Musical Fidelity MX-DAC în test

Din seria de DAC-uri testate de AV Club, de această dată vă prezentăm un DAC ceva mai special: Musical Fidelity MX.

De ce este special, vă spun imediat. Însă, înainte, o prezentare „estetică”:

MX vine foarte frumos ambalat, iar DAC-ul în sine este superb realizat. Foarte solid, pare din fier beton, fiind construit din aluminiu de grad militar, iar această soliditate contrastează cu delicatețea butoanelor, comutatoarelor și inscripționărilor de pe carcasă. Este un aparat frumos, fără doar și poate.

Nu are un afișaj digital, ci se bazează pe nu mai puțin de 15 leduri (care luminează foarte atrăgător în albastru) pentru a indica, de exemplu, input-ul, filtrele folosite sau formatul redat. Plus încă 2 leduri pentru power și lock.

În spate avem toate intrările și ieșirile necesare, inclusiv ieșiri balansate. MX este future-proof.

Totuși, un lucru nu mi-a prea plăcut: adaptorul de alimentare cu care vine MX. Înțeleg că cei de la Musical Fidelity s-au străduit să mențină prețul în jurul sumei de 1000 de euro, dar acel adaptor nu cred că are ce căuta lângă o astfel de bijuterie. Recomand schimbarea lui degrabă cu unul dintre adaptoarele aftermarket de calitate care au apărut deja de la diverși producători exact pentru MX. Ceva gen SBooster. Sau cum este cel din imaginea de mai jos. Sunt convins că ar fi un upgrade serios.

Ca de obicei, nu vă voi plictisi cu toate detaliile tehnice cum fac o grămadă de alte review-uri, e suficient să intrați pe pagina de prezentare a celor de la Musical Fidelity pentru asta: https://www.musicalfidelity.com/uploads/catalogerfiles/mx-dac/5_MF_MX-DAC_Flier_v1-1_web.pdf

Deci, ce îl face pe MX special? Ei bine, Musical Fidelity MX convertește toate semnalele primite în DSD. Chiar și în prezent, când DSD-ul a devenit un fel de „găina cu ouăle de aur” a audiofiliei, numărul DAC-urilor care știu converti PCM-ul primit în DSD și apoi direct în analog este destul de redus.

MX se bazează pentru aceasta pe misteriosul cip dac PCM1795 de la Burr-Brown. Spun „misterios” deoarece posibilitățile acestui cip s-au dovedit ca depășind cu mult specificațiile furnizate inițial de Burr Brown. Destul de mulți producători au descoperit acest lucru și au folosit  PCM1795 în diverse implementări, de la unele basic și relativ ieftine la unele exotice și scumpe, cu procesare în DSD. Unul dintre DAC-urile care folosesc acest cip și deja a intrat în legendă este celebrul DAC 8 DSD de la T+A.

Cei de la Musical Fidelity au muncit ani buni de zile la acest MX și este una dintre cele mai importante realizări ale lor în domeniu.

Să revenim la ce ne interesează: operarea în domeniul DSD. Aceasta se face în doi pași. În primul rând, toate semnalele primite, indiferent dacă vin prin USB sau coaxial/optic sunt eșantionate la 32 bit/192 khz. Acest semnal este convertit apoi în DSD și ulterior trimis direct în etajul analogic.

Bineînțeles, în acest mod nu poate rezulta decât un sunet lipsit de orice urmă de „digitalitis”. Dacă fugi de diversele nuanțe de digital dar nu ai curajul sau poate timpul necesar pentru a trece la vinil sau bandă, soluția e doar una: DSD.

Am testat MX-ul cu două trupe esențiale pentru mine: Pink Floyd și Queen, pe care, personal, le consider cele mai mari din istoria muzicii contemporane, aproape toate albumele lor beneficiind de producții sofisticate, de mare clasă.

Sistemul folosit a fost același pe care l-am utilizat și cu DAC-ul Aune S6 (amplificator Scott 440A, boxe MB Quart seria QL, cabluri Kimber 4PR/XLO UltraPlus).

Am început cu capodopera Animals. Deși în ultimul timp am tendința de a converti apriori în DSD absolut tot ceea ce ascult, cu MX nu a fost cazul, ținând cont că face el în timp real acest lucru pentru mine. Deci, Animals. Încă de când am auzit prima dată acest album, mi l-am imaginat ascultat pe lămpi, deoarece spre asta invită, asta sugerează producția lui, un sunet cald, diafan, cu o scenă intimă, de ascultat în fața șemineului, la un pahar de whisky, meditând la perisabilitatea politicului și la „porcii” („Pigs”) care alcătuiesc de obicei acest politic. Am căutat acest sunet cu MX și nu a fost greu să îl găsesc cu filtrul 2. Apropos, filtrele MX-ului lucrează în domeniu analogic pur, nu veți găsi aici IC-uri care să se ocupe de asta. Vorbim de DSD pur. Această abordare am întâlnit-o și în cazul admirabilelor DAC-uri de la iFi.

Ascultând mai multe zile MX-ul, cred totuși că filtrul 1 este mai apropiat de realitate, însă filtrul 2 are un sound atât de fermecător și seducător încât mai mult ca sigur că cei mai mulți posesori vor folosi acest filtru. 

Am trecut la o altă capodoperă și anume Innuendo. Acesta este un album extrem de divers, alcătuit din piese care par mai degrabă ca făcând parte dintr-o compilație de capodopere decât piese aparținând aceluiași album. Fiecare piesă creează și induce propria stare. Ascultați de exemplu I’m Going Slightly Mad, cu atmosfera ei psihotică, psihedelică. O sursă bună trebuie neapărat să îți inducă acea stare și să rupă atmosfera progresivă, acaparatoare la rândul ei, generată de prima melodie a albumului, piesa titlu Innuendo. Dacă asculți acest album și ai senzația de album „legat” înseamnă că mai ai de lucru la sistemul tău.

MX îți prezintă acest album mai degrabă ca pe un fel de Greatest Hits decât ca pe un album uniform. Și asta cu filtrul 2, cu care am insistat, deși creierul îmi spunea că filtrul 1 e mai apropiat de ceea ce s-a întâmplat în studio, însă efectiv nu am putut scăpa de seducția filtrului 2. E ca o vrajă.

Nu pot spune că scena este neapărat adâncă. Un DAC testat de noi anterior, și anume iFi Micro DSD Black Label, prin comparație, are o scenă mai adâncă, însă MX nu lasă nici un moment senzația că ar avea o scenă „ieftină”, agățată exact între boxe. Scena e undeva în spatele boxelor și lasă senzația de scenă corectă. Un fel de „nici prea prea, nici foarte foarte”. Scena nici nu trece dincolo de spațiul boxelor, în laterale vorbind. Unii apreciază o scenă lăbărțată în stânga și în dreapta boxelor, cum aveau playerele în anii 90. Nu, mulțumesc. Eu vreau o scenă adâncă, situată în spațiul delimitat de boxe, pe care să o pot focaliza inclusiv cu ochii atunci când ascult. Nu vreau să îmi plimb privirea ca la un joc de tenis, dintr-o parte în alta.

Deși, așa cum am spus anterior, MX convertește totul în DSD, diferența dintre fișierele DSD trimise spre MX și cele PCM este clar auzită. Asta chiar și în cazul în care am convertit inițial PCM-ul în DSD pe PC și apoi am comparat PCM-ul original cu DSD-ul obținut din acel PCM. Semn că, în mod evident, cu cât sarcina procesării este ușurată pentru MX, cu atât mai bun va fi sunetul obținut.

O paranteză legat de asta: deși cipurile dac au avansat mult de-a lungul anilor, totuși puterea lor de procesare nu poate fi comparată cu cea a unui CPU de PC. Singurele care se apropie sunt FPGA-urile, gen Xilinx Spartan. Din acest motiv, dacă aș folosi MX-ul ca DAC, parcă aș transforma PCM-ul în DSD folosind PC-ul, chiar și în timp real cu ceva gen JRiver sau HQ Player și apoi aș trimite sunetul către MX.

MX are circuite separate pentru PCM și DSD, deci semnalul ar intra direct pe circuitul de DSD și s-ar evita o conversie în timp real care în mod sigur îngreunează procesarea MX-ului.

Am testat MX inclusiv conectat la câteva CD-Playere folosite ca transport. Atât prin coaxial, cât și prin PCM. Pentru coaxial am folosit un Cordial Peak cu conectori Neutrik, iar pentru optic un Hama Performance. Acum, probabil unii știu părerea mea în acest caz: folosind PCM 16/44 (adică CD) cu un CD Player ca transport, sunetul mi s-a părut mai bun decât cu același PCM16/44 folosind PC-ul ca transport. Asta atât prin coaxial, cât și prin optic. Folosind  CD Playerul ca transport, sunetul pare mai ușor de asimilat, mai firesc, atenția se îndreaptă mult mai rapid către muzica în sine, decât în cazul PC-ului. Însă, subliniez, doar cu PCM 16/44. Cu hi-resolution/DSD, datele problemei se schimbă, iar rezoluția acestor formate plus masterul lor, de obicei foarte bun, nu pot fi egalate de multe ori de vechiul 16/44.

Te-ar mai putea interesa si articolul urmator. Apasa pe imaginea de jos.

În altă ordine de idei, rezoluția acestui DAC este extraordinară în acest preț, sunetul are o bogăție, o scenă pe care eu personal le-am mai auzit doar în liga superioară a DAC-urilor. Da, DSD-ul este magic, modul în care acest format este procesat, faptul că PCM-ul este dezbărat de toate „digitalitățile” lui și transformat în DSD este nota aparte a acestui DAC, ceea ce îl diferențiază de majoritatea celorlalte DAC-uri. Pe undeva, deși 1000 de euro nu sunt la îndemâna oricui, îl consider chiar ieftin prin ceea ce oferă. În mod sigur nu e un DAC de care să te plictisești. Te poate ține sub vraja lui mult timp.