EINSTÜRZENDE NEUBAUTEN - AUTOPSIA SI RENASTEREA SUNETULUI

Stiu. Asta nu e nume de formatie, astea nu-s cuvinte reale, nu s-au inventat muschii pentru asta si nimeni nu vorbeste asa. In realitate, nu este deloc un nume imposibil de pronuntat dupa 2-3 minute de efort sustinut, cu echipament adecvat si sub indrumarea unui profesionist. 
Einstürzende Neubauten, in traducere aproximativa, inseamna Blocuri Prabusinde. Se refera la toate cladirile noi construite in Germania dupa cel de-al doilea razboi mondial, similare blocurilor noastre comuniste, pe care nemtii de la Neubauten le viseaza rase de pe fata pamantului. Intr-un plan ceva mai inalt insa, se refera la necesitatea demolarii structurilor filosofice si muzicale vechi pentru a da o sansa celor noi, mai sanatoase, sa creasca din ruine precum pasarea Phoenix din propria cenusa. 

Sa zicem ca am rezolvat-o cu numele si sa trecem la muzica. 
Cariera celor de la Einstürzende Neubauten nu ar avea cum sa incapa in rafturi intregi de carti, reviste si teze de licenta, drept pentru care nici nu-mi propun sa epuizez subiectul intr-un simplu articol (am incercat, mi-am luxat creierul.) Voi sari cu nonsalanta peste nenumarate puncte importante cum ar fi colaborari muzicale, literare sau teatrale, filosofia extrem de complexa din spatele aproape fiecarei melodii (vorbim de o formatie de un elitism superb si perfect justificat), sau cei 20 de ani petrecuti de Blixa Bargeld, carismaticul, dar indescifrabilul lider al formatiei, pe post de chitarist experimental alaturi de Nick Cave in Birthday Party si Bad Seeds. Tot ce pot face este sa pun cateva puncte pe cateva i-uri si sa sper ca acele puncte vor fi indeajuns de pestrite cat sa starneasca curiozitatea in legatura cu o formatie extrem de influenta si inovativa, care a actionat atat ca un baros cat si ca un balsam asupra ultimilor aproape 40 de ani de muzica. Dar, din nou, impactul lor asupra muzicii nu incape intr-un articol, asa ca ma voi rezuma la impactul avut de Einstürzende Neubauten asupra mea, in speranta ca etc.

Personal, am primit aceasta formatie cu plexul deschis undeva pe la jumatatea anilor '90, pe vremea cand probabil credeam ca REM sunt culmea creativitatii si Jane's Addiction sunt de-a dreptul ezoterici. Aceasta trista stare de fapt s-a schimbat radical in momentul in care, intr-o noapte pe la ora 2, mi-au picat ochii pe doua videoclipuri care mi-au dat de inteles ca n-am inteles nimic din muzica: Blume (Flower) si Die Interimsliebenden (The Interim Lovers), semnate Neubauten.

Blume pare o melodie trasa cu urechea prin peretele dintre doua realitati paralele si incompatibile. E ca un film de Lynch, minus angoasa existentiala, dar in continuare hipnotic ca autopsia unui extraterestru. De fiecare data cand o ascult, piesa asta ma duce cu gandul ba la betoane inflorind spontan, ba la valsuri in slow-motion prin coroanele copacilor sub lumina lunii, ba la catedrale scufundate. Absolut toate elementele componente, muzicale sau vizuale, par sa conspire atat de armonios si firesc la crearea acestei splendide si inexplicabile vietati. De la vocea infantil-erotica, dar doldora de pericole, a Anitei Lane (co-autoare si lead-vocals pe acest cantec), pana la prezenta in videoclip a extravagantului instrument muzical numit Intonarumori, inventat pe la inceputul secolului XX, care arata ca o serie de detonatoare echipate cu ceva gen palnii de gramofon. De la soaptele soporifice din spatele versurilor, fredonate de Blixa si efectiv pirogravate in textura melodiei, pana la referintele botanice, in latina, ce prefateaza fiecare strofa. De la atmosfera generala a melodiei - ademenitoare, vulnerabila si oculta, un cantec de leagan ce induce somnul vesnic - pana la minusculul detaliu cu care am ajuns sa ma obisnuiesc si sa-l consider parte integrala din melodie: Blixa inghitindu-si saliva inainte de primul vers. Melodia asta nu poate suna altfel, pur si simplu.

Atmosfera descrisa mai sus este datorata si faptului ca Einstürzende Neubauten rareori folosesc instrumente conventionale, preferand in schimb "instrumente" precum arcuri si folii metalice, frunze, curent electric, pietre, motoare de masina, sticla, aer, foc, apa, nisip, petrol, bormasini, ciocane sau carucioare de supermarket - acest trademark fiind si motivul pentru care primele albume Neubauten pot avea asupra ascultatorului neavizat efectul cutremurului din '77 asupra papadiilor, cu piese ca "Negativ Nein", "Der Tod ist ein Dandy" sau "Tanz Debil", niste colaje dadaiste care par compuse special pentru forceps, menghina si dureri dentare. Dupa cum spuneam, o demolare era necesara, iar o demolare nu va suna niciodata a Enya. Sau, ca sa-l citez direct pe FM Einheit (membru fondator - percutie), "Trebuie sa urli foarte mult si foarte tare ca oamenii sa aprecieze linistea de dupa." Vechiul - sau clasicul, sau previzibilul, sau confortabilul - trebuia anihilat de la bun inceput, pentru ca nicio inovatie nu s-a coagulat vreodata intr-un creier relaxat. 
Absenta aproape totala a instrumentelor conventionale s-a impus de la sine in momentul in care lipsa banilor de mancare si chirie a dus la vanzarea instrumentelor, un moment de criza ce ar fi surpat instantaneu multe alte formatii, dar care pentru Neubauten s-a dovedit a fi parghia de care aveau nevoie pentru a rasturna Muzica.

Moment in care trebuie sa zic doua cuvinte si despre Die Interimsliebenden. Ca sa intelegeti impactul acestei melodii asupra pârșului de preerie - eu - imaginati-va doar atat: mi-a luat aproximativ 15 ani sa trec peste socul "cultural" inital si sa realizez cu stupoare ca piesa asta este efectiv dansabila. Asta si pentru ca, in urma auditiei primelor albume Neubauten - zgomot, haos zbierete primordiale - mintea mea refuza asocierea acestui gen de sunet cu orice idee de dat din fund... pana cand m-am trezit ca dau eu. 
In treacat fie spus, melodia asta contine si unul dintre cele mai frumoase versuri din viata, "In ihrem gemeinsamen Mund Lebt ein Kolibri" (In their communal mouth lives a hummingbird). Muzee intregi as umple doar cu imaginea asta. 

As vrea sa zic ca melodia asta este funk, dar daca este, este un funk iesit dintr-un fel de George Clinton la fel de talentat ca originalul, dar angajat la Uzina de Vagoane Aiud, cel mai probabil pe cocaina, si descurcandu-se cu ce are la dispozitie. Din nou, in afara de vagul iz de bas insinuat in spatele melodiei de Alexander Hacke si cateva accente de chitara presarate de Mark Chung, niciun instrument recognoscibil aici. Avem arcuri industriale lovite cu tevi metalice - care functioneaza ca bas si toba simultan, un sunet atat de compact si potent - avem lanturi metalice (fus-cinel), si avem o suma de tot felul de alte obiecte unul mai neidentificabil decat altul. Spre final, un solo care, daca e sa ne luam dupa videoclip, pare a fi de obiecte metalice scapate aleatoriu atat pe jos, cat si... pe note. Dar nu ne luam dupa videoclip, este percutie pura, marca N.U. Unruh, mini-geniul formatiei, inventator neobosit de instrumente dubioase. 

(Scurta anecdota despre Unruh. Am avut placerea si norocul sa vorbesc cu el dupa un concert. Statea sprijinit de un zid, inconjurat de zeci de fani prea ocupati cu restul membrilor formatiei sa-l observe, si se juca cu un pumn plin de capace de bere. L-am intrebat care e treaba cu capacele. Mi-a zis ca e un viitor nou instrument muzical: bagi un cui in fiecare capac, legi cuiele cu cate o sfoara, apoi legi toate sforile de un bat - dupa care te joci cu instrumentul fix cum iti vine. Am ezitat un pic, dar intr-un final l-am pus la curent cu existenta Calusarilor romanesti si cu inutilitatea inventarii unui instrument deja existent. Ulterior am aflat ca batul Calusarilor este doar atat: un bat.
Povestioara asta joaca doua roluri aici. In primul rand ma face pe mine sa ma simt ca un zeu. Dar in al doilea rand, poate mai important, spune ceva despre Unruh: omul este absolut obsedat de sunet si de muzica. Si n-am destule inimi sa-l iubesc pentru asta.)

Dupa aceste doua melodii, si dupa intregul album Tabula Rasa (1993), perspectiva mea asupra muzicii s-a schimbat radical si definitiv. Dupa ce auzi cantecul din interiorul unei pietre e greu sa te intorci la strofa-refren-strofa-refren. Cand stai si asculti ani de zile intregi buncare si arcuri de triumf sculptate in zgomot, intregi continente si constelatii nascute din sunete total organice, realizezi ca muzica este peste tot in jurul nostru, mereu. "Das Lied schläft in der Maschine" (The song sleeps in the machine) spune un alt vers de-al lor. Trebuie doar sa stii cum sa-l trezesti si sa-l asculti.

Ceea ce a pornit initial dintr-o "ignoranta sanatoasa", cum s-a exprimat Blixa Bargeld intr-un interviu, s-a transformat treptat in sunetul imploziei si prabusirii unui intreg edificiu de prejudecati generale si asteptari false legate de muzica si natura ei, devenind ulterior o noua definitie a muzicii in sine. Aparent, acest nume lung si impronuntabil nu este doar un nedrept test de dictie, ci mai curand o profetie implinita si o promisiune: cladirile se prabusesc si cladirile se inalta din nou. Deasupra lor ramane intacta Muzica. 

NOTA: Articolul se refera la variantele originale ale celor doua melodii. 

Blume - varianta in engleza

Die Interimsliebenden - varianta de 7:40 min, in germana.

https://neubauten.org/en/media/video/blume-english
https://neubauten.org/en/media/video/die-interimsliebenden

Articol scris de: Adrian Isaia