Sari la conținut
HiFi Tech
  • Intona 5kV 7055 B – tweaking audio


    dinica

    Intona 5kV 7055  este un transmitator si decuplator galvanic dedicat USB bazat pe procesarea semnalului digital folosind tehnologia FPGA. Cu acest aparat puteti optimiza, imbunatati, sunetul sistemului audio de acasa daca sunteti pasionati de computer-audio. 
    Intona Technology GbmH este o companie de inginerie electronica cu sediul in Germania. Compania activeaza in domeniul inginerii electronice de aproape doua decenii. In acest timp a furnizat  servicii catre diversele ramuri ale industriei electronice la nivel mondial. Intona furnizeaza echipamente pentru mai multe industrii cum ar fi  tehnologie medicala, laboratoare de masurare, industria aviatiei, universitati si centre de cercetare. De asemenea produce diverse aparate  pentru sisteme audio profesionale sau sisteme audio casnice. Conform paginii lor de web, germanii de la Intona Technology GbmH sunt inventatorii izolarii galvanice USB 2.0 Hi-Speed. Inchid aceasta scurta prezentare cu urmatoarea mentiune. Toate produsele acestei companii sunt dezvoltate si asamblate in Germania.

    1441111207_intonatweakingaudio.thumb.jpg.ff9d252c5e67bae8817d104ef2497714.jpg

    Prezentare general Intona 5kV 7055 B

    Noul izolator USB 2.0 Hi-Speed are o carcasa din aluminiu cu panouri frontale si spate negre. Pe panoul din spate avem o intrare USB 2.0 de tip B si o iesire USB de tip A. Pe acelasi panou gasim si o intrare micro-USB  dedicata alimentarii auxiliare a iesirii USB tip A. Dupa cum vedeti utilizatorii pretentiosi au primit dorita alimentare auxiliara a aparatului. Aparatul poate fi alimentat separat cu o baterie de 2000 mA. Intona USB 2.0 Hi-Speed Isolator functioneaza fara sa fie nevoie de instalarea unor drivere de sistem de operare si se alimenteaza singur via USB. Alimentarea separata este gandita sa rezolve situatiile in care receptorul DAC-ului nu ofera suport electric pentru receptionarea datelor folosind un asemenea aparat.  Acest produs este dedicat pasionatilor de computer audio si ofera o solutie pentru a sparge buclele la sol, pentru a evita cuplarea zgomotului via USB si pentru a proteja porturile de supratensiuni si varfuri de tensiune in aplicatiile care necesita transferuri de mare viteza via USB. Bariera de izolare galvanica suporta diferenta de potential de 5.000 V RMS . Noul model foloseste regulatoarele electrice ultraliniare LT3045. Acestea ofera o performanta sporita comparativ cu vechiul model. 

    1639001240_intona3tweakingaudio.thumb.jpg.8c54b3fb8b16c3b0ae2d04fc8abe219c.jpg


    Intona  7054 vs 7055-B

    Am comparat sonic cele doua aparate fiind curios daca exista o imbunatatire evidenta a sunetului cu noul model. Sistemul de test a fost urmatorul: NUC+Daphile, Intona model 7054 si 7055B, Yamaha CDS3000, amplificator Pass Labs Int 150, Focal Electra 1038 BE,  XLO Reference – cablu interconect, Vicol Audio – cablu boxe, Cromo – cabluri USB.
    Noul model s-a dovedit a suna superior in comparație cu izolatorul mai vechi. Scena sonora a fost mai larga si mai profunda cu 7055-B. Inaltele parca au primit mai mult aer si energie, iar asta a crescut senzatia de spatialitate. In cazul vocilor si instrumentelor cu coarda sunetul a fost mai bine focusat, cu detalii ale notelor rotunde si gingase. Mid-basul si basul profund au fost mai bine conturate si cu un impact superior. Noul izolator USB de la Intona aduce o crestere a preciziei, aspect usor de regasit in prezentare muzicala de ansamblu care a castigat claritate si corectitudine. Cu siguranta senzatia aceea de ‘analogic sound’ este mult mai realista cu Intona 7055-B.

    Ar putea sa te mai intereseze si urmatorul articol.

    Concluzie

    Noul izolator de la Intona  s-a dovedit a fi un dispozitiv care poate sa imbunatateasca sunetul eficient. Este usor de folosit si este superior fata de vechiul model. Recomand acest izolator celor pasionati de computer-audio, celor care doresc ca printr-o modificare minora sa imbunatateasca sunetul sistemului. Cei care aveti acasa vechiul model nu intrati in panica. Intona 7054 ofera in continuare suficienta performanta incat sa va puteti bucura de muzica preferata. 

    https://pro.intona.eu/en/products/7055-b#features

    1480815283_intona1tweakingaudio.thumb.jpg.442c7e27d40b38da9253310a51af918e.jpg

    • Like 2


    Recenzie utilizator

    Comentarii Recomandate

    Nu sunt comentarii de afișat


×
×
  • Creează nouă...