Vintage audio: boxe Ohm C2

Istoria acestei firme este destul de ciudată. Totul a început cu un inginer școlit la colegiul Brooklyn, Lincoln Walsh, care imediat după al doilea război mondial a fondat Brooks Electronics Inc. Până spre sfârșitul anilor 60, Walsh a patentat diverse tehnologii extrem de inovatoare și cu mult înaintea timpului său. Din păcate, înainte de lansarea primei boxe Ohm bazate pe o tehnologie dezvoltată de Walsh, acesta a plecat într-o lume mai bună, așa că a rămas la latitudinea foștilor săi asociați și amici să îi ducă mai departe ideile.
Incredibil, dar adevărat, prima boxă produsă de Ohm Speakers, și anume Ohm A, este considerată chiar și în acest moment referință, boxa în sine reprezentând un adevărat manual de realizare a unei boxe de top. Și acest lucru se întâmpla în 1972!
Echipa de ingineri care a preluat ideile inovatoare creionate de Walsh s-a confruntat cu o situație destul de hilară: deși automatizarea și robotizarea au pus stăpânire pe producția omenească, unele dintre conceptele lui Walsh pot fi implementate doar manual! De către om. Așa se întâmplă că și în acest moment, în care aproape toate firmele și-au automatizat aproape complet procesul de producție, cei de la Ohm încă se bazează exclusiv pe mâna omului pentru a-și produce boxele. În plus, boxele lor sunt produse în cantități destul de limitate, tocmai din acest motiv.
Modelul pe care vi-l prezint acum, Ohm C2 (https://ohmspeaker.com/legacy-products/c2/), a fost produs spre sfârșitul anilor 70. Un model foarte eficient, care la vremea lui a produs senzație. Și încă mai produce, dacă mă iau ca exemplu pe mine.
The Complete Buyer's Guide to Stereo/Hi-Fi Equipment/1977 spuneau despre acest model că este „one of the best speakers available at this price”. Legat de preț, C2 au fost boxele cu care cei de la Ohm au încercat să atace segmentul accesibil, iar pentru a face o diferență reală în acest segment au încercat să integreze cât mai mult din tehnologiile lor proprietare în acest model. Atenție, segment „accesibil” pentru Ohm în acel moment însemna segmentul de câteva sute de dolari, care azi ar echivala cu câteva mii de dolari, la puterea de cumpărare raportată la nivelul de trai. Cu alte cuvinte, nu erau tocmai accesibile, dar erau sub nivelul de preț la care operau Ohm în acel moment.

Pentru niște bookshelf-uri, C2 sunt destul de masive. De fapt, nici nu par bookshelf-uri la prima vedere, ci un fel de standfloor-uri mai scunde, din acelea care se foloseau în anii 80 pe stative joase.
Au un aspect destul de atemporal, în special cu plasele puse, par un fel de reeditare modernă a unor boxe retro. Designul este foarte arătos, partea din spate fiind complet acoperită cu black formica (un material compozit laminat) ceea ce le conferă chiar un aspect ultramodern.
Cei de la Ohm se mândreau foarte mult cu wooferul de 10 inch, cu magnet supradimensionat care, spuneau ei, „arată banal, dar este ticsit de tehnologie avansată”. De fapt, inginerii de la Ohm spuneau că acest woofer este esențial pentru performanța modelului C2, putând coborî la 35 Hz (unele măsurători făcute de diverse reviste de profil de la acea vreme au demonstrat că putea coborî aproape de 30 Hz).
Le-am instalat pe niște stand-uri Sonorous și păreau a ocupa o mare parte din cameră, practic sunt pur și simplu atipice pentru niște bookshelf-uri. Însă, deoarece nu am niște stative foarte joase, au rămas pe Sonorous.
Chiar dacă nu sunt niște boxe neapărat sensibile (la 88 dB), după ce m-am informat la puținii deținători, am înțeles că pot fi folosite cu succes conduse cu amplificatoare pe lămpi single-ended, așa că le-am conectat direct la Musical Paradise MP-301 MK3, un lămpaș care le-a condus peste așteptări pe tot parcursul testărilor.

Prima senzație a fost că aș avea în cameră niște standfloor-uri, nu niște bookshelf-uri.
Părerea mea e că aceste boxe au o sensibilitate ușor mai ridicată decât cea declarată, altfel nu îmi explic cum de MP-ul 301 reușea să le ducă la o astfel de presiune sonică. Revin la prima senzație: masivitate, forță. Am fost atât de surprins de forța sonică a acestor boxe că la început nici măcar nu am putut să mă concentrez la a analiza sunetul redat. De-a lungul timpului, am folosit preponderent bookshelf-uri în spațiul meu de ascultare, rareori standafloor-uri, iar aceste Ohm-uri depășeau ca presiune sonică tot ce folosisem până atunci. Și repet: asta cu un amplificator pe lămpi cu aprox. 10 W pe canal!
O altă chestie care m-a frapat a fost adâncimea sonică livrată de aceste boxe. Senzația aceea de scenă adâncă, de sunet complet detașat de difuzoare, de boxe. Pe partea de soundstage, aceste boxe depășesc multe design-uri noi, costisitoare, pe care le-am avut în camera mea.
În puținele ocazii în care am simțit că am în spațiul meu o componentă audio diferită de normă, primul album de test a fost de fiecare dată albumul meu „de suflet” (pare oarecum penibil să folosesc acest termen pentru acest album inuman, dar poate sunt unii mai slabi de înger care citesc aceste review...) și anume enigmaticul și demonicul „Like Gods of the Sun” al celor de la My Dying Bride, album în urma căruia cei de la fanzine-ul cult, acum decedat, Chronicles Of Chaos, decretau My Dying Bride ca fiind trupa numero uno în lume.
Ok, să n-o mai lungesc, că oricum puțini pricep ce înseamnă acest album, am vrut să văd cum sunt redate pasajele acelea de vioară, care par desprinse direct din la fel de enigmaticul Doctor Faustus al lui Thomas Mann.
Așa cum mi-am imaginat dintotdeauna această vioară, încă de când am ascultat prima dată acest album în anii 90, într-o vreme în care sistemul meu era complet deficitar, am știut că este detașată de restul instrumentelor și că plutește fantomatic în mijlocul lor și cumva deasupra lor. Asta era și ideea. Vioara a fost înregistrată separat într-o catedrală britanică. Ok, Ohm C2 nu sunt primele boxe cu care distingi acest aspect, de-a lungul anilor modul în care a fost înregistrată vioara mi s-a revelat și cu alte boxe de top, tot ceea ce vreau să spun e că aceste Ohm C2 au o rezoluție uluitoare ținând cont de anul în care au fost produse.
Cu legendarul Der Ring Des Nibelungen lui Wagner strunit de Sir Georg Solti, reeeditat de Esoteric Japan, nu am avut niciun moment senzația că boxele ar avea dificultăți la pasajele aglomerate sau la schimbările bruște de dinamică. Dimpotrivă, păreau să crească odată cu cerințele sonice, lucru pe care nu l-am mai întâlnit până atunci.

Te-ar mai putea interesa si urmatorul articol:

De fapt, dacă stau bine să mă gândesc și să analizez situația, boxele nici măcar în sunet nu au acea tonalitate vintage pe care o descoperi de obicei atunci când asculți boxe vintage. Dimpotrivă, așa cum aspectul lor este atemporal, așa pare și sunetul. Încă ceva, modul în care sunt conturate vocile este absolut superb, vocea este într-un cu totul alt plan față de restul orchestrei, cu o rezoluție și o aură în jurul ei pe care, personal, nu le-am mai întâlnit la alte bookshelf-uri.
Deoarece mă recunosc ca fiind guilty pentru că îmi place la culme progressive/psychedelic trance-ul, le-am testat și cu așa ceva. Da, știu pare cam deplasat să asculți un astfel de gen pe amplificator cu lămpi și niște boxe atât de fine ca Ohm C2. Dar, de ce nu? Doar nu e interzis. Presiunea sonică exercitată de aceste boxe și-a spus din nou cuvântul, senzația de a mă afla chiar în fața pupitrului DJ al lui Astrix fiind cât se poate de reală.
Între timp am intrat în posesia uluitoarelor Kef Reference 107. Dar Ohm C2 nu vor pleca de la mine, deoarece le consider, în caz de vreo catastrofă, ca fiind niște substituturi perfecte pentru KEF-uri, sunt sigur că nu se vor face deloc de râs.
Una peste alta, dacă aveți ocazia să intrați în posesia vreunui model lucrat manual de către brooklyn-ezii de la Ohm, vă recomand insistent să nu o ratați. Veți auzi ce înseamnă pasiune și meșteșug de mare clasă.