Sari la conținut
HiFi Tech
  • Denafrips Ares II - o perspectiva captivanta asupra muzicii


    HiFi Tech

    Ideea acestui articol a pornit la sugestia unora dintre cititorii HiFi Tech. Nu aveam de gand sa scriu un articol despre convertoarele digital-analogice Denafrips din motive obiective. In Romania aceste DAC-uri ajung in marea lor majoritate direct din China, sau sunt cumparate la mana a doua din Europa sau USA. Cum nu exista un importator oficial, nu aveam de unde sa imprumut un DAC Denafrips  pentru un articol. Presat de cititori am cautat printre audiofilii din Bucuresti si am gasit un Ares, versiunea II. Sincer, m-am bucurat cand am aflat ca pot sa testez acasa si sa scriu un articol despre un produs Denafrips. Printre audiofili circula o multime de legende despre acest producator.  Cu acest articol este posibil ca si eu sa devin unul din cei care raspandesc aceste povesti, sau nu…

    1249731827_denafripsaresII.JPG.3d151b86803af787c6dc0610aa010615.JPG

    Firma care dezvolta si produce aceste DAC-uri se numeste Vinshine Audio. Cu greu o sa gasiti informatii despre aceasta companie. Probabil aceasta discretie ajuta la dezvoltarea mitului numit Denafrips. Vinshine Audio este o companie din Singapore  infiintata in anul 2012  si este cunoscuta in principal  datorita convertoarele digital-analogice in care utilizeaza convertoare D / A discrete de tip R2R. La inceput au construit DAC-uri folosind chipuri Burr-Brown PCM1704K (R-2R). Cand cipul Burr-Brown PCM1704K  nu a mai fost disponibil, au inceput sa dezvolte propria tehnologie R2R. 
    Zhao Bing Ran, mintea din spatele acestor convertoare D/A, are o viziune foarte interesanta despre modul in care converoarele D/A  moderne traduc bitii in muzica. El spune intr-un interviu urmatoarele:  Convertoarele  moderne masoara foarte bine, dar nu toate convertoarele care masoara bine suna muzical. Nimic nou o sa spuneti, sunt o multime de ingineri-guru audiofili care spun acelasi lucru. Corect, insa am dorit sa remarc acest aspect si sa nu trec cu usurinta peste aceasta informatie. Mesajul acestei fraze este simplu si fara echivoc. Vinshine Audio construiesc DAC-uri cu personalitate, cu un sunet care lasa o urma in memoria ascultatorului. Mit, legenda, adevar, marketing, sau toate acestea la un loc. Hai sa vedem.

    Design

    La exterior Ares II arata Spartan. O carcasa neagra din aluminiu cu o parte frontala pe care gasim butonul stand by, 5 butoane corespunzatoare conexiunilor digitale, un buton dedicat schimbarii fazei si unul destinat inchiderii volumul audio, dar si selectarii modului de operare NOS sau OS . In jurul acestor butoane se gasesc 14 leduri rosii. Acestea semnalizeaza conexiune digitala activa si rata de esantionare folosita. In partea din spate se gasesc conexiunile digitale de intrare, un USB, doua SPDIF, doua optice, iesirile analogice normale si balansate, butonul de conectare la reteaua de energie electrica si conexiunea necesara cablului de alimentare. Totul este inghesuit, pentru ca DAC-ul are o dimensiune mica.

    In interiorul acestei cutii de aluminiu, Ares II este un DAC discret R2R de 20 Biti, cu arhitectura proprietara de decodare DSD,  real balansat. Fiecare canal foloseste 4 seturi R2R. Acest design permite o abatere de la liniaritate foarte mica, o viteza mare de decodare, un zgomot digital scazut si o cantitate mica de distorsiuni. Ares II suporta decodare DSD native 1024 si PCM pana la PCM 1536. Poate fi folosit in varianta Non-Oversampling / Oversampling si poate fi schimbata faza. Este echipat cu solutie proprietara  USB Audio, prin STM32F446 Advanced MCU pe baza AMR, cu circuite reproiectate și optimizate Denafrips. Conexiunea SPDIF foloseste de asemenea o varianta proprietara de receptionarea a datelor digitale folosind tehnologia FPGA. Pentru partea de receptionare a datelor Ares II foloseste o arhitectura numita Adaptive FIFO Memory Cache. Tehnologia FIFO este de fapt o memorie tampon (de mare viteza) in care sunt stocate pentru scurt timp datele audio, apoi se foloseste un generator de ceas digital ca referinta, iar la final datele audio sunt trimise in partea de conversie digital analogica R2R.
    Daca sunteti interesati de specificatiile tehnice complete, le gasiti pe pagina producatorului.
    https://www.denafrips.com/ares

    75184313_denafripsaresII..jpg.d23989962f576b1473d1db03896b1471.jpg

    Teste

    Am testat DAC-ul pe urmatorul sistem:
    NUC Intel I3 + Audirvana – transport digital
    Denafrips Ares II – sursa digitale
    Pass Labs Int 150 - amplificator
    AE 500 / Focal Electra 1038 Be  - boxe
    Cabluri balansate DIY din sarma Neotech si cabluri de boxe Vicol Audio

    Muzica de test: Anouar Brahem – The Astounding Eyes of Rita, Joan Armatrading - Joan Armatrading, Roger Waters – Amused to Death

    Anouar Brahem

    Corzile oud-ului au inceput sa miste aerul in camera. Mici vartejuri  sonice pornite din ciupiturile perfect simetrice ale degetelor pe corzi. Detaliile notelor muzicale se simteau vibrante, condimentate, calde ca nisipul desertului. Mintea a luat-o razna si camera s-a umplut de mirosul sofranului. Bas clarinetul a intrat in scena cu un sunet bogat in note rotunde, solid ca o duna de nisip dar in acelasi timp difuz sub pasii calatorului. Prin fata au inceput sa se perinde fantomele unor femei imbracate in burka carand ulcioare de apa dulce. Ritmul palmelor lovind darbouka a sters complet imaginea camerei de auditie. Sunetul a inceput sa construiasca un univers alternativ foarte real. Ascultam muzica lui Anouar Brahem hipnotizat de parca era prima data cand aceasta rasuna in camera mea de auditie. Eram constient ca undeva in bitii care trec prin Ares II se pierd niste informatii, insa imaginea de ansamblu era prezentata atat de intens, viu, colorat, incat nu imi mai pasa de informatiile ascunse in interiorul bitilor. 

    Joan Armatrading

    Chitara a intrat in ritm cu un sunet dulce, imediat a urmat vocea Joanei pe care am simtit-o hotarata, apoi pianul a adaugat cateva nuante fara sa iasa in evidenta, de parca ar fi asteptat ca toba sa ofere tempoul necesar. Prima melodie de pe album a inceput sa se construiasca nota cu nota. Cunosc foarte bine sunetul acestei inregistrari datate 1976. De la primele acorduri simti ca a fost imprimata in acea perioada. Are acea aroma specifica anilor analogicului.  Sunetul in ansamblu este placut, cu inaltele atenuate si cu o usoara evidentiere a frecventelor medii. Cu Ares II senzatia aceasta este accentuata. Vocea este impinsa in fata, de parca Joana are avea un cap urias. Chitara electrica toarce asemeni unei pisici care nu a zgariat niciodata, dar parca sunt momente cand ai dori putina agresivitate, putin zgomot electric, putina stralucire din partea chitaristului. Toba pastreaza aceeasi prezentare. Exista senzatia de sunet punch, dar este o varianta lenesa, de parca tobarul era in una din zilele acelea toride, fara chef de cantat, visand la o cola rece si putin tutun alaturi de prieteni.

    Roger Waters

    Vocea lui Waters se simte intr-o nuanta noua. Dramatismul punk - acid cu care eram obisnuit s-a indulcit, de parca in fata mea se afla un Waters batran si intelept. Agresivitatea acutelor a fost inlocuita cu buchete de note muzicale rubensiene. Urechile mele se simt asemeni nasului unui somelier dupa ce a amusinat un vin rosu lasat o perioada intr-un decantor. Nuante noi, patrunzatoare, se infiripa in spatiul dintre nas si fundul paharului. Interesant este ca pe langa vechile texturi ale vocei lui Waters au aparut unele noi. Muzica in ansamblu pare transformata, acum are o intensitate moderate, mai degraba poetica, si de ce nu, chiar onirica. Vocile fetelor de acompaniament sunt prezentate cu aceeasi masura. Sunt acolo, in momentul potrivit, isi canta partitura, insa le lipseste agresivitatea. Inainte erau niste rockerite adolescente pline de furie, acum sunt niste mamici nervoase care au realizat ca timpul curge si nu au nicio putere asupra lui. Chitara electrica are un atac convingator, este luminoasa, clara cu zorii unei dimineti lipsite de smog, oferind intensitatea si coerenta necesara unui album de muzica rock. Toba alterneaza momentele cu kick, slam si viteza cu momentele in care devine lenesa. Scena sonora este tridimensionala, efectele QSound sunt autentice si ofera imersivitatea necesara unei auditii de calitate.

    Te-ar mai putea interesa si urmatorul articol:

    Concluzie
    Ares II are unele virtuti greu de batut in categoria lui de pret. O scena sonora bine structurata care este in acelasi timp larga si profunda. Dinamica lui este elastica, musculoasa, potenta. Sunetul are emotie, este reconfortant si transparent. Nu te oboseste in sesiuni lungi de auditie si ofera o muzicalitate care se poate transforma usor intr-un soi de dependenta. Acestea ar fi partile luminoase ale acestui DAC. In partea intunecata am remarcat o aplatizare a frecventelor inalte, o usoara unflare a frecventelor medii si o lipsa a microdetaliilor. Pe muzica clasica, Recviemul lui Verdi, limitarile in zona informatiei muzicale au devenit destul de evidente. 
    Stiu ca acest DAC are articole extrem de pozitive si nu as dori sa va lasati influentati de aceste ultime randuri. Ares II suna diferit in functie de sistemul in care este introdus.  Posibil ca pe sistemul meu sa isi fi aratat limitele, insa pe un alt sistem sa ofere o experienta audio memorabila. 

    Pro:
    - Filosofie de sunet bine definita, ofera o perspectiva captivanta asupra muzicii
    - Dinamica generoasa
    - Sunet care poate crea dependenta, emotionant, pasional
    - Raport pret performanta

    Contra:
    - Aplatizarea inaltelor si unflarea mediilor
    - O oarecare limitare a informatiilor pe inregistrarile complexe

    Articol scris de Robert Flescan

     

    • Like 1
    • Thanks 2

    Recenzie utilizator

    Comentarii Recomandate

    Nu sunt comentarii de afișat



    Join the conversation

    You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

    Vizitator
    Adaugă un comentariu...

    ×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

      Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

    ×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

    ×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

    ×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Acest site foloseste cookie-uri! Prin continuarea navigarii va exprimati acordul asupra folosirii acestora. Citeste Politică Intimitate si Termeni de Utilizare.