doar și poate. Două ediții diferite ale aceluiași album sunt redate exact așa cum sunt ele: diferit. Chiar dacă sunt din același master, Mojo le dezvăluie imediat ca aparținând unor transferuri diferite. Nu foarte multe DAC-uri până în 1000 de euro pot face acest lucru, nu foarte multe au această neutralitate sonică. Da, multe îți pot reda niște detalii uluitoare, dar fac acest lucru împreună cu un anumit brightness care „reușește” să ascundă cel mai important detaliu: caracterul general al înregistrării. Din păcate, în cazul sculelor ieftine, cu scheme nu foarte complicate și cu piese ieftine, detaliile vin la pachet cu brightness-ul. Mojo nu aparține acestei categorii decât din punct de vedere al gamei de preț. Ca sunet joacă în liga mare, în liga DAC-urilor serioase.

Mai mult, îl consider pe Mojo un DAC optim pentru metalele extreme. În momentul în care asculți ceva de genul albumului In the Nightside Eclipse al celor de la Emperor, în special nemuritorul șlagăr (he he!) „I am the Black Wizards”, nu trebuie să ai deloc senzația de „wall of sound”, de amalgam, specifică surselor ieftine. Am spus cu mai multe ocazii: înregistrările sunt mult mai puțin proaste decât cred unii. Important e să  „decodezi” înregistrarea la un nivel cât mai ridicat. Mojo decodifică poziționarea trupeților din Emperor (țineți cont că aceasta nu este o înregistrare lucrată, adică de genul în care fiecare membru își predă după șapte mii de take-uri contribuția unui inginer de sunet și acesta masterizează albumul. Nu. Aici e vorba de o înregistrare one-take, ceva în genul primelor albume Sabbath – aici stă farmecul unor legendare albume din cel de-al doilea val de black metal), deci revin, Mojo decodifică poziționarea trupeților și îți redă cu precizie modul în care aceștia stăteau în momentul înregistrării. Datorită dinamicii ultra-high-end fără exagerare (țineți cont că Mojo are o dinamică de 125 dB minim măsurată, cei de la Hi-Fi World au măsurat cu un semnal de test de -60 dB o dinamică de 143 dB!! – asta în condițiile în care cele mai multe DAC-uri high-end nu depășesc 130 dB), Mojo îți redă acest album în singurul mod în care acesta poate fi redat: devastator. O înregistrare pe care mulți o consideră proastă din punct de vedere audiofil, poate deveni chiar audiofilă, dar nu pentru că Mojo ți-ar prezenta-o „mânărind-o” (cum spun unii despre anumite scule) sau adăugându-i ceva delicatețuri și rafinamente care nu existau inițial acolo, ci prin simpla clarificare și descifrare a informației muzicale. Sesizezi totul, pătrunzi efectiv mult mai mult în înregistrare. Sau să luăm albumul „Rebel Extravaganzza” al celor de la Satyricon. Bookletul acestui album menționează cât se poate de clar și de arogant: „Correct listening at maximum level”. Bun, acest lucru este imposibil cu Mojo chiar și în căști, din cauza outputului extrem de ridicat (atenție cu căștile sensibile când porniți Mojo după ce l-ați folosit ca desktop DAC cu outputul la 3V) și cu atât mai puțin prin amplificator cu boxe. Însă cu multe surse, când crești volumul la redarea acestui album, din cauza senzației de amalgam și de stridență, după câteva piese te doare capul și vei vrea să reduci volumul. Nu cu Mojo. Redă atât de natural și decodifică atât de precis surplusul de informație din această înregistrare, care de multe ori lasă senzația de supramodulare, încât vei dori să dai volumul din ce în ce mai tare pentru și mai multă imersiune în muzică.

Există totuși câteva probleme în cazul lui Mojo, însă acestea nu sunt de factură sonică, ci de factură „administrativă”, dacă îi pot spune așa. Bateria, în primul rând. Poate fi un avantaj, practic scapi de „blestemul” mizeriei de la rețea, dar și un dezavantaj. Dezavantajul clasic: se descarcă J. Acum, serios, e o problemă destul de mare și să vă explic de ce. Cei de la Chord spun că 4 ore de încărcare îți dau aproape 10 ore de ascultare. Eu zic că asta e o variantă optimistă, ba chiar extrem de optimistă. Mai degrabă undeva pe la 6 ore de ascultare, ar fi varianta realistă. Primul Mojo pe care l-am primit la test era folosit și am crezut că probabil bateria e obosită, însă și nici cu Mojo-ul nou cumpărat nu am reușit să ajung la 7 ore de ascultare după o încărcare completă. Și aici apare de fapt problema: cei de la Chord spun că poți încărca Mojo în timp ce asculți, dar e recomandabil să eviți acest lucru, pentru a prelungi durata de viață a bateriei. Asta înseamnă că în cele 4 ore în care îl ții pe Mojo la încărcat, acesta stă inutilizabil. Dacă acesta este singurul tău DAC, aceasta poate fi o problemă. Patru ore în care stai și te uiți la scule fără să poți asculta, așteptând să se încarce Mojo. Cam deprimant, nu? Dacă totuși încerci să încarci Mojo în timp ce asculți, lucru pe care mărturisesc că îl fac și eu din când în când, atenție că devine fierbinte. Iar când spun fierbinte, să nu înțelegeți că devine cald. Nu, ci fierbinte în sensul în care poți prăji un ou pe el! Acel FPGA se încălzește tare de tot, mai adăugați la asta și etajul din componente discrete în clasă A, plus bateria pusă la încărcat și o să înțelegeți de ce Mojo se înfierbântă atât de tare. Nu știu exact care e durata de viață a bateriei din Mojo, însă am dubii că ar depăși 5 ani. Partea bună e că poate fi schimbată destul de ușor. Partea și mai bună e că Mojo poate fi folosit și fără baterie, însă în acest caz va trebui ținut conectat permanent la curent.

Bun, o altă problemă poate fi dată de cabluri. Deoarece Mojo este prea mic pentru RCA-uri, ai la dispoziție doar mufe de 3,5 mm pentru output, iar în cazul intrării coaxiale, chiar și pentru input. Iar aici problema, evident, este dată de calitatea cablurilor pe care le poți găsi pentru Mojo. Mojo fiind un DAC extrem de sensibil și rezolut beneficiază ca orice alt DAC rezolut de o calitate cât mai bună a cablurilor. Dacă în cazul interconnectului 3,5 mm – 2RCA să spunem că poți găsi ceva cât de cât de calitate pentru a-l conecta pe Mojo la amplificator, vreau să văd cum găsiți un coaxial cu RCA la un capăt și 3,5 mm la celălalt capăt. Succes! Pentru a-l conecta pe Mojo la un streamer, am fost nevoit să folosesc un adaptor 3,5 mm – RCA, și acesta găsit cu greu. Atenție, jack-ul de 3,5 mm trebuie să fie mono, deci dacă vă gândiți la cablurile acelea destinate unor scule ca Fiio, puteți uita de ele.

Te-ar mai putea interesa si articolul urmator. Apasa pe imaginea de jos.

Recomandarea lui Rob Watts pentru Mojo este de fiecare dată conexiunea optică, preferata lui, deci dacă vă limitați la USB și optic, vă veți bucura de Mojo fără probleme. Mojo acceptă 24 bit/192 khz prin conexiunea optică, ba chiar și DSD64 în format DoP!

Una peste alta, Mojo este un DAC cu adevărat special și poate fi într-adevăr un game changer prin prisma prețului său. Practic ai ultima tehnologie disponibilă și una dintre cele mai avansate în domeniul DAC-urilor (FPGA), de obicei rezervată gamelor high-end, ai o neutralitate uluitoare și, practic, chiar un pachet complet DAC – preamplificator – amplificator de căști/boxe, toate astea în nici 500 de euro.

Cine mai oferă așa ceva?

Musical Fidelity este una din firmele cu o trandiție solidă în construirea de aparatura HiFi din Anglia. Din păcate, in România această firma nu a reusit să fie niciodata atât de populară comparativ cu un alt brand de tradiție cum este Naim. In cei aproape 20  ani de pasiune audiofilă, rareori am reușit să mă întâlnesc cu un aparat produs de Musical Fidelity. Am citit o mulțime de articole despre produsele lor. Unele din aceste articole au reușit să mă entuziasmeze. Apoi, căutam aparatul cu pricina pe la dealeri, nu îl găseam și renunțam oarecum frustrat. Din fericire timpurile s-au schimbat. Acum puteți asculta o gamă variată de produse Musical Fidelity, de la DAC-uri si CD playere, până la amplificatoare integrate, chiar solutii All In One la importatorul oficial din București.
Astăzi am să vă prezint un amplificator integrat cu o putere de 85 wati pe canal, intrare phono MM, plus un DAC integrat ce decodează semnal digital pana la 24 biti @ 96 kHz.

Prezentare generală

La exterior amplificatorul se prezinta intr-o carcasa din tabla galvanizată de culoare neagra. În partea din fața, pe centru, avem un buton de volum de culoare gri. În jurul acestuia se găsesc alte sase mici butoane de culoare gri cu care poti selecta intrările. În stânga  avem o frumoasă inserție dreptunghiulară din plastic de calitate cu tipul aparatului si codul de produs. Lângă aceasta siglă este printat numele producătorului.  În partea din spate se găsesc conexiunile pentru boxe, intrarea USB a DAC-ului, intrările auxiliare și intrarea de phono.
Specificații:
Putere de ieșire: 85 Watts pe canal în 8 Ohmi
THD (+ zgomot): <0,014% tipic, de la 20Hz la 20kHz
Raportul semnal zgomot:> 98dB 'A'-ponderat
Răspunsul în frecvență: +0, -0.1dB, 10Hz până la 20 kHz
Intrări
4x linie RCA / Phono
1x conector "B" tip USB - flux de date asincron la frecvențe de până la 24 biti / 96 kHz
1x intrare MM Phono
Input Phono
Sensibilitate (nominală): 3mV (adecvată pentru doze de 1.5mV sau mai mult, inclusiv tipuri MC de mare putere)
Raportul semnal / zgomot:> 70dB 'A'-ponderat
Impedanță de intrare: 50k Ohmi
Răspunsul de frecvență: RIAA / IEC ± 1dB, de la 20Hz la 20 kHz
General
Dimensiuni - LxAx (mm): 440 x 100 x 400
Greutate (neambalată / ambalată): 9.2 kg / 13 kg

Test

Ce urmăresc eu la un sistem.
Unu - imaginea stereo - sunet holografic, prezentarea și dimensiunea scenei sa fie generoasă, spațiul dintre instrumente să fie structurat corect.
 Doi – realism – senzația ca artistul este in cameră; sau in cazul audiției unei interpretări dificile din zona muzicii culte, sa pot simți trecerile dinamice ca si cum aș fi prezent în studioul de înregistrări.
Trei - controlul basului - basul să fie scurt, percutant, exploziv, plin de energie.
Patru – frecvențele medii si inalte – aici totul trebuie să curgă natural, intr-o maniera placuta urechii, cu acute bine temperate.

Muzică:
Roger Waters - Amused To Death, fisier hi-res 24/192 (una din cele mai bune inregistrări de rock)
Verdi – Messa da Requiem, fisier hi-res 24/88.2, Chicago Symphony Orchestra & chorus, Olga Borodina, Barbara Frittoli, Ricardo Muti (o inregistrare extraordinară, cu o dinamică care iți taie răsuflarea)
Carlos Santana – Supernatural, fisier hi-res 24/96 (mixul de artisti, voci, stiluri muzicale, oferă o paletă largă in cazul unui test)

Sistem de test:

NUC + Daphile + Intona - transport  digital
Yamaha CDS 300 - DAC / sursă digitală
M3si - amplificator integrat
Cabluri – interconect Kimber Kable, cablu USB de la un producător englez care nu activează în industria audio, cablu boxe manufacturat de Vicol Audio.

Roger Waters - Amused To Death

Am început audiția cu celebrul album al lui Roger Waters. Prima impresie a fost că  scena sonoră este proiectată catre ascultător. M3si este genul de amplificator ce impinge sunetul in fata. Scena sonora nu se formeaza în spatele boxelor, pare că inconjoara boxa, proiectând sunetul in față și în spate. Dacă boxele ar fi instrumente, ar fi așezate undeva la mijlocul orchestrei. Din cauza acestei situatii ascultătorul este proiectat în imediata apropiere a orchestrei. Distanța dintre ascultător și orchestră dispare aproape în totalitate, este ca si cum ai pătrunde adânc în intimitatea sunetului, a modului în care se formeaza notele și acordurile muzicale. Cu siguranța o parte din cititorii acestui articol vor iubi acest tip de sunet. Instrumentele sunt plasate corect în spatiul 3D și sunt  suficient de bine conturate încât să păcăleasca simțurile. Vocile au sunet realist, plăcut, bogat timbral. Informația pe ansamblu nu este alterată. Am putut sa mă bucur pe deplin de vocea lui Roger Waters așa cum o cunosc de atația ani. Basul a avut energie bună, o dinamică pe masura  si a fost suficient de exploziv. Mid-basul are o oarecare tendința sa iasă în evidență. Nu este o senzație deranjantă, insă este prezentă și trebuie sa fie cunoscută de cititori. 

Verdi – Messa da Requiem

Găsesc potrivită această inregistrare pentru testarea aparatelor audio HiFi din cel puțin doua motive: 1) dinamica uriașa, 2) bogația de informații. Messa da Requiem inseamnă o orchestră sinfonică completă, un cor dublu si 4 soliști (o soprana, o mezzo-soprana, un tenor si un bass). În această lucrare ritmurile viguroase se intrepătrund cu momentele lirice și contrastele dinamice. Pentru a putea reda totul cu intensitatea si realismul potrivit ai nevoie de un sistem perfect echilibrat. Messa da Requiem este un fel de ucigaș al sistemelor audio prost concepute. Un sistem care reuseste să transforme această înregistrare într-un eveniment real, este cu siguranță un sistem de referință. Am pornit muzica și am început să ascult. Scena sonoră a rămas în aceeași parametri ca la Roger Waters. Sunetul inconjoara boxele și este proiectat în apropierea ascultătorului. Lipsa distanței între ascultător și orchestră transformă întreaga experiență audio în ceva similar audiției la căsti, doar că în acest caz sunetul nu este situat asemeni unei coroane în jurul capului. Spațiul scenei se conturează pornind din zona urechilor și se extinde către o zonă aflată la cațiva metri in fața ascultătorului. Totul pare natural și firesc,  te obișnuiești repede cu acest tip de prezentare. Îți închipui că te afli în primul rand la una din reprezentațiile de gală unde ascultătorii sunt puțini și aleși pe sprânceană. Vocile cântăreților solo sunt prezentate în fața orchestrei bine conturate, sunt chiar lângă tine, iar asta te transformă într-un fel de martor imediat al momentului 0. Simți și auzi totul. Corul este împărtit de la stânga la dreapta și se simte asemeni unei imbrățisări strânse, spațiul având tendința să se comprime. Personal aș fi preferat să fie mai mult aer intre cor, orchestră și soloiști, dar asta este o opțiune personală. În momentele dinamice există o ușoara pierdere de energie în zona frecventelor audio aflate la cele două capete ale spectrului sonor. Basul este usor simplificat, insă fără să afecteze informațiile importante. Cu toate acestea basul a avut energie bună, coerență și a reușit să ofere suport constant si realism desfășurării muzicale.

Carlos Santana – Supernatural

Muzica acestui album nu este chiar supranaturală, ba din contra, se prezintă ca un mix pământesc intre rock, blues, latino si pop. Înregistrarea nu pune multe probleme unui sistem audio. Este o înregistrare curată, fără distorsiuni evidente. Inginerul de master a maltratat dinamic înregistrarea, dar a lucrat curat, fără clipping digital. Auditia acestui album a fost o experiență placută. M-am bucurat de vocile lui Dave Matthew,  Rob Thomas, Lauryn Hill si de ritmul tobelor aflat la intersectia dintre muzica africană și latino. Chitara lui Carlos Santana a sunat plăcut, a avut ritm și a fost suficient de electrică. Scena sonoră  a păstrat același tip de prezentare în fata, catre ascultator. Instrumentele au fost atent conturate in spațiul scenei, bine focusate, fără să se amestece. Ce să vă spun, muzica a avut energie si ritm. Au fost momente cand am simțit nevoia să mă ridic de pe canapea și să dansez.

Te-ar mai putea interesa si articolul urmator. Apasa pe imaginea de jos.

Concluzie

Pentru mine M3si este un amplificator britanic cu personalitate. Are un sunet specific amplificatoarelor din insulă, cu un timing  bun, usor dark, înalte discrete si cu un mid-bas evidentiat. Îl recomand posesorilor de boxe cu sunet deschis / luminos și celor care se plâng de lipsa basului acasă. Dacă aveti boxe lenese acasă, sub 88 dB, acesta nu este un amplificator potrivit pentru dumneavoastra.