Sari la conținut
HiFi Tech
  • Musical Fidelity M3si


    dinica

    Musical Fidelity este una din firmele cu o trandiție solidă în construirea de aparatura HiFi din Anglia. Din păcate, in România această firma nu a reusit să fie niciodata atât de populară comparativ cu un alt brand de tradiție cum este Naim. In cei aproape 20  ani de pasiune audiofilă, rareori am reușit să mă întâlnesc cu un aparat produs de Musical Fidelity. Am citit o mulțime de articole despre produsele lor. Unele din aceste articole au reușit să mă entuziasmeze. Apoi, căutam aparatul cu pricina pe la dealeri, nu îl găseam și renunțam oarecum frustrat. Din fericire timpurile s-au schimbat. Acum puteți asculta o gamă variată de produse Musical Fidelity, de la DAC-uri si CD playere, până la amplificatoare integrate, chiar solutii All In One la importatorul oficial din București.
    Astăzi am să vă prezint un amplificator integrat cu o putere de 85 wati pe canal, intrare phono MM, plus un DAC integrat ce decodează semnal digital pana la 24 biti @ 96 kHz.

    M3Si-Black-Angle-Left.jpg.f7a2009578b762a0e3bf201d3e8eb322.jpg
     

    Prezentare generală


    La exterior amplificatorul se prezinta intr-o carcasa din tabla galvanizată de culoare neagra. În partea din fața, pe centru, avem un buton de volum de culoare gri. În jurul acestuia se găsesc alte sase mici butoane de culoare gri cu care poti selecta intrările. În stânga  avem o frumoasă inserție dreptunghiulară din plastic de calitate cu tipul aparatului si codul de produs. Lângă aceasta siglă este printat numele producătorului.  În partea din spate se găsesc conexiunile pentru boxe, intrarea USB a DAC-ului, intrările auxiliare și intrarea de phono.
    Specificații:
    Putere de ieșire: 85 Watts pe canal în 8 Ohmi
    THD (+ zgomot): <0,014% tipic, de la 20Hz la 20kHz
    Raportul semnal zgomot:> 98dB 'A'-ponderat
    Răspunsul în frecvență: +0, -0.1dB, 10Hz până la 20 kHz
    Intrări
    4x linie RCA / Phono
    1x conector "B" tip USB - flux de date asincron la frecvențe de până la 24 biti / 96 kHz
    1x intrare MM Phono
    Input Phono
    Sensibilitate (nominală): 3mV (adecvată pentru doze de 1.5mV sau mai mult, inclusiv tipuri MC de mare putere)
    Raportul semnal / zgomot:> 70dB 'A'-ponderat
    Impedanță de intrare: 50k Ohmi
    Răspunsul de frecvență: RIAA / IEC ± 1dB, de la 20Hz la 20 kHz
    General
    Dimensiuni - LxAx (mm): 440 x 100 x 400
    Greutate (neambalată / ambalată): 9.2 kg / 13 kg

    Test

    Ce urmăresc eu la un sistem.
    Unu - imaginea stereo - sunet holografic, prezentarea și dimensiunea scenei sa fie generoasă, spațiul dintre instrumente să fie structurat corect.
     Doi – realism – senzația ca artistul este in cameră; sau in cazul audiției unei interpretări dificile din zona muzicii culte, sa pot simți trecerile dinamice ca si cum aș fi prezent în studioul de înregistrări.
    Trei - controlul basului - basul să fie scurt, percutant, exploziv, plin de energie.
    Patru – frecvențele medii si inalte – aici totul trebuie să curgă natural, intr-o maniera placuta urechii, cu acute bine temperate.

    Muzică:
    Roger Waters - Amused To Death, fisier hi-res 24/192 (una din cele mai bune inregistrări de rock)
    Verdi – Messa da Requiem, fisier hi-res 24/88.2, Chicago Symphony Orchestra & chorus, Olga Borodina, Barbara Frittoli, Ricardo Muti (o inregistrare extraordinară, cu o dinamică care iți taie răsuflarea)
    Carlos Santana – Supernatural, fisier hi-res 24/96 (mixul de artisti, voci, stiluri muzicale, oferă o paletă largă in cazul unui test)

    Sistem de test:

    NUC + Daphile + Intona - transport  digital
    Yamaha CDS 300 - DAC / sursă digitală
    M3si - amplificator integrat
    Cabluri – interconect Kimber Kable, cablu USB de la un producător englez care nu activează în industria audio, cablu boxe manufacturat de Vicol Audio.

    Roger Waters - Amused To Death

    Am început audiția cu celebrul album al lui Roger Waters. Prima impresie a fost că  scena sonoră este proiectată catre ascultător. M3si este genul de amplificator ce impinge sunetul in fata. Scena sonora nu se formeaza în spatele boxelor, pare că inconjoara boxa, proiectând sunetul in față și în spate. Dacă boxele ar fi instrumente, ar fi așezate undeva la mijlocul orchestrei. Din cauza acestei situatii ascultătorul este proiectat în imediata apropiere a orchestrei. Distanța dintre ascultător și orchestră dispare aproape în totalitate, este ca si cum ai pătrunde adânc în intimitatea sunetului, a modului în care se formeaza notele și acordurile muzicale. Cu siguranța o parte din cititorii acestui articol vor iubi acest tip de sunet. Instrumentele sunt plasate corect în spatiul 3D și sunt  suficient de bine conturate încât să păcăleasca simțurile. Vocile au sunet realist, plăcut, bogat timbral. Informația pe ansamblu nu este alterată. Am putut sa mă bucur pe deplin de vocea lui Roger Waters așa cum o cunosc de atația ani. Basul a avut energie bună, o dinamică pe masura  si a fost suficient de exploziv. Mid-basul are o oarecare tendința sa iasă în evidență. Nu este o senzație deranjantă, insă este prezentă și trebuie sa fie cunoscută de cititori. 

    Verdi – Messa da Requiem

    Găsesc potrivită această inregistrare pentru testarea aparatelor audio HiFi din cel puțin doua motive: 1) dinamica uriașa, 2) bogația de informații. Messa da Requiem inseamnă o orchestră sinfonică completă, un cor dublu si 4 soliști (o soprana, o mezzo-soprana, un tenor si un bass). În această lucrare ritmurile viguroase se intrepătrund cu momentele lirice și contrastele dinamice. Pentru a putea reda totul cu intensitatea si realismul potrivit ai nevoie de un sistem perfect echilibrat. Messa da Requiem este un fel de ucigaș al sistemelor audio prost concepute. Un sistem care reuseste să transforme această înregistrare într-un eveniment real, este cu siguranță un sistem de referință. Am pornit muzica și am început să ascult. Scena sonoră a rămas în aceeași parametri ca la Roger Waters. Sunetul inconjoara boxele și este proiectat în apropierea ascultătorului. Lipsa distanței între ascultător și orchestră transformă întreaga experiență audio în ceva similar audiției la căsti, doar că în acest caz sunetul nu este situat asemeni unei coroane în jurul capului. Spațiul scenei se conturează pornind din zona urechilor și se extinde către o zonă aflată la cațiva metri in fața ascultătorului. Totul pare natural și firesc,  te obișnuiești repede cu acest tip de prezentare. Îți închipui că te afli în primul rand la una din reprezentațiile de gală unde ascultătorii sunt puțini și aleși pe sprânceană. Vocile cântăreților solo sunt prezentate în fața orchestrei bine conturate, sunt chiar lângă tine, iar asta te transformă într-un fel de martor imediat al momentului 0. Simți și auzi totul. Corul este împărtit de la stânga la dreapta și se simte asemeni unei imbrățisări strânse, spațiul având tendința să se comprime. Personal aș fi preferat să fie mai mult aer intre cor, orchestră și soloiști, dar asta este o opțiune personală. În momentele dinamice există o ușoara pierdere de energie în zona frecventelor audio aflate la cele două capete ale spectrului sonor. Basul este usor simplificat, insă fără să afecteze informațiile importante. Cu toate acestea basul a avut energie bună, coerență și a reușit să ofere suport constant si realism desfășurării muzicale.

    Carlos Santana – Supernatural

    Muzica acestui album nu este chiar supranaturală, ba din contra, se prezintă ca un mix pământesc intre rock, blues, latino si pop. Înregistrarea nu pune multe probleme unui sistem audio. Este o înregistrare curată, fără distorsiuni evidente. Inginerul de master a maltratat dinamic înregistrarea, dar a lucrat curat, fără clipping digital. Auditia acestui album a fost o experiență placută. M-am bucurat de vocile lui Dave Matthew,  Rob Thomas, Lauryn Hill si de ritmul tobelor aflat la intersectia dintre muzica africană și latino. Chitara lui Carlos Santana a sunat plăcut, a avut ritm și a fost suficient de electrică. Scena sonoră  a păstrat același tip de prezentare în fata, catre ascultator. Instrumentele au fost atent conturate in spațiul scenei, bine focusate, fără să se amestece. Ce să vă spun, muzica a avut energie si ritm. Au fost momente cand am simțit nevoia să mă ridic de pe canapea și să dansez.

    Te-ar mai putea interesa si articolul urmator. Apasa pe imaginea de jos.

     

    Concluzie

    Pentru mine M3si este un amplificator britanic cu personalitate. Are un sunet specific amplificatoarelor din insulă, cu un timing  bun, usor dark, înalte discrete si cu un mid-bas evidentiat. Îl recomand posesorilor de boxe cu sunet deschis / luminos și celor care se plâng de lipsa basului acasă. Dacă aveti boxe lenese acasă, sub 88 dB, acesta nu este un amplificator potrivit pentru dumneavoastra.
     

    1.JPG

    Editat de dinica

    • Like 4
    • Thanks 1

    Recenzie utilizator

    Comentarii Recomandate

    Nu sunt comentarii de afișat



    Join the conversation

    You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

    Vizitator
    Adaugă un comentariu...

    ×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

      Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

    ×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

    ×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

    ×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Acest site foloseste cookie-uri! Prin continuarea navigarii va exprimati acordul asupra folosirii acestora. Citeste Politică Intimitate si Termeni de Utilizare.